Elita discreta a României


ELITA DISCRETA A ROMÂNIEI

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Dr. Peter Gross , Steven van Groningen, Leslie Hawke, Jean Lauxerois, Peter Damian Hurley

Thursday, September 29, 2011

Domnul Tismaneanu si libertatea morala

Un articol al domnului Vladimir Tismaneanu – Merita sa risti pentru libertatea morala aparut pe Contributors.ro , mi-a oferit posibilitatea comentariului de mai jos pe care l-am trimis revistei :



„ …libertatea e mai puternică decât orice formă de constrângere prin necesitate ”.

Un asemenea enunt al domnului Tismaneanu *) este captivant acum pentru magulirea orgoliului democratic al tuturor , dar sa ne aducem aminte ca in urma cu ( numai ) 20 de ani, in facultatile de stiinte sociale de la noi se invata fix in aceeasi termeni , dar exact pe dos : „libertatea este necesitatea inteleasa ” ( Marx ).

Ca de fiecare data, domnul Tismaneanu reuseste sa scrie incitant in special atunci cand este vorba de probleme foarte sensibile :

Cred că eram, de fapt, pe drumul despărţirii definitive de comunism. Mental, acest lucru se întâmplase încă din 1978-‘79, când ajunsesem la o înţelegere destul de adâncă, cred, a mecanismelor sistemului dincolo de patologiile individuale. Citisem foarte mult despre Stalin şi stalinism, Lenin şi leninism, Marx şi marxism, ca să înţeleg că fenomenul Ceauşescu era mult mai mult decât o simplă excrescenţă a unei psihologii deranjate. Sigur că exista şi acest element, mai cu seamă la nivelul burlescului, al farsei în care eram constrânşi să trăim, în jurul dramaturgiei penibile a spectacolelor oficiale în care, vroiai-nu vroiai, erai prins.

Respectand un asemenea punct de vedere , cred totusi ca despartirea romanilor de comunism s-a produs in realitate mult mai devreme si nu prin citirea adanca a lui Stalin , Lenin si Marx dar la cei care au avut si sansa, si nesansa, unui contact mult mai brutal cu realitatea care se afla dincolo de amfiteatrele , bibliotecile si universitatile care ofereau o viziune „ soft ” asupra societatii romanesti si iluzia unor dezbateri intelectuale detasate de „realitatea empirica” si de „simtul comun”.

In cazul meu, a fost o experienta teribila din adolescenta . In toamna anului 1969, la Liceul Teoretic Nr.2 din Tr. Severin ( eram in clasa a IX-a), o veste a cazut ca un trasnet. Ion Hurduc , coleg de clasa si de internat ( onest, inteligent, sclipitor la matematica ) – a fost impuscat pe granita cu Iugoslavia pentru ca voia sa ajunga ( adica in termenii de atunci „ sa fuga” ) in Occident . Avea numai 17 ani … Tot atunci am aflat ca in aceeasi perioada a mai fost prins la granita un grup de studenti romani ( fete si baieti ) care voiau sa fuga in Occident . Pentru ca s-au supus somatiei, soarta lor a fost diferita : baietii au fost crunt batuti de graniceri , iar fetele au fost violate in grup de catre cei din urma cu acordul , tacit sau nu, al „organelor”. In final toti studentii au ajuns in inchisoare. Peste ani, am aflat ca un elev banuit atunci ca l-ar fi turnat pe Hurduc , a intrat dupa liceu la o scoala de ofiteri de Securitate si acum este tot „ ofiter de informatii ”.

Din aceste aceste considerente existentiale si personale ( nu mai amintesc alte marturii din epoca ) cred ca , desi nostalgia anilor de studentie este universal valabila, viziunea asupra comunismului nu poate fi una exclusiv livresca si intelectuala. Intamplarea face ca atunci cand domnul Tismaneanu pleca , eu terminam aceeasi facultate dar , e adevarat, cu pretentii mult mai modeste . Am terminat sectia de psihologie ( sau mai exact ceea ce a mai ramas din ea dupa masacrarea stiintelor sociale din anul 1978 , masacrare de care domnul Tismaneanu nu aminteste ) . Ca atare, cunosc foarte bine atmosfera de atunci evocata acum in articol, dar perceptia mea asupra ei este una diferita.

In calitate de autor , domnul Tismaneanu este contrariat pe buna dreptate , ca lucrarea de de doctorat a domniei-sale „ desi o teză unică în epocă despre radicalismul de stânga al anilor ’60- ’70, despre contracultura din Occident ca parte a resurecţiei marxismului occidental ”, nu a mai fost publicata dupa ce a plecat in SUA. In logica sistemului de atunci , ar fi trebuit mai degraba sa fie contrariat daca ar fi fost publicata , si nu invers, deoarece cu sau fara Hegel, comunismul isi continua neabatut marsul triumfal. In aceeasi logica perversa a sistemului se afirma de exemplu ca studentii au dreptul sa publice articole in presa „ numai dupa terminarea facultatii ” dar unii publicau lejer inca de pe atunci prin „ Informatia Bucurestiului ” condusa de Eugen Barbu si poate tocmai de aceea au continuat sa faca acest lucru si dupa Revolutie .

Exact in anul 1981 cand domnul Tismaneanu pleca dupa ce publicase deja cele mai importante studii ale domniei-sale in „ Revista de Filozofie ”care era citita si in afara facultatii , in interiorul Facultatii de Filozofie un oarecare Mujescu sustinea o lucrare de diploma intitulata sec : „ Conceptia revolutionara despre lumea si viata a tovarasului Nicolae Ceausescu ” pentru care unii profesori chiar il compatimeau pentru „ ca are mult de citit” ( sic ! ) dar cei mai multi ii prognozau corect ca nu poate obtine o nota mai mica de 10.

Pentru o corecta intelegere a acelei perioade trebuie amintit ca dupa socul suportat de stiintele sociale in anul universitar 1977-1978 cand a avut loc desfiintarea sectiilor de filozofie , sociologie, psihologie si pedagogie , prin restructurarea facultatii devenita acum Facultatea de Filozofie- Istorie, a mai urmat inca un soc social pentru absolventii Universitatii si in acest caz avem unele intrebari la care nu s-a gasit inca un raspuns.

Prin anii 1980-1981 ( este exact perioada in care se declansa vanatoarea de vrajitoare in cazul Meditatiei Transcendentale ) , orasele mari au fost inchise, posturile au fost blocate , concursurile de titularizare in invatamant si transferurile au fost interzise , iar absolventii de stiinte sociale au fost repartizati in corpore pentru stagiul obligatoriu de 2 ani in invatamant, prin satele patriei si pe post de „ luminatori ai maselor ”. Cu toate acestea, si in mod inexplicabil chiar dupa logica sociala de atunci, dar in acord perfect cu logica lui Orwell , unii dintre absolventii repartizati prin satele de langa Bucuresti au revenit in capitala , dupa stagiu sau chiar inainte de terminarea lui , altii au primit chiar si aprobarea de a emigra in Occident. Prin aceste oportunitati , unii dintre absolventii care au scapat atunci de stagiu , au avut sansa de a ajunge ulterior , si prin merite proprii , scriitori prin Occident, directori prin Ministerul de Externe ,consilieri prin Uniunea Europeana sau politologi prin Romania dupa 1990, exact cum unii dintre participantii la Meditatia Transcendentala din anii `80 au ajuns dupa Revolutie ministri, politicieni, sau generali SRI . Bineinteles, acestea sunt numai simple coincidente , dar este evident ca fiecare din cazurile mentionate a meritat sa riste pentru libertatea morala, pentru ca daca nu este evident ce a riscat , cel putin este evident ce a castigat.

La limita , timpul a aratat ca , dincolo de iluziile studentilor , de pacla ideologica din Facultatea de Filozofie si de pasla din peretii ei, revolta mentala si ideologica impotriva comunismului , mai exact critica sistemului in cazul sistemului , a fost in mod cert si ineficienta, si insuficienta . Pentru judecata istoriei conteaza de fapt ceea ce s-a spus si facut inainte de 1989 , ori aici , si cu exceptiile infime cunoscute, dezertarea universitarilor romani din domeniul stiintelor sociale de la misiunea lor sociala si pedagogica a avut proportii de masa .

Ca atare, libertatea morala in sine nu poate fi o valoare sociala daca este total desprinsa de responsabilitatea morala , exact cum se intampla in societatea noastra in care , dincolo de demagogia politicienilor sau intelectualilor , „ libertatea morala ” a atins de fapt dimensiuni patologice prin vulgaritatea promovata in mass-media, desfiintarea reperelor morale ale unei societati normale si inversarea scalei valorilor . Ori aici, si in dulcele stil clasic de la noi, o mana spala pe alta si amandoua faţa. Exista totusi o speranta.

Dupa cucerirea redutei politice si redutei economice dintr-o tara , orice putere in uz mai are de dus inca un razboi , poate cel mai greu. Ea trebuie sa treaca in fata propriilor cetateni , dar in special in fata strainatatii , cel mai dificil test : testul legitimarii morale. Pentru cucerirea acestei redute morale in care victoria nu mai depinde de „marimea” adversarului, razboiul se duce in spatiul virtual , informational si formal , si cere cu totul altfel de resurse decat armele sau banii din spatiul real.

In acest spatiu virtual care seamana mai degraba cu lumea ideilor lui Platon ( poate ca aici are loc de fapt adevaratul Armaghedon ! ) si care incepe pentru prima data sa se rasfranga asupra lumii reale , sistemele de referinta sunt total diferite, regulile sunt noi pentru toata lumea , startul este cu adevarat democratic si poate pentru prima data sansele sunt egale pentru toti, nu numai pentru unii .




*)Vladimir Tismaneanu – Merita sa risti pentru libertatea morala
( http://www.contributors.ro/cultura/merita-sa-risti-pentru-libertatea-morala/ )


Publicat in :



Asymetria : http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1133

Universul Romanesc : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1550

Wednesday, September 28, 2011

Indicatori ai starii de sanatate

In anii `80 , definitia generala a starii de sanatate era in linii mari cea de mai jos :




INDICATORI AI STARII DE SANATATE ...
(extras din Becker & Minsel, 1986, Psychologie der seelischen Gesundheit, vol2)


STAREA DE SANATATE
Semne

STAREA DE BOALA
Semne

Satisfactie privind starea actuala

Acuze privind starea actuala



Perseverenta

Perseverenta diminuata

Capacitate intacta de a-si juca rolul si de a-si indeplini sarcinile, productivitate crescuta

Afectarea capacitatii de a-si juca rolul si de a-si indeplini sarcinile; afectarea capacitatii de munca

Interes crescut pentru anturaj, angajare in "proiecte", capacitate de iubire, generativitate

Interes redus pentru anturaj; capacitate redusa de iubire

Certitudine privind controlul intern. Autonomie.

Traire cu control diminuat. Neputinta.

Stima de sine crescuta; incredere in sine

Stima de sine diminuata; autocritica crescuta ; lipsa de incredere in sine


Pentru anii 2000 nu am gasit o definitie diferita , dar am citit de curand in presa noastra o relatare maximala despre starea de sanatate a europenilor conform careia 2/3 dintre europeni au probleme psihice ( ?) *) . Asa o fi , dar exista si opinii punctuale care afirma exact contrariul :


Daca intrebi un roman care munceste sau se plimba prin Europa occidentala ce il impresionează cel mai mult , va raspunde prompt : normalitatea (s.n.).

Oliver **)


Pe de alta parte , pornind de la starea de normalitate remarcata de romani in Europa occidentala , si dupa cei 20 de ani de tranzitie de la noi , se poate face usor o extrapolare intuitiva a indicatorilor amintiti anterior, respectiv a modului in care se pot manifesta acesti indicatori in prezent , si de ce ***) .



*) http://www.romedic.ro/o-treime-dintre-europeni-sufera-de-probleme-psihice-0N28828

**) Acest foarte interesant comentariu a fost facut de catre un anonim la un articol tipic pentru generalizarile nedrepte facute asupra romanilor : http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html#commentsPage-4

***) http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/majoritatea-romanilor-sunt-resemnati-sau-asteapta-de-la-autoritati-solutii-pentru-o-viata-mai-buna-239175.html

Wednesday, September 14, 2011

Scala prestigiului ocupational

Cu ani in urma am citit cu foarte mult interes scala prestigiului ocupational de mai jos care arata respectul social din Occident pentru intelectualii adevarati. M-am intrebat inca de atunci cum ar fi aratat aceasta scala la noi daca s-ar fi facut o asemenea cercetare ( nu s-a facut niciodata ).



SCALA PRESTIGIULUI OCUPATIONAL
( 0 -100 ) S.U.A.-1981

78-Profesori universitari
72-Arhitecti,avocati
70-Stomatologi
69 -Chimisti
67 -Functionari bancari, managaeri financiari
66 -Psihologi, piloti, ingineri mecanici
63 -Controlori, casieri
62-Contabili
60-Preoti, economisti
57 -Invatatori, profesori
56-Vanzatori de obligatiuni / actiuni, pictori, sculptori
55-Sefi de birou, meseriasi
54-Bibliotecari, surori medicale
52-Manageri de vanzari, actori
51-Programatori de computere
50 -Prezentatori radio si TV, stewardese
49 -Agenti imobiliari, brokeri
48-Functionari bancari de ghiseu
45-Muzicieni
44-Agenti/emitatori de asigurari
43-Mecanici auto
40 -Fermieri, politisti, detectivi
39-Maistri
38-Receptioneri
37-Controlori de trafic aerian
34-Directori de pompe funebre
33-Postasi, soferi de camion
31-Functionari pentru evidente
23-Barmani,chelneri
22-Muncitori de garaj, operatoare statie benzina
14-Vanzatori de ziare
13- Gunoieri.


Cu atat mai mult ma intreb cum ar arata aceasta scala pentru societatea romaneasca de acum .

Tuesday, September 13, 2011

Un test cotidian

In presa de ieri gasim in doua ziare diferite un articol despre tendintele fortei de munca care citeaza aceeasi sursa dar intr-un mod diferit. Rezultatul este unul extrem de interesant. Avem doua stiri contradictorii care se refera la o aceeasi cercetare facuta de Manpower :



a) Scad angajarile :

Încetinirea economiei începe să se simtă şi în România: Scad angajările, arată un studiu Manpower*)












Foto : EVZ


b) Cresc angajarile :

Semne bune pe piaţa forţei de muncă: 21% dintre patroni susţin că vor face angajări în ultimele trei luni ale acestui an. În ce domenii se caută noi angajaţi **)














Foto : Gandul




Mai clar de atat nici ca se poate. Daca atat de obiectiv sunt prezentate stirile din domeniul economic , prin extrapolare ne putem imagina usor cum ar putea fi prezentate stirile din alte domenii foarte sensibile .

Ultimul exemplu este dat de pasiunea sociala brusca aparuta simultan la unele posturi TV pentru " interviuri video-document " si in presa pentru " interviuri scrise " cu acelasi personaj - Nicu Ceausescu - care trezeste brusc interesul umanist al tuturor, desi nu se stie clar de ce . Debutul pasiunii l-a constituit un serial in mai multe episoade despre Nicu Ceausescu publicat de catre domnul Vladimir Tismaneanu in Contributors.ro si reluat , cu totul intamplator , de catre EVZ.
Aici se vede cel mai bine cat de libere , independente, si privatizate , sunt si televiziunile noastre , si presa tiparita.
Au agende si interese particulare atat de independente si de divergente , preocupari pentru obiectivitate si pentru non-manipularea publicului atat de puternice , incat se comporta ca si cum aceasta aparenta campanie ar avea inca o comanda unica. Dar este numai o aparenta, bineinteles.



* ) http://www.evz.ro/detalii/stiri/incetinirea-economiei-incepe-sa-se-simta-si-in-romania-scad-angajarile-arata-un-studiu-m.html

* ) http://www.gandul.info/financiar/semne-bune-pe-piata-fortei-de-munca-21-dintre-patroni-sustin-ca-vor-face-angajari-in-ultimele-trei-luni-ale-acestui-an-in-ce-domenii-se-cauta-noi-angajati-8736750

Monday, September 12, 2011

Despre cultura ( ? ) libertatii


O recenzie a unei carti despre „ Dreapta intelectuala ” facuta de catre domnul Vladimir Tismaneanu pe Contributors.ro *) , mi-a inspirat un comentariu pe care l-am trimis revistei. Il reproduc si aici :


Dupa 20 de ani scursi deja , clarificarile doctrinare au ramas pentru societatea noastra la fel de importante pentru climatul politic, cum a ramas si cultura libertatii pentru climatul nostru social. Cauza principala nu o constituie numai palierul imposturilor histrionice izolate ( sa zicem ) , ci lipsa adecvarii formelor la fond , lipsa acordului social intre vorbe si fapte, decalajul intre declaratiile afisate ale actorilor sociali si intentiile lor reale , cu alte cuvinte , impostura sociala de ansamblu intr-o societate duplicitara de gradul doi sau mai exact una a diversiunii . Cateva intrebari foarte simple , si raspunsul care poate fi dat la acestea, ne arata cam unde ne aflam de fapt , ca societate, pe aceasta grila :

  1. Un om , in realitate „ de stanga ”, poate sustine , la suprafata si de ochii lumii , o ideologie „ de dreapta ” , si invers ?
  2. Un partid , in realitate „ de stanga ” , poate sustine, la suprafata si de ochii lumii, o ideologie „ de dreapta ”, si invers ?
  3. Pe cale de consecinta , un individ poate adera initial la un partid „ de stanga ” dar ulterior sa migreze la un partid „ de dreapta”, si invers ?

Presupunand ca am fi rezolvat cumva complicata problema a clarificarilor doctrinare ( „ dreapta ” / „ stanga ” ) care este obiectul amintitei carti , observam mai intai ca realitatea politica de la noi evolueaza absolut independent si chiar printr-o contradictie in termeni cu acestea - ex : „ uniunea social-liberala ” ( sic ! ) . Chiar daca am pastra intacte sfera si notiunile celor doua mari concepte , comportamentele din spatiul politic ( acestea sunt problema, nu doctrinele ) discrediteaza si dinamiteaza pur si simplu ideea de partid(e) politic(e) . Dupa cum stim cu totii, avem de ani de zile si in mod constant , social-democrati deveniti peste noapte liberali ( si invers ) , liberali deveniti social-democrati ( si invers ) , taranisti deveniti liberali ( sau invers ) , si fosti securisti deveniti de toate la un loc : taranisti , liberali, sau social-democrati ( ... ) si nimeni nu se mai scandalizeaza de loc, dar aceste probleme nu fac obiectul cartii recenzate .

In sfarsit, cartea recenzata de dvs despre „ Dreapta intelectuala” ( ce frumos suna ! ) este coordonata , deloc intamplator , de catre domnul Valeriu Stoica si domnul Dragos Paul Aligica. Daca aplicam aceeasi procedura de mai sus ne-am putea pune intrebarea ( retoric, bineinteles ! ) daca cei doi domni care sustin in carte idei de dreapta, le au pe acestea si in realitate asa cum, bineinteles, presupunem si noi . Un simplu „ Search” pe Google ne releva despre cei doi domni cateva note de presa mai importante cum sunt cele de mai jos de exemplu :


Dreapta contra Stanga in dezbaterea publica, fara menajamente. Si ...

http://www.hotnews.ro/stiri-media_in_campanie-6608979-realitatea-lui-emil-hurezeanuco.htm

Dragos Paul Aligica despre experimentul comunist.wmv - YouTube

..................

http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-3685624-evz-mapa-profesionala-lui-valeriu-stoica-negasit.htm

http://www.adevarul.ro/locale/bacau/Onorariu_de_130-000_EUR_pentru_Valeriu_Stoica_tinut_la_secret_0_535146651.html

http://www.luju.ro/culise/vorbe-de-fumoar/vorbe-de-fumoar-29-06-2011-avocatul-valerica-stoica-are-o-problema-de-conflict-de-interese-inainte-era-impotriva-lui-costanda-acum-il-apara




Cu alte cuvinte , avem doi coordonatori ai unui volum despre „ Dreapta intelectuala ” , dar traseul " profesional" al unuia dintre ei inainte de 1989, este de ... negasit ( inca ) dupa afirmatiile presei , dar nu este nici un fel de problema . Cand va fi gasit, acesta sigur va fi " de dreapta" , pentru ca in democratie vorbele trebuie sa fie in acord cu faptele si teoria trebuie sa fie musai in acord cu practica, nu ?


N.B. Si cum umorul si ironia fina sunt comportamente specifice libertatii , cu totul intamplator , bineinteles, pe coperta cartii amintite (http://www.contributors.ro/wp-content/uploads/2011/09/cultura.jpg ) apar trei simboluri dintre care doua sunt foarte sugestive intr-o lectura " interpretativa" valabila pana nu demult ( " Ochiul" si " Timpanul" ...) .


*) Vladimir Tismaneanu - Cultura libertatii si sansele dreptei intelectuale
( http://www.contributors.ro/cultura/cultura-libertatii-si-sansele-dreptei-intelectuale/ )

Despre ura fata de intelectuali

"Unde e carte multă există şi orgoliu nemăsurat, perfidie şi multe probleme la cap.'' *)

Aurora Liiceanu, psiholog



Inainte de 1990 , ani de zile am urmarit oripilat cum erau cultivate , cum se manifestau si cum cresteau in mod constant dispretul si ura proletara fata de intelectualii "neproductivi " , fata de cultura , fata de scoala , si fata de carte in general . Acum am descoperit intamplator un text care ne arata ca dupa 20 de ani de la prima mineriada , si dupa intrarea in Europa, aceste atitudini nu au disparut :


Oamenii sunt polimorfici, iar cei care ajung conducatori cu atat mai mult…

Intelectualul de cafenea este intotdeauna contra sistemului, el cauta sa mascheze lipsa reusitei personale, are intotdeauna solutii ingenioase, elaborate in tihna in capul sau frustrat!

Mai grava este categoria celor care, desi intelectuali autentici de cafenea, privesc in palma puterii si clevetesc “echilibrat”, poate-poate se va intampla minunea asteptata de o viata, basculand convenabil apoi…

Mai exista si categoria intelectualului care nu bea cafea, care isi vede de ale lui in particular, refuza expunerea publica intrucat adevarurile de tot felul sunt prea evidente!

In sfarsit, mai exista si cei auto-suspendati din realitatea imediata, sclavi ai unor teorii avantgardiste mult prea elevate ori de interes restrans.

Asta-i toata gama, dar la ce folosesc ei? In afara de munca la catedra, rolul lor in societate este minim! Are vreun sens sa-i analizam?

Cred ca pierderea alegerilor din 2004 se datoreaza unei importante exagerate acordata acestora, in dauna unui pragmatism electoral simplu, pur politic si pur ticalos, la are actualul s-a dedat in mod natural. Nu-i bine nici asa, nici asa.

Intelectualul este mereu in rolul de a-si cauta motivul existentei, ca si cum ar fi un chelner intr-o tara in care se cauta numai tinichigii, ori invers. De ce oare nu intelege ca puterea, oricare ar fi ea, nu are nevoie de el? Nu are nevoie de persoane anume, ci de scopuri implinite, nu importa cine, ce si cum, detaliile se pot acoperi, gura intelectualului mai greu!

Raman la parerea mea, intelectualii au pretentii exagerate pt un rol minim, in general.


Doru Coarna

10 august

Sursa : http://nastase.wordpress.com/2011/08/10/un-moment-de-istorie-uitata-sau-despre-anticomunismul-de-cafenea/


*) http://www.adevarul.ro/life/Aurora_Liiceanu-psiholog-_-La_Suveica_imi_luam_leafa_pe_un_butoi_de_motorina_0_551345153.html


Thursday, September 8, 2011

Un roman contemporan cu noi

Textul de mai jos ( prin episodul lui central ) imi aminteste de o nuvela SF pe care am citit-o in urma cu foarte multi ani. Undeva in America , un cetatean onest dintr-un oras de provincie, intra involuntar in conflict mai intai cu sefii lui de la servici, apoi cu colegii de munca , cu vecinii , cu administratia locala , cu Politia, si in final cu toata suflarea urbei care il va urmari pe acesta alergand in afara orasului pana cand soseaua se va termina si atunci vede ... In cazul de fata avem o relatare din lumea reala care apartine unui om obligat sa traiasca intr-un timp foarte scurt ceea ce altii au trait poate intr-o viata. Motivul pentru care autorul textului a plecat din tara, este unul extrem de simplu . A vrut sa munceasca cinstit in tara lui , si pentru ca o facea chiar bine, nu a mai avut voie sa o faca . A fost obligat sa plece din bransa , direct sau indirect , chiar de catre institutiile statului ( mai exact de catre unii din functionarii lor ...) care ar fi trebuit sa faca totul ca sa-l sprijine, dar care in mod intentionat l-au adus intentionat in situatii de imposibilitate *) si au facut totul ca sa-l distruga. De unde si concluzia ca tot raul este bine si pentru pentru cel in cauza ( in Italia nu a mai avut asemenea probleme ...) si pentru Romania ( care se integreaza in Europa , dar prin plecarea unor astfel de romani din ea... ) .



Parintii mei s-au nascut si au crescut la tara, deci ar trebuit sa fie tarani. Dar parintii mei au lucrat toata viata la oras. Deci ar trebui sa fie oraseni. La pensie s-au reintors la tara, deci nici ei nu prea stiu ce sunt!
Eu m-am nascut la oras, deci ar trebui sa fiu orasean. Dar m-am nascut din parinti de la tara si cum acestia aveau serviciu, m-au facut pachet si m-au trimis la bunici, care m-au crescut de la varsta de 6 luni, la tara!
Scoala am facut-o la oras, dar toate week-end-urile si vacantele mi le-am petrecut la tara, deci nici eu nu prea stiu ce sunt!
Rudele de la tara ne spun ca suntem de la oras. Rudele de la oras ne spun ca suntem de la tara. Dar n-au incotro si ne accepta asa cum suntem si unii si altii.
Am facut liceul si am vrut sa merg la facultate. Voiam sa devin profesor de geografie si limba engleza. Era un profil frumos. Dar nu s-a putut. Tatal meu a fost detinut politic si cum tot refuza sa colaboreze i-au spus verde in fata ca noi, cei doi fii ai sai, nu vom „pupa” facultate pana nu-si baga mintile in cap! Nu si le-a bagat: am dat de cinci ori la facultate si am picat mereu intre primii. Concurenta cea mai mica pe care am infruntat-o a fost de 14/loc. Si de fiecare data mi-au lipsit doar cateva sutimi. Exact atat cat sa nu pot sa intru, asa ca m-am angajat „in campul muncii”. Imi sta bine in salopeta. Deci sunt „muncitor”. Am muncit bine si m-au avansat. M-au facut magaziner apoi sef de depozit. Imi sta bine in halat. Deci sunt functionar.
Am lucrat doi ani in invatamant, la tara, ca suplinitor. Eram intelectual suplinitor!
La facultate am mers dupa 1990. Si eu si fratele. Deja lucram, aveam deja un copil si nu mi-a fost deloc usor, dar imi placea, studiam economia si eram printre cei mai buni. Deci ma pregateam sa devin intelectual cu acte in regula. Nu s-a putut. N-am avut de lucru si in 1992 mi-am facut o firma impreuna cu fratele meu. Devenise o viata aproape imposibila. Dimineata – serviciu, dupa amiaza – afacerist (aveam taraba in piata, deci sunt „tarabagiu”!) si noaptea invatam. Nevasta si copilul… Dumnezeu cu mila!...
Nu se mai putea… Si la sfarsitul anului trei am renuntat la facultate. Imi pare rau pana si-n ziua de azi. Am preferat sa fiu „capitalist”! M-am gandit: la ce bun o facultate daca nu ai un loc de munca pe masura? Mai bine imi pastrez afacerea si invat singur, doar ceea ce stiu ca imi trebuie pentru afacerea mea. Ce-mi trebuie diploma? Ia acolo, „un petec de hartie”! Nu-i nevoie sa-mi confirm eu mie daca stiu sau nu, ceva. Oricum nu ma pot da singur afara! Deci am pierdut sansa de a mai deveni intelectual!
Ce-i drept, afacerea incepuse sa mearga bine. Aplicam tot ceea ce am invatat „la scoala” si in plus ceea ce studiam de unul singur. Asa am reusit sa parasim taraba unde oricum i-am inspaimantat pe toti cu succesul! Pe bune! Ati mai auzit dumneavoastra pe cineva sa-si faca reclama in halul asta:
„E pe buneee! E pe bunee! Cel mai prost detergent din lumeee! Nu curata, nici nu albeste si mai tare murdaresteee! Ia detergentu’ neamuleee!...” La mine era mereu coada, in timp ce la ceilalti se duceau numai cei care se plictiseau sa mai astepte la „coada mea”! Gaseam mereu ceva nostim de strigat si venea lumea „ca la urs”!
Consideram insa, ca a sosit momentul sa facem marele salt. Sa intram in „lumea buna”!
Mai intai ne-am deschis un magazin. Ne-am luat o remorcuta, pentru Dacie ca sa nu mai platim aprovizionarea. Apoi am mai deschis un magazin si inca unul, aveam vreo patru in total si un ARO camioneta. Eram buticari. Am luat un depozit in chirie. Eram „angrosisti”. Apoi am cumparat un camion, doua furgoane si am inceput sa facem si servicii de transport. Eram „autotransportatori”. Contabilitatea primara o tineam eu. Eram contabil. Apoi lucrurile au evoluat. Nu mai mergea sa vinzi marfa din depozit. Se deschisesera prea multe depozite. Am inteles ca trebuie sa mergem noi direct la clienti si am devenit „distribuitori”. Planificarea si strategia o faceam tot eu. Imi sta bine la costum si cravata, deci eram director de vanzari. Fratele meu era student la Iasi, la mecanica; nu prea avea el treaba cu economia si cu comertul. Am mai fost la firma mea si barman si „femeie” de serviciu si manipulant si agent si casier si jurist si tot ce-am avut nevoie sa mearga treaba.

Pana-ntr-o zi. Pana-ntr-o blestemata zi cand, CINEVA a decis c-am crescut destul de unii singuri si ca „avem nevoie” de „ajutor”. Am facut la viata mea lupte greco-romane, am facut sase ani karate si un pic de judo. Deci am fost si luptator. Numai ca aici nu era vorba de asa ceva. Cu „Garda de Finante” nu te poti lua la tranta. Discutiile au fost lungi si dure. Pe scurt mi-au spus: „Nu ma intereseaza ca lucrezi corect. Avem legi atat de imbarligate si de interpretabile ca libertatea ta e la discretia noastra. Ori „ne dai”, ori eliberezi locul la altii care vor sa dea. C-asa-i la noi!” Am refuzat din principiu. Eram corect si n-aveau ce sa-mi faca! Am zis ca e mai bine sa fii „sarac si curat”! Au avut! In doua luni mi-au contactat „la santaj” toti furnizorii si nu mai gaseam marfa nici cu diplomatul plin pe masa. Ca sa facem fata la cheltuieli ne-am mai murdarit si noi, discret, dar am facut-o! Degeaba! In sase luni ne-au eliminat complet de pe piata. Eram si „saraci si murdari”!...De rusine si de ciuda am inchis sandramaua. N-am dormit doua saptamani, pana nu le-am gasit la toti cei sapte angajati pe care-i mai aveam, alte locuri de munca. Trei dintre ei mai lucreaza si azi acolo unde i-am dus eu, cu recomandari si garantii! De lucru as fi gasit si in tara cu experienta si vointa mea, dar nu mai suportam privirile arogante ale spaguitorilor si cele inciudate ale spaguitilor, ramasi cu buza umflata din partea mea, prin inchiderea pravaliei. Asa ca am emigrat in Italia.

Sunt roman intrucat sunt nascut si crescut in Romania. Peste doi ani am dreptul sa cer cetatenia italiana. As putea sa fiu italian. N-am s-o fac. N-am de ce! Suntem in Comunitatea Europeana si am exact aceleasi drepturi ca si italienii. Roman, m-am nascut; roman am sa mor (asta daca nu m-or rapi extraterestrii intre timp)!
A fost greu sa imbrac din nou salopeta. Dar am facut-o. In Italia am fost: „operator la masina de insacuit seminte” = hamal (la fiecare 30 de secunde pica de pe banda rulanta cate un sac de 25 kg si trebuiau stivuiti pe europaleti pe zece randuri in inaltime, pentru 6,50 euro/ora. Si suna atat de frumos meseria asta cand am semnat contractul de angajare!). Am fost si spalator de vase, taietor de iarba, ospatar, barman, faianter, zugrav, receptioner si in sfarsit sofer pe TIR. M-a trimis italianul in Romania sa fac cursurile pentru „coordonator activitate de transport international” si am si aceasta calificare. Eram printre cei mai in tema de la cursuri, intrucat eu deja lucram in domeniu!
Ce mai… am facut o multime de chestii; ma pricep la o multime de chestii, dar nu excelez in nimic! Concluzia e trista: SUNT O STRUTO-CAMILA !...


Remus Costantin Raclau
http://miscareapentrubunsimt.blogspot.com/

( text publicat cu acordul autorului )


Nota

*) Situatiile de imposibilitate trebuie privite in stransa corelatie cu dependentele sociale , si cu presiunile politice , economice ,sociale si psihologice . Aceste situatii sunt inca foarte frecvente in spatiul nostru social si ar merita o analiza speciala. Am scris succint despre acest subiect intr-un articol ( " Consecintele lipsei de feed-back la nivel individual si social " ) publicat in 2003 in ziarul Ziua ( http://sergiusimion.blogspot.com/2008/01/situatiile-de-imposibilitate.html ) dar nu am avut inca ragazul sa revin asupra lui.

Wednesday, September 7, 2011

De ce se intampla aceste lucruri in patria noastra ?

Revoltător: Nici o zi de închisoare pentru recidivistul care a ucis un om şi a fugit. La 22 de ani, Andrei Zaharia a fost prins de mai multe ori fără permis, cu maşină furată sau conducând beat. A călcat un om şi a fugit de la locul accidentului. Pedeapsa? 1 an şi 8 luni cu suspendare.



Foto : EVZ


Pentru ca Romania este prost condusa: niciun guvern din ultimii 20 de ani nu a abordat infractionalitatea la un mod serios, din care sa rezulte o dinamica a cadrului legal, si a mijloacelor asigurate institutiilor statului ce lupta cu infractionalitatea, pe masura dimensiunilor reale a fenomenului infractional. In neputinta si mediocritatea lor, politicienii de obicei au comandat inainte de alegeri cate o operatiune de proportii, indreptata impotriva unor capi ai lumii interlope, ce dupa trecerea alegerilor, de cele mai multe ori isi regaseau linistea, binenteles in libertate fie conditionata, fie prin achitare..

Un circ ieftin menit a potoli nevoia romanilor de justitie…Grav si foarte periculos pentru natia romana !

In schimb ne-au ascuns foarte bine cifre ingrijoratoare si mai ales au redus incet, incet numarul de detinuti din inchisorile romanesti la un numar de 26.000 de oameni in 2007 de la 51.000 prin 1995 ! Se simte cineva mai in siguranta in tara noastra ? Nu !

Pur si simplu clasa politica nealocand suficienti bani pentru noi infrastructuri penitenciare, a trebuit sa elibereze din puscariasi, pentru a indeplini conditiile puse de comunitatea europeana, si pentru a ajunge in consecinta la un numar rezonabil de puscariasi, raportat la capacitatile de cazare !

Este de notorietate printre politistii romani ca procurori la un moment dat le spuneau pentru anumite fapte penale, pentru care erau prinsi infractori, sa o lase mai moale…

Ca sa nu abuzez de rabdarea celor ce citesc aceasta postare mentionez ce cred ca ar trebui sa fie facut in tara noastra pentru a trai cu totii intro tara civilizata: judecarea cu jurati precum in dreptul saxon, cumulul aritmetic al pedepselor incepand cu prima recidiva, reintroducerea pedepsei cu munca silnica de la prima recidiva, obligativitatea detinutului de a muncii pentru a-si plati detentia (nu o sa plateasca oamenii cinstiti pentru ca o jigodie intra la inchisoare) stabilirea unui supliment de pedeapsa de la prima recidiva pentru faptele comise cu intentie ( furt, talharie, vatamare corporala, atac asupra unei persoane, frauda, inselatorie, spalare de bani) de 10 ani, respectiv 15 ani peste pedeapsa efectiva, punerea in miscare a actiuni in justitie sa se faca in cazul infractiunilor cu violenta din oficiu, fara ca plangerea persoanei vatamate sa mai fie necesara, iar impacarea cu victima sa nu mai poata indeparta raspunderea penala
( este de rasul curcilor, in Romania daca nu depui plangere impotriva unui talhar nu ajunge in instanta, dar pentru ca parchezi masina neregulamentar poti ajunge in instanta ) dupa trei condamnari pentru infractiuni cu intentie din care cel putin una este cu violenta sa fie aplicata pedeapsa cu inchisoarea pe viata pentru neadaptabilitate sociala voita, eliberarea conditionata sa se aplice numai dupa ce victima isi da acordul pentru aceasta

Si ca infractiunile din culpa, sa fie descurajate, mai ales cele la regimul circulatiei ar trebui ca cei ce conduc masina si comit 3 infractiuni la codul rutier 12 luni (pentru: depasirea vitezei, neacordarea de prioritate, trecerea pe rosu, curse ilegale, depasirea coloanei stationate la trecerea de cale ferata, depasirea in curba) sa nu beneficieze de suspendarea pedepsei pentru urmatoarele 36 de luni.
La a treia incalcare, sa fie chemat la politie si sa fie notificat in scris, despre faptul ca trebuie sa-si revizuiasca modul in care conduce masina, sau sa se lase de condus, ca-i pune in pericol pe altii.

Caci un astfel de om, care nu are abilitati, sau vointa sa conduca, civilizat in limitele regulamentului de circulatie rutiera: VA OMORI PE CINEVA LA UN MOMENT DAT !!!

SI ATUNCI SA NU LAS CA NESTIINTA, SAU RAUVOINTA LUI SA NU AJUNGA SA OMOARE PE CINEVA !!

Noi incalcari ale codului rutier, daca comite intro perioada de 36 luni un accident de circulatie cu victime, va fi beneficiarul unor circumstante agravante.Puscarie si munca silnica sa scrie pe el.


johndoe
8 septembrie, 07:29


Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/revoltator-nicio-zi-de-inchisoare-pentru-recidivistul-care-a-ucis-un-om-si-a-fugit-944726.html



Lumea lui Viorel

Unele din cele de mai sus le stiam de dinainte , altele le aflam atunci, pe loc, ca "garnitura" la cafea... Ca se pregatise, Viorel al meu! Luase si fursecuri si lichior si cuburi de ciocolata. Voia sa fie recunoscator. Eu, nu ca as fi avut nevoie de toate astea, dar mi-am dat seama ca s-ar fi simtit prost sa nu ma fi dus si nici n-am vrut sa-i stric bucuria de a-l avea pe "sefu' " drept oaspete...

Cred ca-si anuntase toti vecinii, ca prea erau cu totii pe la porti sau pe dupa garduri si prea au tinut sa-si faca simtita prezenta, salutandu-ma de parca cine stie ce personalitate le-ar fi facut placerea sa le viziteze mahalaua...

Cand am ajuns am vrut sa las masina pe ulita, dar el: "Nu, sefu', bagati-o aici in curte, ca am loc." Si-apoi, mai mult pentru vecini, a adaugat: "N-o lasati in strada, ca lumea e invidioasa pe aici si s-o gasi vreun prost sa v-o zgarie!..." Apoi mi-a aratat, plin de mandrie, dar cu bun simt, curtea cu iarba proaspat cosita, cu aleea betonata, pe langa care sadise si trandafiri, coserul cu porumb si chiar si cusca cainelui... Casa, simpla, din chirpici, acoperita cu internita. Un hol mic la intrare, cu bucatarioara inainte si doua camere, la stanga si la dreapta. M-a poftit in camera unde soba de teracota, proaspat terminata isi facea din plin datoria, mistuind lacoma un brat de cioate... Mobilier, strictul necesar: o masa, doua scaune, un pat si cateva scanduri lacuite agatate pe pereti pe post de rafturi...


Inca nu-si racordase casa la reteaua de curent, dar se descurcase. Isi adusese acasa o baterie de camion si legase la ea doua becuri si un televizor portabil, "Sport". Cand se consuma bateria, o aducea la camion sa o incarce in paralel cu cealalta, in timpul mersului si o schimba cu una gata incarcata. Ii mergea mintea, ce mai...

Facuse rost de "Lavazza" si acum o pregatea cu mare tact. Viorel bea cafea cu cana de un sfert. De obicei "nechezol", dar pentru el azi era sarbatoare: isi inaugura soba! Asa ca facuse un sacrificiu, ca sa-mi serveasca o cafea de calitate. Am apreciat: "Mai, Viorele, nu trebuia sa te deranjezi: Lavazza, ciocolata, lichior, fursecuri... prea vrei sa ma rasfeti!" Dar el: "Lasati, sefu', ca daca nu erati dumneavoastra, ma vedea Mos Craciun, inghetat! Acu', saru'mana! Poa' sa vina si frigu'. Am casa, am soba, am lemne. Poa' sa fie iarna cum o vrea. Eu is pregatit!..." Normal ca l-am laudat. Merita. Sa recunosc cinstit, nici eu nu ma asteptasem sa se fi aranjat asa de bine, pentru un barbat singur. Casa era curatica, curtea ordonata cat despre pregatire ce sa mai spun? Se vedea ca se straduise si i-a iesit!...

Si in timp ce ne sorbeam amandoi cafelele, corectate cu lichior si condimentate cu ciocolata amaruie, numai ce-l aud spunandu-mi:

- Sefu', ia spuneti-i sincer, de ce are nevoie un om in viata? Un acoperis deasupra capului, il am... Un loc unde sa-mi pun noaptea capul pe o perna, il am... Ceva toale pe mine, sa nu ma bata vantu' pe strada, am... O masa, pe care sa pot sa pun o strachina, o am... O sursa regulata de bani, un servici bun , il am... Basca, soba!... Sefu', mie-mi ajunge!... Am tot ce-mi trebuie!

Si a continuat:

- Eu nu-nteleg, ce se tot agita lumea asta asa, dom'le? Ii vezi, care mai de care, ca se dau peste cap sa-si faca vile, cu zeci de camere, de parca nu tot intr-una ar dormi; isi iau masini, peste masini, care mai de care mai scumpe si mai fitoase, de parca ar putea conduce mai mult de una deodata; haine, peste haine, care de care mai semnate, de parca s-ar imbraca cu eticheta, nu cu stofa; bani, bani si iar bani si tot nu le mai ajunge... Sefu' eu zic ca astia-s oameni bolnavi... Bolnavi de lacomie! Astia, sa fiu eu al dracului, daca isi dau seama ca traiesc... Trece viata pe langa ei si n-au timp sa o vada, ca-s prea ocupati sa produca, de parca ar lua ceva cu ei. Sefu', daca unu din astia cade maine la pat, bolnav de moarte, nu stie sa-ti spuna cum miroase o floare, cum se simte iarba cand mergi descult, nu stie cum face o pasare. Au copii si se trezesc cu ei mari si se intreaba cum or fi facut ca ei nu erau acasa sa-i vada crescand. Dom' Ramses, eu dupa ce-mi trag curent imi aduc fata acasa. Ea ar veni si maine, da' nu ma-ndur eu s-o aduc fara conditii. Vreau s-o tin pe langa mine s-o invat sa nu repete greselile pe care le-am facut eu ori ma-sa. S-o invat sa traiasca! Jumatatea de tigan din mine sa o invete sa se simta bine in natura, iar jumatatea de roman s-o invete sa fie gospodina si femeie de casa, sa aiba grija de sot si de copii, ca asta-i averea cea mai de pret a omului. La mormant te plang copiii si daca ai fost de treaba si nevasta; astia te plang si astia or sa-si aduca aminte de tine, nu masinile, vilele, sau conturile din banca...

Pedoarie pentru moderatie ( Viorel )
Ramses
Editor-publicist

Sursa : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1529

Despre energia schimbarii si a reformei


Un articol pe Contributors.ro scris de un tanar cercetator instruit in Occident*) rasuceste inca o data cutitul in rana si deschide o noua cutie a Pandorei pe langa atatea altele deschise deja la noi. Reproduc aici comentariul pe care l-am trimis revistei :

Capacitatea de a vorbi aparent simplu despre lucruri complicate este inca destul de rara pe la noi . In acelasi timp, cred ca sunteti perfect constient si de faptul ca ati deschis deja cutia Pandorei. Ati scris : „ aici necesitatea reformelor pare ca abunda in toate domeniile: clasa politica, educatia, economia, agricultura, industria, institutiile… ” dar cred ca sunteti la fel de convins ca si noi ca necesitatea reformelor in toate domeniile este una vitala , deci complet diferita de o iluzie. De fapt la noi, nici un domeniu nu merge bine, iar pentru acest lucru care sfideaza orice logica, nici o instanta oficiala nu a putut oferi vreodata o explicatie credibila . Mai mult decat atat, nici un domeniu si nici un minister nu a fost complet reformat pentru ca nimeni nu a definit clar ce ar trebui reformat , si cum , pentru ca de fapt nu exista interesul ca ceva sa fie dus vreodata pana la capat .

Afirmati : „Raportarea la timp in respect fata de sine si fata de celalalt face ca relatiile moderne de tip contractual si interinstitutional sa functioneze corect si cat de cat previzibil. ”. Intrebarea in acest caz este una punctuala . De unde aveti certitudinea ca , in realitate si dincolo de declaratiile formale , se si doreste cu adevarat acest lucru ? Daca va intrebati numai in ce masura sunt respectate la noi relatiile contractuale ( ex: in cazul autostrazilor… ), relatiile inter- institutionale ( cazul pacientilor care mor plimbati intre spitale de exemplu ) sau legile incalcate chiar de functionarii care le aplica ( cazul vamesilor de pe granita si arestati teatral cu elicopterele , de exemplu ) aveti deja un raspuns . De mentionat, nu am luat de loc in calcul ambiguitatea si dezordinea legislativa care se mentin de 20 de ani in mod intamplator, bineinteles … Este foarte adevarat ca institutiile sunt formate de oameni si din oameni ” dar la fel de adevarat este ca in acest caz „ intregul este ceva diferit de suma partilor” cum ar zice Aristotel , si ca atare ceva cu totul diferit de gramada de oameni care sta la baza functionarii lor.

Ne apropiem putin de esenta problemei cu acest enunt : „cei care necesita sa abordeze o planificare strategica pe termen mediu si lung stiu ca aceasta se face doar daca exista capacitatea de a gandi timpul in chip coerent, posibil predictibil, si comun acceptat. Iar acest lucru incepe la nivel individual. ”. Dar si acest enunt trebuie nuantat . Sa nu uitam ca pana in anii `90 la noi se faceau „ planuri cincinale” cu termene mobilizatoare si fantasmagorice dupa principiul patului lui Procust si conform celebrului dicton al lucrului de mantuiala : „ Cand trebuie sa fie gata ? Ieri ! ”. Cei care le faceau atunci prin guvern si ministere, etc. sunt cam tot pe acolo . ( Dovada recenta si amuzanta este gazonul deja celebru al recentului megastadion bucurestean despre care primarul Bucurestiului afirma textual ca nu poate ordona firului de iarba sa creasca , dar nu a putut sa explice totusi de ce gazonul arata dupa meci exact ca un camp de pe care s-au scos cartofii ) . Este exact aceeasi situatie din universitatile noastre unde acum predau capitalismul si democratia exact aceeasi oameni care ceva mai inainte predau cu totul altceva . Ca atare, la noi timpul ( inclusiv „planificarea strategica” ) este gandit social si incoerent, nu este predictibil, nu este comun acceptat si nu poate incepe la nivel individual ( variabila individ nu are nici o semnificatie sociala in acest caz ).

In sfarsit, ajungem la adevarata problema a societatii romanesti, asa cum o definiti dvs :

Daca timpul este organizat haotic si fara a fi predictibil …. atunci ziua ni se pare scurta si nesatisfacatoare. Traim cu impresia ca nu avem timp. ”

Mai intai, nu este o impresie ci o certitudine, deoarece la noi activitatile si procesele evolueaza in cascada . Nu exista timp individual , deoarece exista haos temporal social . Haosul temporal social la randul lui, provine din superbul haos social si organizational autohton care , e adevarat, e mult mai greu de creat decat o stare de ordine , dar 50 de ani plus un bonus de inca 20 , au fost mai mult decat suficienti pentru a realiza acest lucru la cele mai inalte cote .

Va propun un experiment ideal . Sa ne imaginam de exemplu cum ar raspunde institutiile noastre la intrebarea : „ Ce este secret in activitatea unei institutii publice ?! ” , dar nici macar nu este necesar sa aflam raspunsul. O simpla trecere in revista a modului in care sunt formulate obiectivele unor institutii de stat ( nu mai vorbesc de obiectivele managerilor lor …) poate fi extrem de instructiva pentru o gandire independenta si o minte deschisa , specifice tinerilor instruiti in Occident . Mai departe, si in ideea reformarii lor, daca de exemplu incercati sa obtineti ( daca aveti dreptul , bineinteles ) listele de obiective ale unor institutii importante , regulamentele de ordine interna ( de fisele posturilor nici nu poate fi vorba ) , veti vedea cum se profileaza amenintator la orizont sintagmele : „ confidential ”, „ interzis persoanelor neautorizate” si ” secret de serviciu ” . Pentru o astfel de transparenta si „ deschidere sociala” , cam orice proiect se va termina practic inainte de a incepe.

In realitate, nu „ respectul de sine si respectul de celalalt ” face ca relatiile moderne de tip contractual si interinstitutional sa functioneze corect si cat de cat previzibil ”. Este exact invers . Relatiile sociale nu functioneaza de la sine si numai pe baza „respectului” ( functiei ...) , ci pe baza unor reglementari clare si a unor drepturi reciproc garantate care pot genera ulterior respect si pot constitui bazele comunicarii si colaborarii. Daca relatiile contractuale , relatiile interinstitutionale, relatiile intrainstitutionale si legile unei tari sunt functionale ( adica nu sunt numai „ pe hartie ” ) in sensul ca toti sunt egali in fata legii si reglementarilor , atunci institutiile ei devin functionale, cetatenii au drepturi care vor fi respectate , pot capata respect de sine deoarece sunt respectati de catre institutii, de catre ceilalti si atunci ii vor respecta la randul lor, si invers.

Pe de alta parte, sustineti de fapt ca o adevarata reforma ( a planificarii strategice si a timpului social,etc. ) poate incepe „ la nivel de individ adica daca se poate sa ne schimbam toti ( dar eventual sa nu se modifice nimic in rest...) , si cam atat. ( Ar fi foarte interesant de exemplu daca ati putea aplica aceasta teorie intr-un caz punctual in care un functionar de stat de la noi castiga mai mult decat preşedinţii SUA şi Comisiei Europene , dar continuă să îşi ascundă veniturile salariale şi faptul că, deşi e şef la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, este şi manager într-o firmă de asigurări. - http://www.adevarul.ro/actualitate/Regina-_asigurarilor-salariu_de_29-000_EUR-luna_0_548345507.html ) . E ca si cum pe tabla de sah a unei societati corupte de exemplu, schimbam vitejeste toti pionii , dar mentinem fix aceleasi reguli care mentin aceleasi piese importante. Si cu asta ce-am facut ? Cred ca mult mai simplu ar fi sa schimbam radical regulile jocului de sah social , si in loc sa periem intreaga societate de la stanga la dreapta sau invers, sa schimbam deocamdata numai piesele importante de pe tabla. Utopie, nu ?

Dupa opinia mea , trei generatii de romani au pierdut deja pariul cu istoria. In acest caz, intrebarea este ce va mai putea face , si cum , generatia dvs . Pana atunci , astept cu maxim interes articolul anuntat de dvs ( cel despre incredere ).

*) Alexandru Balasescu - Reforma Necesara – sau lucrurile mici care ii fac pe oameni Mari. Partea I ( http://www.contributors.ro/administratie/reforma-necesara-%E2%80%93-sau-lucrurile-mici-care-ii-fac-pe-oameni-mari-partea-i/ )

Friday, September 2, 2011

Bazarul doamnei Aurora Liiceanu

O recenta recenzie a doamnei Aurora Liiceanu *) facuta cartii unui psiholog roman ( Adrian Neculau - Psihologia servitutii voluntare ) a reusit sa ma puna pe ganduri .

Am aflat mai intai ca "un psiholog este deasupra ideologiilor şi opţiunilor... el păstrează distanţa " ( de aici un hatru ar putea lesne deduce ca este si deasupra democratiei ... ) apoi ca acesta "este un participant la construcţia de sens colectivă" ( interesant, dar nu ni ne spune si pe unde ar putea fi aceasta constructie pentru ca pe la noi , de 20 de ani , nu prea a localizat-o nimeni ... ) . Aflam de asemenea ca el " reproduce, adesea, structurile sociale şi dimensiunile ideologice în care s-a format ca personalitate şi ca profesionist " ( atunci cum ramane cu distanta ? ) , " învăţînd ordinea socială şi tipul de putere, referinţele, negaţiile, vibraţiile imaginare " ( oare ce-or fi acestea din urma ?!) si , in sfarsit , ( aici chiar trezeste pe oricine din orice amorteala ! ) , " un psiholog este un participant la constructia colectiva a imaginarului " ( Wow ! ar spune adolescentii ...) . Dupa aceasta avalansa de sentinte impresionante , sa ne tragem oleaca sufletul ...

Ceea ce am citit deja , nu a fost totusi suficient . Mai era neaparat necesar sa aflam ca un psiholog este " un om si un cetatean angajat " ( prin conventia sociala a bunei credinte nu trebuie sa ne intrebam de ce se specifica faptul ca este un om chiar daca gandul pacatos transmis ne sugereaza faptul ca unii n-ar fi , si, mai ales , nu trebuie sa ne intrebam in ce este acesta angajat...) .

Mai aflam ca distinsa doamna " a fost impresionata teribil de faptul ca domnul Adrian Neculau a exploatat gandirea sociala a lui Cehov " ( nu am inteles de ce "teribil", dar ma rog, nu trebuie sa stim chiar totul ...) . Cu aceasta ocazie am putut aflat ca " populaţia din acele timpuri plutea în „dezordine, ignoranţă, nepăsare şi cruzime“ ( dar oare numai din acele timpuri ?! ) si ne marturiseste cu franchete : " Nu ştiam că marele scriitor a făcut un fel de investigaţii de psihologie socială aplicată...", desi nimeni nu a pus aceasta intrebare .

In traditia arhicunoscuta a generalizarilor sociale, putem afla de la doamna Liiceanu si de la domnul Neculau ( sau invers ) , lucruri extrem de interesante despre noi , ca neam , traditie si destin social , care ne conving inca o data ca popor ( daca mai era cazul ! ) ca facem umbra pamantului degeaba, si din vina noastra . Ca atare , pe scena realitatii romanesti putem canta cu totii superba " Arie a calomniei " impreuna cu acesti distinsi psihologi :

" sîntem un popor suburban, că lumea satului, şi nu numai ea, s-a întors cu susul în jos, că am ajuns un popor obosit, chiar „nesimţitor“, aş zice, foarte predispus la a accepta „nepăsarea întunecată, nu pe cea solară“, că sîntem „asistaţi“ pentru că nu vrem, nu ne dorim sau nu putem să stăm pe picioarele noastre. "

Asa o fi ?! Ca prea este spus cu foc ...

In sfarsit, doamna Aurora Liiceanu , cu eleganta si discretie , ne cere ajutorul intr-o dilema insurmontabila pentru orice constiinta ganditoare de factura constiintei morale a dumneai :


" Desigur, o întrebare rămîne: comunismul ne-a făcut să fim aşa – în fond, 50 de ani, pentru un popor este o nimica toată – sau istoria e lungă şi se tîrăşte în noi din timpi îndepărtaţi? ".


Sincer , la statutul social si la anvergura profesionala a distinsei doamne aflata la apogeul carierei, nu cred ca cineva va indrazni sa il ofere ( singularitatea se plateste totusi ) asa ca , din nefericire , va trebui sa se descurce pe cont propriu.
Mai aflam si alte lucruri la fel de interesante si de captivante despre psihologi si despre modul in care unii dintre ei vad lumea :


" Plasa socială, ideea de putere a situaţiei – şi ce minunat discutăm noi, psihologii ( s.n.) , despre relaţia dintre context (sau situaţie) şi individ, şi cît e ea de fascinantă, mai ales ca tip de cauzalitate " ( Aurora Liiceanu )

" Limbajul, ne aminteşte Adrian Neculau, contextul „îl prinde pe individ într-o plasă psihosocială, expresie a unei orientări sociocognitive, şi-i indică sensul schimbării“. ( Adrian Neculau ).

Fascinant, nu ?!

Sa aplicam ad-hoc aceasta metoda " a plasei psihosociale , a limbajului , a relatiei fascinante dintre context si individ , a orientarii sociocognitive , si a tipului de personalitate " pentru a vedea sensul schimbarii exact acolo unde doamna Liiceanu denunta viguros " superficialitatea sociala " . Rezultatul este unul pe masura :


" Pot spune că gîndurile care-l animă pe Adrian Neculau despre România – acest bazar –, despre „Unde sîntem? Încotro ne îndreptăm?“ sînt oneste, iar în spatele lor parcă ghicim însingurarea. Oare cîţi văd în tandemul Dinescu-Tănase superficialitatea „cozeriei“ de birt, bălăceala în derizoriul şarmant al românilor, buna dispoziţie de tipul unor taclale aiurea spuse, în care cei doi par că se „pişă“ ( cer scuze insistent cititorilor mei pentru acest incalificabil limbaj universitar de maidan sau invers , care apare pentru prima si ultima data pe blogul meu , dar in spiritul adevarului social si profesional sunt obligat sa redau integral acest limbaj al distinsei doamne psiholog pe care , culmea, in virtutea noilor paradigme aparute il considera probabil un act de mare curaj social , profesional si moral ! - Sergiu Simion ) pe ascultători – da, vreau să am curajul de a spune asta! –, doar ei doi să se simtă bine, „cotoindu-se“ ( idem ...) într-o curtoazie reciprocă, încălecîndu-se în vorbe (idem... ) şi coborînd apoi, pentru a-i invita pe cei naivi, la nepăsare simpatică şi la plăcerea de a admite că „aşa-i viaţa“?! "


Problema este ca , din nefericire, va trebui sa continuam exact acolo unde doamna Liiceanu se opreste , pentru ca nu numai doamna Liiceanu scrie elogios despre domnul Neculau , ci si domnul Neculau scrie cavalereste despre doamna Liiceanu care , cu modestie, nu indrazneste sa se recunoasca in portretul elogios facut deoarece " personajele nu sunt reale " :


" Mă opresc aici. Aş putea continua, dar bazarul în care a intrat Adrian Neculau este atît de plin, atît de vast! Iar eu, adaug, cu jenă, că tot ce am scris aici nu are nici o legătură cu ceea ce a scris el, elogios, despre mine în carte. Sincer, luaţi-o ca în filmele sau cărţile în care apare scris că „personajele nu sînt reale…“. Diferenţa este că eu nu-i cred pe cei care spun asta."


Pe scurt, doamna psiholog Liiceanu scrie elogios despre domnul psiholog Neculau , care la randul lui a scris elogios despre doamna psiholog Liiceanu si cercul de creta ( romanesc ) se inchide prin intervalidare perfecta in randul psihologilor , desi este dat spre lectura nepsihologilor ale caror pareri nici nu mai conteaza de fapt.

Dupa o zicere memorabila a unei vechi prietene din Constanta , existau odata " facultati" , dar ulterior au aparut si " facultatile de prostit oameni ". Problema este ca prietena mea a omis cu eleganta sa-i califice si pe unii dintre absolventii celor din urma care, inainte de a-i prosti pe altii , se prostesc mai intai singuri.


Note

*) Aurora Liiceanu - Lumea - un bazar, memoria - un continent.
Adrian Neculau - Psihologia servitutii voluntare

Sursa : http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles|details?articleID=25791