Adalbert Klein - Sfidarea Occidentului : Foaie de parcurs pentru ocuparea pasnica a unui stat
Un articol elegant si o adevarata provocare in sensul bun al termenului ( de altfel, nu este prima data cand domnul Adalbert Klein ne ofera astfel de analize atipice) care spre deosebire de alte articole pe aceeasi tema ale domnului Dragos Paul Aligica (ex: http://www.contributors.ro/fara-categorie/despre-serviciile-de-informatii-si-de-securitate-nationala/) nu mizeaza pe intimidarea vectorilor de opinie, ci pe captare si persuasiune .
Tonul principal este unul de avertisment, iar semnalul principal este unul legat de viitorul contrafactual care intr-o forma sau alta intereseaza practic toti romanii :
„o eventuală dislocare a României din blocul occidental ar reprezenta o lovitură cu consecinţe greu de anticipat dată prestigiului internaţional al acestor două organizaţii, pasibilă de repercusiuni grave (nu există precedent pentru o astfel de situaţie). ”
Pe de alta parte, diagnosticul de etapa este unul prezumat , dar nu si demonstrat :
„ debutul în formă de tentativă a unei premiere în politica internaţională şi la un ambiţios moment istoric în curs de afirmare. Miza acestuia este inversarea consecinţelor Revoluţiei din decembrie 1989 asupra României şi implementarea scenariului executat deja cu succes în Ucraina.”
In acest context , exista totusi in coasta Europei un precedent extrem de grav , o premiera absoluta in zona politica ( si in ontologia lui Alexius Meinong … ) , cu implicatii in toate domeniile , dar care poate da de gandit tuturor . Este cazul Transnistriei care a sfidat si sfideaza orice logica istorica, politica, democratica, sociala, juridica, psihologica, etc. dar actioneaza certamente in spatiul real.
Cum Romania nu este nici Transnistria , nici Ucraina , concluzia analizei prezentata anterior in termenii actiunilor de deconspirare specifice limbajului serviciilor de informatii , dar si ai unor parlamentari romani absolventi ai „Universitatii Nationale de Aparare ” :
„ Acest tip de intervenţie este o acţiune de acoperire. Obiectivul a fost infiltrat la nivelul dorit, urmează replierea şi securizarea rezultatului prin camuflarea subiectului”,
nu are de fapt obiect deoarece actiunile sunt la vedere ( cu scopurile este o cu totul alta problema ) .
Obiectia de fond care se poate aduce unei asemenea analize este viziunea rigida de tip militar ( ex: “costurilor mari aferente pierderii de prestigiu şi dificultăţilor inerente demobilizării sistemelor organizaţionale cu inerţie mare” ) asupra mecanismelor , (ne)functionale sau nu, ale unei societati care , oricum ar fi definita, in raport cu armata ramane totusi o entitate civila.
Diferenta dintre mecanismele militare si civile este una esentiala. Un stat civil nu este construit numai din „ sisteme organizationale cu inertie mare” . Un minister ( sau chiar un guvern ! ) poate fi remaniat complet in 48 de ore , si intr-un timp extrem de scurt , cu toate structurile si obiectivele sale . In schimb , odata declarata declansarea mobilizarii generale pentru razboi a unei intregi armate , aceasta operatiune nu mai poate fi stopata pana cand nu se termina tot „lantul slabiciunilor” , chiar daca in acesta va da un ordin expres de contramandare chiar generalul care a declansat-o !
Pe de alta parte, acest articol este unul scris „in oglinda” , mai exact este o contrapondere perfecta la un alt articol al domnului Adalbert Klein – Arhipeleagul Romania si razboiul elitelor : reconstructie nationala si regasirea Europei (http://www.contributors.ro/administratie/arhipelagul-romania-si-razboiul-elitelor-reconstructie-nationala-si-regasirea-europei/ ) , publicat in noiembrie 2012 tot pe aceasta platforma , numai ca atunci domnul Adalbert Klein sustinea in mod categoric teze exact opuse celor sustinute astazi :
„ Condamnarea lui Adrian Năstase a fost avertismentul inconturnabil al apropierii de punctul critic dincolo de care perpetuarea realităţilor unilateral convenabile ale tranziţiei post-comuniste riscă să devină imposibilă. Frontiera psihologică a Rubiconului a fost străpunsă în România în această vară. Schimbarea radicală de ton şi anvergura reacţiei revanşarde declanşate la începtului lui iulie 2012 sunt direct proporţionale cu ameninţarea pe care o reprezintă pentru această elită cripto-comunistă recuperarea de către societatea românească a formelor şi fondului european puse în paranteză de regimul comunist.”
„ Fiind o contra-reacţie la un fapt deja împlinit în punctele vitale ce protejează vectoriischimbării, atât din interior cât şi din exterior, cursa contra-cronometru în care aleargă partizanii trecutului reprezintă expresia unui pariu cu timpul deja pierdut din start. Politicienii care îşi asumă astăzi riscul de alege greşit îşi joacă implicit libertatea şi destinul personal în viitorul cât se poate de apropiat.”
Desigur, aceste pozitii contradictorii nu anuleaza valoarea fiecarei analize in parte . Ele arata numai o repozitionare a autorului fata de un subiect 
), oferind astfel cititorilor posibilitatea evaluarii unor perspective divergente asupra realitatii politice si sociale fascinate pe care o traim cu totii.
), oferind astfel cititorilor posibilitatea evaluarii unor perspective divergente asupra realitatii politice si sociale fascinate pe care o traim cu totii.
Pe de alta parte , o comparatie intre cele doua abordari cu stiluri atat de diferite mentionate anterior este binevenita.
Domnul Adalbert Klein utilizeaza in demonstratie concepte si termeni tipici in cazul analizelor militare ( „blitzkrieg”, „demobilizării sistemelor organizaţionale cu inerţie mare”, „cine nu intră în sistem va fi eliminat şi nu va mai avea niciun viitor în România.” „cultivarea de exemple palpabile, cu puternic caracter intimidant”; „Acest tip de intervenţie este o acţiune de acoperire. Obiectivul a fost infiltrat la nivelul dorit, urmează replierea şi securizarea rezultatului prin camuflarea subiectului”) , inducand un sentiment de insecuritate cetatenilor si sugerand in mod implicit sau prin persusasiune ca acestia ar trebui sa faca front comun in jurul serviciilor de informatii .
Domnul Dragos Paul Aligica are o abordare total diferita prin care solicita cetatenilor , si in modul cel mai direct, mobilizarea lor in jurul serviciilor de informatii , dar o face prin definirea cititorilor sai drept ”coautori” ai articolelor in cauza deci ii tranforma de fapt in beneficiari directi si calificati ai unor actiuni de dominare verbala , intimidare si/sau racolare . Aceste mecanisme de selectie si triere a cititorilor in raport cu inteligenta lor definita de autor ca aderenta respectiv non-aderenta la tinta propusa , sunt in realitate mecanisme care blocheaza libera exercitare a opiniei , desi sunt prezentate drept strategii necesare in mod obiectiv . In final se spera probabil ( cum ar fi spus Machiavelli ) , ca scopul scuza mijloacele .
In ambele cazuri prezentate, veriga lipsa este una si aceeasi, respectiv cetateanul care nu exista de fapt in nici o abordare, poate pentru ca nici o instanta sociala responsabila nu a incercat sa gaseasca un raspuns clar la unele intrebari extrem de simple, dar esentiale :
- De ce timp de peste doua decenii , tendintele existente in societatea romanesca au fost NUMAI de tip centrifug ?!
- Sunt oare romanii condamnati pe vecie sa nu poata face in tara lor NIMIC impreuna ?!
- Nu mai exista oare NIMIC care sa-i uneasca aici , si in acest spatiu social , desi sunt in stare sa fie apreciati si sa faca atata lucruri bune ( nu toti, evident ) atunci cand pleaca in afara ?!
Cum spunea domnul Adalbert Klein intr-un articol mai vechi :
„. Societatea civila si spiritul civic nici nu mai intra in discutie. Au fost deja relegati la categoria de spectatori. Invizibili. ”(http://www.contributors.ro/editorial/duios-romania-trecea-in-nefiinta/),
sau domnul Dragos Paul Aligica care intr-un articol recent are o pozitie nedemocratica si cinica in acelasi timp :
„Avem deci un numar de cititori care nu stiu despre ce e vorba, imaginatia din dotare nu functioneaza, si daca functioneaza nu li se pare o tema presanta, vor un borderou cu nume date si cifre, altfel fiind in incapacitate de a sesiza minimal miza chestiunii.” ;„ Chiar credeti ca mi-am calcat pe inima si am revenit pe Contributors, pe care eram suparat, asa, pentru maruntisuri? Sau ca sa suflu populist in fundul celor 10% cititori care sufera de varii deficiente morale si cognitive si care tin neaparat sa le ilustreze public pe forum? ”(http://www.contributors.ro/fara-categorie/nu-e-in-regula-nu-e-de-gluma/)
In sfarsit , dupa mai mult de doua decenii de tranzitie spre nicaieri , apare o posibila tema de reflectie pentru cititorii Contributors.ro :
Daca statul , partidele politice , serviciile de informatii ,etc. ,etc., nu au fost in stare , dupa doua decenii de democratie , sa rezolve nici una din problemele atat de dramatice ale societatii romanesti , si nici sa obtina o minima coeziune cetateneasca, aceasta din urma ar putea fi oare obtinuta prin abordari de tip manipulare ( persuasiune si/sau intimidare )?! Puţin probabil, cu atat mai mult cu cat nici o abordare de acest tip nu ofera solutii in registrul societatii civile ( nu „in civil” !) cu atat mai mult cu cat tot de peste doua decenii , dublarea , capusarea si parazitarea partidelor politice, a structurilor statului roman si a societatii civile este o realitate recunoscuta oficial sau neoficial .
Optiunea posibila ramane activismul civic autentic, onest, adevarat ( nu sub scoperire !) si retelele sociale bazate pe scopuri transparente si comune, care daca nici pana in momentul de fata nu sunt active , si dupa atatia ani, inseamna ca pur si simplu inca nu exista acele conditii care sa le permita manifestarea .
De fapt, si in mod oficial, Internetul este considerat noul camp de lupta al …serviciilor secrete , ceea ce explica multe comportamente din aceasta noua linie de univers : „ formarea unor comunităţi virtuale într-un spaţiu cibernetic fără frontiere, a creat o nouă dimensiune de putere, un nou câmp de luptă” ( http://www.evz.ro/detalii/stiri/george-maior-internetul-viitorul-camp-de-lupta-al-serviciilor-secrete-982613.html ) De aici, inca o tema de reflectie pentru cititori…
De fapt, si in mod oficial, Internetul este considerat noul camp de lupta al …serviciilor secrete , ceea ce explica multe comportamente din aceasta noua linie de univers : „ formarea unor comunităţi virtuale într-un spaţiu cibernetic fără frontiere, a creat o nouă dimensiune de putere, un nou câmp de luptă” ( http://www.evz.ro/detalii/stiri/george-maior-internetul-viitorul-camp-de-lupta-al-serviciilor-secrete-982613.html ) De aici, inca o tema de reflectie pentru cititori…
Singurul lucru cert care poate fi spus este ca au fost irosite deja mai mult de doua decenii , iar la orizont se pregateste o noua serie. In mod logic , cea cea mai buna solutie ar fi schimbarea strategiei. Cum inteligenta adevarata merge mana in mana cu bunul-simt, educatia, si cultura, propun tinerilor intre 20-30 de ani si care au aceste calitati, o negociere si un pact cu propriul lor viitorul social . Aceasta negociere presupune intelegerea faptului ca acest viitor social din urmatoarele doua decenii depinde in realitate de actiunile sau inactiunile lor , si nu de partide politice, stat, servicii secrete,etc. Respectiv isi pot propune 2 ani ( de efort , implicare si activism social maximum ) pentru inca 20 de ani in care si-ar putea schimba acest viitor social si istoric , pe Internet si in transparenta totala (sigur, nu va fi garantat, dar cel putin au incercat ), cu alte cuvinte ar echivala cu un ultimatum moral dat societatii in care traiesc . Aceasta propunere aparent utopica este prezentata in linii mari aici dar numai ca punct de plecare (http://www.universulromanesc.org/biblio/actualitatea-romaneasca/1-asc-01-actualitatea-romaneasca/220-sergiu-simion-un-ultimatum-moral-adresat-societatii-romanesti.html ).
Bineinteles, ar putea opta ca si pana acum pentru detasare si non-combat , dar si in acest din urma caz exista un scenariu posibil pe care il pot evalua peste doua decenii , sau chiar de pe acum, in ceea ce s-ar putea numi „ Ciclul istoric si timpul individual” (http://sergiusimion.blogspot.ro/2011/08/pariul-cu-istoria.html).
In ultima instanta, democratia inseamna de fapt si libertatea alegerii, dar si celebra dilema a lui Buridan, pentru ca pana la urma nimic nu este obligatoriu , si nici cert , in viitorul posibil.
Singura certitudine este aceea ca speranta nu moare niciodata . De aceea la toti ne place sa credem ca pana la urma romanii vor avea si ei un viitor normal si intr-o tara normala .
Poate chiar peste 20 de ani, dar daca incep sa si-l construiasca singuri , si de pe acum, conform predictiei unui ambasador strain dar care iubeste si aceasta tara , si cetatenii ei :
Singura certitudine este aceea ca speranta nu moare niciodata . De aceea la toti ne place sa credem ca pana la urma romanii vor avea si ei un viitor normal si intr-o tara normala .
Poate chiar peste 20 de ani, dar daca incep sa si-l construiasca singuri , si de pe acum, conform predictiei unui ambasador strain dar care iubeste si aceasta tara , si cetatenii ei :
„ Romanii vor reusi singuri in democratie , nu cu ajutorul politicienilor” ( !)
A bon entendeur, salut !
Update
- Domnule Klein,Cu regretul acestei intarzieri neplanificate ,va multumesc pentru raspuns cu atat mai mult cu cat un text atent elaborat , discutia argumentelor( nu a persoanelor ) , respectul opiniei si respectul interlocutorului , sunt elementele care definesc un dialog adevarat si intr-o societate democratica .Pe de alta parte , in acest context nu cred ca ne-am propus , nici dvs si nici eu , o discutie despre terorism , anarhie, barbarie ori fundamentalism religios, potentiale „riscuri asimetrice” si problemele globale ale omenirii . Sunt altii platiti (binisor) sa faca acest lucru in mod oficial si in institutii specializate, desi in ultima vreme la noi chiar si universitatile clasice au inceput sa infiinteze departamente care se ocupa de „studii de securitate” ( ?! ) astfel incat pana si Academia Romana a devenit interesata de subiect desi in acest caz face concurenta neloiala Academiei Militare, etc.In esenta , desi discutam despre spatiul societatii civile , dvs vreti sa aplicati si aici tot un model militar si de aici toata discutia si divergenta de opinii .
Mai mult decat atat, continuati sa perseverati in aceasta directie si ( intr-un mod inadmisibil dupa standardele contemporane ) , confundati de fapt societatea moderna cu o cazarma :„ Toate statele moderne cu cateva exceptii notabile, China si Taiwan, spre exemplu (si nici acolo exceptia nu este deplin aplicabila, functioneaza mai mult sau mai putin in baza unor birocratii copiate dupa modele militare dezvoltate in Europa secolului al XIX-lea (si ulterior evoluate ori diversificate din punct de vedere al complexitatii).”( N.B. Poate ne impartasiti si noua sursa confidentiala de unde aveti aceste informatii atat de categorice care transforma democratiile occidentale in democratii luminate de tip militar …)Ceea ce sustineti dvs aici, nu prea are nici o legatura cu societatea civila, cu prezentul, cu Occidentul in care traiti, nici macar cu birocratia sustinuta altadata de Max Weber , ci cu ( imi pare rau sa spun asta) mentalitatea de buncar specifica fostelor state comuniste.In realitate, societatile moderne ( occidentale ) sunt conduse dupa principiul subsidiaritatii ( „autoritatea centrala trebuie sa indeplineasca doar acele sarcini care nu pot fi infaptuite eficient la nivelul imediat, local.” ) iar acest principiu se extinde din ce in ce mai mult in lume (http://www.linkedin.com/today/post/article/20121119193311-16553-linking-mission-to-strategy-and-action?trk=NUS_UNIU_PEOPLE_FOLLOW-img-fllw) .Totusi , s-ar parea ca aveti partial dreptate daca ne luam dupa unele cariere fulminante de tip MI care pot fi inca observate in spatiul nostru social chiar si in domeniul psihologic unde in mod absolut democratic militarii pot deveni psihologi ( invers e mult mai greuCa sa eliminam orice dubiu . La nivel general , in orice societate democratica trebuie sa existe o delimitare neta intre societate ca atare ( zona libera, civila ) si armata ( zona strict reglementata , adica aflata „sub arme” ) zone care nu se pot confunda sub nici o forma pentru ca fiecare dintre ele functioneaza dupa un algoritm total diferit iar confundarea lor pe timp poate genera adevarate catastrofe sociale. Pe cale de consecinta trebuie sa facem o distinctie neta intre presupusele intentii ( bune sau rele ! ) foarte greu demonstrabile , si faptele sociale definite in sensul clasic cu precizarea ca o analiza obiectiva porneste de la fapte, nu de la presupusele intentii ( bune sau rele ) foarte greu demonstrabile. .In sfarsit, prin pregatirea, competentele si experienta dvs de exceptie („consultant specializat în negocierea contractelor internaţionale în domeniul energiei.” ) prin natura profesiei si pregatirii aveti in mod cert posesia termenilor si cunosteti foarte bine importanta fiecarui cuvant dintr-un text ( intr-un contract, chiar si virgula este uneori esentiala ) ca sa nu mai vorbim de diferenta intre argumentarea unei opinii si „argumentum ad hominem” ( clasicul „atac la persoana” invatat pe vremuri in cursuri speciale pe la Academia Stefan Gheorghiu, etc. ) care descalifica profesional si moral persoana care il practica, si aici sper ca din nou suntem de acord .In ceea ce ma priveste , precizez in mod expres ca agreez intodeauna un dialog public si in limitele respectului reciproc, nu recurg niciodata la procedeul numit atribuire, respectiv nu imi permit si nu permit calificarea gratuita a unei persoane prin adjective sau epitete ( fiecare are dreptul sa fie asa cum este ) pentru ca intereseaza opiniile , nu persoana si spatiul ei privat.Toate cele bune.Adalbert Klein spune:
Domnule Simion, am publicat comentariul dumneavoastra si datorita respectului pe care cred ca il merita munca de activism civic pe care o desfasurati in spatiul virtual (si excelenta arhiva din Universul Romanesc). Comentariul dumneavoastra depaseste insa deja cu mult subiectul acestui articol. Spatiul public nu este un spatiu neutru, oricat ne-am dori acest lucru. Exista mult prea multi chibitzi-actori pe margine pentru un astfel de dialog. Gandhi a avut un noroc fantastic ca a avut ca oponent Imperiul britanic si nu adversari precum Stalin ori URSS. Altfel, nimeni nu poate garanta ca ar mai fi ajuns vreodata in cartile de istorie. De asemenea, cu tot respectul pentru persoana dumneavoastra, imi mentin comentariul de mai sus legat de naivitatea si superficialitatea afirmatiei dumneavoastra din primul comentariu. Va propun, de altfel, sa ne oprim aici cu acest dialog. Va multumesc pentru intelegere.Toate cele bune.- Domnule Klein,Sunt de acord sa incheiem discutia , dar pentru acest lucru ma vad nevoit sa va citez din nou :„ Comentariul dumneavoastra depaseste insa deja cu mult subiectul acestui articol. Spatiul public nu este un spatiu neutru, oricat ne-am dori acest lucru. Exista mult prea multi chibitzi-actori pe margine pentru un astfel de dialog. Gandhi a avut un noroc fantastic ca a avut ca oponent Imperiul britanic si nu adversari precum Stalin ori URSS. Altfel, nimeni nu poate garanta ca ar mai fi ajuns vreodata in cartile de istorie. De asemenea, cu tot respectul pentru persoana dumneavoastra, imi mentin comentariul de mai sus legat de naivitatea si superficialitatea afirmatiei dumneavoastra din primul comentariu.”,si sa fac cateva precizari.In momentul cand publicati in spatiul public va asumati implicit si riscul de a fi comentat conform acelui principiu al democratiei citat de catre singurul nostru om politic autentic, cu stil britanic , origine romana si cu un papion adevarat : „ Ma voi lupta pentru dreptul dvs de a nu fi de acord cu mine ! ”. Eu cel putin, voi respecta acest principiu.In ceea ce priveste spatiul public ( si in mod special spatiul virtual) , poate fi neutru sau nu, pentru ca existenta lui nu are nevoie de aprobare de la vreo instanta si nimeni nu poate pune lacat pe el , cu atat mai mult pe spatiul virtual , chiar daca arunca in aer toate serverele de la Google. Pe de alta parte, si aici trebuie sa va dezamagesc , nu este nici al dvs, nici al meu , nici al statului, armatei, serviciilor secrete, etc. Mai mult decat atat, inventatorul si proprietarul lui de drept , Platon , care l-a denumit in mod inspirat „lumea ideilor”( nu numai platonice:)) ), a murit acum mai bine de 2000 de ani si l-a lasat mostenire intregii umanitati , deci din acest punct de vedere avem toti aceleasi drepturi.Problema este ca , de bine de rau, traim totusi intr-o democratie care asa imperfecta , prapadita si schioapa cum o vedem , are totusi un minimum de reguli pe care trebuie sa le respectam toti( in nume propriu,sub pseudonim, sub acoperire,etc. ) , nu numai unii. Din acest punct de vedere , dreptul la opinie si exercitarea lui au un caracter universal. ( Regret ca trebuie subliniez din nou acest lucru , dar la adapostul comod al anonimatului va arogati dreptul de a da sentinte , de a folosi epitete si calificative arbitrare pe principiul detinerii secretului ultim , ceea ce nu va face cinste. Din nefericire , pentru pregatirea si competentele cu care doriti sa va creditam, va lipsesc argumentele, dar doriti sa fiti crezut pe cuvant de onoare si in virtutea importantei domeniului / problemelor de care spuneti ca va ocupati. Intrebarea este simpla . Daca sunt atat de „specializate”, intrebarea este de ce ocupati cu ele spatiul civil ( public ) ? In ceea ce priveste afirmatiile dvs fara acoperire , stiti cu certitudine ce valoare si ce efect au atunci cand le folositi in conditiile pregatirii pe care o afisati : efectul lor este nul si va decredibilizati singur .)Toate cele bune.
N.B. Textul subliniat cu rosu nu a mai fost postat de catre redactia Contributors.ro si din acest punct de vedere moderarea nu este obiectiva si impartiala atunci cand este vorba de dreptul la replica in spatiul public si de protectia acestuia. Pe de alta parte, exact sub aceasta postare incompleta , a aparut o postare a unei persoane care afirma ca traieste in Spania dar care in final , pe principiul dreptului la indignare , foloseste un cuvant care nu apartine zonei civilizate jignind in acest fel cititorii articolului si intregul forum.
Un dialog in spatiul public cu domnul Adalbert Klein aflat sub pseudonim , ne-a condus la cu totul altceva. Aici nu mai este vorba de un simplu dialog . Cea mai grava problema identificata este tendinta de a controla spatiul virtual ( implicit spatiul public ) , agenda acestuia si implicit comportamentul vectorilor de opinie din spatiul virtual prin mijloace soft in acest caz , sau prin dominare verbala , intimidare ,si pozitii de forta in cazul domnului Dragos Paul Aligica.
Aceste tendinte de dominare si control al spatiului public si virtual nu sunt de natura democratica si ne arata ca metodele din arsenalul vechilor structuri de control (psiho)social nu au fost deloc abandonate si de aici deegradarea spatiului public, atmosfera sociala irespirabila si agresivitatea din mediul virtual,
Pentru firava societatea civila ( nu in civil ...) de la noi, acesta este unul dintre cele mai proaste semnale posibile .