Elita discreta a României


ELITA DISCRETA A ROMÂNIEI

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Dr. Peter Gross , Steven van Groningen, Leslie Hawke, Jean Lauxerois, Peter Damian Hurley

Tuesday, December 23, 2014

Cultura invectivei si absenta moderarii din spatiul public



Dupa 25 de ani de la Revolutie , societatea romaneasca este inca bolnava si are inca un drum foarte lung de parcurs pana la aparitia  normalitatii sociale si civice si pana la reaparitia comportamentului si dialogului civilizat. Dincolo de modelele toxice oferite in principal de clasa politica de pana acum , o cauza esentiala este absenta moderarii dialogului civic existent in mass-media de la noi. 
Aceasta situatie cronica are explicatii multiple. Pasivitatea si lipsa de reactie a Consiliului National al Audiovizualului este dublata de nerespectarea unui cod deontologic al moderatorilor TV , de nerespectarea unui cod deontologic al ziaristilor , de absenta moderarii pentru forum-urile ziarelor si platformelor online ,etc. 
Daca la acestea adaugam si comportamentul greu de inteles al unor  lideri de opinie care pur si simplu au promovat uneori in spatiul public , si prin puterea exemplului, limbajul mahalalei sau satrei , avem un tablou complet al balamucului social de la noi. 
Cel mai recent exemplu furnizat de bestiarul nostru social este  discutia de mai jos , greu de privit, de suportat, si de ascultat de orice om educat si civilizat . Aceasta discutie de neimaginat intr-o democratie cu traditie si intr-o tara civilizata si europeana,  este emblematica prin comportamentul unui singur invitat incalca toate regulile unui dialog normal, civilizat si european : 









Din nefericire, si exact ca in cazul discutiilor de pe forum-urile ziarelor si platformelor online unde limbajul a regresat de multe ori pana la nivelul grotei *) , pentru aceasta situatie nu este vinovat numai invitatul ci si moderatoarea care , nu se stie de ce, ezita sa-si exercite drepturile si obligatiile deontologice si recunoaste acest lucru din proprie initiativa :


" Eu sunt moderatoare , dar daca ar trebui sa respect toate normele deontologice ale acestei emisiuni (s.n.) poate ar trebui sa va dau afara (s.n.) ". 

Sorina Matei


In acest caz , ca si in alte cazuri similare de altfel , nu aflam de loc CINE sau CE o opreste pe moderatoare sa respecte normele deontologice ale emisiunii si sa opreasca ab initio acest tip de comportament anormal care permite unui invitat sa jigneasca si interlocutorii , si telespectorii .
Altfel spus , expunerea prelungita a cetatenilor si a societatii in general la doza zilnica de ura si de vulgaritate administrate cinic de acest gen de interlocutori si "agenti de influenta" timp de 25 de ani , au condus la un climat social absolut insuportabil care a indepartat cetatenii si de viata politica , si de viata civica.
Din aceste considerente , este nevoie nu numai de un altfel de politica , ci si de un altfel de civism si de societate civica, dar aceasta este o sarcina mult mai grea decat castigarea unor alegeri.





Nota

*) Din fericire , exista o initiativa la nivel european care reinstituie climatul social normal aratand ca
moderarea dialogului social este o obligatie morala si legala pentru orice instanta responsabila :

 http://www.mediafax.ro/cultura-media/cedo-a-decis-site-urile-sunt-responsabile-legal-pentru-comentariile-lasate-de-utilizatori-11497903

Monday, December 15, 2014

De la „revolta morala” la apologia anomiei si anarhiei ( 2)

Autorul cauta explicatii ascunse pentru spontaneitatea si normalitatea reactiilor unei comunitati distincte cum este diaspora ( „Vizibilă masiv pentru prima dată pe scena politică a României, aceasta a impresionat pe toată lumea; dar ce s-a aflat dincolo de această „impresie”? ). In realitate , si dincolo de aceasta impresie a autorului , s-au aflat romanii admirabili care au avut curajul sa evadeze din sistemul dement de aici si care au deja un alt sistem de valori si o alta mentalitate evidente pentru noi , mai putin pentru autor care manifesta un scepticism ontologic fata de propriile perceptii.

Dupa epuizarea arsenalului explicativ propriu , acesta recurge la citarea unor specialisti reputati cum este Dumitru Sandu dar si aici situatia este oarecum echivalenta.
Explicatiile colaterale furnizate nu sunt foarte convingatoare deoarece analiza aprofundata citata asupra cauzelor votului pro Johannis aminteste mai degraba de determinismul marxist de altadata ( voturile pro Johannis ar proveni numai din orasele comunitatile dezvoltate , componenta etnica ar juca un rol hotarator,etc.) decat de o radiografiere neutra a situatiei prezente.
Prestidigitatia hermeneutica atinge sublimul in cazul de fata atunci cand specialistul citat schimba sistemele de referinta si transforma albul in negru si invers decretand ca rolul diasporei a fost “semnificativ, dar nu hotărîtor” ( 3 puncte procentuale ) si insinuand ca in realitate si in economia alegerilor respingerea lui Victor Ponta ( 15 puncte procentuale ) ar fi jucat un rol mult mai important decat diaspora .
In cazul de fata , si indiferent de cifrele avansate , vorbim pur si simplu de o fractura logica prin care este negata evidenta faptelor. Analiza prezentata omite exact esentialul care nu apare in nici un sondaj statistic deoarece nu a putut fi prevazut de catre toti sociologii din tara la un loc . Fara mobilizarea uluitoare a diasporei explicabila prin aderenta la un alt sistem de valori si la o alta mentalitate , nu ar fi existat uluitoarea mobilizare a populatiei din tara care a dat peste cap toate previziunile si sondajele pre-electorale si a facut astfel posibila castigarea alegerilor.

Dupa aceasta necesara introducere , putem acum analiza la rece explicatiile propuse de autor pentru rezultatul final al recentelor alegeri , si aici avem un preambul interesant.
In buna traditie a postularii unor jocuri si influente externe , alegerile interne ar fi fost de fapt influentate de …cancelariile europene ( sic!) :

„Să nu fim însă naivi: deşi nu poate fi „măsurat”, nici aportul cancelariilor europene în noul context geopolitic al expansionismului rusesc nu a fost unul neglijabil! ”

Dupa aceasta teorie a influentei la distanta ( „influenta distala” ?) , autorul trece la un nivel superior respectiv cel al „energiilor subtile” si propune drept explicatie cauzala a starii de fapt de la noi un melange intre clasicul Gustave le Bon cu a lui psihologie a multimilor si ceea ce la noi se numea odata „ psihologia maselor” ***) :

„ Prima mea impresie în această privinţă este astfel că am avut de-a face nu doar cu structuri, ci şi cu energii, că revolta, ca stare de spirit, a făcut să apară, prin contagiune, revoltaţii, cel puţin în aceeaşi măsură în care revoltaţii au iniţiat revolta. S-ar putea deci ca întrebarea „cine a cîştigat alegerile?” să ne inducă în eroare…
Pentru a urma această perspectivă a „energiilor sociale”, am putea reveni la mai vechile psihologii ale maselor, pentru a le revedea şi revizui sau am putea inventa un limbaj (relativ) nou – nu neapărat în opoziţie cu psihologia maselor.”

Cu alte cuvinte , hermeneutica orginala propusa de autor trece de la cifre la „impresii”, de la structuri la „energii ”, dar acesta este numai debutul unui demers de tip deconstructivist care incepe cu negarea agregarilor sociale ( „nu cu structuri, ci cu energii”; „agregarea s-a facut nu pe structuri colective , ci pe energii individuale” ; „mase, nu clase” ) .
In acest caz autorul opereaza cu concepte extrem de vagi ( „energii” ; „mase”; „stare de spirit”) aducand in acelasi plan variabile extrem de diferite ca neincrederea in institutii , (in)satisfactia de viata si (in)satisfactia financiara , pesimismul, frica de viitor, rata criminalitatii , rata suicidului ,etc. Acest demers nu este unul singular , la noi exista chiar o tendinta a unor cercetatori ca Dorel Sandor de a pleda si in prezent pentru o psihopedagogie sau chiar apologie a fricii ( fricilor ) la romani (http://adevarul.ro/news/societate/fricile-romani-1_528e39b0c7b855ff5620e2a0/index.html ).
Tot acest complicat esafodaj propus de autor echivaleaza in realitate cu un castel de joc tinut in picioare de doua axiome ( mai exact, paralogisme ) interpretabile care tin de ceea ce am putea numi o interpretare excesiv de psihologizanta a luptei politice si a realitatii sociale si de renuntarea la categoriilor clasice ale domeniului :

a) „ În ceea ce priveşte autoritatea, aceasta a excelat în ultimii ani, trans-partinic, în dispreţuirea populaţiei. De la „dreapta” lui Băsescu la „stînga” lui Ponta, o mulţime de lideri politici au creat un adevărat vocabular al umilirii, larg mediatizat şi intrat în memoria colectivă.”
b) „revolta, ca stare de spirit, a făcut să apară, prin contagiune, revoltaţii, cel puţin în aceeaşi măsură în care revoltaţii au iniţiat revolta ( s.n.). S-ar putea deci ca întrebarea „cine a cîştigat alegerile?” să ne inducă în eroare…” (s.n.);
„Puteţi să rezumaţi totul, dacă vreţi, la demnitate( s.n.) : îmi refuzi acel minim de respect fără de care încetez să mă mai simt eu însumi, mă simt exclus şi mă revolt pentru a-mi reface o apartenenţă cu rost – adică pentru a-mi proteja identitatea.”

Finalul acestei prestidigitatii sociologice sa-i spunem , in care practic omenirea este chemata la „lupta cea mare” este unul apoteotic desi nu mai este clar cine mai lupta , cu ce , cu cine , sau pentru ce :

„ Schimbările însă de abia au început. Miza fundamentală este una de lungă durată: construirea unui nou subiect politic (s.n.) – iar aceasta nu este doar o problemă locală.”

In asteptarea vremurilor ce vor veni conform predictiei autorului , suntem nevoiti sa constatam pe baza elementelor prezentate de catre acesta ca noua paradigma de interpretare pe care o propune abandoneaza categoriile clasice de analiza si interpretare a faptului social in favoarea unor concepte vagi si desuete ( energii, stari de spirit ,etc. ) ceea ce echivaleaza cu un regres in analiza faptului social . In egala masura , analiza propusa de autor postuleaza o abstracta „revolta morala” ( dar nu este clar cine se revolta si impotriva cui ) , deci nu ofera de fapt un un diagnostic si cu atat mai mult o solutie.

Aceasta pozitie aparent surprinzatoare din partea unui sef de scoala si director de constiinta ( autorul este profesor universitar si director al Departamentului de Sociologie din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA)) – nu este una de fapt una singulara . Un alt sef de scoala si director de constiinta , Ilie Badescu ( profesor universitar si directorul Institului de Sociologie al Academiei Române ) este preocupat de aceleasi probleme globale si la fel de vagi cum ar fi de exemplu geopolitica (eurasiatica) a lui Aleksandr Dughinin ****).

Ne aflam in plin paradox. Romania a intrat in NATO si in Uniunea Europeana afirmandu-si constant atasamentul fata de valorile democratice si europene , recentele alegeri prezidentiale au uimit mapamondul prin rezultatul lor si prin comportamentul exemplar al cetatenilor romani care au reusit sa-si invinga propria clasa politica , dar unii universitari , sefi de scoala , directori de constiinta si lideri de opinie in acelasi timp care pot influenta tinerele generatii , nu par sa adere la acelasi set de valori afirmandu-si sustinerea fata de miscarile anarhiste de tip „Occupy” , „miscarea eurasiatica” a lui Dughinin, etc.
Cum rezolvam dilema ?


Note
*) In acest punct , noua paradigma propusa de autor in sociologie si rescrierea ei ca stiinta bazata pe „energii” si „mase” se intalnesc in mod astral cu unele tendinte din psihologia contemporana de la noi care isi propune sa rescrie domeniul psihologic intr-un mod asemanator , genul proxim fiind indomptabila , inebranlabila si fantasmagorica „psihologie cuantica” rasarita si pe meleagurile noastre (http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Februarie/Mohirta%20Ionel%20-%20Psihologia%20Sonoluminica.%20Un%20proiect%20de%20Psihologie%20cuantica/Teza%20Doctorat%20rezumat.pdf)

**) Abandonarea in sociologie a „subiectului rational” in favoarea „persoanei morale” este similara in alt plan cu „abandonarea eului” din noul curent al psihologiei transpersonale aparuta si la noi (http://www.psihologietm.ro/download/membrii/amunteanu_2.pdf) .

***) La fel ca si „The Authoritarian Personality ”a lui Theodor Adorno, „Psihologia multimilor”a lui Gustave Le Bon nu a fost studiata la noi inainte de 1989. La Facultatea de Psihologie din Bucuresti se invata numai despre Psihologia sociala” ( Pantelimon Golu) care incepea cu citate din …Lenin. In schimb , „Psihologia maselor ” a fost studiata sub acest nume , dar la Academia „Stefan Gheorghiu unde inca din 1976 a aparut un curs destinat cadrelor de conducere, politrucilor , activistilor de partid , ziaristilor si … unor viitori disidenti.

****) Ilie Badescu – Aleksandr Dughin şi geopolitica lumii noastre. Marginalii la profilul spiritual al lui Aleksandr Dughin ( http://www.ziaristionline.ro/2011/01/23/exclusiv-ilie-badescu-despre-dughin-si-bazele-geopolitice-cea-mai-importanta-analiza-despre-rusia-din-ultimii-20-de-ani/)

( http://www.contributors.ro/politica-doctrine/o-revolta-morala/#comment-219458 )





Update

Stimate Domnule Sergiu Simion,
Din cite inteleg, ar fi citeva capete de acuzatie:
1. Sint anarhist (eventual deghizat), minat de un „avint revolutionar anarhist”. O dovada peremptorie ar fi ca citez copios dintr-o „biblie a anarhismului”, adica din Ivan Krastev. Daca ati fi deschis pur si simplu internetul, ati fi vazut ca Ivan este presedintele Centre for Liberal Strategies din Sofia, permanent fellow at the IWM Institute of Human Sciences din Viena, membru fondator al European Council on Foreign Relations etc., deci mai degraba foarte liberal, as zice eu, si citusi de putin „anarhist”
2. Dumitru Sandu, din care iarasi citez copios, ar fi marxist. Eu stiu ca este sociolog si a prezentat cu acuratete date statistice. Imi pare rau ca realitatea nu este pe gustul dumneavoastra. Si un mic detaliu: analiza domnului Sandu este post-electorala, adica se refera la ce s-a intimplat, nu la ce ar urma sa se intimple; a spune ca nu este valabila pentru ca nu a prevazut rezultatul final al alegerilor este cam lipsit de logica, nu credeti?
3. Subminez fundamentele clasice si de bun simt ale cunoasterii, apelind la nazbitii, ca de pilda „paradigma alternativă a luptei pentru recunoaştere ( a cui ?!-s.n.)”. A cui? Pai este vorba despre o abordare cu originea la Hegel, dezvoltata de Axel Honneth, Paul Ricoeur, Charles Taylor si alti marxisto-anarhisti asemanatori. Daca nu stiti despre ce este vorba, de ce va bagati domnule Simion?
4. Sint fun al „miscarilor anarhiste de tip Occupy”, care sint acelasi lucru cu „miscarea euroasiatica a lui Dughin”, dupa cum si eu sint un fel de sosie intelectuala a lui Ilie Badescu. Ei, aici chiar ca ati nimerit-o cu oistea’n gard! Mai documentati-va, zau asa…
Pe scurt, ceea ce constat este ca afirmatiile mele sint „postulate gratuite” iar argumentele utilizate nimic altceva decit „paralogisme”, in timp ce convingerile dumneavoastra umorale sint evidente de bun simt. Asa sa fie, va doresc succes in cariera…
Vintila Mihailescu
  • Sergiu Simion spune:
    Stimate Domnule Vintila Mihailescu,
    Comentariul pe care l-am facut are legatura numai cu articolul ( deci cu ceea ce ati scris ) , nu cu persoana autorului ( este dreptul dumneavoastra inalienabil sa fiti ce doriti si cum doriti ) . In ceea ce ma priveste , consider ca respectul interlocutorului este ( sau ar trebui sa fie ) prima conditie a unui dialog intr-o societate ca noastra in care de 25 de ani atacul la persoana este mai degraba regula si nu exceptia si in care ar trebui sa depasim totusi stadiul discutiilor umorale.
    Pe de alta parte , inteleg ca v-au impresionat in mod deosebit opiniile lui Ivan Krastev , titulatura (presedintele Centre for Liberal Strategies din Sofia) si calitatea sa de membru in mai multe comisii ( regret ca va dezamagesc, dar mai deschid si Internetul …).
    Din nefericire , simpla titulatura nu este suficienta, ea mai trebuie sa fie sustinuta si de fapte, atitudini,opinii. In cazul de fata ,opiniile citate din Ivan Krastev nu prea au nici o legatura cu liberalismul dar , desigur , exista si alte puncte de vedere.
    In alta ordine de idei nu inteleg de ce imi atribuiti afirmatii pe care nu le-am facut despre Dumitru Sandu („Dumitru Sandu … ar fi marxist” ) sau despre dvs („ Sunt anarhist (eventual deghizat)..” ; („miscarilor anarhiste de tip Occupy”, care sint acelasi lucru (s.n.) cu „miscarea euroasiatica a lui Dughin” ) („sint un fel de sosie intelectuala a lui Ilie Badescu”) ,etc. pentru ca ulterior sa le contracarati singur.
    In sfarsit, modul in care dvs intelegeti sa comunicati in spatiul public este foarte interesant. Mai exact, scrieti :
    „Ceea ce ar presupune şi o trecere de la teoria dominantă a alegerii raţionale (s.n.) la aceea alternativă a luptei pentru recunoaştere ( a cui ?!-s.n.) , de pildă.”
    Dar vreti sa se citeasca :
    „ A cui? Pai este vorba despre o abordare cu originea la Hegel , dezvoltata de Axel Honneth, Paul Ricoeur,Charles Taylor …”
    Pai nu va suparati, dincolo de Hegel , Axel Honneth, Paul Ricoeur,Charles Taylor , etc .si altii pe care ati dori sa-i invocati , si de adaptarea limbajului stiintelor sociale la noile realitati , intrebarea fundamentala a articolului dvs ( O revolta morala ?) supus dezbaterii publice era de fapt „cine lupta , cu cine, si pentru ce” in conditiile in care miracolul ultimelor alegeri a multumit cetatenii, dar a bulversat total scena politica si sociala de la noi.
    Cum nici pentru sociologi nu este foarte clar de ce ( asta este , nu intotdeauna cuvintele si cifrele atrag realul ) , in loc de raspuns imi adresati o intrebare de o politete universitara si in spiritul dialogului civic( „Daca nu stiti despre ce este vorba, de ce va bagati domnule Simion?”) asa cum il intelegeti dumneavoastra.
    Cum tot am ajuns aici , capitolul „Occupy the wor(l)d” din articol a fost scris de dvs si nu de altcineva , iar daca sunteti fan sau nu al acestor miscari este numai problema dumneavoastra.
    In rest, cititorii isi pot forma singuri propria lor opinie despre acest dialog non-standard care in mod evident antreneaza sisteme de valori foarte diferite , dar aceasta situatie interesanta nu trebuie sa fie o tragedie pentru nimeni , dimpotriva.
    Sergiu Simion

De la „revolta morala” la apologia anomiei si anarhiei (1)


Recenta analiza a rezultatului alegerilor prezidentiale publicata pe platforma  Contributors.roVintila MihailescuO revoltă morală ), reuseste performanta de a atinge simultan ceea ce Hegel numea altadata „viclenia ratiunii” iar contemporanii nostri numesc mai simplu „perversitate ideologica” , respectiv o ambiguitate conceptuala prin care notiunile sunt folosite intr-un sens diferit si alterat fata de sensul lor normal. Aceasta strategie devine evidenta daca incepem „a rebours” exact cu sfarsitul acestei analize care in loc de concluzii ce decurg din demonstratia facuta , ne ofera postulate aleatorii livrate en-gros .
Dupa autor, alegerile din 16 noiembrie desi constituie „un eveniment politic circumscris, cu mize precise , împărtăşesc ceva din fenomenul mult mai larg al mişcărilor de tip Occupy”. ( ?! )
Dupa acest postulat gratuit vin la pachet si paralogismele menite sa-l justifice :

a) este global, dincolo de inevitabilele sale particularităţi locale;
b) constituie o stare de spirit, dincolo de manifestările sale concrete;
c) presupune mai degrabă energii de masă, decît structuri de clasă;
d) sînt morale dincolo de a fi politice.

Autorul nu ne explica ce intelege in acest caz prin „global” ( stricto senso „care ia în considerare toate elementele unui ansamblu”-http://dexonline.ro/definitie/global ; „involving the entire world” -http://www.merriam-webster.com/dictionary/global ; ), stari de spirit si „energii de masa ” si nici care este diferenta ireductibila intre reactia morala si reactia politica a unei populatii .

Altfel spus, protestatarii constienti din diaspora si cetatenii din tara care i-au secondat sunt considerati un fel de oi de oi ratacite care voteaza emotional ( eventual din resentiment ), fiind contestatari „din principiu” .Ca lucrurile sa fie si mai interesante , autorul isi justifica intregul demers hermeneutic cu citate dintr-un fel de biblie a anarhismului :

„…neîncrezători, de regulă, în instituţii, protestatarii sînt profund neinteresaţi în preluarea puterii. Guvernul este pur şi simplu ‚ei’, oricine ar fi la conducere. Protestatarii combină o nevoie autentică de comunitate cu un individualism irepresibil (…). Ei îşi descriu propriul activism în termeni aproape religioşi, subliniind în ce măsură experienţa performării (acting out) în stradă a inspirit o revoluţie a sufletului şi o schimbare de regim a minţii (…). Poate că pentru prima dată după 1848, revolta nu este împotriva unui guvern, ci împotriva faptului de a fi guvernat”. (Ivan Krastev )

Entuziasmat de acest lirism anarhist , autorul ajunge sa conteste „Sistemul” (asa, in general , chiar daca nu il defineste ! ) in toate formele lui „ in cele ce sunt si in cele ce maine vor rade la soare” :

„ De această ultimă constatare se leagă şi o altă dimensiune a revoltelor de acest gen, poate cea mai profundă şi în acelaşi timp mai puţin vizibilă. Revolte împotriva guvernării (chiar şi atunci cînd se exprimă împotriva unui guvern sau altul), acestea refuză, în fond, însuşi limbajul guvernării, adică al Sistemului.
Ceea ce vor să schimbe este aşadar limbajul Puterii şi nu doar un discurs sau altul al acesteia. Fără să realizeze (încă), Sistemul a început să fie subminat în însăşi legitimitatea sa morală şi alcătuirea sa ontologică. Restul e istorie…”

Acest avant revolutionar anarhist care a distrus orice citadela ( deci inclusiv pe cea democratica ) a sistemului politic , calca totul in picioare. Urmeaza la rand stiintele sociale al caror discurs trebuie schimbat , in mod evident, tot din radacina. Acestea ar trebui să-şi schimbe limbajul sau, mai exact, să şi-l adapteze la noile realităţi :

„ o analiză şi în termeni de energie, nu doar de structură, ar fi binevenită.”

Aceasta trecere „ ar fi analogă cu trecerea de la mecanica newtoniană la principiul complementarităţii din fizica cuantică. Sau, mai pe înţelesul nostru, complementaritatea dintre medicina “materialistă” europeană şi aceea „energetică” chinezească.” *)
Dincolo de analogii, trebuie înnoit si vocabularul disciplinei :

„ Pe de altă parte, o astfel de abordare pare a merge mînă în mînă cu o mutaţie de pe individ ca subiect raţional ( s.n.) spre individ ca persoană morală.” **)

Nu ni se explica ce inseamna „persoana morala ” in acest caz , dar putem deduce :

„Ceea ce ar presupune şi o trecere de la teoria dominantă a alegerii raţionale (s.n.) la aceea alternativă a luptei pentru recunoaştere ( a cui ?!-s.n.) , de pildă.”
Intreg esafodajul prezentat anterior se presupune ca ar putea explica recentul comportament electoral prin reactiile de indignare ale cetatenilor :

„ După ani de defetism depresiv, România (şi-)a demonstrat deci că poate produce o schimbare şi că, dacă aţîţi prea mult focul, rişti ca mămăliga să-ţi explodeze în faţă. Nu doar indivizii, ci şi naţiunea şi-a recăpătat ceva din demnitatea călcată în picioare.”
Aparent, autorul pledeaza pentru un proiect de reconstructie morala a societatii romanesti in care „demnitatea indivizilor si natiunii” devin cu adevarat o valoare sociala exact in sensul in care a pledat si pledeaza presedintele Klaus Johannis. Dar daca analizam mai atent, demersul concret initiat de presedintele ales are o dimensiune politica , sociala si morala (inclusiv anticomunismul declarat ), in timp ce demersul abstract si ambiguu propus de autor , desi este prezentat ca o „revolta morala”, are o doar o dimensiune apolitica , asociala si atemporala contestand de fapt orice forma de guvernare.
Ca sa lamurim lucrurile , alegatiile precedente prezentate pe post de concluzii nu au nici o legatura cu tema articolului si nici nu pot fi justificate prin invocarea vaga a opiniei lui Ivan Krastev deoarece intre protestele globale si …invadarea militara a unei tari ( Ucraina ) nu exista similaritati asa cum considera acesta :

„ In the five short years between Occupy Wall Street and Vladimir Putin’s “Occupy Crimea,” we witnessed an explosion of protests all around the world – the Arab Spring, Russian Winter, Turkish Summer, and the dismembering of Ukraine all were part of the protest moment (??!!-s.n.). Each of these demonstrations – and many less monumental ones – was angry in its own way, but the protests are also a worldwide phenomenon.”
Ivan Krastev -The global politics of protest
(http://www.eurozine.com/articles/2014-08-18-krastev-en.html )

Daca ne-am edificat deja in privinta validitatii concluziilor, sa vedem totusi ce ne pot spune premisele de la care porneste autorul. Volens-nolens aterizam din nou in plina ambiguitate si pe teritoriul paralogismelor.
Autorul opereaza o confuzie intentionata sau nu („ Dreapta. Dar care “dreaptă”? În România nu mai există de mult o reală distincţie între stînga şi dreapta.” ) intre „partide” si „doctrina/ideologie”.
Daca ne referim numai la „partide” , acestea seamana intr-adevar unele cu altele, membrii lor migreaza intre ele si intr-o veselie perpetua exact ca electronii liberi schimbandu-si de 25 de ani uniformele, doctrinele, si opiniile fara nici o remuscare . Dar daca ne referim doar la doctrina/ideologie , atunci exista cetateni care sigur au ramas , sunt si vor fi de „dreapta” sau de „stanga” , desi partidele in care au crezut si-au schimbat intre timp „si marfa si ambalajul” devenind „liber-schimbiste” si obligand cetatenii sa ramana constant in postura lui Agamemnon Dandanache : „Eu cu cine votez ?!” sau in silenzio stampa .
Mai mult decat atat, autorul stabileste apriori si in numele cetatenilor care ar trebui sa fie sau nu doleantele lor. Desi a existat si un raport oficial de condamnare a comunismului, desi exista si acum pe rol procese ale tortionarilor , autorul decreteaza anticomunismul drept „o lozinca si o fantoma”.

( http://www.contributors.ro/politica-doctrine/o-revolta-morala/#comment-219451)


Sunday, December 14, 2014

Refacerea spatiului moral si revenirea la normalitatea sociala

Textul de mai jos a fost postat la un articol aparut pe Contributors.ro :



Dragos Ghitulete - România mîrlanilor bine ancoraţi



Articolul dvs este ( fara intentie, desigur) o ilustrare a ceea ce putem numi pierderea memoriei sociale , prapastia dintre generatii , si a fracturilor sociale care au transformat Romania intr-un camp de batalie in care nimic din ceea ce a insemnat un sistem de valori , normalitate traditionala si coeziune sociala mutuala nu a mai ramas in picioare.

Afirmatia presedintelui ales : „ Decît să fiu mîrlan, mai bine pierd!” este greu de inteles si de acceptat astazi pentru cei care cred ca Romania a inceput cu ei. In realitate , aceasta afimatie nu face nimic altceva decat sa restabileasca o cutuma veche la noi care tine de bunul simt si de educatia traditionala pe care , in mod miraculos, 50 de ani de comunism si 25 de ani de tranzitie post-comunista nu au reusit inca sa sa le stearga complet din memoria colectiva. Acest lucru este foarte vizibil pentru cei care au reusit sa se desprinda din vartejul infernal de aici si au putut face o comparatie fie si numai pentru doua decenii . In acest sens , Martin S. Martin , un reputat chirurg roman plecat in America, a aratat recent cat de rapida a fost din acest punct de vedere involutia societatii romanesti ( http://www.gandul.info/interviurile-gandul/ce-frumoasa-te-ai-facut-romanie-dar-ce-urat-vorbesti-13658972 ).

Din aceasta perspectiva, o afirmatie de genul : „ Mîrlania, ca sentiment al fiinţei româneşti, nu e nouă şi nu va dispărea” este absolut surprinzatoare pentru un ziarist roman premiat de Comisia Europeana . Una este sa afirmi ca exista unii marlani , si alta este sa afirmi ca marlania este un sentiment al „fiintei romanesti”.
Constantin Noica a scris despre „Sentimentul romanesc al fiintei” dar nu a reusit sa gaseasca acolo ce ati gasit dvs. E ca si cum am afirma ca exista „popoare educate” ( fara marlani ) si popoare de marlani ( fara oameni educati ) , dar ambele afirmatii nu sunt nimic altceva decat prejudecati si absurditati.

Ceea ce nu cunosc generatiile de astazi este existenta unei Romanii normale ( in pofida comunismului ) care a persistat pana in 1989, o Romanie in care nu se mancau seminte la cinematograf , nu se vorbea urat in prezenta femeilor, copiilor si batranilor, nu se injura in scoli ( in anii `70 de exemplu la noi faceau rating celebrele filme americane „Love Story” cu Ryan O`Nell sau „Domnului profesor cu dragoste” , poate si pentru ca atunci nu era dat in circulatie de masa celebrul „Deep Throat” ) . Altfel spus, marlanii si marlania erau bine ancorati cu limbajul lor cu tot in puscarii, cazarmi , caminele scolilor profesionale, satre, mahalale sau balamuc , dar in nici un caz nu dadeau tonul in societate si de la televizor .

Pe de alta parte , o afirmatie extrem de discutabila este urmatoarea :

„ … uităm că pînă la urmă publicul elector, respectiv privitor, decide cine ocupă Parlamentul şi cine face rating.”

Cu tot respectul , auzim acest gen de argumente de vreo 25 de ani si de tot atatia ani ele nu sunt nici credibile, nici convingatoare pentru ca stim foarte bine ca in ceea ce priveste votul de exemplu , libertatea mainii de a pune in urna buletinul de vot nu este aceeasi cu libertatea gandirii.
Stricto senso, alegerile din 1990 au fost poate libere pentru mainile votantilor , dar nu au fost libere pentru partidele istorice si liderii lor fugariti in mod “democratic” pe strazi si cu batele de catre fesenistii care le-au castigat tot “democratic” .

Pe de alta parte, daca discutam despre cine , ce , si cum face cu adevarat rating la noi , a spune ca publicul decide cine face rating-ul echivaleaza cu o afirmatie pur formala in care de fapt nu credeti nici dvs deoarece in realitate inversa cauza cu efectul( e ca si cum un copil s-ar naste inainte sa-i apara parintii ).
Perversitatea acestui rationament este rezumata intr-o axioma cinica invocata de un redactor-sef de la „Adevarul” dar care , complet independent de dvs , sustine exact aceleasi idei :

„ …cititorul are întotdeuna dreptate, nu-i aşa? Dacă asta cere, asta îi dăm (s.n.). E ca în politică, alegătorul are întotdeauna dreptate.”

In acest punct redactorul citat ne face si o uluitoare demonstratie practica de ipocrizie profesionala si de cinism social exact pe logica inversarii cauzei cu efectul.
Sa analizam pe scurt faptele , logica lor, si logica ziaristului :


Pe cale de consecinta apare si adanca indignare profesionala a redactorului :
„Cum este posibil acest lucru pe un site quality, cum ne place să credem că este adevărul.ro, în condiţiile în care după venituri, sănătatea îi preocupă cel mai mult pe români?”( adev.ro/ngh4og )
De aici si pana la cinismul profesional pur mai este un singur pas :

: „Presa funcţionează, în capitalismul în care am intrat de aproape 25 de ani, pe principiul cererii şi ofertei ( s.n.) Să nu ne ascundem după deget – presa este o fabrică ce produce două mărfuri: informaţii şi entertainment. Cine decide care este proporţia dintre cele două mărfuri? Măria sa, cititorul, în mare măsură. Un cuvânt important de spus îl are şi conducerea editorială a instituţiei media, care oricât de mult ar vrea să facă presă adevărată, se vede nevoită din ce în ce mai mult să transforme ziarul sau televiziunea într-o „şaorma cu de toate”. ( adev.ro/ngh4og ).

Ca sa nu ne ascundem dupa cuvinte , avem de-a face cu paralogisme care au pur si simplu rolul de a prosti cititorii ( numai niste imbecili ar putea crede ca „adevarurile greu de acceptat despre sexul anal ” au fost publicate… “la cerere”) .
Cateva intrebari simple ne lamuresc imediat :

Care este RATIUNEA profesionala si deontologica pentru care un „site quality’ ( respectiv un cotidian important de stiri ) publica tam-nisam un articol despre sexul anal ?! Liniste…
De ce ziarele serioase din Occident nu publica astfel de articole si de ce nu sunt „o saorma cu de toate” ?! Liniste…
De ce la noi presa de informare nu este despartita de presa de entertainment ?! Liniste…
De ce la noi nu este respectat dreptul fundamental al cititorului la informatie obiectiva si de ce presa si jurnalistii nu respecta un cod deontologic ?! Liniste …

Raspuns . Pentru ca nu se doreste de fapt acest lucru ! De aceea cititorii sunt facuti responsabili …pentru actiunile presei care isi incalca de fapt propriile norme de functionare :

„Interesul public trebuie servit având în vedere o anumită conduită profesională pe care jurnalistul trebuie să o respecte. Ignorarea acesteia, aduce după sine o imagine proastă şi degradarea profesiei şi organizaţiei” ;
 „Jurnalistul Adevărul este obligat să servească interesul public. Noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la mai multe premise, enumerate de către Convenţia Organizaţiilor de Media, după cum urmează: Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii, este de interes public.”( http://adevarul.ro/codul-deontologic/)

Sa rezumam. In Romania „marlanilor bine ancorati” de care vorbiti dvs , aparent doar o simpla afirmatie a presedintelui ales , dar in realitate intregul sau comportament si sistem de valori morale ( „Doresc o Romanie fara injuraturi , o altfel de politica,etc. ”,etc. ) au prins in ofsaid intreg bestiarul politic si mercenarii din presa, dar avand de partea sa intreaga „populatia civila onesta” a Romaniei (si in primul rand tinerii) .

Este pur si simplu un miracol deoarece numai prin simpla sa atitudine presedintele ales a resetat practic sistemul de valori morale aflate in uz si a dat implicit tonul refacerii spatiului moral al Romaniei. Acest lucru a bulversat total locuitorii bestiarului politic si mercenarii din presa care isi simt amenintate toate vechile pozitii de forta, dominare si control si sunt setati deja pe pozitia „reject”.

Pe de alta parte , daca avem in vedere castigarea spectaculoasa a alegerilor si cota istorica ( 60%) la care a ajuns increderea in presedintele ales (http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Sondaj+INSCOP+Romanii+au+incredere+in+Klaus+Iohannis) putem afirma ca pentru prima data dupa 25 de ani varful piramidei sociale s-a aliat cu baza ei impotriva centrului ( sistemului ) , deci refacerea spatiului moral , revenirea la o normalitate sociala, si reconstructia unei noi Romanii au inceput deja.
http://www.contributors.ro/fara-categorie/romania-mirlanilor-bine-ancorati/#comment-219319

Wednesday, December 10, 2014

Despre esenta postcomunismului


Vlad ZografiEste PSD-ul comunist?



Excelent articol care arata cum o gandire clara poate radiografia cate ceva din ceața atat de densa care s-a asternut peste societatea romaneasca timp de 25 de ani in asa fel incat cetateanul sa nu mai stie unde este „stanga” si unde este „dreapta” .
Pe de alta parte , nu mai mare nici o importanta daca PSD mai este comunist sau nu , foarte important este cum se comporta si care este rezultatul final , absolut halucinant, obtinut dupa 25 de ani de tranzitie . Din acest punct de vedere , societatea romaneasca s-a transformat intr-o corabie a nebunilor ( http://stirileprotv.ro/special/cj-a-ajuns-sa-nu-mai-insemne-consiliu-judetean-ci-judecat-harta-sefilor-de-judet-cu-probleme-penale.html) in care la posturile de comanda au fost pusi infractorii ( culmea, alesi prin vot democratic! ) iar in cala ei au fost aruncati, claie peste gramada, cetatenii onesti.

Cel mai interesant aspect din analiza este insa unul certificat recent prin aparitia unei noi profesiuni adaptata vremurilor pe care le traim :


“Pe 4 aprilie 2013 Autoritatea Națională pentru Certificări a aprobat standardul ocupațional pentru ocupația “ANALIST DE INFORMATII” (cod COR 242224).”



In cazul de fata , este vorba de falsificarea de denaturarea si realitatii prin care cetatenii nu mai pot decela corect intre „stanga”si „dreapta”, intre „adevarat”si „fals” , intre „ onest”si „corupt”, intre „moral” si „imoral” , etc. :

„ Chiar dacă propaganda PSD nu poate ocupa întreg spectrul mediilor de informare, televiziunile aservite au făcut în ultimii ani lucruri pe care nici o televiziune dintr-o țară civilizată nu le poate face – au coborât catastrofal nivelul de inteligență și decență pe care spectatorii lor se presupune a-l avea, au copiat practic clișeele proletcultismului și național-comunismului, adăugându-le o doză de vulgaritate nemaiîntâlnită până acum în România.”
Problema este ca aceasta stare de lucruri nu a fost obtinuta nu numai prin „lucrarea” facuta de clasa politica , ci si cu concursul neprecupetit al unor lideri sociali, personalitati culturale , lideri de opinie , directori de constiinta ,etc. si in mod special prin incalcarea deontologiei profesionale si mercenariatul existent in unele profesii foarte sensibile ( au existat si „facultati de prostit”oameni cum inspirat le-a numit cineva ) fara de care acest lucru nu ar fi fost posibil.
Altfel spus , analiza inceputa de asupra PSD ar trebui extinsa de fapt asupra sistemului inca in uz si asupra megamasinii sociale care il deserveste , dar presa noastra nu prea este interesata de astfel de analize.
http://www.contributors.ro/editorial/este-psd-ul-comunist/#comment-218570

Tuesday, December 9, 2014

De la "lista lui Dughinin" la UE si NATO

                  

Pe 4 aprilie 2013 Autoritatea Națională pentru Certificări a aprobat standardul    ocupațional pentru ocupația "ANALIST DE INFORMATII" (cod COR 242224).


Recenta semnalare la noi de catre portalul IN LINIE DREAPTA a existentei "listei lui Dughin" furnizata de un grup de hackeri rusi( http://inliniedreapta.net/lista-prietenilor-rusiei-din-romania-deconspirata-de-alexander-dughin-prin-e-mail/ )  care devoaleaza o posibila retea de influenta a Rusiei  existenta in Romania , a inflamat spiritele si a provocat reactii viscerale nu numai de la cei vizati , ci si in medii sociale si intelectuale care se pretind echidistante si neutre .
Ramane antologica o reactie ca cea de mai jos  :


https://www.facebook.com/traianbostan/posts/10203825244170245


Daca reactia celui vizat ne starneste rasul , nu acelasi lucru putem spune despre reactia portalului "Romania curata" care nu numai ca ii ofera un drept la replica in care acesta in loc sa ofere explicatii acuza in bloc tot ceea ce nu-i convine din Romania ( http://www.romaniacurata.ro/anii-50-sint-in-fata-noastra-cind-presa-qualityelita-intelectuala-devin-romania-mare/ ) , dar il si apara neconditionat :



Sursa: http://www.romaniacurata.ro/anii-50-sint-in-fata-noastra-cind-presa-qualityelita-intelectuala-devin-romania-mare/


Dincolo de aceste dispute locale sa le zicem , ramane o realitate de alt ordin a carei gravitate incepe sa fie recunoscuta chiar de catre NATO :


„Războiul informaţional este vârful de lance a tot ceea ce face Rusia”, spune Jonathan Eyal, directorul internţaional al think-tank-ului Royal United Services Institute, citat de FT. Acesta explică faptul că analiştii NATO ştiu că Vladimir Putin nu e nebun şi nu se avântă într-un conflict clasic, deschis, trimitând, de pildă, tancuri în ţările baltice. „Însă arma sa este propaganda pe termen lung”, afirmă analistul.http://cursdeguvernare.ro/propaganda-rusa-ingrijoreaza-serviciile-secrete-nato-%E2%80%9Edezvolta%E2%80%9D-arme-pentru-a-combate-razboiul-informational.html


“Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti”. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Disidentii si detinutii politici din toate tarile foste comuniste au tras inca din anii `90 semnale de alarma cu privire la aceasta situatie, dar acestea au fost ignorate in tarile respective si cu atat mai mult de UE si NATO. Cauzele generale ale acestei situatii sunt lipsa unui proces european al comunismului inclusiv declararea KGB si a fostelor politii politice din statele foste comuniste drept institutii criminale  si nereformarea completa a serviciilor secrete din aceste tari. Pretul platit a fost infiintarea Serviciului Secret al UE care consfinteste aceasta situatie de fapt.

Aici avem inca o surpriza majora. Desi este vorba de o realitate recunoscuta chiar la nivelul NATO ca sa nu mai spunem la nivelul statului roman , aceasta realitate este negata cu obstinatie de voci din interior care incearca sa discrediteze simultan The New York Times , un ziar occidental cu traditie pe care il acuza de publicarea unor "minciuni si mizerii" , voci responsabile din interior , dar si opiniile oficiale ale unor reprezentanti ai institutiilor statului roman:




Atât George Maior ( directorul SRI -n.n.) , cât și Iulian Iancu (președintele Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților-n.n. ) au fost, în ultimii ani, promotorii unor mesaje similare, conform cărora opoziția civică din România ar fi susținută oneros de statul maghiar, de Rusia sau de către George Soros, fără a proba însă niciodată asemenea afirmații, deși, prin funcțiile publice pe care le dețin ar fi putut avea acces la astfel de dovezi și, dacă ar fi fost reale, ar fi avut obligația să le facă publice.
Citarea doamnei Ana-Maria Cernea este cel puțin hilară. În România, Ana-Maria Cernea este o ilustră necunoscută, ”grupul politic conservator” al cărei lider susține The New York Times că ar fi, este doar un grup de blogeri de orientare neo-liberală, cu o vizibilitate publică nesemnificativă și fără nicio relevanță în politică. Sunt curios ce altă calitate (alta decât cea inexistentă menționată în articol) o recomandă pe Ana-Maria Cernea ca sursă avizată mai mult decât orice altă persoană care bârfește la un colț de bloc cu prietenele. 

Enervat probabil de citarea doamnei Ana-Maria Cernea si nu de a altora , dar si de modul in care este construita lumea in care traim , autorul acestui articol nu se margineste doar la discreditarea unui prestigios ziar american si a unor conationali de-ai sai . Conform propriilor convingeri declarate, autorul identifica "coincidente" intre publicarea unui articol in The New York Times si publicarea listei lui Dughinin in documentele publicate de hackerii rusi :



P.S.: Ca și coincidențe, mizeria din The New York Times s-a nimerit să vină la pachet cu ”lista lui Dughin” (altă aberație multiplicată instant și necritic în primă fază de presamainstream autohtonă), taman înaintea vizitei președintelui ales Klaus Iohannis în SUA. Nu sunt adeptul teoriilor conspiraționiste, dar nici nu mai sunt într-atât de inocent atunci când e vorba de mecanisme de lobby. Nu cred în coincidențe. Mă bazez pe ele. 
http://www.romaniacurata.ro/cine-mai-crede-in-the-new-york-times-ce-raspuns-am-primit-cand-le-am-semnalat-minciunile-din-articolul-cu-finantarea-ruseasca-a-opozitiei-antifracking/



In loc de concluzii

Recentele alegeri care au redat romanilor sentimentul normalitatii , arata in acelasi timp si o stare de fapt care ar trebui sa ingrijoreze toti factorii responsabili. In Romania exista nu numai o fractura sociala uriasa intre o clasa politica extrem de corupta si cetatenii onesti , ci si o fractura la fel de mare intre aspiratiile europene si occidentale ale societatii in ansamblul ei si mentalitatea antieuropeana si antioccidentala a unui segment al clasei intelectuale care de fapt ar vrea sa dea si tonul in aceasta directie.

Monday, December 8, 2014

De la spatiul public la “spatiul public civil”


Un recent articol aparut pe Contributors.ro ( Natan Mladin Despre libertatea de conștiință și “spațiul public civil”) incearca sa propuna o distinctie intre spatiul public si "spatiul public civil".      
Abordarea propusa in acest articol dezamageste deoarece se rezuma practic la doua asertiuni :

a) “Modelul propus de Dr. Guinness, în partea constructivă a discursului său, este așa-numitul ”spațiu public civil”. Cuvintele de ordin în această viziune sunt respectul reciproc, drepturile și responsabilitățile asumate de toți participanții la dezbaterea publică. Vorbim de un ”spațiu public civil” atunci când oameni de toate credințele – dar, în egală măsură, fără o credință explicit asumată – sunt liberi să participe la viața publică pe baza convingerilor lor. Aceasta este esența libertății de conștiință sau a libertății religioase. Însă participarea la viața cetății se face necesarmente în interiorul unui cadru politic constituit din ceea ce este unanim acceptat a fi echitabil și just pentru toți.” 
b) ” Revenind la întrebarea inițială: dacă e să avem o șansă la o conviețuire pașnică în ciuda convingerilor noastre divergente, nu ne rămâne decât să participăm activ în spațiul public pe baza convingerilor noastre, însă într-un spirit de civilitate și respect reciproc, căutând să-i persuadăm pe semenii noștri de adevărul, justețea și folosul convingerilor noastre fundamentale întru consolidarea libertății, echității și armoniei sociale. ”

Problema este ca in acest caz „spatiul public civil” ( interesant, “civil” ne face sa ne intrebam si ce rol li se poate rezerva militarilor intr-un asemenea spatiu ) nu este definit prin caracteristicile sale intrinseci , ci doar prin comportamentele dezirabile ale celor care il frecventeaza . Dezamagirea este cu atat mai mare cu cat nici acestea din urma nu sunt precizate . Care sunt de exemplu „drepturile si responsabilitatile asumate” de catre participantii la viata publica ? La fel cum oricine poate interpreta dupa cum are chef un „spatiul public civil” nedefinit , fiecare intelege ce vrea din “drepturile si responsabilitatile asumate” ale unui participant la viata publica.
Ceea ce neglijeaza autorul in acest caz este caracterul foarte vizibil si concret al spatiului public civil. Pana la urma acesta seamana cu o scena sau cu o tabla de sah pe care performeaza actorii sociali in aplauzele ( sau in huiduielile ) cetatenilor sau pionilor.
Ca sa pastram metaforele , autorul nu a definit de fapt nici scena , nici jocul, nici regulile lui.
Rezultatul este absenta unei linii de demarcatie intre spatiul public si spatiul privat / personal / intim si respectiv intre sistemele de valori aferente acestora.
Altfel spus , spatiul public si comportamentul actorilor sociali nu sunt definite prin categoriile lor clasice ( civilizat/ necivilizat / moral/imoral , decent /indecent/, legal, ilegal,etc. ) si nici prin raportare la regulile normalitatii sociale clasice , deci anomia si starea de parabioza a societatii care o secondeaza pe aceasta devin inevitabile.

Sa nu ne ferim de cuvinte . Daca in partidele noastre politice politicienii isi apara de fapt interesul propriu, daca ONG-urile apara numai interesele membrilor lor , pentru interesul public ( adica al cetatenilor ) de 25 de ani nu prea exista nici interese , nici resurse .
De aici si degradarea spatiului public , a comunicarii publice , si a limbajului public de la noi la cote de neinteles pentru tarile civilizate.
Din aceste motive „spatiul public civil” ramane in continuare un sat fara caini si o nebuloasa, pentru ca exact acesta este interesul ascuns. Cea mai buna dovada este aceea ca trebuie sa vina un candidat la alegerile prezidentiale care sa exprime intr-o singura propozitie ceea ce toti liderii politici, sociali, personalitatile culturale si ziaristii de la noi nu au fost in stare sa formuleze simplu timp de 25 de ani :


Doresc o Romanie fara injuraturi !


Oare ce-o fi (fost) atat de greu pentru politologii, analistii, ziaristii , istoricii, teologii, filozofii, sociologii, psihologii ,etc. de la noi sa constate si sa formuleze simplu ceea ce de fapt doreau toti romanii onesti ?

N.B. Cea mai buna dovada ca „daca se vrea, se poate” , este o decizie aparent bizara si tautologica a CEDO care ne arata ceea ce de fapt stim cu totii , si anume ca intr-o tara civilizata libertatea opiniei nu este echivalenta cu dreptul de a spune orice si despre oricine pentru simplul fapt ca , stricto senso, „spatiul public civil” nu este nici satra, nici balamuc, nici sat fara caini, ci …un loc al respectului reciproc. Daca se doreste acest lucru cu adevarat !
http://www.mediafax.ro/cultura-media/cedo-a-decis-site-urile-sunt-responsabile-legal-pentru-comentariile-lasate-de-utilizatori-11497903 )


http://www.contributors.ro/dezbatere/despre-libertatea-de-con%c8%99tiin%c8%9ba-%c8%99i-%e2%80%9cspa%c8%9biul-public-civil%e2%80%9d/#comment-218404



Thursday, December 4, 2014

Antinomiile politicii romanesti si refacerea spatiului moral


Recentele alegeri au pus in discutie modul in care in care se va face politica la noi , o posibila igienizare a spatiului public si o posibila  refacere a spatiului moral. Din acest punct de vedere actorii sociali au un drum foarte lung de parcurs. 
Exemplele punctuale de mai jos arata distanta la care se afla acestia in raport cu respectarea unor principii morale declarate formal , dar incalcate sistematic : 


Cariera politică a Monei Muscă, care se bucura de o mare popularitate după instalarea Guvernului Tăriceanu, în care ocupa portofoliul Culturii, a fost curmată prin verdictul CNSAS din 2006. Tot atunci, a fost exclusă din PNL.Unul dintre cei care a pledat vehement pentru excluderea ei, pe motiv de colaborare cu Securitatea a fost Crin Antonescu. La câţiva ani distanţă, devenit preşedinte PNL, acelaşi Antonescu făcea alianţă cu Dan Voiculescu, care are decizie definitivă de colaborare cu securitatea. 
http://www.evz.ro/mona-musca-revine-dupa-sapte-ani-de-tacere-ce-s-a-intamplat-la-alegerile-acestea-a-fost-fantastic.html 

Premierul Victor Ponta a susţinut, pe 7 iulie, la B1 TV, că Adrian Sârbu ar fi fost la el în birou:
 "Mi-a zis că are nişte controale de la ANAF şi dacă pot să le opresc şi i-am zis că nu pot. Şi de atunci am tot citit ce rău sunt eu”. 
"Minte!", a declarat Adrian Sârbu ca răspuns la afirmaţia lui Victor Ponta.
 adev.ro/ng247z

 Marea provocare este daca in spatiul public va fi promovat de aici inainte un alt mod de a face politica si un alt tip de comportament social .
Aici  votantii lui Klaus Johannis care a uluit si politicienii si cetatenii cu acel memorabil :  "Decat sa fiu marlan, mai bine pierd !" si toti cetatenii onesti care inteleg necesitatea unei schimbari profunde in societatea romaneasca , pot avea un cuvant greu de spus prin presiunile pe care le pot exercita asupra politicienilor , vectorilor de opinie si asupra manipulatorilor profesionisti din mass-media de la noi.