Un articol aparut in Evenimentul zilei :
Căsătoria, subiect perimat
Sorin Iordache
( http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/852157/Casatoria-subiect-perimat/)
reprezinta o mostra de manipulare crasa . Teza de baza este urmatoarea :
"Psihologii susţin că sărăcia şi lipsa valorilor diminuează dorinţa românilor de a-şi întemeia o familie."
Si sa vedem pe scurt ce sustin psihologii citati in articol :
"În societatea actuală, oamenii nu se mai ghidează după aceleaşi valori, afirmă psihopedagogul Monica Morar. „Şi criza din ultima perioadă poate fi o cauză, pentru că lipsa banilor duce la discuţii, probleme şi la o lipsă de răbdare în a asculta ce are de spus şi partenerul”, spune Monica Morar. Psihopedagogul e de părere că familia nu mai este considerată „celula” de bază a societăţii, iar tinerii sunt tot mai dezorientaţi, în lipsa unor adevărate valori morale. De cealaltă parte, scăderea numărului de căsătorii ar putea fi dată, în contextul crizei actuale, de lipsa siguranţei zilei de mâine, condiţii în care mulţi se gândesc de două ori înainte de a-şi întemeia o familie. "
"„Teama de a-şi pierde liberatea, lipsa timpului pentru cunoaştere şi socializare, modificarea statutului femeii într-unul de succes, lunga perioadă de muncă din timpul zilei, toţi aceşti factori îi conving pe românii de astăzi că instituţia căsătoriei nu mai este una cu adevărat necesară”, afirmă psihoterapeutul Nuşa Bugeac. Ea a mai constatat că în cuplurile de astăzi instituţia religioasă a căsătoriei s-a perimat, în timp ce copiii nu mai reprezintă o prioritate, aceştia putând să apară şi la vârste mai înaintate ale soţilor. "
Nu merita sa pierdem timpul cu analiza acestor afirmatii. In esenta, a sustine din perspectiva unei profesii inca de impact, ca " toţi aceşti factori îi conving pe românii de astăzi că instituţia căsătoriei nu mai este una cu adevărat necesară " reprezinta o afirmatie complet gratuita si un act de iresponsabilitate profesionala si sociala.
Dar cea mai elocventa demonstratie ca atitudinile si valorile promovate prin articol nu au o aderenta sociala reala ( desi prin repetarea lor obsesiva se incearca insinuarea lor ) este reactia pe care o starnesc acestea in constiinta anonima care desi nu se poate manifesta in spatiul formal unde zburda formatorii de opinie oficiali , are acelasi impact daca nu unul si mai puternic pentru ca are adeziunea spatiului real si a oamenilor reali :
Casatoria
de ...(Vizitator), sâmbătă, 23 mai 2009 - 22:30
mda...si "intamplator" subiectul asta apare odata cu marsul "gheilor" adica ce destepti/moderni/trendy sunt ei si ce perimati si anacronici si obtuzi suntem noi
. Mai rasfirati baieti, mai rasfirati....
"Hmm..
de Critic(Vizitator), duminică, 24 mai 2009 - 03:16
Observ si eu cum ataca pe toate fronturile. Articolul apare intamplator odata cu propaganda homosexualismului. Dar gradul de manipulare e ingrozitor. Termenii in care pun problema "expertii" e nerezonabil. Romanii (eterna generalizare) s-ar lasa convinsi de lunga perioada de munca [Citeste] la serviciu(in loc sa zica stresati). Adica in loc sa incurajeze familia protestand fata de presiunea sociala la care e supusa, psihopedagogii ii bat ultimul cui. "
"saracia si lipsa valorilor".....
de Trecatorul(Vizitator), sâmbătă, 23 mai 2009 - 23:09
...spuneti voi.Eu zic doar lipsa valorilor.Saracia e doar un detaliu.Nu suntem mai saraci material ca in alte timpuri ci "doar" spiritual.De acolo pornesc toate relele.Bunicii mei(din ambele parti) s-au casatorit tineri si ,desi au fost slugi,au reusit putin cate putin [Citeste] sa-si construiasca viitorul,chiar cu o familie numeroasa,desi au fost razboaie si foamete.Si e o caracteristica a acelor timpuri.Ca sa intelegeti,nu e treaba mea,(oamenii sunt liberi ) dar Tiriac,S.O.Vantu,Tintareanu,Guta,Cotabita...(si lista e lunga),nu cred ca-s impiedicati de saracie(materiala) si nici de probleme medicale sa "intre in randul lumii".Am sa ma opresc aici,ca sa nu fiu acuzat ca-i judec pe altii.Intariti-va moral si spiritual.Restul vine de la sine....
Cu toata presiunea sociala ( mass-media este esentiala in acest caz ) care exista de zeci de ani asupra mintii si psihicului cetateanului obisnuit care ar trebui sa creada ce i se spune nu ceea ce vede cu ochii lui, cat timp mai exista oameni lucizi ca cei citati anterior avem toate motivele sa fim optimisti.
duminică, 24 mai 2009
sâmbătă, 23 mai 2009
Un comentariu
Postul despre "Tradarea psihologiei" ( http://sergiusimion.blogspot.com/2009/05/tradarea-psihologiei.html ) a provocat o reactie . Dupa cum ma asteptam, vine din afara breslei pentru ca datorita cenzurii aberante din domeniu orice psiholog de libera practica risca sa-si piarda locul de munca daca isi face publice parerile personale .
"Anonymous said...
Reactiile psihologilor si ale inginerilor... Imi amintesc de un colocviu "Inventica si creativitate" la Academia Romana, prin '93-'94. Ma dusese o colega psiholog care mi l-a prezentat acolo pe P.P. Neveanu. Individul m-a masurat cu o privire inghetata. Probabil ca nici eu nu paream prea fascinat de cunostinta, dupa ce rasfoisem un manual de psihologie de liceu de-al lui din '60 (plin de expresii de genul "modestia comunista este modestia simpla a luptatorului"). Surpriza a fost ca sedinta era prezidata de Gheorghe Buzdugan, membru al Academiei, profu' meu de rezistenta materialelor. Dom' profesor s-a apucat sa spuna in introducere de X (nu sunt sigur da' parca de Vasile Pavelcu era vorba) ca ajunsese academician desi era agramat. La afirmatia asta, despre un mult citat psiholog pe atunci, s-a lasat o tacere grea peste floarea cea vestita a psihologimii inventico-creativitioniste :-) A trecut ceva de atunci si vantul schimbarii nu e destul de puternic.
Dan
May 21, 2009 1:33 PM
Blogger Sergiu Simion said...
Comentariul dvs merita discutat pentru ca vine din afara breslei si beneficiaza de avantajul neutralitatii. Mai intai , "privirea inghetata" era una la moda inainte de `90 ( unii ziaristi au denumit-o "privire de prim-secretar" ) dar s-a mentinut si dupa. O tanara colega aflata in facultate in anii `90 , mi-a povestit ca la unul din primele cursuri P.P.Neveanu s-a uitat cu acea privire prin amfiteatru si a rostit sententios ceva de genul : " Ma uit la voi si vad ca sunt unii care deja au probleme psihologice si nevoie de ajutor de specialitate " ( ! ). Nu trebuie sa fii specialist ca sa intelegi ce impact poate avea o asemenea atitudine asupra unor invatacei , ce sistem de valori "umanist" si ce fel de deontologie se ascund sub ea . In legatura cu manualul de psihologie citat si dincolo de triumfalismul ideologic, acesta este celebru prin numarul foarte mare de sintagme si formulari greoaie intr-un limbaj de lemn , aproape imposibil de invatat altfel decat mecanic ( a chinuit generatii intregi de elevi si studenti dar fiind un tabu nimeni nu a avut curajul sa-l critice ) aceasta fiind prima etapa in viitoarea dogmatizare impusa de domeniu. In ceea ce priveste agramatismul unor academicieni indiferent de domeniul de activitate , lucrurile sunt cunoscute . In 1945 adevaratii intelectuali ( unii cu doctorate in strainatate ) au semnat in cea mai mare parte condica de prezenta prin inchisori iar dupa 1945 locul lor a fost luat tot in cea mai mare parte de intrusi care au facut liceul dupa facultatea muncitoreasca de 2 ani dar care aveau o " origine sociala sanatoasa " conform directivelor NKVD pentru tarile comuniste care cereau in mod special ( ceea ce este de neinteles pentru o minte normala !) promovarea la universitati a oamenilor de joasa conditie si fara pregatire. Exceptiile nu au facut decat sa confirme regula.
May 23, 2009 12:40 AM "
"Anonymous said...
Reactiile psihologilor si ale inginerilor... Imi amintesc de un colocviu "Inventica si creativitate" la Academia Romana, prin '93-'94. Ma dusese o colega psiholog care mi l-a prezentat acolo pe P.P. Neveanu. Individul m-a masurat cu o privire inghetata. Probabil ca nici eu nu paream prea fascinat de cunostinta, dupa ce rasfoisem un manual de psihologie de liceu de-al lui din '60 (plin de expresii de genul "modestia comunista este modestia simpla a luptatorului"). Surpriza a fost ca sedinta era prezidata de Gheorghe Buzdugan, membru al Academiei, profu' meu de rezistenta materialelor. Dom' profesor s-a apucat sa spuna in introducere de X (nu sunt sigur da' parca de Vasile Pavelcu era vorba) ca ajunsese academician desi era agramat. La afirmatia asta, despre un mult citat psiholog pe atunci, s-a lasat o tacere grea peste floarea cea vestita a psihologimii inventico-creativitioniste :-) A trecut ceva de atunci si vantul schimbarii nu e destul de puternic.
Dan
May 21, 2009 1:33 PM
Blogger Sergiu Simion said...
Comentariul dvs merita discutat pentru ca vine din afara breslei si beneficiaza de avantajul neutralitatii. Mai intai , "privirea inghetata" era una la moda inainte de `90 ( unii ziaristi au denumit-o "privire de prim-secretar" ) dar s-a mentinut si dupa. O tanara colega aflata in facultate in anii `90 , mi-a povestit ca la unul din primele cursuri P.P.Neveanu s-a uitat cu acea privire prin amfiteatru si a rostit sententios ceva de genul : " Ma uit la voi si vad ca sunt unii care deja au probleme psihologice si nevoie de ajutor de specialitate " ( ! ). Nu trebuie sa fii specialist ca sa intelegi ce impact poate avea o asemenea atitudine asupra unor invatacei , ce sistem de valori "umanist" si ce fel de deontologie se ascund sub ea . In legatura cu manualul de psihologie citat si dincolo de triumfalismul ideologic, acesta este celebru prin numarul foarte mare de sintagme si formulari greoaie intr-un limbaj de lemn , aproape imposibil de invatat altfel decat mecanic ( a chinuit generatii intregi de elevi si studenti dar fiind un tabu nimeni nu a avut curajul sa-l critice ) aceasta fiind prima etapa in viitoarea dogmatizare impusa de domeniu. In ceea ce priveste agramatismul unor academicieni indiferent de domeniul de activitate , lucrurile sunt cunoscute . In 1945 adevaratii intelectuali ( unii cu doctorate in strainatate ) au semnat in cea mai mare parte condica de prezenta prin inchisori iar dupa 1945 locul lor a fost luat tot in cea mai mare parte de intrusi care au facut liceul dupa facultatea muncitoreasca de 2 ani dar care aveau o " origine sociala sanatoasa " conform directivelor NKVD pentru tarile comuniste care cereau in mod special ( ceea ce este de neinteles pentru o minte normala !) promovarea la universitati a oamenilor de joasa conditie si fara pregatire. Exceptiile nu au facut decat sa confirme regula.
May 23, 2009 12:40 AM "
duminică, 17 mai 2009
Tehnici de presiune
"Despre hărţuirea morală
Marcel Cremene, şef de lucrări, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
De ce ne intereseaza hărţuirea morală? Hărţuirea este una dintre cele mai dure manifestări agresive care pot să apară la locul de muncă. Acest tip de agresiune poate să apară indiferent de domeniul de activitate. Apare mai ales în domeniile publice cum ar fi cel al educaţiei naţionale, de exemplu.
Deoarece, cei mai în măsură să pună în discuţie un astfel de subiect sunt cei recunoscuţi ca fiind experţi în domeniu, vom încerca să prezentăm aici, într-un mod cât mai obiectiv, părerea a doi psihiatri. Este vorba despre Nelson Bouchard, cu cartea „Rezolvarea conflictelor la serviciu” (Editura Polirom, 2006) si Patrick Légeron, cu cartea «Cum să te aperi de stress” (Editura Trei, 2003).
Ce înseamnă hărţuire morală? Cine este harţuitorul? Conform [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi], „Hărţuirea este un tip de violenţă rece, perfidă, ipocrită, uneori invizibilă practic, pe care o persoană o poate exercita asupra alteia. ... Harţuitorul este o persoană slabă, egocentrică, ipocrită. Daca se simte ameninţat şi deţine puterea, vă va ataca, iar scopul său este de a vă face să dispăreţi din firmă. ... Ştie că într-un interval mai lung sau mai scurt veţi solicita, până la urmă, un concediu de odihnă sau chiar veţi demisiona. Este adesea charismatic, are mult farmec şi îşi găseşte uşor aliaţi. Dorinţa sa cea mai mare este să deţină puterea. Mijlocul folosit: inlăturarea tuturor celor care se dovedesc a fi potenţiale ameninţări ... Hărţuitorul îşi zăpăceşte victima în aşa măsură, că aceasta ajunge să se îndoiască de propriile trăiri şi sentimente.”
Care sunt motivaţiile harţuitorului? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Procesele care îl determină pe un individ să hărţuiască o victimă sunt multiple:
a) Refuzul atipicitatii în raport cu un grup în ceea ce priveşte modul de lucru şi mai ales felul de a fi (ţinută, clasa socială, vârstă, orientare sexuală, performanţă, etc.).
b) Rivalitatea, invidia, gelozia (referitoare la diplome, viaţa privată, raporturile cu ierarhia, etc.).
c) Teama, care îl face pe cel care harţuieşte să elaboreze un sistem de apărare şi o strategie de distrugere dacă se simte ameninţat.”
Cum se derulează acţiunea de hărţuire? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Hărţuirea morală se derulează în general în mai multe etape:
- Alegerea victimei (în general nu este un grup ci o anumită persoană),
- Condiţionarea ei (victima trebuie să devină receptivă),
- Destabilizare ei (victima nu înţelege ce i se întâmplă: comportamentele persoanei care hărţuieşte nu sunt logice şi, oricum, explicaţiile sale sunt iraţionale)
- Culpabilizarea victimei (individul hărţuit începe să îşi imagineze că are o parte din vina pentru suferinţa sa),
- Destructurarea victimei (persoana care hărţuieşte şi-a atins obiectivul: victima a demisionat sau s-a îmbolnăvit grav).”
Din aceeaşi carte, mai aflăm că: „Nu există un profil psihologic standard al victimei, ci mai degraba, situaţii de muncă, situaţii care favorizează hărţuirea morală. Respectiv, acolo unde stress-ul este deja mare, unde sistemul managerial are prea putin respect faţă de indivizi sau acolo unde solidaritarea între salariaţi e slabă. ... 70% dintre victime se numără printre femei... De asemenea, hărţuirea afectează în mod preferenţial persoanele atipice... între 3 şi 10% dintre angajaţi cad victime hărţuirii ... Sectorul public este afectat în mod deosebit: educatia nationala, spitalele, functiile publice.”
Care sunt manifestările hărţuirii? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm despre diferitele manifestări ale hărţuirii, pe categorii. Acestea sunt enumerate mai jos:
„Afectarea condiţiilor de lucru:
- Victimei i se retrage autonomia,
- Nu i se transmit informaţii utile în realizarea unei îndatoriri,
- I se contesta în mod sistematic toate deciziile,
- I se critică pe nedrept sau în mod exagerat munca,
- I se retrage accesul la utilităţi: telefon, fax, calculator,
- I se retrage munca ce îi revine în mod normal,
- I se dau permanent sarcini noi,
- I se atribuie în mod voluntar şi sistematic sarcini inferioare sau superioare competenţelor sale,
- Se fac presiuni asupra ei, astfel încât să nu işi poată valorifica drepturile (concedii, orar, prime),
- Se procedeaza astfel încât să nu obţină promovări,
- I se atribuie, împotriva voinţei, lucrări periculoase,
- Se aduc pagube postului său de lucru,
- I se dau, în mod deliberat, ordine imposibil de executat,
- I se atribuie sarcini incompatibile cu starea sa de sănătate,
- Nu se iau în considerare avizele medicale formulate de specialistul în medicina muncii,
- Este împinsă să comită greşeli.
Lezări ale demnităţii:
- Sunt utilizate cuvinte dispreţuitoare pentru a o caracteriza,
- Sunt utilizate faţă de ea gesturi de dispreţ (oftaturi, priviri dispretuitoare, ridicarea umerilor, etc.),
- Este discreditată faţă de colegi, superiori sau subordonaţi,
- Se lansează zvonuri legate de ea,
- I se atribuie probleme psihologice (se spune ca este bolnavă mintal),
- Se râde de handicapurile sau de fizicul ei, este imitată sau caricaturizată,
- I se critică viaţa privată,
- Se râde de originile sau de naţionalitatea sa,
- Îi sunt atacate credinţele religioase sau convingerile politice,
- I se atribuie sarcini umilitoare,
- I se aduc injurii cu termeni obsceni sau degradanţi.
Izolare şi refuz de a comunica:
- Victima este întreruptă continuu,
- Superiorii ierarhici sau colegii nu îi mai vorbesc,
- I se refuză orice contact, chiar şi vizual cu ceilalti,
- Este plasată departe de ceilalţi,
- I se ignora prezenţa prin adresarea exclusivă către ceilalţi,
- Li se interzice colegilor ei să îi vorbească,
- Nu mai este lăsată să vorbească cu ceilalţi,
- Conducerea îi refuză toate cererile de întrevedere.
Remarci deplasate la locul de muncă:
- Ţinuta sa vestimentară este criticată, modul de viaţă sau aspectul fizic pot fi luate în derâdere,
- Remarci nepoliticoase şi acţiuni ostile: sarcasm, presiuni, ameninţări, şantaj,
- Dorinţa de destabilizare a salariatului: împiedicarea persoanei de a se exprima,
- Criticarea sistematică a muncii sale,
- Afectarea condiţiilor de muncă: retragerea din fişa postului a unor indatoriri care figurau anterior, suprasolicitare sau subsolicitare, sarcini absurde sau irealizabile,
- Negarea sensului muncii realizate de către salariat,
- Distrugerea imaginii pe care persoana o are despre sine,
- Izolarea salariatului, omiterea transmiterii de informaţii,
- Negarea, luarea în râs a tuturor semnelor de suferinţă ale salariatului.
Violenţe verbale, fizice sau sexuale:
- Victima este ameninţată cu violenţa fizică,
- Este, chiar dacă uşor, agresata fizic, i se închide usa în nas, este îmbrâncită,
- Se urlă la ea,
- Ii este invadată viaţa privată prin telefoane sau scrisori,
- Este urmarită pe stradă, pândită în faţa casei,
- Este hărţuită sau agresată sexual prin gesturi sau cuvinte,
- Nu se ţine cont de problemele ei de sănătate,
- Afectare a intimităţii prin insulte, ridiculizari, chiar comentarii asupra feminităţii sau masculinităţii.”
Cum îţi poţi da seama dacă eşti hărţuit? In afara observării manifestărilor prezentate anterior, există şi câteva întrebări cheie prezentate în [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki], după cum urmează:
„1. Sunt singura persoana afectată?” Dacă DA, este probabil sa fie hărţuire, dacă NU, este vorba mai degraba de management bazat pe stress. Managementul bazat pe stress este acea formă de management în care se consideră că angajaţii muncesc mai bine dacă se tem, dacă sunt tot timpul sub presiune.
„2. Care este atitudinea patronului meu atunci când obţin rezultate bune?”. Daca avem de-a face cu management bazat pe stress, atunci şeful va fi mulţumit. Daca nu este multumit, este vorba probabil de hărţuire deoarece succesul d-voastra îl destabilizează.
„3. Ceilalţi manageri se comportă la fel ca patronul meu cu proprii lor colaboratori?” Dacă DA, atunci este mai probabil să fie vorba despre stilul general de lucru în intreprindere, care este stressant.
„4. Cum se comportă patronul meu în afara vieţii profesionale?” Dacă se comportă similar cu persoanele apropiate, atunci aveţi de a face cu o personalitate dificilă. Daca se comportă diferit, atunci este probabil să fie hărţuire.
In aceaşi carte, se mai specifică faptul că: „...hărţuirea morală se dezvoltă mai usor în cadrul unei intreprinderi care favorizează un stil de management dur...”.
Un alt aspect important care are legatură cu managementul bazat pe stress este ceea ce P. Légeron numeste „cultura negativului”. Conform acestei culturi, a negativului, nu este bine să se ofere feedback pozitiv unui angajat deoarece acesta „şi-o poate lua în cap”, ceea ce va duce la „lăsarea sa pe tânjală”. Aşa cum explică P. Légeron, această prejudecată este total gresită!
Acesta cultură a negativului are un puternic efect stressant deoarece se pune tot timpul accent numai pe ceea ce lipseşte, indiferent cât de substanţială ar fi partea pozitivă (care se ignoră sistematic). Din păcate însă, numai unele culturi, cum ar fi cea nord-americană şi câteva culturi asiatice, pun accent şi pe oferirea de feedback pozitiv.
Ce soluţii sugerează psihologii? In [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi] sunt indicate câteva soluţii. Se ştie că hărţuirea are ca scop principal distrugerea încrederii în sine a victimei, destabilizarea ei. Conştientizarea a ceea ce se întâmplă poate fi deja un pas important spre rezolvarea problemei.
Este bine să se ceară şi ajutorul unui psiholog.Se recomandă demascarea publică a harţuirii. Se mai recomandă evitarea contactului cu agresorul în lipsa unor martori (care sa nu fie complici la agresiune).
Trebuie căutate de asemenea şi modalităţi de depunere a unei plangeri oficiale (Codul Muncii, demnitatea în muncă).
Chiar şi plecarea poate fi o solutie, dacă numai astfel victima îşi poate păstra sănătatea în stare bună.
În [Patrick Légeron, «Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] sunt propuse mai multe soluţii interesante pentru combaterea stress-ului în general, soluţii care ar putea fi utilizate ca „adjuvant” în „tratamentul” contra hărţuirii (aceasta având ca mecanism de bază stressul)."
Sursa : http://www.graur.org/Alternativa%20Academica/AA-2008.01/aa.2008.01.03.htm
N.B. La cele de mai sus se adauga experienta tehnicilor de presiune psihologica si de control social specifice tarilor din Est unde aplicarea in spatiul civil a stilului de conducere militar si al serviciilor secrete a avut un rol esential in destabilizarea psihologica a angajatilor, populatiei si chiar a militarilor ( mare parte din sinuciderile din armata se pot explica prin acest climat specific ) dar aceste lucruri trecute inca sub tacere sunt prea putin cunoscute in Occident.
Marcel Cremene, şef de lucrări, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca
De ce ne intereseaza hărţuirea morală? Hărţuirea este una dintre cele mai dure manifestări agresive care pot să apară la locul de muncă. Acest tip de agresiune poate să apară indiferent de domeniul de activitate. Apare mai ales în domeniile publice cum ar fi cel al educaţiei naţionale, de exemplu.
Deoarece, cei mai în măsură să pună în discuţie un astfel de subiect sunt cei recunoscuţi ca fiind experţi în domeniu, vom încerca să prezentăm aici, într-un mod cât mai obiectiv, părerea a doi psihiatri. Este vorba despre Nelson Bouchard, cu cartea „Rezolvarea conflictelor la serviciu” (Editura Polirom, 2006) si Patrick Légeron, cu cartea «Cum să te aperi de stress” (Editura Trei, 2003).
Ce înseamnă hărţuire morală? Cine este harţuitorul? Conform [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi], „Hărţuirea este un tip de violenţă rece, perfidă, ipocrită, uneori invizibilă practic, pe care o persoană o poate exercita asupra alteia. ... Harţuitorul este o persoană slabă, egocentrică, ipocrită. Daca se simte ameninţat şi deţine puterea, vă va ataca, iar scopul său este de a vă face să dispăreţi din firmă. ... Ştie că într-un interval mai lung sau mai scurt veţi solicita, până la urmă, un concediu de odihnă sau chiar veţi demisiona. Este adesea charismatic, are mult farmec şi îşi găseşte uşor aliaţi. Dorinţa sa cea mai mare este să deţină puterea. Mijlocul folosit: inlăturarea tuturor celor care se dovedesc a fi potenţiale ameninţări ... Hărţuitorul îşi zăpăceşte victima în aşa măsură, că aceasta ajunge să se îndoiască de propriile trăiri şi sentimente.”
Care sunt motivaţiile harţuitorului? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Procesele care îl determină pe un individ să hărţuiască o victimă sunt multiple:
a) Refuzul atipicitatii în raport cu un grup în ceea ce priveşte modul de lucru şi mai ales felul de a fi (ţinută, clasa socială, vârstă, orientare sexuală, performanţă, etc.).
b) Rivalitatea, invidia, gelozia (referitoare la diplome, viaţa privată, raporturile cu ierarhia, etc.).
c) Teama, care îl face pe cel care harţuieşte să elaboreze un sistem de apărare şi o strategie de distrugere dacă se simte ameninţat.”
Cum se derulează acţiunea de hărţuire? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Hărţuirea morală se derulează în general în mai multe etape:
- Alegerea victimei (în general nu este un grup ci o anumită persoană),
- Condiţionarea ei (victima trebuie să devină receptivă),
- Destabilizare ei (victima nu înţelege ce i se întâmplă: comportamentele persoanei care hărţuieşte nu sunt logice şi, oricum, explicaţiile sale sunt iraţionale)
- Culpabilizarea victimei (individul hărţuit începe să îşi imagineze că are o parte din vina pentru suferinţa sa),
- Destructurarea victimei (persoana care hărţuieşte şi-a atins obiectivul: victima a demisionat sau s-a îmbolnăvit grav).”
Din aceeaşi carte, mai aflăm că: „Nu există un profil psihologic standard al victimei, ci mai degraba, situaţii de muncă, situaţii care favorizează hărţuirea morală. Respectiv, acolo unde stress-ul este deja mare, unde sistemul managerial are prea putin respect faţă de indivizi sau acolo unde solidaritarea între salariaţi e slabă. ... 70% dintre victime se numără printre femei... De asemenea, hărţuirea afectează în mod preferenţial persoanele atipice... între 3 şi 10% dintre angajaţi cad victime hărţuirii ... Sectorul public este afectat în mod deosebit: educatia nationala, spitalele, functiile publice.”
Care sunt manifestările hărţuirii? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm despre diferitele manifestări ale hărţuirii, pe categorii. Acestea sunt enumerate mai jos:
„Afectarea condiţiilor de lucru:
- Victimei i se retrage autonomia,
- Nu i se transmit informaţii utile în realizarea unei îndatoriri,
- I se contesta în mod sistematic toate deciziile,
- I se critică pe nedrept sau în mod exagerat munca,
- I se retrage accesul la utilităţi: telefon, fax, calculator,
- I se retrage munca ce îi revine în mod normal,
- I se dau permanent sarcini noi,
- I se atribuie în mod voluntar şi sistematic sarcini inferioare sau superioare competenţelor sale,
- Se fac presiuni asupra ei, astfel încât să nu işi poată valorifica drepturile (concedii, orar, prime),
- Se procedeaza astfel încât să nu obţină promovări,
- I se atribuie, împotriva voinţei, lucrări periculoase,
- Se aduc pagube postului său de lucru,
- I se dau, în mod deliberat, ordine imposibil de executat,
- I se atribuie sarcini incompatibile cu starea sa de sănătate,
- Nu se iau în considerare avizele medicale formulate de specialistul în medicina muncii,
- Este împinsă să comită greşeli.
Lezări ale demnităţii:
- Sunt utilizate cuvinte dispreţuitoare pentru a o caracteriza,
- Sunt utilizate faţă de ea gesturi de dispreţ (oftaturi, priviri dispretuitoare, ridicarea umerilor, etc.),
- Este discreditată faţă de colegi, superiori sau subordonaţi,
- Se lansează zvonuri legate de ea,
- I se atribuie probleme psihologice (se spune ca este bolnavă mintal),
- Se râde de handicapurile sau de fizicul ei, este imitată sau caricaturizată,
- I se critică viaţa privată,
- Se râde de originile sau de naţionalitatea sa,
- Îi sunt atacate credinţele religioase sau convingerile politice,
- I se atribuie sarcini umilitoare,
- I se aduc injurii cu termeni obsceni sau degradanţi.
Izolare şi refuz de a comunica:
- Victima este întreruptă continuu,
- Superiorii ierarhici sau colegii nu îi mai vorbesc,
- I se refuză orice contact, chiar şi vizual cu ceilalti,
- Este plasată departe de ceilalţi,
- I se ignora prezenţa prin adresarea exclusivă către ceilalţi,
- Li se interzice colegilor ei să îi vorbească,
- Nu mai este lăsată să vorbească cu ceilalţi,
- Conducerea îi refuză toate cererile de întrevedere.
Remarci deplasate la locul de muncă:
- Ţinuta sa vestimentară este criticată, modul de viaţă sau aspectul fizic pot fi luate în derâdere,
- Remarci nepoliticoase şi acţiuni ostile: sarcasm, presiuni, ameninţări, şantaj,
- Dorinţa de destabilizare a salariatului: împiedicarea persoanei de a se exprima,
- Criticarea sistematică a muncii sale,
- Afectarea condiţiilor de muncă: retragerea din fişa postului a unor indatoriri care figurau anterior, suprasolicitare sau subsolicitare, sarcini absurde sau irealizabile,
- Negarea sensului muncii realizate de către salariat,
- Distrugerea imaginii pe care persoana o are despre sine,
- Izolarea salariatului, omiterea transmiterii de informaţii,
- Negarea, luarea în râs a tuturor semnelor de suferinţă ale salariatului.
Violenţe verbale, fizice sau sexuale:
- Victima este ameninţată cu violenţa fizică,
- Este, chiar dacă uşor, agresata fizic, i se închide usa în nas, este îmbrâncită,
- Se urlă la ea,
- Ii este invadată viaţa privată prin telefoane sau scrisori,
- Este urmarită pe stradă, pândită în faţa casei,
- Este hărţuită sau agresată sexual prin gesturi sau cuvinte,
- Nu se ţine cont de problemele ei de sănătate,
- Afectare a intimităţii prin insulte, ridiculizari, chiar comentarii asupra feminităţii sau masculinităţii.”
Cum îţi poţi da seama dacă eşti hărţuit? In afara observării manifestărilor prezentate anterior, există şi câteva întrebări cheie prezentate în [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki], după cum urmează:
„1. Sunt singura persoana afectată?” Dacă DA, este probabil sa fie hărţuire, dacă NU, este vorba mai degraba de management bazat pe stress. Managementul bazat pe stress este acea formă de management în care se consideră că angajaţii muncesc mai bine dacă se tem, dacă sunt tot timpul sub presiune.
„2. Care este atitudinea patronului meu atunci când obţin rezultate bune?”. Daca avem de-a face cu management bazat pe stress, atunci şeful va fi mulţumit. Daca nu este multumit, este vorba probabil de hărţuire deoarece succesul d-voastra îl destabilizează.
„3. Ceilalţi manageri se comportă la fel ca patronul meu cu proprii lor colaboratori?” Dacă DA, atunci este mai probabil să fie vorba despre stilul general de lucru în intreprindere, care este stressant.
„4. Cum se comportă patronul meu în afara vieţii profesionale?” Dacă se comportă similar cu persoanele apropiate, atunci aveţi de a face cu o personalitate dificilă. Daca se comportă diferit, atunci este probabil să fie hărţuire.
In aceaşi carte, se mai specifică faptul că: „...hărţuirea morală se dezvoltă mai usor în cadrul unei intreprinderi care favorizează un stil de management dur...”.
Un alt aspect important care are legatură cu managementul bazat pe stress este ceea ce P. Légeron numeste „cultura negativului”. Conform acestei culturi, a negativului, nu este bine să se ofere feedback pozitiv unui angajat deoarece acesta „şi-o poate lua în cap”, ceea ce va duce la „lăsarea sa pe tânjală”. Aşa cum explică P. Légeron, această prejudecată este total gresită!
Acesta cultură a negativului are un puternic efect stressant deoarece se pune tot timpul accent numai pe ceea ce lipseşte, indiferent cât de substanţială ar fi partea pozitivă (care se ignoră sistematic). Din păcate însă, numai unele culturi, cum ar fi cea nord-americană şi câteva culturi asiatice, pun accent şi pe oferirea de feedback pozitiv.
Ce soluţii sugerează psihologii? In [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi] sunt indicate câteva soluţii. Se ştie că hărţuirea are ca scop principal distrugerea încrederii în sine a victimei, destabilizarea ei. Conştientizarea a ceea ce se întâmplă poate fi deja un pas important spre rezolvarea problemei.
Este bine să se ceară şi ajutorul unui psiholog.Se recomandă demascarea publică a harţuirii. Se mai recomandă evitarea contactului cu agresorul în lipsa unor martori (care sa nu fie complici la agresiune).
Trebuie căutate de asemenea şi modalităţi de depunere a unei plangeri oficiale (Codul Muncii, demnitatea în muncă).
Chiar şi plecarea poate fi o solutie, dacă numai astfel victima îşi poate păstra sănătatea în stare bună.
În [Patrick Légeron, «Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] sunt propuse mai multe soluţii interesante pentru combaterea stress-ului în general, soluţii care ar putea fi utilizate ca „adjuvant” în „tratamentul” contra hărţuirii (aceasta având ca mecanism de bază stressul)."
Sursa : http://www.graur.org/Alternativa%20Academica/AA-2008.01/aa.2008.01.03.htm
N.B. La cele de mai sus se adauga experienta tehnicilor de presiune psihologica si de control social specifice tarilor din Est unde aplicarea in spatiul civil a stilului de conducere militar si al serviciilor secrete a avut un rol esential in destabilizarea psihologica a angajatilor, populatiei si chiar a militarilor ( mare parte din sinuciderile din armata se pot explica prin acest climat specific ) dar aceste lucruri trecute inca sub tacere sunt prea putin cunoscute in Occident.
marți, 12 mai 2009
Cultura de Securitate
Cultura de Securitate
Cultura de Securitate ( am scris intentionat cu litera mare ) este o sintagma care provoaca un adevarat extaz intelectual militarilor, politistilor, jandarmilor , SRI-istilor, SPP-istilor , celor n servicii secrete de la noi si m entitati paramilitare care isi trag seva si ratiunea de a fi din grija altruista fata de “ securitatea tarii si cetateanului”( cu tara e mai simplu : n-a atacat-o inca nimeni de vreo 60 de ani spre deosebire de bietii cetateni…) deplangand continuu precaritatea acestei culturi in randul cetatenilor refractari la concept . Un concept la moda pe care alte x instante ( gen “Universitatea Nationala de Aparare” care instruieste mai nou tot in aparare si cultura de securitate parlamentari si civili parca in ciuda celor n + m institutii platite copios pentru asta ) vor sa-l implementeze dupa principiul “vrei nu vrei, bea Grigore agheasma” cu toate mijloacele si pe toate canalele.
Am gasit la intamplare un asemenea vector de propaganda “pacifista”(
http://www.cpcs.ro/ ) .
Se numeste “Centrul de Promovare a Culturii de Securitate”.
Are un motto didactic : “Invata sa traiesti in siguranta!”
Probabil ca in virtutea acestui principiu in urma cu aproximativ o saptamana un post de televiziune prezenta la stiri o asemenea “educatie” intr-o clasa de scoala ( liceu , sau chiar scoala generala ) . In jurul catedrei se desfasurasera “in formatie “ cativa militari in echipament complet ( un soldat avea casca de razboi pe cap, vesta antiglont, grenade, pantaloni de camuflaj, sigla SRI ,etc.) ceea ce in mod sigur a avut un efect daca nu educativ , macar admirativ . Imaginea razboiului adus chiar in sala de clasa zbarleste in mod sigur parul pustilor si adolescentilor dar ii conduce foarte usor la concluzia ca razboiul face parte din normalitate si apararea este mult mai importanta ( si mai bine platita ) decat libertatea si invatarea…
Acest "Centru" are si o exemplificare pentru cei care nu vor sa priceapa ca e bine sa dardaie de frica pentru ca de aparat nu-i poate apara nimeni desi platesc pentru asta si e mult mai bine sa se apere singuri pentru ca, nu-i asa, desi traim cu totii in aceasta tara , fiecare e pe cont propriu : http://www.cpcs.ro/unsfatpezi.php
Are de a asemea si o filozofie respectiv un citat dintr-un guru al Studiilor de Securitate ( I.N. Sava - http://www.unibuc.ro/ro/cdcv_ionsava_ro ) :
“Securitatea este esentială vieţii indivizilor, colectivitaţilor si statelor. Practic, orice domeniu al vieţii individuale si sociale are nevoie de securitate.”
(I.N. Sava)
Conform cu aceasta profunda cugetare , “ Asociaţia "Centrul de Promovare a Culturii de Securitate" isi invita adeptii să participe la un "Stagiu Internaţional de Arte Marţiale din Bucuresti" fiind avertizati ca “Antrenamentele se desfăşoară în echipament tradiţional (Kimono). Participanţii vor avea bastoane (Hambo 60cm), Cuţit, Tonfă şi Cătuşe.” ( ?!)
Dupa unii suntem liberi , dar prin Cultura de Securitate ( “Hambo, Cuţit, Tonfă şi Cătuşe”) . In ce tara am ajuns sa traim…
Numai ca "oamenii care renunta la libertate pentru securitate le pierd pe amandoua" ( Benjamin Franklin ) .
Sergiu SIMION
Cultura de Securitate ( am scris intentionat cu litera mare ) este o sintagma care provoaca un adevarat extaz intelectual militarilor, politistilor, jandarmilor , SRI-istilor, SPP-istilor , celor n servicii secrete de la noi si m entitati paramilitare care isi trag seva si ratiunea de a fi din grija altruista fata de “ securitatea tarii si cetateanului”( cu tara e mai simplu : n-a atacat-o inca nimeni de vreo 60 de ani spre deosebire de bietii cetateni…) deplangand continuu precaritatea acestei culturi in randul cetatenilor refractari la concept . Un concept la moda pe care alte x instante ( gen “Universitatea Nationala de Aparare” care instruieste mai nou tot in aparare si cultura de securitate parlamentari si civili parca in ciuda celor n + m institutii platite copios pentru asta ) vor sa-l implementeze dupa principiul “vrei nu vrei, bea Grigore agheasma” cu toate mijloacele si pe toate canalele.
Am gasit la intamplare un asemenea vector de propaganda “pacifista”(
http://www.cpcs.ro/ ) .
Se numeste “Centrul de Promovare a Culturii de Securitate”.
Are un motto didactic : “Invata sa traiesti in siguranta!”
Probabil ca in virtutea acestui principiu in urma cu aproximativ o saptamana un post de televiziune prezenta la stiri o asemenea “educatie” intr-o clasa de scoala ( liceu , sau chiar scoala generala ) . In jurul catedrei se desfasurasera “in formatie “ cativa militari in echipament complet ( un soldat avea casca de razboi pe cap, vesta antiglont, grenade, pantaloni de camuflaj, sigla SRI ,etc.) ceea ce in mod sigur a avut un efect daca nu educativ , macar admirativ . Imaginea razboiului adus chiar in sala de clasa zbarleste in mod sigur parul pustilor si adolescentilor dar ii conduce foarte usor la concluzia ca razboiul face parte din normalitate si apararea este mult mai importanta ( si mai bine platita ) decat libertatea si invatarea…
Acest "Centru" are si o exemplificare pentru cei care nu vor sa priceapa ca e bine sa dardaie de frica pentru ca de aparat nu-i poate apara nimeni desi platesc pentru asta si e mult mai bine sa se apere singuri pentru ca, nu-i asa, desi traim cu totii in aceasta tara , fiecare e pe cont propriu : http://www.cpcs.ro/unsfatpezi.php
Are de a asemea si o filozofie respectiv un citat dintr-un guru al Studiilor de Securitate ( I.N. Sava - http://www.unibuc.ro/ro/cdcv_ionsava_ro ) :
“Securitatea este esentială vieţii indivizilor, colectivitaţilor si statelor. Practic, orice domeniu al vieţii individuale si sociale are nevoie de securitate.”
(I.N. Sava)
Conform cu aceasta profunda cugetare , “ Asociaţia "Centrul de Promovare a Culturii de Securitate" isi invita adeptii să participe la un "Stagiu Internaţional de Arte Marţiale din Bucuresti" fiind avertizati ca “Antrenamentele se desfăşoară în echipament tradiţional (Kimono). Participanţii vor avea bastoane (Hambo 60cm), Cuţit, Tonfă şi Cătuşe.” ( ?!)
Dupa unii suntem liberi , dar prin Cultura de Securitate ( “Hambo, Cuţit, Tonfă şi Cătuşe”) . In ce tara am ajuns sa traim…
Numai ca "oamenii care renunta la libertate pentru securitate le pierd pe amandoua" ( Benjamin Franklin ) .
Sergiu SIMION
duminică, 10 mai 2009
Umanizarea securistilor sau utilitatea sociala a psihologiei
Umanizarea securistilor sau utilitatea sociala a psihologiei
Citesc in "Adevarul" de astazi - si nu mai constituie de mult o surpriza prin noua orientare a psihologiei de la noi - despre modul in care unii psihologi interpreteaza si motiveaza intr-o grila originala comportamentul unor ofiteri de Securitate dovediti ( dar judecati numai ca informatori), victimele acestora fiind socotite pagube colaterale :
"Poate Dan Voiculescu se afla sub presiune când a luat această decizie şi când a acţionat nefavorabil pentru rudele lui, poate a fost şantajat, şi atunci a încercat să îşi salveze propria piele, chiar dacă asta presupune rănirea celor din jur, a celor apropiaţi."Psihologii interpretează actul comis de Dan Voiculescu ca fiind unul caracteristic „omului dispus să facă orice pentru a-şi salva pielea, pentru a-şi vedea ţelul împlinit”, după cum declară Hanibal Dumitraşcu pentru „Adevărul”.
„Dacă se vrea schimbarea comportamentului unei persoane, se poate. Prin lucruri precum ameninţarea privării de adăpost, serviciu sau alţi factori decisivi în viaţa unui individ, necesităţile se reorganizează, vârful piramidei cade (autorealizarea), şi nu mai ajunge să fie îndeplinit, iar omul se întoarce mereu spre bază (nevoi fiziologice: foame, sete, adăpost) , unde îi este ameninţată existenţa.
Din disperare se poate recurge la un asemenea act, când se pun în pericol relaţiile cu cei din jur. Cine ajunge să practice asemenea lucruri are distrus sistemul de relaţii interpersonale, nu se regăseşte la nivelul relaţiilor interumane şi trăieşte sentimente de incertitudine, angoasă, nevroză, e greu să se împace cu sine şi cu ceea ce a făcut”, conchide psihologul Hanibal Dumitraşcu.
( http://www.adevarul.ro/articole/turnatoria-lui-felix-un-act-de-lasitate.html )
Pentru acest psiholog ( dar dupa "Adevarul" de fapt psihiatru !) , santajul este ceva firesc, aproape ca o practica sociala normala , domnia sa acreditand implicit ideea ca oricine era santajat cu pierderea locuintei,serviciului ,etc. devenea in mod automat informator. Este la fel de stupefianta compatimirea turnatorului si nu a victimei si de-a dreptul hilara atribuirea unei "nevroze de constiinta " unui... ofiter de Securitate ! Dar cum la noi, in 2009 , un ofiter de Securitate poate fi in mod legal "psiholog" ( " nu le putem lua acest drept! " ) si poate face parte din conducerea breslei daca pur si declara fara nici o consecinta ca " nu a facut Politie Politica ", nimic nu mai trebuie sa ne mire.
Sergiu SIMION
miercuri, 6 mai 2009
No comment
No comment
"Scrisoare către ţara mea
Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa din moment ce nu-mi vine decât să vorbesc urât despre ea. Să-i spun vorbe grele, în fiecare oră, în fiecare dimineaţă când întârzii cât pot de mult întâlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pâinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei. Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe strada“, om simplu căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gângav, analfabet, precum cel folosit de adulţii inculţi pentru a răspunde gângurelilor unui bebeluş.
Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cât timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).
Avocatul care-mi promite că va câştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă.
Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, bani pe care i-am dat soţului ei, venit la întâlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plătirea taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu.
Editura la care s-a angajat prietena mea, editură renumită, foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică pe lângă care grafittiurile din WC-urile şi gările publice sunt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să îi promovezi cărţile doar printre cei, sau mai bine zis cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el…
Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămâni (plus în vacanţele şcolare).
Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori, unul pentru făcut sex şi un artdirector care ilustrează un articol despre cartea „Golful francezului“ cu o fotografie cu o lagună şi una cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol 18 şi zâmbeşte timp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice în photoshop ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia, cu mâini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.
Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alţi 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper ca acela care se numeşte şef de guvern, ori preşedinte de ţară, sau măcelar sau avocat ori cântăreţ, chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.
Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă orâcit de multe rele s-ar întâmpla în ţara asta, oricât de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă din când în când o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească cu glas de domnu Trandafir acrit pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.
Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot evacua din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil.
Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii, se fâsâie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sunt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neispraviţii, hoţii de care depind într-un fel sau altul în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.
Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program, în care se amestecă de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lalâi despre salarii enorme, furt la factură, politişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali, cu breaking news-uri în faţa cărora tot românul moţăie: învârteli, băşcălii, ogici, ciumaci, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.
Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele, de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, de vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii, creţuleştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor târzii de televiziune.
Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii tinând-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.
Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănâncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pământul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali, filmaţi în circa de poliţie, înmormântări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cântăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfânta Parascheva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei, şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“. Mă obosesc profesioniştii televiziunilor chiar şi fără comentarii. Fiindca sunt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cântăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete, şi în clipa imediat următoare descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decât meseria pe care altfel ar fi putut, altfel, s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.
Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anticriză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sunt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are. Am obosit să aud de miticădelaligă, naşusandu, memestoica, galactici, jucătorititraţi, distracţiepecinste.
Am obosit să ştiu că din atâtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat, pentru viol.
Mă oboseşte Mihaela Rădulescu. Şi cei care o combat. Şi cei care o apără.
Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să îmi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanarii fotografiei lor.
Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice, de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm.
Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.
Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.
Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gândit la un moment dat să cer oamenilor, obosiţi ca şi mine, să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarde şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, fetze tâmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mângâiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.
Am obosit de ţara în care nu se întâmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tânjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.
De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Sper doar că acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea.
Ion Ionescu "
...si doua atitudini , devenite deja clasice , din forumul articolului :
lucid 04-Apr-2009 17:35
"Cara-teeeee, cara-teeee....
..i-ionescule.....Loser esti aici, loser vei fi oriunde. Esti in fatza proprie-i constiintze: tzi-ai facut pana acum meseria la cel mai inalt nivel ca nu mai incape upgrade-ul? Esti model de comportare civilizata acasa, in societate sau la serviciu? Aiurea, esti doar un parlit croit pe calapodul caprei vecinului. Sunt sigur ca cum il plangi pe "saracu'" berbecali, victima ca si tine a Romaniei, pe care il gelozesti sincer pentru "reusita sociala" - alintandu-l admirativ "e dat in aia ma-sii!", in timp ce ii bagi in aia ma-sii pe compatriotzii tai care nu te merita.
Emigrare sprancenata, amaratule.... "
....si o necesara contrapondere :
Joe Doe 04-Apr-2009 20:18
" Dreptate ai Ionescule
Singura mirare pe care o am,este cum ai reusit sa vezi totul atat de limpede,cu toate ca faci parte din generatia tanara? Si voi ati fost supusi unui tratament special (mai ales dupa ’89) care nu a urmarit altceva,decat sa creeze sclavi pt. binele si bunastarea gastilor securisto-comuniste. Esti un om inteleigent. Sa-ti fie frica,pt. ca astia nu-ti vor da pace. Pitecantropii nu cunosc decat violenta si regurg la solutia ultima : eliminarea fizica .Tot ceea ce ai scris tu aici, putea fi rezumat in cateva idei cum ar fi: Rolul presei,cea care a avut contributia cea mai mare in alienarea poporului,a fost doar de observator al situatiei nou create,nu sa reveleze oamenilor mecanismele prin care noua putere securisto-comunista isi pune in aplicare planul de subjugare a natiei. Apoi, a fost educatia data in scoala,care nu a urmarit altceva decat sa creeze analfabeti. Trebuia sa existe altii si mai prosti decat cei de la conducere, pt. ca ei (cei de la putere) sa poata exista. Apoi, propulsarea in pozitii cheie a celor redardati mental (ex. Tipic geoana,antonescu,basescu,nastase…..etc.)
As fi vrut sa-ti mai multe, dar nu am timp. Un lucru doar: Nu lua inseama pitecantropii astia de pe forum care te critica! Fac parte din biroul de dezinformare a structurilor securisto-comuniste ce au preluat puterea dupa ’89. Dupa cum vezi,sunt la post,si sunt multi. Eu iti doresc o emigrare usoara si cat ma grabnica.
S-auzim de bine in rest "
Sursa - http://www.cotidianul.ro/ai_obosit_de_romania-79114.html
"Scrisoare către ţara mea
Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa din moment ce nu-mi vine decât să vorbesc urât despre ea. Să-i spun vorbe grele, în fiecare oră, în fiecare dimineaţă când întârzii cât pot de mult întâlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pâinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei. Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe strada“, om simplu căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gângav, analfabet, precum cel folosit de adulţii inculţi pentru a răspunde gângurelilor unui bebeluş.
Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cât timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).
Avocatul care-mi promite că va câştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă.
Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, bani pe care i-am dat soţului ei, venit la întâlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plătirea taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu.
Editura la care s-a angajat prietena mea, editură renumită, foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică pe lângă care grafittiurile din WC-urile şi gările publice sunt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să îi promovezi cărţile doar printre cei, sau mai bine zis cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el…
Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămâni (plus în vacanţele şcolare).
Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori, unul pentru făcut sex şi un artdirector care ilustrează un articol despre cartea „Golful francezului“ cu o fotografie cu o lagună şi una cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol 18 şi zâmbeşte timp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice în photoshop ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia, cu mâini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.
Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alţi 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper ca acela care se numeşte şef de guvern, ori preşedinte de ţară, sau măcelar sau avocat ori cântăreţ, chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.
Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă orâcit de multe rele s-ar întâmpla în ţara asta, oricât de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă din când în când o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească cu glas de domnu Trandafir acrit pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.
Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot evacua din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil.
Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii, se fâsâie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sunt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neispraviţii, hoţii de care depind într-un fel sau altul în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.
Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program, în care se amestecă de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lalâi despre salarii enorme, furt la factură, politişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali, cu breaking news-uri în faţa cărora tot românul moţăie: învârteli, băşcălii, ogici, ciumaci, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.
Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele, de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, de vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii, creţuleştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor târzii de televiziune.
Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii tinând-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.
Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănâncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pământul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali, filmaţi în circa de poliţie, înmormântări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cântăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfânta Parascheva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei, şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“. Mă obosesc profesioniştii televiziunilor chiar şi fără comentarii. Fiindca sunt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cântăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete, şi în clipa imediat următoare descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decât meseria pe care altfel ar fi putut, altfel, s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.
Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anticriză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sunt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are. Am obosit să aud de miticădelaligă, naşusandu, memestoica, galactici, jucătorititraţi, distracţiepecinste.
Am obosit să ştiu că din atâtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat, pentru viol.
Mă oboseşte Mihaela Rădulescu. Şi cei care o combat. Şi cei care o apără.
Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să îmi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extraordinară, care să merite măcar efortul scanarii fotografiei lor.
Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice, de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm.
Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc.
Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.
Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gândit la un moment dat să cer oamenilor, obosiţi ca şi mine, să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarde şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, fetze tâmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mângâiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.
Am obosit de ţara în care nu se întâmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tânjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.
De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Sper doar că acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea.
Ion Ionescu "
...si doua atitudini , devenite deja clasice , din forumul articolului :
lucid 04-Apr-2009 17:35
"Cara-teeeee, cara-teeee....
..i-ionescule.....Loser esti aici, loser vei fi oriunde. Esti in fatza proprie-i constiintze: tzi-ai facut pana acum meseria la cel mai inalt nivel ca nu mai incape upgrade-ul? Esti model de comportare civilizata acasa, in societate sau la serviciu? Aiurea, esti doar un parlit croit pe calapodul caprei vecinului. Sunt sigur ca cum il plangi pe "saracu'" berbecali, victima ca si tine a Romaniei, pe care il gelozesti sincer pentru "reusita sociala" - alintandu-l admirativ "e dat in aia ma-sii!", in timp ce ii bagi in aia ma-sii pe compatriotzii tai care nu te merita.
Emigrare sprancenata, amaratule.... "
....si o necesara contrapondere :
Joe Doe 04-Apr-2009 20:18
" Dreptate ai Ionescule
Singura mirare pe care o am,este cum ai reusit sa vezi totul atat de limpede,cu toate ca faci parte din generatia tanara? Si voi ati fost supusi unui tratament special (mai ales dupa ’89) care nu a urmarit altceva,decat sa creeze sclavi pt. binele si bunastarea gastilor securisto-comuniste. Esti un om inteleigent. Sa-ti fie frica,pt. ca astia nu-ti vor da pace. Pitecantropii nu cunosc decat violenta si regurg la solutia ultima : eliminarea fizica .Tot ceea ce ai scris tu aici, putea fi rezumat in cateva idei cum ar fi: Rolul presei,cea care a avut contributia cea mai mare in alienarea poporului,a fost doar de observator al situatiei nou create,nu sa reveleze oamenilor mecanismele prin care noua putere securisto-comunista isi pune in aplicare planul de subjugare a natiei. Apoi, a fost educatia data in scoala,care nu a urmarit altceva decat sa creeze analfabeti. Trebuia sa existe altii si mai prosti decat cei de la conducere, pt. ca ei (cei de la putere) sa poata exista. Apoi, propulsarea in pozitii cheie a celor redardati mental (ex. Tipic geoana,antonescu,basescu,nastase…..etc.)
As fi vrut sa-ti mai multe, dar nu am timp. Un lucru doar: Nu lua inseama pitecantropii astia de pe forum care te critica! Fac parte din biroul de dezinformare a structurilor securisto-comuniste ce au preluat puterea dupa ’89. Dupa cum vezi,sunt la post,si sunt multi. Eu iti doresc o emigrare usoara si cat ma grabnica.
S-auzim de bine in rest "
Sursa - http://www.cotidianul.ro/ai_obosit_de_romania-79114.html
Tradarea psihologiei
Tradarea psihologiei
O mai tanara colega de breasla mi-a pus de curand o intrebare transanta : “ Cum poate cineva sa renunte la profesia lui ?”. Am promis ca-i voi raspunde la aceasta intrebare dar pentru ca raspunsul nu este atat de simplu, o voi face treptat prezentand motivele pentru care am renuntat la aceasta profesie. Aceeasi intrebare dar sub forma de repros ( “Ai tradat psihologia !”) mi-a fost adresata de o prietena jurista. Dar "tradarea psihologiei" are mai multe sensuri si depinde de cine este facuta. Mai jos este prezentat un material autentic care se refera la conditia psihologului la stat si poate fi interesant pentru psihologii onesti .
Referat
cu privire la statutul si salarizarea psihologului F.C.N.E. Cernavoda
D-lui Presedinte al Renel
In atentia _________________________________________________
Consider ca este necesar sa supun atentiei Dvs o situatie existenta de mai multa vreme si de a carei rezolvare depind atat conditiile concrete in care imi desfasor activitatea in cadrul intreprinderii cat si salarizarea mea. In virtutea acestui scop, relatarea are un caracter impersonal si se axeaza asupra cauzelor care au generat-o . Ca atare, nu exista nici o persoana sau chiar o intentie explicita care sa poata fi puse sub semnul acuzarii , scopul relatarii fiind numai cel mentionat anterior.
In cei 10 ani de activitate prestata in aceasta unitate (sunt angajat din anul 1987) statutul si salarizarea mea ,ca psiholog ,nu au fost definitivate. Data fiind perioada lunga de timp aflata in discutie sunt prezentate mai jos numai elementele importante :
* In anul 1988 ,dupa aproape 2 ani de practica in laboratoare de profil (Laboratoarele de Psihologie din cadrul fostului Minister al Energiei Electrice, Laboratorul de Medicina Aeronautica, Institutul de Neurologie si Psihiatrie, Centrul de Selectie al Ministerului Apararii Nationale,etc.) si fiind absolvent al sectiei de Psihologie din cadrul Universitatii Bucuresti , am fost autorizat - conform reglementarilor in vigoare si normelor specifice domeniului psihologic - ca psiholog specialist C.N.E . Din comisie a facut parte reprezentantul Asociatiei Psihologilor din Romania (psiholog Bogdan Lucaciu), ,reprezentanti ai Laboratorului de Psihologie ICEMENERG ( Cornel Sofronie - in prezent cadru de conducere la Centrul de Formare Profesionala din Renel), Laboratorul de Psihologie al CIPEET (psiholog Dan Barbulescu), reprezentantii de atunci ai MEE si INC. Secretarul comisiei a fost d-na ing. Iuliana Gagean care a intocmit si procesul verbal. Mentionez ca in mod curent autorizarea psihologilor - indiferent de domeniul in care activau - avea loc dupa cel mult 1 an de practica .
Motivatia acestei autorizari a fost urmatoarea :
* practica in vederea autorizarii a fost cea mai lunga in raport cu autorizarile curente ale psihologilor din Ministerul Energiei Electrice de atunci si era pentru prima data cand un psiholog dintr-un domeniu de activitate era pregatit prin documentare / practica si in alte domenii de activitate ( in mod concret am cunoscut metodologia aferenta si /sau am asistat la examinarea dispecerilor si operatorilor si muncitorilor din centralele electrice clasice - in general a lucratorilor din industrie - selectia pilotilor militari (avioane supersonice), selectia cadrelor de conducere din armata, examinarile facute de psihologii clinicieni , examinari psihiatrice etc.
* titulatura nu putea fi aceea de psiholog principal deoarece nu se putea face derogare de la reglementarea conform careia acest titlu se acorda numai dupa 5 ani vechime si ,in plus, nu se putea face distinctia dintre o centrala electrica clasica si una nucleara respectiv intre complexitatea activitatii psihologice aferente acestora ( metodologiile de examinare , standardele si etaloanele sunt distincte pentru cele doua cazuri).
In consecinta s-a hotarat crearea functiei /titlului de psiholog specialist ( din cate cunosc acest titlu a mai fost obtinut dupa 1990 de coordonatorul psihologilor din Renel ,psiholog Monica Eftimie). In nomenclatorul Renel aceasta functie este salarizata intre clasele 19 (minim) si 30 (maxim) .
In cazul de fata autorizarea a insemnat dreptul a face examinarile psihologice pentru CNE Cernavoda (de selectie,de autorizare, etc.) de a elibera avize , de a utiliza parafa etc. si de a fi salarizat conform acestei activitati si acestei pregatiri. Din pacate , nici atunci , nici mai tarziu biroul personal nu a luat in considerare aceasta schimbare in statutul meu profesional si nu a actionat in conformitate cu aceasta situatie .
Consecinta directa a acestui fapt a fost aceea ca in cei 9 ani de activitate psihologica desfasurata la C.N.E Cernavoda (raportarea este facuta la momentul autorizarii) am fost salarizat sub grila stabilita de Renel pentru acest domeniu .
Am incercat cu ani in urma sa rezolv aceasta problema cu ajutorul instantelor calificate din cadrul intreprinderii. Juristul de atunci a evitat sa se pronunte in aceasta chestiune. Nici cu lucratorii de la biroul personal nu am avut mai mult succes. In intreaga perioada care s-a scurs de la autorizarea mea si pana in prezent nu am primit nici un raspuns si nici o explicatie de la nici o persoana care a lucrat sau lucreaza in acest birou. Mai mult decat atat , atunci cand am insistat, mi-a fost refuzat accesul la actele originale intocmite de comisia de autorizare respectiv actul de autorizare si procesul verbal intocmit de d-na ing. Iuliana Gagean motivandu-se ca " s-au pierdut". In momentul in care m-am oferit sa aduc actul original (exemplarul meu pe care am avut inspiratia sa-l pastrez) s-a spus ca mai trebuie si procesul verbal intocmit atunci pentru ca "nu se mai stie cine a mai participat". Din discutia cu d-na Iuliana Gagean,d-l Bojici si d-l Draghici a rezultat ca procesul verbal intocmit atunci "s-a pierdut" undeva intre ultimii doi domni fiecare sustinind ca l-a dat "celuilalt".Consider ca acest comportament al biroului personal respectiv neindeplinirea unei atributiuni de serviciu , indiferent de motivatia care a stat la baza lui , a generat intreaga situatie care a urmat respectiv statutul meu incert in cadrul intreprinderii si implicit afectarea salarizarii mele pe o perioada de 9 ani . In toata aceasta perioada am desfasurat activitatea (examinari psihologice de selectie, periodice, de autorizare etc.) cu toate raspunderile din punct de vedere legal (eliberarea avizelor , utilizarea parafei etc.) dar fara recunosterea formala a statutului si deci a drepturilor aferente .
Pe alte planuri consecintele sunt la fel de importante :
* prima, si cea mai importanta, este aceea ca granita dintre ceea ce trebuia sa fac
( sarcinile de serviciu ) si ceea ce aveam dreptul sa refuz (limitele de competenta se definesc prin aceasta) nu a fost niciodata clara.Pentru o prezentare completa a situatiei trebuie sa mentionez ca in 1987 am fost angajat sub rezerva acceptarii in scris a "raspunderii materiale , legale, civile si penale pentru faptele si actiunile mele"! Aceasta conditie specifica nu am mai intalnit-o niciodata - colegii din Renel nu au auzit de asa ceva - si ea este interesanta chiar si in conditiile actuale. Din aceste considerente , in toata aceasta perioada , intre ceea ce mi se spunea sa fac ( conform viziunii personale pe care o avea asupra domeniului si activitatii psihologice seful compartimentului din care faceam parte in momentul respectiv)si ceea ce trebuia sa fac (conform reglementarilor domeniului si deontologiei profesionale) a existat intotdeauna o anumita discrepanta. Din acest motiv au fost oarecum inevitabile situatiile in care decizia psihologica era transgresata in plan administrativ . S-a incercat uneori impunerea modului in care sa fac examinarea, influentarea tipului de aviz psihologic final sau chiar reconsiderarea acestuia. Unele situatii au fost intr-un fel obiective. Orice sef de compartiment a fost interesat sau chiar a luptat pentru a-si angaja cei mai buni profesionisti (si nu poate fi acuzat neaparat de rea intentie) dar a acceptat mai greu ideea ca intre aptitudinile profesionale si cele psihologice nu exista intotdeauna o concordanta. Altele au avut o tenta ridicata de subiectivism. Tendinta existenta multa vreme in politica de personal a fost aceea de a atrage sotul angajandu-i si sotia ; asa se face ca initial intreprinderea voia sa angajeze o persoana dar din motive care nu au neaparat legatura cu intreprinderea la examen ajungeau mai multe ( frati, cumnati, etc.) Altfel spus, in fata presiunilor la care am fost supus ( si nu au fost putine) nu m-am putut prevala de nici un drept formal conferit de statutul profesional cu atat mai mult cu cat o constrangere suplimentara este generata chiar prin deontologia profesionala-psihologul nu trebuie sa se angajeze in conflicte (deoarece isi pierde credibilitatea ) si de aceea este deschis sicanelor ( pentru ca nu se poate apara ).
* nu a fost definitivata fisa postului si implicit nici statutul / pozitia mea in cadrul intreprinderii ; in consecinta spatiul fizic in care mi-am desfasurat activitatea (biroul) a fost localizat in diverse locuri si aceeasi incertitudine a existat si in privinta pozitiei pe organigrama. Situatia a fost definita plastic de un reprezentant al partenerului canadian : " nu inteleg de ce daca faci examenul psihologic de selectie si autorizare pentru o centrala nucleara nu esti trecut si in cartea ei de telefon ".
* statutul si pozitia incerta au fost amplificate de conflictul inerent care a existent intre independenta profesionala specifica domeniului si o mentalitate predominanta pana nu demult. Intr-un sistem in care decizia prevalenta a fost de tip ierarhic sau administrativ decizia profesionala nu era considerata cu adevarat o prioritate.Si in cazul activitatii psihologice, desi dupa 1990 reglementarile Renel prevedeau un statut clar pentru activitatea psihologica in raport cu alte activitati (respectiv compartimente din intreprindere) din diverse motive acesta nu a putut fi pus in practica . Asa se face ca in realitate activitatea psihologica a fost coordonata mai putin pe linie ierarhica (respectiv de catre conducerea intreprinderii) si mai mult pe linie administrativa ( de catre biroul personal de exemplu). Dar , se stie , factorii administrativi in sensul mentionat au fost tributari unei mentalitati specifice in care , printre altele, ideea "independentei profesionale" era prohibita. La acest nivel , practic nu au existat ratiuni pentru care perceptia asupra activitatii psihologice sa fie pozitiva.
* incertitudinea amintita mai sus este cauza pentru care nu am putut beneficia de
avantajele compartimentului la care am fost arondat la un moment dat . (Chiar si in perioada in care am apartinut direct de conducerea F.C.N.E. situatia mea a ramas
neschimbata sub ambele aspecte -statut si salarizare.) In momentul in care Centrul de Pregatire de care am apartinut la un moment dat a primit sporul de exploatare am fost arondat Biroului Personal care a considerat ca nu trebuie sa primesc vreun spor deoarece trebuie sa apartin ...compartimentului de la care venisem. De aici am trecut in cadrul Dispensarului F.C.N.E. Dar nici aici nu am beneficiat de sporul corespunzator considerindu-se ca activitatea mea este diferita si nu are legatura cu
cea desfasurata in cadrul acestuia (ceea ce , intr-o anumita masura, a fost adevarat pentru toate compartimentele din care am facut parte). Pe scurt, in toata aceasta perioada, am beneficiat cu siguranta numai de sporul de vechime si de fidelitate .
* nu am aflat cum a fost evaluata activitatea mea, ce criterii au fost folosite si nici de cine a fost facuta aceasta evaluare . In cei 10 ani de activitate in aceasta unitate am vazut doar 2 aprecieri ale activitatii mele . Prima dintre ele a fost facuta in perioada in care imi desfauram activitatea in cadrul fostului C.S.I.P. (Centrul de Selectie si Pregatire) si reflecta mai degraba parerile personale despre psihologie ale fostului meu sef - dl.ing.Draghici si mai putin aspecte din activitatea mea profesionala. A doua (si ultima) a fost facuta anul acesta de d-na dr.Sava (din punct de vedere formal) in realitate fiind elaborata de administratora Dispensarului F.C.N.E. in spatiul caruia imi desfasor activitatea in momentul de fata.In absenta unei astfel de evaluari , volumul de munca implicat in activitatea psihologica din unitate - si acesta putea si poate fi raportat oricand la activitatea psihologica din alte unitati Renel - practic nu a fost (re) cunoscut decat in mica masura. Din acest motiv argumentele pe care le-am adus in favoarea angajarii unui personal auxiliar pentru activitatea psihologica nu au fost considerate convingatoare.
* in general, prin situatia creata s-a ajuns in mod inevitabil la incalcarea reglementarilor Renel respectiv a contractului colectiv de munca .
Trebuie sa mentionez ca in perioada amintita am facut multe demersuri in cadrul intreprinderii pentru rezolvarea problemelor personale si profesionale amintite. De exemplu, in urma contestatiei pe care am depus-o in anul 1993 a fost recunoscuta importanta activitatii depuse , a fost recunoscut faptul ca sunt salarizat sub grila Renel , s-a propus chiar avansarea cu cateva clase dar din aceste premise a rezultat o concluzie opusa: ramane cum a fost ! (afirmatia o pot proba cu documente ). Si in acest an am relatat pe scurt aceasta situatie d-lui Director al F.C.N.E. care mi-a recomandat sa fac un referat in care sa explic pe larg situatia. L-am redactat si l-am depus pe data de 10.03.1997 (cu numarul de inregistrare 2699). M-am interesat mai tarziu daca a fost primit . Raspunsul a fost da, si mi s-a propus sa mai astept ca sa poata fi cercetata situatia relatata. Am asteptat dar din nefericire, nici pana in prezent, nu am primit vreun raspuns ( verbal sau scris ).
In concluzie, bilantul celor 10 ani de activitate psihologica desfasurata in cadrul C.N.E. Cernavoda este pozitiv pentru intreprindere (selectia si autorizarea personalului pentru Unitatea 1 a implicat si examinarea psihologica a peste 2000 de persoane) si negativ pentru psihologul care a prestat-o. In cea mai concisa exprimare , nu este vorba de o prejudiciere accidentala a unor drepturi ci de o eroare (omisiune ?) constanta ,sistematica si pe termen lung a carei explicatie nu am reusit sa o aflu.
Deoarece demersurile facute in toata aceasta perioada nu au avut nici un rezultat si dat fiind disconfortul resimtit pe plan personal in toata aceasta perioada, am consultat reprezentantii comunitatii profesionale de care apartin (psihologii din Renel) pentru a evalua situatia amintita prin raportare la cele existente in randul acestei comunitati. A rezultat ca acesta este singurul caz in care un psiholog din Renel este salarizat la acest nivel (si aceasta facand abstractie de specificul activitatii din acest loc de munca).
Cu toate acestea , am refuzat in mod constant (pana in acest an) sa prezint situatia amintita altor instante ierarhice de decizie considerand ca ,trecand peste unele conjuncturi de moment, situatia poate fi rezolvata si trebuie rezolvata in cadrul intreprinderii. Dupa 10 ani nu mai cred in aceasta posibilitate.
Va multumesc pentru atentia acordata.
psiholog Sergiu SIMION
F.C.N.E.Cernavoda
05.09.1997
Nota
Referatul de mai sus a fost depus la sediul Renel din Bucuresti cu sprijinul unei colege, dna Monica Eftimie ( decedata intre timp ) care era atunci coordonatorul psihologilor din Renel. Ea mi-a garantat depunerea lui la sediu dar mi-a spus cu regret ca nu a putut obtine un numar de inregistrare. In momentul in care ne-am intalnit sa-i dau referatul pe care il adusesem de la Cernavoda, am discutat intr-un birou. Imediat cum am inceput discutia, un “domn” cu camasa alba si cravata a intrat in incapere si fara sa spuna macar “Buna ziua” , s-a asezat fara nici o explicatie langa noi si a inceput sa frunzareasca o mapa cu hartii ( a plecat numai in momentul in care am plecat si noi ).
Impreuna cu dna Monica Eftimie am mers dupa aceea la sefa de personal , dna Letitia Hrebenciuc ( am inteles ca era sotia dlui Hrebengiuc ) unde am vazut o scena halucinanta pentru mine . Dupa ce am intrat amandoi, colega mea a luat pozitie de drepti in haine civile ( imbracata in fusta ! ) , s-a inclinat usor ( ca sa nu spun ca a facut o plecaciune) si a spus “ Sa traiti !”. Am reusit sa spun un “ Buna ziua !” neutru , m-am stapanit sa nu am o alta reactie si am ramas impasibil, dar pur si simplu mi-a fost mila de colega mea care facuse tot ceea ce era posibil sa faca si am stiut din acel moment ca in acel tip de sistem nu exista decat o singura solutie – plecarea. Dna Hrebenciuc m-a privit mai intai lung , apoi mi-a acordat favoarea sa-mi spuna cateva propozitii :
- Dvs sunteti ?! De cand va astept ! Sa-mi dati adresa sa va trimit raspunsul la referat acasa !
- Va multumesc, prefer sa primesc raspunsul ,oficial, pe de adresa de la serviciu .
( N.B. Raspunsul nu a mai venit niciodata.)
Pentru cei care sunt la inceput de drum si mai cred in psihologia facuta in conditiile de la noi , poate este de important sa mentionez trei tipuri de reactii fata de cele relatate in referat. Colega mea de atunci , o persoana foarte capabila si onesta pentru acele vremuri ( o cunoasteam din 1988 ) a fost impresionata de cele relatate si a facut tot ceea ce era posibil pentru a-l prezenta "centrului". Mai tarziu, din aceeasi generatie , dar de o cu totul alta factura, un alt psiholog din Timisoara care a citit materialul a spus numai ca este reprezentativ pentru conditia psihologului de la stat ( e drept, acest psiholog a lucrat tot la stat dar cu totul alt statut ca atare nu avea ce sa reclame si lucreaza tot acolo ). In sfarsit , cea mai interesanta reactie a fost a unei tinere inginere, atunci manager de vanzari la una din primele firme de telefonie mobila de la noi , acum expert european, care a spus stupefiata : “ Asa ceva nu am mai citit pana acum ! Cum ai putut suporta atatia ani ?! De ce nu ai plecat? ” ( dupa reactii, si destine...) Oricum, totul este deja istorie.
Sergiu SIMION
http://www.psihologiaonline.ro/download/art/A084_TradareaPsi.pdf
O mai tanara colega de breasla mi-a pus de curand o intrebare transanta : “ Cum poate cineva sa renunte la profesia lui ?”. Am promis ca-i voi raspunde la aceasta intrebare dar pentru ca raspunsul nu este atat de simplu, o voi face treptat prezentand motivele pentru care am renuntat la aceasta profesie. Aceeasi intrebare dar sub forma de repros ( “Ai tradat psihologia !”) mi-a fost adresata de o prietena jurista. Dar "tradarea psihologiei" are mai multe sensuri si depinde de cine este facuta. Mai jos este prezentat un material autentic care se refera la conditia psihologului la stat si poate fi interesant pentru psihologii onesti .
Referat
cu privire la statutul si salarizarea psihologului F.C.N.E. Cernavoda
D-lui Presedinte al Renel
In atentia _________________________________________________
Consider ca este necesar sa supun atentiei Dvs o situatie existenta de mai multa vreme si de a carei rezolvare depind atat conditiile concrete in care imi desfasor activitatea in cadrul intreprinderii cat si salarizarea mea. In virtutea acestui scop, relatarea are un caracter impersonal si se axeaza asupra cauzelor care au generat-o . Ca atare, nu exista nici o persoana sau chiar o intentie explicita care sa poata fi puse sub semnul acuzarii , scopul relatarii fiind numai cel mentionat anterior.
In cei 10 ani de activitate prestata in aceasta unitate (sunt angajat din anul 1987) statutul si salarizarea mea ,ca psiholog ,nu au fost definitivate. Data fiind perioada lunga de timp aflata in discutie sunt prezentate mai jos numai elementele importante :
* In anul 1988 ,dupa aproape 2 ani de practica in laboratoare de profil (Laboratoarele de Psihologie din cadrul fostului Minister al Energiei Electrice, Laboratorul de Medicina Aeronautica, Institutul de Neurologie si Psihiatrie, Centrul de Selectie al Ministerului Apararii Nationale,etc.) si fiind absolvent al sectiei de Psihologie din cadrul Universitatii Bucuresti , am fost autorizat - conform reglementarilor in vigoare si normelor specifice domeniului psihologic - ca psiholog specialist C.N.E . Din comisie a facut parte reprezentantul Asociatiei Psihologilor din Romania (psiholog Bogdan Lucaciu), ,reprezentanti ai Laboratorului de Psihologie ICEMENERG ( Cornel Sofronie - in prezent cadru de conducere la Centrul de Formare Profesionala din Renel), Laboratorul de Psihologie al CIPEET (psiholog Dan Barbulescu), reprezentantii de atunci ai MEE si INC. Secretarul comisiei a fost d-na ing. Iuliana Gagean care a intocmit si procesul verbal. Mentionez ca in mod curent autorizarea psihologilor - indiferent de domeniul in care activau - avea loc dupa cel mult 1 an de practica .
Motivatia acestei autorizari a fost urmatoarea :
* practica in vederea autorizarii a fost cea mai lunga in raport cu autorizarile curente ale psihologilor din Ministerul Energiei Electrice de atunci si era pentru prima data cand un psiholog dintr-un domeniu de activitate era pregatit prin documentare / practica si in alte domenii de activitate ( in mod concret am cunoscut metodologia aferenta si /sau am asistat la examinarea dispecerilor si operatorilor si muncitorilor din centralele electrice clasice - in general a lucratorilor din industrie - selectia pilotilor militari (avioane supersonice), selectia cadrelor de conducere din armata, examinarile facute de psihologii clinicieni , examinari psihiatrice etc.
* titulatura nu putea fi aceea de psiholog principal deoarece nu se putea face derogare de la reglementarea conform careia acest titlu se acorda numai dupa 5 ani vechime si ,in plus, nu se putea face distinctia dintre o centrala electrica clasica si una nucleara respectiv intre complexitatea activitatii psihologice aferente acestora ( metodologiile de examinare , standardele si etaloanele sunt distincte pentru cele doua cazuri).
In consecinta s-a hotarat crearea functiei /titlului de psiholog specialist ( din cate cunosc acest titlu a mai fost obtinut dupa 1990 de coordonatorul psihologilor din Renel ,psiholog Monica Eftimie). In nomenclatorul Renel aceasta functie este salarizata intre clasele 19 (minim) si 30 (maxim) .
In cazul de fata autorizarea a insemnat dreptul a face examinarile psihologice pentru CNE Cernavoda (de selectie,de autorizare, etc.) de a elibera avize , de a utiliza parafa etc. si de a fi salarizat conform acestei activitati si acestei pregatiri. Din pacate , nici atunci , nici mai tarziu biroul personal nu a luat in considerare aceasta schimbare in statutul meu profesional si nu a actionat in conformitate cu aceasta situatie .
Consecinta directa a acestui fapt a fost aceea ca in cei 9 ani de activitate psihologica desfasurata la C.N.E Cernavoda (raportarea este facuta la momentul autorizarii) am fost salarizat sub grila stabilita de Renel pentru acest domeniu .
Am incercat cu ani in urma sa rezolv aceasta problema cu ajutorul instantelor calificate din cadrul intreprinderii. Juristul de atunci a evitat sa se pronunte in aceasta chestiune. Nici cu lucratorii de la biroul personal nu am avut mai mult succes. In intreaga perioada care s-a scurs de la autorizarea mea si pana in prezent nu am primit nici un raspuns si nici o explicatie de la nici o persoana care a lucrat sau lucreaza in acest birou. Mai mult decat atat , atunci cand am insistat, mi-a fost refuzat accesul la actele originale intocmite de comisia de autorizare respectiv actul de autorizare si procesul verbal intocmit de d-na ing. Iuliana Gagean motivandu-se ca " s-au pierdut". In momentul in care m-am oferit sa aduc actul original (exemplarul meu pe care am avut inspiratia sa-l pastrez) s-a spus ca mai trebuie si procesul verbal intocmit atunci pentru ca "nu se mai stie cine a mai participat". Din discutia cu d-na Iuliana Gagean,d-l Bojici si d-l Draghici a rezultat ca procesul verbal intocmit atunci "s-a pierdut" undeva intre ultimii doi domni fiecare sustinind ca l-a dat "celuilalt".Consider ca acest comportament al biroului personal respectiv neindeplinirea unei atributiuni de serviciu , indiferent de motivatia care a stat la baza lui , a generat intreaga situatie care a urmat respectiv statutul meu incert in cadrul intreprinderii si implicit afectarea salarizarii mele pe o perioada de 9 ani . In toata aceasta perioada am desfasurat activitatea (examinari psihologice de selectie, periodice, de autorizare etc.) cu toate raspunderile din punct de vedere legal (eliberarea avizelor , utilizarea parafei etc.) dar fara recunosterea formala a statutului si deci a drepturilor aferente .
Pe alte planuri consecintele sunt la fel de importante :
* prima, si cea mai importanta, este aceea ca granita dintre ceea ce trebuia sa fac
( sarcinile de serviciu ) si ceea ce aveam dreptul sa refuz (limitele de competenta se definesc prin aceasta) nu a fost niciodata clara.Pentru o prezentare completa a situatiei trebuie sa mentionez ca in 1987 am fost angajat sub rezerva acceptarii in scris a "raspunderii materiale , legale, civile si penale pentru faptele si actiunile mele"! Aceasta conditie specifica nu am mai intalnit-o niciodata - colegii din Renel nu au auzit de asa ceva - si ea este interesanta chiar si in conditiile actuale. Din aceste considerente , in toata aceasta perioada , intre ceea ce mi se spunea sa fac ( conform viziunii personale pe care o avea asupra domeniului si activitatii psihologice seful compartimentului din care faceam parte in momentul respectiv)si ceea ce trebuia sa fac (conform reglementarilor domeniului si deontologiei profesionale) a existat intotdeauna o anumita discrepanta. Din acest motiv au fost oarecum inevitabile situatiile in care decizia psihologica era transgresata in plan administrativ . S-a incercat uneori impunerea modului in care sa fac examinarea, influentarea tipului de aviz psihologic final sau chiar reconsiderarea acestuia. Unele situatii au fost intr-un fel obiective. Orice sef de compartiment a fost interesat sau chiar a luptat pentru a-si angaja cei mai buni profesionisti (si nu poate fi acuzat neaparat de rea intentie) dar a acceptat mai greu ideea ca intre aptitudinile profesionale si cele psihologice nu exista intotdeauna o concordanta. Altele au avut o tenta ridicata de subiectivism. Tendinta existenta multa vreme in politica de personal a fost aceea de a atrage sotul angajandu-i si sotia ; asa se face ca initial intreprinderea voia sa angajeze o persoana dar din motive care nu au neaparat legatura cu intreprinderea la examen ajungeau mai multe ( frati, cumnati, etc.) Altfel spus, in fata presiunilor la care am fost supus ( si nu au fost putine) nu m-am putut prevala de nici un drept formal conferit de statutul profesional cu atat mai mult cu cat o constrangere suplimentara este generata chiar prin deontologia profesionala-psihologul nu trebuie sa se angajeze in conflicte (deoarece isi pierde credibilitatea ) si de aceea este deschis sicanelor ( pentru ca nu se poate apara ).
* nu a fost definitivata fisa postului si implicit nici statutul / pozitia mea in cadrul intreprinderii ; in consecinta spatiul fizic in care mi-am desfasurat activitatea (biroul) a fost localizat in diverse locuri si aceeasi incertitudine a existat si in privinta pozitiei pe organigrama. Situatia a fost definita plastic de un reprezentant al partenerului canadian : " nu inteleg de ce daca faci examenul psihologic de selectie si autorizare pentru o centrala nucleara nu esti trecut si in cartea ei de telefon ".
* statutul si pozitia incerta au fost amplificate de conflictul inerent care a existent intre independenta profesionala specifica domeniului si o mentalitate predominanta pana nu demult. Intr-un sistem in care decizia prevalenta a fost de tip ierarhic sau administrativ decizia profesionala nu era considerata cu adevarat o prioritate.Si in cazul activitatii psihologice, desi dupa 1990 reglementarile Renel prevedeau un statut clar pentru activitatea psihologica in raport cu alte activitati (respectiv compartimente din intreprindere) din diverse motive acesta nu a putut fi pus in practica . Asa se face ca in realitate activitatea psihologica a fost coordonata mai putin pe linie ierarhica (respectiv de catre conducerea intreprinderii) si mai mult pe linie administrativa ( de catre biroul personal de exemplu). Dar , se stie , factorii administrativi in sensul mentionat au fost tributari unei mentalitati specifice in care , printre altele, ideea "independentei profesionale" era prohibita. La acest nivel , practic nu au existat ratiuni pentru care perceptia asupra activitatii psihologice sa fie pozitiva.
* incertitudinea amintita mai sus este cauza pentru care nu am putut beneficia de
avantajele compartimentului la care am fost arondat la un moment dat . (Chiar si in perioada in care am apartinut direct de conducerea F.C.N.E. situatia mea a ramas
neschimbata sub ambele aspecte -statut si salarizare.) In momentul in care Centrul de Pregatire de care am apartinut la un moment dat a primit sporul de exploatare am fost arondat Biroului Personal care a considerat ca nu trebuie sa primesc vreun spor deoarece trebuie sa apartin ...compartimentului de la care venisem. De aici am trecut in cadrul Dispensarului F.C.N.E. Dar nici aici nu am beneficiat de sporul corespunzator considerindu-se ca activitatea mea este diferita si nu are legatura cu
cea desfasurata in cadrul acestuia (ceea ce , intr-o anumita masura, a fost adevarat pentru toate compartimentele din care am facut parte). Pe scurt, in toata aceasta perioada, am beneficiat cu siguranta numai de sporul de vechime si de fidelitate .
* nu am aflat cum a fost evaluata activitatea mea, ce criterii au fost folosite si nici de cine a fost facuta aceasta evaluare . In cei 10 ani de activitate in aceasta unitate am vazut doar 2 aprecieri ale activitatii mele . Prima dintre ele a fost facuta in perioada in care imi desfauram activitatea in cadrul fostului C.S.I.P. (Centrul de Selectie si Pregatire) si reflecta mai degraba parerile personale despre psihologie ale fostului meu sef - dl.ing.Draghici si mai putin aspecte din activitatea mea profesionala. A doua (si ultima) a fost facuta anul acesta de d-na dr.Sava (din punct de vedere formal) in realitate fiind elaborata de administratora Dispensarului F.C.N.E. in spatiul caruia imi desfasor activitatea in momentul de fata.In absenta unei astfel de evaluari , volumul de munca implicat in activitatea psihologica din unitate - si acesta putea si poate fi raportat oricand la activitatea psihologica din alte unitati Renel - practic nu a fost (re) cunoscut decat in mica masura. Din acest motiv argumentele pe care le-am adus in favoarea angajarii unui personal auxiliar pentru activitatea psihologica nu au fost considerate convingatoare.
* in general, prin situatia creata s-a ajuns in mod inevitabil la incalcarea reglementarilor Renel respectiv a contractului colectiv de munca .
Trebuie sa mentionez ca in perioada amintita am facut multe demersuri in cadrul intreprinderii pentru rezolvarea problemelor personale si profesionale amintite. De exemplu, in urma contestatiei pe care am depus-o in anul 1993 a fost recunoscuta importanta activitatii depuse , a fost recunoscut faptul ca sunt salarizat sub grila Renel , s-a propus chiar avansarea cu cateva clase dar din aceste premise a rezultat o concluzie opusa: ramane cum a fost ! (afirmatia o pot proba cu documente ). Si in acest an am relatat pe scurt aceasta situatie d-lui Director al F.C.N.E. care mi-a recomandat sa fac un referat in care sa explic pe larg situatia. L-am redactat si l-am depus pe data de 10.03.1997 (cu numarul de inregistrare 2699). M-am interesat mai tarziu daca a fost primit . Raspunsul a fost da, si mi s-a propus sa mai astept ca sa poata fi cercetata situatia relatata. Am asteptat dar din nefericire, nici pana in prezent, nu am primit vreun raspuns ( verbal sau scris ).
In concluzie, bilantul celor 10 ani de activitate psihologica desfasurata in cadrul C.N.E. Cernavoda este pozitiv pentru intreprindere (selectia si autorizarea personalului pentru Unitatea 1 a implicat si examinarea psihologica a peste 2000 de persoane) si negativ pentru psihologul care a prestat-o. In cea mai concisa exprimare , nu este vorba de o prejudiciere accidentala a unor drepturi ci de o eroare (omisiune ?) constanta ,sistematica si pe termen lung a carei explicatie nu am reusit sa o aflu.
Deoarece demersurile facute in toata aceasta perioada nu au avut nici un rezultat si dat fiind disconfortul resimtit pe plan personal in toata aceasta perioada, am consultat reprezentantii comunitatii profesionale de care apartin (psihologii din Renel) pentru a evalua situatia amintita prin raportare la cele existente in randul acestei comunitati. A rezultat ca acesta este singurul caz in care un psiholog din Renel este salarizat la acest nivel (si aceasta facand abstractie de specificul activitatii din acest loc de munca).
Cu toate acestea , am refuzat in mod constant (pana in acest an) sa prezint situatia amintita altor instante ierarhice de decizie considerand ca ,trecand peste unele conjuncturi de moment, situatia poate fi rezolvata si trebuie rezolvata in cadrul intreprinderii. Dupa 10 ani nu mai cred in aceasta posibilitate.
Va multumesc pentru atentia acordata.
psiholog Sergiu SIMION
F.C.N.E.Cernavoda
05.09.1997
Nota
Referatul de mai sus a fost depus la sediul Renel din Bucuresti cu sprijinul unei colege, dna Monica Eftimie ( decedata intre timp ) care era atunci coordonatorul psihologilor din Renel. Ea mi-a garantat depunerea lui la sediu dar mi-a spus cu regret ca nu a putut obtine un numar de inregistrare. In momentul in care ne-am intalnit sa-i dau referatul pe care il adusesem de la Cernavoda, am discutat intr-un birou. Imediat cum am inceput discutia, un “domn” cu camasa alba si cravata a intrat in incapere si fara sa spuna macar “Buna ziua” , s-a asezat fara nici o explicatie langa noi si a inceput sa frunzareasca o mapa cu hartii ( a plecat numai in momentul in care am plecat si noi ).
Impreuna cu dna Monica Eftimie am mers dupa aceea la sefa de personal , dna Letitia Hrebenciuc ( am inteles ca era sotia dlui Hrebengiuc ) unde am vazut o scena halucinanta pentru mine . Dupa ce am intrat amandoi, colega mea a luat pozitie de drepti in haine civile ( imbracata in fusta ! ) , s-a inclinat usor ( ca sa nu spun ca a facut o plecaciune) si a spus “ Sa traiti !”. Am reusit sa spun un “ Buna ziua !” neutru , m-am stapanit sa nu am o alta reactie si am ramas impasibil, dar pur si simplu mi-a fost mila de colega mea care facuse tot ceea ce era posibil sa faca si am stiut din acel moment ca in acel tip de sistem nu exista decat o singura solutie – plecarea. Dna Hrebenciuc m-a privit mai intai lung , apoi mi-a acordat favoarea sa-mi spuna cateva propozitii :
- Dvs sunteti ?! De cand va astept ! Sa-mi dati adresa sa va trimit raspunsul la referat acasa !
- Va multumesc, prefer sa primesc raspunsul ,oficial, pe de adresa de la serviciu .
( N.B. Raspunsul nu a mai venit niciodata.)
Pentru cei care sunt la inceput de drum si mai cred in psihologia facuta in conditiile de la noi , poate este de important sa mentionez trei tipuri de reactii fata de cele relatate in referat. Colega mea de atunci , o persoana foarte capabila si onesta pentru acele vremuri ( o cunoasteam din 1988 ) a fost impresionata de cele relatate si a facut tot ceea ce era posibil pentru a-l prezenta "centrului". Mai tarziu, din aceeasi generatie , dar de o cu totul alta factura, un alt psiholog din Timisoara care a citit materialul a spus numai ca este reprezentativ pentru conditia psihologului de la stat ( e drept, acest psiholog a lucrat tot la stat dar cu totul alt statut ca atare nu avea ce sa reclame si lucreaza tot acolo ). In sfarsit , cea mai interesanta reactie a fost a unei tinere inginere, atunci manager de vanzari la una din primele firme de telefonie mobila de la noi , acum expert european, care a spus stupefiata : “ Asa ceva nu am mai citit pana acum ! Cum ai putut suporta atatia ani ?! De ce nu ai plecat? ” ( dupa reactii, si destine...) Oricum, totul este deja istorie.
Sergiu SIMION
http://www.psihologiaonline.ro/download/art/A084_TradareaPsi.pdf
Abonați-vă la:
Postări (Atom)