1. Răspunderea penală este înlăturată prin intervenţia prescripţiei.
2. Nu rezultă elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
3. „ Potrivit dispoziţiilor art.121 Cod penal, prescripţia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Potrivit naturii sale juridice prescripţia răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale şi, implicit, o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. Ea face să se stingă dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia acestuia de a răspunde penal. Este o renunţare anticipată la acţiunea penală sub rezerva îndeplinirii condiţiei privitoare la termenul prescripţiei. Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt prevăzute în cuprinsul art.122 Cod penal. ”
Acest răspuns al sistemului la „plângerile” ( umilitor termen pentru o democraţie ! ) cetăţenilor este perfect legal , dar incalificabil din punct de vedere uman, moral, social , juridic şi politic . Răceala lui arata viziunea statului şi sistemului asupra normalităţii sociale ( să-i spunem „ normalitatea sistemului ” ), în contrast cu viziunea propriilor cetăţeni asupra ei ( să-i spunem „normalitatea oamenilor” ). Personal , am trecut prin doua situaţii deosebite în care am întalnit „ normalitatea oamenilor ” în raport cu majoritatea situaţiilor în care am fost sufocat , ca toţi ceilalti , de „ normalitatea sistemului ”. Sunt întâlniri care mi-au schimbat viaţa.
Prima a fost aceea în care am avut contact cu o alta cultură , civilizaţie şi mentalitate decât cele aflate în uz multă vreme la noi. Este vorba de specialiştii canadieni care construiesc cel mai sigur tip de centrale nucleare din lume ( http://sergiusimion.blogspot.com/search/label/INTERVIU ) şi care , pentru a rezuma , pot face acest lucru şi pentru simplul fapt că te privesc în ochi , spun ce fac şi fac ce spun , contrar unor vechi cutume politice şi sociale încă în uz la noi.
A doua a fost aceea în care am întâlnit în mod direct o cultură , o civilizaţie , o mentalitate şi o umanitate despre care nu ştiam şi nu credeam că mai există în România. Cu această ocazie am avut onoarea deosebită de a cunoaşte , printre altii, pe Ion Gavrilă Ogoranu , Vasile Paraschiv şi dr. Nicu Ioniţă , unul dintre supravieţuitorii celui mai sinistru experiment făcut pe oameni despre care am auzit şi citit vreodată. A fost întâlnirea cu simpozionul dedicat „ Experimentului Piteşti ” , definit de Alexandr Soljeniţîn „ cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane ”, respectiv cu supravieţuitorii acestei orori .
In acest punct, trebuie să fac o mărturisire de conştiinţă. Multe dintre opiniile exprimate de către reprezentanţii mai vechi sau mai noi ai sistemului converg către impresia ca toate aceste tehnici criminale de inginerie umană au reuşit în sensul că au modificat personalitatea celui supus torturii şi au făcut dintr-un om normal un monstru. In ceea ce mă priveşte, la aceşti oameni care credeau poate despre ei înşişi că , atunci sau mai tarziu, le-a fost ucis şi sufletul, cred că am simţit mai multă umanitate decât am întâlnit în toată cariera mea profesională ( în cei 18 ani în care am dorit să-mi exercit profesia de psiholog , am examinat aproximativ 4000 de persoane cu vâ rste , profesii şi sisteme de valori extrem de diferite ).
Aceşti oameni extraordinari sunt mărturia vie a faptului că ingineria sociala criminală aplicată în comunism, contrar unor opinii susţinute recent şi in mod oficial de către un istoric *) şi de către un psihanalist **), nu a reuşit nici chiar atunci când a fost vorba de cel mai sinistru experiment cu subiecţi umani din lumea moderna.
Cu atât mai mult provoacă stupefactie opinia psihanalistului Vasile Dem Zamfirescu conform căreia , deoarece deţinutii stăteau zi şi noapte în aceeaşi celulă, „ aceste condiţii extreme au condus la fenomenul pe care îl numim “identificarea cu agresorul ” ***).
Această identificare ar fi atât de puternică încât, în această interpretare a graniţei umane şi morale dintre torţionari şi victime , ea ar putea fi extinsă şi la situaţia politică şi sociala actuală a carei abordare poate fi făcută tot printr-o grilă „ psihanalitică ”: „Psihologic vorbind această asteptare a tăierii pensiilor securistilor vine din dictonul românesc „să moară si capra vecinului”, dicton care ne face mult rău pentru că este unul resentimentar. Motivul este invidia transformată în resentiment ”. ( ?! -s.n.) ****) .
Citatul este unul antologic deoarece cititorul este pus in situaţia ingrată de a ghici singur de ce parte a barierei sociale şi morale se afla în realitate domnul psihanalist care, după viaţa traită de concetăţenii săi in infernul social anterior , le atribuie acestora, fără nici o ezitare , o anumita imaturitate psihică : „...o fibră foarte importantă a psihiciului uman pe care o avem din copilărie si care ne urmăreste toată viaţa, ideea de a nu face nimic. Si de a primi cât vrei.” *****)
Daca primul contact descris anterior mi-a întarit încrederea în normalitatea oamenilor , al doilea mi-a întărit încrederea în normalitatea românilor pentru că am întâlnit exact acelaşi tip de mentalitate , normalitate şi umanitate la două grupuri de pe continente , ţari, societăţi , culturi , şi cu statute sociale şi mentalitati atât de diferite încât la prima vedere nu au nimic in comun..
Ca român şi cetăţean , imi respect ţara şi în acelaşi timp , ca cei mai mulţi români şi cetăţeni obişnuiţi , respect legea şi legalitatea în contrast cu cei care cred ca „ legea este ca o bariera unde leii sar pe deasupra, boii se opresc in ea, iar animalele mici trec pe dedesupt ” ( am citat un fost ministru şi conform relatarilor din mass-media, fost ofiţer de Securitate ) . Si ca sa fim în spiritul adevărului, degeaba !
Ca om, nu pot accepta un verdict care prescrie ( adica practic legalizează ) crime , criminali si infracţiuni care revolta orice conştiinţă normală de pe mapamond . Cu atât mai mult nu pot accepta dispariţia graniţei morale dintre bine şi rău, dintre criminali, torţionari şi victime , susţinută direct sau indirect de oficialităţi sau chiar de reprezentanţii unor profesii care trebuie să fie umaniste . Intr-o societate a dezertării generale în care semnalele sociale primite de cetăţeni sunt de genul „ scăpă cine poate ” şi „ ultimul stinge lumina ” , regresul pe toate planurile este general şi românii sunt obligaţi să retrăiască încă o dată episoade arhaice din istoria umanităţii. De aceea, ţara pe care şi-o iubesc le provoacă în acelaşi timp atâta suferinţă , încât raporturile românilor cu ţara lor devin ambivalente şi oscilează cu disperare între dragoste şi ură.
România , prin reprezentanţii săi oficiali , pretinde că este o democraţie dar , direct sau indirect , işi silueşte proprii cetăţeni zilnic, şi de zeci de ani , prin torturi sociale , economice , administrative , psihologice şi morale care depăsesc orice limita a suportabilităţii umane dintr-o ţară normală ( pentru că trebuie să acceptăm că pe lumea aceasta există şi ţări normale ...). Nici nu poate fi altfel atunci când incertitudinea politică , economica , sociala , psihologica si morala generala , denunta pe toate caile nesiguranţa individuală a cetăţeanului adus permanent în situaţii de imposibilitate şi aruncat într-o ţară de nisipuri miscătoare în care nu mai are demult nici un punct de sprijin. In schimb, are dreptul democratic să afle pe toate canalele de informare in masă, că încă un semen al său a fost ucis, jefuit , nedreptăţit, umilit sau s-a sinucis într-o societate halucinantă , fără trecut, fără prezent şi fără viitor în care , mai devreme sau mai târziu, îi poate veni şi lui rândul.
Pe cale de consecinţă, românii gustă în mod liber din deliciile democraţiei , dar într-un stat captiv şi refuzat recent de către Europa ( are şi ea drepturi ! ) pentru intrarea în spaţiul Schengen , şi într-o societate şantajată în care cetăţenii contribuabili sunt numai figuranţi , respectiv un pretext pentru existenţa statului . De aceea, pentru cetăţenii români Internetul a devenit demult un fel de „ Zidul Plângerii ”, exact ca la evrei, deşi românii trăiesc totuşi în Europa. Aceasta pentru ca , în spaţiul social real , doleanţele cetăţenilor adresate sistemului au exact efectul lătratului câinilor la Luna de pe cer. Adică nul.
Aşa ceva se poate întâmplă numai atunci când statul a fost şi este perceput din ce în ce mai mult ca o instanţă impersonală , birocratică, cinică , corupta, diformă , oarbă, surdă şi mută care se ocupă doar de problemele ei şi angajaţilor pe care vrea să-i recunoască deoarece , ca să cităm preşedintele în exerciţiu : „ statul nu poate fi făcut responsabil pentru fiecare fiecare cetăţean al sau ”. Cu alte cuvinte , şi conform celei mai avizate opinii , statul işi declină oficial responsabilităţile faţă de cetăţenii care îi finanţează existenţa . In acest caz, statul denunţă în mod unilateral un contract social pe care îl are cu cetăţenii care îl finanţează , contract în care ambele părţi trebuie să aibă şi drepturi , si obligaţii dar şi un statut egal în faţa legii comune care le garantează reciproc existenţa.
Fie. Dar atunci cum se explică faptul că statul işi tratează contribuabilul- finanţator în aşa fel încât fiecare cetăţean trebuie să demonstreze statului , „ again and again ” , că este ...el insuşi şi nu altul , că nu este vinovat şi /sau infractor ? Si cum se poate explica faptul că ceea ce statul refuză cetatenilor care respectă legile , oferă cu generozitate celor care le incalcă?
Când cetatenii sunt ucişi sau jefuiţi în spatiul real , criminalii şi interlopii , insoţiti de mascaţi , sunt prezentaţi cu voioşie în presa şi prin faţa camerelor de luat vederi exact ca vedetele TV , în timp ce, dupa maximum 29 de zile , pedepsele lor sunt suspendate „ á la long” în spatiul juridic şi penal iar „eroii ” acestor show-uri beneficiază din start şi de drepturi , şi de prezumţia de nevinovaţie , şi de asistenţa socială, medicală şi juridică gratuită.
Pe de altă parte , acelaşi stat, relativ recent şi prin reprezentanţii săi oficiali ( în acest caz , politiştii ) işi permite să-şi injure public propriul preşedinte şi , prin unii dintre aceştia, işi permite să plangă în mod public de mila interlopilor , pentru că de mila cetăţenilor, şi de 70 de ani , nu a plâns încă nimeni. Rectific. Dupa 20 de ani de tranziţie , un fost preşedinte al României, constată în presa recentă chiar "dispariţia" lor :
„ România duce o acută lipsă de cetăţeni.”
Emil Constantinescu
Toate acestea au loc dupa 20 de ani de democraţie în care cetăţenii ştiu că au avut loc n crime ( dar nu au fost găsiţi niciodată criminalii... ) şi toţi cetăţenii ştiu că există corupţie la puterea n ( dar nu au fost găsiţi niciodată corupţii...) iar un stat întreg poate să rămână fără bani pentru pensii ( deşi pensionarii şi le-au plătit singuri ) sănătate ( deşi cetăţenii şi-o platesc tot singuri ) şi salarii ( deşi există şi oameni care muncesc ).
Tot dupa 20 de ani de tranziţie spre nicăieri , fără nici o explicatie raţionala si fără nici un vinovat , România a ajuns sa semene cu o versiune modernă a sinistrei corăbii a lui Sebastian Brandt care de la început şi-a pierdut busola, iar pe parcurs , şi în pofida oricărei raţiuni de stat si raţiuni sociale, pare că face totul ca să-şi decimeze singură şi echipajul:
Romania. Ceaţă la mal
No chance. No solution. No future...
Cu certitudine, vina pentru această situaţie nu aparţine cetăţenilor ei oneşti ( iar după unii, proşti ! ) ai acestei ţări ( „deştepţii ” ei „ se descurcă” dintotdeauna ) care , ca toţi cetăţenii oneşti din alte ţări de pe mapamond, respectă legile ţării lor şi de aceea nu pot fi făcuţi vinovaţi şi nici transformaţi în ţapi ispăşitori pentru o situaţie pe care nu au provocat-o.
Pe cale de consecinţă, acţiunea domnilor Cicerone Ioniţoiu şi Ioan Roşca prezentată anterior, echivalează cu un ultimatum moral adresat societăţii romaneşti respectiv instanţelor care , vorbesc în numele ei , dar îi hotărăsc şi îi blocheaza destinul. Pe de altă parte, după atâta amar de ani şi de perpetuare a nedreptăţii , orice aşteptare mai adaugă încă o victorie a binelui şi orice amânare devine încă o condamnare a instanţelor omeneşti care refuză să aplice legile omeneşti. Din acest punct de vedere, acţiunea amintită este deja integrată patrimoniului moral al acestei tari şi îi construieşte de pe acum un alt fel de viitor , în timp ce instanţele care perpetuează abuzul , au ieşit demult din scena istoriei chiar atunci când încarnarea lor fizică incă mai mişcă în virtutea inerţiei.
Dacă în acest caz există o morală a istoriei, aceasta are limpezimea cristalului :
Nu aşteptaţi să vină o reparaţie morală de la sistem , construiţi-o singuri !
După 50 de ani de vid istoric şi social , şi după alti 20 de ani de aşteptare zadarnică ( oriunde în lume o asemenea perioadă de timp reprezintă mijlocul vieţii unui om ) , este evident pentru oricine că încă o generaţie a fost sacrificată iar cea care urmează este trimisă şi ea la zid pentru că cetăţenii oneşti ai României de azi au pierdut demult partida şi pentru ei , şi pentru copiii lor. Motivul este la fel de clar :
Orice initiativă cetatenească adresată sistemului şi care solicită reparaţii morale este din start sortită eşecului deoarece vorbeşte la urechi care nu vor să audă .
Sistemul nu doreşte , nu vrea şi sincer vorbind, nu poate să se reformeze singur şi din nici un punct de vedere , deci trebuie lăsat să-şi ducă tot singur crucea . De aceea , poate că ar fi foarte indicată o schimbare a strategiei. Poate că acest ultimatum nu trebuie adresat sistemului , ci trebuie adresat , sub o cu totul altă formă, cetăţenilor care vor şi pot să audă.
Să ne imaginăm un experiment ideal în care fiecare cetăţean al acestei tari primeşte două clepsidre şi află că ar mai avea de trăit, în această ţară şi pe acest Pământ, numai 2 ani în care să-şi organizeze singur propria lui viaţă individuală şi socială.
In acest caz limită, schimbarea ar fi dramatică la nivel de individ ( fiecare va realiza cu adevărat că işi duce singur crucea, cum face de fapt dintotdeauna ) dar şi la nivel de societate ( este ceea ce ne interesează de fapt acum ). Cum s-ar comporta oamenii atunci ?
Nu ştim, dar pornind de la acest experiment ideal se poate face altceva . Cetăţenii interesaţi pot adera la un proiect social transparent care işi propune să realizeze în 2 ani , prin oameni independenţi şi neşantajabili , ceea ce nu a reuşit sistemul , şi prin toate instituţiile lui, timp de 20 de ani .
Orice cetăţean onest care doreşte o schimbare reală şi profundă a societăţii româneşti ştie că aceasta nu poate fi făcută fără o reforma morală a acesteia care , în sfârşit , ar pune cu adevărat bazele încrederii sociale şi solidarităţii dintre cetăţeni pentru că un „ parteneriat social ” între criminali şi victime, hoţi şi oameni cinstiţi, mincinoşi si oameni oneşti , nu poate exista decât în cugetul celor vinovaţi de dezastrul actual al societăţii romaneşti .
Reforma morală cerută de acţiunea domnilor Ioniţoiu si Roşca este dorită de 20 de ani de către cetăţeni , dar tot de 20 de ani a fost blocata şi reprimată pentru simplul fapt ca reaşezarea sistemului pe baze morale i-ar distruge esenţa şi i-ar anihila profitorii.
Cu tristeţe şi in tara lor , românii trebuie să accepte că, în realitate şi dincolo de declaraţiile de circumstanţă, nici o instanţă oficială nu a urmărit acest lucru deoarece , direct sau indirect , a refuzat în mod constant reaşezarea societăţii romaneşti pe baze morale şi umane în aşa fel încât aceasta este bântuită şi acum de monştrii şi fantomele trecutului .
Consecinţa este una dramatică. O societate construită ca un ţarc în care se amestecă oficial şi legal şi oile, şi lupii , nu este o societate normală şi cu atât mai mult o democratie normală . Ea poate fi numai o democraţie în care pot vota şi oile dar , într-o formă sau alta, vor câştiga întotdeauna lupii. Pentru această situaţie nu poate fi invinovăţită nici ţara, şi nici cetăţenii ei oneşti care au dreptul democratic să privească viitorul cu optimism. Problema apare cu adevărat dacă aceştia realizează că pot să şi-l construiască singuri şi chiar se hotărăsc să o facă , pentru că întodeauna când cineva construieşte, altcineva trebuie sa plătească.
Dupa două decenii de meditaţie politică, socială şi morală , fiecare cetăţean poate decide în sfârsit , şi în cunostinţă de cauză, ce doreşte pentru el , familia lui şi ţara lui :
- să lase lucrurile să meargă aşa cum sunt şi in voia lor ( mai exact a altora ! ) plecand supus capul cu ochii la drobul de sare care stă mereu sa cadă , şi să plangă democratic de mila lui şi a celorlalţi .
- să-şi ridice capul cu demnitate şi începând cu clipa de faţă să-şi construiască singur destinul în contextul societăţii din care face parte, refuzând să moară înainte să aibă curajul să trăiască.
Când cetăţenii unei ţari au fost îndemnaţi în mod oficial să-şi trăiască visul pe alte meleaguri dacă nu le convine ce trăiesc în interiorul ei, problema adevărată este cine ar mai vrea să rămână şi de ce. Daca mai crede cineva în valorile şi normalitatea romanească , în romanii cu bun simt, educaţi şi civilizaţi, şi este interesat de ideile prezentate anterior , se poate alătura acestei acţiuni de tip netroots / grassroots. Această mişcare: Grupul pentru Democratizarea si Reforma Societatii Romanesti , se deosebeşte de mişcările şi partidele politice actuale deoarece este construită într-un spatiu social alternativ, nu cere nimic de la stat sau de la sistem , nu are ierarhii şi nu generează nici o constrângere pentru aderenţi cu excepţia respectului de sine , a respectului celorlalti , respectiv a valorilor grupului , comunităţii şi ţării în care trăiesc . Pentru unii toate acestea poate nu insemna nimic, dar pentru altii pot insemna totul.
Sergiu SIMION
11.01.2011
Note
*) În opinia mea, comunismul a fost regimul cel mai eficient din toată istoria României, au reusit ingineria socială pe care si-a propus-o.
Ioan Stanomir ,
istoric
**) Este cu adevărat tulburător în fenomenul Pitesti că s-a obtinut o adeziune profundă, până în ultimele fibre ale sufletului acelor oameni. Niciunul dintre cei care au trecut prin experimentul Pitesti nu au rezistat la acest sistem de modificare a personalității.
***) Aceste conditii extreme ( Experimentul Pitesti – n.n. ) au dus la fenomenul pe care îl numim “identificarea cu agresorul ”.
**** ) Psihologic vorbind această asteptare a tăierii pensiilor securistilor vine din dictonul românesc „să moară si capra vecinului”, dicton care ne face mult rău pentru că este unul resentimentar. Motivul este invidia transformată în resentiment.
*****) Comunismul a ţintit o fibră foarte importantă a psihiciului uman pe care o avem din copilărie si care ne urmăreste toată viaţa, ideea de a nu face nimic. Si de a primi cât vrei.
Vasile Dem Zamfirescu
psihanalist
Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/n-au-suferit-romanii-in-comunism-la-2-1-cu-psihanalistul-dem-zamfirescu-si-presedintele-iicm.html
http://asymetria-anticariat.blogspot.ro/2012/01/sergiu-simion-un-ultimatum-moral.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu