Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

joi, 4 iulie 2019

Follow the money : Unde s-au dus banii Securitatii si de ce coruptii nu scapa niciodata



Interviu cu Dennis Deletant 
Magda Gradinaru 




Daca ai in spate resursele financiare si organizatia foarte puternica a fostului PCR, atunci poti castiga alegerile in Romania, o tara care a pierdut urma banilor fostei Securitati si unde, in comunism, coruptia era considerata o forma de disidenta. Regula de aur follow the money e una care ar putea servi memoriei si manualelor scolare, spune istoricul britanic Dennis Deletant, care, in anii dictaturii, ducea scrisorile romanilor la Europa Libera.



Dennis Deletant a venit in Romania mai intai in 1965, cand a urmat cursurile scolii de vara de la Sinaia, organizate de Universitatea Bucuresti. Era in plina dictatura. A studiat apoi in Romania in cadrul unei burse postuniversitare acordate de British Council in 1969 si a vizitat frecvent tara pana in 1988, cand a fost declarat persona non grata, ca urmare a comentariilor nefavorabile la adresa regimului Ceausescu pe care le-a facut in presa britanica. 
La sfarsitul lui decembrie 1989, a revenit la Bucuresti in calitate de consultant al televiziunii BBC in perioada revolutiei romane. 
In 1990, a fost invitat sa faca parte din comitetul consultativ al British Government's Know-How Fund, implicandu-se activ in aspectele romanesti ale activitatii acestuia; pentru aceasta contributie i s-a decernat Order of the British Empire (OBE) in 1995. 
Astazi, Dennis Deletant este profesor invitat al catedrei de studii romanesti "Ion Ratiu" de la Georgetown University, Washington DC, si profesor emerit la School of Slavonic and East European Studies, University College, Londra. 


- Dennis Deletant, una dintre primele intrebari pe care romanii si le pun cand vine vorba despre instaurarea comunismului in Romania vreme de aproape cinci decenii asta e: de ce Vestul a abandonat Romania in mainile Rusiei, chiar si atunci cand lucrurile nu mai priveau vreun tratat si se stia deja despre dictatura atroce comunista. E o intrebare legitima?

- Nu as folosi cuvantul "abandonat", pentru ca, in primul rand, nu trebuie uitat faptul ca Romania a luptat patru ani alaturi de Germania nazista si in ochii politicienilor britanici, Romania asa era. Desi regele Mihai a avut curajul sa faca actul de la 23 august, totusi, acest fapt a ramas foarte prezent in mintea politicienilor occidentali.

Al doilea lucru care trebuie subliniat este acela ca, inca din 1943, presedintele Roosvelt i-a spus lui Churchill ca la sfarsitul razboiului americanii se retrag din Europa. Churchill, stiind acest lucru, s-a dus la Stalin, in octombrie 1944, ca sa afle care sunt pretentiile sovietice in Europa de Est. Marea Britanie era o putere maritima, nu terestra, si singurele tari care puteau fi ajutate de ea erau cele de coasta, in partea asta de lume, Grecia.

Al treilea lucru: armata sovietica deja intrase in partea de Est in octombrie 1944 si era in drum spre Ungaria. Nu se putea vorbi, in octombrie 1944, in cercurile politice americane, de un razboi cu Uniunea Sovietica.

Principalul dusman in Europa a fost Germania nazista, iar armata sovietica a lui Stalin a contribuit la infrangerea ei.

Asadar, Romania nu a fost sacrificata, pentru ca nu a fost, din punct de vedere militar, in tabara occidentalilor.


- De altfel, amintiti ca britanicii au incercat, in vremea regimului Antonescu, sa isi gaseasca un partener de dialog. Au incercat cu Maniu, dar nu au reusit.

- Maniu era un om foarte curajos, dar nu au reusit din cauza prezentei Germaniei, in primul rand, pentru ca Antonescu a recunoscut ca, daca intoarce armele impotriva lui Hitler, Romania va fi ocupata de Germania, cum, de altfel, a fost Ungaria ocupata in aprilie 1944, dupa ce amiralul Horthy a exprimat rezerve fata de politica lui Hitler.

Nici asta nu a fost vina lui Antonescu, dar ezit sa folosesc acest cuvant, pentru ca Antonescu a fost constrans de pozitia geografica a Romaniei si de situatia politica. Romania, aflandu-se intre doua puteri totalitare, a trebuit sa aleaga intre ele.

Antonescu a optat pentru Germania, dar optand pentru Germania a atras dusmania anglo-americanilor.

- Refaceti, si nu doar in acest volum despre activitatile clandestine ale britanicilor la Bucuresti, contextul care a dus in Romania la comunism. O Romanie iesita dintr-un interbelic nu tocmai linistit, cu miscari nationaliste, fasciste si cu o dictatura regala, cea a lui Carol al II-lea. Daca Romania ar fi fost un stat mai stabil democratic pana in 1947, anul in care tara practic s-a inchis in dictatura comunista, ar fi ajuns in aceeasi situatie?

- Nu cred. Sa luam situatia de astazi: Romania beneficiaza de sprijinul NATO, tocmai pentru ca acum dusmanul nu mai e Germania nazista, e alt adversar, dar si pentru ca Romania, ca sa capete increderea Occidentului, a trebuit sa indeplineasca anumite criterii democratice.

Nu putea sa fie admisa in NATO in 2004, fara sa respecte anumite criterii democratice. Pe urma, nu a putut intra in Uniunea Europeana fara sa indeplineasca aceste criterii.

Dupa Tratatul de la Versailles s-au semnat tot felul de tratate politice pentru protejarea minoritatilor, dar niciunul dintre statele semnatare nu le-a respectat, nici Turcia, nici Finlanda, nici Grecia, Polonia.

- Scrieti asa: romanii au incercat sa isi prezinte tara ca pe o rascruce - asadar, cu o importanta geostrategica - dar britanicii au inteles repede ca nu e o rascruce, ci un cul de sac, o fundatura. Momentul in care Romania a contat a fost acela in care Hitler a avut interese in Romania.

- Interese economice. Englezii nu erau in stare sa faca mare lucru, din cauza distantei, din cauza logisticii si singurul lucru pe care puteau sa il faca, fiind in razboi cu Germania, era sa impiedice livrarile de petrol de catre Romania Germaniei si aici au avut doua planuri: sa saboteze campurile petroliere de la Ploiesti si sa scufunde vase care duceau petrol in Germania pe Dunare, la Portile de Fier.

Ambele planuri au esuat si atunci nu au ramas, mai tarziu, decat bombardamentele aeriene.

Efectiv, si ajung la concluzia asta, eforturile britanicilor de a influenta evenimentele intr-un mod concludent in Romania, in timpul razboiului, nu au avut succes. Evenimentul cel mai hotarator din timpul razboiului privind Romania a fost actul de la 23 august emis de regele Mihai.

- A fost un moment, dar nici atunci Romania nu a parut un partener in ochii occidentalilor.

- Nu a parut pana la sfarsit. Anglo-americanii voiau ca Romania sa figureze ca partener, dar aici trebuie sa tinem cont de atitudinea lui Stalin. Stalin tinea neaparat sa ii mentina pe britanici si pe americani la distanta si apoi intrarea Armatei Rosii a sigilat soarta Romaniei, din pacate.


- Pomeniti si de generalul Radescu, de cum a fost salvat, practic, de britanici. La fel s-a intamplat si cu secretara lui, Adriana Georgescu, ale carei memorii tocmai au fost republicate si sunt crunte. Adriana Georgescu si-a spus povestea, atroce poveste, odata ajunsa in Occident, in Franta. Nici atunci insa atitudinea Vestului nu s-a schimbat.

- Am cunoscut-o pe Adriana Georgescu. Atitudinea nu s-a putut schimba atunci, pentru ca, dupa cum spuneam, din moment de Romania era o tara deja ocupata, nu concepea niciun politician anglo-american sa deschida un razboi impotriva Rusiei. Romania a avut soarta pe care a avut-o.


- Si pe care a avut-o cam tot bazinul est-european.

- In afara de Grecia. Si de ce? Pentru ca Stalin a respectat acordul pe care l-a semnat cu Churchill, ca nu va interveni in Grecia. Si Stalin a refuzat sa ajute Partidul Comunist grec, cand s-a rasculat impotriva englezilor.


- Grecia a fost practic salvata.

- A fost, trebuie sa admitem ca Stalin si-a respectat cuvantul.


- Asta inseamna si ca e valida teza ca, atunci cand s-a prabusit, comunismul s-a prabusit de unul singur, din motive economice.

- S-a prabusit de la sine. A avut o mare influenta factorul economic. Si-au dat seama, mai ales Gorbaciov, dar si Andropov, ca nu poate concura cu economia americana si mai ales cu sistemul introdus de Reagan, de a dezvolta Razboiul Stelelor.


- E si tragic sa admitem asta, ca dictatura comunista a fost economic invalidata, nu pentru incalcarile libertatilor omului.

- Trebuie sa ne amintim faptul ca, la Conferinta de la Helsinki, din 1975, Brejnev a facut o greseala mare, din punct de vedere sovietic: a admis ca orice tara poate sa reclame incalcarea drepturilor omului. Si atunci au inceput, in Cehoslovacia si in alte tari, miscari civice si puteau apela la documentul de la Helsinki, semnat chiar de Brejnev.

Asta a inceput sa submineze, intr-un fel, sistemul comunist, mai ales cel din tarile satelit.


- In Romania a existat aceasta teza, ca nu am avut rezistenta.

- Aici, in Romania, a fost o rezistenta armata, numai ca nu a fost prea raspandita. In plus, fortele de ordine - si cele sovietice, si cele din interior, romanesti - au actionat in mod eficient.

O alta problema este istoriografia romaneasca, uneori defectuoasa. Sigur ca nu le convenea comunistilor sa faca publicitate acestor miscari, din diverse parti ale tarii, mai ales la sfarsitul anilor '40 si inceputul anilor '50. Populatia nu a stiut de acesti adversari ai regimului.

Intervine si partea politica: cei critici cu regimul erau condamnati ca fiind legionari. Dar nu toti erau legionari. Documentele Securitatii, pe care le-am studiat, arata ca majoritatea celor arestati in primavara lui 1950 erau comunisti care devenisera deziluzionati de regim. Pe urma erau taranistii, liberalii, legionarii.

Deci este o fictiune sa spui ca rezistenta a fost legionara de tip fascist.


- Pentru ca, rusinandu-te de ea, nu o puteai legitima.

- Da, si plus ca nimeni nu a indraznit sa critice aceasta versiune politica.


- Stiti si teza de dupa comunism, ca toti romanii au colaborat intr-un fel sau altul cu comunismul. Si o spun tocmai fosti securisti, fosti comunisti.

- Asta iarasi este o fictiune. In primul rand, depinde ce intelegem prin colaborator. Cifrele pe care le-am vazut eu in 1993 privind numarul de informatori erau cam 400.000, dintr-o populatie de 21 de milioane. Acesta nu e un procentaj mare, comparativ cu Polonia, de exemplu. Plus, proportia de securisti la populatie nu era mai mare in Romania, cel mai ridicat procentaj era in Germania democrata.

Au fost, sigur, multi colaboratori, dar sa spui ca majoritatea a colaborat este o aberatie.

Au suportat regimul, nu au ridicat vocea impotriva regimului, din diverse motive, dar sa spui ca au colaborat este o exagerare.


- Cui foloseste teza asta? Cui convine sentimentul asta de vinovatie colectiva?

- Convine celor care au profitat dupa Revolutie. Daca ne uitam la procesul de privatizare din Romania - si un asemenea proces a avut loc in Germania si in Cehia -, vedem ca fostii nomenclaturisti au pus mana pe fondurile statului, pe rezervele statului si le-au folosit in scopuri personale. Multi dintre ei au fondat companii. Nu prea se vorbeste despre fondurile Partidului Comunist Roman, nici ale Tineretului Comunist Roman, care sunt in mana PSD-ului, prin FSN.


- Daca ai in spate aceste resurse financiare si organizatia foarte puternica a fostului PCR, pe care a mostenit-o FSN si pe urma PDSR si PSD, nu e de mirare ca PSD a castigat in mai multe randuri alegerile.

- Eu am studiat cateva miscari comuniste care erau in clandestinitate si e clar ca ei sunt bine pusi la punct din perspectiva organizatorica.

Am fost observator OSCE de cinci ori si am fost chemat ca observator si de Guvernul roman. Am venit oficial si am avut acces, puteam sa aleg unde sa merg si sa vad propaganda electorala, care e situatia la vot. Mi-am dat seama ca organizatia de partid a PSD-ului era mult superioara organizatiilor de partid ale taranistilor, ale liberalilor. Asta explica de ce foarte multa lume s-a dat cu puterea, cum se zice in Romania.

Am fost in 1990 in Arges, in 1992, in Vaslui, in 1996 in Vaslui, in 2000, am fost in Targoviste. Am observat de fiecare data cum FSN/PSD mergea cu cate un camionas prin sate si aruncau ziarele lor. Niciun taranist si niciun liberal nu putea sau rareori putea sa faca asta, nu aveau nici bani, nici oameni sa faca asta.


- S-a schimbat ceva?

- Cred ca da. In primul rand, e foarte bine ca tineretul participa, in sfarsit, la vot, pentru ca, daca analizam participarea la vot din 1990 incoace, e foarte slaba. In toata Europa, participarea celor in varsta la vot e masiva, ei au o anumita mentalitate. Cand vorbim de alegeri, vorbim mai ales de viitorul tinerilor. Daca ei nu sunt in stare sa se exprime, si m-am certat amical cu multi prieteni de-ai mei care-mi spuneau ca nu voteaza, ca degeaba voteaza. Le-am spus: daca nu votezi, nu ai niciun drept sa critici Guvernul.


- Am citit anul trecut ce scriati pe blogul London School of Ecomics despre Romania. Erati pesimist.

- Eram pesimist, dar astazi sunt optimist, la fel ca alti prieteni de-ai mei americani, pentru ca este un fapt important in primul rand ce s-a intamplat din punct de vedere juridic si apoi electoral. Sper ca participarea la vot sa fie tot asa de mare la alegerile prezidentiale, cum a fost la cele de europene.


- Juridic. Cu Liviu Dragnea arestat, s-a schimbat PSD-ul?

- E greu de spus, pentru ca nu cunosc intimitatile PSD-ului. Le pot ghici, dar nu le cunosc. Cred ca PSD are unele elemente care duc spre nostalgia trecutului, o mentalitate a trecutului.

PSD este o emblema, dar nu reprezinta o politica social-democrata, cum unii inteleg, in sensul de a fi transparent in legatura cu provenienta si cheltuirea banilor.

Coruptia este un inamic al democratiei si cei mai corupti devin, se dovedeste istoric, victimele timpului lor. Acesta trebuie sa fie un avertisment pentru cei care sar dincolo de gard.


E PSD singurul mostenitor al comunismului?

- Nu, in niciun caz, dupa cum a spus si domnul Basescu odata, ca toti candidatii la presedintie erau fosti comunisti. Totusi, e greu cand te gandesti la generatia celor care au venit la putere in 1990. Cum sa nu fi fost comunisti? De unde sa fi luat pe cineva care nu a fost cooptat, in vreun fel, de sistem?

Asta nu inseamna ca nu au fost comunisti care au luptat din interior. A fost un fel de disidenta tacuta.

Imi aduc aminte in anii 1980, cand am venit la Bucuresti si am vorbit cu cineva, nu din Biroul Politic al PCR, dar destul de sus pus, despre coruptie. Si mi-a spus asa: Coruptia este disidenta noastra. E important de retinut, zic eu.


- Cum ati pacalit Securitatea? Ati venit de cateva ori in Romania in vremea dictaturii.

- Nu am pacalit-o. Desi sunt multumit de faptul ca in dosarul meu nu apar anumite lucruri, anumite actiuni de-ale mele. De exemplu, o intalnire de-a mea cu domnul Coposu din 1986 nu figureaza in dosarul meu, dar figureaza in dosarul lui. Mai sunt si alte lucruri.

De exemplu, duceam scrisoari la Europa Libera si nu am fost prins niciodata. Din cand in cand ma rugau unii prieteni sa le duc.

Faptul ca nu sunt consemnate in dosarul meu ma face sa cred ca Securitatea, sigur, nu trebuie subestimata, dar nu a fost perfecta. Au scapat Securitatii anumite lucruri, spre bucuria mea, sigur. Sa ma aresteze nu cred ca m-ar fi arestat, dar mi-ar fi interzis intrarea in Romania mai devreme, mi-au interzis-o abia tarziu, in noiembrie 1988.


- In 1991, va asteptati ca romanii sa il aleaga pe Iliescu, nu pe Ratiu? Ati vorbit de Corneliu Coposu.

- Arges si am fost in mai multe sate. Erau sate unde nu am gasit niciun afis electoral pentru Ratiu. Pe urma, in altele erau doua-trei afise. Tineam foarte mult sa vorbesc cu primarul si primarul, pentru ca eram strain, avea incredere in mine, vorbea mai liber.

Unul dintre primarii dintr-un sat unde nu am gasit niciun afis electoral pentru Ratiu mi-a spus ca a primit ordin de la centru sa scoata afisele pentru Ratiu. Asta e exemplul unui sat.

In alte sate, mi s-a spus ca multi dintre tarani nu inteleg cine e Ratiu, s-a raspandit zvonul ca vor veni capitalistii si le vor lua iarasi pamantul, tocmai atunci se facea reforma agrara.

Au fost mai multe motive pentru care nu au patruns mesajele electorale ale taranistilor si liberalilor.

La inceputul lui ianuarie 1990, dupa ce am ajuns la Bucuresti, i-am dat un telefon domnului Coposu, i-am spus ca sunt cu BBC si ca m-as bucura sa iau legatura cu el. Si el a spus: Cum sa nu? Veniti la sediu. Era vis-a-vis de Teatrul National. Nu era nimeni la el in birou. Ma astepta, cu tigara in coltul gurii, si-a pus haina si o palarie si mi-a spus: Hai afara! Mergem cativa pasi pe bulevard.

Si am mers pe bulevard si l-am intrebat: Domnule Coposu, nu va bucurati de perspectiva ca taranistii ar putea sa vina la putere sau sa faca parte dintr-un Guvern? Si el mi-a spus atunci, in ianuarie 1990: Domnule Deletant, sansele sunt foarte mici. Aici, in partidul meu, sunt inconjurat numai de securisti. Asa mi-a spus. Si l-am intrebat: Vorbiti si despre conducere? Si el mi-a spus ca da.


- E intrebarea asta obsesiva a anilor 1990: Cine a castigat, Partidul sau serviciile?

- Sunt legate. Daca analizam actul de constituire a Securitatii, la punctul doi, din cate tin minte, scrie ca Directia Sigurantei Poporului este infiintata ca sa ocroteasca Republica Populara Romana. Republica, nu poporul roman, Republica Populara Romana, in frunte cu Partidul Comunist Roman. Deci era un stat politienesc prin definitie. Securitatea apara un singur partid.


- Am vazut unde s-au dus resursele PCR. Dar resursele Securitatii?

- In buzunarele mai multora din Romania. De ce nimeni nu analizeaza unde s-au dus rezervele Romaniei? In mai 1990 erau 964 de milioane de dolari. Unde s-au dus?


- Vorbim de un proces al comunismului, dar iata ca lipseste o analiza clara.

- Nu exista o analiza. Unde sunt acesti bani? Cine a publicat starea de conturi ale firmelor de comert ale Securitatii? Unde s-au dus banii?


- La nivelul serviciilor secrete occidentale, credeti ca exista aceste informatii, privind banii, resursele Securitatii?

- Da, exista aceste analize. De exemplu, chiar Guvernul Romaniei a contractat o firma de contabili canadieni sa urmareasca traseul rezervelor si conturilor. Si firma canadiana a trimis raportul la Bucuresti, dar nu a fost publicat niciodata. In contract spunea ca numai Guvernul Romaniei are dreptul exclusiv de a publica acest raport.

Eu nu am vazut toate documentele respective, dar sunt convins ca americanii si canadienii stiu, e exclus ca acesti contabili canadieni sa nu fi dat mai departe rezultatele anchetei lor.


- Si acum se vorbeste laolalta de Ungaria, Polonia, Romania, in contextul incalcarii normelor democratice. Sunt cazurile lor, astazi, comparabile?

- Nu cred. Ungaria nu este in spiritul UE in ceea ce priveste drepturile omului. In cazul Poloniei, este o tendinta negativa, in sensul ca am vazut la partidul de la guvernare un ultranationalism care nu este in interesul Poloniei, pe termen lung. Aici, in Romania, nu putem vorbi de stirbirea drepturilor omului, ale minoritatilor.

Aici e o problema privind transparenta surselor de bani, in Romania exista inca la nivel birocratic multa dezorganizare, nu coruptie neaparat, dar neprofesionalism. Romania nu foloseste decat o parte mica din fondurile europene. De cand a intrat in UE, Romania - si am studiat niste cifre de la UE - intr-un an a folosit 8% din granturile europene.

Aici e vorba despre neprofesionalism, oameni incompetenti in diverse sectoare, care sunt numiti nu pe baza de profesionism si asta este o critica permanenta a UE, ca nu se scot la concurs posturi si ca fratele cutare sau verisoara capata un post, pentru care nu a concurat si nu e pregatit. Nepotismul duce la incapacitate birocratica, iar asta dezavantajeaza Romania.


- Daca Romania s-ar fi opus Rusiei in 1940, ar fi castigat doar simpatie, cum a facut Finlanda, un an mai devreme. Capitalul de simpatie i-a lipsit totusi Romaniei, care a avut mai apoi aceasta imagine a celui care tradeaza, care intoarce armele.

- Iarasi, revenim la o problema de informare. In anul in care regele Mihai a facut lovitura de stat, se punea foarte mult pret in presa anglo-americana pe inaintarea rusilor impotriva inamicilor. Desi, sigur, actul lui Mihai a fost unul foarte important militar, din cauza faptului ca asaltul Armatei sovietice pe tot frontul de Est a dominat presa occidentala, nu s-a prea vazut ce se intampla in Romania.

Lumea vedea Europa ca pe un conflict intre Armata rusa si Germania nazista.


- A ramas fascismul mai blamabil decat comunismul, in cultura occidentala?

- Da, a ramas mai blamabil, pentru ca, sa nu uitam ca, cu toate ororile suferite de cei care au trait comunismul, totusi, ideologia comunista nu a fost bazata pe o exterminare a unei populatii.


- A durat foarte mult pana cand Occidentul sa recunoasca in Holodomor, uciderea prin infometare din Ucraina, un genocid.

- Da. Daca ne gandim la propaganda, nu in sensul rau, trupele britanice si americane au deschis lagarele mortii, au fost echipe de filmare care au difuzat imagini. Populatia a vazut ce a insemnat nazismul. Nu a vazut ce a insemnat comunismul.


- Nu au fost filmari din Gulag.

- Nu, nu au fost si atunci perceptia fascismului este alta, e identificat cu lagarele mortii. Dar e vorba despre acces la informatii. Unde gasesti in Romania un manual scolar care vorbeste despre Transnistria? Nimic. Cand m-am uitat in manuale, in 2012, am gasit doua care vorbeau despre regimul Antonescu intr-o pagina. Excesele regimului Antonescu nu figurau. Nu e de mirare ca populatia din Romania, o parte a ei, nu stie ce s-a intamplat in Transnistria, cati evrei si rromi au pierit acolo, nu numai de foame sau tifos, dar multi au fost impuscati.

Avem documente romanesti care dovedesc asta.


- Cine se ocupa de memoria sociala intr-o tara? Ministerul Educatiei, istorici?

- Si editurile si aici, din 2012, jos palaria, s-au publicat foarte multe surse de documentare.


- Dar vorbim si de mase, nu doar de elite. Sunt orase fara nicio librarie.

- Da, pensionarii dintr-un sat din Transilvania poate nu intra intr-o librarie.


- Sau profesorii din satul din Arges.

- Tocmai, si nu e profesorul de vina, nu e rau-intentionat, dar nu are mijloacele sa stie. De cateva ori, am vorbit la Cluj despre Antonescu si am fost huiduit, dar au venit in ajutorul meu alti profesori romani. Dupa ce vorbeam, veneau la mine profesori de la sate care ma rugau sa ii ajut sa aiba anumite lucrari. Acum, e mai simplu, fiind Internetul.

Si in Statele Unite e foarte multe ignoranta, am constatat. In anumite localitati in Sud sau in Midwest, imi dau seama, stand de vorba cu oamenii, ca sunt prost informati si raman atasati unui anumit post de televiziune.

Nu vor sa asculte CNN, pentru ca este, chipurile, liberal sau al democratilor, si raman tot timpul cu Fox, care e dedicat lui Trump si sunt tot felul de aberatii.


- O polarizare clasica deja, s-a vazut si in cazul Brexit

- Da, o poveste clasica deja, numai ca la noi multa lume urmareste BBC, chiar daca nu sunt favorabili ramanerii in UE. In Marea Britanie, multi sunt influentati de Internet, chiar si batranii, si de propaganda asta pentru Brexit, foarte bine dusa de Farage. El s-ar putea sa darame Partidul Conservator.


- Obtine Trump al doilea mandat?

- S-ar putea, da. Depinde foarte mult de prezenta la vot a latinilor si a celor de culoare, pentru ca ei nu au participat la vot, cum au participat pentru Obama. Nu au avut un lider. Iar Hillary Clinton a dus o campanie defectuoasa, nu a fost niciodata in Pennsylvania, Michigan si Wisconsin, iar aceste trei state au votat pentru prima oara in anii recenti pentru Trump.


- E ultima intrebare. A reusit Romania sa se transforme din acel cul de sac intr-o rascruce, cum voia?

- Nu e cul de sac, dar nici tara de rascruce. Ca sa fii tara de rascruce trebuie sa ai un tel, un obiectiv, sa vrei sa ajungi undeva. Aceasta notiune era valabila cand voiai sa ajungi la Constantinopol sau la Moscova, depinde de epoca despre care vorbim, dar nu mai e valabil astazi.

Romania ocupa, sigur, o zona strategica, atat pentru SUA, cat si pentru Rusia, dar romanii au posibilitatea acum sa fie bine fixati in zona de interese a SUA, a NATO si cred ca vor ramane acolo, mai ales dupa amplasarea rachetelor.

Am constatat ca militarii romani se bucura de un mare prestigiu in Statele Unite, datorita contributiei Romaniei dupa 1990 in Afganistan si eforturilor facute. Contactele intre militari sunt foarte importante si Pentagonul este mai influent decat Departamentul de Stat.


- Cum vedeti situatia de la Chisinau, acum, cu aceasta alianta noua, sustinuta si de SUA, dar si de Rusia?

- Este una temporara. Dupa parerea mea, rusii vor sa scape de doamna Maia Sandu, asta e telul lor. Dupa ce o dau jos, instaleaza pe cineva filo-rus. Americanii au un interes, dar problema cu Moldova e ca nu e un stat bine definit din punct de vedere al populatiei, daca ne gandim ca majoritatea e rusofona.

Identitatea e confuza, sunt foarte multi care au plecat din tara, e multa coruptie si americanii nu vor sa arunce bani acolo. Din pacate, elita moldoveneasca nu a servit intereselor populatiei. Si in Moldova nu exista factorul militar si rusii isi dau seama ca au un avantaj mare acolo si nu vor sa lase si nici nu vor lasa Moldova sa le scape din mana.


Sursahttp://www.ziare.com/psd/stiri-psd/follow-the-money-unde-s-au-dus-banii-securitatii-si-de-ce-coruptii-nu-scapa-niciodata-interviu-1566937

duminică, 16 iunie 2019

Fractura din societatea romaneasca. Mentalitatea de tip securist versus mentalitatea democratica si europeana (III)


Mentalitatea de tip democratic si european 



In contrast flagrant cu mentalitatea de tip securist specifica unei parti a clasei politice romanesti care promoveaza penalii si interesele lor exista mentalitatea de tip democratic si european care a supravietuit nu numai comunismului si mineriadelor , ci si intregii perioade de tranzitie care a urmat si in care s-a considerat ca trebuie sa uitam trecutul , totul este de vanzare si fiecare are un preț
Modelul politic si moral al acestei mentalitati a fost si a ramas Corneliu Coposu care a instituit un alt mod de a face politica introducand ideea de morala si de principii morale si a invalidat astfel urmatoarele trei decenii de cinism politic si social in care democratia de tip occidental a fost instaurata de aceleasi entitati care  au fost la butoane in timpul comunismului. 
Interviul acordat de catre Ion Andrei Gherasim , fost sef de cabinet al lui Corneliu Coposu , ziarului " Adevarul" a  aratat exact modul de instaurare a acestor entitati si mentalitatea lor in contrast cu mentalitatea democratica a unui om civilizat si pasnic haituit  toata viata de un sistem sinistru . 
O simpla comparatie intre modul in care gandea in 1990 un om care a fost inchis 17 ani intr-o inchisoare politica si comportamentul penal al unui partid politic inca aflat la conducerea tarii dupa 30 de ani de democratie arata destinul tragic al Romaniei si modul in care a fost furata viata locuitorilor ei . 



Corneliu Coposu şi-a pierdut 17 ani din viaţă în închisorile comuniste si s-a luptat şi după Revoluţie cu comunismul. A fost batjocorit, scuipat şi umilit tocmai într-o Românie liberă, pentru care luptase şi pe care o visase. În momentul în care a cerut alegeri libere, noua putere a chemat minerii care i-au cerut moartea în piaţa publică. Fostul său şef de cabinet, Ion Andrei Gherasim, face dezvăluiri în premieră despre acea perioadă.  În primele zile ale Revoluţiei din 1989, Corneliu Coposu a sunat pe telefonul fix la vechii săi prieteni din Cluj şi le-a zis: „Vreau să-l iau pe Ionuţ cu mine la Bucureşti“. „Dar încă nu este pregătit, este un copil“, a spus Lia Gherasim, mama lui Ionuţ. „Este de datoria mea să-l aduc la Bucureşti. Pe aici mişună securişti şi vreau să am pe cineva lângă mine cu suflet pur şi nepătat“, a fost dorinţa seniorului.   Aşa se face că Ion Andrei Gherasim, care avea doar 19 ani, a ajuns într-un Bucureşti în care încă se trăgea şi se murea pe stradă, unde teroriştii se ascundeau în spatele cagulelor sau chiar uniformelor, unde se polua apa, iar majoritatea românilor auzeau pentru prima dată de partide politice istorice. Ion Andrei Gherasim, acum în vârstă de 48 de ani, cel care a fost umbra marelui om politic imediat după căderea comunismului, a acceptat să acorde un interviu ziarului „ Adevărul“ în care a povestit cât de greu era să fii în opoziţie, cum a trăit pe propria piele cele mai grele momente din Piaţa Universităţii, piedicile din timpul campaniei electorale din perioada în care România învăţa ABC-ul democraţiei.  



- Mariana Iancu -  Cât de veche este prietenia dintre familia dumneavoastră şi cea a lui Corneliu Coposu? 


- Ion Andrei Gherasim: Între cele două familii este o prietenie veche, cât România Mare. Ilie Lazăr, bunicul meu, cel mai tânăr semnatar al actului Unirii, l-a cunoscut pe protopopul greco-catolic Valentin Coposu, tatăl lui Corneliu Coposu, la Baia Mare. Ambii erau delegaţi ai Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia: Ilie Lazăr – din partea celor din Ocna Şugatag, iar Valentin Coposu era delegat din partea plasei Şimleu. După Marea Unire, Ilie Lazăr şi Corneliu Coposu s-au format la umbra marelui om politic Iuliu Maniu, până la arestarea acestuia şi interzicerea de către comunişti a funcţionării partidelor istorice. De altfel, imediat după izbucnirea Revoluţiei, Corneliu Coposu a anunţat printr-un mesaj-manifest reintrarea în viaţa publică a Partidului Naţional Ţărănesc, după ce în 1987 a afiliat formaţiunea politică aflată în clandestinitate la Internaţionala Creştin-Democrată, adresându-i o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedintele organizaţiei. „Datoria noastră este să transmitem ce a vrut Iuliu Maniu la Alba Iulia“, spunea Seniorul ori de câte ori avea ocazia.  


- Mariana Iancu -  Aţi fost primul şi ultimul şef de cabinet al lui Corneliu Coposu. Cum aţi perceput evenimentele acelor ani la vârsta fragedă pe care o aveaţi?   


- Pot spune că eu am făcut practica în politică înainte de a face teoria. Până în aprilie 1991, când am plecat în Franţa să studiez ştiinţe politice, am fost umbra Seniorului 25 de ore din 24, dacă aş putea spune aşa. Am fost unul dintre foarte puţinii tineri ai acestei ţări care, în 1989, ştiau istoria adevărată, tot ce se întâmplase în ţara noastră, mai ales din 1945 încolo. De la vârsta de 15-16 ani, mama a început să-mi povestească despre cât a avut de suferit familia noastră, iar pe 31 decembrie, când „Europa Liberă“ transmitea în fiecare an, până în 1990, mesajul regelui Mihai pentru ţară, mă chema spunându-mi: „Haide, că vorbeşte Mihăiţă“.  



  TOŢI CEI DIN FAMILIA LUI AU FĂCUT PUŞCĂRIE   



- Mariana Iancu -  Faceţi parte dintr-o familie cu „dosarul pătat“. Cât de greu a fost să vă urmaţi visul având acest bagaj social?   


- Atât bunicul meu, Ilie Lazăr, cât şi părinţii mei, Ioan şi Ileana, cunoscută ca Lia Gherasim, au fost arestaţi şi pedepsiţi pentru că s-au opus ocupaţiei străine şi comunismului. Astfel că eu nu am putut să urmez orice facultate. Bunicul a stat închis aproape 18 ani, tata – 18 ani, iar mama – 2 ani, şi astfel nu aveam voie să mă înscriu la Istorie, Filosofie sau Drept. Am decis să dau la Filologie, la Franceză-Română, mama fiind profesoară de limbă franceză, dar am picat al treilea, cu media 7,87. După mult timp, în 1995, mama a aflat, cu totul întâmplător, de la o profesoară de la secţia de limba franceză, că se primise ordin să mi se scadă nota la fiecare materie cu un punct, tocmai pentru ca să nu fiu printre cei admişi. Când am aflat a fost un adevărat şoc pentru mine. Vă daţi seama ce a însemnat asta pentru mine, mai ales că în acei ani am fost nevoit să muncesc ca ajutor necalificat. A fost groaznic!   




- Unde v-a prins Revoluţia?  


 - Am fost în stradă, la Cluj, în Piaţa Libertăţii, cum se numea zona atunci. Lângă mine a murit artistul Lucian Matiş, care a devenit erou.    


- Şi apoi, cum aţi trăit Revoluţia furată la Bucureşti?

   
- Corneliu Coposu era un vizionar, trăise şi pătimise prea multe şi şi-a dat seama de faptul că Revoluţia a fost o mascaradă, că mişcarea de stradă va fi acaparată tot de comunişti şi de Securitate. Dacă a fost o revoluţie, a fost din 15 decembrie până în 22 decembrie, când noua putere a lui Ion Iliescu a preluat totul. Cât timp descoperim că au fost împuşcaţi oameni şi după 28 decembrie, este clar că au fost lupte de culise.     Miting 1990 Fundaţia Corneliu Coposu    



MASCARADA FSN   


- Povestiţi-ne despre culisele luptei dintre Corneliu Coposu şi tovarăşii care au confiscat mişcarea de stradă a românilor.  


- Corneliu Coposu era ferm convins de faptul că Frontul Salvării Naţionale al lui Ion Iliescu va candida pentru alegerile din mai 1990. Spunea Coposu încă din primele zile ale lunii ianuarie 1990: „O să vedeţi că tot ceea ce fac Iliescu, Roman şi Brucan e doar o mascaradă. Îl ştia pe Brucan. Brucan fusese cel care, în 1945, în ziarul „Scânteia“ i-a cerut condamnarea la moarte. La 22 decembrie 1989, în momentul în care a fost informat la televiziune că există un domn în pardesiu, distins, care spune că vrea să intre în studioul 4, Brucan a întrebat: „Dar despre cine e vorba?“. „Zice că îl cheamă Corneliu Căposu.“ La care Brucan a spus: „Oricine, numai ăsta nu“.  


- La 23 ianuarie, Ion Iliescu, preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a anunţat că, la alegerile ce vor urma, de pe 20 mai 1990, formaţiunea politică se va prezenta în alegeri, exact ceea ce bănuia Corneliu Coposu. Cum a reacţionat atunci Seniorul?  


-  I-a zis lui Iliescu aşa: „Aţi anunţat oficial că veţi candida. Atunci, şi noi, cele trei partide istorice, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, vom organiza un miting în care vom protesta faţă de decizia FSN-ului“. Mulţi ani după acest eveniment, Seniorul a fost acuzat că a vrut să dea o lovitură de stat. Iliescu, Roman şi Tăriceanu, care la vremea aceea, în 1990, era de cealaltă parte a baricadei, ştiu foarte bine că nu a fost o încercare de lovitură de stat.  



  „DAR NU NE PUNEŢI SULA-N COASTĂ, DOM’LE COPOSU“    


- Cum aţi organizat mitingul care a reprezentat prima mare manifestaţie de după Revoluţie? 


- Pe 23 ianuarie, am făcut o cerere scrisă în numele celor trei partide, care mai apoi a fost bătută la maşină de secretara preşedintelui, pe care am depus-o la Primăria Bucureşti pentru a obţine aprobare pentru realizarea unui miting la data de 28 ianuarie.    




-Ce solicita şeful principalului partid de opoziţie?   

- Cel puţin pe durata campaniei electorale, Frontul, care vine în concurenţă alături de celelalte partide, să lase conducerea statului pe mâna unor tehnicieni independenţi şi neutri, pentru că nu poţi să fii în acelaşi timp şi guvernant, şi legiferator, şi concurent în campania electorală. Televiziunea Română, care intrase sub totalul control politic al puterii, a refuzat să transmită imagini de la manifestaţia anti-FSN din Piaţa Victoriei pe motiv că era ceaţă. Însă, pe fondul manifestaţiei de stradă, Ion Iliescu a acceptat să negocieze.   Da, discuţiile s-au purtat în sala de şedinţe a Guvernului. De-o parte a mesei erau Ion Iliescu, Petre Roman, iar în spatele lor se plimbau Dan Iosif, Ion Cârciumaru şi Cazimir Ionescu. De cealaltă parte a mesei erau Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, Sergiu Cunescu, Dudu Ionescu, Ion Raţiu, Liviu Petrina, Iftene Pop, Gavrilă Copil, Avramescu de la PSDR şi lângă el eram eu. În timpul discuţiilor, pe uşă se tot intra şi ieşea. M-am uitat să văd cine este în cealaltă cameră, fiind plasat în partea stângă a mesei rotunde, aproape de cei de la FSN, şi l-am văzut pe Silviu Brucan, care probabil că le dădea indicaţii. Din această perioadă a rămas expresia celebră a lui Ion Iliescu, care s-a adresat Seniorului folosind un limbaj suburban: „Dar nu ne puneţi sula-n coaste, dom’le Coposu cu propuneri pe care să le acceptăm necondiţionat!“.   



 „Uite-l pe secretarul lui Coposu, hai să-l căsăpim!“   


- Povestiţi-ne cum aţi perceput la acea vreme contramanifestaţia, cifrele neoficiale vorbind de 5.000 de mineri care au venit în Bucureşti pentru a susţine FSN-ul. Ce aţi trăit?   


- Manifestaţia anti-FSN pentru alegeri libere şi corecte a fost deturnată de cei care deţineau puterea la acea vreme, fiind aduşi în piaţă oameni înarmaţi cu răngi, topoare şi mergându-se până acolo încât vocile puterii au cerut condamnarea la moarte a celor care subminau noua ordine politică. La ora 22.00, piaţa era ocupată de agitatori, înarmaţi cu răngi şi topoare, care strigau: „Moarte intelectualilor!“, „Moarte lui Coposu!“, „Noi muncim, nu gândim“, „Huo!“, „Liberali şi ţărănişti, puneţi mâna şi munciţi!“  



Dar cum credeţi că au ajuns minerii în piaţă?  


-  În noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1990, pe lângă muncitorii de la IMGB şi poporul care a fost minţit şi scos în stradă pentru contramanifestaţie, se aflau şi mineri. În Gara de Nord au ajuns cred că unul-două trenuri în care erau mineri de la Târgu Jiu, de la Rovinari. Practic, a fost prima mineriadă. Cum mi-am dat seama că erau mineri? Printre cei care huiduiau în faţa sediului PNŢ la 28 ianuarie, în fiecare parte a pieţei erau câţiva care aveau şi căşti de miner.     Miting din Piaţa Vicoriei Arhivă Fundaţia Corneliu Coposu    



POVESTEA SEIFULUI LUI ION ILIESCU  


 - Povestea s-a repetat câteva luni mai târziu, în iunie...  


- Au fost mineri şi în ianuarie, şi în februarie şi în iunie. În dimineaţa zilei de 14 iunie, în jurul orelor 8.15, maşina BTT, care era alocată preşedintelui PNŢCD, a venit să mă ia de acasă, din zona Grădina Icoanei, ca să mergem să-l luăm pe preşedintele Coposu de la el de acasă, din zona Piaţa Unirii. Drumul până acolo trecea prin Piaţa Rosetti, unde era sediul PNŢCD. Când am ajuns în zonă, am văzut multă mişcare în faţa sediului nostru şi i-am spus şoferului să oprească puţin acolo. M-am dat jos din maşină, am făcut doi paşi şi am auzit un bărbat care era îmbrăcat în miner: „Uite-l pe secretarul lui Coposu, hai să-l căsăpim!“. Vă daţi seama că un miner simplu nu avea cum să ştie cine este secretarul lui Coposu. E clar că erau mineri deghizaţi. Norocul meu a fost că era maşina lângă mine. M-am urcat repede, dar unul dintre ei a reuşit să spargă cu bâta geamul maşinii din spate. Am plecat urgent din faţa sediului partidului şi ne-am dus acasă la Coposu. Uşa era întredeschisă şi am intrat. Totul în casă era distrus, nemaivorbind că unii îşi făcuseră şi nevoile pe acolo. În acel moment am auzit un vuiet: „Moarte lui Coposu!“.   

 Mi-am dat seama că mai vine o tură de mineri, m-am urcat în maşină şi am plecat la un prieten unde am stat ascuns până la 16 iunie, când m-a contactat preşedintele, printr-un intermediar, şi mi-a dat întâlnire la un coleg de pe strada Transilvaniei. Şi aşa am ajuns pe 16 şi de acolo am plecat la sediul partidului, unde am constatat faptul că totul era devastat. În clădirea anexă din curtea PNŢCD, unde era sediul ziarului „Dreptatea“, în biroul directorului Paul Lăzărescu, am descoperit cu stupefacţie că peretele de beton, gros de vreo doi metri, fusese literalmente decupat cu o sculă specială, iar în interior se vedea urma unui seif. Era clar că cei care fuseseră acolo au avut nevoie de ceva timp pentru a face asta. Oricum, au ştiut ce caută cu siguranţă. Câteva luni mai târziu, am aflat că preşedintele Ion Iliescu avusese biroul acolo între anii 1979 şi 1984, pe vremea când era preşedintele Consiliului Naţional al Apelor.  





- Cum aţi scăpat cu viaţă din piaţă?  

- La propunerea lui Iliescu, Dan Iosif a organizat plecarea noastră cu ajutorul maiorului Lupoi. Ne-au urcat în două maşini Aro pe cei rămaşi acolo. Unii au plecat pe jos. Târziu, în noapte, am reuşit să plecăm din Piaţa Victoriei şi am ajuns în Unirii, unde stătea Coposu. La despărţire mi-a zis că a doua zi de dimineaţă, la ora 7.00, să fiu la el. A doua zi, ne-am urcat într-o Dacie neagră, a fostului BTT, toate cu numărul 14 B, care ni se dăduse de Frontul Salvării Naţionale, şi ne-am îndreptat spre sediul partidului. Vreau să vă zic că exact în momentul în care maşina a intrat în curtea sediului partidului, agitatorii au început să umple piaţa. Deci au aşteptat semnalul să ajungă Corneliu Coposu la partid şi au dat adunare. În maximum o oră, toată zona Pieţei Rosetti s-a umplut de oameni care strigau: „Moarte lui Coposu!“, „Să plece Coposu!“.    „În acel moment, am crezut că e ultima mea zi de viaţă. Nu aveam nici 20 de ani“ .

  

- Cum reacţiona Seniorul la atâta ură care se revărsa asupra sa, în special, şi asupra partidelor istorice, în general? 


- Mereu îmi spunea: „Să nu îi urăşti pe cei care fac asta, pentru că sunt minţiţi. Sunt oameni simpli, care nu ştiu adevărul. Să nu-i condamni, pentru că în spatele lor se află o forţă malefică“. Eu nu înţelegeam atunci de ce iubeşte atât de mult acest popor, dar apoi am înţeles: fiind un om profund credincios, îşi iubea duşmanii şi asta era de neînţeles pentru un om foarte tânăr şi cu sânge iute, cum eram eu pe vremea aceea.




- Cum s-a derulat ziua când aţi rămas, practic, blocaţi în sediul PNŢCD?   

- După acea dimineaţă în care membrii de frunte ai partidului au rămas blocaţi în sediu, cu mulţimea furioasă la poartă, am primit vizita lui Cazimir Ionescu şi a lui Petre Roman, care au încercat să-l convingă pe Corneliu Coposu să părăsească sediul partidului într-o tanchetă, spunându-i că-i vor asigura securitatea. Iniţial, Seniorul a refuzat, spunându-le că ştie că totul este o înscenare: „Ştiu că ceea ce faceţi este o înscenare şi apoi, în sediu sunt mulţi membri ai partidului. Dacă va fi cazul, eu voi pleca ultimul de aici!“, le-a răspuns el. Ce urmăreau, de fapt, aceştia? Să le arate oamenilor strânşi în stradă, dar şi celor care urmau să se uite la televizor, că, aşa cum dictatorul Nicolae Ceauşescu, cel mai urât român în acele zile, a fost băgat în tanchetă, la fel se întâmplă şi cu Corneliu Coposu.    




MINŢIŢI CĂ VOR VORBI ÎN DIRECT LA TELEVIZIUNEA PUBLICĂ   


- Şi cum v-au convins să părăsiţi clădirea?  


- Cum Corneliu Coposu i-a refuzat ferm, cei trimişi să îl scoată din sediul partidului cu orice preţ au găsit o altă strategie şi Petre Roman i-a propus: „Domnule Coposu, vă promit că de aici mergeţi la televiziune, am vorbit cu directorul departamentului Actualităţi, Petru Popescu, şi vă primeşte în studio, unde puteţi transmite în direct un mesaj către popor“. Seniorul, bazându-se pe cuvântul lui Roman, a acceptat şi, împreună cu câţiva membri ai partidului, am ieşit pe uşă pentru a ne îndrepta spre tancheta care ne aştepta la poartă. Primul am ieşit eu, iar în urma mea era preşedintele. Lumea ne huiduia şi ne scuipa. Când am ajuns în faţa tanchetei, mi-am întors capul şi am văzut cum cineva a vrut să-l lovească pe Senior. M-am pus în faţa lui şi astfel respectivul m-a lovit pe mine în umăr. Imediat a apărut Mihai Lupoi care, cu o schemă de karate, l-a pus pe individ jos. Ne-am grăbit să intrăm în tanchetă. Am intrat primul, apoi Coposu, Liviu Petrina, Ioan Rădoi – preşedintele de la tineretul PNŢCD, şi o fată membră a partidului.     Miting la Cluj 1992 Arhivă Fundaţia Corneliu Coposu   





- Ce sentimente aţi trăit în tanchetă?  

- Ceea ce a urmat a fost teribil. Uşa tanchetei s-a închis şi, imediat, poporul plin de ură a început să lovească cu pumnii şi cu ce aveau în mână în tanchetă. Mă nimerisem lângă un gemuleţ. Lumea scuipa şi mi-au murdărit pardesiul cu care eram îmbrăcat. Am vrut să pun mâna la geam, dar imediat Seniorul m-a tras de mână. În secunda următoare, a apărut un cuţit prin acel spaţiu mic. Lumea continua să ceară moartea lui Coposu. În acel moment, am crezut că e ultima mea zi de viaţă. Nu aveam nici 20 de ani. Coposu ne-a îmbărbătat pe fiecare dintre noi şi ne-a spus: „Calmaţi-vă, nu se va întâmpla absolut nimic, pentru că nu au niciun interes să ne omoare. Eu am trecut prin momente cu mult mai crunte, asta e nimic faţă de ceea ce am trăit eu. Fiţi tari, eu sunt alături de voi“. Vreau să vă zic că au ţinut tancheta pe loc cam un sfert de oră, pentru a ne speria bine, după care au pus-o în mişcare.   




- La televiziune, acum devenită liberă, ce s-a întâmplat?  

- La intrarea principală ne-a aşteptat Petru Popescu. Delegaţia partidului a urcat în vestitul studio 4 şi, după ce ne-am aşezat cu toţii la masă, reprezentantul televiziunii i-a spus liderului ţărănist: „Vă garantez că, în momentul când se aprinde becul roşu, sunteţi în direct“. Şi Seniorul a început să vorbească timp de aproximativ 45 de minute. A fost prima lecţie de democraţie, de politică adevărată, predată de Corneliu Coposu. A fost prima dată când un lider politic a vorbit despre importanţa integrării euroatlantice a României, despre importanţa valorilor europene ale României, de ce trebuie să ne îndreptăm spre valorile europene şi nu spre «prietenul» de la Răsărit. La un moment dat, cineva l-a chemat la telefon pe Liviu Petrina şi i-a spus că nu s-a dat nimic în direct. Atunci, Petre Popescu a recunoscut: „Nu aţi fost în direct, dar diseară, la jurnal, prima ştire va fi cu mesajul dumneavoastră“. Evident, cu toţii am început să avem dubii. Caseta cu acea înregistrare nu s-a dat niciodată, dar nu numai atât, ea a şi dispărut din arhiva Televiziunii Române.  


 


- După o Revoluţie furată şi după anihilarea opoziţiei, noua putere controla totul. Avertismentele la adresa lui Corneliu Coposu veneau doar prin intermediul maselor de comandă care îi doreau moartea în stradă sau şi din partea unor oameni cu funcţii?  

- În aceeaşi zi, pe 29 ianuarie 1990, Nicolae Militaru l-a invitat pe Corneliu Coposu la sediul Ministerului Apărării Naţionale. Preşedintele Coposu ne-a spus când am plecat de la televiziune că Nicolae Militaru vrea să stea de vorbă cu el între patru ochi. Aceste discuţii au durat trei ore. La plecare, Corneliu Coposu mi-a spus doar atât: „Ruşii sunt implicaţi în România“.  




  „Am văzut prima dată lacrimi în ochii lui Coposu“  



Cum s-a derulat campania electorală din anul 1990? 


- Campania electorală din anul 1990 a fost total controlată de Frontul Salvării Naţionale, care se înregistrase ca partid politic la 6 februarie 1990 şi care a încercat cu toate mijloacele să-i împiedice pe ceilalţi candidaţi să-şi facă mesajul cunoscut. De partea sa a avut televiziunea publică şi radioul, care au dus o campanie furibundă împotriva partidelor politice istorice, PNŢCD şi PNL.   




-În teritoriu ce se întâmpla?   


- Au fost multe momente de foc în acea campanie electorală. Corneliu Coposu a candidat în Sălaj, judeţul său natal. Pe unde mergeam în Sălaj, aveam «antemergători»: la Zălau, Şimleu, Bobota, Bădăcin, puterea de atunci dorind să-l discrediteze permanent şi să demonstreze că Seniorul nu este iubit nici măcar în judeţul său. Ne aşteptau ţigani, beţivi, care aruncau cu pietre în noi şi în maşinile noastre, aruncau cuie pe drumuri pentru ca să facem pană şi, atunci când le zădărniceam planurile, tăiau cauciucurile. Unealta lor a fost şeful Poliţiei judeţului Sălaj, Viorel Dumitraş. Pe acest domn l-am auzit spunând: „Cât timp voi fi eu şef aici, Coposu nu va avea succes în Sălaj“, atunci când Seniorul a încercat să sară gardul casei lui Iuliu Maniu de la Bădăcin. A fost atunci pentru prima dată când am văzut lacrimi în ochii lui Coposu, pentru că nu a reuşit să intre în casa lui Maniu. El nu fusese lăsat să ajungă în satul lui Maniu până în 1990, aşa cum nu i s-a permis nici să vină la înmormântarea bunicului meu, Ilie Lazăr, în 1976, iar acum, un miliţian îl oprea iar.   




- Aţi ţinut mitinguri electorale şi în altă parte decât cele din Capitală? 


- Da, un astfel de miting a avut loc la 12 mai 1990 la Şimleu Silvaniei, însă cei care trebuia să se ocupe de securitatea noastră, adică aceiaşi oameni, conduşi de Viorel Dumitraş, au adus în interiorul sălii grupuri masive de ţigani care să huiduie şi să arunce cu pietre după preşedintele Coposu şi după cei care-l însoţeau. După mulţi ani, în 1998, acelaşi personaj urma să fie numit secretar de stat de către ministrul Gavril Dejeu. Auzind asta, eu, care simţisem pe propria piele ce poate face acest om pus să vegheze la respectarea legii, am ameninţat că voi face public tot ce trăisem şi simţisem în timpul campaniei electorale. În replică, ministrul mi-a spus: „Măi, Ionuţ, nu îţi aminteşti bine, că erai copil“. În cele din urmă, Viorel Dumitraş a primit funcţia, dar a ocupat-o doar două săptămâni, pentru că am făcut tam-tam mare de tot: conferinţe de presă şi interviuri în ziare.   





- Care era starea de spirit a oamenilor din acea parte a ţării?  

 - În ciuda tuturor piedicilor puse, oamenii de bună credinţă din Cluj, din Sălaj, din Bădăcin credeau că partidul nostru va câştiga alegerile din mai 1990. Singurul care gândea altceva era Corneliu Coposu, fiind convins că ele vor fi furate. Obişnuia să spună, ori de câte ori avea ocazia, că „Datoria noastră este să transmitem poporului român ce a vrut Iuliu Maniu la Alba Iulia. Pentru asta, nu trebuie să ne lăsăm, oricât de greu ar fi!“. Reţinerea venea, probabil, de la avertismentul primit de la un om al Securităţii care l-a vizitat la 16 aprilie 1990. Bărbatul a intrat preţ de câteva minute în cabinetul Seniorului, i-a dat o hârtie şi a plecat. Pe foaie erau numele unor partide şi scoruri. După alegeri, Seniorul s-a uitat din nou pe listă: rezultatele erau identice cu cele anunţate în seara de 20 mai la televizor. La alegerile generale şi prezidenţiale care au avut loc la 20 mai 1990, exact de ziua lui Corneliu Coposu, câştigători detaşat au fost FSN şi Ion Iliescu.    




„Ştiţi cine este domnul? Acesta este Alexandru Vişinescu, cel care m-a schingiuit“   


- Ne-aţi dezvăluit cum era Coposu politicianul. Dar omul Coposu cum era?   


- Era un om atât de simplu, „după vorbă, după port“: fuma mult, ajungând la aproape cinci pachete de ţigări pe zi, numai Kent. Sunt şi acum oameni care merg la mormântul lui, îşi aprind un Kent şi lasă apoi ţigara să se stingă la locul de veci. De asemenea, spunea bancuri. Multe: cu ardeleni, cu evrei... În tinereţe, a practicat haltere şi box, iar până în decembrie 1989, juca foarte des bridge, de două-trei ori pe săptămână. În anul 1944, Coposu îi spunea lui Maniu: „Domnule prezident, de ce nu veniţi să vă relaxaţi şi să jucaţi un bridge?“. „Cornele, dragă, stai liniştit, o să vină ruşii, or să ne zvârle în puşcării şi o să avem tot timpul să jucăm bridge.“ Şi a avut dreptate, numai că în puşcării au avut parte de un cu totul alt regim, unul de exterminare, care nu le-a permis astfel de lucruri. Iuliu Maniu a murit la Sighet, însă Coposu a reuşit să supravieţuiască. A intrat cu 122 de kilograme în puşcărie, iar când a ieşit, cântărea doar 51. La un control medical, făcut la un cabinet la Brăila, imediat după eliberare, toată lumea îl privea îngrozită deoarece i se vedeau oasele şi calota craniană, atât era de slab. De asemenea, lui Coposu îi plăcea să se uite la meciurile de fotbal şi susţinea echipa Universitatea Cluj, considerând-o „singura echipă de fotbal din România creată în urma unui mare act istoric: Unirea cea Mare“.    




- Despre regimul din închisoare ce vă povestea?
 
- În celulă, unde a stat de unul singur mai mulţi ani, obişnuia să compună poezii şi să ruleze calcule matematice în cap. În ciuda a tot ceea ce a pătimit, Corneliu Coposu şi-a iertat călăii şi a dovedit că a iubit poporul român... 

În februarie 1990 eram alături de Seniorul Corneliu Coposu şi de Marius Lupuţiu, asistent personal şi el, al preşedintelui PNŢCD. Mergeam la o întâlnire politică pe care seniorul o avea cu doi parlamentari RPR (n.r. – partidul gaulist al lui Jacques Chirac) la fostul hotel Bucureşti, actualmente Radisson. Ninsese mult în ultimele zile şi se formaseră troiene de zăpadă. Când am ajuns la trecerea de pietoni dintre Athenee Palace şi hotel Bucureşti, îl văd pe Senior cum, sprinten, o ia mai repede şi ajunge cu vreo 10 metri înaintea noastră în faţa unei persoane gârbovite, căreia începe să-i spună ceva. Ajungând cu Marius în dreptul lor, îl văd pe acel individ alb la faţă, complet blocat. Domnul preşedinte se întoarce spre noi şi ne spune: „Ştiţi cine este domnul? Acesta este Alexandru Vişinescu, cel care m-a schingiuit şi m-a bătut până la moarte la Râmnicu Sărat“. Când am auzit aceasta, şi Marius, şi eu, am vrut să sărim pe el. Spre surprinderea noastră, Seniorul a pus mâna în faţa noastră şi ne-a spus răspicat: „Nu! Nu vă legaţi de el! Doar Dumnezeu este cel care are dreptul să-l judece!“ Apoi, s-a reîntors spre Vişinescu şi i-a spus acele cuvinte memorabile: „Dacă cumva va fi vreodată un proces împotriva ta, iar eu voi mai trăi, să mă chemi de martor, pentru că voi spune că numai un nebun putea să facă ceea ce ai făcut tu acolo“.   




TESTAMENTUL SENIORULUI    


- Cum aţi descoperit testamentul lui Corneliu Coposu?  


- La 3 august 2017, am căutat în arhiva personală a Seniorului documente scrise de el despre creştin-democraţie. Le căutam pentru că la 27 august fundaţia a iniţiat la Bădăcin un apel pentru renaşterea creştin-democraţiei. Cu acea ocazie, doream să le citesc oamenilor ce scrisese Coposu despre creştin-democraţie. Am deschis dosarul unde erau scrisorile chiar la aceste însemnări. Imediat m-am dus cu documentele la doamnele Coposu (n.r. – surorile Rodica şi Flavia Coposu). După ce le-am citit însemnările care aveau valoarea unui testament, am hotărât de comun acord când să le facem publice. Aşa s-a decis că cel mai bun moment este anul 2018, când aniversăm 100 de ani de la Marea Unire. Şi aşa s-a organizat evenimentul de la Teatrul Naţional la 20 mai, chiar de ziua naşterii Seniorului, când s-a citit testamentul lui Corneliu Coposu. În finalul Testamentului, liderul opoziţiei din România post-comunistă conchide: „Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. („Eu nu voi supravieţui. Voi, care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!“). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte! Corneliu Coposu“. Aceste rânduri au fost scrise în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994. 


Sursa : https://adevarul.ro/locale/constanta/ion-andrei-gherasim-seful-cabinet-corneliu-coposu-minerii-distrus-casa-seniorului-Si-au-facut-nevoile-ea-1_5c4038d3df52022f75b57427/index.html









Note 



Fractura din societatea romaneasca. Mentalitatea de tip securist versus mentalitatea democratica si europeana (II)



Fractura din societatea romaneasca. Mentalitatea de tip securist versus mentalitatea de tip democratic si european (I)