Maya Penn

Dincolo de tabloide si mass-media toxica. Un copil normal , o familie normala , o educatie normala , si rezultatele lor : 

Sursa: http://www.ted.com/talks/lang/ro/maya_penn_meet_a_young_entrepreneur_cartoonist_designer_activist.html

Romania lui Adrian Aron

Ceea ce vad romanii acum , si de cativa ani, pe posturile noastre TV este in cea mai mare parte un prezent care nu are nici o legatura cu prezentul european ,  un trecut patologic trimis in viitor sau un viitor patologic din trecut. Pe scurt , o Romanie de cosmar din care pot evada numai extrem de rar. 

Media a creat “omul nou” ( o anumita media-n.n.) și tot ea mănâncă acum o pâine deplângând “defectele capitale” ale acestuia! Presa( o anumita presa-n.n.) a fost cea care l-a creat pe becali, cel pe care îl critică acum. Presa care deplânge manelizarea României a fost cea care i-a adus în prim plan. Garett :06/02/2013 la 7:15 Sursa : http://www.contributors.ro/cultura/suntem-la-1900/

In urma cu ceva ani , la emisiunea "Profesionistii" de la TVR din iunie 2007 a fost difuzat un interviu  care a impresionat orice om cu suflet si orice om cultivat care l-a vazut. Acel interviu unic arata romanilor , dar la ora 24.00 ( ca alta data " Memorialul Durerii "! ) o alta Romanie , o Romanie a oamenilor si a normalitatii , vazuta prin  ochii unui copil atunci , Daria Visanescu  care  a emotionat cu intreaga ei prezenta : 




Daria Visanescu 


Despre acel interviu unic am scris acum doi ani (  http://sergiusimion.blogspot.ro/2011/02/romania-dariei-visanescu.html ).
O simpla comparatie intre ceea ce s-a discutat atunci pe platoul TVR si ceea ce traim acum ca societate este elocventa pentru a intelege directia in care se indreapta vertiginos societatea romaneasca care la nivel general pare ca face totul pentru a distruge normalitatea romaneasca ancestrala. Este un cosmar colectiv pe care il vad  romanii direct sau indirect , pe aproape toate posturile noastre TV . 
Din acest cosmar colectiv, ne-a mai scos cateva momente , tot un copil.

Adrian Aron este numai un  copil talentat,  normal, sensibil , educat si crescut de parinti educati , dar este suficient ca sa intelegem cum pot ajunge copiii romani cand parintii se ocupa cu adevarat de ei , iar societatea ii lasa cu adevarat in pace , si pe unii , si pe si altii , adica ii lasa sa traiasca pur si simplu o viata normala la  care ar trebui sa aiba dreptul  toti .

Este absolut revoltator ca astfel de momente de normalitate nu sunt cultivate de  posturile noastre TV unde  emisiunile viscerale tip Antena 3 ;  "Un show pacatos " ; "Spitalul de dementa " ; (porno) reality-show-urile ,etc.,etc. , practic dau tonul oligofreniei sociale care face muzica si ingrozeste orice perceptie lucida din exterior .   

In realitate, cetatenii  nu mai acces de multa vreme la realitate si la lumea in care traiesc , ambele filtrate si deformate prin ochiul magic al mass-mediei noastre . Aceasta din urma poate oricand dinamita granita dintre adevar si minciuna, tranformand albul in negru , negrul in alb,  iar cetatenii in corpore intr-un  fel de Agamita Dandanache al secolului XXI . Celor ce sunt de acord cu ceea ce vad si vor sa contribuie la prabusirea generala a acestei societati care ii transforma intr-o masa amorfa de fiinte  ghidate de instincte primare  , nu le mai ramane  nimic altceva de facut decat sa aplaude propria lor decadere.  

Cei care nu sunt de acord cu ceea ce vad  , au inca posibilitatea  sa priveasca Discovery, National Geografic , Nature  ,etc. ca sa inteleaga cum functioneaza in realitate o lume normala in timp ce asista neputinciosi la  scufundarea acestei societati in primitivism, anomie, agresivitate, ura, prostie, minciuna , vulgaritate , obscenitate, pornografie si anormalitate , societate care vrea parca cu tot dinadinsul sa-si transforme proprii cetatenii in zombi si sa indeparteze Romania de Europa.

Adrian Aron acum,  ca in urma cu cativa ani Daria Visanescu, readuce  pentru cateva momente romanii catre o normalitate sociala atat de des absenta pe campul de batalie si razboi total care a devenit societatea romaneasca actuala  : 

Interzis adultilor

Atunci ce iubesti , straine fara de seaman ?

- Iubesc norii...norii care calatoresc ...acolo... acolo departe ... minunatii nori !

( Strainul )

Charles Baudelaire

Un roman contemporan cu noi

Textul de mai jos ( prin episodul lui central ) imi aminteste de o nuvela SF pe care am citit-o in urma cu foarte multi ani. Undeva in America , un cetatean onest dintr-un oras de provincie, intra involuntar in conflict mai intai cu sefii lui de la servici, apoi cu colegii de munca , cu vecinii , cu administratia locala , cu Politia, si in final cu toata suflarea urbei care il va urmari pe acesta alergand in afara orasului pana cand soseaua se va termina si atunci vede ... In cazul de fata avem o relatare din lumea reala care apartine unui om obligat sa traiasca intr-un timp foarte scurt ceea ce altii au trait poate intr-o viata. Motivul pentru care autorul textului a plecat din tara, este unul extrem de simplu . A vrut sa munceasca cinstit in tara lui , si pentru ca o facea chiar bine, nu a mai avut voie sa o faca . A fost obligat sa plece din bransa , direct sau indirect , chiar de catre institutiile statului ( mai exact de catre unii din functionarii lor ...) care ar fi trebuit sa faca totul ca sa-l sprijine, dar care in mod intentionat l-au adus intentionat in situatii de imposibilitate *) si au facut totul ca sa-l distruga. De unde si concluzia ca tot raul este bine si pentru pentru cel in cauza ( in Italia nu a mai avut asemenea probleme ...) si pentru Romania ( care se integreaza in Europa , dar prin plecarea unor astfel de romani din ea... ) .



Parintii mei s-au nascut si au crescut la tara, deci ar trebuit sa fie tarani. Dar parintii mei au lucrat toata viata la oras. Deci ar trebui sa fie oraseni. La pensie s-au reintors la tara, deci nici ei nu prea stiu ce sunt!

Eu m-am nascut la oras, deci ar trebui sa fiu orasean. Dar m-am nascut din parinti de la tara si cum acestia aveau serviciu, m-au facut pachet si m-au trimis la bunici, care m-au crescut de la varsta de 6 luni, la tara!

Scoala am facut-o la oras, dar toate week-end-urile si vacantele mi le-am petrecut la tara, deci nici eu nu prea stiu ce sunt!

Rudele de la tara ne spun ca suntem de la oras. Rudele de la oras ne spun ca suntem de la tara. Dar n-au incotro si ne accepta asa cum suntem si unii si altii.

Am facut liceul si am vrut sa merg la facultate. Voiam sa devin profesor de geografie si limba engleza. Era un profil frumos. Dar nu s-a putut. Tatal meu a fost detinut politic si cum tot refuza sa colaboreze i-au spus verde in fata ca noi, cei doi fii ai sai, nu vom „pupa” facultate pana nu-si baga mintile in cap! Nu si le-a bagat: am dat de cinci ori la facultate si am picat mereu intre primii. Concurenta cea mai mica pe care am infruntat-o a fost de 14/loc. Si de fiecare data mi-au lipsit doar cateva sutimi. Exact atat cat sa nu pot sa intru, asa ca m-am angajat „in campul muncii”. Imi sta bine in salopeta. Deci sunt „muncitor”. Am muncit bine si m-au avansat. M-au facut magaziner apoi sef de depozit. Imi sta bine in halat. Deci sunt functionar.

Am lucrat doi ani in invatamant, la tara, ca suplinitor. Eram intelectual suplinitor!

La facultate am mers dupa 1990. Si eu si fratele. Deja lucram, aveam deja un copil si nu mi-a fost deloc usor, dar imi placea, studiam economia si eram printre cei mai buni. Deci ma pregateam sa devin intelectual cu acte in regula. Nu s-a putut. N-am avut de lucru si in 1992 mi-am facut o firma impreuna cu fratele meu. Devenise o viata aproape imposibila. Dimineata – serviciu, dupa amiaza – afacerist (aveam taraba in piata, deci sunt „tarabagiu”!) si noaptea invatam. Nevasta si copilul… Dumnezeu cu mila!...

Nu se mai putea… Si la sfarsitul anului trei am renuntat la facultate. Imi pare rau pana si-n ziua de azi. Am preferat sa fiu „capitalist”! M-am gandit: la ce bun o facultate daca nu ai un loc de munca pe masura? Mai bine imi pastrez afacerea si invat singur, doar ceea ce stiu ca imi trebuie pentru afacerea mea. Ce-mi trebuie diploma? Ia acolo, „un petec de hartie”! Nu-i nevoie sa-mi confirm eu mie daca stiu sau nu, ceva. Oricum nu ma pot da singur afara! Deci am pierdut sansa de a mai deveni intelectual!

Ce-i drept, afacerea incepuse sa mearga bine. Aplicam tot ceea ce am invatat „la scoala” si in plus ceea ce studiam de unul singur. Asa am reusit sa parasim taraba unde oricum i-am inspaimantat pe toti cu succesul! Pe bune! Ati mai auzit dumneavoastra pe cineva sa-si faca reclama in halul asta:

„E pe buneee! E pe bunee! Cel mai prost detergent din lumeee! Nu curata, nici nu albeste si mai tare murdaresteee! Ia detergentu’ neamuleee!...” La mine era mereu coada, in timp ce la ceilalti se duceau numai cei care se plictiseau sa mai astepte la „coada mea”! Gaseam mereu ceva nostim de strigat si venea lumea „ca la urs”!

Consideram insa, ca a sosit momentul sa facem marele salt. Sa intram in „lumea buna”!

Mai intai ne-am deschis un magazin. Ne-am luat o remorcuta, pentru Dacie ca sa nu mai platim aprovizionarea. Apoi am mai deschis un magazin si inca unul, aveam vreo patru in total si un ARO camioneta. Eram buticari. Am luat un depozit in chirie. Eram „angrosisti”. Apoi am cumparat un camion, doua furgoane si am inceput sa facem si servicii de transport. Eram „autotransportatori”. Contabilitatea primara o tineam eu. Eram contabil. Apoi lucrurile au evoluat. Nu mai mergea sa vinzi marfa din depozit. Se deschisesera prea multe depozite. Am inteles ca trebuie sa mergem noi direct la clienti si am devenit „distribuitori”. Planificarea si strategia o faceam tot eu. Imi sta bine la costum si cravata, deci eram director de vanzari. Fratele meu era student la Iasi, la mecanica; nu prea avea el treaba cu economia si cu comertul. Am mai fost la firma mea si barman si „femeie” de serviciu si manipulant si agent si casier si jurist si tot ce-am avut nevoie sa mearga treaba.

Pana-ntr-o zi. Pana-ntr-o blestemata zi cand, CINEVA a decis c-am crescut destul de unii singuri si ca „avem nevoie” de „ajutor”. Am facut la viata mea lupte greco-romane, am facut sase ani karate si un pic de judo. Deci am fost si luptator. Numai ca aici nu era vorba de asa ceva. Cu „Garda de Finante” nu te poti lua la tranta. Discutiile au fost lungi si dure. Pe scurt mi-au spus: „Nu ma intereseaza ca lucrezi corect. Avem legi atat de imbarligate si de interpretabile ca libertatea ta e la discretia noastra. Ori „ne dai”, ori eliberezi locul la altii care vor sa dea. C-asa-i la noi!” Am refuzat din principiu. Eram corect si n-aveau ce sa-mi faca! Am zis ca e mai bine sa fii „sarac si curat”! Au avut! In doua luni mi-au contactat „la santaj” toti furnizorii si nu mai gaseam marfa nici cu diplomatul plin pe masa. Ca sa facem fata la cheltuieli ne-am mai murdarit si noi, discret, dar am facut-o! Degeaba! In sase luni ne-au eliminat complet de pe piata. Eram si „saraci si murdari”!...De rusine si de ciuda am inchis sandramaua. N-am dormit doua saptamani, pana nu le-am gasit la toti cei sapte angajati pe care-i mai aveam, alte locuri de munca. Trei dintre ei mai lucreaza si azi acolo unde i-am dus eu, cu recomandari si garantii! De lucru as fi gasit si in tara cu experienta si vointa mea, dar nu mai suportam privirile arogante ale spaguitorilor si cele inciudate ale spaguitilor, ramasi cu buza umflata din partea mea, prin inchiderea pravaliei. Asa ca am emigrat in Italia.

Sunt roman intrucat sunt nascut si crescut in Romania. Peste doi ani am dreptul sa cer cetatenia italiana. As putea sa fiu italian. N-am s-o fac. N-am de ce! Suntem in Comunitatea Europeana si am exact aceleasi drepturi ca si italienii. Roman, m-am nascut; roman am sa mor (asta daca nu m-or rapi extraterestrii intre timp)!

A fost greu sa imbrac din nou salopeta. Dar am facut-o. In Italia am fost: „operator la masina de insacuit seminte” = hamal (la fiecare 30 de secunde pica de pe banda rulanta cate un sac de 25 kg si trebuiau stivuiti pe europaleti pe zece randuri in inaltime, pentru 6,50 euro/ora. Si suna atat de frumos meseria asta cand am semnat contractul de angajare!). Am fost si spalator de vase, taietor de iarba, ospatar, barman, faianter, zugrav, receptioner si in sfarsit sofer pe TIR. M-a trimis italianul in Romania sa fac cursurile pentru „coordonator activitate de transport international” si am si aceasta calificare. Eram printre cei mai in tema de la cursuri, intrucat eu deja lucram in domeniu!

Ce mai… am facut o multime de chestii; ma pricep la o multime de chestii, dar nu excelez in nimic! Concluzia e trista: SUNT O STRUTO-CAMILA !...

Remus Costantin Raclau
http://miscareapentrubunsimt.blogspot.com/

( text publicat cu acordul autorului )


Nota

*) Situatiile de imposibilitate trebuie privite in stransa corelatie cu dependentele sociale , si cu presiunile politice , economice ,sociale si psihologice . Aceste situatii sunt inca foarte frecvente in spatiul nostru social si ar merita o analiza speciala. Am scris succint despre acest subiect intr-un articol ( " Consecintele lipsei de feed-back la nivel individual si social " ) publicat in 2003 in ziarul Ziua ( http://sergiusimion.blogspot.com/2008/01/situatiile-de-imposibilitate.html ) dar nu am avut inca ragazul sa revin asupra lui.