Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke

sâmbătă, 30 decembrie 2017

Amurgul idolilor sau "ziua in care au venit peştii"


Un articol aparut recent pe platforma Contributors.ro ( Cristina Cioaba – Idealuri pierdute…) atinge doar timid tema propusa si gravitatea ei :

“ Îmi amintesc că îmi lipisem pe peretele, chiar deasupra patului, un poster cu chipul lui Mircea Dinescu, fotografiat din profil printr-o fereastră prin care trecuse un glonte. Asociam acestui chip toate idealurile care îmi înflăcăraseră sufletul. Și mai presus de toate vedeam în el chiar întruparea libertății.”
„ În 1990 intrasem în ultimul an de liceu, stăteam la cămin, iar seara, până după miezul nopții, urmăream ședințele noului Parlament în care intrase și Mircea Dinescu. Îi urmăream intervențiile fascinată de verva și nonconformismul lui.”
„Câți idoli nu s-au sfărâmat în praful și pulberea deșertăciunii politice! Și parcă, spre a fi pe deplin pedepsită pentru acest greu păcat, a căzut și acela căruia îi dădusem numele înalt al libertății : Mircea Dinescu, poetul, revoluționarul s-a metamorfozat pe rând în jurnalist, patron de reviste deșucheate, marcă de vinuri, posesor de restaurante de fițe la care se mănâncă scump și prost, bucătar de televiziune.”
„Joi, de Ignat, la TVR, alături de Doru Bușcu ( ) , Mircea Dinescu a devenit prestator de servicii PSD. Îmbrăcat tot într-un pulover. Cu fața inexpresivă, mai mult tăcând (vorbea celălalt fără întrerupere), Mircea Dinescu nu evoca revoluția din 89, ci pleda cauza infractorilor de la putere”.


Ca o paranteza la ceea ce stupefiaza abia acum autoarea, un colectionar de carti din Bucuresti care locuia exact in zona in care "revolutionarul" Dinescu era arestat la domiciliu, povestea in 2006 la anticariatul „Sigma” ca in fiecare zi la ora pranzului, o Dacie alba a Securitatii oprea in fata casei unde locuia acesta si ii aducea mancare calda…
Din nefericire, nu numai Mircea Dinescu este in culpa , ci peste 90% din garnitura de personalitati culturale si de lideri civici care au ocupat spatiul public si ecranele TV in anii `90 pentru ca nu poti construi o lume noua cu liderii lumii vechi ( Silviu Brucan a fost un fondator al GDS, nu ?!) , iar oamenii nu-si reseteaza sistemele de valori cu aceeasi usurinta cu are isi schimba unii cravata.
O simpla trecere in revista a unor lideri propulsati in prim-planul vietii publice in 1990, a declaratiilor si pozitiilor lor publice din acea perioada cu evolutia lor ulterioara, provoca o adevarata depresie civica oricarui sustinator inflacarat al lor pentru ca metamorfozele la care am asistat in spatiul social sunt absolut uluitoare.
Nimeni probabil nu ar fi putut sa prevada ca primul presedinte al Grupului de Dialog Social si o prezenta de varf pe baricadele civice din iunie 1990 cum a fost Stelian Tanase , va ajunge …coleg de front cu un personaj “pithoresc” ca Sorin Ovidiu Vantu (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7946399-stenograme-integrale-dosarul-vantu-pasaje-intregi-aparut-presa-citeste-intregime-discutiile-lui-sov-sergiu-toader-corina-dragotescu-stelian-tanase-cum-lasat-vantu-supape-majore-trust.htm ).
Capul de afis si lovitura de berbec pentru societatea civila a fost prestatia lui Marian Munteanu care si-a jucat in mod magistral rolul din fisa postului desenand dupa manual tinta catre care urmau sa se indrepte taurii puterii. Tragedia este ca ceea ce a facut Marian Munteanu in politica intr-un singur an , au facut altii in cultura si in mod treptat timp de trei decenii .
Din acest punct de vedere , adevarata problema a societatii romanesti nu au fost comunistii si securistii metamofozati in politicieni, foarte timorati in anii `90 si de la care nimeni nu avea vreo asteptare realista , ci instantele societatii civile si personalitatile culturale, intelectualii publici , liderii civici, etc. catre care se indreptau toate sperantele cetatenilor si de la care se astepta o canalizare a energiilor civice , si nu o deturnare si o temporizare a lor.
Tonul l-a dat exact Mircea Dinescu, cel care a spart gheaţa si a reusit sa aduca limbajul trivial si spiritul de mahala in C.P.U.N-ul anilor `90 fiind primul intelectual public care a folosit limbajul obscen nu numai in direct la TV , dar si recent la intalnirile cu cititorii unde isi prezenta “in vivo” propriile creatii artistice (http://adevarul.ro/locale/slobozia/slobozia-vorba-dinescu–am-stat-masa-betivii-literaturii-romanesti-1_50ad4da17c42d5a663929cc2/index.html) .
Confirmarea acestui ton a venit de la un celebru intelectual public al anilor `90 care fiind mai egal decat altii avea dreptul sa propuna in scris ceea ce acum reprosam unora care injura prin Parlament sau prin mass-media respectiv respectiv incalcarea unor tabu-uri ( “Limba romana trebuie sa o pastram numai pentru injuraturi”,etc.), dar care acum se declara patriot si admirator al traditiilor populare (https://www.facebook.com/1522443334681773/videos/1918192045106898/).
Aceasta tendinta a fost confirmata in mod magistral de catre Andrei Plesu, fost ministru al Culturii in anii `90 , care in mod inexplicabil pentru un om de cultura a atacat un alt mare tabu al societatii romanesti si al civilizatiei europene folosind , cu puterea exemplului , limbajul trivial intr-un cotidian de mare tiraj (http://www.evz.ro/detalii/stiri/nota-lui-basescu-catre-securitate-vazuta-de-andrei-plesu-907350.html). 

Confirmarea oficiala a trivializarii generale a spatiului public a venit de la un celebru critic literar care inventeaza o democratie culturala originala in care trivialitatea si obscenitatea publica sunt considerate exprimari artistice si sunt puse pe acelasi palier cu decenţa publica si valorile culturii si civilizatiei. (http://adevarul.ro/cultura/carti/kitsch-impostura-uniunea-scriitorilor-romania-literatura-care-ti-intoarce-stomacul-dos-1_511531a54b62ed5875ecb902/index.html ).
Ca sa nu mai existe nici un dubiu asupra degradarii intentionate a limbajului public , acum 10 ani aceasta tendinta a fost validata in mod oficial inclusiv la nivel academic (http://stiri.kappa.ro/actualitate/noul-dictionar-al-limbii-romane-va-cuprinde-si-cuvintele-obscene/stire_116440.html ).
In acest caz, se mai mira cineva ca limbajul folosit acum de politicieni in Parlament si care indigneaza orice om educat si orice om de bun simt (https://www.romaniatv.net/scandal-in-senat-basescu-nu-mai-suntem-suverani-de-la-intrarea-in-ue-tariceanu-suveranitatea-parlamentului-nu-poate-fi-contestata_394228.html) este de fapt exact acelasi limbaj promovat oficial in literatura, cultura si la nivel academic ?
In sfarsit , este uluitor faptul ca autoarea , filolog de profesie, nu vrea sa vrea sa observe ceea ce s-a intamplat in societatea romaneasca din ultimele trei decenii si cu atat mai mult in propriul ei domeniu de activitate , limba si literatura romana , cu atat mai mult cu cat a editat scrierile Monicai Lovinescu, unul dintre marile spirite ale culturii romane si europene (http://www.contributors.ro/author/cristina-cioaba/?bio ) .
Concluzia este simpla. Apatia cetatenilor si depresia sociala nu provin din lipsa de curaj si de spirit civic a romanilor care au iesit in strada si la Revolutia din 1989 , si la Piata Universitatii in 1990, etc. , si in 1992 la venirea in tara a regelui Mihai , si la revolta # Colectiv din 2015, si la uriasele demonstratii anticoruptie de la noi din 2016 ( care de fapt continua si acum ) devenite un model de spirit civic si democratic pentru Uniunea Europeana ,etc.
Tragedia societatii romanesti este aceea ca desi cetatenii ei de rand au demonstrat in cele mai grele momente si curaj , si constiinta civica, toate eforturile lor au cazut in gol pentru ca nu au fost sustinute si fructificate de instantele societatii civile care se pare ca au avut alte prioritati si in foarte multe cazuri au schimbat pur si simplu tabara . De aici lipsa de speranta a cetatenilor care au vazut ca toate eforturile lor sunt zadarnice exact dupa principiul “cainii latra, ursul trece”.
In realitate, exista o fractura sociala uriasa intre aspiratiile cetatenilor si comportamentul instantelor care afirma ca ii reprezinta . Societatea civila din 2017 ca forma, vointa si reprezentare, este total diferita de cea din anii `90 pentru ca are cu totul alte obiective care nu coincid cu cele ale cetatenilor din strada ca acum trei decenii . Cauza profunda a marasmului in care se afla societatea romaneasca provine in primul rand din ineficienta societatii civile care timp de trei decenii nu a reusit sa mobilizeze societatea impotriva unei clase politice primitive si corupte .
In toata aceasta perioada , falsii idoli gen Mircea Dinescu au dat tonul la resetarea valorilor culturale si morale din societatea romaneasca , iar daca privim comportamentul lor intins pe trei decenii observam uluitoarea lor “schimbarea la fata” si adevaratul lor rol.
Din acest punct de vedere , adevarata problema a societatii romanesti nu au fost comunistii si securistii metamofozati in politicieni, foarte timorati in anii `90 si de la care nimeni nu avea vreo asteptare realista , ci ambiguitatea instantelor societatii civile si a comportamentului personalitatilor culturale, intelectualilor publici , liderilor civici, etc. catre care se indreptau sperantele cetatenilor si de la care se astepta o canalizare a energiilor civice , nu o temporizare si o deturnare a lor care practic a sabotat evolutia democratica a societatii romanesti.
Din punctul de vedere al edificarii societatii civile si al "societatii deschise" , dupa trei decenii de democratie societatea romaneasca se afla in acelasi stadiu de unde a plecat in 1990, daca nu chiar mai jos. Nimeni nu poate sti ce va urma , in schimb exista certitudinea ca Romania a pierdut si momentul de gratie 1989 ( prin deturnarea criminala a unei uriase revolutii populare ) , si momentul de gratie din iunie 1990 ( prin decimarea brutala si pentru decenii a fortelor reformiste ) , si momentul 1992 ( cand putea fi instaurata cu adevarat pacea sociala) , si revolta #Colectiv din 2015 ( cand tragedia cumplia a unor tineri putea reumaniza un sistem criminal ) si momentul 2016 ( cand cei 600.000 de cetateni care au demonstrat impotriva coruptiei au atins pragul de la care putea fi schimbat un regim politic ) , dar din pacate ulciorul nu poate merge de prea multe ori la apa.
Che sara, sara.


*) “Ziua in care vin pestii” este titlul unui film-simbol din anii `60 in care dezastrul care a lovit un sat de pescari din Grecia in care turistii petrec , este semnalat de peştii aduşi pe plaja de valurile marii (
http://www.cinemarx.ro/filme/The-Day-the-Fish-Came-Out-Ziua-in-care-vin-pestii-10289.html)




vineri, 22 decembrie 2017

Ultima frontiera


Secretarul general al Consiliului Europei , Thorbjorn Jagland , face apel la Klaus Iohannis pentru a solicita expertiza Comisiei de la Venetia in ceea ce priveste modificarea legilor justitiei adoptata in aceasta saptamana de Parlamentul de la Bucuresti :



Scrisoarea lui Thorbjorn Jagland
Foto: Consiliul Europei

miercuri, 20 decembrie 2017

Dialoguri imaginare despre fericirea sau nefericirea lui Ion Iliescu


Un articol adresat retoric lui Ion Iliescu si publicat recent pe platforma  Contributors.ro exact  in perioada de doliu national pentru regele Mihai ( Vladimir Tismaneanu – Sunteti fericit , tovarase Iliescu ?  ) ne surprinde  prin  citarea unei  interpretari á la Octavian Paler ( „razboiul româno-român” )  a istoriei noastre contemporane  :


„ Era in 1977 când Paul Goma (de care m-am despărțit in 2006 din rațiuni pe care nu are rost să le discut acum), exclama, cu o sfâşietoare, intru totul justificată tristețe: “Români, eliberați-vă de români!” (s.n.) .Disidentul avea dreptate ( oare ?! –s.n.) . Nu ruşii, nu ungurii, nu evreii erau cei care țineau România sub un insuportabil călcâi de fier totalitar. ”

In acest caz autorul citeaza drept argument exact opinii cu care de fapt nu este de acord pentru ca in alt caz a respins categoric abordarea  „etnocratica”   : „Vorbeam, in concluziile cartii mele “Reinventarea politicului. Europe de Est de la Stalin la Havel” despre conflictul dintre democratie si etnocratie.”  (http://www.contributors.ro/cultura/democratie-si-etnocratie-vaclav-havel-versus-istvan-csurka/).
Intre noi fie vorba , si Paul Goma , si Vladimir Tismaneanu , si cititorii cunosc foarte bine faptul ca infractorii nu depind de nationalitate ,  ca atare  cei care tineau si tin Romania sub „călcâi de fier” , nu sunt „romani”. „unguri”, „evrei”, etc . ci doar unii fosti comunisti ( si urmasii lor) , unii fosti securisti ( si urmasii lor), etc.
Daca in cazul precedent vorbim mai degraba despre o figura de stil, in cazul de mai jos versatilitatea aprecierilor si opiniilor despre bolsevicul ( sau , dupa caz , ganditorul modern –sic ! ) Ion Iliescu in raport cu perioada si circumstantele in care au fost emise , poate fi explicata doar de catre autorul lor :


„ Vine, pentru noi toți (s.n.), un timp al bilanțului. E iarnă şi e frig, tovarăşe Iliescu, chiar şi pe strada Molière! E bătrân, insingurat şi bolnav, eternul bolşevic. S-au dus toți, minus Gorbaciov. Are insomnii, stă cu ochii lipiți de televizor, ascultă ce se spune despre Rege. Se intreabă ce se va spune, ce se va scrie despre el. Ar vrea compasiune, cine ştie, chiar iertare. Dar fără a se căi. Ii este o groază nebună că i-ar putea sosi sorocul după gratii. Imi aminteşte tot mai mult de Kádár obsedat de umbra lui Nagy. Unul din regii nebuni ai lui Corneliu Baba. El, comisarul ideologic, e obsedat de fantoma celui pe care l-a servit si apoi l-a ucis. El a scris scenariul parodiei de proces, apoi i-a acuzat pe Brucan şi pe alții. Rămâne la fel de convins precum atunci, in iarna lui 1990, apoi in iuniele insangerat, că a avut dreptate. A trebuit să riposteze “forțelor contra-revoluționare”, “stihiei mic-burgheze”. Precum in 1956, când ancheta studenții pe drumul spre penitenciare. Un caz fascinant (si repugnant) de psihoză ideologică al acestui Tartuffe combinat cu Jdanov…”
 Vladimir Tismaneanu , 2017
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/sunteti-fericit-tovarase-iliescu/

   "Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de varf a procesului democratic (s.n.) din Romania", a declarat Vladimir Tismaneanu. Ca politolog, profesorul Tismaneanu a fost interesat de transformarea unui politician marxist (s.n.) intr-un ganditor modern (s.n.), dispus sa recunoasca falimentul utopiei. Domnia sa a incheiat spunand ca dialogul cu Ion Iliescu a fost o "placere intelectuala" (s.n.).
 Vladimir Tismaneanu, 2004
https://www.revista22.ro/vladimir-tismaneanu-in-dialog-cu-ion-iliescu-867.html 


marți, 19 decembrie 2017

Unic in Europa. Sute de magistrati romani au protestat impotriva legilor Justitiei care transforma statul de drept intr-un stat al penalilor


Palatul de justitie, Bucuresti, 2017
Foto : Hotnews



Finis coronat opus. O justitie , o societate civila si un stat  care au tolerat crimele comunismului, crimele Revolutiei, crimele mineriadelor ,  agresiunile impotriva cetatenilor , devalizarea tarii si coruptia generalizata , ajung sa fie devorate de devoratori. 

marți, 12 decembrie 2017

28 de ani de confuzie politica, sociala, culturala si morala



"Cel care merge pe cal nu crede celui care merge pe jos ca-l dor dintii "
Proverb chinez
"Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanţa între ceea ce am putea deveni şi ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează nişte incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnaţi la ratare de nişte psihopaţi.
"Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile-cheie în ţară. De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare mă­sură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depre­sivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recu­noaşte?
"Dacă vii şi le vorbeşti oamenilor de normalitate, bun simţ, armonie, transcendenţă, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broşuri. Performanţa se măsoară azi doar în putere, bani şi sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român.
"Normalitatea e o stare de echilibru şi armonie între cunoaştere, afectivitate, inteligenţă şi voinţă. Când una din acestea e excesiv dezvoltată sau subdezvoltată, armonia se pierde şi apare boala sau suferinţa. 90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi, o societate care şi-a pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate. Şi mai ales de non-nocivitate."





Starea de parabioza a societatii romanesti , penitenciarul social care a devenit societatea romaneasca, megamasina sociala care a facut posibile aceste lucruri si caile de iesire din acest cosmar de aproape trei decenii nu constituie preocupari decat poate pentru cetatenii de rand care traiesc in el.
Un cetatean anonim si trist rezuma in direct si in doar cateva propozitii ceea ce pluteste in aer , dar politicienii, societatea civila, personalitatile culturale si intelectualii publici nu au reusit sa spuna clar in toti acesti ani :

"Voi ar trebui sa cereti sa se reformeze statul. Statul sa se restructureze, statul in intregimea lui. 
Degeaba carpiti ca anteriul lui Arvinte, odata Justitia, odata Executivul, odata Legislativul.Statul e defect rau de tot. Statul... 
Ar trebui sa aveti o cerinta fundamentala. 
Noi atat am putut in `89. 
Sunteti foarte confuzi. 
A mai coborat si dreapta in strada. 
Nu poate sa existe dreapta fara stanga. 
Stanga nu exista. 
Voi ar trebui sa protestati impotriva faptului ca nu exista stanga. Deloc. 
Cum poate sa fie un partid al baronilor ...stanga ? 
Cum poate sa fie o dreapta care protesteaza impotriva unei extreme drepte mascata ca stanga ? 
E o confuzie. 
Si vi se inoculeaza confuzia asta. Picatura cu picatura. 
Poate sunt eu amarat, sau mahnit, sau nu stiu cum dupa 28 de ani. 
Nu exista suficienta luciditate. 
La Revolutie in loc sa traga cu bocancii in noi au tras cu arme. 
Ne-au omorat de-adevarat. 
Din pacate, o parte din oameni au uitat ca langa noi au murit oameni pentru a se iesi la vot. 
Pentru a protesta inclusiv prin vot. 
Au uitat." 

sâmbătă, 9 decembrie 2017

Ultimul discurs antologic al Regelui Mihai




Regele Mihai I al Romaniei


Discurs rostit in Parlamentul Romaniei 
25 octombrie 2011



" Doamnelor și domnilor senatori și deputați,


Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.


Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă.

Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visele și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare.

România a evoluat mult în ultimele două decenii. Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.

Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor.Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.

Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură. Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional.

Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniu al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.

Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre. Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării.

Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei.

Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața.

România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos. În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii.

A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:

Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească.

România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți. Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați. Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor.

Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna. Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

Așa să ne ajute Dumnezeu! "



M.S. Regele Mihai I al Romaniei








Ultimul discurs antologic al ultimului rege al romanilor  nu cred ca a fost adresat numai unei clasei politice rudimentare ( excelent eufemism pentru entitatile care o compun) ci intregii societati respectiv si unei societati civile ineficiente ( alt eufemism…).
Cu titlu de opinie personala, cel mai marele pericol nu il constituie acesti politicieni certati cu legea, morala si educatia , vizibili pentru orice instanta obiectiva din tara sau din afara ei, ci ineficienta complice a societatii civile si a personalitatilor ei care timp de trei decenii nu au reusit sa mobilizeze cetatenii impotriva lor si nici sa le explice in mod convingator cum pot evada din penitenciarul social in care traiesc .
Receptarea politica, sociala si civica  a mesajului regal pe parcursul a trei decenii de democratie ne arata stadiul in care se afla societatea romaneasca : 




" „Este un boşorog care ar trebui să-şi vadă de pensie şi să ne lase dracului în pace“ 
Ion Iliescu, 1989 
http://adevarul.ro/locale/timisoara/ironia-sortii-ion-iliescu-spunea-despre-regele-mihai-anul-1989-este-bosorog-trebui-sa-si-vada-pensie-lase-dracului-pace-1_580f10e65ab6550cb8e2bac2/index.html

„O legendă de tot hazul. Un simbol nu al personalității făuritoare de Istorie, ci un simbol al Victimei, al Mioriței care behăie la Istorie” 
Ion Cristoiu, 2017 
https://www.activenews.ro/stiri/Ion-Cristoiu-despre-Regele-Mihai-%E2%80%9EO-legenda-de-tot-hazul.-Un-simbol-nu-al-personalitatii-fauritoare-de-Istorie-ci-un-simbol-al-Victimei-al-Mioritei-care-behaie-la-Istorie-147948



" Regele Mihai a vorbit „ca un călugăr țăran înțelept, așa cum a fost el mai tot timpul – un om simplu.A avut această simplitate."
Emil Hurezeanu, 2017 
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/e-hurezeanu-gorbaciov-nu-s-ar-opus-monarhiei-in-romania-ci-altcineva-de-la-bucuresti-844504


”Nu consider monarhia o soluție pentru că se oferă unei persoane prin simplul fapt al nașterii ei, i se oferă un privilegiu. După părea mea, o ființă umană prin naștere nu poate să beneficieze de alte drepturi decât de drepturile omului.
De ce să primească o persoană pentru că s-a născut într-o anumit succesiune? De ce trebuie să primească conducerea unei țări? O să îmi spuneți pentru că beneficiază în familia aceea regală de o educație, de o pregătire potrivită pentru a fi rege. De ce nu poate beneficia de așa ceva și un copil născut oriunde în această țară și în orice familie de orice nivel social. Această poveste a monarhiei este o formă de discriminare rasială. Sânge regal, os domnesc, așa se numește chestia asta. Cine face parte dintr-o anumită familie îmi este superior mie, care sunt un om de extracție umilă."

Cristian Tudor Popescu, 2017

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/c-t-popescu-povestea-monarhiei-este-o-forma-de-discriminare-rasiala-841844


Ei, dacă regele făcea şi dregea în ’90, dacă l-ar fi ajutat mai multă lume atunci, dacă era poporul mai luminat, dacă am fi trecut la monarhie, altfel ar fi arătat ţara acum, am fi fost mai repede în orbita euro-atlantică, etc… O grămadă de lume repetă chestia asta, complet nereflectat. De fapt, judecând retrospectiv, toate şansele sunt să fi fost mai rău cu monarhia decât altminteri.

Sorin Ionita, 2017 
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/daca-treceam-la-monarhie/

" Nu este adevărat că regele Mihai este ex-regele României, aşa cum nu este adevărat că preşedintele României, dl Ion Iliescu, este ex-prim-secretar. Regele Mihai e rege şi Ion Iliescu este prim-secretar. Sau altfel spus: pe cât de puţin este Ion Iliescu „ex-prim-secretar“, tot atât de puţin este regele Mihai „ex-rege“. Fiecare a fost şi este ceea ce a fost şi este dintotdeauna: Regele — rege, dnii Iliescu, Bârlădeanu, Marţian şi ceilalţi — secretari, prim-secretari şi propagandişti de partid. Toţi sunt ce-au fost: unii regi, alţii activişti. Rog „Televiziunea română liberă“ să ţină cont de aceste precizări şi ori să renunţe la logica lui „ex-“, ori să o aplice peste tot."

Gabriel Liiceanu , 1992, 2017
 
http://www.contributors.ro/editorial/ex-regele-mihai-sau-cateva-precizari-despre-logica-lui-%E2%80%9Eex-%E2%80%9C/


"Aduc aici un omagiu celui care a apărat, in condiții de maxima vitregie, verticalitatea morală și curajul civic. Regele Mihai a fost simbolul continuității constituționale a statului român."

Vladimir Tismaneanu, 2017 
http://www.contributors.ro/global-europa/regele-mihai-si-istoria-onoarei-la-romani/

joi, 7 decembrie 2017

O personalitate astrala . Regele Mihai I al Romaniei, ultimul mare reper moral al acestei tari


Regele Mihai I al Romaniei


Conform unui vechi proverb, nimeni nu este profet in tara sa . Uriasa personalitate a Regelui Mihai I al Romaniei , ultimul mare reper moral al acestei nefericite tari si societati , si un vlastar din "mandra familie regala a Romaniei" cum au denumit-o strainii , este mult mai bine inteleasa in strainatate decat in tara pe care a iubit-o atat de mult si unde recenta lui disparitie este considerata o grea pierdere .
Personalitatea sa este acum elogiata de catre intelectualii publici de la noi prin apelul la calitatile sale umane ( http://www.contributors.ro/global-europa/regele-mihai-si-istoria-onoarei-la-romani/) sau prin republicarea unor articole teziste din anii `90 ( http://www.contributors.ro/editorial/ex-regele-mihai-sau-cateva-precizari-despre-logica-lui-%e2%80%9eex-%e2%80%9c/).
Probabil asa se explica de ce Regele Mihai I al Romaniei este considerat o personalitate esentiala pentru intelegerea istoriei Europei doar in strainatate
( https://revista22.ro/70267962/presa-strin-regele-mihai-personalitate-esenial-pentru-nelegerea-istoriei-europene.html ).


In locul sau , si prin viclenia istoriei , s-au instalat la putere prin crime , frauda si minciuna cei care l-au gonit din tara cu armele in 1945 , sau cu tractoarele dupa 1989 si pe care i-a reprezentat cel mai bine simbolul lor dupa 1990 a carui uluitoare declaratie de principiu descrie caracterul patologic al unui regim si al adeptilor lui travestiti, mai bine decat orice examinare medicala :


" „Este un boşorog care ar trebui să-şi vadă de pensie şi să ne lase dracului în pace“ 
Ion Iliescu, 1989.

http://adevarul.ro/locale/timisoara/ironia-sortii-ion-iliescu-spunea-despre-regele-mihai-anul-1989-este-bosorog-trebui-sa-si-vada-pensie-lase-dracului-pace-1_580f10e65ab6550cb8e2bac2/index.html


Istoria ultimelor trei decenii de degringolada politica si sociala si de regres cultural si moral este ilustrata perfect intr-o fotografie simbol pentru starea de parabioza in care a trait si traieste societatea romaneasca metamorfozata intr-o societate duplicitara si o societate a diversiunii .
Intalnirea de gradul III dintre Regele Mihai I al Romaniei si reprezentantul cel mai avizat al mediocritatii , primitivismului si grobianismului post-comunist care pune mana pe Regele unei tari ca altadata unii bocancul pe aceasta, este o metafora ideala pentru procesul de decivilizare si dezumanizare pe care l-a traversat si il traverseaza inca , prin resetarea valorilor ei istorice, culturale si morale, aceasta nefericita tara : 






“Pentru cei ce spun că în 2001 regele “a batut palma” cu neocomuniştii: priviţi mimica regelui şi poziţia mâinilor.”  (Dan Ghenea)



Cuvintele Regelui Mihai I al Romaniei , un adevarat testament politic , exprima cel mai bine ceea ce vedem cu totii in fotografia istorica de mai sus :


„Mulți dintre voi s-au întrebat de ce am acceptat, în ultimii trei ani, să particip la unele evenimente la care prezența mea ar fi fost de neconceput, în anii dinainte. Aș vrea să vă împărtășesc un principiu de la care nu m-am abătut niciodată:

A ierta nu înseamnă a uita. De la bun început am înțeles să fiu Rege pentru absolut toți românii, și pentru cei aflați în pribegie, și pentru cei mulți de acasă. Niciodată, nici măcar în clipele cele mai contradictorii de după decembrie 1989, eu nu mi-am îngăduit să divizez, în sufletul meu, românii, nici după trecutul lor, nici după faptele lor. Am judecat, am încercat să îndrept lucrurile, uneori i-am criticat aspru, dar nu i-am împărțit niciodată pe categorii. (…) Ceea ce eu, familia mea și țara au pierdut în anii comunismului nu este măsurabil. Nu se poate, deci, pune problema ca eu să primesc avantaje materiale de la nimeni. Ceea ce a fost furat (s.n.) este incomensurabil: în termeni materiali, morali și de demnitate națională (s.n.).

M.S. Regele Mihai I al României

(2004, 26 ianuarie, discurs adresat societății civile).



Am avut un Rege de poveste pe care oricare alta tara din Europa ar fi fost mandra sa-l aiba, dar cu un destin la fel de tragic ca si tara sa de care a fost tinut departe de catre uzurpatorii destinului Romaniei .

Ramas bun, Majestate !





marți, 5 decembrie 2017

Inducerea dezamagirii democratice de catre (de) formatorii de opinie


Un articol aparut recent pe platforma Contributors.ro ( Mihai Maci – Dezamagirea democratica ) este o demonstratie elocventa a modului in care opinia publica poate fi indusa in eroare exact de catre cei care ar trebui sa contribuie la intelegerea faptelor sociale si nu la cresterea starii de confuzie.

O prima strategie este tehnica jumatatii de masura ( 50% adevarat/ 50% fals ) prin care se aplica ceea ce Aristotel numea odata amestecul categoriilor , iar cititorul alege ceea ce ii convine exact ca in cazul ghicitului la tiganci. In cazul de fata , autorul amesteca cu veselie in aceeasi oala mentalitati . domenii si realitati extrem de diferite ( ce legatura exista intre antiamericanism, respectul fata de suferinta detinutilor politici, fundamentalism, etc. ? ) dar le denumeste drept o ideologie compacta si coerenta profetind ceea ce de fapt crede ca ar trebui sa se intample : 

„…o direcţie în care, din ce în ce mai probabil, vom apuca-o în timpul ce vine. Antiamericanismul (dublat sau nu nu de antisemitism), Coaliţia pentru Familie, nostalgia trecutului ceauşist, admiraţia pentru liderii autocraţi (în frunte cu Vladimir Putin), homofobia, conspiraţionismul, dacomania, pietatea dedicată “mărturisitorilor din temniţele comuniste” (s.n.) , alunecarea în miraculos, religiziotatea patetică a neofiţilor, ascensiunea fundamentalismelor de tot soiul, complexul cetăţii asediate, imaginea străinului ca invadator şi exploatator, toate – şi încă altele – se agregă, din în ce mai mult, într-o ideologie coerentă şi compactă.”

Pasul urmator este acela in care dintr-o singura trasatura de condei autorul invinovateste pentru starea societatii romanesti …institutiile europene :



„ Din 1989 până astăzi oamenilor acestora li s-a promis marea cu sarea şi nu li s-a dat – de către instituţiile europene, nu de noi (s.n.) – decât un singur lucru: posibilitatea ( se subintelege , nu si calea sau mijlocul - s.n.) de-a evada din mizeria unei lumi care-a făcut din naufragiu un mod de viaţă.”

Daca tot dam vina pe altii , atunci putem nega cu usurinta si ceea ce Uniunea Europeana recunoaste, respectiv subversiunea ideologica si razboiul hibrid dus de Rusia impotriva tarilor europene (http://www.ecfr.eu/publications/summary/controlling_chaos_how_russia_manages_its_political_war_in_europe) invocand vag „incapacitatea noastra” :

„Nu ţarul de la Kremlin, nici “Vocea Rusiei” sunt artizanii acestei victorii, ci incapacitatea noastră de a da un răspuns problemelor reale pe care le avem şi pe care, în bună parte, le-am moştenit”.

In aceeasi logica insolita  , starea societatii romanesti nu este rezultatul unor cauze si actiuni concrete si a unor forte si agenti sociali reali , ci al unor entitati impersonale. Consecinta finala este o confuzie intre planuri si realitati si o indistinctie intre cauze si efecte :



„ La fiecare ciclu electoral, acestor oameni li s-a spus că “ei decid” şi după fiecare alegeri, viaţa lor a rămas la fel; şi datul mitei şi (mai întotdeauna) cei cărora le-o dădeau sunt tot acolo. Şcoala s-a golit de orice conţinut şi a ajuns o afacere de sacoşe şi de meditaţii, spitalele s-au ruinat şi-a mai rămas alb în ele doar plicul strecurat în buzunarul (mereu deschis) al doctorilor şi al asistentelor, administraţia publică nu e renumită decât prin lipsa ei de funcţionalitate, trenurile arată şi circulă de parcă ar veni şi s-ar duce pe front şi societatea însăşi, asemeni apei stătute, s-a împărţit între suprafaţa subţire şi gelatinoasă a celor ce se pot mişca (politicieni, afacerişti veroşi – conectaţi la banul statului – şi interlopi ce “txează” la lumina zilei) şi marele underground al unei lumi ce se descompune lent, dar inevitabil. Asta e România Centenarului Unirii! Să ne mirăm că oricine poate o părăseşte? Sau că, în interior, tinde spre singura formă de echilibru – precar şi acela – pe care a cunoscut-o în istoria ei: feudalismul?

In aceasta lume guvernata de umbre si in care se vad  numai efectele, societatea nu poate functiona in mod normal . Cei mai multi din cei care traiesc in ea primesc suficient ca sa nu moara si destul cat sa nu traiasca cu adevarat , iar natura raporturilor dintre stat si cetateni defineste un fel de penitenciar social in care exista numai detinuti condamnati ad aeternam , dar nu pot fi identificati nici gardienii , nici comandantii sai :



„Dar săracului ce i se poate cere? În ce altceva poate el spera decât în răsturnarea, magică şi totală, a situaţiei în care se află? Ce e viitorul pentru el? Un singur lucru: disperarea de a-si vedea copiii scăpaţi din iadul la care el e condamnat pe viaţă. Pentru asta e dispus să lucreze ca un ocnaş, să mintă, să înşele şi să fure, pentru că ştie – din propria lui experienţă – că oamenii nu au decât o singură şansă de a scăpa din infern. În rest, nu există nimic altceva decât casa, familia, mâncarea, traiul de zi cu zi şi acel, scrâşnit, “mai rău să nu fie!”.
„ O să se spună: nu, România nu e un stat eşuat. Oare? România e asemeni unui bolnav sedat ce merge, deasupra unei prăpastii, pe o coardă, nici aceea prea bine întinsă. Da, încă n-a căzut. Incă. Şi totuşi, dincolo de acest “încă” e un abis pe care noi nu-l mai vedem (pentru că îl simţim prin epidermă), dar care – cum ieşi din graniţele ţării, sare în ochi: sărăcia. Singura constantă a istorică a lumii noastre a fost sărăcia (s.n.).”

In viziunea autorului , societatea romaneasca a fost si este guvernata doar de saracie si 
de impersonalul „ se ” , cu alte cuvinte am avut un comunism fara comunisti , o „democratie originala” fara democrati, etc. :


„Comunismul a sfârşit în frigul, foamea şi întunericul care au făcut din oraşele ridicate de Ceauşescu nişte bidonviluri de lumea a treia.”

„Iar democraţia noastră “originală” se îngroapă în scandaluri, paiete şi festivităţi golite de orice sens.”

In toata acesta eseistica si prestidigitatie sociala sublima care exclude orice forma de determinism , granita intre concepte se estompeaza . Talentul literar indiscutabil al autorului transforma societatea intr-un fel de teatru kabuki in care sub ceva se ascunde altceva si in care se poate afirma orice. Rezultatul este o forma de discurs eclectic in care epocile se amesteca si reperele temporale devin fluide  , iar postulatele si generalizarile tin loc de fapte si argumente :


„ Nu a existat nici un moment în întreaga noastră istorie (s.n.) în care să fi fost – în oricare din provinciile ce ne alcătuie – o naţie proasperă. Epoca lui Carol I, care a modelat oraşele Regatului şi a creat o subţire pătură alcătuită din marii moşieri şi mica burghezie, s-a încheiat cu ultima răscoală europeană. În Europa Occidentală, răscoalele sunt fenomene specifice Evului Mediu.”

Si totusi, furat de peisaj autorul nu rezista tentatiei si de dragul propriilor convingeri da cu bata in balta . Fara sa ezite , se ia de gat cu faptele si istoria reala postuland ce crede de cuviinta acolo unde trecutul a fost deja consemnat. Obiectiv vorbind , orice liceean de astazi are acces acum la o informatie de genul :


„ Rezistența anticomunistă românească este o mișcare populară de luptă împotriva dictaturii Partidului comunist român (6 martie 1945-22 decembrie 1989). A fost activă începând cu anul 1944 și a durat timp de mai mult de treizeci de ani, unele luptători izolați subzistând efectiv până la mijlocul anilor ’70[note 1]. În România, opoziția armată a fost prima și una dintre cele mai organizate forme de rezistență împotriva regimului comunist. Abia după căderea lui Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989, detaliile unei asemenea mișcări au fost aduse la cunoștința publicului. Dacă românii cunoșteau deja existența bandelor armate, acest lucru era posibil numai via propaganda comunistă care le evoca în mod regulat, faptele fiind deformate, puterea arătându-i pe luptătorii anticomuniști drept niște vulgari tâlhari la drumul mare, în solda puterilor imperialiste externe[1].”


https://ro.wikipedia.org/wiki/Rezisten%C8%9Ba_anticomunist%C4%83_din_Rom%C3%A2nia

Ce scrie in 2017 publicistul si lectorul universitar si ganditorul rafinat Mihai Maci preocupat de „ problema decreatiei in opera Simonei Weil , gândirea disidentă est-europeană, filosofia contemporană şi mai ales "tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei” (http://www.contributors.ro/author/mihai-maci/?bio) ?

Ce are chef , iar rezultatul este de un comic involuntar pentru ca in acest caz autorul joaca de unul singur si in alt film : 

„ Interbelicul elitelor noastre s-a încheiat cu trei dictaturi, orice s-ar spune, acceptate (s.n.) de o populaţie care nu a refuzat (s.n.) calea (rusească) a modernizării cu forţa, de sus în jos.”

De aici incolo lucrurile devin de-a dreptul captivante. Daca nu pot fi manipulate faptele si datele istorice pentru ca romanii s-au fript de atatea ori cu ciorba incat sufla si in iaurt, mai ramane asul din maneca respectiv apelul la sentiment si manipularea emotiilor.

In acest caz , solutia este o clasica „lamentatio” respectiv o tanguire si o frangere a mainilor in fata drobului de sare care trebuie sa ramana exact acolo unde este pentru ca nu ne intereseaza nici cine l-a pus , nici de ce, si nici cum poate fi luat de acolo :

„Dincolo de toate e o populaţie însingurată, îmbătrânită, tot mai bolnavă, la limita de jos a alfabetizării, hrănindu-se cu resturile industriei de consum şi care trăieşte cu 300 de euro lunar. Adică cu banii pe care nu i-ar accepta nici un somalez, eritreean, afgan sau bangladeş imigrat în Europa. Peisajul din jurul nostru, cu case ce se ruinează, cu craterele fostelor fabrici, cu munţii despăduriţi, cu grămezile de gunoaie, cu vilele de prost gust şi cu beculeţele “lunii Sărbătorilor” e oglinda chipului nostru, scofâlcit de neputinţă şi a sufletelor noastre pustii. Aceştia suntem!”

Dupa ce au fost decretate premisele  in aceasta forma, concluziile par sa decurga pe cale de consecinta :



„ A le vorbi acestor oameni despre “democraţie”, “valori europene” şi “parteneriat trans-atlantic” nu e nimic altceva decât dovada unei patetice inadecvări şi a autismului în care trăiesc cei ce rostesc asemenea discursuri.”

„ Astăzi nu numesc nimic altceva decât trista realitate: o subţire pătură suprapusă de oameni care pot orice şi o enormă masă de iobagi, care nu mai pot nimic. Ceea ce e propriu timpului pe care-l trăim este faptul că, exceptând o mână de tineri idealişti, entuziaşti şi studioşi, nimeni nu mai crede în vorbele frumoase.”


„ “Democraţia”, “valorile europene” şi “parteneriatul trans-atlantic” au devenit nu doar termeni calpi, ci au sfârşit – în percepţia publică – exact în opusul lor. “Democraţia” a ajuns a fi asimilată vorbăriei găunoase, scandalurilor oneroase, războiului dintre ganguri şi jafului cu protecţie “de sus” prin care s-a devastat tot ce a putut fi împărţit şi s-au creat “parlamentari” şi “miliardari” de carton. “Valorile europene” au sfârşit prin a fi reduse la două: “drepturi” pentru minorităţile sexuale şi “cote” de imigraţie.”

Acum putem in sfarsit sa vedem luminita de la capatul tunelului si sa intelegem ce proroceste autorul ca ne asteapta de la „rechinii imperialisti” in loc de democratie :


„Altfel spus, deschiderea porţilor către invazia – şi dinlăuntru, şi dinafară – a unor străini care, cu protecţii cărora noi nu ne putem opune, ne vor transforma pe noi înşine în “străini în propria ţară”. Iar “parteneriatul trans-atlantic” nu mai e înţeles decât ca o formă penibilă de vasalitate în numele căreia America propune şi dispune după cum vrea, de tot ce vrea, în România. Şi nu orice Americă, ci în mod clar cea a “corectitudinii politice”, a “birocraţiei” şi “multinaţionalelor”.


„Cei care mai înţeleg cât de cât lumea în care trăiesc pot urla din toţi bojocii că nu aşa stau lucrurile, că aceste viziuni false şi reductive sunt opusul realităţii şi că dincolo de ele se văd luminile tancurilor de la Răsărit. Numai că vorbele lor nu vor mai ajunge niciodată în bordeiele sărăcăcioase ale celor ce cred cu tărie că democraţia e jaf, Europa – homosexualitate şi America – stăpânul. Oamenii aceştia sunt convinşi că ştiu, mai bine decât toţi intelectualii, asimilaţi şi ei tuturor stăpânirilor. Am ajuns o naţie de gnostici! ”.


„Astăzi linia de separaţie nu-i mai desparte pe democraţi (sau liberali) de adepţii totalitarismului, ci pe cei care asumă modernitatea de cei ce vor (re)instaurerea unei lumi tribale în care totul e simplu şi clar.”

Mihai Maci dovedeste un talent absolut remarcabil de a glosa pe marginea evidentei , de a disloca si inversa conceptele si sensurile si de reinventa un nou limbaj social care seamana cu nouvorba ( "razboiul este pace, libertatatea este sclavie ,ignoranta este putere",etc. ) din romanul 1984 al lui George Orwell, limbaj  in care pentru ceea ce fac sau nu fac unii, sunt de vina toti ceilalti . 

Cu acest ochean intors eseistul nostru reuseste performanta de a nu observa ceea ce vede intreaga societate respectiv faptul ca statul de drept este asaltat de penalii si grupul infractional organizat care vor sa masacreze legile justitiei , si nici rezistenta acerba a cetatenilor la aceaste tentative . 
In schimb  , ca altadata Ion Iliescu , le  reproseaza acestora "lipsa de consens" adica exact reactiile morale puternice prin care cetatenii nu vor sa stea la aceeasi masa de negociere cu infractorii carora cu atat mai mult nu vor sa le acorde drept de decizie politica intr-un stat de drept : 


„Ce ne-a adus modernitatea? Problemele modernităţii. De pildă aceea că un drum se face doar prin decizie şi prin efort comun. Or, s-a dovedit că nu suntem în stare nici să ne acordăm pentru a decide cu toţii (s.n.) , nici să susţinem un efort de durată pentru a articula ceva în comun(s.n.). Şi atunci? Una din două: sau ne prăbuşim într-o ruină generalizată, din care bande de asociaţi ai interesului de moment fură tot ce le cade în mână ( s.n.)  sau ne încredinţăm unui tătuc feroce, capabil să decidă pentru toţi şi să construiască – la nevoie din oasele noastre – drumul de care avem nevoie (s.n.). Modernitatea înseamnă dezbatere. În lumea noastră dezbaterea înseamnă ceartă şi înjurături, refuzul înţelegerii numai pentru a nu-i face celuilalt pe plac, plata unor poliţe vechi şi neagră băşcălie (s.n.)”.
Rezultatul este un viziune de tip darwinist in care pentru rafinatul ganditor social Mihai Maci  omul ( adica "noi" , adica "toti" ) este un fel de lup pentru om iar ura biologica si interesul pentru "capra vecinului" sta la baza intregii dinamici sociale:


„Modernitatea înseamnă atenţie şi disponibilitate faţă de altul. Dar cum ne putem noi deschide faţă de altul, când toţi ceilalţi pe care i-am cunoscut aveau ei o condiţie mai bună decât a noastră? Când a fost celălalt egalul nostru? Pentru noi a fost stăpânul, bogatul, cel în faţa căruia a trebuit să stăm cu căciula în mână şi pe care, în adâncul nostru, l-am urât din tot sufletul. N-am visat decât să-l doborâm şi să chefuim în palatele lui. Băieţii care i-au dat în cap lui Gherghe Brătianu şi l-au bătut cu răngile pe Mircea Vulcănescu nu erau nici ruşi, nici evrei, nici unguri. Erau “copii de-ai noştri”, de la ţară, crescuţi din lacrimile mămucilor lor şi din sudoarea taţilor lor. Însă când au dat cu parul, au dat cu plăcere, pentru că cel în care-au dat era altul, străinul, cel care uda cămaşa tatălui cu sudoare şi le făcea mamele să plângă. Şi au dat nu doar pentru că li s-a spus asta, ci pentru că au trăit-o ei înşişi în anii dinainte de-a ajunge gealaţi. Nu vă fie frică, dacă s-ar întoarce încă odată lumea, s-ar găsi destui care să dea iarăşi, tot cu atâta sete!”

Deja suna cunoscut, nu ? Din nefericire, toata aceasta viziune primitiva in care oamenii sunt redusi la statutul de caini ai lui Pavlov nu seamana cu filozofia  contemporana, ci mai degraba cu cea din textele sacre ale bolsevicilor din Rusia respectiv cu  psihopolitica promovata de I.P. Beria :




Prima ţintă a Psihopoliticii este Omul. El trebuie coborât şi transformat dintr-o fiinţă cu viaţă spirituală într-un şablon cu reacţii de animal. Omul trebuie sa ajungă să gândească despre sine însuşi ca despre un animal, capabil doar de reacţii animalice. Omul nu trebuie să mai creadă despre sine  despre cei din jurul său că ar fi apţi de „rezistenţă spirituală" sau de sentimente nobile."
"Omul este un animal care funcţionează pe baza mecanismului de stimul-răspuns. întreaga sa capacitate de a gândi, chiar şi principiile sale etice şi moale, se bazează pe acest mecanism."
"Obedienţa este rezultatul folosirii forţei.",etc., etc.
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/spcreier/

Aceasta viziune viscerala asupra umanului este pretextul ideal de construi o imagine apocaliptica a societatii romanesti considerata o bomba cu ceas  in care saracii sunt de vina pentru saracia lor :


Dar noi? Pe noi ne-a prins 1989 cu mai bine de jumătate din populaţie în rural, adică în afara datelor elementare (reţele de apă, canalizare, asistenţă medicală etc.) care definesc civilizaţia. Masa aceasta enormă, plus celalaltă – aproape la fel de mare – rămasă pe drumuri, în oraşe incapabile să se mai întreţină, după falimentul industriilor comuniste a fost adevărata noastră problemă. ".
"Nu avem canalizare în cele mai multe sate, în multe nu e nici dispensar, bibliotecile au fost aruncate în stradă sau arse, se închid şi şcolile – ce le mai rămâne făpturilor ce încă bântuie prin ele? Un singur lucru – căci e în fiecare sat: Biserica. Orfanii tuturor guvernelor, orfanii Europei (cei la care n-a ajuns un euro din faimoasele “fonduri” împărţite generos “între prieteni”) şi-au regăsit tatăl. Biserica aceasta de bază – care n-are aproape nici o legătură cu biserica instituţională – e ultimul loc în care se mai pot întâlni cei care nu mai au unde se duce."

In sfarsit a venit  si  momentul in care se trage cortina peste cauze si vinovati , se furnizeaza tintele false , se postuleaza o mentalitate primitiva a populatiei si de aici o ineficienta modelului european , iar in final suntem amenintati cu o prezumata apocalipsa sociala :



" Şi Biserica aceasta le spune că străinii (adică cei care sunt altfel decât noi) sunt împotriva firii, că stăpânitorii lumii acesteia trebuie să fie asemeni tatălui, autocraţi ce răspund doar în faţa Pantokrator-ului, că credinţa e viaţă şi ştiinţa e nebunie şi, mai ales, că pe cel părăsit de toţi, Dumnezeu nu-l uită..... Acestor oameni li se adresează pliantele ininteligibile pe care se toacă “fondurile europene”?”
„ Preocupaţi de “salarii şi pensii speciale”, am creat o întreagă populaţie de revoluţionari cărora le lipseşte o scânteie pentru a tarnsforma cotidianul în Apocalipsă. Orbiţi de jocul cu sofisticăriile n-am băgat de seamă că au uitat să citească şi singura lor sursă de informaţii sunt ştirile ce anunţă iminenţa ceasului din urmă." 
„Viziunea tribală a societăţii (“afară cu străinii din ţară”, să rămânem doar noi între noi), reîntoarcerea la credinţa fundamentalistă (cu antiintelectualismul ei, care consideră orice cunoaşterea fără beneficii practice ca fiind inutilă), mistica “tătucului salvator” şi invocarea soluţiilor de forţă, resentimentarismul cu potenţial revoluţionar şi, mai mult decât toate, instabilitatea agitată a unei societăţi ce se descompune sunt măsura dezamăgirii pe care-o lasă în urmă a treia tentativă, eşuată, de modernizare a lumii noastre. 

Finalul acestei prestidigitatiei mirobolante este unul apoteotic si pe masura postulatelor si prezumtiilor ei avansate initial . In logica originala a eseistului  , Romania a ratat intalnirea cu Europa  prin ...viziunea tribala a societatii respectiv mentalitatea primitiva a cetatenilor ( nu conteaza faptul ca in Romania au avut loc cele mai mari demonstratii anticoruptie din intreaga Europa )  , deci politicienii care s-au jucat mereu cu chibriturile si sunt  acum aproape de a da foc cetatii ca sa-si scape pielea de intalnirea de gradul III cu justitia , sunt curati ca lacrima Christi si deasupra oricarei banuieli :  



"Şi, în ciuda faptului că atât în 1989, cât şi în 2007 aveam o mulţime de aşi în mână, sunt dovada faptului că am ratat – încă odată – întâlnirea cu Europa. Liviu Dragnea, Tudorel Toader, Liviu Pop sau Olguţa Vasilescu nici măcar nu există. Ei sunt doar materializările – ectoplasmatice şi ridicole – ale acestui eşec, mare cât secolul ce ne stă în faţă.”

Problema este ca acest articol care promoveaza o viziune a ocheanului intors ( este adevarat, diversitatea de opinii este absolut normala intr-o democratie ) si face din alb negru sau invers  reusind sa se adreseze "dudului injurand salcamul" cum spuneau vechii chinezi ,  nu este unul singular ci se incadreaza intr-o tendinta mult mai generala care se manifesta la noi in ultima vreme, cel mai recent exemplu fiind un interviu luat psihologului Daniel David si publicat in ziarul "Adevarul" ( http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/interviu-psihologul-daniel-david-ne-conduc-fostii-tineri-comunisti-indoctrinati-revolutie-doua-trasaturi-opresc-o-tara-afara-1_5a200f7d5ab6550cb8b3a111/index.html ).
 Cum in acest caz nu mai putem vorbi de o "viziunea tribala a societatii " si de "incapacitatea noastra " funciara pentru ca sunt in cauza  reprezentantii noului val de intelectuali publici si formatori de opinie , intrebarea finala este ce urmareste in realitate acest gen de " implicare civica " atunci cand si statul de drept , si valorile istorice , sociale si culturale sunt sub asediu.



http://www.contributors.ro/administratie/dezamagirea-democratica/#comment-327615

http://www.contributors.ro/administratie/dezamagirea-democratica/#comment-327616




Comentarii Contributors.ro


C_1978 spune: 
Contributors închiriază (gratis) spațiu de reclamă pentru bloguri?
La întrebarea dstră
“Cum in acest caz nu mai putem vorbi de o “viziunea tribala a societatii ” si de “incapacitatea noastra ” funciara pentru ca sunt in cauza reprezentantii noului val de intelectuali publici si formatori de opinie , intrebarea finala este ce urmareste in realitate acest gen de ” implicare civica ” atunci cand si statul de drept , si valorile istorice , sociale si culturale sunt sub asediu.”
îl rog pe dl. lect. dr. MACI să răspundă.
Cred că-i mult mai simplu decât să-l tocăm semi-miștocărește în prezența-i. E cam ridicol, scuzați-mă.
Mă întreb cum ați fi reacționat dacă dl. MACI (sau altcineva) ar fi actualizat vreun articol al lui Mihai Eminescu, asemănător ca ton cu cel aici de față… Sau ce-ați zice dacă dl. MACI a scris acest articol negândindu-se la breșele pe care le-ar lăsa criticilor, la cald, la primă mână și din suflet? I-ați acorda circumstanțe atenuante?
Vă recomand s-o citiți pe Simone Weil, unul dintre marii filosofi (nespeculativi) ai secolului trecut.
  • Sergiu Simion spune:
    Nu, dvs confundati mentionarea sursei unei opinii cu reclama unui blog. Dupa regulile dialogului democratic si civilizat, Contributors.ro permite exprimarea libera a opiniei celor care scriu in nume propriu , dar si a pseudonimelor gen C_1978 cum sunteti dvs ( eu nu stiu cine sunteti dvs, dar dvs stiti cine sunt eu ) care cauta orice pretexte sa deturneze dialogul ( am furnizat unul special pentru pseudonime ca dvs , si v-ati comportat exact cum ma asteptam :) ) , nu raspund pentru afirmatiile facute , se pot comporta dupa regula „ musca si fugi” si pot reveni oricand sub o noua infatisare.
    In acest caz ati vrut “sa preluati comanda” pe acest forum , v-ati autoinvestit in postura de avocat al autorului , faceti tuturor recomandari tuturor inclusiv autorului ( care poate raspunde si fara invitatie daca doreste ) si asteptati probabil un fel de „ Sa traiti !” de la ceilalti uitand ca va mai trebuie si ceva argumente in afara de comparatia autorului cu Mihai Eminescu , apelul „la prima mana” si la sufletul dlui Maci pe care l-ati localizat dvs in articol si de sub pseudonim.