Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke

joi, 29 iulie 2010

Obedienta de stat

Am citit de curand intr-un ziar central :


Intelectualul ratează ceea ce ar trebui să facă: critică socială sau implicarea în viaţa societăţii

Vintila Mihailescu
Antropolog

Sursa : http://www.adevarul.ro/financiar/premier_pentru_o_zi/Antropologul_Vintila_Mihailescu_vine_marti-de_la_ora_12-00-la_videochatul_adevarul-ro_0_305370103.html





Frumos spus.

Pe de alta parte, am avut recent in tren o discutie cu doua studente din Bucuresti care mergeau la Vama Veche. Una din ele era studenta la Facultatea de Sociologie a Universitatii din Bucuresti si mi-a povestit un fapt uluitor pentru mine. La seminar , toate studentele ( baietii , nu ) , daca vor sa ia cuvantul , sunt obligate sa se ridice in picioare !
Prima data am crezut ca glumeste ( suntem in 2010 ! ). Nu glumea.


Intrebarea logica este urmatoarea : daca un student la sociologie va sta in picioare si in pozitie de drepti in fata profesorului, cum va sta mai tarziu ca sociolog in fata autoritatii " de partid si de stat" ? Ma tem ca la fel si atunci intelegem de ce stam asa cum stam cu critica sociala si implicarea intelectualului de la noi.

sâmbătă, 24 iulie 2010

vineri, 23 iulie 2010

Cultura de intelligence a decidentilor politici ( romani )

Motto :

"Formarea culturii de intelligence reprezintă, în
opinia noastră o prioritate a oricărui demers educativ prin cunoaştere
"

Dr. psiholog Ion Duvac
profesor asociat Universitatea Bucureşti





“Diagnoza realistă a culturii de intelligence *) la diverse nivele de analiză relevă următoarele aspecte:

a) la nivelul decidenţilor politici:

- persistenţa unor confuzii conceptuale în discursurile referitoare la domeniul securităţii naţionale;
- preocupări scăzute în politicile de resurse umane ale partidelor politice pentru formarea unei culturi de securitate minimale pentru persoanele care ocupă sau urmează a ocupa diverse funcţii; (s.n. )
- slabe preocupări pentru formarea culturii de securitate (implicit cea de intelligence) a candidaţilor la funcţiile eligibile; (s.n)
- politizarea excesivă a problemelor legate de securitatea naţională;
- preocupări scăzute pentru a proiecta şi implementa reformarea profundă a sistemului naţional de securitate.

b) societatea civilă şi elitele intelectuale:
- slabă implicare în fundamentarea ştiinţifică a politicilor de securitate naţională.
( s.n. )

c) la nivelul percepţiei publice:
- viziune aproape paranoică faţă de “autorităţile informative”
- atitudinea faţă de “autorităţile informative” funcţionează pe “principiul vinovăţiei”
- perpetuarea inducerii unei atitudini de neîncredere faţă de “autorităţile informative” ale statului
( s.n.)

d) posibile efecte asupra instituţiilor cu atribuţii în domeniul intelligence-ului romanesc:
- crearea unor presiuni artificiale asupra angajaţilor din instituţiile cu atribuţii în domeniu;
- scăderea moralului ofiţerilor operativi;
- disiparea resurselor în acţiuni de prevenire şi explicare a diverselor „atacuri” mediatice.
( s.n.)


“Credem că optimizarea formării culturii de intelligence a decidenţilor politici prin implicarea nemijlocită a Comunităţii Naţionale de Informaţii vizează următoarele aspecte:

- reformarea politicilor privind managementul resurselor umane ale partidelor;
- formarea elitelor politice să includă în mod obligatoriu pregătirea în domeniul securităţii naţionale;
- implicarea mediului academic în procesul de formare a elitelor politice în domeniul securităţii naţionale;
- accesul la informaţii clasificate - condiţie pentru înscrierea pe listele electorale;
- programe de formare continuă in domeniul securităţii naţionale a decidenţilor politici.
(s.n.) “



“ Formarea culturii de intelligence reprezintă, în opinia noastră o prioritate a oricărui demers educativ prin cunoaştere, ( s.n. ) iar coordonarea factorilor implicaţi ONG – uri, medii academice, instituţii cu atribuţii în domeniu să devină o nouă responsabilitate a Comunităţii Naţionale de Informaţii.( s.n.)”


*) "Conceptul de intelligence larg uzitat în statele democratice la care ne raportăm deseori în stabilirea diverselor standarde de performanţă nu are o traducere fidelă în limba română, cele mai importante sensuri pentru care este folosit în literatura de specialitate se referă la acesta ca fiind:
• Element de cunoaştere susceptibil a fi codificat pentru a fi păstrat, prelucrat sau comunicat.
• Produs rezultat din culegerea, procesarea, integrarea, analiza, evaluarea şi interpretarea datelor avute la dispoziţie referitor la domenii de interes.
• Produsul analitic rezultat din procesarea datelor (informaţiilor brute)
• Activitatea ce generează informaţii prelucrate
Titlu generic pentru spionaj " (s.n.)


Citatele sunt din lucrarea :


COMUNITATEA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII ŞI CULTURA DE INTELLIGENCE A DECIDENŢILOR POLITICI – ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE

Dr. psiholog Ion Duvac
profesor asociat Universitatea Bucureşti

Sursa : http://193.231.1.3/mod/resource/view.php?id=484

Undercover

O experienta individuala


Prin anul 1995 cand , ca multi altii , speram cu naivitate in revirimentul psihologiei romanesti, am avut o foarte interesanta experienta. Totul a pornit de la un anunt din Romania Libera la rubrica “Propuneri de afaceri” prin care “ un investitor strain “ oferea finantare daca propunerile, ideile si planurile de afaceri primite se dovedeau convingatoare, argumentate ,etc.
Am luat anuntul in serios si am trimis o schita a unui plan de afaceri pornind de la activitati psihologice altele decat cele de rutina . Dupa o luna de zile sunt invitat la sediul firmei ( undeva aproape de Magheru ) si incepem o prima discutie ( cei in cauza erau interesati de proiect ) remarcand totusi foarte surprins ca “investitorul strain” initial s-ar fi retras , dar ca finantarea ramanea valabila fiind facuta de partea romana care a ramas... Discutiile saptamanale s-au desfasurat timp de peste o luna de zile pentru ca atunci locuiam in provincie si trebuia sa ma deplasez periodic in Bucuresti , dar si pentru faptul ca reprezentatii firmei cu care tratam ( s-au prezentat ca ingineri ) puneau mereu conditii aproape inacceptabile din punctul meu de vedere ( m-am consultat cu o persoana cu mai multa experienta in negocierea contractelor si mi-a confirmat impresia mea ) si nu reuseam sa ajungem la nici un compromis rezonabil . Imi explicam cumva aceasta situatie prin faptul ca firma in cauza , dupa afirmatiile conducerii, avea mai multe domenii de activitate , inclusiv imobiliare si , nu-i asa, “afacerile sunt afaceri “. Ei bine, n-au fost.
Intr-una din zilele cand negociam , intra secretara ( o tanara foarte draguta ) , isi cere scuze pentru intrerupere si spune :
- Domnule Director, va rog sa-mi semnati si mie cererea de concediu daca sunteti de acord !
- Da, daca ne aduci si noua o cafea !
Am rasuflat usurati si ne-am relaxat ( de fapt toti voiam o pauza ) . In asteptarea cafelei , domnul director a luat cererea sa o semneze, si ne-am ridicat de la birou sa mergem catre fotoliile unde era masuta pentru cafea . In timp ce ne indreptam catre fotolii , langa umarul domnului director care mergea inaintea mea , vad partea de sus a cererii deoarece departase putin hartia sa poata citi fara ochelari. Mai mult ca sigur era o cerere de concediu , titlul era scris de mana si cu litere mari. Pe de alta parte, nu am inteles de loc pentru ce domeniu de activitate era facuta deorece pe hartie scria ... “Domnule Comandant “ !. Ca atare, cafeaua a fost binevenita , dar ca inceput al sfarsitului " afacerii " .

duminică, 18 iulie 2010

Reabilitarea oficiala a Securitatii

“ La noi, culpabilizarea generalizată ( şi de cele mai multe ori fără un temei justificat ) a rezerviştilor structurilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale ( s.n. ) în perioada de după Revoluţie a determinat o anumită discreţie în ceea ce priveşte angajarea acestora în domeniul afacerilor în posturi care ar viza realizarea intelligence-ul privat. Chiar dacă această reticenţă în a utiliza expertiza rezerviştilor amintiţi s-a manifestat mai ales în mediul privat românesc ( s.n.) , firmele străine sau cu capital majoritar străin nu s-au sfiit să caute cu prioritate angajarea unor astfel de specialişti. Posibil ca tonul pentru firmele româneşti să fi fost dat şi de către patronul unei companii străine (s.n.) care în cadrul unei conferinţe de presă de prin anul 1997 fiind atenţionat de către ziarişti că l-a angajat pe postul de consilier pe domnul X, persoană cu o anumită notorietate publică, care ar fi fost ofiţer de Securitate (s.n.) a declarat că „ nu-l deranjează acest fapt şi îi pare rău că nu a ştiut acest lucru, dar cu siguranţă acesta poate fi un motiv serios pentru a analiza posibilitatea creşterii salariului ” (s.n.) . Nu este cazul să menţionăm aici despre ce persoane este vorba (s.n.) , dar cert este că după această dată, probabil şi ca semn al unei anumite maturizări a societăţii civile care s-a produs mai rapid în domeniul privat, percepţia publică a patronatului românesc faţă de rezervişti ca potenţiali angajaţi în posturi de mare responsabilitate s-a schimbat în bine relativ rapid. “ ( s.n. )


Citat din :


COMUNITATEA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII ŞI CULTURA DE INTELLIGENCE A DECIDENŢILOR POLITICI – ACTUALITĂŢI ŞI PERSPECTIVE

Dr. psiholog Ion Duvac
profesor asociat Universitatea Bucureşti

Sursa : http://193.231.1.3/mod/resource/view.php?id=484

La ordine, cetateni !

Urmarind la intamplare un post TV am remarcat opinia exprimata de un invitat la acea emisiune :






" Orice familie normala ar trebui sa aiba un avocat, un psiholog si un preot "

M.Pieleanu
sociolog




Sursa : Antena 3 - " La ordinea zilei" (17.07.2010)






Regret ca nu am vazut decat atat din emisiune, dar si numai atat a fost edificator. Trec peste faptul grav ( sau comic !) ca domnul sociolog a uitat sa mentioneze un contabil, un psihoterapeut de familie ( fara gluma, am citit in presa si despre o astfel de propunere ! ), un sociolog, un astrolog, un bodyguard sau politist, etc. , dar ideea ramane in esenta cam aceeasi. Dupa aceasta opinie , romanii , chipurile, nu mai stiu ( sau nu mai pot... ) sa traiasca singuri . De aceea, in locul statului care alta data "ocrotea si garanta" gratuit , ei trebuie asistati acum de cohorte de specialisti altruisti deoarece cam toti cetatenii au ( sau pot avea ) probleme de natura juridica , psihologica sau metafizica desi nu e clar de loc care este sursa lor. Cu alte cuvinte, problemele societatii romanesti s-ar rezuma practic la problemele individuale ale cetatenilor ei , care , pe cale de consecinta , ar trebui sa primeasca ajutor specializat. In aceasta viziune particulara asupra societatii si viitorului, suntem pe cale sa devenim o natiune de cetateni europeni dar asistati bio-psiho-social si legal pentru a face fata provocarilor societatii si viitorului . Cum am facut fata provocarilor trecutului , am vazut deja .

marți, 13 iulie 2010

Ultimul cetatean

...cei din urma vor fi cei dintai.





























Foto : Adevarul


" Sandu Gheorghiu s-a născut la Şendreni şi locuieşte acum în Braşov. Când a auzit că Siretul ameninţă localitatea sa natală, bărbatul de 51 de ani a mers să ajute la ridicarea digului pe malul râului. În tinereţe, nea Sandu a lucrat la canalul Dunăre - Marea Neagră.
Când l-a văzut pe premierul Emil Boc, omul şi-a făcut curaj şi i-a propus varianta folosirii canalului pentru scăderea nivelul Dunării.
"Domnu' prim-ministru, o întrebare. Am lucrat zece ani la Canal, la Constanţa. De ce nu se dă drumul puţin la ecluze, să facă o cădere de nivel?", a spus Sandu Gheorghiu.
Patru zile mai târziu, ministrul Economiei anunţa că a fost deschisă ecluza de la Cernavodă. Cotele Dunării au început să scadă la Galaţi şi fluviul a putut să preia şi apele Siretului.
"Au contribuit şi cei peste 500 de metri cubi pe secundă pe care îi degajăm pe canalul Dunăre - Marea Neagră", a declarat Vasile Blaga, ministrul Administraţiei.
Şi secretarul de stat în MAI Mihai Capră a declarat că informaţia bărbatului a fost utilă. "Înţeleg că cetăţeanul respectiv a lucrat acolo, cunoştea exact problema", a declarat Mihai Capră.
Autorităţile locale susţin că fără acest sfat, Galaţiul ar fi putut trece prin momente extrem de dificile.
"Până la urmă salvarea Galaţiului a plecat de la Galaţi. Acel om este un erou", a declarat Nicolae Ciumacenco, viceprimarul Galaţiului. ( s.n.)


Sursa :

http://www.realitatea.net/eroul-de-la-sendreni--nea-sandu-a-lucrat-fortat-la-canal--dar-a-venit-voluntar-la-dig_722978.html

http://webtv.realitatea.net/actual/sandu-gheorghiu-i-a-oferit-lui-emil-boc-solutia-salvatoare




"Ideea, mai mult decât simplă - adică deschiderea ecluzelor la canalul Dunăre-Marea Neagră - i-a lăsat cu gura căscată pe specialişti, care până atunci întocmeau scenarii privind demolarea unor diguri.

Gheorghiu i-a sugerat ideea premierului, în timp ce acesta îi umplea roaba." ( s.n.)

Sursa : http://www.adevarul.ro/locale/galati/VIDEO-Vezi-salvat-Sendreni-orasul-Galati_0_295770505.html



Comentariu anonim ( Adevarul ) :

" tadhio12.Jul.10-23:49hs

Un prim-ministru da la lopata iar un taran are idei salvatoare, adica e fix pe dos de cum ar trebui sa stea treburile intr-o tara normala. Degeaba au zeci de agentii si cabinete pt. ca sunt degeaba. Desfintati-le si ne va fi mai bine pt. ca sunt pline de incompetenti care sug seva tarii. Halal tara.
"




Update


“ Pe 4 iulie, membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) s-au întrunit în „celulă de criză" la Galaţi pentru a găsi o soluţie care să salveze de furia apelor Galaţiul, Brăila, localitatea tulceană Smârdan şi zona Garvăn - Isaccea. CNSU luase în calcul şi executarea unor breşe controlate în diguri, pentru ca debitul Dunării să scadă şi odată cu asta să fie micşorată şi presiunea apelor Dunării asupra digurilor. “

“ Pentru că inundarea zonei joase a Galaţiului ar fi însemnat riscarea vieţilor celor peste 7.000 de gălăţeni care locuiesc în Valea Oraşului şi pagube de 250 milioane euro, autorităţile au hotărât construirea unui dig de 4,5 kilometri pe străzile din Valea Oraşului. Era o soluţie disperată. Au fost aduşi din ţară aproape 2.000 de jandarmi, pompieri, hidrotehnişti şi voluntari, care s-au adăugat la sutele de angajaţi ai primăriei şi celor două-trei sute de gălăţeni care au venit să lucreze la dig ca voluntari. S-a muncit cu disperare, zi şi noapte. În cele din urmă digul a fost terminat, dar marea încercare cu apele Dunării nu a mai avut loc, pentru că între timp a fost găsită soluţia salvatoare, una foarte simplă, dar pe care specialiştii care se gândeau la breşe controlate şi diguri din saci, nu au luat-o în calcul. “

„Am plecat la Şendreni, atunci când am auzit de viitură. Mi-am luat două săptămâni de concediu fără plată ca să mă duc acasă, pentru că am acolo casa părintească care este chiar lângă apă. Acolo mai locuieşte mama, care are 87 de ani şi nu are cine să se îngrijească de dumneaei", ne-a relatat Gheorghiu. La Şendreni, situaţia era disperată şi din cauza viiturii, dar şi pentru că Siretul nu prea se mai vărsa în Dunăre. Muncind la dig, Sandu Gheorghiu s-a tot gândit că o parte din viitura de pe Dunăre ar putea fi „deturnată" pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, pe al cărui şantier îşi pierduse zece ani din viaţă. I-a spus varianta sa unui consătean şi omul i-a dat dreptate. Avea o strângere de inimă, nu prea îi venea să creadă că specialiştii nu luaseră în calcul această variantă”

Sursa : http://www.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/cum-a-fost-salvat-galatiul-de-la-dezastru-194045.html

sâmbătă, 10 iulie 2010

Ultima constiinta

Ultima constiinta.
Prof. chirurg Nae Constantinescu



“N-am văzut în viaţa mea asemenea răni“














Foto : Adevarul







“„Am văzut lucruri înfiorătoare. Oameni cu faţa stâlcită, cu fracturi pe faţă. Li s-a strivit faţa în noaptea de 21 spre 22 decembrie. Ăia care au făcut aşa ceva şi au rămas nepedepsiţi o vor face în continuare! Exact aşa, dacă nu mai rău ( s.n.)" “




„La Revoluţie, Spitalul Colţea avea şapte săli de operaţie, în condiţiile în care ne-au venit zeci de bolnavi. Eu am operat fără întrerupere începând de joi seară şi până în noaptea de sâmbătă spre duminică. Fără întrerupere!( s.n.) Duminică dimineaţă m-am culcat şi am domit până luni seara, păzit de studenţi", îşi aminteşte doctorul.



În noaptea de joi spre vineri, 21 spre 22 decembrie 1989, Piaţa Universităţii, unde era baricada de la Intercontinental, a fost spălată de câteva ori cu detergent cald. Ca să dispară urmele de sânge. Pe caldarâm erau şiroaie de sânge. Noi, de aici, de la Colţea, vedeam perfect mascarada aceasta. A doua zi dimineaţa nu era nici urmă de pată. (s.n.) A spus cineva treaba asta? A ciripit cineva treaba asta?", întreabă revoltat profesorul.




După trei săptămâni în care, de fiecare dată când suna la televiziune ca să întrebe de ce este amânată difuzarea, Nae Constantinescu era întâmpinat cu scuze stângace, consiliul editorial condus de Răzvan Theodorescua dispus, în final, transmiterea emisiunii. Tema - „Organe şi proteze artificiale". „Şi a început: «Suntem la Spitalul Militar, unde se fabrică organe şi proteze articiale. De acestea o să fie nevoie încă o perioadă, fiindcă la Revoluţie mulţi oameni au fost răniţi». Aşa se prezintă la televizor răniţii Revoluţiei, cu dispreţul ăsta, cu băşcălia asta? E posibil?" (s.n.) , se enervează, nici el nu mai ştie a câta oară, profesorul Constantinescu.



„Au venit nişte trupeţi dinspre Poliţie, pe Calea Victoriei, şi au măturat tot! Demenţă!", spune profesorul. „Cu gloanţe adevărate au tras. Era o unitate care a venit de la Buzău, pe 13 noaptea. Erau doi băieţi, un inginer şi un student în anul V la TCM. Au tras în ei fără avertismente. Au tras în oameni, ce să mai!"( s.n.).



În ziua următoare, aceeaşi maşină de la „Medecins Sans Frontieres" a mai adus un individ împuşcat în cap. Profesorului nici acum nu-i vine să creadă că a văzut acea imagine, „un om cu creierul afară"( s.n.).



„Au venit, au început să ţipe în piaţă, după care am văzut de sus nişte bătăi cum nu am mai văzut în viaţa mea. Deci bătaie cu bâte, cu picioare! Luau un om, îl doborau în faţa lor şi apoi dădeau cu picioarele în el.( s.n.) Îi urmăreau pe ăia cu ochelari, cu barbă, care aveau mapă. Nu puteţi să vă imaginaţi aşa ceva!"




„Cel mai grav a fost ăsta: Corognea Ion. La 5:15, în ziua de 15, în Piaţa Rosetti, în faţa sediului de la PNŢCD, ăştia băteau o femeie. Omul ăsta le-a spus să nu lovească o femeie. Ca să se răzbune, i-au băgat o vergea în ochi şi i-au scos ochiul. Omul a venit curgându-i ochiul pe faţă.(s.n.) Traumatism ochiul drept cu scurgere de corp vitros pe obraz. Să-l văd eu pe ăla care stă liniştit la chestia asta. Să-l văd eu ! ". (s.n.)



Am făcut o plângere, semnată de 33 de profesori şi şefi de secţie din Bucureşti. Degeaba. Nu s-a întâmplat nimic. Din aceste 33 de persoane, nouă au murit deja. Au rămas 24. Se aşteaptă să moară şi ăştia şi atunci hârtia nu mai are valoare( s.n.). Niciun răspuns, bă, tu înţelegi?

Unde au ajuns aceste documente?

La „Sulea Spătaru", dacă vrei să-ţi spun exact.

Deşi, în momentul în care au văzut declaraţia, anchetatorii au spus că aceasta era „actul care mai lipsea",( s.n.) documentul medicilor s-a pierdut( s.n.) între sutele de dovezi care arată ororile din 14-15 iunie 1990. „Aşteaptă să murim şi atunci hârtia nu mai are nicio valoare", ( s.n. ) spune resemnat profesorul.



Ăia care au desfigurat oameni în decembrie '89 şi în iunie '90 nu erau nici evrei, nici ţigani, nici unguri, nici ruşi. Erau români. Ăia care au tras în oameni nu erau nici CIA, nici Mossad. Erau oameni simpli, cu arme, care au acceptat să ucidă. Tu-ţi dai seama prin ce ticăloşie, prin ce mocirlă a trecut această ţară?”



Oamenii care au făcut asemenea orori ar fi trebuit scoşi din sistem. Cum au făcut nemţii. Gata! Nu mai pupi Minister de Interne, la revedere! Vei deveni factor poştal!”




Sursa : http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Nae_Constantinescu-fost_chirurg-_-N-am_vazut_in_viata_mea_asemenea_rani_0_286171956.html




ADDENDA


Dupa 20 de ani societatea romaneasca este inca amnezica si indiferenta sub toate componentele ei ( deci aproba tacit atat aceste atrocitati cat si faptuitorii lor ) , iar noua generatie de elevi este instruita modern prin e-learning de catre psihologii militari de la noi ca „ teroarea este un fenomen psihologic natural ” ( ! ) :



Din aceasta perspectiva,terorismul poate fi inteles ...ca o tactica psihologica a carei (s.n.) element esential este frica, teama, victimele teroristilor fiind alese in mod arbitrar. Aceasta stare de teama colectiva puternica, tulbura, inspaimanta.( s.n. ) ...Teroarea fiind un fenomen psihologic natural (s.n.) , terorismul reprezinta exploatarea constienta, deliberata a acesteia." ( s.n. )

Citat din :

Dorica Darau *)
TERORISMUL CONTEMPORAN

*) Psiholog, C.M.J. Sibiu


Sursa : http://www.e-scoala.ro/psihologie/terorismul_contemporan.html





In loc de concluzie


„In Romania a revenit frica ”

Herta Muller


( Sursa : http://www.romanialibera.ro/arte/carte/herha-muller-in-romania-a-revenit-frica-189569.html )