Undercover

O experienta individuala


Prin anul 1995 cand , ca multi altii , speram cu naivitate in revirimentul psihologiei romanesti, am avut o foarte interesanta experienta. Totul a pornit de la un anunt din Romania Libera la rubrica “Propuneri de afaceri” prin care “ un investitor strain “ oferea finantare daca propunerile, ideile si planurile de afaceri primite se dovedeau convingatoare, argumentate ,etc.
Am luat anuntul in serios si am trimis o schita a unui plan de afaceri pornind de la activitati psihologice altele decat cele de rutina . Dupa o luna de zile sunt invitat la sediul firmei ( undeva aproape de Magheru ) si incepem o prima discutie ( cei in cauza erau interesati de proiect ) remarcand totusi foarte surprins ca “investitorul strain” initial s-ar fi retras , dar ca finantarea ramanea valabila fiind facuta de partea romana care a ramas... Discutiile saptamanale s-au desfasurat timp de peste o luna de zile pentru ca atunci locuiam in provincie si trebuia sa ma deplasez periodic in Bucuresti , dar si pentru faptul ca reprezentatii firmei cu care tratam ( s-au prezentat ca ingineri ) puneau mereu conditii aproape inacceptabile din punctul meu de vedere ( m-am consultat cu o persoana cu mai multa experienta in negocierea contractelor si mi-a confirmat impresia mea ) si nu reuseam sa ajungem la nici un compromis rezonabil . Imi explicam cumva aceasta situatie prin faptul ca firma in cauza , dupa afirmatiile conducerii, avea mai multe domenii de activitate , inclusiv imobiliare si , nu-i asa, “afacerile sunt afaceri “. Ei bine, n-au fost.
Intr-una din zilele cand negociam , intra secretara ( o tanara foarte draguta ) , isi cere scuze pentru intrerupere si spune :
- Domnule Director, va rog sa-mi semnati si mie cererea de concediu daca sunteti de acord !
- Da, daca ne aduci si noua o cafea !
Am rasuflat usurati si ne-am relaxat ( de fapt toti voiam o pauza ) . In asteptarea cafelei , domnul director a luat cererea sa o semneze, si ne-am ridicat de la birou sa mergem catre fotoliile unde era masuta pentru cafea . In timp ce ne indreptam catre fotolii , langa umarul domnului director care mergea inaintea mea , vad partea de sus a cererii deoarece departase putin hartia sa poata citi fara ochelari. Mai mult ca sigur era o cerere de concediu , titlul era scris de mana si cu litere mari. Pe de alta parte, nu am inteles de loc pentru ce domeniu de activitate era facuta deorece pe hartie scria ... “Domnule Comandant “ !. Ca atare, cafeaua a fost binevenita , dar ca inceput al sfarsitului " afacerii " .