Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Tuesday, August 9, 2011

Ciclul istoric si timpul individual


Culturile libere obtin ceea ce celebreaza

Dean Kamen


Dupa lectia amara si toxica a celor 20 de ani care au trecut deja , oricine poate constata acum ca cel putin trei generatii de romani au pierdut „ pariul cu istoria ” ca sa parafrazam unul dintre cei mai cinici si longevivi politicieni romani . In lipsa unei utopice si imposibile solidaritati de grup , comunitare, si a solidaritatii sociale ( nu mai conteaza aici cauzele acestei situatii ), nici o initiativa individuala nu mai poate schimba cursul istoriei.

Sa analizam in graficul de mai jos raportul dintre timpul istoric si individual pentru o perioada de aproximativ 100 de ani luand ca punct de referinta anul 1989 , an crucial pentru Romania si pentru Europa de Est. Daca vom considera cei 20 de ani drept un interval standard, atunci o reprezentarea intuitiva a ciclului istoric ar putea fi cea de mai jos :



Prin conventie , consideram ciclul istoric format din patru perioade ( I-IV ) , fiecare cu costurile economice , sociale si psihologice asociate :


I - ( 1989 - 2009 ) - Deconstructia sociala ( "Sfarsitul iluziilor ").

II - ( 2009 - 2029 ) - Decontul social ( " Depresia sociala " )

III - ( 2029 - 2049 ) - Reconstructia sociala ( " Agregarea sociala " )

IV - ( 2049 - 2069 ) - Dezvoltarea sociala ( " Solidaritatea sociala " )


Primele doua ( "Sfarsitul iluziilor " si " Depresia sociala ") sunt un cost social platit pentru mentalitatile asociate epocii anterioare si mentinute in viata artificial prin controlul social indirect exercitat prin mass-media . Abia in ultimele doua perioade ( " Agregarea sociala " si " Solidaritatea sociala " ) se va putea vorbi cu adevarat de aparitia si invatarea sociala , si la scara larga , a unor noi comportamente si mentalitati individuale, de grup si sociale - comunicarea deschisa, colaborarea, spiritul de echipa, respectul spatiului personal, solidaritatea umana si sociala, etc. Sa caracterizam succint aceste etape :

I . Este cea mai traumatizanta perioada din istoria moderna a Romaniei definita de un fost presedinte drept „ terorism de stat ” . Prin reprimarea brutala a coeziunii sociale si a oricaror tendinte de agregare sociala , societatea a regresat dramatic intr-un stadiu primitiv fiind tranformata integral dintr-un „ acvariu ” intr-o „ ciorba de peste ”. Anihilarea memoriei sociale, stimularea si intretinerea suspiciunii si neincrederii, conflictul stat-cetateni , haosul social asociat, au atins cote patologice provocand prabusirea totala a sistemului de valori democratice si generand selectia sociala negativa .

II . Aceasta etapa este un recul social asociat perioadei de deconstructie sociala anterioara , fiind caracterizata prin tendinte sociale de tip cetrifug , confuzia valorilor si dezagregari sociale majore. Destructurarea sistemului de valori si cultivarea intensa a selectiei sociale negative din etapa anterioara au condus acum la o dezinhibitie sociala majora definita prin :

- eludarea responsabilitatii politice si sociale , disparitia granitelor si categoriilor sociale , inversarea scalei de valori si a polaritatii morale ( „ crime fara criminali ”, „ coruptie fara corupti ”,etc.)

- pierderea credibilitatii institutiilor statului, a partidelor politice si a reprezentantilor societatii civile ( „ falimentul moral ” , teza „ infiltrarii”, etc. )

- hiperinflatia si demonetizarea competentelor intelectuale, profesionale si sociale ( „ 30.000 de diplome universitare false ...” ; "25000 de doctorate în ultimii zece ani si secretizarea lor de catre Ministerul Invatmantului si secretizarea ordinelor de ministru prin care miile de candidaţi devin anual profesori şi doctori universitari " ; " 30.000 de angajati pe pile in Ministerul de Interne " etc. )

- cresterea majora a agresivitatii sociale in detrimentul drepturilor si sigurantei cetatenilor ( „ dominatia clanurilor interlope si mafiote ”, etc. )

- cultivarea sociala intensa a vulgaritatii, obscenitatii si pornografiei ( „revolutia sexuala” )

- pierderea sperantei sociale si destructurarea ultimelor redute ale coeziunii sociale prin aparitia abandonului social si a reactiilor sociale de tip catastrofic ( „ ultimul stinge lumina ” ; " scapa cine poate ", etc. ).

III. Aceasta este etapa de inceput a unui nou ciclu social consecutiv „ atingerii prapastiei ” din etapa anterioara si prima caracterizata prin manifestarea tendintelor de agregare sociala si de tip centripet. Societatea si membrii ei reinvata sa traiasca impreuna, apar primele initiative civice transparente si oneste cu real succes social care devin centre de referinta pentru memoria sociala .

IV . Etapa finala este cea a dezvoltarii si solidaritatii sociale . Desi acum exista in mod real in statele nordice ale Europei , pentru stadiul actual al societatii romanesti ea este una de tip SF.


Sa analizam acum predarea stafetei intre generatiile post-comuniste :

(1) Aceasta este generatia 0 , lipsita de memorie sociala, a celor cei nascuti in anul Revolutiei , respectiv cei care acum au 20 de ani. A crescut in cea mai traumatizanta perioada din istoriei Romaniei , plateste integral costurile asociate schimbarii sociale specifice urmatoarei perioade ( II ) si este cea mai vulnerabila la depresie sociala si pierderea sperantei .

(2) Este generatia celor care aveau 20 de ani in 1989 , isi traiesc maturitatea acum , dar parasesc incet ringul, si peste inca 20 de ani ( care au inceput deja...) vor predea complet stafeta. Este generatia sacrificata la Revolutie si viitorul ucis al Romaniei , fiind singura care ar fi putut aduce cu adevarat schimbarea , de aceea a fost vanata cumplit la mineriade si fortata sa se imprastiatie in cele patru zari ale lumii .

(3) Este generatia celor care aveau 40 de ani in 1989 , au 60 de ani acum si predau deja stafeta. Probabilitatea ca aceasta generatie sa produca o schimbare sociala este minima.

(4) Aceasta generatie nascuta in 2009 si cu riscul asociat formarii intr-o perioada de depresie sociala, isi va trai maturitatea intr-o epoca de efervescenta sociala , va prinde germenii schimbarii sociale reale si poate si primele semne ale dezvoltarii societatii romanesti.

(5) In sfarsit, daca romanii vor mai avea un viitor comun , generatia care se va naste peste inca 20 de ani de acum incolo , va beneficia cu adevarat in copilarie , adolescenta si la maturitate de sacrificiile generatiilor anterioare , le va implini sperantele si poate visul imposibil al lui Mihai Eminescu, daca si acesta va mai ramane pana atunci o valoare nationala si daca vom mai exista ca natiune.




Concluzii

Generatiile ( 1) , ( 2 ) , si ( 3) pot spune adio istoriei in sensul ca nu vor putea beneficia de schimbarea sociala . Exceptie poate face numai ( 1) care in cel mai bun caz ar putea sa prinda inceputul acesteia . Pozitionarea generatiilor pe aceasta grila demonstreaza ca solidaritatea umana ( sociala, comunitara, de grup ) este veriga lipsa a societatii romanesti care deocamdata face absolut imposibila realizarea unor proiecte sociale pe termen lung ( minimum 25 de ani de exemplu ) . De aceea, singura strategie valida pentru construirea viitor colectiv este implicarea individuala a cetatenilor in proiecte sociale dar pentru stadiul in care ne aflam acum ca societate , aceasta implicare constituie deocamdata o utopie si o contradictie in termeni ( " Nu ma intereseaza " ; " Nu este problema mea ", etc. ) . Pe de alta parte, pozitionarea individuala pe aceasta grila ne arata ca un scenariu de viata individual si realist nu poate fi desprins de scenariul social care , din nefericire, este unul pesimist si in care zarurile au fost deja aruncate . Ca atare, generatiile prezentului au pierdut pariul cu istoria si numai o minune sociala mai poate reseta aruncarea zarurilor . In sfarsit, fara o reactivare completa a memoriei sociale boicotata si distrusa sistematic , si fara o schimbare reala a institutiilor romanesti , orice schimbare sociala democratica in Romania va ramane numai in plan virtual si nu va deveni niciodata realitate. Poate de aceea, romanii adevarati refac mereu , si fara sa vrea, povestea Evreului ratacitor. Ei dau adevarata masura a valorii lor, si sunt recunoscuti si respectati ca atare pe alte meleaguri , dar extrem de rar sau deloc in propria lor tara. E si aici o mână a destinului, nu ?!




Publicat in :

Asymetria, Paris
Universul Romanesc.com

5 comments:

Ioan Rosca said...

Da. In fine, problema e pusa limpede, scoasa din ceata vorbelor goale. Cam asta pare perspectiva lucida-pentru prezent. Spre viitor insa, imaginarul din model introduce (mobilizator sau ostoitor) optimismul arbitrar. Nu vad de ce s-ar relua... modelul ciclic. Nu-mi pare ca traim doar un anotimp sinistru al omului ci o prabusire patologica, poate ireversibila, in haul creat de complexitate. Si nu e vorba numai de Romania- care are , e drept, un avans insuportabil in degenerare. Ci de conditia umana tot mai uzata de "crestere", tot mai imbatrinita.

Ioan Rosca

Ghita Bizonu' said...

Bun . In ce an suntem ? 2011. Orice proiectie despre 2029 ori 2050 este pura fantezie , SF daca doriti.
In stadiul 2 ziceti ca sp-a produs hiperinflatie. Pardon asta era in anii 90 ...
Dati-mi voie sa ii prefer pre Asimov, Clarke , Lem samd.

Sergiu Simion said...

Va multumesc pentru precizarile dvs, sunt binevenite si la obiect , de aceea ma simt dator sa-mi argumentez in detaliu punctul meu de vedere. Optimismul pe care il considerati arbitrar , eu il consider ca fiind necesar si oarecum inevitabil deoarece adevarata schimbare sociala o consider posibila in etapa IV adica abia peste 60 de ani ( deci dupa un cost social imens ! ) de la momentul 0 , ales prin conventie ( anul 1989 ) . Altfel spus , acest optimism este este mai degraba un rezultat necesar al unui proces complex de autoreglare sociala in care nu va mai fi implicat in mod majoritar statul care , prin institutiile, mecanismele si functionarii sai mai degraba a franat decat a sprijinit evolutia societatii romanesti. Cea mai buna dovada este ca dupa 20 de ani de „ tranzitie” , nici un minister, nici un domeniu al vietii sociale si economice nu merge bine pentru ca de fapt nimic nu a fost reformat pana la capat si am ramas ceea ce suntem . Cea mai buna dovada este chiar Ministerul Educatiei despre care aflam din presa ca in anul 2011 isi ...secretizeaza competentele(doctoratele) ! .
Pe de alta parte, nu cred ca este vorba totusi de un anotimp sinistru al omului , de o prabusire patologica si de o degenerare a conditiei umane si in acest punct mi-as permite sa am o opinie diferita de a dvs . Cred mai degraba ca este vorba de sisteme politice si sociale erodate , respectiv de structurilor lor aferente care , cu sau fara intentie, nu mai pot constitui un suport valid pentru noua evolutie sociala ( la acest capitol, din nou batem recorduri europene ) , si aici nu cred ca este vina cetatenilor. In sfarsit, ma raliez opiniei conform careia exista o anumita degenerare a conditiei umane , dar nu cred ca aceasta este cauzata de „ crestere ” . Aceasta se pare ca , dimpotriva, reintoarce oamenii catre natural si autentic . As crede mai degraba ca decidentii politici si sociali , lipsiti de fapt de aderenta sociala necesara , au devenit de multa vreme „ prea mici pentru un razboi atat de mare ” si sunt pe cale sa indeplineasca fara voia lor o profetie citata de domnul Dan Culcer : „ Natiunile care separa inteleptii de razboinici , vor avea lasi care sa cugete si prosti care sa lupte ”. Cu stima ,

Sergiu Simion said...

Este vorba de " hiperinflatia si demonetizarea competentelor intelectuale, profesionale si sociale" , nu de devalorizarea banilor din anii `90.

Cârcotaşu said...

Interesant.
Multe din cele spuse nu-mi plac, unele sunt evident corecte, iar despre altele e greu să mă pronunţ.
Mi-e greu, spre exemplu, să accept ca fiind "optimistă" ipoteza conform căreia o "adevărată schimbare socială" se va produce peste 60 de ani. Mai degrabă umor negru, dar optimism?
În orice caz,un sumum de opinii de loc de neglijat. E loc de multe discuţii, dar e... normal!