Amurgul idolilor sau ilegitimitatea morala a unor intelectuali publici

In aceste vremuri  cumplite pentru societatea romaneasca ,  de resetare a valorilor sociale si de degringolada morala,  in care exista " robe care au ingenuncheat Romania si au deschis usile puscariilor" ( http://www.ziare.com/stiri/justitie/robele-care-au-ingenuncheat-romania-si-deschid-usile-puscariilor-cine-sunt-de-fapt-cei-noua-1541579 ) unul dintre punctele de sprijin care au mai ramas cetatenilor ar trebui sa fie societatea civila , liderii,  personalitatile culturale si intelectualii ei. 
Din nefericire , deconstructia politica si sociala in care este antrenata societatea romaneasca atinge si acest ultim punct de sprijin. 
Marti 11 decembrie 2018,  intr-un interviu aparut in ziarul " Evenimentul Zilei"   celebrul istoric Lucian Boia are in sfarsit o reactie foarte interesanta fata de afirmatiile facute la adresa sa  intr-o carte aparuta recent  ( Catherine Durandin -Romania mea comunista, Editura Vremea, 2018 ), afirmatii care ii pot  compromite statutul social , profesional si moral si de fapt intreaga sa cariera . 
In acest interviu encomiastic si de spalare a imaginii , in mod surprinzator celebrul istoric nu se considera calomniat sau afectat, nu ameninta cu procese in justitie pentru afectarea imaginii , daune morale , etc. ci alege sa considere toate aceste afirmatii drept " fantezii" . 
Aceasta strategie excelenta in alte ocazii , este una catastrofala in cazul de fata deoarece " calomniatorul" semneaza cartea in nume propriu deci isi asuma total raspunderea afirmatiilor facute. 
In acelasi timp vorbim despre un cetatean francez , istoric de profesie , bun prieten al Romaniei , o persoana cu un CV ireprosabil si intamplator pasionata de starea de spirit si mentalitatea romaneasca exact ca si istoricul Lucian Boia. A acuza o astfel de persoana de " fantezii " este o stratagema valabila pentru unii  in anul 1990 cand Corneliu Coposu era denumit " mosier tradator de tara " ; " schelet ambulant " ; " mort viu " , etc. (https://adevarul.ro/locale/zalau/minciunile-istoriei-fost-pictat-corneliu-coposu-mare-mosier-tradator-tara-1_5120a9fb00f5182b856e9892/index.html ; https://adevarul.ro/locale/constanta/cum-devenit-corneliu-coposu-batjocura-societatii-postrevolutionare-revansa-luata-senior-doar-cinci-ani-romanie-libera-1_56435f8df5eaafab2c815122/index.html ), dar nu si in Romania anului 2018 ( ce motive ar avea o persoana cu un asemenea statut sa publice asemenea " fantezii" ?!)   cand echivaleaza cu demisia morala a unui intelectual public.




                              Lucian Boia
                                                                     

Lucian Boia
Foto : Răzvan Vălcăneanţu

Evenimentul zilei:

- Stimate domn, a apărut o carte - „România mea comunistă” (Editura Vremea, 2018) - a cărei autoare, Catherine Durandin, istoric francez, sugerează că ați fi fost, în anii studenției, omul Securității. Citez un pasaj din amintirile doamnei Durandin: „A fost o lună în care am fost însoţită fără pauză. Lucian Boia venea să mă ia de la hotel la ora 8, mă însoţea la biblioteca Academiei, se aşeza lângă mine, verifica fişele prin care solicitam lucrările. Luam prânzul împreună, plecam din nou împreună la bibliotecă, la sfârşitul după-amiezii mă însoţea din nou la hotel. A fost inutil să-i explic ghidului meu că biblioteca îmi era cunoscută, ştiam organizarea fişierelor, ca şi drumul până la hotel, şi că venisem să-mi verific sursele şi să-mi pun la punct bibliografia tezei: nu m-a slăbit deloc, îndeplinindu- şi conştiincios sarcina”. Mai mult: „Au fost zile lungi şi, în mod paradoxal, solitare în această companie permanentă care-mi interzicea, de fapt, să intru în contact cu prietenii mei. Mă feream să-i pun în pericol. Pe Şerban Rădulescu-Zoner, cu care m-am întâlnit la sala de lectură de la biblioteca Academiei, Boia l-a repezit atunci când mi-a propus să mergem să fumăm împreună o ţigară în grădină. Nu am uitat formula: «Nu sunteţi autorizat să vorbiţi cu doamna Durandin», i-a spus lui Şerban”. E limpede, ea sugerează că ați avut „sarcina” s-o supravegheați. Care-i adevărul ?

Lucian Boia:

- Când vine vorba despre astfel de volume, de așa-zise amintiri, știți și dumneavoastră că trebuie consumate cu multă grijă (s.n.). Nu vreau să intru în polemică, nici cu doamna respectivă, nici cu nimeni, dar lucrurile din acea carte sunt într- o măsură apreciabilă fanteziste(s.n.) . Mai mult nici n-am ce să comentez, sunt lucruri situate mult prea departe de realitate(s.n.).

https://evz.ro/puterea-cuvantului-interviu-exclusiv-cu-lucian-boia-colaborarea.html

                             Catherine Durandin

Catherine Durandin
Foto : Adevarul 

" Pasionată de istoria României

Numele: Catherine Durandin

Studiile şi cariera:

- A studiat la Facultatea de Litere, cu specializare în istorie, la Paris. În 1967 a fost cu o bursă în România.

- A publicat numeroase cărţi despre istoria României: „Nicolae Ceauşescu. Adevăruri şi minciuni despre un rege comunist“ (Editura Nemo, 1992), „Istoria românilor“ (Institutul European, 1998), „Bucureşti. Amintiri şi plimbări“ (Editura Paralela 45, 2004), „România post 1989“ (Institutul European, 2010).

Lucrează la Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale (INALCO) şi la Institutul Superior de Relaţii Internaţionale şi Strategice (IPRIS)." 

" M-au interesat starea de spirit, mentalitatea românească. Scriu despre România, însă refuz orice didacticism, pun probleme şi caut răspunsuri. Urmăresc evenimente, cronologii, fapte, caut sensuri, am un discurs reflexiv asupra trecutului românesc. Am o „lectură“ proprie a istoriei, una hranită din alte lecturi şi experienţe istoriografice, dar mai cu seamă din sondajele pe care le-am efectuat în spaţiul românesc un bun sfert de secol. Ca istoric, citeam, lucram şi nu înţelegeam. Priveam în linişte misterul unei desfăşurări ale cărei jaloane începeam să le sesizez şi în arhivele Parisului, Romei şi Londrei. Toţi diplomaţii europeni iubiseră România dintre cele două războaie mondiale. Mă foloseam de relatările lor şi vedeam lucrurile şi cu propriii mei ochi. M-am documentat mult pentru cărţile mele. Însă adevarata cunoaştere implică întotdeauna o realitate vie, o experienţă directă..." 

Catherine Durandin

https://adevarul.ro/cultura/carti/scriitoarea-cercetatorul-catherine-durandin-Incerc-inteleg-taina-longevitatii-comunismului-nationalist-1_5b51e45adf52022f75720b4e/index.html 

Note 

https://evz.ro/dezvaluiri-boia-securitatea.html

https://www.lapunkt.ro/2018/05/interviu-catherine-durandin-despre-romania-mea-comunista/

http://gazetadecluj.ro/lucian-boia-adevaratul-securist/

Karl Marx, ingineria sociala comunista si societatea civila de la noi

"Marx isn't responsible for all the atrocity his alleged heirs have to answer for." 

Jean Claude Juncker 

( The President of the European Commission.)

Trier, Germania,   2018 

Recenta inaugurare a statuii lui Karl Marx de la Trier de catre  presedintele Uniunii Europene , Claude Juncker,  a fost comentata si de unii reprezentati ai societatii civile de la noi.
Sorin Ionita, partener fondator la EFOR ( Expert forum ) si editorialist pe Contributors.ro (http://www.contributors.ro/author/sorin-ionita/?bio ) a reactionat in stilul sau amiguu si trivial ( Sorin Ionita - Un pipi de protest pe junckerul Marx ) recunoscand rolul lui Marx in filozofie, dar minimalizand rolul lui in istorie , exact ca presedintele Uniunii Europene : 

" Cât despre Marx însuşi, e cazul să punem punct unor polemici care se duc în cadre aiurea. Da, Karl Marx e important ca etapă în istoria filozofiei sociale europene(s.n.), pentru cine o studiază temeinic. Dar dacă n-ar fi fost regimurile politice care l-au revendicat ulterior (s.n.), el rămânea un alt scriitor german cam greoi, impenetrabil, din sec XIX, cum sunt atâţia alţii. Profet cum zic unii o fi fost, doar că profeţiile lui “ştiinţifice” s-au cam infirmat în realitate."
" Şi, paradoxal, tocmai de latura asta de pamfletar (?!- parca era denumit filozof - s.n.) chemând la ură de clasă şi violenţă socială, de unde i se trage celebritatea, încearca Juncker (şi mulţi alţi apologeţi) să-l văduvească, prezentandu-l ca pe un oarecare filozof între alţii."

Solutia "civica" propusa , la fel de profunda ca si titlul articolului , tine de preferintele personale ale autorului si urmeaza un trend la moda , respectiv degradarea limbajului si mesajului public :

" Ca atare, dacă mi se permite un mic Pussy Riot ( s.n.) de Bucureşti, vă încurajez la o delicată nesupunere civică sub formă de pipi post-comunist la baza soclului ( n-ar strica si injuratura ) , dacă aveţi drum prin frumosul Trier."

Dincolo de Pussy Riot ( de gustibus non-disputandum )  , delicata "nesupunere civica" propusa de autor este un fel de protest "cainesc" , respectiv  o forma de anarhism pueril,  pentru care militeaza un segment vizibil al societatii civile de la noi :

" Nivelul maxim de isterie a fost însă atins în momentul cînd una dintre protestatare a apărut cu un tricou pe care era scris mare: „Mă p.. pe el de vot”. Ei bine, aici spiritele s-au înferbintat pentru că a fost atins unul din „elementele sacre” ale democraţiei de duminică. S-a intrat în „sfînta sfintelor” nepermis. " 

Vasile Ernu - Proprietatile politice ale pi........
http://adevarul.ro/news/politica/proprietatile-politice-pi.......-1_538441b20d133766a809ba1d/index.html

„Susţin acest boicot, sau susţin orice, mergeţi la vot, certaţi-vă cu comisia, aruncaţi cu confetti, faceţi ce vreţi voi în ziua de vot, dar amintiţi-vă un lucru: cînd rămîneţi doar cu dreptul de vot şi nu mai aveţi niciun alt drept - la sănătate, la educaţie, de băut apă curată din pămîntul tău - atunci mă p.. pe dreptul ăla la vot, deci nu mai contează.” 

Costi Rogozanu

23 mai 2014, Libraria Bastilia: o dezbatere despre polemicile declanșate de #grevacetateneasca cu Elena Calistru, Victoria Stoiciu, Florin Iaru, Sorin Cucerai, Mircea Kivu, Vasile Ernu, Mircea Toma.

Ceea ce eludeaza publicistul Sorin Ionita definindu-l pe Marx drept "pamfletar" ( ?!) desi il recunoaste drept filozof "cam greoi",  este faptul ca opera lui Marx  a pus bazele celei mai sinistre inginerii sociale din istorie ( s-a scris inclusiv despre schizofrenia marxista ! ) care  dorea sa schimbe din radacini si societatea , si natura umana . 
Adeptii lui au urmat-o ad litteram si cu aceleasi rezultate infricosatoare  peste tot unde a ajuns.  In cazul particular al Romaniei, sinistrul "Experimentul Pitesti"  , nu este nimic altceva decat o punere brutala in practica a unui program total de "schimbare revolutionara a lumii" si de resetare a sistemului de valori politice, culturale, religioase si morale al "dusmanilor poporului". 
A combate un asemenea cancer social cu metode triviale gen Pussy Riot poate fi o eroare printr-o evaluare superficiala a domeniului, dar la fel de bine poate fi si o diversiune care abate atentia de la gravitatea problemei .
Ca sa eliminam orice dubii ,  "pamfletarul" Marx si marxismul au fost predat pana la saturatie in facultatile de stiinte sociale de la noi pana in 1989 , dar profesorii au omis cu grija radacile ascunse ale doctrinei,  exact cum  " Steaguri pe turnuri" a lui Makarenko si celebra lui "pedagogie" vorbeau despre orice , numai despre bataile si torturile administrate "pedagogic" in toate inchisorile bolsevice, nu. 
Ceea ce in timpul comunismului  profesorii de la facultatile de stiinte sociale au omis sa spuna despre esenta criminala a marxismului si ceea ce eludeaza publicistul Sorin Ionita acum , poate fi citit in celebra carte a pastorului Richard Wurmbrand :  

 Richard Wurmbrand - Marx si Satan.pdf by Paolo Constantin on Scribd

Richard Wurmbrand - Marx si Satan.pdf by Paolo Constantin on Scribd


http://www.contributors.ro/fara-categorie/pipi-protest-juncker-marx/#comment-342915

Testarea psihologică a profesorilor este anticonstituţională

In 2003, in urma cu exact 13 ani ,  a fost publicat pentru prima data un exceptional interviu cu doctorul in psihologie Dan Gogleaza , distins psihoterapeut din Germania . Acest interviu de referinta pentru psihologia romaneasca din ultimul sfert de secol si de un dramatism zguduitor pentru orice constiinta morala si profesionala din domeniu, ar fi trebuit sa schimbe directia  in care evolua psihologia romaneasca  , dar nu a avut nici o consecinta asupra mentalitatii celor care au confiscat acest domeniu profesional si i-au hotarat destinele. 

Consecintele se vad si astazi . 

Testarea psihologică a profesorilor este anticonstituţională

Interviu cu dr. Dan Goglează de Liviu Antonesei

Publicat în revista Observator Cultural nr. 194 din noiembrie 2003 şi în revista Psihologia Socială nr. 12 din 2003 a Universităţii Al.I.Cuza-Iaşi. Reluat şi pe site-ul www.asymetria.org în noiembrie 2006

Domnul Dan Goglează este doctor în psihologie şi psihoterapeut în praxisul propriu în Germania. Absolvent al facultăţii de istorie-filozofie, secţia psihologie-sociologie a Universităţii Iaşi în 1976, a profesat ca psiholog clinician 10 ani la Focşani iar din 1986 trăieşte în Leverkusen. Este membru al Asociaţiei Psihologilor Germani-BDP, al Asociaţiei şi Camerei Psihoterapeuţilor – VPP si BVVP, al Societăţii de Hipnoză – DHG, supervizor şi psihoterapeut autorizat de Asociaţia Casei Medicilor Germani iar în anul 2002 i s-a editat o carte la Editura „Polirom” intitulată „Psihoterapia – ca relaţie a schimbării individuale.”
LA – Liviu AntoneseiDG – Dan Goglează

 ( Sublinierile din text imi apartin  - S.S. )

LA – Prin problemele deontologice atinse, cartea ta devine, în contextul actual, o lectură obligatorie atât pentru specialişti cât şi pentru unii factori de decizie. La noi, printr-o ordonanţă a Ministerului Sănătăţii şi al Educaţiei, se cere executarea unui examen psihologic anual pentru profesori, atât universitari cât şi preuniversitari. Care este părerea ta şi dacă în Germania profesorii sunt supuşi unei asemenea testări?

DG – Nu cred că aici ar putea veni cuiva o asemenea idee, nici măcar în glumă. Eu sunt în principiu împotriva ideilor de „europenizare” forţată şi cu orice preţ, a aplicărilor neadaptate de măsuri şi reguli impuse de „sus sau de alţii”, cred însă că prin această măsură sărim mult peste normele Europei democrate. În Germania nici profesorii şi nici alţi educatori nu sunt testaţi şi nici nu trebuie să treacă pe la psihiatru. La începutul practicării profesiei de medic, psiholog, profesor sau alte profesii prin care se intră în contact cu persoane, este necesară doar o adeverinţă simplă de la medicul de casă precum că nu te afli în evidenţă cu boli psihice cronice şi asta-i totul pe toată perioada practicării profesiei. O asemenea măsură pune mari probleme deontologice, metodologice, tehnice şi nu la urma urmei chiar social-politice.

LA – De ce politice? Asta-i ordonanţa, ea se aplică deja, psihologii au treabă şi profesorii completează cuminţi chestionare, dacă li se dau cumva.

DG – Dacă eu povestesc asta aici, voi fi întrebat dacă nu cumva în România s-a instalat o nouă dictatură. Orice aluzie depreciativă la sănătatea psihică a cuiva este interzisă constituţional iar ierarhizările de nivel mintal, în susţinerea unor măsuri sociale, sunt considerate aici elemente clare de rasism. Prin această măsură sunt discreditaţi aparent numai profesorii însă, psihologii se vor discredita singuri, în primul rând pentru că acceptă acest lucru şi pentru că nu sunt pregătiţi în nici un fel pentru un asemenea examen.

LA – Nu eşti cam depreciativ totuşi faţă de colegii noştri?

DG – Nu, eu constat o realitate, cunosc bine situaţia psihologiei de acasă şi un asemenea examen presupune mai multe faze de pregătire, de la clarificarea problemelor metodologice până la realizarea unor standarde comune la nivel naţional. Absenţa unui lobby profesional, comparativ cu cel al medicilor, de exemplu, face ca psihologii să fie orbiţi de ofertă şi să se supraaprecieze. Deontologic vorbind, nu există o acoperire profesională a acestui act întrucât nu există nici un Cod Etic aprobat sau semnat de vreun psiholog în România la terminarea studiilor sau în cadrul Asociaţiilor profesionale cărora le aparţin prin calificări postuniversitare iar Colegiul Psihologilor, care ar putea avea rolul supervizării etice şi deontologice, nu a fost încă aprobat de Parlament. Orice relaţie psiholog – client/pacient pune problema rezolvării ecuaţiei de „putere” prin încercarea fiecăruia de aşi adjudeca dreptul definirii relaţiei. Este un aspect general tipic oricărei relaţii umane, însă psihologul autorizat pentru testări diagnostice sau alte avize este un specialist el însuşi antrenat şi terapizat să nu-şi va folosească abuziv şi în detrimentul OMULUI rolul încredinţat.

LA – Cum adică, psihologii trebuiesc terapizaţi şi autodiagnosticaţi?

DG – Bineînţeles, atât de profesorii lor care-i supervizează până la obţinerea autorizaţiilor de care au nevoie cât şi de colegi în cadrul experienţei proprii în terapia de grup obligatorie. Nu poţi lăsa destine şi situaţii umane sensibile pe mâna unor persoane nepregătite deontologic, neacoperite organizatoric, fără experienţă sau fără să-ţi fi făcut „propria igienă psihică” adică fără a-ţi fi prelucrat propriile penibilităţi sau traumatisme.

LA – Păi în situaţia asta nimeni nu corespunde condiţiilor pe care le descrii! Ce facem atunci?Da de ce avem totuşi nevoie de atâta deontologie?

DG – În această situaţie ea este mai importantă chiar decât metodologia şi uite de ce. Nu uita că este vorba de a examina personalitatea unor „modele sociale” cu autoritate educativă şi morală, recunoscută în orice societate şi în toate timpurile. A pune un dascăl la un asemenea examen este un supliciu moral şi poate aduce un prejudiciu fără precedent autorităţii sale. Printre altele orice elev, nemulţumit de notă sau de vreo măsură educativă luată de un profesor, o poate contesta pe „motive psihologice”. Se depreciază concomitent şi percepţia socială a psihologului devenit astfel un fel de „justiţiar” şi, în loc să crească accesibilitatea populaţiei la consultaţia psihologică şi încrederea în psiholog, se va obţine exact contrariul. Eu mă îngrozesc la ideea că, psihologii vor trece acum la „vânat” de personalităţi schizoide, de perverşi potenţiali şi nevrotici obsedaţi, înarmaţi cu săgeţile unor chestionare fragile şi nevalidate pe populaţia pe care doresc s-o testeze. Şi ce-o să facă psihologul respectiv cu diagnosticul pus? Sub ce formă îl poate comunica persoanei fără s-o destabilizeze psihic (având în vedere efectele catastrofale ale unei sugestii autorizate) sau conducătorului instituţiei, fără a prejudicia moral prestigiul celui în cauză şi fără a viola secretul profesional. Confidenţialitatea privind sfera intimă, psihică, a unei persoane este un drept inalienabil constituţional, iar informaţiile „încredinţate” trebuiesc păstrate minimum opt ani sub cheie şi eventual transmise psihologului care preia activitatea respectivă prin protocoale de reglementare stricte. Eu am tradus anul acesta Codul Etic al Asociaţiei Psihologilor Germani, în care sunt elucidate aceste principii şi reguli, l-am pus la dispoziţia colegilor români iar dacă Colegiul Psihologilor Români ar fi fost aprobat de Parlament nu s-ar fi ajuns acum în această situaţie. Acest cod poate fi citit în Internet pe frontalul Home Page-ului Catedrei de Psihologie a Universităţii Iaşi. Asigurarea confidenţialităţii este un aspect esenţial al activităţii psihologului în toată lumea şi el nu poate fi obligat, de nici o instituţie sau terţi, la dezvăluirea datelor pe care le deţine despre o persoană, fără acordul în scris al acesteia şi cu precizarea exactă a conţinutului.

LA – Vrei să spui că la voi nu se dau avize profesionale de apt sau inapt, nu se pun diagnoze psihice?

DG – Nu, ele nu sunt dezvăluite, casele de asigurări primesc un cod numeric iar avizul psihologului şcolar, de exemplu, este doar o recomandare faţă de care orice părinte se poate prevala şi, să-şi dea copilul la ce şcoală doreşte, pe răspunderea sa. Rezultatele la testele de performanţă sau de inteligenţă nu se arată niciodată şi sunt comunicate într-un limbaj neutral, ceva în genul „rezultatele nu sunt suficient de convingătoare pentru a susţine că dumneavoastră sunteţi tocmai potrivit pentru această meserie dar nu şi pentru altele” sau dacă este vorba de un atest de psihologie auto se scrie cam aşa: „conform studiilor x, y nu putem exclude probabilitatea repetării în viitor a faptelor de încălcare a regulilor de circulaţie manifestate în antecedente.”

LA – Cum adică în antecedente ? Să înţeleg că nu se face un examen psihologic la începutul şcolii de şoferi?

DG – Exact aşa este, dreptul la un carnet de conducere este unul democratic şi nu este pus, în Germania. la „probe de testare.” Nu există un examen aptitudinal psihometric nici înainte de a se începe şcoala de şoferi şi nici după aceea. La urma urmei, accidentele de circulaţie sunt adesea cauza supraaprecierii aptitudinilor şi aceasta este o problemă de caracter. Aptitudinea te poate salva doar într-o situaţie dificilă, caracterul o face însă mereu.

LA – Deci nu se face o testare psihometrică în toată regula nici în acest caz?

DG – Corect, fac un examen psihologic la TÜV, acolo unde sunt verificate tehnic şi maşinile, doar cei care încalcă în mod repetat reguli de circulaţie şi-şi consumă cele 9 puncte de la Flensburg, cei cu probleme de alcool repetate sau eventual cu alcoolemie foarte ridicată, caz în care se conchide un consum regulat de alcool iar dacă respectivul stă pe picioare şi merge drept este desigur un alcoolic pentru că-l suportă fără dificultăţi „vizibile.” Examenul constă, pe lîngă probele de sânge, numai dintr-o discuţie în care se pun câteva întrebări de rutină. Psihologul este un analist profesionist care reuşeşte să observe ceea ce este esenţial în comportamentul celui examinat. Nici în cazul repetării examinării nu se aplică vreo probă de aptitudini, ci doar un interviu liber, deschis dar foarte bine centrat pe esenţa problemei de fond: de ce şi cum s-a ajuns la această situaţie, care este explicaţia personală a faptei, cum s-au petrecut faptele, care este definiţia personală a problemei şi ce a făcut persoana, de la ridicarea permisului şi până la data examinării, pentru rezolvarea problemei devenite conştiente.

LA - Vrei să spui că noi nu putem face o asemenea discuţie sau că metodologia de testare psihologică nu e pusă la punct?

DG – Aici ar trebui să-mi răspundeţi dumneavoastră. Stimate domn, psihologia nu înseamnă a aplica doar teste, asta e doar o fază de început a ei, un fel de componentă ludică dacă vrei. Psihologia experimentală şi psihometria s-au dezvoltat din complexul psihologiei de a fi recunoscută ca ştiinţă. De pildă, Freud nu a aplicat niciodată un test. Testele au o valoare orientativă şi nici un chestionar cu variante de răspuns standardizate nu poate surprinde aşa zisele latenţe, potenţiale de profunzime sau dinamica personalităţii care ar fi scopul „abscons” presupus al ordonanţei. Deci, dacă se vizează aşa numitele latenţe, ele ar putea fi sesizate numai prin interpretarea răspunsurilor la întrebări deschise, nestandardizate, prin interviuri clinice de tip analitic-introspectiv sau prin teste proiective aplicate individual într-o atmosferă de încredere absolută. Toate aceste criterii cer timp şi presupun o rutină de ani de zile în aplicarea lor, plus o experienţă clinică îndelungată. Cele mai performante laboratoare psihometrice din România au nevoie de 6 până la 8 ore pentru un aviz psihologic, fără a se intra în detalii de personalitate. Poţi să-mi explici cum pot fi testaţi serios un număr de 10000 de profesori într-un judeţ de mărimea Bacăului, de exemplu, când acolo nu există decât 2-3 psihologi clinicieni experimentaţi?
Un alt aspect este lipsa unui institut specializat cu publicarea testelor şi instrumentelor psihologice autorizate de circuit închis, validate şi recunoscute pe teritoriul României, aşa cum este cazul celui de la Göttingen în Germania. Validarea unui test de personalitate mai complex este la fel de complicată şi de precisă ca o lucrare de doctorat. Fără seturi de teste autorizate şi validate nu se pot face decât aproximări şi vor apare contestaţiile. Acest lucru trebuia însă prevăzut şi atunci va fi nevoie de existenţa unei variante „martor” a aceluiaşi test, cum este cazul testului 16 PF Cattel forma A şi B, pentru retestare. Retestarea se impune şi în cazul în care scala de sinceritate a testului dă valori negative, un caz frecvent în situaţia în care examinatul stă sub presiunea de a face o „impresie bună”. Un psiholog neexperimentat poate interpreta „nesinceritatea” ca o tară de caracter şi să refuze avizul.

LA – Eu am discutat cu unii profesori şi pot spune că ei au chiar o atitudine favorabilă, s-au supus cuminţi ordonanţei şi încearcă să-şi procure cum pot avizul anual.

DG – Repetarea anuală a unui examen psihologic este un exces de psihologizare care va duce la generalizări evaluative, degradându-l la o formalitate fără sens şi nu va schimba cu nimic problemele conflictuale din şcoli. Prevăzut astfel, examenul îi va deziluziona pe toţi şi nu cred că acesta este un serviciu adus psihologiei şi celor care au nevoie de ea, ca de o formă de îmbunătăţire a situaţiei psihice personale. Atitudinea pozitivă a profesorilor eu o înţeleg astfel: să nu uităm că, înaintea apariţiei psihologiei ca ştiinţă, profesorii au fost şi psihologi sau, altfel spus, pedagogia e mai veche ca psihologia, deci prin formaţie există o sensibilizare la psihologie ceea ce-i face mult mai introspectivi şi receptivi, la problemele pe care le au, decât oricare altă categorie socială. Dar dacă sunt conştienţi de probleme, atunci ei nu mai au nevoie de precizările unor etichetări suplimentare abstracte, ci doar de ajutor calificat în depăşirea lor. Dacă n-ar fi constrânşi la examinare şi ei s-ar prezenta de bună voie la psiholog, atunci acesta ar trebui să le dea un aviz pozitiv fără nici o examinare, fiind suficient „insight”-ul problemei în primă instanţă. Iar dacă prin examen nu se pun şi speranţe de „remediere, tratare” a problemelor atunci el nu ajută cu nimic, mimându-se doar „ajutorul”. Speranţele pe care le au profesorii, de a-şi soluţiona unele conflicte sau probleme de sănătate psihică, nu este posibilă decât prin consilierea psihologică periodică într-o relaţie de încredere, prin moderarea unor grupe de „autoajutorare reciprocă” de către psihologi cunoscători ai problematicii depistate, prin forumuri de clarificare a populaţiei sau schimb de experienţă interactivă.

LA – Aşa cum mi-ai prezentat situaţia acum, mulţi vor fi tentaţi să creadă că, singura persoană competentă, care ar putea face acest lucru perfect, ar fi domnul Goglează!

DG – Mie îmi plac provocările pentru că te obligă să fii sincer şi, dacă n-ar fi o ordonanţă, aş face-o cu plăcere şi gratis, numai că am ceva împotriva „ordonanţelor şi ordinelor”, ca să-l „plagiez”, un cuvânt la modă acum acasă, pe domnul actor Marcel Iureş din frumosul act de conştiinţă făcut în presă. Nu, nici domnul Goglează şi nici alţii o mie ca el nu vor reuşi această muncă sisifică şi inutilă. Ca profesionist LIBER de contingenţe politice, a nu se uita că un psiholog care face politică e o contradicţie în termeni, eu fac politica OM prin transcenderea oricărei alte determinări şi fără a face diferenţe. Desigur că diferenţele umane sunt o realitate însă eu nu am făcut şi nu fac diferenţieri între oameni. Asta îmi dă libertatea de a folosi termenii care descriu cât mai exact şi profund o stare de lucruri. Ca bun psiholog ce eşti, domnule Antonesei, eu ţi-aş înţelege întrebarea şi în alt registru: de fapt care-i problema ta domnule Dan Goglează? Şi, ca unul care mi-am făcut ceva ordine şi prin subsolurile conştiinţei, am să-ţi răspund deschis: în primul rând am o intoleranţă la agresiunea de orice natură, cum ar fi agresarea poporului meu de acasă prin tot felul de măsuri, de ordonanţe, de schimbări cu condiţia de a nu se schimba nimic şi de recursuri în anulare date din pseudomotive de pseudominiştri într-o pseudodemocraţie. În al doilea rând am o naivitate naturală să cred că trebuie să-i apăr pe cei care nu reuşesc s-o facă aşa cum şi-ar dori. În al treilea rând este şi o reacţie sentimentală dacă vrei, eu am avut numai experienţe afective pozitive cu profesorii mei.
Mi-aş permite totuşi o întrebare: care au fost de fapt situaţiile reale care au „declanşat” ordonanţa şi cum de s-a ajuns aşa de departe, încât să se încalce drepturi constituţionale, tot suntem noi pe cale să votăm Constituţia?

LA - In principiu, eu înclin să cred că mecanismul a fost cam aşa: presa noastră semnalează permanent cazuri dramatice, de abuzuri de tot felul prin şcoli şi în care se fac repetate referiri la singura soluţie „posibilă şi salvatoare” care ar fi examinarea psihologică a cadrelor didactice. Fapt este că zeci de ziarişti sunt absolvenţi mediocri ai unor facultăţi de psihologie private, la fel de mediocre. Având la dispoziţie trompeta gazetelor sau chiar a televiziunii, la care sunt angajaţi, ei sunt în situaţia de a influenţa uneori măsurile guvernanţilor mai puţin pregătiţi. Faptul că nu există un for ştiinţific şi profesional care să fie consultat, face ca să se ajungă la astfel de soluţii aberante. Colegiul Psihologilor ar putea juca cu siguranţă acest rol.*) Dar, culmea, cine crezi că se opune cel mai tare? Ministerul Învăţământului! In ce priveşte legislaţia, lucrurile sunt uneori şi mai grave. Există o lege sau ordonanţă care prevede o listă năucitoare de angajaţi care trebuiesc evaluaţi psihologic periodic. Dar lista este atât de absurdă încât nimeni nu o aplică.

DG – O asemenea măsură n-o poţi justifica nici prin fapte luate de pe stradă şi nici rezolva pe principiul colectivismului roşu „pentru unul trebuie să sufere toţi.” Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este neîncrederea în profesori şi care, analitic vorbind, nu este decât reflexul unei neîncrederi generale mai profunde care afectează societatea noastră, o proiecţie a propriilor slăbiciuni, frici şi a neputinţei de a se găsi soluţii transparente la problemele pe care le avem. Îţi dau perfectă dreptate, în privinţa pseudoexplicaţiilor psihologice, dar asta nu e o scuză a lipsei de discernământ politic, ordonanţa trecând mult peste nivelul unei măsuri strict administrative.
Referitor la pseudoexplicaţiile unor „pseudospecialişti” din presă: am citit acum un an despre sinuciderea unui şcolar de 12 ani căruia îi plecaseră părinţii în Italia la muncă. Se explica acolo că el ar fi făcut-o din „curiozitate” şi actul trebuie privit ca unul individual. Sună ca în plenarele pcr-ului, pe vremuri nici nu erau sinucideri, ci nişte reacţii singulare ale unor persoane dezaxate, bolnave mintal şi cu care o societate „sănătoasă” nu trebuia să se identifice! Nu numai că este superficial să primim astfel de explicaţii, ci şi dăunător pentru că alimentează iresponsabilitatea vizavi de fenomenele „noastre de viaţă” şi nu ale unor „extratereştri.” Fără a intra în amănuntele acestui subiect extrem de sensibil şi legat de care trebuiesc analizate problemele autodistructivităţii fiinţei umane, temă cam grea pentru un interviu, nu trebuie uitat, nici un moment, că sinuciderea este un fenomen social profund declanşat într-o „familie”, un SOS disperat după afecţiunea refuzată, un strigat de „ajutor” simptomatic care ni se adresează şi nu-l înţelegem la timp întotdeauna. Ca să ajungă totuşi la noi, el nu trebuie înţeles ca „şantaj afectiv” ci tradus ca atare şi exact. Explicaţia „din curiozitate” este simplistă şi îngrozitoare, ea fiind lipsită de cea mai elementară empatie, semnul oricărei maturizări sociale. De ce să nu fi fost „curios” să-şi vadă părinţii şi Italia, aşa cum gândesc cei de seama lui? Acest adolescent avea în 1990 în jur de 2-3 ani, iar „haosul social”, resimţit empatic în reacţiile zilnice ale părinţilor, ei înşişi debusolaţi de evenimentele de după 1989, i-a marcat definitiv inconştientul. După câţiva ani părinţii pleacă în Italia, căldura emoţional-afectivă şi climatul de protecţie/siguranţă, necesare unei dezvoltări psihice normale, este întreruptă. El se simte „abandonat/părăsit” la bunici, armonia universului familial dispare, reperele unei raportări „masculine” lipsesc, întrebările de la pubertate rămân fără răspunsuri, neliniştile şi conflictele zilnice fără o explicaţie. Bunica este depăşită de întrebările puse, lipsa rezonanţei afective devine autoculpabilizare iar gândurile de vinovăţie şi autoagresiune capătă un caracter obsesional. Cum gândurile de sinucidere nu sunt exprimate niciodată imediat, frica de a face ceva ce nu doreşti diminuează progresiv şansele autocontrolului, iar cercul vicios al acestora tinde să se autoîmplinească (autoprofeţia „de ce ti-e frică nu scapi”). Orice gând negativ, ce nu este clarificat sau eliminat de raţiune/logică, devine o autosugestie care nu mai întâmpină nici o rezistenţă interioară, ea fiind preluată ca atare de inconştientul lipsit de cenzură si raţiune proprie. Situaţia, în care s-a declanşat sinuciderea, nu este nici cauza şi nici nu ne spune vreodată ceva despre procesul destructiv al dorinţei de a trăi. Şi unde este rolul şcolii, al profesorilor sau mai bine zis în ce fel ar trebui să reacţioneze cei pe care-i „testăm” acum? A pune o întrebare nu costă nimic însă ea îţi poate salva viaţa! Mai ales dacă ai norocul să primeşti unul care atinge simplitatea esenţială, nu-i aşa? Prin acestea însă noi depăşim cu mult cadrele propuse interviului de faţă.

LA – Mulţumesc pentru interviu şi deşi ştiu că nu ai timp, te-aş ruga să discutăm peste o lună despre sinucidere şi rolul psihologului sau psihoterapeutului.

DG – Cu plăcere şi pe data viitoare.

Sursa: http://www.gogleaza.de/publicatii/Testarea%20psihologica%20a%20profesorilor%20este%20anticonstitutionala.pdf

Nota

*) Colegiul Psihologilor din Romania a aparut ulterior , dar a actionat exact cum a prevazut psihoterapeutul Dan Gogleaza ca nu ar fi trebuit sa o faca. 

De la instituţionalizarea violenţei la radiografia spectrala a unui mit de stanga

Articolul despre Che Guevara al profesorului Ioan Stanomir aparut recent pe Contributors.ro*)   a provocat o reactie viscerala deoarece  merge exact la radacina lucrurilor si prezinta o radiografie spectrala a unui mit de stanga folosit drept stindard in lupta impotriva  capitalismului vazut si acum drept dusmanul de moarte al omenirii :

" Uniforma de luptător pe care o poartă este indiciul apartenenţei lui Che la acea castă de visători ucigaşi (s.n.) ce priveşte omenirea ca pe un aluat inert. Menirea noii politici este de a înlătura vechile legături şi de a face să se nască noul peisaj antropologic. Atacul îndreptat împotriva capitalismului este atacul împotriva naturii umane vechi, inerte şi conservatoare."
 "Evanghelia lui Che cucereşte prin ostilitatea, implacabilă, faţă de Statele Unite şi faţă de blocul imperialist. Admiraţia lui Sukarno, tiranul din Indonezia, faţă de Che nu este un accident. Mesianismul lui Che trezeşte, la nivel global, aceste energii telurice ale urii. Revolta împotriva capitalismului este o luptă a popoarelor, în egală măsură."
 "În moarte, cu efigia de Christ, Che serveşte acestei cauze care nu încetează să mobilizeze. Asemenea lui Lumumba, Che are privilegiul martirajului. Canonizarea sa urmează un parcurs religios degradat. Icoană a culturii pop, Che este, înainte de toate, zeitatea pe care o invocă credincioşii acestei biserici comuniste. La un an de la execuţia sa, baricadele pariziene vor marca intrarea în scenă a acestei “noi stângi”, care îi datorează pasiunea şi crezurile."
 "Testamentul lui Che este chiar această atracţie suicidară a politicii privite ca înfruntare, război, luptă. Desemnarea şi lichidarea duşmanului, exterminarea sa şi a clasei din care face parte, iată ambiţia acestei strategii a imoderaţiei totalitare. Visul este scris cu sânge în carnea naţiunilor , de vreme ce egalitatea absolută este ţelul ultim. Romantismul politic al lui Che este unul ucigaş."

Reactia viscerala este explicabila nu numai prin persistenta ideologiei comuniste la nivel de masa,  ci si prin mentalitatea de buncar existenta la nivelul structurilor  de stat de la noi si confirmata prin creditul acordat unei recente legi  care sanctioneaza numai extremismul existent  la dreapta spectrului politic si numai inainte de 1945 (http://lege5.ro/Gratuit/g4ztmnjxga/legea-nr-217-2015-pentru-modificarea-si-completarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-31-2002-privind-interzicerea-organizatiilor-si-simbolurilor-cu-caracter-fascist-rasist-sau-xenofob-si-a-promov ).

In buna traditie a paradoxului romanesc , aceasta lege reuseste performanta stupefianta de a trece cu vederea un regim ilegitim si criminal existent timp de peste 50 de ani si condamnat formal tot printr-un document oficial al statului roman
(http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf).
De aici apar paradoxurile . Romania ajunge astfel in situatia triviala de a fi oferit publicului  filme despre eroii anticomunisti , dar pe care actuala legislatie ii condamna (http://adevarul.ro/cultura/istorie/video-portretul-luptatorului-tinerete-filmul-rezistentei-anticomuniste-intra-ecrane-1_50ba00887c42d5a663af1a64/index.html). 

Aceasta situatie nu ar fi fost posibila daca personalitatile culturale de la noi si intelectualii romani in general ar fi avut o reactie prompta de respingere a unei legi care este de fapt un atentat la memoria sociala condamnand selectiv faptele sociale si  validand indirect actele unui regim ilegitim si criminal. 

Lipsa de reactie in acest caz confirma faptul ca personalitatile culturale , si intelectualitatea romana in general sunt inca tributare unor conceptii de stanga , iar rarele exceptii confirma regula. Problema este ca nu vorbim doar de vechile generatii, ci si de noile generatii care preiau exact aceeasi stafeta iar mediul universitar joaca rolul de intermediar si de arc peste timp.

De la respingerea oricarei autoritati si revolta globala preconizata altadata de Bakunin si pana la revolta morala descrisa recent de catre profesorul Vintila Mihailescu (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/o-revolta-morala/) care vorbeste cu mult entuziasm despre  fenomenul de tip „Occupy the wor(l)d” , diferenta nu este de fapt decat una de nuanta  :

 „ Este deci util, cred, să reamintim care par a fi principalele caracteristici ale fenomenului. Schematic, am putea sublinia următoarele: a) este global, dincolo de inevitabilele sale particularităţi locale; b) constituie o stare de spirit, dincolo de manifestările sale concrete; c) presupune mai degrabă energii de masă, decît structuri de clasă; d) sunt morale dincolo de a fi politice. Ultimul punct este poate cel mai important, căci justifică şi de ce sînt lipsite, de regulă, de o agendă politică de moment şi ce se ascunde în spatele aparentei dezideologizări. După cum sugerează Ivan Krastev într-un editorial recent, „neîncrezători, de regulă, în instituţii, protestatarii sînt profund neinteresaţi în preluarea puterii. Guvernul este pur şi simplu ‚ei’, oricine ar fi la conducere. Protestatarii combină o nevoie autentică de comunitate cu un individualism irepresibil (…). Ei îşi descriu propriul activism în termeni aproape religioşi, subliniind în ce măsură experienţa performării (acting out) în stradă a inspirit o revoluţie a sufletului şi o schimbare de regim a minţii (…). Poate că pentru prima dată după 1848, revolta nu este împotriva unui guvern, ci împotriva faptului de a fi guvernat” – conchide Krastev.
De această ultimă constatare se leagă şi o altă dimensiune a revoltelor de acest gen, poate cea mai profundă şi în acelaşi timp mai puţin vizibilă. Revolte împotriva guvernării (chiar şi atunci cînd se exprimă împotriva unui guvern sau altul), acestea refuză, în fond, însuşi limbajul guvernării, adică al Sistemului.”

Interesant  este ca intelectualii  declarati de stanga ( cei declarati de dreapta sunt cam lipsa la apel atunci cand nu sunt fascinati de-a dreptul de politica si mir  ) se regasesc  cam pe aceeasi platforma cu „ Rosia Montana - Revolutia Generatiei Noastre ” si anarho-sindicalistii de la  „UnitiSalvam” (http://www.criticatac.ro/wp-content/uploads/2013/09/1185829_10151541173396890_796769223_n.jpg

 ) atunci cand nu sunt ocupati si in 2015 cu... vanatoarea de legionari ( http://sergiusimion.blogspot.ro/2015/01/de-la-raportul-tismaneanu-la-vanatoarea_39.html ).
Nimic nou sub soare.

Sursa : http://www.contributors.ro/analize/umbra-lui-che-sau-romantismul-ucigas/#comment-250230

*) Ioan Stanomir - Umbra lui Che sau romantismul ucigaş

Nota

Interesant, dupa mult timp,  moderatorii Contributors.ro promoveaza un asemenea tip de comentariu in contrast cu tezele sustinute de catre reprezentantii oficiali ai establishment-ului sau de catre unii autori ai platformei :

De la "Psihologia poporului roman" la "Radiografierea psihologiei romanesti" sau implozia domeniului psihologic

 "Colegiul Psihologilor din România ocupă locul 5 în Europa, în evidența EFPA 

a asociațiilor profesionale europene, potrivit numărului(s.n.) de psihologi înscriși.”

prof. univ. dr. Mihai Aniței, președintele CPR

Doua initiative recente ale profesorului Daniel David de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj au reusit performanta de a provoca rumoare atat in societate cat si in domeniul psihologic. Prima este o cercetare intitulata „Psihologia poporului roman” si prezentata intr-un articol encomiastic aparut pe Hotnews *),  a doua este un articol surpriza  aparut pe Contributors.ro despre situatia psihologiei romanesti : „ Sa bata clopotele pentru psihologia romaneasca …!” **).
Articolul despre „bataile de clopot” pentru psihologia romaneasca dezamageste total prin maniera in care abordeaza problematica unui domeniu cu o situatie incerta si inainte , si dupa 1989. In acest caz , autorul reuseste performanta de a eluda responsabilitatea sociala a domeniului si a reprezentantilor lui prin cateva propozitii impersonale care ascund sub pres intregul ei trecut validand astfel performantele unui domeniu compromis cel putin inainte de 1989 , dar care isi recunoaste numai pacatul izolationismului :

„ Iniţial (s.n.) psihologiei i s-a cerut să devină o ştiinţă ideologică care să contribuie la formarea omului nou, omul comunist. În consecinţă, ancorarea internaţională s-a pierdut, psihologia devenind o ştiinţă locală, cu standarde şi personalităţi validate de partid, nu de comunitatea internaţională. Apoi, psihologia a fost interzisă ca instituţie de sine stătătoare : în 1977 s-au desfiinţat catedrele de specialitate din universităţi, iar din 1982 institutul de specialitate din Academia Română.”
„ Atât catedrele cât şi institutul s-au reînfiinţat după revoluţia anticomunistă din 1989. Dar mentalitatea localizaţionistă (s.n.)din perioada comunistă a persistat în cea mai mare parte a ştiinţei psihologice româneşti .”

Ceea ce omite cu buna stiinta autorul care discuta in acest caz numai despre institutii, este exact esentialul , respectiv destinul profesiei si al practicantilor ei atat inainte de 1990 , cat si dupa aceea. Este adevarat, in anul universitar 1977-1978 profesia de psiholog a fost radiata din nomenclatorul oficial al profesiilor , dar dincolo de drama institutiilor deplansa de autor  exista si o drama a unor intregi generatii.

Partea cea mai interesanta este ca exact acele personalitati  care nu au luat atitudine in acei ani, abandonand domeniul in bratele regimului si frangand astfel destinul social al unor generatii  , conduc si acum aceasta nefericita breasla.
In sfarsit, autorul omite in mod inexplicabil faptul ca psihologia nu si-a clarificat  pana in prezent nici raporturile cu trecutul si represiunea comunista , nici statutul , nici misiunea sociala in conditiile actuale.
Nici dupa 25 de ani nu se cunoaste aproape nimic despre numarul si activitatea psihologilor care au lucrat in Securitate si nici despre eventuala disidenta a altora . Traumele sociale si psihologice produse de activitatea Securitatii, sinistrul  Experiment Pitesti, Revolutia, mineriadele, controlul social , presiunile politice , administrative si psihologice nu au fost considerate subiecte demne de atentia psihologiei .
Mai mult decat atat, in egala masura autorul omite sa mentioneze confiscarea domeniului psihologic de catre instante straine domeniului si deturnarea sensului profesiei de psiholog.
Prin modul subversiv in care a fost infiintat Colegiul Psihologilor din Romania , psihologia a devenit astfel un domeniu captiv reglementat de norme specifice mai degraba institutiilor de stat si institutiilor militare decat celor civile, iar psihologii au devenit prizonierii de constiinta ai propriului domeniu :

S-a înfiinţat Colegiul Psihologilor ! ( cf. Addenda de mai jos )

Istoria conspirativa a psihologiei si controlul psihosocial in postcomunism 

Psihologia romaneasca intre Lege si Ordine, victorie a la Phyrus 

Frontul Psihologic National

          Ce vraji mai fac psihologii romani
     

Totul a inceput cu o initiativa universitara civila ( dar care nu avea de fapt nici o legatura cu societatea civila) , initiativa bizara care sub pretextul „ salvarii profesiei de psiholog ” a amestecat in mod nepermis domeniul civil cu cel militar dand chipurile o sansa civililor de a intra in domeniul militar mai exact sub controlul lui prin infiintarea unui master de Psihologie aplicata in domeniul securitatii nationale si prin aparitia unei specializari in acest domeniu :

„ Credem ca nu este lipsit de interes faptul ca pentru prima data in Romania conducerea Facultatii de Psihologie si stiintele Educatiei din Universitatea Bucuresti, cu sprijinul neconditionat al regretatului profesor universitar doctor Mielu Zlate – seful catedrei de psihologie (s.n.), a decis infiintarea unui master de Psihologie aplicata in domeniul securitatii nationale ( s.n.) ca forma academica de pregatire unitara a specialistilor din aceste institutii.”
http://www.escoala.ro/psihologie/master_psihologie_aplicata_in_domeniul_securitatii_nationale.html

Rezultatul este  o schimbare fundamentala a obiectului si statutului unei discipline civile si umaniste prin invazia unor structuri structuri straine domeniului ilustrata cel mai bine prin urmatorul "workshop tematic"  :

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti organizează sâmbătă, 17 martie 2012, workshop-ul tematic –Evaluarea psihologică pentru permisul de port-armă: prevederi legale, cerinţe metodologice şi promovarea de bune practici!
(http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/1904-Facultatea-de-Psihologie-Bucuresti-Permisul-de-port-arma-!)

Cat de grav a fost acest lucru si ce consecinte a avut il recunosc chiar psihologii militari , dar dupa 11 ani de la infiintarea Colegiului Psihologilor din Romania :

„Psihologul criminalist este de părere că „urgent trebuie retrasă competența de a da aviz psihologic tuturor acelor psihologi care nu sunt sau nu au fost specialiști în unități militare!”. Profesorul Butoi, care o viață a făcut expertiză în cadrul Ministerului de Interne, spune: „Nu poți să dai avize psihologice pentru arme și muniții, substanțe toxice, stupefiante etc, atunci când tu, ca specialist, ai tras doar cu pistoale cu apă! Credeți că știe orice psiholog ce sunt incidentele de tragere și cum se soluționează ele?! Dacă avizul psihologic este relativ, orientativ, cu atât mai mult trebuie să-l dea exclusiv psihologii care mai știu câte ceva din jocul cu moartea, nu psihologii de catifea la care m-am referit anterior”
http://www.evz.ro/a-trebuit-sa-fie-executat-un-om-in-poligon-ca-sa-descoperim-o-anomalie-legea-care-ti-pune-arma-in-mana-cu-buletinul.html

Aceasta intiativa bizara si unica in Uniunea Europeana prin care au fost amestecati civilii cu militarii a fost sustinuta de catre mediul universitar care in mod inexplicabil are tendinta sa apere interese care contravin principiului autonomiei universitare si in acelasi timp contravin deontologiei profesionale a domeniului :

„In numele apararii intereselor psihologilor si prin instituirea sistemului Comisiilor si autorizatiilor care prevaleaza asupra diplomei , Colegiul Psihologilor incalca de fapt principiul autoritatii si autonomiei universitare . In tarile cu traditie , singurul for abilitat pentru formarea psihologilor este Universitatea ( respectiv facultatea de psihologie ) iar dreptul de a profesa trebuie sa fie conferit de catre diploma de psiholog cum este normal si nu de o autorizatie de “protectia muncii”,etc ( “ Ce inseamna de fapt protectia muncii ?! “ intreba la intrunirea din aprilie a Colegiului Psihologilor un profesor de psihologie organizationala de la Cluj ) deoarece astfel se deschide poarta pseudo-echivalarilor .”
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/istoria%20conspirativa%20de%20SS.htm

Rezultatul a fost aparitia legii 213 respectiv infiintarea Colegiului Psihologilor din Romania (CPR) despre care autorul afirma ca a avut sustinerea si colaborarea mediului universitar :

„CPR a reuşit să se impună (s.n.) şi să organizeze(s.n.) această profesie având, în mod natural şi normal, susţinerea şi colaborarea(s.n.)  mediului universitar (de unde a şi pornit).”
https://danieldavidubb.wordpress.com/2014/04/08/o-scurta-nota-asupra-dezbaterilor-recente-din-cadrul-colegiului-psihologilor-din-romania/

Ceea ce omite sa mentioneze profesorul Daniel David este ca in acest caz ,  respectiv legea 213 , vorbim de o lege organica foarte greu de schimbat , practic imposibil in configuratia actuala a Parlamentului . Totusi, in spiritul onestitatii universitare , profesorul Daniel David recunoaste cu fair-play implicarea sa in acest demers  care a afectat si credibilitatea domeniului psihologic si interesele practicantilor profesiei :

„ Nu mai sunt implicat în conducerea CPR, retrăgându-mă în 2012 din orice funcţie (s.n.), din cauza altor angajamente internaţionale . Ca unul care am fost însă implicat în această construcţie de la începuturi (spre exemplu, contribuind major la Hotărârea de Guvern), asumându-mi şi bunele şi relele ei cu credinţa că partea bună a fost, totuşi, dominantă, încă îmi pasă şi astfel îmi exprim o serie de gânduri faţă de viitor, în speranţa că ele vor contribui la un demers raţional şi util, susţinut de toată comunitatea psihologilor.”
https://danieldavidubb.wordpress.com/2014/04/08/o-scurta-nota-asupra-dezbaterilor-recente-din-cadrul-colegiului-psihologilor-din-romania/

Problema este ca in acest caz interesele aparate cu ajutorul acestei legi trec cu mult dincolo de aula universitatilor avand consecinte directe in spatiul social. De aceea,  a existat si o reactie civica de opozitie la aparitia acestei legi despre care autorul articolului nu pare sa aiba cunostinta ***)
Mai mult decat atat, autorul afirma ca a initiat un demers pentru normalizarea psihologiei romanesti dar care in mod surprinzator se rezuma doar la „ a propune spre adoptare autoritatii din domeniu” (sic!) criteriile si indicatorii normali din orice tara moderna :

„ am reuşit să propun ( in postura de vice presedinte in cercetare si de vicepresedinte in promovarea academica –s.n.) spre adoptare autorităţii din domeniu de atunci (s.n.) intrarea în normalitate a psihologiei, prin ancorarea în criteriile şi indicatorii normali din orice ţară modernă.”

Altfel spus, dupa 25 de ani de la Revolutie si dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana , autorul crede ca poate rezolva problema normalizarii psihologiei romanesti printr-un demers administrativ si birocratic tipic altor vremuri prin care, ca altadata la partid , cere aprobarea si sprijinul ministrilor in exercitiu ca sa aplice „criteriile şi indicatorii normali” din propriul domeniu .
Cu toate aceste demersuri sustinute constant pe parcursul a 25 de ani , psihologia romaneasca traverseaza aceeasi stare de criza continua iar diagnosticul pus de autor starii de fapt din domeniu este tot de tip institutional si impersonal :

„ In concluzie, prin politicile academice(s.n.)  centralizate şi locale ( deci reformarea unui domeniu profesional se face prin politici academice centralizate si locale – s.n. ) am ratat şansa normalizării psihologiei ( deci cine trebuie sa faca normalizarea psihologiei si cum ? – s.n. ) pentru cel puţin încă o generaţie (+20 de ani) şi am redus contribuţia acesteia la ştiinţa românească şi astfel la competitivitatea ţării.

Practic am „omorât” ( cine ?!- s.n. ) psihologia – în forma ei modernă – din nou, tocmai când o generaţie nouă începuse să fie interesată de normalizarea acesteia. Comuniştii au „omorât-o”, desfiinţând-o; noi am „omorât-o”, „desfigurând-o”! Nici nu ştiu ce este mai rău…”Cred că Goangă, Gruber, Motru, Mărgineanu, etc. nu ar fi foarte mândri de noi. Să bată clopotele!”

Rezultatul final  a fost unul absolut previzibil :

„ Considerând numărul psihologilor din mediul academic din ţară, coroborat cu datele prezente de Dobrean şi Matu (2015), se poate observa rapid că nici măcar 5% dintre psihologii români nu au vizibilitate internaţională şi sub 1% au impact internaţional.”

In alti termeni , dupa infiintarea Colegiul Psihologilor din Romania care este o consecinta a demersurilor „initiate si sustinute de catre mediul universitar" ,  si in urma normalizarii psihologiei „prin ancorarea în criteriile şi indicatorii normali din orice ţară modernă ” respectiv cu sprijinul autorităţii din domeniu , a rezultat un colaps al domeniului psihologic care echivaleaza cu o demisie profesionala si morala a initiatorilor acestor demersuri.
Pe de alta parte, interesul autorului pentru "destinul psihologiei romanesti si reformarea domeniului" a fost unul constant si dateaza de mai multa vreme.
Inca din 2006 cand Colegiului Psihologilor din Romania a propus cu entuziasm examinarea psihologica a tuturor profesorilor din tara ( unii reprezentantii CPR au declarat incantati ca urmeaza la rand medicii, magistratii, etc .,etc., ), in cadrul International Institute for Advanced Study of Psychoterapy and Applied Mental Health de la Cluj a fost elaborat un chestionar special de 9 pagini utilizat exact in acest scop (Un test pentru orice persoana cu gandire democrata ).
Aceasta initiativa triumfalista adoptata cu entuziasm de catre decidentii domeniului psihologic de la noi a fost insa drastic amendata cu mai multi ani in urma ( e drept, dar fara nici un efect asupra campaniei declansate atunci  la nivel de tara in stilul campaniilor agricole de altadata ) de catre un psihoterapeut european  :

“O asemenea masura pune mari probleme deontologice, metodologice, tehnice si nu la urma urmei, chiar politice”; “…ma ingrozesc la ideea ca psihologii vor trece acum cu patos la “vinatoare” de personalitati schizoide, de perversi potentiali si neurotici obsedati, cu sagetile unor chestionare fragile si nevalidate pe populatia pe care doresc s-o testeze. “; “Se depreciaza concomitent si perceptia sociala a psihologului, devenit astfel un fel de “justitiar”; si, in loc sa creasca accesibilitatea populatiei la consultatia psihologica si increderea in psiholog, se va obtine exact contrariul“. “Daca eu povestesc asta aici, voi fi intrebat daca nu cumva in Romania s-a instalat o noua dictatura. Orice aluzie depreciativa la sanatatea psihica a cuiva este interzisa constitutional, iar ierarhizarile de nivel mintal in sustinerea unor masuri sociale sint considerate elemente clare de rasism.”
Dan Gogleaza
psihoterapeut,
Leverkusen, Germania
http://www.observatorcultural.ro/index.html/Testarea-psihologica-a-profesorilor-este-anticonstitutionala.-Interviu-cu-dr.-Dan-GOGLEAZA*articleID_9599-articles_details.html?&articleID=9599&printPage=1&setWindowName=shEAPopUpWnd

Dar avalansa revizionista si reformista nu s-a oprit aici . Profesorul Daniel David a ridicat-o recent  la cele mai inalte  cote reactualizand o tema de cercetare  propusa  acum 100 de ani  de catre Constantin Radulescu Motru respectiv :  „ Psihologia poporului roman”.

Metodologia de cercetare folosita in acest caz este o mixtura pitoreasca de tehnici psihologice, sociologice si statistice la fel de incerta si de ambigua ca si profilul obtinut in final :

"...pentru a intelege corect profilul psihologic al romanilor, am analizat toate studiile de specialitate publicate pana in ianuarie 2015 pe aceasta tema si am demarat o serie de studii proprii. Totalul subiectilor care au intrat in studiile analizate/derulate de noi depaseste 50.000 de romani, din diverse zone ale tarii, cu varste de la 2 ani la +80 (multe analize fiind pe esantioane reprezentative national)"
https://danieldavidubb.wordpress.com/2015/03/25/despre-psihologia-romanilor-avanpremiera-ii-a-lucrarii- psihologia-poporului-roman-de-daniel-david/

Scopul acestei cercetari desuete si gratuite devine evident prin modul in care trebuie sa fie utilizate datele obtinute :

"...profilul psihologic al romanilor este unul statistic, care nu poate fi aplicat la un individ, ci poate fi utilizat in situatii in care se doreste a se face politici publice (s.n.) si proiecte relevante pentru tara si/sau grupuri mari" (s.n.).
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19787285-psihologia-poporului-roman-concluziile-unei-cercetari-facute-data-100-ani-cum-suntem-cum-credem-suntem-cum-vrem-fim.htm?cfnl=

In acest caz autorul tine mortis sa reinnoade nu atat traditiile universitare in domeniu , cat celebra traditie a studiilor de psihologia maselor predate altadata la celebrele  Academia „Stefan Gheorghiu ”, CEPECA,  Baneasa, Branesti ,etc. care transformasera sociologia si psihologia in mijloace de control psihosocial.

Rezultatul este acela ca cercetarea nu face decat sa confere o aura stiintifica unor tautologii , clisee si stereotipuri intrate de multa vreme in folclorul curent dar care nu exprima decat traumele generate de un penitenciar social in care tradarea aproapelui si santajul devenisera  reguli  de sistem, iar controlul sistemului  asupra comportamentului si gandirii oamenilor atinsese dimensiuni de cosmar mergand pana la limitele rezistentei biologice si psihologice si anihiland orice tentativa de comuniune si solidaritate sociala sau de grup .

 Pe de alta parte, este de neinteles postularea gratuita de catre autor a  ”ipocriziei” romanilor care ar cauta puterea sociala dar „sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii” , respectiv  denaturarea cinica a sistemului de valori morale al romanilor practicata de autor prin care calitatile morale devin de fapt defecte :  

„ Trasatura esentiala a romanilor este neincrederea in oameni (s.n.) . Preocuparea pentru binele altora nu depaseste zona familiei.
Si tot romanii cauta puterea sociala, "dar in mod ipocrit, conform unei culturi colectiviste in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, isi ascund aceasta dorinta sub masca modestiei si sacrificiului pentru altii ”.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19787285-psihologia-poporului-roman-concluziile-unei-cercetari-facute-data-100-ani-cum-suntem-cum-credem-suntem-cum-vrem-fim.htm?cfnl=

Mai mult decat atat, profesorul Daniel David  nu este absolut deloc interesat sa afle cum si de ce a aparut aceasta postulata neincredere in oameni , ba chiar o atribuie …unei culturi „colectiviste” (?!), la fel cum decreteaza in mod la fel de categoric ( si conform unui curent de opinie puternic promovat in mass-media de la noi ) existenta la romani a unui nivelul scazut de autodeterminare si a unui spirit civic scazut :

„ O cultura colectivista este caracterizata de neincrederea in straini, neincredere care la romani, amplificata de un nivel scazut de autodeterminare si spirit civic, asa cum spuneam, s-a generalizat intr-o neincredere cronica, inclusiv asupra cunoscutilor.”

In acest caz autorul confunda  sentimentul de apartenenta la o comunitate si ideea de comunitate,  cu consecintele traumatice ale controlului social paranoic si ale supravegherii exercitate de catre Securitate , cu spiritul gregar si comportamentul de turma indus populatiei prin teroare , presiuni si dependente sociale pledand de fapt pentru teze anarhiste in care sustine  destructurarea totala a comunitatilor si a colectivitatilor ( deci si a ideii de solidaritate si unitate ! ), care ar trebuie  sa fie inlocuite cu indivizi autonomi asociati arbitrar :

„Eu cred că puţin, deoarece, ca esenţă (în profilul psihologic de adâncime), românii sunt integraţi în cultura europeană, doar că au fost opriţi în drumul lor de blocajele istoriei, ultimul fiind perioada comunistă ( dar despre acest blocaj si despre aceasta perioada nici un cuvant ! –s.n.) . Cât de repede se poate face tranziţia astfel încât profilul psihologic de adâncime să devină unul de suprafaţă? Depinde de cât de repede se pot coaliza indivizii-cetăţenii autonomi (s.n)  pentru a crea reţele sociale moderne care să înlocuiască ca influenţă comunitatea colectiviştilor (s.n.).”
https://danieldavidubb.wordpress.com/2015/03/25/despre-psihologia-romanilor-avanpremiera-ii-a-lucrarii-psihologia-poporului-roman-de-daniel-david/

Exact aceeasi viziune o intalnim si in domeniul sociologiei  unde directorii de constiinta ai momentului pledeaza pentru o aceeasi revolta impotriva ideii de comunitate pledand pentru  „starile de spirit si energiile de masa ” (Vintila Mihailescu – O revolta morala ).

Realitatea trista este ca impunerea si organizarea profesiei de catre Colegiul Psihologilor din Romania cu ajutorul legii 213 si " avand in mod natural  sustinerea si colaborarea mediului universitar de unde a si pornit", a  reusit sa compromita si sa afecteze domeniul  , profesia si prestigiul practicantilor in timp ce prestatia si comportamentul reprezentatilor ei oficiali a decazut la nivelul divertismentului social  ( Cuibuşor de nebunii la Colegiul Psihologilor ; Suprarealismul Colegiului Psihologilor din Romania ) .

O simpla comparatie intre organizarea domeniului psihologic in Marea Britanie si in Romania arata adevarata natura a acestei confiscari (The British Psychological Society versus Colegiul Psihologilor din Romania. Doua sisteme, doua mentalitati).

Aceasta declarata "impunere si organizare" nu este nimic altceva decat o confiscare cu ajutorul legii  a unui domeniu si a unei profesii si subordonarea lor unor structuri si interese de alt ordin in timp ce Colegiul Psihologilor din Romania ( nu "Colegiul Psihologilor Romani " ) si reprezentantii lui se comporta ca si cand ar trai in alta tara.
Framantarile din domeniu, scandalurile care nu se mai termina si avalansa de petitii ale psihologilor
("NU VREM Dispozitia 1 2012 - evidenta profesionala a psihologilor cu drept de libera practica",etc.)  , ilustreaza faptul ca acesti reprezentanti  sunt orbi , surzi si muti nu numai la toate tragediile suportate de romani timp de 75 de ani , ci si la drama unei profesii mutilate si a practicantilor ei onesti umiliti profesional si social si deposedati din interese obscure de atributele unei profesii liberale.
Dupa estimarile oficiale exista peste 28.000 de psihologi autorizati de catre Colegiul Psihologilor din Romania ( Registrul unic al psihologilor cu drept de libera practica ), dar dupa estimari neoficiale numarul total de psihologi ( cu sau fara drept de practica, dar cu diploma  ) ar fi de aproximativ 60.000 (Invazia psihologilor ) ceea ce echivaleaza cu conditionarea dreptului de practica al unei profesii liberale si inexistenta unui cadru concurential :

Parlamentul pregateste spargerea castelor ; 

Propuneri pentru mai buna şi corecta reglementare a profesiilor reglementate, aşa-numitele profesii liberale )

Pe scurt , dupa 25 de ani din viata tuturor ( nici nu mai vorbim despre ceea ce a fost mai inainte )  chiar dupa declaratiile reprezentatilor ei autorizati cum este  profesorul Daniel David si  in contratimp cu epoca, societatea si asteptarile cetatenilor,  psihologia si psihologii s-au miscat in cerc si au batut  pasul pe loc intr-un domeniu confiscat prin mijloace birocratice si  ( Figura 1 )  .

Evolutia psihologiei romanesti 1990-2015

Dincolo de umbrela unei legi de organizare care nu poate oferi si o imunitate morala initiatorilor sai  , raman framantarile dintr-un domeniu unde suprareglementarea a denaturat sensul acestei profesii care dintr-o profesie  liberala si autonoma a devenit una subordonata unor comandamente birocratice  si financiare:

" ...conditioneaza si limiteaza dreptul de exercitare al profesiei (  este o lege care descrie si bate in cuie o profesie - n.n.  ) si aduce practicantii domeniului din nou in situatii de dependenta fata de autoritati birocratice si administrative. Ratiunea de a fi a Colegiului nu este foarte clara. Psihologii depind total de Colegiul pe care trebuie sa-l sustina financiar fie ca membrii ai Asociatiei Psihologilor fie ca membrii ai Colegiului Psihologilor dar acesta nu are fata de psihologi nici o responsabilitate. Potrivit legii in discutie, el doar ”ocroteste” ( dar nu garanteaza ) drepturile acestora, in schimb isi asuma rolul discretionar de a le ”reprezenta” interesele si de a le controla in mod ”altruist” veniturile. Sub umbrela legii se instituie un mecanism al dependentei totale a psihologilor fata de Colegiu prin obtinerea a n+1 autorizatii si reautorizarea periodica a tuturor psihologilor. Ca atare, avem o ”organizatie profesionala nonguvernamentala” dar care ”da ordine Ministerului Educatiei si Cercetarii, are drept de folosire a timbrului sec si foloseste prin lege sedii obtinute de la Regia Protocolului de Stat! Aceasta ”organizatie profesionala nonguvernamentala” devine in realitate o afacere privata de tip ”perpetuum mobile”, in care clientela alcatuita numai din psihologi este garantata, identificata, numarata si programata constant si periodic cu ajutorul legii pe toate segmentele de varsta si pe toate specializarile.
In esenta, litera si spiritul acestei legi prin mentalitatea care sta la baza ei (cf. legea ca atare, normele metodologice de aplicare si precizarile juridice de pe site-ul www.copsi.ro) ne întorc, în mod surprinzator, la forme de organizare de tip birocratic-comunist, in care, sub umbrela unei legi conceputa in maniera autoritara, libertatea de actiune si de constiinta a psihologului este restransa pana la depersonalizare , încalcînd atât legile concurentei, statutul unei profesii liberale cât si principiile legislative prevazute de drepturile omului si de Uniunea Europeana".
http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=42

In ultima instanta, articolul profesorului Daniel David despre situatia psihologiei romanesti nu reprezinta nimic altceva decat recunoasterea oficiala a unei infrangeri, respectiv a esecului institutional , profesional si social al unui amplu demers birocratic care a "reorganizat" domeniul  dar prin reinstaurarea cenzurii , psihologii romani devenind prizonierii de constiinta ai unor instante practic straine domeniului : 

DISPOZIŢIEprivind unele măsuri pentru respectarea cadrului legal de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică 

CENZURA PSIHOLOGICA IN ROMANIA ANULUI 2007 ?!

Scopurile reale ale acestui demers au fost recunoscute oficial chiar de catre institutia care il coordoneaza :

« Presedintele ales al Colegiului Psihologilor din Romania, prof. univ. dr. Nicolae Mitrofan, a solicitat Conventiei acordul ca, pana cand se va intruni noul Consiliu Director al Colegiului, ori de cate ori este nevoie (s.n.) , conducerea operativa ( interesanta sintagma - s.n.) a acestuia sa se intruneasca – conform articolului 40 din Legea 213/2004 – in vederea pregatirii si trimiterii la timp la Parlament a documentelor care vor sta la baza emiterii hotararii de guvern, precum si pentru stabilirea structurii de personal,(s.n.) sursei ( s.n. ) si circulatiei fondului financiar (s.n.) necesare functionarii Colegiului. Pentru desfasurarea optima a activitatii, s-a mai propus contractarea unei firme care sa realizeze un studiu specific de fezabilitate financiara ( ?!- foarte interesant , parca era vorba de o organizatie profesionala si nu de o firma privata … – s.n.). Toate aceste propuneri au fost aprobate prin votul participantilor. ( s.n.). »
http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=665

In realitate , acest demers birocratic care a reusit  sa confiste prin practici de concurenta neloiala domeniul si profesia si sa aduca  practicantii ei in stare de dependenta complexa fata de autoritati  administrative , echivaleaza cu demisia deontologica si morala a initiatorilor lui , iar intreaga raspundere pentru acest demers catastrofal prin rezultate revine decidentilor si institutiei care si-a asumat public  "organizarea profesiei" in acest mod incalificabil.
In acest context este interesant de mentionat ca  International Anti-Corruption Academy (Laxenburg, Austria ) are preocupari inclusiv in domeniul psihologic, iar prin Departamentul de Consiliere  a cautat experti anti-coruptie in acest domeniu  inclusiv din Romania , deci este foarte probabil ca situatia din psihologia romaneasca sa fie cunoscuta si la acel nivel.
Pana atunci, Colegiul Psihologilor din Romania ( si psihologia romaneasca in general ) se afla de 25 de ani exact in postura elefantului care crescand dincolo de limitele propriei naturi este condamnat la prabusire prin propria greutate. Altfel spus, cei care au vrut totul,  au castigat totul, dar au ramas singuri in arena , finalul implacabil fiind acela ca transformand psihologia , din interese obscure,   intr-o "multime a tuturor multimilor" conform paradoxului lui Bertrand Russell,   au ajuns manu propria in celebrul paradox al barbierului  : vrand sa barbiereasca pe toata lumea, au ajuns sa se barbiereasca singuri in cea mai buna ( pentru ei ) dintre lumile posibile.
In acelasi timp, initiatorii acestui straniu demers de tip science-fiction au castigat victoria asupra prezentului dar "aruncand in strada cheia", respectiv cu pretul dinamitarii propriului viitor fiind obligati sa asiste neputinciosi la implozia domeniului si la propria decadere devenita publica. Cu sau fara asistenta , si dupa principiul scopul scuza mijloacele si urma scapa turma  , spectacolul cinic va continua pana la destructurarea totala a domeniului ca o conditie obligatorie a renasterii lui .Gaudeamus igitur.



Note

*) Raluca Pantazi - Psihologia Poporului Roman .Concluziile unei cercetari facute o data la 100 de ani: Cum suntem, cum credem ca suntem si cum vrem sa fim
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19787285-psihologia-poporului-roman-concluziile-unei-cercetari-facute-data-100-ani-cum-suntem-cum-credem-suntem-cum-vrem-fim.htm?cfnl=

**) Daniel David - Să bată clopotele pentru psihologia românească…!
http://www.contributors.ro/cultura/sa-bata-clopotele-pentru-psihologia-romaneasca%E2%80%A6/

***) Apel pentru modificarea legii 213/2004 (
http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=42)

****) S-a înfiinţat Colegiul Psihologilor! ( http://www.amosnews.ro/arhiva/s-infiintat-colegiul-psihologilor-09-10-200)

*****) Dan Gogleaza - Testarea psihologica a profesorilor este anticonstitutionala (http://www.observatorcultural.ro/index.html/Testarea-psihologica-a-profesorilor-este-anticonstitutionala.-Interviu-cu-dr.-Dan-GOGLEAZA*articleID_9599-articles_details.html?&articleID=9599&printPage=1&setWindowName=shEAPopUpWnd )





Addenda

Stirea despre infiintarea CPR nu mai este disponibila acum pe arhiva site-ului  Amos News dar in forma initiala arata astfel :

S-a înfiinţat Colegiul Psihologilor!

Sâmbătă, 10/09/2004 - 14:45

Ieri a avut loc Adunarea de Constituire a Colegiului interimar al Psihologilor din Romania. 'Colegiul va fi cel care va coordona intreaga activitate a psihologilor. Este similar Colegiului Medicilor. Peste 6 luni, cand se va constitui propriu-zis Colegiul Psihologilor, el va
elibera atestate de libera practica in toate domeniile psihologiei:
clinica, medicala, psihoterapie, transporturi, servicii, psihologia
educationala si altele', spune Constantin Edmond Cracsner, membru in
Consiliul Director al Asociatiei Psihologilor din Romania(APR).

La eveniment au participat aproximativ 600 de psihologi. Evenimentul a
inceput cu o ora si jumatate intarziere si a fost organizat intr-o
semi-clandestinitate de catre Asociatia Psihologilor din Romania (APR),
la eveniment fiind invitati doar membrii APR, adica aproape 1000 din cei
peste 10.000 de psihologi din Romania.

Irina de Hillerin, psiholog, a participant la eveniment desi nu este inca
membru al APR. Spune ca a venit la intalnire pentru ca simte nevoia de
a-i cunoaste pe ceilalti psihologi. 'As vrea sa stiu ce perspective are
psihologia. Cred ca e mult de munca in tara asta pentru psihologi'. A
aflat de intalnire din Buletinul de Stiri al Psihologiei Azi, singura
organizatie care a promovat evenimentul.

Presedinte al Colegiului Psihologilor (Interimar) a fost ales prof. dr.
Nicolae Mitrofan, pre;edintele APR. Au fost alese si comitetele de
initiativa pentru comisiile Colegiului:
- Comisia de Psihologie Clinica si Psihoterapie
- Comisia de psihologia muncii, transporturilor si serviciilor
- Comisia de psihologie pentru aparare, ordine publica si siguranta
nationala
- Comisia metodologica
- Comisia de psihologie educationala, consiliere scolara si vocationala
- Comisia de deontologie si disciplina

Comisiile alese nu au atributii de atestare a psihologilor. Membrii
interimari ai acestor Comisii trebuie sa realizeze regulamentele de
functionare ale Comisiilor, iar in termen de 6 luni, conform Statutului
Psihologului, recent aprobat, se va organiza prima Conventie Nationala a
tuturor psihologilor, unde se vor alege consiliul director si membrii
Comisiilor, cu un mandat de 4 ani.

Colegiul va avea centre teritoriale, care vor raspunde de psihologii din
judetele invecinate. Pentru a se infiinta un centru teritorial trebuie
sa existe cel putin 50 de psihologi in acel judet, inscrisi in Colegiu.

'Colegiul va urmari respectarea standardelor stiintifice de catre toti
psihologii. Asa zisii psihologi, pe care ii gasim in ziare uneori prin
diverse rubrici de astrologie vor fi de acum inainte testati pentru a li
se verifica cunostintele de psihologie' spune Filaret Santion, profesor
de psihologie in Constanta.

Vor exista 11 centre teritoriale ale Colegiului psihologilor, grupate pe
judete astfel (primul judet este cel unde va functiona Centrul):
1. Bacau, Vrancea, Galati, Vaslui
2. Bihor, Maramures, Satu Mare
3. Brasov, Covasna, Harghita
4. Bucuresti, Ilfov, Giurgiu, Teleorman
5. Cluj, Alba, Bistrita Nasaud, Mures, Salaj
6. Constanta, Braila, Ialomita, Tulcea, Calarasi
7. Iasi, Botosani, Neamt, Suceava
8. Sibiu, Hunedoara, Gorj
9. Timis, Arad, Caras-Severin, Mehedinti
10. Olt, Arges, Dolj, Valcea
11. Prahova, Buzau, Dambovita

domeniu: 

Executiv

categorie: 

Fapt divers

Sursa : http://www.amosnews.ro/arhiva/s-infiintat-colegiul-psihologilor-09-10-200

( Stirea a fost stearsa  pe 29.06.2015 exact dupa ce am postat-o ! )

Comentarii Contributors.ro 

Articolul publicat de  Daniel David pe plartforma Contributors.ro despre "starea psihologiei romanesti" ( http://www.contributors.ro/cultura/sa-bata-clopotele-pentru-psihologia-romaneasca%E2%80%A6/ ) a generat comentarii foarte interesante care arata cum sunt receptati in realitate psihologii romani si ce credit acorda societatea acestui corp profesional : 

1. Consonant spune:

   01/04/2015 la 12:23

   Domnule David, este salutara interventia dumneavoastra dar am senzatia ca va opriti undeva la mijlocul drumului, fara sa indicati faptele si mai ales autorii. Care sunt masurile luate in ultimii ani si care au condus la situatia actuala si, mai ales, cine sunt faptuitorii? De cine/ce va este teama? Am ajuns ca in anul 2015 sa ne fie teama sa spunem lucrurilor pe nume? Asistam in ultimii ani la o batalie dusa mai mult sau mai putin pe fata impotriva valorilor reale, o intoarcere pe dos a adevarului, o navala a distrugerii, si totusi ne este teama sa spunem ca este o actiune politica, condusa de grupuri politice care se afla acum la putere. Sistemul de valori, care fusese cat de cat corectat in acord cu sistemul de valori din lumea civilizata si care conteaza in stiinta, este sub atac de cativa ani buni si nu stiu ce se va alege de el in urmatorii ani.

   Răspunde
   • sfat pt. studenti psihologie spune:

     02/04/2015 la 9:09

     Curajos gestul d-lui David dar nu va avea urmari semnificative.

     Situatia in universitati la catedra de psihologie este grava. Mergeti pe site-urile marilor universitati din Ro si cititi cv-urile celor ce predau la psihologie. Cu exceptia unei minoritati ce au macar un material publicat de Springer, Wiley, Elsevier, Taylor & Francis, restul orbiteaza in circuitul conferintelor nationale (mediocre at best) si a gazetelor de perete. Daca macar ar citi carti serioase in limba engleza, multi ar avea cum sa compuna niste note de curs aduse la zi, nu depasite cu minim 10 ani.

     Pentru cei ce doresc sa umeze aceasta facultate:
     1. Nu va limitati la ce se preda la cursuri, este doar o imagine partiala si destul de superficiala a unui domeniu extrem de vast.
     2. Este important sa cititi variat, sa intelegeti complexitatea psihicului uman iar asta inseamna sa cautati in biblioteci carti de specialitate (publicate de ex. la Ed. Trei), sa gasiti pe internet (google.com, Scribd.com, booksee.org, etc) carti din domeniul psihologiei (in limba engleza), carti nu doar ref ceea ce vi se preda la univ ci si despre abordari psihoterapeutice, psihologie transpersonala, critical psychology, health psychology, etc. Accesul la articole academice e mai dificil, solutia ar fi sa va faceti cont pe Academia.edu si sa cititi ce va intereseaza din articolele postate de cercetatori.
     3. Nu asteptati sa terminati facultatea pentru a citi aceste carti. La finalul facultatii trebuie sa aveti deja o cultura solida in domeniu si sa gasiti 1-2 subiecte pe care sa le aprofundati.
     4. Nu incepeti formarea psihoterapeutica (care oricum costa destul de mult) pana nu analizati cu atentie toate abordarile prezente in Ro si acreditate COPSI. ESTE ESENTIAL SA ALEGETI CEVA CE VI SE POTRIVESTE (orientarea psihanalitica ori cea jungiana au un ridicat nivel de complexitate). Urmariti serialul “In Treatment “(in limba engleza nu versiunea romaneasca) pentru o imagine a meseriei spre care va puteti indrepta (daca vreti sa deschideti cabinet). Mergeti la diverse workshopuri de autocunoastere (sunt multi psihoterapeuti care le desfasoara, aveti posibilitatea sa intelegeti mai multe despre voi si oricum trebuie sa accelerati procesul de autocunoastere). Cititi materiale postate pe bloguri si siteuri (cafe gradiva, etc.)
     5. Nu urmati decat ciclul de licenta si maxim cel de master in Ro. Daca vreti sa faceti doctorat in psihologie si sa urmati o cariera in cercetare, plecati in SUA, UK, Canada, Franta. Alte destinatii sunt acceptabile doar daca la o universitate anume se gasesc experti pe subiectul ce va pasioneaza (luati legatura prin email cu ei). Pe internet gasiti cel putin un repository cu teze de doctorat (utile in a intelege metodologia folosita). Nu fugiti de abordarea calitativa (in Ro exista inca obsesia abordarii cantitative, a “p”-ului). Nu evitati cercetarea interdisciplinara daca subiectul ales e complex ( puteti avea multe de invatat din antropologia culturala, psihologica, a constiintei, etc.) Daca nu respectati pct. 2-3 (vezi mai sus), nu are sens sa plecati la studii in strainatate ca decalajul fata de Romania este urias si sunt sanse minime sa recuperati.

     P.S. Faptul ca testele de personalitate sunt cool nu inseamna ca toti cei ce le completeaza saptamanal (pe net) au stofa de psihoterapeut ori psiholog. Inclinatia naturala catre introspectie este esentiala daca vreti sa nu esuati lamentabil in aceasta meserie.

     Răspunde
2. androidul cu sobolani spune:

   01/04/2015 la 12:45

   problema tine si de Colegiul Psihologilor din Romania, o “gasca” care (nu-mi scuzati cacofonia) a monopolizat coordonarea practicii profesionale a psihologilor in Romania. elaboreaza arbitrar criterii de competenta profesionala, impun niste comisii localizate doar la Bucuresti unde trebuie sa se deplaseze 15.000 de psihologi periodic pentru diverse probleme profesionale minore si se acrediteaza intre ei pentru cursuri de formare complementara, conferinte si alte cele. in momentul de fata aproape ca sufoca practica profesionala in tara noastra. e de necrezut cum s-a transformat acest mecanism, care s-a nascut dintr-o intentie foarte buna, dupa framantari deosebite de-a lungul a 15 ani in perioada postdecembrista, intr-un monstru institutional. avand in vedere faptul ca majoritatea psihologilor se raporteaza la criteriile CPR, adica punctaj acumulat la diverse cursuri si conferinte sterile, “piata” psihologica a fost napadita de tot soiul de trepidusi care obtin acreditare de la CPR pentru un curs format din 20 de slide-uri powerpoint citand din 3 carti polirom. o seama de semi-profesionisti au dobandit notorietate, marea majoritate trepidusi din mediul universitar care tin cursuri de formare pe baza unei experiente in practica profesionala nu mai indelungata de 1-2 ani, in caz bun.
   apoi, stimate domnule David, sa tineti cont si de “alura” implicita de gestapo stiintific a profesionistilor cu indice Hirsch si articole ISI “fara numar”. majoritatea sunt cercetatori eminenti, insa atitudinea reformista pe care acestia ar impune-o este una radicala in sensul agresiv al cuvantului. un fel de “fundamentalisti” ai stiintificitatii. desigur, sunt de preferat in fata indivizilor anacronici care trag sforile de prin diverse comisii guvernamentale/parlamentare sau de pe la CPR. insa, ca tot il citati deseori pe csikszentmihalyi, si aflandu-va in pozitia de lider informal al miscarii “fundamentaliste”, ati putea gasi o cale de comunicare mai rezonanta a reformei.

   Răspunde
   • iosiP spune:

     02/04/2015 la 15:32

     15.000 de phihologi? Ei pe bune, chiar de astia are nevoie Romania? Pai ultima oara cand m-am dus la psiholog mi-a pus niste cuburi de lemn in fata, sa “creez” ceva, iar penultima oara (pe cand lucram la o multinationala) a trebuit sa dau un test psihologic pentru ca aveam masina de serviciu. Intrebare: ce faceti daca un participant la trafic. M-a intrebat ce fac daca sunt insultat intr-un incident de trafic si i-am raspuns, dupa asteptari, ca parasesc locul fara a replica agresorului. Pai ce era sa-i spun, ca-i sparg marlanului parbrizul si il bag in spital daca “insista”?

     Răspunde
3. Cdatcu spune:

   01/04/2015 la 15:16

   Da. Trist. La fel, daca nu mai rau, si sociologia.

   Răspunde
4. Stefan Kogut spune:

   01/04/2015 la 16:54

   In sfarsit cineva care pune punctul pe i in ce priveste activitatea stiintifica si universitara din tara. Putem pune linie punctata in locul psihologiei, sa completam cu orice alt nume de domeniu, stiintific sau nu, cu exceptia artelor, poate !?, iar acest articol ar fi perfect valabil.

   Răspunde
5. B. Rusu spune:

   01/04/2015 la 17:38

   Numai o precizare privind istoria psihologiei in Romania: ea a fost introdusa in universitati inainte de activitatea elevilor lui Wundt. La Iasi a predat-o Leonardescu, Gavanescul, care nu era discipoli ai lui Wundt, iar la Bucuresti psihologia a fost predata mai de Zalomit (ca parte a filosofiei), apoi de Craciunescu-Leoveanu (seful catedrei de psihologie), Dimitrescu-Iasi (care predase si la Iasi). Inceputurile filosofiei la noi nu sunt legate de psihologia experimentala. Exista 50 de ani de psihologie universitara inainte ca Radulescu-Motru sa devina seful catedrei de Psihologie, Logica si Teoria Cunostintei. Titu Maiorescu, om cu mare influenta intelectuala, care a putut impune politici academice in Romania, el insusi cu veleitati de psiholog, a favorizat si a promovat pe herbartieni. Cu ei s-au facut inceputurile psihologiei ca stiinta empirica la noi.

   Răspunde
6. Academician spune:

   01/04/2015 la 18:03

   Domnule David, ca sa faci psihologie serioasa(excluzand aici psihoterapiile – toate empirice) ai nevoie de 2 capacitati rarissime in Romania:

   1. Trebuie sa stii matematica la nivel inalt

   2. Trebuie sa stii informatica teoretica (grafuri, automate, invatare automata etc.) si practica (sa programezi fluent)

   Eu nu cunosc niciun psiholog roman care sa aiba habar de asemenea cunostinte. Asa ca, intr-adevar, bat clopotele. Dvs. la UBB aveti departamente serioase de mate si info, de ce nu va luati colegii de departament si sa mergeti sa invatati mate si info cu ajutorul specialistilor clujeni?

   Răspunde
   • Felicia spune:

     02/04/2015 la 10:00

     Excelent! Sa invete programare si matematici superioare sau sa nu faca nimic. Mai ales ca nici asa nu se vede ce fac. Toti psihologii se dau mari cand vorbesti cu ei, pot sa iti povesteasca teorie ore intregi. Practic, din ce vad eu in jurul meu, unde intervine un psiholog, acolo e un esec: colegii dificili sunt si mai dificili, sotii cu probleme se despart, copiii insuportabili isi eternizeaza naravurile. No thanks. Mi se pare abuziv sa mi se ceara sa platesc eu, din taxe, astfel de esecuri.
     In plus, daca psihologia de azi e asa de varza, nu vad de ce as crede ca Dvs sunteti mai competent. Si am tot dreptul sa cred ca si vestitul si mult mediatizatul Dvs sondaj nu e solid stiintific.Nu va suparati, nu e personal.

     Răspunde
7. lex spune:

   01/04/2015 la 18:59

   Dle David ştiti că regimul comunist a folosit psihologia ca metodă de tortură? Faptul este evidenţiat în DL 118/90. Iar “profesioniştii” au fost preluaţi şi folosiţi de regimurile postdecembriste în mod sistematic.
   Un caz care a făcut ceva vâlvă în urmă cu trei-patru ani este cel al actualului Gral bg(r) SRI Holdevici Irina Alice, turnătoare cu acte în regulă şi cu deosebit randament pe segmentul foşti deţinuţi politici (v.mai pe larg în PUTEREA ) Cu toate că a fost condamnată definitiv drept colaboratoare a Securităţii ca poliţie politică este şi în prezent membră SRI. V decizia 4978 din 12 aprilie 2013 a ICCJ SCAF din dos.165 / 2 / 2011,
   Mai citiţi şi materialele postate de Sergiu Simion despre drama psihologilor deveniţi cu voie sau nu colaboratori represivi ai regimului dictatorial.
   Această problemă nu poate fi abordată în mod onest şi fără a “acoperi” nenorocirile provocate de psihologi şi pshihologie în regimul comunist dacă nu analizaţi prestaţia din timpul comunismului. Şi în fosta URSS.

   Răspunde
   • Luca spune:

     02/04/2015 la 10:11

     Multi dintre psihologii care au participat la actiuni de represiune inca mai profeseaza. Cum vreti sa aiba lumea respect/interes (ca de incredere nici nu poate fi vorba) intr-un astfel de corp profesional?
     De Visinescu ati auzit? E acum in curs procesul lui. De teroare ati auzit? In sondajul Dvs, ati tinut cont de violenta care s-a exercitat 45 de ani, sistematic, fizic si psihic, asupra romanilor? Ati facut comparatii cu alte tari care nu au trecut prin exterminarea elitelor, foamete, teama generalizata? Sau aceste aspecte nu sunt relevante?

     Răspunde
8. Peter Dan spune:

   01/04/2015 la 19:04

   Draga Daniel,
   Mi-e teama ca am ajuns din nou la vechea meteahna a formelor fara fond. Cei care au si painea si cutitul se opun cu indarjire oricarei modificari care le-ar lua din mana una sau alta, si prefera sa se aleaga praful de toate decat sa piarda din privilegii sau doamne fereste sa concureze pentru ele.
   Nimic nu-i sperie mai mult decat obligatia de a fi competent. Cand te ocupi de impachetat fum nu vrei criterii obiective.
   Impresia mea este ca de cand ne-am vazut, in 2008, la Conferinta de la Bucuresti a “Diasporei stiintifice” lucrurile nu au inaintat ci dimpotriva. Pacat.
   Toate cele bune,
   Peter Dan
   New York

   PS: Eu m-am tinut de cele discutate in 2008 si am prezentat in fiecare an 1-2 lucrari la Sibiu, in cadrul conferintei organizata anual de Marius Milcu si altii. Le poti gasi pe academia.edu

   Răspunde
   • La SIBIU?! spune:

     02/04/2015 la 12:11

     La SIBIU?! Acolo publicati Dvs.???!!! OK… Sibiu sau Cluj, tot aia… intr-o revista cu FI>10 ati publicat? Daca DA, respect. Daca nu, continuati cu Sibiul.

     Răspunde

1. Sergiu Simion spune:                                                                                                              

   30/06/2015 la 10:26

   De la “Psihologia poporului roman” la “Radiografierea psihologiei romanesti” sau implozia domeniului psihologic (http://sergiusimion.blogspot.ro/2015/06/de-la-psihologia-poporului-roman-la.html )

   Răspunde
2. Lucian Andries spune:

   20/01/2016 la 21:08

   E interesant de vazut ce atmosfera domina in psihologia romnaneasca – oamenii comenteaza pe la colturi, dar majoritatea se ascut sub diverse nick-uri. Asa incit, despre ce schimbari sa vorbim, daca psihologii nu au macar curajul exprimarii propriilor opinii.
   “prin politicile academice centralizate şi locale am ratat şansa normalizării psihologiei pentru cel puţin încă o generaţie (+20 de ani) şi am redus contribuţia acesteia la ştiinţa românească şi astfel la competitivitatea ţării.” Pai era clar ca o sa se intimple asa. “Baietii destepti” ai psihologiei romanesti s-au infit in posturile caldute si de acolo au inceput sa organizeze ei psihologia. Era normal sa se ajunga la esec – niste teoreticieni s-au apucat sa administreze un domeniu al practicienilor. Problema este de fond – in acel Colegiu nu ar fi trebuit sa aiba acces profesorii, indiferent ca sint universitari sau nu, pentru simplul motiv ca o organizatie a practicienilor trebuie condusa de practicieni, nu de unii care se cred mari psihologi pentru ca citesc niste carti din care povestesc studentilor la curs.

   Răspunde
3. Marlena spune:

   21/01/2016 la 16:09

   ”Partea cea mai interesanta este ca exact acele personalitati care nu au luat atitudine in acei ani, abandonand domeniul in bratele regimului si frangand astfel destinul social al unor generatii , conduc si acum aceasta nefericita breasla.
   In sfarsit, autorul omite in mod inexplicabil faptul ca psihologia nu si-a clarificat pana in prezent nici raporturile cu trecutul si represiunea comunista , nici statutul , nici misiunea sociala in conditiile actuale.
   Nici dupa 25 de ani nu se cunoaste aproape nimic despre numarul si activitatea psihologilor care au lucrat in Securitate si nici despre eventuala disidenta a altora . Traumele sociale si psihologice produse de activitatea Securitatii, sinistrul Experiment Pitesti, Revolutia, mineriadele, controlul social , presiunile politice , administrative si psihologice nu au fost considerate subiecte demne de atentia psihologiei .
   Mai mult decat atat, in egala masura autorul omite sa mentioneze confiscarea domeniului psihologic de catre instante straine domeniului si deturnarea sensului profesiei de psiholog.
   Prin modul subversiv in care a fost infiintat Colegiul Psihologilor din Romania , psihologia a devenit astfel un domeniu captiv reglementat de norme specifice mai degraba institutiilor de stat si institutiilor militare decat celor civile, iar psihologii au devenit prizonierii de constiinta ai propriului domeniu :”
   http://sergiusimion.blogspot.ro/2015_06_01_archive.html

   Răspunde
4. Marlena spune:

   21/01/2016 la 16:45

   ”Art. 1 SĂNĂTATEA MINTALĂ reprezinta o componenta fundamentala a sanatatii individuale si constituie un OBIECTIV MAJOR al politicii de sanatate publica.
   Art. 2
   Guvernul Romaniei, prin organismele sale abilitate, intreprinde masuri pentru PROMOVAREA si APĂRAREA sanatatii mintale, PREVENIREA si TRATAMENTUL tulburarilor psihice.
   Art. 3
   Ministerul Sanatatii este autoritatea competenta pentru organizarea si controlul activitatii de ocrotire a sanatatii mintale a populatiei. ”

   ”d) prin ECHIPĂ terapeutica se intelege grupul de profesionisti care asigura asistenta medico-psihiatrica a pacientilor aflati in spitalizare continua sau discontinua si cuprinde: PSIHIATRU, SPECIALIST MEDICINĂ INTERNĂ sau medicina de FAMILIE, PSIHOLOG , asistent medical specializat, asistent social, ergoterapeut si personal paramedical;
   e) prin personal paramedical, altul decat cel prevazut in Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, se intelege un membru component al echipei terapeutice, altul decat medicul sau asistentul medical specializat;
   f) prin servicii complementare se intelege serviciile care asigura ingrijiri de sanatate mintala si psihiatrice, precum: CONSILIERE psihologica, ORIENTARE profesionala, PSIHOTERAPIE si alte proceduri medico-psihosociale;
   g) prin servicii comunitare se intelege serviciile care permit ingrijirea pacientului in mediul sau firesc de viata; ”
   http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_sanatatii_mintale.php