Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Friday, May 6, 2011

Ghid de utilizare a ziaristului roman contemporan

Pentru prima data au fost facute publice presiunile enorme ( administrative, economice, sociale, psihologice ) care pot fi exercitate asupra ziaristilor * ) **) ***) si , poate , nu numai asupra lor ( daca ziaristii indraznesc sa vorbeasca abia dupa 20 de ani, ne putem imagina usor situatia din alte domenii sensibile ...) . Aflam , acum si oficial , de existenta unui „ sistem prin care jurnalistii unui trust erau facuti sa transforme , fara cracnire , ordinele conducerii in materiale de presa (s.n.) ” .

In acest caz, dependenta lor fata de autoritatea administrativa este totala. Conform punctului 3.7 din contract, angajatul nu poate refuza nimic deoarece „ are obligaţia să se conformeze tuturor (s.n.) cererilor, instrucţiunilor şi reglementărilor Beneficiarului ”. Suprimarea totala a libertatii de exprimare si a dreptului la cuvant este obtinuta extrem de eficient prin punctul 4.6 din contract care prevede "sancţiuni de daune interese de 100.000 de euro" pentru "discreditarea prin declaraţii sau orice altă atitudine ori modalitate, individual sau colectiv, persoanele din conducerea actuală sau viitoare a benefciarului, sau pe Beneficiar sau Afiliaţii Beneficiarului (s.n.) ” sau „ dacă nu respectau clauza de confidenţialitate şi dezvăluiau detalii despre modul de lucru (s.n.) ”.

Unde s-a ajuns ? La controlul si manipularea totala a ziaristilor transformati in marionete sociale : " Prin contract - dacă îl semnam - orice mi-ar fi spus nu puteam să refuz. Mergi la firma cutare, strânge informaţii despre cutare firmă sau cutare om politic care, evident, era de la putere - nu puteam să spun «NU». Te transformau într-un accesoriu la brelocul lor (s.n.)"

„ Departamentul de Investigaţii Media se subordona conducerii Intact. Au fost presiuni editoriale şi comenzi în două luni cât nu mi-am luat în 10 ani de presă (s.n.).“
STELIAN NEGREA, fost angajat al trustului Intact

Rezultatul a fost unul edificator : „un fel de "poliţie secretă" - investigaţii politice şi economice - care trebuia să adune informaţii despre firme şi oameni politici. De la putere.”

Replica oficiala a administratiei la acuzele de mai sus este una antologica :

Nişte mizerii. Trei luni cât a luat banii pentru prestaţiile sale nu a invocat presiuni. Dar atunci când s-a venit cu contractul spui că raţa împunge. Mi se pare de porc să invoci clauza de confidenţialitate cu privire la activitatea internă că îţi afectează independenţa de exprimare. Sunt nişte prostii (s.n.)", spune Şereş.”

Sursa : *) http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-ghid-de-utilizare-a-ziaristului-in-trustul-lui-voiculescu-928862.html

In acest mod investigatia jurnalistica se transforma in realitate intr-o strangere de informaţii despre firme care trebuiau atacate : „ unele erau publicate, altele erau folosite în negocieri pentru a obţine publicitate, susţine Negrea, care acuză Intact că prin campaniile de presă urmărea să apere interesele comerciale ale familiei Voiculescu. Fostul jurnalist afirmă că sub îndrumarea lui Codruţ Şereş s-a făcut o listă cu firmele care nu dădeau publicitate, acestea devenind ţinta investigaţiilor.

Sursa : **) http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-nu-au-dat-publicitate-la-antene-arde-i-929164.html

Rezultatul final pentru domeniul mass-media este manipularea publicului : „ " La Antene îi plângeau pe săraci, dar vroiau mărirea preţului la gaz" , iar pentru domeniul privat practicau santajul discret ( „Unio - rade-i, INI - arde-i, Habitex - arde-i, Viva - arde-i,.. ) .

Sursa : ***) http://www.evz.ro/detalii/stiri/stelian-negrea-la-antene-ii-plangeau-pe-saraci-dar-vroiau-marirea-pretului-la-gaz-929164.html


Problema grava este daca ( si in ce masura ) acest tip de santaj social complex , clasic la noi, este extins si in alte domenii . Vom vedea .

Tuesday, May 3, 2011

Cultura reprimarii. Amos Oz.

Amos OzPoveste despre dragoste si intuneric, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008


O carte exceptionala despre viata care poate valoreaza pentru unii cat o intreaga facultate pentru altii, si descrie in putine cuvinte ceea ce unii nu au fost in stare sa spuna in decenii. Prin ochii evreicei de mai jos se deruleaza in fata cititorului un intreg program social de reprimare a trairilor naturale si spontane ale copilului in care, pastrand proportiile, recunoastem usor educatia si cultura reprimarii din intreaga Europa de Est . Poate ca aceasta educatie si cultura a reprimarii explica atat de bine atunci , dar poate explica si acum, comportamentul de masa al unor intregi populatii lipsita de identitate sociala si de simtul proprietatii ( sublinierile imi apartin ) :


“ La scoala Tarbuth, nu am invatat doar sa citim, sa scriem, si sa vorbim o ebraica foarte corecta, pe care apoi viata mi-a stricat-o. Am invatat Biblia, Mishnah, si poezia ebraica medievala, dar si biologie, literatura si istoria polona, arta Renasterii si istoria europeana. Si, mai presus de toate , invatam ca dincolo de zare peste rauri si paduri, exista o tara in care va trebui in curand sa mergem cu totii, pentru ca zilele evreilor in Europa , cel putin ale celor din Europa de Est, sunt numerate.
Generatia parintilor nostri era mult mai constienta decat noi ca intra zilele-n sac. Chiar si cei care facusera avere , ca tatal nostru, sau cei care construisera fabrici moderne in Rovno sau se orientasera catre medicina , drept sau inginerie, cei care aveau relatii bune cu autoritatile locale si intelectualitatea , simteau ca traim pe un vulcan. Eram chiar pe granita dintre Stalin, Grajevski si Pilsudski.Aflasem deja ca Stalin voia sa puna capat cu forta existentei evreilor, voia ca toti evreii sa devina buni comsomolisti, care sa dea informatii unul despre celalalt .

Pe de alta parte, atitudinea poloneza fata de evrei era una de dezgust, ca atunci cand ai gustat dintr-un peste stricat si nu poti nici sa inghiti, nici sa scuipi.N-aveau chef sa ne scuipe afara in prezenta natiunilor de la Versailles, cand se verifica notiunea de drepturi ale minoritatilor , in fata lui Woodrow Wilson, a Ligii Natiunilor ; in anii `20 polonezii inca mai aveau un strop de rusine, tineau sa nu-si pateze obrazul. Ca un om beat care incearca sa mearga drept, ca sa nu vada nimeni ca se balabane. Inca mai sperau sa arate pe dinafara mai mult sau mai putin ca alte tari . Dar pe ascuns ne asupreau si ne umileau , asa incat sa plecam pe rand in Palestina si sa nu le mai stam in ochi. Iata de ce tindeau chiar sa incurajeze educatia sionista si scolile evreiesti : trebuia sa devenim o natiune cu orice prêt , de ce nu, principalul era sa o stergem in Palestina , calatorie sprancenata.

Teama din fiecare casa evereiasca, teama despre care nu vorbeam niciodata, dar care ni se injecta fara voie , ca o otrava, picatura cu picatura, era teama ce ne dadea fiori, ca poate intr-adevar nu suntem destul de curati, ca suntem cu adevarat prea zgomotosi si arivisti , prea isteti si apucatori . Poate ca nu suntem bine-crescuti . Era teroarea ca am putea, Doamne-fereste, sa facem o impresie proasta neevreilor, si atunci o sa se manie, si o sa ne faca niste lucruri la care e cumplit sa te gandesti.

Fiecarui copil evreu i se repeta de o mie de ori ca trebuie sa ne purtam frumos si politicos cu ei chiar si atunci cand sunt grosolani sau beti, ca in nici un caz nu trebuie sa ii provocam pe neevrei, sa ii contrazicem sau sa ne targuim cu ei, nu trebuie sa ii enervam sau sa tinem capul sus, si trebuie sa vorbim cu ei doar bland, zambind, ca sa nu poata spune ca suntem zgomotosi, si intotdeauna trebuie sa vorbim cu ei intr-o polona corecta, ca sa nu poata spune ca le pangarim limba, insa nu trebuie sa vorbim o polona prea elevate , ca sa nu poata spune ca avem ambitii mai presus de rangul nostrum, nu trebuie sa le dam nici o scuza ca san e acuze ca suntem prea lacomi si, Doamne fereste sa spuna ca avem pete pe fuste. Pe scurt, trebuia sa incercam din rasputeri sa facem impresie buna, o impresie pe care nici un copil nu trebuia sa o strice , pentru ca un singur copil cu parul murder , care imprastie paduchi, poate strica reputatia intregului popor evreu. Nu ne puteau suferi nici asa, fereasca-ne Dumnezeu sa le dam mai multe motive sa nu ne sufere.


Tu , care te-ai nascut aici, in Israel, n-ai sa poti intelege niciodata cum aceasta picatura care cade fara incetare iti stramba toate sentimentele, cum iti corodeaza demnitatea de om, ca rugina. Treptat, te face la fel de lingusitor si necinstit si de plin de siretlicuri ca o mâţă. Nu pot suferi mâţele. Nu-mi plac prea mult nici cainii, dar daca ar trebui sa aleg, prefer un caine. Un caine e ca un neevreu, iti dai seama pe fat ace gandeste sau ce simte. Evreii din diaspora au devenit mâţe, in sensul rau, intelegi ce vreau sa zic.
Dar cel mai mult se temeau de gloate. Erau ingroziti de ceea ce s-ar putea intampla in perioadele dintre guverne ; de exemplu, daca polonezii erau alungati si veneau in loc comunistii, se temeau ca in acest interval bande de ucrainieni sau de bielorusi ori de masele poloneze infierbantate, sau mai la nord, lituanienii isi vor ridica din nou capul. Era un vulcan din care se scurgea tot timpul lava si mirosea a fum. “Isi ascut cutitele pentru noi in intuneric“ , ziceau oamenii si nu spuneau niciodata cine anume, pentru ca puteau fi oricare dintre ei. Gloatele.
Chiar si aici, in Israel, dupa cum se arata, gloatele evreiesti potfi chiar monstruoase.

Singurul popor de care nu ne temeam prea tare erau nemtii. Imi amintesc ca in `34 sau `35 ramasesem la Rovno ca sa-mi termin pregatirea ca sora de calitate , in vreme ce restul familiei please, si erau cativa evrei care spuneau ca macar de-ar veni Hitler , cel putin in Gremania e lege si ordine si fiecare isi stie locul, nu conteaza prea mult ce zice Hitler, conteaza ca acolo, in Germania, impune ordinea nemteasca si gloata este ingrozita de el. Ce conteaza ca in Germania lui Hitler nu sunt revolte pe strazi si nu exista anarhie – inca mai credeam ca anarhia este cea mai rea situatie. Cosmarul nostrum era ca intr-o zi preotii o sa inceapa sa predice ca sangele lui Isus curge iarasi , din cauza evreilor, si o sa porneasca sa traga clopotele alea inspaimantatoare ale lor, iar taranii o sa auda , o sa-si umple burtile cu tuica si o sa-si ia topoarele si furcile , asa incepea intotdeauna.
Nimeni nu-si inchipuia ce ne astepta cu adevarat, dar deja in anii `20 cu totii stiau in adancul sufletului ca nu exista nici un viitor pentru evrei nici cu Stalin, nici in Polonia sau oriunde in Europa de Est, asa ca atractia Palestinei a devenit din ce in ce mai puternica. Nu pentru toata lumea, fireste.
p.216. -219



“ Intre noi n-a fost niciodata nimic mai mult decat vorbe. Poate ca ne-am tinut de mana de doua sau cel mult trei ori . De ce ? E greu sa-ti explic, pentru ca generatia ta n-are cum sa inteleaga. Chiar ai putea sa razi de noi. Eram cumplit de modesti. Eram ingropati sub un munte de rusine si teama. Tarlo acela era un mare revolutionar din convingere, dar rosea pentru orice fleac : daca se intampla sa rosteasca un cuvant ca ‘femei”, “alaptare”, “fusta”, sau chiar “picioare”, roseata i se intindea pana in varful urechilor, ca o hemoragie si incepea sa se scuze sis a se balbaie. Imi vorbea la nesfarsit doar despre stiinta si tehnologie , daca sunt binecuvantare sau blestem pentru omenire. Sau amandoua. Vorbea cu entuziasm despre un viitor in care curand nu vor mai fi saracie, delicate, boala sau chiar moarte. Era un pic communist, dar asta nu i-a fost de nici un folos : cand a venit Stalin in `41 , pur si simplu a fost luat, si dus a fost. “ p.223



“ Nu pot spune cum, pe loc, bucuria mi-a urcat in gat, dintr-odata tot ce voiam era sa strig si sa cant : E al meu ! Al meu cu totul ! E al meu cu adevarat ! Ce lucru ciudat, nu mai avusesem niciodata pana atunci un astfel de sentiment, de apartenenta, de proprietate, ma intelegi, nici in casa, nici in livada noastra , la moara, niciodata. Niciodata in viata mea, inaintea acelei dimineti sau dupa ea, n-am cunoscut acel fel de bucurie : in sfarsit, aceasta va fi casa mea, in sfarsit aici am sa pot sa trag draperiile, sis a uit de vecini si sa fac exact ce am eu chef. Aici nu trebuia sa ma port tot timpul cat de bine puteam, nu trebuia sa ma sfiesc din cauza nimanui, nu trebuia sa-mi fac griji pentru ce ar gandi despre noi taranii sau ce ar zice preotii sau ce-ar crede intelectualii, nu trebuia sa fac o impresie buna neevreilor. Chiar si cand ne-am cumparat primul apartament , in Holon, sau acesta din strada Wessley , n-am simtit cu atata intensitate ce bine e sa ai casa ta. “ p.225