Am fost psihologul CNE Cernavoda intre 1987 si 1999 .
In 1987, inainte de a incepe intrarea in functiune a centralei , personalul de exploatare si cel administrativ insuma aproximativ 1200 de persoane dintre care 300 de tineri ingineri foarte bine pregatiti absolventi ai facultatilor Institutului Politehnic din Bucuresti, in primul rand specializarea Centrale Nucleare ( dupa intrarea in functiune a centralei numarul lor s-a redus semnificativ ).
Primii doi ani , respectiv pana la caderea comunismului din Romania in 1989, i-am trait in conditiile regimului comunist, respectiv intr-o lume situata intre Orwell si Kafka .
Din acest motiv istoria angajarii si exercitarii profesiei de psiholog la CNE Cernavoda a avut ceva suprarealist 1) .
In primul rand , desi regimul avea nevoie acuta de psihologi , psihologia fusese desfiintata ca profesie in urma celebrului scandal al Meditatiei Transcendentale 2) , dar mai supravietuia inca sub diverse nume ( ex: cercetator,etc.).
In al doilea rand, in ultimii ani ai regimului comunist posturile din invatamant , cercetare, laboratoare, etc. erau blocate ( Facultatea de Filozofie a Universitatii din Bucuresti astepta de 10 ani sa angajeze un asistent,etc. ) , nu existau transferuri , fiind interzise inclusiv detasarile.
In al treilea rand , chiar si atunci cand se organizau foarte rar concursuri nimeni nu se putea inscrie la un concurs intr-un oras si nu putea ocupa un post decat daca avea buletin de oras respectiv domiciliul in acel oras.
In sfarsit, postul de psiholog la CNE Cernavoda a fost scos la concurs sub titulatura de inspector invatamant la Centrul de Pregatire al CNE Cernavoda.
Cu aceasta ocazie am aflat ca de 2 ani de zile conducerea centralei facuse demersuri la forurile centrale pentru a angaja un psiholog de la institutele de cercetare si laboratoarele de psihologie din Bucuresti,etc., dar fara succes pentru ca nimeni nu a acceptat oferta.
O conditie obligatorie pentru angajarea la CNE Cernavoda in conditiile de atunci a fost semnarea unei declaratii stranii , foarte interesanta si in conditiile actuale :" Imi asum raspunderea materiala , legala, civila si penala pentru actele si faptele mele"
Aceste standarde sunt garantia faptului ca in conditiile tehnologiei ocidentale de tip canadian, o catastrofa de tipul Cernobil nu se poate repeta .
Aici se vede diferenta uriasa de sistem intre o democratie de tip occidental si cosmarul de tip comunist.
La un an dupa catastrofa de la Cernobîl care a avut loc in 1986 si dupa principiul "frica pazeste bostanaria ", angajatii CNE Cernavoda au primit indirect un "leac de frica" , respectiv au primit un material si au vizionat un film documentar de uz intern primit de la rusi .
Ca proaspat angajat am avut aceasta ocazie care merita povestita in detaliu.
Materialul scris primit de angajati avea caracterele alungite ceea ce inseamna ca venea pe circuitul intern de la CC al PCR pentru ca numai in acest caz erau folosite masini de scris cu acest tipar.
Ideea de baza definitorie in acest caz , dar si pentru sistemele politice de tip comunist, este aceea ca decizia politica a prevalat asupra deciziei profesionale ceea ce a fost o reteta sigura pentru dezastre.
In cazul Cernobîl totul a pornit de la o manevra de exploatare reactorului decisa de un sef "de la centru" care avea o pregatire in domeniul energetic , dar nu avea specializarea in in domeniul centrale nucleare ,ci in termotehnica ( centrale termice ). De aici, decizia gresita si catastrofa din final.
Materialul scris oferea o explicatie logica a catastrofei , dar nu descria amploarea ei.
In schimb documentarul color filmat in timp real ( dupa toate probabilitatile de KGB ) respectiv la interventia angajatilor civili ai centralei si a personalului militar, a fost de-a dreptul traumatizant .
L-am vizionat impreuna cu ceilalti angajati ai centralei intr-o tacere mormantala ( se auzea doar zgomotul sacadat al aparatului de proiectie de tip vechi ) in "sala de festivitati" ( in realitate sala de mese a cantinei intreprinderii ) a sediului provizoriu al CNE Cernavoda.
La iesire, toti spectatorii au iesit in tacere, palizi, si au evitat orice discutie, fiecare pastrand pentru sine impresiile legate de ceea ce a vazut.
Cauza era evidenta. Filmul a inceput cu o prezentare seaca a catastrofei si a desfasurarii evenimentelor in timp real imediat dupa producerea catastrofei , cu filmarea in prim plan a protagonistilor civili si militari.
In primele cadre se vedeau soldatii ( KGB ?) cu pistoale mitraliera care impanzisera centrala .
Interventia a debutat cu momentul in care 4 specialisti tineri ai centralei nucleare de la Cernobal , fizicieni nucleari , in halate albe si cu masti de protectie atarnate la gat , au fost filmati in prim plan in fata tunelului intunecat in care urmau sa intre ( atat mai ramasese in urma exploziei capacului reactorului ) inainte de a fi trimisi cu mainile goale si o simpla masca de tifon sa actioneze direct in interiorul rectorului deoarece , dupa o logica sadica probabil, ei stiau cel mai bine configuratia interioara a lui .
Inainte de a intra , au avut dreptul la ultima tigara si la ultimele cuvinte spuse in fata camerei de filmat.
Privirea , vocea si expresia unor tineri trimisi la moarte sigura ( ei stiau cel mai bine ce va urma ) era greu de suportat, dar acesta a fost doar inceputul.
Dupa filmarea celor patru nefericiti care au disparut in interiorul centralei au urmat relatari seci despre masurile de siguranta aplicate in exterior pentru limitarea pericolului respectiv aruncarea din elicopter a zeci de tone de ciment pentru construirea sarcofagului care a acoperit reactorul. Atmosfera sinistra a filmului era acompaniata doar de sunetul sacadat al aparatului primitiv de proiectie .
Ultimele parte a documentarului a aratat ce s-a intamplat dupa cateva saptamani sau luni cu cei iradiati.
Au fost cele mai sinistre scene pe care le-am vazut vreodata deoarece au prezentat pe viu si in timp real bolnavii muribunzi si personalul medical din spitalul in care erau tratati acestia.
Camera de filmat ( sunetul aparatului de proiectie era obsedant in acest caz ) a intrat lent in spital, a mers pe un culoar lung filmand in prim plan privirile si chipurile medicilor si asistentelor in salopete albastre si cu masti albe de tifon care treceau prin fata ei si a patruns pe rand in rezervele bolnavilor despartiti de paravane din panza.
Bandajati cu tifon pe diferite parti din corp, aveau fata si membrele umflate de la radiatii.
Culoarea pielii varia in raport cu intensitatea iradierii pentru ca se putea ajunge de la rosu (arsura) pana la galben (puroi) .
Unii intorsi erau pe o parte, altii aveau bratele sau picioarele suspendate in atele.
In toate cazurile, asistentele , medicii si bolnavii erau filmati de aproape si in prim plan , iar in cazul bolnavilor se auzeau gemetele de durere deoarece din cauza puroiului anestezicele nu mai aveau efect.
Cea mai teribila scena a fost rezervata pentru final. Nefericitul muribund filmat de aproape era suspendat in aer intre tavan si podea , legat de maini si de picioare cu cabluri fixate de tavan si de podea exact in pozitia extinsa a" Omului Vitruvian " al lui Leonardo da Vinci :
Cu adevarat infiorator a fost cand l-au filmat din spate. Nu mai avea nici piele, nici coaste care se lichefiasera si se vedeau direct plamanii care se miscau atunci cand respira sacadat pentru ca era inca viu si clipea.
Este ultima scena care mi-a ramas in minte din acest film de cosmar impreuna cu tacerea sinistra din randul celor care au privit filmul inmarmuriti si au parasit sala fara sa schimbe o vorba si cu privirea in jos.
Am vazut atunci pe viu adevarata natura criminala si dementa a sistemului comunist care produce asemenea tragedii cu repetitie la nivel politic, profesional si social si din acel moment am stiut ca ne putem astepta la orice.
In ceea ce ma priveste mi-au trebuit doua saptamani ca sa imi revin dupa vizionarea acestui film de cosmar ( am mai trait asemenea stari de soc la cutremurul din 1977 cand ma aflam in Bucuresti , la scenele filmate in timpul Revolutiei din 1989 si la Mineriada din 1990 ). Aveam atunci 33 de ani , acum ma apropii de 70 , dar impresiile despre filmul vazut atunci raman aceleasi 3).