” Atunci ce iubesti , strainule fara de seaman ?
- Iubesc norii…norii care calatoresc …acolo… acolo departe … minunatii nori !”
( Strainul )
Charles Baudelaire
Urmarind discutiile foarte interesante generate de un articol captivant aparut pe Contributors.ro *) , am avut un sentiment de déjà vu . Dupa mai bine de 30 de ani , ele reediteaza seminarele tipice pentru Facultatea de Filozofie din Bucurestiul anilor `80 cand studentii de atunci cultivau in amfiteatrele facultatii , si in egala masura, pe Hegel si Dostoiesvski de exemplu ( ceea ce se petrecea dincolo de amfiteatru si de zidurile facultatii respectiv unde Ceausescu & comp isi vedeau de ale lor era ceva , bineinteles, tabu ) cu mentiunea ca opera lui Dostoievski a fost piatra de temelie in cursurile de estetica ale profesorului rusofil Ion Ianosi.
Lucrurile capata sens daca observam ca si in societatea noastra actorii sociali au tendinta sa joace partituri foarte diferite de rolurile atribuite initial. Biserica ortodoxa a trecut fara menajamente si fara remuscari de la monopolul spiritual la monopolul comercial si presa noastra a relatat cu umor ca acum cativa ani la investirea unui mitropolit din Ardeal un prim-ministru i-a urat pur si simplu un : “ Succes in afaceri!“.
In egala masura , desi lumea nu a stat in loc, personalitati culturale de la noi conferentiaza in secolul 21 despre parabole biblice , scriu tratate despre ingeri , ne descriu in cartile lor “lupta dintre ingeri si diavoli” sau ne vorbesc intr-o forma sau alta despre republica ideala imaginata de Platon in care actioneaza vestita triada ( bine , adevar , frumos ) . Problema este ca triada actioneaza in aceasta republica ideala numai daca filozofii conduc , iar casta gardienilor privilegiati pazeste pe cei care au doar dreptul de a munci…
Pe de alta parte , reprezentantii tinerei generatii ( unii dintre ei scoliti in Occident ) iau parte si ei la acest Armaghedon virtual discutand despre “semnificatia morala a institutiilor totalitare“ (?!) ca in acest exemplu :
(1) „ … autenticitatea este bună întotdeauna și că trebuie să o desprindem de efectele ei instituționale. Avem ce admira și la securiști, și la fundamentaliști islamici, dacă sunt autentici. Îi putem iubi și pe unii și pe alții ( s.n.) .” (http://www.contributors.ro/editorial/semnifica%C8%9Bia-morala-a-institu%C8%9Biilor-totalitare/ )
In acelasi sens , putem sa relaxam intr-o anumita masura si aceasta morala sociala atat de oprimanta pentru unii :
(2) „ Fraudarea bacalaureatului este raul cel mai mic. Bacalaureatul creeaza deci o problema similara cu faptul ca multe reglementari ale economiei sunt proaste si deci evitarea lor de catre firme si persoane private este benefica social si economic, cu toata ca, strict vorbind, ce fac ei este ilegal. Nu tot ce e ilegal e rau, si nu tot ce e mandatat prin lege e bun!”„Daca vreti o morala mai generala a acestei povesti, ea e urmatoarea: De fiecare data cand o persoana are o reactie moralista legata de coruptie, fabrici de diplome si fraudarea examenelor, reactia cea mai potrivita este sa o suspectati ca nu intelege cauza problemei.”
Daca tot am ajuns pana aici , nu e pacat sa ne oprim aici si sa nu mergem mai departe …adica sa ne intoarcem exact de unde am plecat ?! Sa vedem ce ne poate spune aici un alt reprezentant al tinerei generatii scolita in Occident , nu la Kremlin :
(3) ” Rămăşiţele elitei comuniste, din care Securitatea formează un segment important (deşi nu majoritar), sunt exact noua elită de care vorbesc, şi care a câştigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducătoare a României, şi acum, şi în viitor ( s.n.). Problema principală este lipsa sa de maturitate şi responsabilitate, care explică comportamentul uneori primitiv, sfidător şi imoral. Argumentul este că ea trebuie să înceapă să îşi asume rolul de clasă conducătoare cu mai multă seriozitate şi responsabilitate .”
( http://www.contributors.ro/editorial/despre-cultura-politica-a-romanilor-iii-regioligarhia/ )
Sincer, nu vi se pare fascinant ? Doar trei opinii intelectuale si autorizate de pe aceasta platforma au reusit sa faca ţăndări 25 de ani de tranzitie si sa ne intoarca exact de unde am plecat…
Din acest punct de vedere societatea noastra este una absolut fascinanta in care lucrurile nu sunt ce par a fi deoarece sub ceva se poate ascunde altceva.
Logic vorbind, singura analogie posibila este cea cu celebra jungla din ontologia lui Alexius Meinong in care poate exista de exemplu “cercul-patrat”.
Social vorbind, discutam despre una dintre cele mai abstracte lumi posibile, respectiv despre o societate duplicitara de gradul doi sau mai exact despre o societate a diversiunii , in care nimeni nu mai stie nici cu cine sa voteze si nici in ce si in cine sa mai creada .
Intr-o lume bazata pe diversiune nici nu poate fi altfel . Practic, nu mai exista nici un punct de sprijin. Surprizele se tin lant. Sub “ceva “ se poate ascunde “altceva”. Nimic nu este ceea ce pare si de aceea totul este “pseudo”. Am ajuns de fapt intr-una din cele mai abstracte lumi posibile. O astfel de lume in care nu poti deosebi stanga de dreapta , susul de jos si prietenul de dusman este incantatoare pe planul fictiunii. Ea seamana cu un spatiu magic in care este posibil orice, dar care devine un cosmar in planul realitatii deoarece genereaza un univers politic, social, moral fara categorii . Altfel spus, criza societatii romanesti este criza de identitate a unei societati adusa in stare de parabioza. In acest tip de societate , indivizii ajung permanent in situatii de imposibilitate pentru ca de fapt nu mai au puncte de reper.
Poate ca frumusetea va salva lumea si „turma omenirii (cei care se recunosc nu în excelență, ci în însuși spiritul de turmă)” ca sa citez autorul articolului , sau cel putin asa ne place sa speram .
Dar atunci , si in lipsa reperelor, ce ar mai putea salva societatea romaneasca de aceasta degradare continua a spatiului social si de resetarea sistemului de valori morale si traditionale ? Aceste valori au supravietuit comunismului , dar in mod paradoxal au primit lovitura de gratie dupa disparitia lui deoarece , asa cum au observat inclusiv strainii, romanii nu mai cred in propriile lor valori probabil pentru ca au fost indemnati sa nu mai creada in ele.
Dincolo de prințul Mîșkin si de lumea ideilor imaginata de Platon , o intrebare formulata de scriitorul si traducatorul Dan Culcer din Franta rezuma perfect si aceasta situatie , si drama unei intregi societati :
Dupa 25 de ani care au trecut deja , inca nu avem un raspuns.
Din acest punct de vedere societatea noastra este una absolut fascinanta in care lucrurile nu sunt ce par a fi deoarece sub ceva se poate ascunde altceva.
Logic vorbind, singura analogie posibila este cea cu celebra jungla din ontologia lui Alexius Meinong in care poate exista de exemplu “cercul-patrat”.
Social vorbind, discutam despre una dintre cele mai abstracte lumi posibile, respectiv despre o societate duplicitara de gradul doi sau mai exact despre o societate a diversiunii , in care nimeni nu mai stie nici cu cine sa voteze si nici in ce si in cine sa mai creada .
Intr-o lume bazata pe diversiune nici nu poate fi altfel . Practic, nu mai exista nici un punct de sprijin. Surprizele se tin lant. Sub “ceva “ se poate ascunde “altceva”. Nimic nu este ceea ce pare si de aceea totul este “pseudo”. Am ajuns de fapt intr-una din cele mai abstracte lumi posibile. O astfel de lume in care nu poti deosebi stanga de dreapta , susul de jos si prietenul de dusman este incantatoare pe planul fictiunii. Ea seamana cu un spatiu magic in care este posibil orice, dar care devine un cosmar in planul realitatii deoarece genereaza un univers politic, social, moral fara categorii . Altfel spus, criza societatii romanesti este criza de identitate a unei societati adusa in stare de parabioza. In acest tip de societate , indivizii ajung permanent in situatii de imposibilitate pentru ca de fapt nu mai au puncte de reper.
Poate ca frumusetea va salva lumea si „turma omenirii (cei care se recunosc nu în excelență, ci în însuși spiritul de turmă)” ca sa citez autorul articolului , sau cel putin asa ne place sa speram .
Dar atunci , si in lipsa reperelor, ce ar mai putea salva societatea romaneasca de aceasta degradare continua a spatiului social si de resetarea sistemului de valori morale si traditionale ? Aceste valori au supravietuit comunismului , dar in mod paradoxal au primit lovitura de gratie dupa disparitia lui deoarece , asa cum au observat inclusiv strainii, romanii nu mai cred in propriile lor valori probabil pentru ca au fost indemnati sa nu mai creada in ele.
Dincolo de prințul Mîșkin si de lumea ideilor imaginata de Platon , o intrebare formulata de scriitorul si traducatorul Dan Culcer din Franta rezuma perfect si aceasta situatie , si drama unei intregi societati :
„ Oare romanii mai au cu adevarat ceva in comun ?! ”
Dupa 25 de ani care au trecut deja , inca nu avem un raspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu