O simpla comparatie intre starea lumii post1945 si starea lumii post1990 dintr-o perspectiva occidentala ofera un contrast teribil intre evolutia fulminanta a stiintei si tehnologiei si regresul fulminant in privinta spatiului personal , sufletesc si mental.
Pentru cei născuți între 1952 și 1979 – o generație ca nimeni alta.
Agustin Martinez
Suntem copiii unei lumi în tranziție. Părinții noștri nu și-ar fi imaginat niciodată schimbările pe care le vom experimenta. Am crescut în pragul unei revoluții tehnologice care avea să transforme planeta.
Suntem ultimii care au cunoscut jocurile de pe stradă: bile, dodgeball, șotron, jocuri nesfârșite de-a v-ați ascunselea. Și primii care au descoperit jocurile video: Pac-Man, consolele Atari, primele mașini arcade.
Ascultam telenovele la radio cu bunicii noștri și făceam picnic pe iarbă cu mâncare de casă. Am dansat pe Beatles, Rolling Stones, Mecano și The Flintstones. Am crescut cu Tom și Jerry, G.I. Joe, Candy, The Pink Panther sau The Jetsons.
Am fost pionierii muzicii înregistrate: viniluri de 45 și 33 rpm, casete audio care au fost înregistrate la radio, BETA, VHS, walkman, CD... Am văzut sosirea calculatoarelor, a primelor calculatoare de buzunar, a telefoanelor mobile mari cat cărămizile. Și se credea că internetul va schimba lumea – și a făcut-o.
Am fost numiți "Generația X", ca o schiță între două epoci. Dar am fost punți. Am învățat să mânuim un mouse și o tastatură chiar înainte de a deveni instinctiv pentru generațiile următoare. Și nu i-am disprețuit niciodată pe cei care nu știau.
Suntem ultima generație care a băut Coca-Cola dintr-o sticlă de sticlă, care a mers la cumpărături cu o pungă de pânză în carouri pe bicicletă, să cumpere bomboane cu bucățile de pâine. Ultimul care a ridicat o felie de pâine care căzuse pe jos, murmurând un pic de iertare tăcută – astăzi, am striga "microbi!"
Și totuși... Am supraviețuit tuturor.
Călătorii fără centură de siguranță, fără scaun auto, fără airbag.
Plimbări cu bicicleta fără căști, role fără genunchiere, leagăne metalice și tobogane ruginite. Până la pungile prea grele, gustările zdrobite, genunchii zgâriați, jocurile care au durat până la căderea nopții.
Fără internet. Fără smartphone-uri. Fără PlayStation. Dar o imaginație debordantă, prieteni în carne și oase și zile pline de țipete, râsete și aventură.
Ne-am împărțit băuturile fără teamă. Am vrut să luăm varicela pentru a sta acasă. Am flirtat cu o sticlă goală, nu în spatele unui ecran. Și când am vrut să-i aducem pe toți împreună, un simplu strigăt sau un fluier a fost suficient.
Nu eram etichete – gamer, otaku, dark sau orice altceva. Eram fețe, porecle, personaje... dar unite.
Așa că felicitări pentru noi.
Pentru această generație care se află pe două lumi.
Pentru cei care au crescut puternici, stând în picioare, cu inima bătând.
Suntem ultimii care au cunoscut jocurile de pe stradă: bile, dodgeball, șotron, jocuri nesfârșite de-a v-ați ascunselea. Și primii care au descoperit jocurile video: Pac-Man, consolele Atari, primele mașini arcade.
Ascultam telenovele la radio cu bunicii noștri și făceam picnic pe iarbă cu mâncare de casă. Am dansat pe Beatles, Rolling Stones, Mecano și The Flintstones. Am crescut cu Tom și Jerry, G.I. Joe, Candy, The Pink Panther sau The Jetsons.
Am fost pionierii muzicii înregistrate: viniluri de 45 și 33 rpm, casete audio care au fost înregistrate la radio, BETA, VHS, walkman, CD... Am văzut sosirea calculatoarelor, a primelor calculatoare de buzunar, a telefoanelor mobile mari cat cărămizile. Și se credea că internetul va schimba lumea – și a făcut-o.
Am fost numiți "Generația X", ca o schiță între două epoci. Dar am fost punți. Am învățat să mânuim un mouse și o tastatură chiar înainte de a deveni instinctiv pentru generațiile următoare. Și nu i-am disprețuit niciodată pe cei care nu știau.
Suntem ultima generație care a băut Coca-Cola dintr-o sticlă de sticlă, care a mers la cumpărături cu o pungă de pânză în carouri pe bicicletă, să cumpere bomboane cu bucățile de pâine. Ultimul care a ridicat o felie de pâine care căzuse pe jos, murmurând un pic de iertare tăcută – astăzi, am striga "microbi!"
Și totuși... Am supraviețuit tuturor.
Călătorii fără centură de siguranță, fără scaun auto, fără airbag.
Plimbări cu bicicleta fără căști, role fără genunchiere, leagăne metalice și tobogane ruginite. Până la pungile prea grele, gustările zdrobite, genunchii zgâriați, jocurile care au durat până la căderea nopții.
Fără internet. Fără smartphone-uri. Fără PlayStation. Dar o imaginație debordantă, prieteni în carne și oase și zile pline de țipete, râsete și aventură.
Ne-am împărțit băuturile fără teamă. Am vrut să luăm varicela pentru a sta acasă. Am flirtat cu o sticlă goală, nu în spatele unui ecran. Și când am vrut să-i aducem pe toți împreună, un simplu strigăt sau un fluier a fost suficient.
Nu eram etichete – gamer, otaku, dark sau orice altceva. Eram fețe, porecle, personaje... dar unite.
Așa că felicitări pentru noi.
Pentru această generație care se află pe două lumi.
Pentru cei care au crescut puternici, stând în picioare, cu inima bătând.
Sursa :
LinkedIn
Cum devine nebunul normal
John Hastings
Să luăm părul de pe corpul feminin.
Bărbieritul în masă al picioarelor și axilelor femeilor a început cu puțin peste 100 de ani în urmă, condus de companii de aparate de ras precum Gillette, disperate să-și dubleze piața.
Au folosit noile mass-media - reviste, reclame, filme - pentru a convinge femeile că pielea fără păr este feminină, igienică și sexy.
A funcționat.
Ceea ce a început ca o tactică inteligentă de vânzare a devenit un standard cultural atât de profund încât multe femei se simt rușinate și dezgustate de idee.
Între timp, bărbații au fost condiționați să vadă părul ca fiind nefeminin și murdar.
O caracteristică evolutivă care proteja pielea de bacterii a devenit o problemă - ștearsă de marketingul lucios și expunerea repetată.
Luați în considerare cerealele pentru micul dejun.
O invenție recentă a erei industriale, s-a născut nu din nutriție, ci din ideologie și comoditate procesată.
John Harvey Kellogg, un adventist devotat de ziua a șaptea, a creat cereale parțial pentru a promova diete fade care suprimă impulsurile sexuale.
Raionul de cereale este acum un altar al coloranților artificiali, zahărului și manipulării corporatiste deghizate în micul dejun.
Decenii de publicitate ne-au învățat că este normal să începem ziua cu desert într-o cutie.
Majoritatea părinților le dau copiilor înainte de școală, fără să se întrebe de ce se prăbușesc înainte de prânz.
Pantofii moderni sunt un alt înșelător tăcut.
Timp de sute de mii de ani, picioarele umane au evoluat pentru a se mișca natural, desculț pe teren divers.
Apoi au venit tălpile dure, vârfurile înguste și tocurile - mai întâi pentru aristocrație și mai târziu pentru moda de masă.
Ne-am deformat picioarele, ne-am slăbit arcadele și ne-am distrus aliniamentul în numele stilului.
Astăzi, cel care merge la sală poartă pantofi sport cu pernă groasă care le deconectează picioarele de la sol.
Fiecare pas modifică lanțul cinetic, contribuind la epidemia de dureri de spate, leziuni la genunchi și postură proastă.
Dacă pui pantofi moderni pe câinele tău, l-ai numi abuz, deoarece ar fi plin de dureri articulare într-un an.
Acestea nu sunt ciudățenii inofensive ale culturii; sunt simptome ale sistemelor de credință proiectate de industrii pentru profit.
Și odată ce credința este vândută - prin repetiție, rușine și identitate - devine mai greu de inversat decât obiceiul în sine.
Credem că alegem, dar de cele mai multe ori suntem condiționați.
Rețelele sociale de astăzi funcționează pe aceeași formulă - vinde nesiguranță, oferă o soluție, repetă până când credința devine lege.
Așa că întreabă-te: ce altceva se simte "normal" care ar putea fi de fapt absurd?
Ce alte cuști au fost vopsite în aur și vândute ca progres?
Adevărata revoluție nu începe cu rebeliunea, ci cu actul liniștit de a pune întrebări.
Pentru că cele mai periculoase idei nu sunt cele cu care luptăm, ci cele de care nici măcar nu ne gândim să ne îndoim.
Sursa :
LinkedIn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu