Tehnici de presiune

"Despre hărţuirea morală

Marcel Cremene, şef de lucrări, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca

De ce ne intereseaza hărţuirea morală? Hărţuirea este una dintre cele mai dure manifestări agresive care pot să apară la locul de muncă. Acest tip de agresiune poate să apară indiferent de domeniul de activitate. Apare mai ales în domeniile publice cum ar fi cel al educaţiei naţionale, de exemplu.

Deoarece, cei mai în măsură să pună în discuţie un astfel de subiect sunt cei recunoscuţi ca fiind experţi în domeniu, vom încerca să prezentăm aici, într-un mod cât mai obiectiv, părerea a doi psihiatri. Este vorba despre Nelson Bouchard, cu cartea „Rezolvarea conflictelor la serviciu” (Editura Polirom, 2006) si Patrick Légeron, cu cartea «Cum să te aperi de stress” (Editura Trei, 2003).

Ce înseamnă hărţuire morală? Cine este harţuitorul? Conform [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi], „Hărţuirea este un tip de violenţă rece, perfidă, ipocrită, uneori invizibilă practic, pe care o persoană o poate exercita asupra alteia. ... Harţuitorul este o persoană slabă, egocentrică, ipocrită. Daca se simte ameninţat şi deţine puterea, vă va ataca, iar scopul său este de a vă face să dispăreţi din firmă. ... Ştie că într-un interval mai lung sau mai scurt veţi solicita, până la urmă, un concediu de odihnă sau chiar veţi demisiona. Este adesea charismatic, are mult farmec şi îşi găseşte uşor aliaţi. Dorinţa sa cea mai mare este să deţină puterea. Mijlocul folosit: inlăturarea tuturor celor care se dovedesc a fi potenţiale ameninţări ... Hărţuitorul îşi zăpăceşte victima în aşa măsură, că aceasta ajunge să se îndoiască de propriile trăiri şi sentimente.”

Care sunt motivaţiile harţuitorului? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Procesele care îl determină pe un individ să hărţuiască o victimă sunt multiple:

a) Refuzul atipicitatii în raport cu un grup în ceea ce priveşte modul de lucru şi mai ales felul de a fi (ţinută, clasa socială, vârstă, orientare sexuală, performanţă, etc.).

b) Rivalitatea, invidia, gelozia (referitoare la diplome, viaţa privată, raporturile cu ierarhia, etc.).

c) Teama, care îl face pe cel care harţuieşte să elaboreze un sistem de apărare şi o strategie de distrugere dacă se simte ameninţat.”

Cum se derulează acţiunea de hărţuire? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm următoarele: „Hărţuirea morală se derulează în general în mai multe etape:

- Alegerea victimei (în general nu este un grup ci o anumită persoană),

- Condiţionarea ei (victima trebuie să devină receptivă),

- Destabilizare ei (victima nu înţelege ce i se întâmplă: comportamentele persoanei care hărţuieşte nu sunt logice şi, oricum, explicaţiile sale sunt iraţionale)

- Culpabilizarea victimei (individul hărţuit începe să îşi imagineze că are o parte din vina pentru suferinţa sa),

- Destructurarea victimei (persoana care hărţuieşte şi-a atins obiectivul: victima a demisionat sau s-a îmbolnăvit grav).”

Din aceeaşi carte, mai aflăm că: „Nu există un profil psihologic standard al victimei, ci mai degraba, situaţii de muncă, situaţii care favorizează hărţuirea morală. Respectiv, acolo unde stress-ul este deja mare, unde sistemul managerial are prea putin respect faţă de indivizi sau acolo unde solidaritarea între salariaţi e slabă. ... 70% dintre victime se numără printre femei... De asemenea, hărţuirea afectează în mod preferenţial persoanele atipice... între 3 şi 10% dintre angajaţi cad victime hărţuirii ... Sectorul public este afectat în mod deosebit: educatia nationala, spitalele, functiile publice.”

Care sunt manifestările hărţuirii? Din [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] aflăm despre diferitele manifestări ale hărţuirii, pe categorii. Acestea sunt enumerate mai jos:

„Afectarea condiţiilor de lucru:

- Victimei i se retrage autonomia,

- Nu i se transmit informaţii utile în realizarea unei îndatoriri,

- I se contesta în mod sistematic toate deciziile,

- I se critică pe nedrept sau în mod exagerat munca,

- I se retrage accesul la utilităţi: telefon, fax, calculator,

- I se retrage munca ce îi revine în mod normal,

- I se dau permanent sarcini noi,

- I se atribuie în mod voluntar şi sistematic sarcini inferioare sau superioare competenţelor sale,

- Se fac presiuni asupra ei, astfel încât să nu işi poată valorifica drepturile (concedii, orar, prime),

- Se procedeaza astfel încât să nu obţină promovări,

- I se atribuie, împotriva voinţei, lucrări periculoase,

- Se aduc pagube postului său de lucru,

- I se dau, în mod deliberat, ordine imposibil de executat,

- I se atribuie sarcini incompatibile cu starea sa de sănătate,

- Nu se iau în considerare avizele medicale formulate de specialistul în medicina muncii,

- Este împinsă să comită greşeli.

Lezări ale demnităţii:

- Sunt utilizate cuvinte dispreţuitoare pentru a o caracteriza,

- Sunt utilizate faţă de ea gesturi de dispreţ (oftaturi, priviri dispretuitoare, ridicarea umerilor, etc.),

- Este discreditată faţă de colegi, superiori sau subordonaţi,

- Se lansează zvonuri legate de ea,

- I se atribuie probleme psihologice (se spune ca este bolnavă mintal),

- Se râde de handicapurile sau de fizicul ei, este imitată sau caricaturizată,

- I se critică viaţa privată,

- Se râde de originile sau de naţionalitatea sa,

- Îi sunt atacate credinţele religioase sau convingerile politice,

- I se atribuie sarcini umilitoare,

- I se aduc injurii cu termeni obsceni sau degradanţi.

Izolare şi refuz de a comunica:

- Victima este întreruptă continuu,

- Superiorii ierarhici sau colegii nu îi mai vorbesc,

- I se refuză orice contact, chiar şi vizual cu ceilalti,

- Este plasată departe de ceilalţi,

- I se ignora prezenţa prin adresarea exclusivă către ceilalţi,

- Li se interzice colegilor ei să îi vorbească,

- Nu mai este lăsată să vorbească cu ceilalţi,

- Conducerea îi refuză toate cererile de întrevedere.

Remarci deplasate la locul de muncă:

- Ţinuta sa vestimentară este criticată, modul de viaţă sau aspectul fizic pot fi luate în derâdere,

- Remarci nepoliticoase şi acţiuni ostile: sarcasm, presiuni, ameninţări, şantaj,

- Dorinţa de destabilizare a salariatului: împiedicarea persoanei de a se exprima,

- Criticarea sistematică a muncii sale,

- Afectarea condiţiilor de muncă: retragerea din fişa postului a unor indatoriri care figurau anterior, suprasolicitare sau subsolicitare, sarcini absurde sau irealizabile,

- Negarea sensului muncii realizate de către salariat,

- Distrugerea imaginii pe care persoana o are despre sine,

- Izolarea salariatului, omiterea transmiterii de informaţii,

- Negarea, luarea în râs a tuturor semnelor de suferinţă ale salariatului.

Violenţe verbale, fizice sau sexuale:

- Victima este ameninţată cu violenţa fizică,

- Este, chiar dacă uşor, agresata fizic, i se închide usa în nas, este îmbrâncită,

- Se urlă la ea,

- Ii este invadată viaţa privată prin telefoane sau scrisori,

- Este urmarită pe stradă, pândită în faţa casei,

- Este hărţuită sau agresată sexual prin gesturi sau cuvinte,

- Nu se ţine cont de problemele ei de sănătate,

- Afectare a intimităţii prin insulte, ridiculizari, chiar comentarii asupra feminităţii sau masculinităţii.”

Cum îţi poţi da seama dacă eşti hărţuit? In afara observării manifestărilor prezentate anterior, există şi câteva întrebări cheie prezentate în [Patrick Légeron, „Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki], după cum urmează:

„1. Sunt singura persoana afectată?” Dacă DA, este probabil sa fie hărţuire, dacă NU, este vorba mai degraba de management bazat pe stress. Managementul bazat pe stress este acea formă de management în care se consideră că angajaţii muncesc mai bine dacă se tem, dacă sunt tot timpul sub presiune.

„2. Care este atitudinea patronului meu atunci când obţin rezultate bune?”. Daca avem de-a face cu management bazat pe stress, atunci şeful va fi mulţumit. Daca nu este multumit, este vorba probabil de hărţuire deoarece succesul d-voastra îl destabilizează.

„3. Ceilalţi manageri se comportă la fel ca patronul meu cu proprii lor colaboratori?” Dacă DA, atunci este mai probabil să fie vorba despre stilul general de lucru în intreprindere, care este stressant.

„4. Cum se comportă patronul meu în afara vieţii profesionale?” Dacă se comportă similar cu persoanele apropiate, atunci aveţi de a face cu o personalitate dificilă. Daca se comportă diferit, atunci este probabil să fie hărţuire.

In aceaşi carte, se mai specifică faptul că: „...hărţuirea morală se dezvoltă mai usor în cadrul unei intreprinderi care favorizează un stil de management dur...”.

Un alt aspect important care are legatură cu managementul bazat pe stress este ceea ce P. Légeron numeste „cultura negativului”. Conform acestei culturi, a negativului, nu este bine să se ofere feedback pozitiv unui angajat deoarece acesta „şi-o poate lua în cap”, ceea ce va duce la „lăsarea sa pe tânjală”. Aşa cum explică P. Légeron, această prejudecată este total gresită!

Acesta cultură a negativului are un puternic efect stressant deoarece se pune tot timpul accent numai pe ceea ce lipseşte, indiferent cât de substanţială ar fi partea pozitivă (care se ignoră sistematic). Din păcate însă, numai unele culturi, cum ar fi cea nord-americană şi câteva culturi asiatice, pun accent şi pe oferirea de feedback pozitiv.

Ce soluţii sugerează psihologii? In [N. Bouchard, „Rezolvarea conflictelor la serviciu”, trad. Dana-Maria Cimpoi] sunt indicate câteva soluţii. Se ştie că hărţuirea are ca scop principal distrugerea încrederii în sine a victimei, destabilizarea ei. Conştientizarea a ceea ce se întâmplă poate fi deja un pas important spre rezolvarea problemei.

Este bine să se ceară şi ajutorul unui psiholog.Se recomandă demascarea publică a harţuirii. Se mai recomandă evitarea contactului cu agresorul în lipsa unor martori (care sa nu fie complici la agresiune).

Trebuie căutate de asemenea şi modalităţi de depunere a unei plangeri oficiale (Codul Muncii, demnitatea în muncă).

Chiar şi plecarea poate fi o solutie, dacă numai astfel victima îşi poate păstra sănătatea în stare bună.

În [Patrick Légeron, «Cum să te aperi de stress”, trad. Genoveva Teleki] sunt propuse mai multe soluţii interesante pentru combaterea stress-ului în general, soluţii care ar putea fi utilizate ca „adjuvant” în „tratamentul” contra hărţuirii (aceasta având ca mecanism de bază stressul)."

Sursa : http://www.graur.org/Alternativa%20Academica/AA-2008.01/aa.2008.01.03.htm

N.B. La cele de mai sus se adauga experienta tehnicilor de presiune psihologica si de control social specifice tarilor din Est unde aplicarea in spatiul civil a stilului de conducere militar si al serviciilor secrete a avut un rol esential in destabilizarea psihologica a angajatilor, populatiei si chiar a militarilor ( mare parte din sinuciderile din armata se pot explica prin acest climat specific ) dar aceste lucruri trecute inca sub tacere sunt prea putin cunoscute in Occident.