John Simpson
jurnalist BBC
Recent la Realitatea TV l-am vazut cateva momente pe domnul Cristian Tudor Popescu ( cel care afirma recent ca in comunism l-a deranjat numai vocea lui Nicolae Ceausescu ) explicand celor care vor sa-l creda ca propaganda comunista de care radeau de fapt toti romanii “a prins” pentru ca la mineriada din 1990 “erau vanati cei cu blugi, barba , ochelari,etc”. A uitat sa ne spuna la cine a prins si cine erau cei care conduceau si coordonau vanatoarea de oameni pe strazile Bucurestiului de atunci.
Domnul Cristian Tudor Popescu este o persoana deosebit de inteligenta dar in acest caz are o amnezie selectiva. Uita de ziarul la care lucra si care a publicat exact in iunie 1990 ( cand in strada erau vanati cei in cauza condusi de indivizi care numai semanau cu minerii ) o singura pagina alba pe care scria cat de mare a permis tiparul : “Vrem liniste !”. Uita si de articolele domniei sale in care critica miscarea din Piata Universitatii si implicit sau explicit justifica mineriada din iunie 1990 sau de interviul de la TVRL de atunci in care facea apologia ofiterului de Securitate “integru”.
L-am vazut de asemenea pe domnul Mircea Dinescu care a tinut mortis sa precizeze in fata invitatilor si in fata camerei TV ca “ am avut un comunism de c.... si acum avem un capitalism de c.... “. Acest limbaj absolut descalificant pentru un intelectual, poet si dizident care nu este la prima recidiva in acest sens ( actorul Mircea Diaconu a fost atat de jenat de limbaj incat a ramas blocat ! ) il trimite exact acolo unde ii este locul si trebuie sa-i respectam optiunea .
Acesti doi intelectuali , si multi altii inaintea lor, dupa ei , sau alaturi de ei, insulta pur si simplu o intreaga societate deturnand atentia de la problemele ei cele mai grave si propunand mereu tinte false. Prin aceasta perdea de fum romanii nu mai pot vedea clar in ce fel de lume traiesc si pasesc mereu pe nisipuri miscatoare.
Problema este ca lumea pe care o vad cei doi domni intelectuali cu atitudini, principii si valori proprii , sau altii asemenea lor, nu este de loc identica cu lumea in care traiesc romanii de rand care nu au vizibilitatea sociala a celor amintiti , dar care vad mereu de 20 de ani ceea ce primii nu au considerat demn de atentie.
"DECEMBRIE 1989. Când avea 12 ani, Ioana Bărbat a asistat neputincioasă la uciderea propriei mame. Povestea ei tragică, cu personaje şi pariuri criminale, trezeşte frisoane.
“Ochii Ioanei se transformă instantaneu, inundaţi de lacrimi: „Au început să tragă. O singură rafală. Vă daţi seama, eram doar noi trei în toată Piaţa Libertăţii? Şi au tras. Când s-a liniştit zgomotul mitralierei, m-am întors. Mama era întinsă pe jos, cu faţa întoarsă, iar tata ghemuit la pământ, în stânga mea. Eu, în picioare, singură, cu haina găurită peste tot. M-am uitat în jos şi am strigat-o pe mama. N-a răspuns. Atunci m-am dus la tata. «Hai să plecăm că mama e moartă! » Şi el mi-a spus: «Nu pot! Sunt rănit şi nu mă pot mişca!»”.
”Coşmarul copilului de 12 ani abia începuse. Un bărbat îmbrăcat într-un parpalac negru de piele a răsărit de niciunde, a evaluat „situaţia” şi s-a întors cu încă trei oameni. Familia Bărbat a fost luată pe sus şi dusă într-o încăpere, lângă restaurantul militar. „Acolo a venit un militar, tata se văita, şi a zis «Taci, ....-ţi gura mă-tii, că atunci când ai ieşit pe stradă nu te-ai văitat aşa!»."
" Mie mi-a zis să nu mai plâng, că ne omoară şi pe noi. Pe mama o puseseră pe nişte trepte, cu o mână prinsă la spate. Bărbatul în parpalac negru i-a ordonat unui militar să o întoarcă, să nu rămână înţepenită aşa”, retrăieşte Ioana scena-coşmar. Filmul se derulează parcă în slow-motion. Au trecut 20 de ani, dar Ioana este încă acolo, un copil de 12 ani obligat să suporte, fără anestezie, inciziile chirurgicale ale felcerilor dictaturii.”
"Peste tot, o spaimă teribilă. Amintirile Ioanei sunt brutale: „După ce au dus-o pe mama la morgă, mi-au pus în braţe o plasă cu hainele şi bijuteriile ei. Şi m-au lăsat acolo, un copil de 12 ani, cu ce mai rămăsese de la mama, în braţe. În sala de operaţie, tata lupta pentru viaţă. În rest, plin de morţi. Plin de morţi. Atât era în jurul meu”.
“Ştim vinovatul: Vasile Joiţoiu. El a fost condamnat la 18 ani de închisoare şi achitat de tribunalul militar. Ştim că a luat arma de la un militar şi a tras. Ulterior am aflat că totul a fost un pariu. El a pariat cu ceilalţi că, dintr-o rafală, ne omoară pe toţi. A pierdut! Eu şi tata nu am murit”, dezvăluie Ioana Bărbat detaliile sordide ale dramei.”
Sursa : http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/880632/Calvar-pentru-victime-prosperitate-pentru-calai/
Ioana Barbat avea 12 ani cand mama sa a fost ucisa sub ochii ei. Vasile Joițoiu, acuzat pentru crima oribila, traieste fara nici o grija.
(Foto : EVZ )
Si tot fara nici o grija traiesc de 20 de ani politicienii, ministrii, consilierii, militarii, procurorii, judecatorii, avocatii, juristii, medicii, profesorii, filozofii, sociologii, psihologii , psihiatrii si intelectualii romani conform codurilor deontologice specifice ( sau speciale...), organizatiilor lor profesionale si constiintei civice din dotare intr-o societate complet anesteziata moral in care au ajuns cu totii in dilema barbierului lui Bertrand Russel ( daca barbiereste pe toata lumea dintr-un sat, se va barbieri singur ?!). Linistea ( = distrugerea CU ORICE PRET a solidaritatii umane si sociale ...) visata cu atata ardoare de domnul Iliescu in urma cu 20 de ani si ceruta cu tot atata vigoare de catre ziarul domnului Cristian Tudor Popescu tot in urma cu 20 de ani a fost , in sfarsit, castigata in fata societatii prin executie silita , cu moartea pe moarte călcând , intr-o societate-horror care nu pedepseste nici crimele nici criminalii. Pe cale de consecinta, toti cetatenii crestini si normali ai acestei tari ar trebui sa primeasca in masa medalii de aur pentru ca nu au innebunit inca intr-o astfel de lume dementa moral in care criminalii si oamenii in haine de piele negre de acum 20 de ani zburda ca pasarile cerului sub nasul si ochii autoritatilor oarbe, mute si surde in privinta victimelor. Din lipsa de probe . In justitia noastra , uciderea unui om ( chiar si a unei mame... ) in fata altui om ( chiar a copilului ei... ) nu este considerata o proba . Intr-o alta lume , cine stie...
Sergiu SIMION
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu