Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător, conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, președinte al PEN România, membru al Grupului pentru Dialog Social, redactor-șef al revistei "Transilvania" si redactor al revistei „Poesis internațional” a fost invitatul lui Lucian Mîndruță la emisiunea „Ediția de Dimineață” de la Digi 24, din 28 noiembrie.
Rezultatul este unul foarte interesant care confirma tendintele majore care se manifesta dupa 1990 in discursul intelectualilor publici, personalitatilor culturale, directorilor de constiinta si formatorilor de opinie de la noi.In acest caz Radu Vancu trece în revistă stilurile câtorva poeți contemporani români și arata de ce ne cramponăm ( dupa opinia domniei sale ) în materie de cultură lirică, de unele nume din trecut, precum Mihai Eminescu.
Poetul, prozatorul si eseistul in cauza ajunge sa-si denigreze propriul domeniu de activitate respectiv poezia si literatura prin postulate gratuite si paralogisme care ar fi de inteles in cazul unor politicieni semidocti care fac liceul dupa facultate , dar nu si in cazul unor oameni inteligenti si cultivati care predau la facultate :
„Poezia română a devenit una a omului concret (s.n.), care vorbește pentru alți oameni concreți(s.n.)”
" Clasicii sunt mai dificili. Eu nu sunt de acord cu predarea clasicilor in scoala (1) pentru ca trebuie un gust mult mai cultivat ca sa zic asa ca sa-i poti simti (2) si in al doilea rand trebuie sa poti reconstitui tot contextul celor epoci ca sa le intelegi scrisul (3) .De asta e normal ca elevii sa reactioneze cu atata antipatie (4) la scriitori asa vechi".
Radu Vancu
https://editiadedimineata.ro/radu-vancu-emisiunea-editia-de-dimineata/
Dreptul la opinie este unul suveran (1), dar marea problema in acest caz sunt pseudo-argumentele invocate (2, 3,4) care nu sunt nimic altceva decat afirmatii fara acoperire .
Foarte interesant, tezele poetului, prozatorului, eseistului , traducătorului si conferențiarului Radu Vancu sunt identice cu tezele profesoarei de limba romana Cristina Tunegaru ajunsa celebra prin modul in care isi desfiinteaza propriul domeniu de activitate respectiv inversunarea cu care lupta impotriva clasicilor literaturii romane promovand exact aceeasi viziune :
" Subsemnata, profesoară de română, declar că nu respect, în mod premeditat, programa școlară de limba română, asemenea unui element dușmănos: nu citesc cu elevii mei poeziile de Eminescu, „Amintirile” lui Creangă, baladele populare, pastelurile de 150 de ani, nuvelele lui Slavici...
Declar de asemenea că, în schimb, citesc cu elevii mei poezii frumoase de Magda Isanos sau Tudor Arghezi, texte din literatura universală ca „Micul Prinț" sau „Cartea junglei" (s.n.) , fragmente din marii autori ai literaturii universale ca Cervantes sau Shakespeare(s.n.), exersam lectura activa(s.n.), ne exprimam opiniile(s.n.), le motivam, invatam sa fim sinceri, asertivi."
In acest caz , poetul, prozatorul, eseistul si conferențiarul Radu Vancu si profesoara de limba romana Cristina Tunegaru sunt sustinuti cu tarie de catre lectorul Mihai Maci care fara sfiala si fara regrete mai face un pas inainte si exact dupa principiul dogmatismului trece dialectic de la particular la general si de de la unul la toti postuland divergenta cetatenilor cu literatura propriei lor tari :
" Or, cu toată sinceritatea, cred că experienţa majorităţii românilor de astăzi e puţin convergentă cu marile nume ale literaturii nostre."
Mihai Maci - Cristina Tunegaru
https://www.contributors.ro/cristina-tunegaru/
Cum reusesc un poet din Sibiu , o profesoara din Vaslui si un profesor de filozofie din Oradea sa priveasca lumea cu aceeasi ochi si sa se intalneasca intr-o aceeasi viziune este o intrebare esentiala care in limbajul poetic de altadata trezeste reverberatii din clasicii executati ( " Ce-i mana pe ei in lupta ?" ) si necesita o abordare adecvata ( existenta unor reactii similare la persoane diferite implica perceptii , idei , valori sau interese comune ).
Dar nu este totul si nici suficient pentru economia ansamblului. Avant la lettre, poetul, prozatorul, eseistul , traducătorul si conferentiarul Radu Vancu este cu un pas inaintea celorlalti si dupa ce in spiritul vremurilor anihileaza clasicii cu miros de tamaie propune in locul lor altceva mult mai elevat si cu alt miros poetic :
" Unul dintre cei mai exemplari ( s.n. ) poeți de azi, O. Nimigean, are un poem la temă, apărut în 2007, în Nicolina Blues – dar foarte potrivit pentru situația de azi.
Îl reproduc mai jos.
O. Nimigean, Nu, revolta nu a pierit
Nu, revolta nu a pierit. Mi-e la fel de silă de guşile unsuroase de la prezidii. De cefe. De porcii care se cred Dumnezeu. De primarii care-ţi dau un cârnat şi o bere. De băieţii finuţi care s-au f...t în c.. cu securitatea. De limbile puţind a c....t ale rezistenţilor prin cultură. De târlă. De ţaţe. De Patriarh. Dar nu vreau să plec nicăieri. Vreau să mă vindec de urticaria epifenomenelor.
Cineva, mult umilul, trebuie să îi iubească."
Radu Vancu - KI. Altă politică, aceeași mizerie?
Aceasta originala pledoarie pentru ceea ce autorul considera o "exemplaritate poetica" este sustinuta prin paralogisme triviale inclusiv in dialogurile angajate cu cititorii de pe platforma Contributors.ro :
In spatiul cultural romanesc exista o adevarata inflatie de apostoli ai decivilizarii si trivializarii spatiului public . In aceasta directie , un adevarat varf de lance este criticul de artă, criticul de teatru, criticul literar, publicistul, eseistul , traducătorul si lusitanistul specializat in psihologie si lingvistica computationala Dan Caragea care nu doreste sa fie acuzat de ignorarea normelor decentei sociale si de promovarea limbajului licentios , dar recomanda exact contrariul :
" În studiul limbii şi în dicţionar, pudibonderia nu îşi are locul. Sunt numite cuvinte obscene, vulgare, triviale, tabuisme (de unii lexicografi străini). Adevărul este că a existat până nu demult, în cultura noastră oficială, o barieră de netrecut . Chiar şi literatura şi jurnalismul (s.n.) au fost obligate să „mascheze“ grafiile nepermise prin celebrele puncte de suspensie."
" Aşadar „buna cuviinţă”, cu irizările ei comuniste, a tabuizat aceste cuvinte, chiar în discutarea fondului principal (s.n.) al limbii noastre. (Sper că nu se va deduce de aici că ignor normele de decenţă socială sau că aş fi apologetul unui limbaj licenţios.) Dar ştiinţa e ştiinţă! "
Dan Caragea - Cand "buna cuviinta" nu are ce cauta
Toate aceste atitudini , discursuri si initiative vitriolante care disloca spatiul cultural si normele decentei sociale induc ideea unei noi " revolutii culturale " si a unei resetari de sistem in care primitivismul , decivilizarea si dezumanizarea devin un scop in sine. Cui prodest ?
Pe de alta parte, gusturile dvs estetice va privesc , dar in cazul de fata va dezaprob deoarece in calitate de poet, eseist și traducător, conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” , redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațional”, editor coordonator al revistei „Timpul” si in special ca autor Contributors.ro , confundati aceasta platforma cu cititorii ei cu tot ( si de fapt spatiul public) cu un atelier literar ( in cel mai bun caz ).
Mai exact , dupa ce subliniati cu indignare comportamentul sulfuros al unui politician care injura de mama ( la propriu ) o jurnalistă care și-a permis să-l întrebe dacă șeful lui își va da demisia , tot dvs ne prezentati un limbaj sulfuros dintr-un poem la tema al poetului exemplar O.Nimigean .
Paralogismul pe care ni-l propuneti este unul foarte interesant . Mai exact , politicienii nu au dreptul sa recurga la limbajul de tip mahala , maidan sau satra daca vorbesc despre ziaristi, dar poetii si publicistii il pot promova in spatiul public daca vorbesc despre politicieni.
Nu credeti ca ar fi mult mai simplu daca articolele de opinie ar fi scrise pur si simplu intr-o limba romana clasica si atat ? Nu de alta , dar cred ca acum ne preocupa pe toti lucruri mult mai importante decat urticaria epifenomenelor si limbajul suburban.