" Jurnalul unui psiholog "( 2007-2024) este o viziune si o perspectiva originala asupra societatii romanesti generata initial de involutia unui domeniu profesional sensibil confiscat de instante straine naturii acestuia.
Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :
Dupa 2 ani de demonstratii continue ale romanilor impotriva unei guvernari care vrea sa legalizeze coruptia si dupa reactiile categorice ale Uniunii Europene in aceasta situatie , in spatiul public apar opinii stranii care arunca vina in spatele cetatenilor si care apara si guvernarea si coruptii.
„Astăzi, noi nu am reuşit după 28 de ani să avem o cultură (s.n.) care ne-ar trebui. Românul... sunt mulţi, eu am colegi de-ai mei, cu facultatea făcută şi tot, care zic: Ce a făcut guvernul pentru mine, de ce aş plăti eu taxe? Ai plăti taxe pentru că asta e legea. Eu, dacă aş fi preşedinte, aş face tabula rasa, aş da o lege marţială că toate dosarele s-au terminat (s.n.) , toată treaba, dar, de mâine începând, dacă nu îţi faci datoria, îţi tai degetele. Şi am lua-o de la capăt. Eu am o Constituţie, român fiind, am o Constituţie bine făcută pe care trebuie să o respect. Nu o respect, vine justiţia şi taie degetele de la a la z” Ion Țiriac
„Corupție există în toată lumea asta și la nivele de o mie de ori mai mari, nu la nivele de cârnat (s.n.). Eu, între un hoț și un prost, prefer hoțul (s.n.). După hoț mai rămâne ceva. După prost, nu mai rămâne nimic”.
Sistemul politic si social din Romania este o megamasina sociala care a adus țara si cetațenii ei in situații de imposibilitate determinand oamenii sa-si ia lumea in cap si provocand cea mai mare emigratie dintr-o tara a Uniunii Europene . Dupa 30 de ani de democrație , acest sistem toxic a reusit performanța de a reseta statul de drept construind o lume intoarsa pe dos care promoveaza infractorii la varful piramidei sociale si vaneaza cetațenii onesti de la baza ei. Scrisoarea unei profesoare de top din Romania*) nevoita sa plece si sa lase totul in urma face o radiografie necruțatoare a acestei lumi post-Orwell in care neglijarea voita a educatiei mentine oamenii prizonieri in mecanismele dependentei politice, economice si sociale. In realitate si intr-un anumit sens, profesoara Manuela Prajea nu a plecat si nu va pleca niciodata din Romania , ci doar din sistemul bolnav care a ramas acolo si pe care de fapt l-a invins. ( Sublinierile din text imi apartin - S.S.)
Manuela Prajea, la TEDx Brașov. Sursa foto: Facebook
"Numele meu este Suzy Manuela Prajea, am 51 de ani și am o familie de care îmi este dor : fiul meu, fratele și tatăl meu, mama, nepoțica și mătușa mea. Ei sunt în România, eu sunt de câteva luni în Statele Unite. Sunt profesor de matematică. Pot să spun că am iubit matematica, profesoratul și copiii de când mă știu. Poate de aceea am reușit să îmi clădesc o carieră de succes și să îmi găsesc un sens durabil în viață, bazat pe aceste atașamente nesfârșite. La finalul facultății puteam să încep o carieră universitară, dar am ales să fiu profesor în învățământul secundar pentru că dorința și chemarea îmi erau către copii, către vârsta la care ei își conturează visurile, își pun întrebări și se formează ca personalitate și caracter. Am vrut să am matematica și copiii, nu doar matematica. În plus, nu mi-am însușit nicio clipă prejudecata că un profesor de învățământ secundar rămâne la un nivel mediocru dacă nu își face tranziția către învățământul superior. Ba chiar mi-am pus în minte s-o demolez prin propriul exemplu. Când am terminat facultatea, aveam conturate repere de înaltă etichetă pentru profesor, educator și om. Pentru că prima calitate, cea de profesor, nu se împlinește în absența celorlalte două, de om și de educator. Un profesor excepțional influențează destine, schimbă vieți și deschide drumuri către împlinirea profesională și umană. În primii trei ani de profesorat, m-am poziționat pe traiectoria performanțelor, cu premii și mențiuni la olimpiadele naționale, și cu întreaga clasă cu rezultate compacte. Apoi au apărut și mai multe provocări, pe care nu le-am refuzat: mai întâi, un elev cu potențial de olimpiadă internațională, apoi poziția de director al liceului la care activam, Colegiul Național «Traian» din Drobeta Turnu Severin. Așa au apărut responsabilitatea managementului școlar și apoi fantasma unei medalii de aur internaționale. Pregătirea pentru olimpiada internațională era un pionierat pe cât de iluzoriu, pe atât de solicitant, dar am crezut din prima clipă în el: am știut dintotdeauna că, odată și odată, am să-mi construiesc șansa de a ajunge la olimpiada internațională prin elevii mei, un vis pe care aș fi putut să îl împlinesc și eu, în adolescență, dacă aș fi avut alături un antrenor de calibrul olimpiadei internaționale de matematică. Am luat decizia de a întrerupe cercetările doctorale pentru ca, în timpul liber, să mă pot pregăti să îmi îndrum elevul pentru olimpiada internațională. Să-l ajut să își împlinească visul și, de fapt, să împlinească și un vis al meu. Visul a fost împlinit cu un succes răsunător. Câțiva ani mai târziu, mi-am dat și doctoratul. Între timp, elevul meu premiat internațional era deja în Statele Unite. Și nu numai el, ci și alți elevi și eleve, foști olimpici naționali, au ajuns la universități de prestigiu: Harvard, Princeton, Warwick, Jacobs, din SUA până în Anglia sau Germania. Au urmat multe premii naționale și internaționale pentru elevii mei și pentru mine, pentru matematică pură sau proiecte bazate pe matematica aplicată. Acestea au adus și multă publicitate − interviuri pentru televiziuni românești sau străine care deveniseră interesate de un profesor dintr-un colț de țară uitat. Privind retrospectiv, înțeleg ca, într-o țară ca România, într-un oraș de provincie ca Drobeta Turnu Severin, să se creeze sentimente de apreciere și mândrie locală sau națională, în același timp cu sentimente de neutralitate și chiar lipsă de apreciere. Ceea ce n-am înțeles au fost obsesia, hărțuirea și ura unui grup de 8-10 profesoare, cadre didactice la liceul pe care-l conduceam. Uimirea a fost cu atât mai mare cu cât, de-a lungul timpului, le ajutasem pe aceste persoane. Reclamații și încercări de a sabota evenimentele școlii sau ședințele profesorale, de asta am început să am parte. Erau colegi care vorbeau simultan cu vocea ridicată, care transformau orice întâlnire de lucru în monologuri de 2-3 ore, genul de persoane care trăiesc din bucuria conflictului generat zi de zi. Aceste persoane ajung să creeze un mediu psiho-emoțional negativ și o cultură a promovării conflictului. Timp de 6 ani am trăit în această atmosferă. Evadările mele erau împlinirile profesionale și proiectele internaționale. Explicația era una singură: grupul de care vorbeam era avid să conducă liceul. Acum doi ani, nu m-am mai prezentat la concursul pentru directori. Am crezut că astfel se vor opri. Dar prima măsură a conducerii grupului a fost să îndepărteze diplomele mele și ale elevilor mei de pe holul școlii. Au fost înlocuite cu planșe de carton cu plante, flori și desene. Sistematic, a început hărțuirea: încadrarea mea precum a unui suplinitor, mutarea elevilor din clasă sub diferite pretexte, producerea de "hârtii" ștampilate cu scop de șicanare etc. Am ripostat după aproximativ un an și jumătate: am cerut un control, să se verifice aspectele semnalate. Inspectoratul nu a răspuns, fiind și el parte a transferurilor contestate, și atunci am semnalat Ministerul. Nu am primit niciun răspuns, iar hărțuirea continua și mai intens. Am apelat la reprezentanții comunității locale, dar și aceștia au ridicat din umeri. Atunci am luat atitudine public: se pare că sistemul se mai deranjează să răspundă doar la sesizarea presei. În schimb, acel raport a fost atașat la o acțiune judecătorească, cu o solicitare de «daune morale» în valoare de 600.000 de lei, sub pretextul că eu aș fi creat conflictul în scopul afectării «imaginii» celor două directoare.Răspunsurile primite au fost însă rapoarte seci de constatatare a numărului de adrese emise, fără nicio concluzie finală. Fiind o persoană organizată și precaută, am demonstrat cu multiple probe că scenariul descris în acțiune era neadevărat. Pe parcurs s-a demonstrat că reclamantele nu suferiseră niciun fel de daune. După 6 luni, am câștigat procesul și cele două reclamante au trebuit să îmi acopere cheltuielile de judecată. Înainte de acest proces însă, când am văzut că drepturile de profesor nu-mi sunt respectate, când un grup de elevi și foști elevi ai celor două directoare au fost organizați să mă denigreze și să mă agreseze sub conturi reale sau false de pe rețelele sociale, am decis să plec din școală. Era prea mult să mai rămân în acest mediu toxic, deși, vreme de 11 ani, ca director, și 18 ani, ca profesor, am ridicat acel liceu înspre beneficiul comunității, dar și al meu, întrucât speram să păstrez o școală sigură, din care să mă pensionez onorabil, ca atâtea generații anterioare. Mai aveam 13 ani până la pensie și școala nu era pe curba ascendentă. În ianuarie am anunțat că intenționez să plec din școală, și în ideea că astfel vor înceta să mă șicaneze. Nu a fost deloc așa. Îmi rămăsese în minte un titlu: Math teachers needed in the United States of America (E nevoie de profesori de matematică în SUA − n.r.). La insistențele repetate ale familiei, am încercat să aplic mai întâi în București, deși sentimentul meu era că nici în alte părți nivelul de percepție nu este departe de ceea ce trăisem, iar posibilitatea să întâlnesc un director interesat de performanță era destul de scăzută. Nu am putut să mă transfer ca profesor titular în oraș sau în țară, pentru că nu mi s-a eliberat recomandare profesională, deși solicitasem aceasta încă din luna ianuarie. Rămânea o singură posibilitate, să aplic în învățământul privat în București. A existat interes din partea a doua instituții de prestigiu, iar discuțiile urmau să înceapă în august. Tot la începutul lui 2018 am deschis și aplicația pentru Statele Unite. În februarie am finalizat-o: îmi plăceau organizarea și profesionalismul american, interesul pentru performanță, inovație și strategii didactice. Au contat foarte mult experiența mea de profesor, matematica și dezvoltarea profesională din ultimii ani, pe strategii, inovație didactică și educație globală. Limba engleză în afara matematicii a fost o provocare uriașă, dar am reușit să învăț limbajul profesional la un nivel rezonabil și într-un timp record. Recrutarea mea a durat 6 luni, deși, de obicei, depășește și un an de zile. Un consorțiu şcolar public m-a angajat imediat și urma să aștept perioada adecvată angajărilor din licee, așa cum era demarată de fiecare liceu în parte. Nu am așteptat mult, și primul liceu din consorțiu mi-a planificat probele de evaluare. Le-am promovat, mi-a plăcut liceul și am acceptat postul. În august am plecat în Statele Unite. În acest an 2018, am învățat în materie de practică școlară ceea ce nu am reușit să văd atâția ani în țară: strategii de predare-învățare bine definite și prezentate, tehnici și practici de proiectare și desfășurare a lecției, strategii de management al clasei, cursuri despre conferințele cu părinții, provocări induse de societate și comunitate, probleme de siguranță, securitate, autoapărare, coduri de urgență, tratarea cazurilor speciale și generale de sănătate, siguranță și comportamentul elevilor, desfășurarea și gestionarea tuturor tipurilor de scenarii posibile în școală sau în sala de clasă. Aici, educația este un proces real și continuu, în permanentă transformare și ajustare bazată pe feedback real. Am încercat mai sus să prezint succint o parte din ceea ce se întâmplă în școala americană și mărturisesc că nu am epuizat toată varietatea de programe, practici și activități pe care le-am parcurs în Statele Unite. O parte redusă din acestea se găsesc și la noi, dar într-o formă primară și neasimilată de sistemul real de educație. Documentele copy-paste, conceptele care nu sunt respectate în practica școlară și superficialitatea activităților sunt doar câteva dintre neajunsurile educației în învățământul românesc. Îmi amintesc deja cu oarecare nostalgie de workshop-urile pe tema «diferenței culturale» și de noțiunea de «șoc cultural» asociată cu adaptarea din primul an în Statele Unite. E un fel de curba lui Gauss răsturnată, în sensul că vii în State cu un entuziasm maxim și trăiești un fel de «lună de miere» la impactul cu societatea și cultura americane, după care pierzi entuziasm și resurse interioare pe măsură ce încerci să faci față provocărilor de inserție în sistemul educațional și așteptărilor ridicate ale sistemului. După 6 luni, ajungi să resimți punctul cel mai de jos al curbei tale de adaptare, «șocul cultural», după care începi să te ajustezi și să urci în următoarele 6 luni spre revenirea, poziționarea pe traiectorie și adaptarea totală. În ceea ce mă privește, după 3 luni aici, consider că sunt tot în luna de miere. Am să rămân aici, nu o să cunosc șocul cultural și nu voi avea probleme de adaptare. Cred că am venit deja adaptată pentru Statele Unite și mai cred că teoria curbei de adaptare s-a întâmplat în România. Practic, acolo am avut parte de un «șoc cultural», ca urmare a degradării din viața emoțională și de caracter a societății românești. «Șocul cultural» și «șocul complacerii sau neputinței umane» le am încă în minte, așa cum le-am perceput când am constatat că asistența e mută la orice anormalitate și nedreptate, girându-le prin tăcere și aprobare la orice nivel. De altfel, situația mea nu era unică în Colegiul din Severin. Au fost destule tensiuni, conflicte, pensionări anticipate sau medicale, profesori care au decis să plece din localitate sau în alte școli: se anunța cine va veni în locul lor înainte ca orice concurs să aibă loc. Răspunsurile primite, dacă încercai să mergi în audiență, erau aceleași: «Știm, dar nu avem ce face, aceeași situație e și aici, rezistați!». Ceea ce este în politica de la noi s-a infiltrat și în școală. În opinia mea, un asemenea mediu nu mai are legătură cu educația, școala și normalitatea, ci mai mult cu setea de conflict, putere și bani. Din toate aceste motive, am plecat cât de departe am putut fără nicio urmă de regret pentru tot ce am lăsat în urmă. Am împachetat două valize, am încuiat apartamentul și gata. Părinții mei au fost nevoiți să își vândă casa din Drobeta Turnu Severin și să plece la București. Au în jur de 80 de ani și au nevoie să fie lângă unul dintre copiii lor. O serie de vieți date peste cap. Există însă o putere divină, o energie a Binelui din Univers. Într-o săptămână, aveam casă și mașină în Statele Unite, în condiții de excelență chiar și pentru standardele americane. Privesc cu perplexitate la aceste lucruri pentru care am muncit un sfert de secol în România și mă întreb de ce am stat atâta amar de vreme acolo. Deși știu exact răspunsul: pentru că o viață împlinită este o viață care aduce schimbare în Bine. Fericirea vine din Binele pe care îl faci celorlalți, indiferent unde ai trăi. Sacrificiul pentru Bine este același pe orice meridian și pe orice paralelă a globului pământesc. Îmi pare însă rău că nu sunt lângă familia mea. Profesia este foarte solicitantă aici și, dacă nu ești rapid, eficient și antrenat, nu reușești să faci față. Imaginați-vă ore de curs de 85 de minute, cu pauze de 5 minute, fără timpi risipiți, fără secunde de întârziere și cu multiple sarcini de învățare, comunicare și organizare a clasei − toate acestea într-o școală care preia elevul cu o serie de activități și responsabilități care nu există în România. În ceea ce privește comunicarea cu staff-ul școlii, cu conducerea sau cu colegii, imaginați-vă că trebuie să comunicați în maxim 20-30 de secunde o problemă și să fiți pregătiți pentru un răspuns de tot atâtea secunde. Fiecare are sarcinile lui și nimeni nu are timp de pierdut. Pentru a reliefa complexitatea activității din școală, trebuie să precizez că, într-un liceu de 1.000 de elevi, directorul este ajutat de șase asistenți pe diferite domenii de acțiune. Eficiența este cuvântul de ordine. Nu există tradiționalul «stat de vorbă»de la noi. Nu există telefon care să sune, nu există «soțul/soția, mama/tata, fiul/mătușa, agentul de asigurare/administratorul» care să te sune și cu care să vorbești în timpul programului de lucru. În același timp, comunicarea multitudinii de probleme ce trebuie transmise și monitorizate se realizează prin email, o diferență culturală de luat în considerare, de altfel: 10-20 de emailuri zilnice sunt parte din activitățile paralele de realizat în pauze sau în perioada de planificare a lecției. Platformele tehnologice în care funcționează întregul sistem școlar sunt un univers pe care nu îl putem imagina în România. Diferența între scenariul orelor de clasă de aici și din România este comparabilă cu cea dintre prima generație de TV alb-negru și Smart TV-ul color cu ecran curbat, maximă rezoluție HD și Chromecast built-in. Orice profesor și elev primesc un laptop și, respectiv, un Chromebookdotate cu softurile aferente, conectate la platforma tehnologică a școlii. Sunt setate astfel încât să nu poată fi utilizate decât în scopuri educaționale. Smartboard-uri, proiectoare, table, televizoare și ecrane de proiecție uriașă există în fiecare sală de clasă. Sala de sport e mai mare decât suprafața fostului meu liceu. Terenul sportiv e cât stadionul municipal al fostului oraș. Campusul școlar e cât suprafața tuturor liceelor și terenurilor școlare din orașul din care recent am plecat. Așa cum intuiam după participarea mea, în 2012, la primul program internațional în SUA, explicația pentru gradul de civilizație și educație la care se găsește societatea americană rămâne aceeași, acum ca și atunci: profesionalism, eficiență, disciplină. Îmi place extraordinar de mult: lucrezi în echipă, ai colaboratori care-și dau silința ca lucrurile să funcționeze, se discută și se conjugă eforturile. Toți se așteaptă ca, dacă ai o problemă, să o comunici și să primești ajutorul echipei. Dacă echipa nu funcționează, trebuie anunțată din nou problema și se caută soluții până se reglează situația. Diferența de mentalitate este că asemenea discuții și colaborări nu se interpretează din punct de vedere personal. Vanitatea și orgoliile nu își au locul, iar atitudinea e permanent deschisă și receptivă, o atitudine strict profesională și nu una personală, după cum spuneam. Nimeni nu judecă pe nimeni, nimeni nu este preocupat de ce face sau ce zice altul. Nimeni nu este recalcitrant și nimeni nu zice «da» dacă nu își respectă cuvântul. Aici, datoria, standardele de calitate și profesionalismul sunt pe primul plan, și aceasta este explicația mea pentru tot ceea ce găsesc perfect, minunat și magic în existența pe pământ american.".
Pe de alta parte, ca la atatea alte demonstratii, protestarii individuali nu se identifica cu societatea civila organizata. Vorba unui (de)formator de opinie hâtru : " civilii nu inseamna societate civila !" , deci concluzia poate fi una foarte interesanta...
Societatea civila organizata, prin ONG-urile inregistrate oficial la Ministerul Justitiei *) , depaseste cifra de 111.000 ( !) de organizatii :
Sa presupunem acum ca fiecare din aceste ONG-uri are un numar de 5-10 membri ( minim). Daca fiecare din aceste ONG-uri ar scoate cu adevarat oamenii la un protest public , am avea in
strada intre 500.000 si 1.000.000 de persoane ( minim ) prin care un guvern ajuns la putere prin frauda morala poate fi debarcat in mod democratic . Daca.
In realitate, o clasa politica primitiva se afla la butoane de trei decenii , cetatenii stau in strada pe cont propriu ( si mai sunt si batuti ...) , iar societatea civila " participa, dar nu se baga ".
„ Teza principală
este că, din păcate, deși studiile de specialitate (David, 2015) arată că
românii au un potențial intelectual de inteligență și creativitate similar
popoarelor din țările vestice dezvoltate( a), adesea profilul psihocultural al
țării, alături de gradul nostru de încredere interpersonală și cooperarea
bazată pe aceasta , nu ne ajută să putem genera instituții sociale eficiente(s.n.)
care să ne utilizeze acest potential intelectual.” „ Simplu și direct spus, profilul psihocultural actual al
țării (s.n.)nu favorizează în prezent
antreprenoriatul.” „Global
Competitiveness Index arată că în 2017-2018 România se află pe ultimele locuri
în Uniunea Europeană privind competitivitatea . De asemenea, conform Global
Innovation Index, în 2018 România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană
în ceea ce privește indicele global de inovare
(https://www.globalinnovationindex.org) și pe ultimele locuri chiar atunci când
se măsoară specific antreprenoriatul (vezi și clasamentele US-News din 2017).” Daniel David - 6 indicatori psihoculturali care deformeaza spiritul antreprenorial la romani http://www.contributors.ro/societatelife/6-indicatori-psihoculturali-care-deformeaza-spiritul-antreprenorial-la-romani-o-compara%C8%9Bie-cu-antreprenorul-american/
Nu este prima data cand
profesorul Daniel David sustine acest
tip de teze in spatiul public . Cu doi ani in urma incerca sa explice problemele
societatii romanesti si fractura dintre
clasa politica si cetateni prin acelasi „ profil
psihocultural al romanilor”.
Un articol aparut in ziarul „Adevarul ” (Remus Florescu - România vrajbei noastre. De ce suntem construiţi psihologic să ne urâm: scandalul Antenelor şi ce a fost greşit în „Ne-am luat ţara înapoi”) ne-a convins fara sa vrea ca psihologia romaneasca asa cum este aplicata de catre reprezentantii ei oficiali ne ofera din ce in ce mai multe surprize si ca se afla in conflict deschis nu numai cu logica psihologica, ci si cu logica sociala. Pentru acesti reprezentanti istoria recenta este considerata un element absent , determinismul social nu exista iar evenimentele din societate au loc pur si simplu din cauze psihologice care divizeaza in permanenta poporul . Pentru profesorul Daniel David aceste cauze psihologice tin de cele patru trasaturi ale „sufletului romanesc”(?!) echivalat in mod arbitrar cu ceea ce doreste psihologul :
„…în acest moment, combinaţia de colectivism, neîncredere, competitivitate şi cinism din profilul nostru psihocultural este formula unei societăţi a vrajbei"(interesant, vorbim in acest caz de un fel de "mecanica sociala" -s.n. )".
Cu alte cuvinte , in aceasta cheie de interpretare conflictele din societatea romaneasca desi pot avea efecte majore in plan social sau chiar ar putea duce la "dezmembrarea Romaniei" , nu au in realitate cauze politice, economice, sociale, etc. , ci sunt de natura pur psihologica .
DESEN de Vali IVAN
Postularea dihotomiei sociale gratuite si a opozitiei cu orice pret conduce in articol la formulari colocviale de-a dreptul amuzante care ne amintesc de neorealismul italian in care vecinele de pe aceeasi strada se certau zgomotos de la balcoane, dar fara sa se deranjeze sa mai coboare si pana la parter :
„Toate răfuielile dintre români, împărţiţi aproape tot timpul în două tabere care aruncă cu venin una în cealaltă, au explicaţii psihologice.” „Românii au tendinţa de a se împarţi în diverse grupuri, precum tinerii şi bătrânii, românii din diaspora şi cei din ţară, privaţii şi bugetari.”
In acest sens profesorul Daniel David decreteaza existenta unui predispozitii native a romanilor catre un vag „colectivism” *) care ar fi la originea fracturilor din societatea romaneasca. Acest colectivism ancestral definit drept „matricea noastra psiho-culturala" este postulat si definit in mod arbitrar ca fiind tendinta romanilor de a se imparti in grupuri aflate automat in opozitie . Mai mult decat atat , sunt induse confuzii intre asa-zisa "matrice psiho-culturala", doctrina colectivista , notiunea de colectiv/comunitate/grup respectiv postularea atemporala a opozitiei intre loialitatea fata de grupul de referinta si suspiciunea fata de "ceilalti" :
„Când vorbim despre valori în matricea noastră psiho-culturală există acest atribut al colectivismului. Societatea noastră este formată din multe colective, iar automat când gândeşti în termen de colectiv se creează grupuri care se poziţionează în opoziţie unele cu altele. Apare ceea ce se cheamă efectul de loialitate faţă de propriul grup şi de suspiciune faţă de alte grupuri, faţă de alţii (s.n.). Colectivismul ne face să gândim în termeni de «noi» şi «ceilalţi»”
In aceasta mitologie anistorica si psihologica ad-hoc, nu exista nici istorie, nici trecut, nici determinism social, ci doar factori psihologici . In opinia psihologului Daniel David elementul fundamental care defineste romanii este „cinismul social" :
„.... elementul care ne defineşte din acest punct de vedere este cinismul social: adică vedem natura umană şi natura lumii ca fiind fundamental rele, îi vedem pe ceilalţi ca răi şi negativi”.
Interesant este ca acest punct de vedere este impartasit si de un alt psiholog indignat de revolta populatiei impotriva pensiilor speciale in general si in particular a pensiilor securistilor , revolta pe care o pune pe seama ...invidiei si resentimentului populatiei :
Odata postulat acest „cinism social” , nici nu mai conteaza faptele sociale , cine suntem „noi” si cine sunt „ceilalti” , ci doar reactiile oamenilor generate de acest cinism social care presupune in mod obligatoriu marginalizarea gratuita a unor grupuri sociale :
„Cinismul există atunci când îi vezi pe ceilalţi fundamental răi. ... Trebuie să accepţi că sunt nişte oameni la fel ca tine, chiar dacă nu eşti de acord cu ceea ce fac ei, cu modul în care gândesc. Trebuie să accepţi că aceşti oameni fac parte şi ei din societate şi nu-i poţi elimina”.
Din nefericire , in discursul profesorului Daniel David sunt amestecate de-a valma planuri complet diferite. In primul rand , etichetarea gratuita a celorlalti, calomniile , insultele si invectivele tin de violenta verbala , atacul la persoana si in general de agresivitatea viscerala specifice anilor `50, chiar daca se manifesta si in 2016.
In al doilea rand, incalcarea normelor sociale si legale , coruptia , criminalitatea, si comportamentul penal in general presupun nu numai o reactie a sistemului juridic, ci si o reactie morala , fireasca si normala a populatiei de respingere a acestor comportamente ( nu cred ca exista vreo tara din lume care sa-si „iubeasca” tortionarii, criminalii, infractorii si escrocii). In al treilea rand, etichetarea gratuita este una , iar reactia morala fata de comportamentele anormale este alta : un criminal ramane un criminal , un corupt sau un plagiator raman exact ceea ce sunt si nimeni nu-i insulta daca le spune asa, dar nu poti pretinde oamenilor sa-i iubeasca pentru ceea ce au facut. In sfarsit , nu poti sa faci abstractie de faptele sociale ca sa nu mai vorbim de condamnarile penale , nu poti amesteca victimele cu agresorii sau oamenii onesti cu infractorii, asa cum nu poti interzice oamenilor sa aiba o reactie morala la incalcarea normelor sociale si legale.
Pe scurt , asa cum reiese din articol si in interpretarea psihologului Daniel David, nu mai conteaza faptul social ca atare sau chiar justitia sociala ( exemplu: "executarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile ") si nici sistemul de valori sociale si morale in jurul carora este construita o societate , ci doar reactiile polarizate ale oamenilor la un fapt social, reactii care pot duce la ruperea consensului ( "poate rupe Romania in doua" .
In viziunea particulara a acestei mitologii sociale ad-hoc, o hotarare judecatoareasca definitiva devine problematica daca exista o opozitie "populara" impotriva ei. In acelasi sens , reactia unui oficial roman, fost ministru, care din postura reglementata in care s-a aflat pur si simplu si-a jignit compatriotii , nu este deloc amendata. Este doar declarata ca fiind "cea mai controversata"( sic !) fiind probabil asimilata cu cinismul social al romanilor , desi in acest caz este vorba doar de unul singur si intr-o functie care presupune responsabilitate sociala.
De aici inainte discursul psihologului Daniel David devine de-a dreptul fascinant. Din cercetarea pe care a condus-o afirma ca a descoperit nu mai prima societate bipolara din lume ( respectiv societatea romaneasca ) in care trăiesc persoane cu două profiluri diferite de personalitate ( Xplus / Xminus ) adica unii "buni" si altii "rai" ( Greucenii / Zmeii - denumiti asa probabil ca sa stim ca este vorba despre Romania profunda ) , dar a stabilit si proportia exacta in care acestia se afla in societate( 54% / 46% ) indiferent de ceea ce se intampla in cadrul ei . Cum cei "buni" sunt mai numerosi decat cei "rai" , chiar daca voinicii din basme se iau de par , si periodic , pentru cam tot ceea ce se intampla in societate, suntem totusi salvati de clopotel si nu ne dezmembram . Daca tot nu ne dezmembram desi suntem mereu blocati in paruielile astea mitologice , profesorul Daniel David vine si cu o solutie care din principiu poate sa impace toti certaretii :
"Noi, românii, nu suntem solidari şi ne este foarte greu să cooperăm, .... avem nevoie de un proiect mare, care să stabilească nişte scopuri comune capabile să mobilizeze ambele profiluri."
Adica un fel de "pupat toti piata endependenţii!". In realitate , tipologia psihologica si procentele avansate de psihologul Daniel David sunt de-a dreptul fantasmagorice. In nici o tara din lume nu exista aceasta dihotomie in randul unei populatiii si in asemenea proportii. E ca si cum am spune ca populatia unei tari se imparte in proportii aproape egale intre colerici si sangvinici ( ca sa continuam exemplul , atunci unde au disparut sunt melancolicii, apaticii,etc. ?!) . Pe de alta parte , exista "tipologii sociale" generate de regimul politic anterior, dar in cu totul alte proportii, respectiv cetatenii "ordinari" ( cu pensii mici si supusi legilor, impozitelor si taxelor) pe de o parte si indivizii cu regim special din regimul anterior( nomenclaturisti, activisti , securisti ,etc. ), in mod expres de tortionarii care aveau ( si cine stie, poate au inca ) au un regim cu totul special si de neimaginat intr-o democratie de tip occidental .Un lucru este absolut cert , si in prezent pensiile speciale costa Romania enorm ( http://www.evz.ro/pensiile-speciale-ne-costa-in-jur-de-un-miliard-de-euro-pe-an.html ). Acestia sunt de fapt adevaratii "Zmei" ( e drept, infinit mai putini ca procent decat cel avansat de psihologul David Daniel ) care dispretuiesc si domina prin privilegii si acum restul populatiei formata din "Greuceni".
Revenind la subiect , solutia propusa de psihologul Daniel David este asadar un proiect de tara emotional (nu ajunge ca proiectul să fie raţional şi tehnocrat) considerat drept o solutie pentru o "structura colectivista formata din grupuri diferite , cu interese diferite , neincredere , ...cinism ,....lupte interne " , grupuri care se cearta si lupta intre ele asa, din principiu. Postularea unui scop comun care sa se adreseze emotiilor romanilor ar "coagula" oamenii ar stinge in mod automat conflictele din societatea romaneasca (deci indiferent care sunt acestea, intre cine apar, si care sunt de fapt cauzele lor).
In aceasta viziune, pedagogia sociala ad-hoc va deveni eficienta numai daca va fi aplicata si in domeniul educatiei unde trebuie aplicat si practicat un altruism social generalizat in care toti oamenii au aceeasi importanta si valoare , dar din care nu rezulta in mod explicit explicit ca ei trebuie sa respecte si aceleasi norme si reguli ale statului de drept, ale democratiei si ale civilizatiei europene , si nici ca au aceleasi drepturi:
„Trebuie să-i faci pe copii să înţeleagă de mici că celălalt, prin simplu fapt că există, e la fel de important ca şi tine. Eu nu sunt mai important ca om decât celălalt. ...Cinismul funcţionează pe modelul: «Eu sunt bun», «Tu eşti rău ca om şi trebuie să fii criticat»”,
Din aceasta mitologie sociala si psihologica ad-hoc mai rezulta o alta concluzie foarte interesanta si anume ca modernizarea Romaniei trebuie facuta cu ajutorul psihologilor sau cel putin pe baze psihologice deoarece modernizarea nu poate fi facuta "cu oameni care nu au un profil psihologic modern".
In acest caz introducerea unor instituţii moderne ar fi esenţiala în schimbarea României deoarece "instituţiile moderne întăresc profilul pozitiv, cresc încrederea, reduc cinismul spre exemplu”. Aceasta schimbare nu porneste de fapt de la un set de valori sociale si morale si de la stabilirea unor obiective clare, ci se reduce doar la inlocuirea unor oameni si la aplicarea unor metode administrativ-birocratice :
„Prin instituţii moderne mă gândesc la mecanisme de funcţionare într-o societate care sunt reglementate legal (s.n.)...o instituţie ar putea să fie promovarea meritocratică în învăţământul superior sau distribuirea resurselor în funcţie de contribuţii."
Problema este ca nu se precizeaza in ce consta de fapt aceasta schimbare ,cum se stabileste un profil "retrograd"sau "modern", pe ce baze se face "promovarea meritocratica" si nici in ce consta aceasta de fapt . Daca ea se va reduce doar la o "educatie prin institutii " respectiv doar la aplicarea unor reglementari legale date tot de ministerele noastre de tip clasic in care "reforma" echivaleaza cu schimbarea unor oameni ( ministri, etc.) ne intoarcem exact de unde am plecat .
In esenta, viziunea psihologului Daniel David este una atemporala, anistorica si amorala ca si cum aceasta societate, romanii si tara lor s-ar fi nascut ieri si nu ar avea nici un fel de trecut , exista doar "suflet romanesc" ( definit si acesta in mod grotesc !) dar nu este mentionat niciodata poporul roman, comunitatea romaneasca,etc. Pe de alta parte, ne sunt prezentate un construct psihologic atipic, o metodologie si o mitologie psihologica sui-generis care in egala masura fac abstractie de realitatea sociala si politica , de istorie , traditii, cultura,etc. cu alte cuvinte de realitatea romaneasca in ansamblul ei.
E ca si cum prezentul nostru social si istoric nu ar fi rezultatul trecutului nostru social si istoric , memoria sociala ar fi nesemnificativa sau pur si simplu inexistenta , profilul nostru psiho-cultural ( "sufletul romanesc" ) ar fi format in principiu doar din ..." colectivism, neîncredere, competitivitate şi cinism " (?!-s.n.) iar romanii ar fi doar ar fi niste euri goale de continut , dar care işi sar la gat unii la altii , aşa, din principiu si din senin.
In aceasta viziune, societatea nu este (sau nu rezulta ca trebuie sa fie) coagulata in jurul unui sistem de valori culturale si morale , ci ca ea este doar "bipolara" fiind scindata la nivel macro si micro in colective si grupuri antagonice care se lupta bezmetic intre ele si intr-o paruiala generala, dar nu din motive concrete , ci datorita cinismului social si unei perceptii sociale negative despre celalalt care presupune atacarea si marginalizarea oponentilor.
Ideea centrala a acestui demers si construct psihologic atipic este ca nu conteaza cine sunt actorii si agentii sociali concreti , si nici care sunt actiunile si conotatiile actelor lor deoarece eticheta de "rau" sau "bun", respectiv de "agresor"sau "victima" ar fi in realitate una absolut arbitrara. Cu alte cuvinte, neincrederea si dezbinarea sociala nu au aparut si nu apar la noi din cauze sociale obiective ( externe) ci din cauze subiective, psihologice ( interne) care tin de "sufletul romanesc" deoarece ca romani "suntem construiti psihologic sa ne uram" ( sic!). Teza nu este deloc una noua , nou este faptul ca in prezent exista o adevarata emulatie si un adevarat sport national prin care se contesta si se ridiculizeaza tot ceea ce tine de poporul roman si de romani , de specificul istoriei , culturii , traditiilor si spiritualitatii romanesti in general confundand padurea cu uscaturile ei si ducand totul in derizoriu si grotesc **).
Discursul psihologului Daniel David nu face exceptie nefiind altceva decat o spirala ascendenta de paralogisme care tin de cinismul psihologic si social . Postuland existenta unui bizar "suflet romanesc" ( "colectivism, neîncredere , competitivitate,cinism" ) care ar genera problemele prezentului , acest discurs reia de fapt teza unui primitivism social romanesc. Aceasta teza este sustinuta intr-o forma sau alta de catre diversi (de)formatori de opinie de la noi al caror numitor comun este generalizarea si extrapolarea arbitrara si gratuita a unor caracteristici negative la nivelul istoriei, natiei, poporului , mediului social si intregii societati :
„În spațiul acesta de tranziție, de anevoioasă, de nesfârșită tranziție, se întinde, triumfătoare, mahalaua”."Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar deieri, de alaltăieri. Să fie un blestem?Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru.“ Lucian Boia (istoric)- De ce este Romania altfel ?
„Dar procentul de incultură, primitivism, aroganţă, căpătuială şi impunitate de pe scena noastră publică mi se pare fără echivalent în lumea Europei occidentale.” „Noi vorbim surescitat şi cu glas mare despre lucruri care, în restul lumii, sunt ori subînţelese, ori marginale, ori lăsate în seama tabloidelor. În schimb, nu vorbim decît frugal şi întîmplător despre actualitatea arzătoare a continentului şi a planetei.”
„Nouă ne plac şmecherii, băşcălioşii, hoţomanii.” Andrei Plesu - scriitor, eseist
Mai mult decat atat , unii intelectuali si psihologi romani contemporani merg chiar mai departe respectiv pun o paranteza la cei 75 de ani de comunism si post-comunism si ne arunca inca o data in trecut postuland o vaga "nevroza balcanica" (https://youtu.be/bukkDDe5IJs).
In sfarsit, este foarte interesant faptul ca psihologul David Daniel a gasit chiar in conflictul deschis generat de scandalul Antenelor ocazia perfecta de a aplica aceasta interesanta teorie a "cinismului social" si mitologie psihologica conform careia nu sunt importante de fapt nici cauzele conflictelor ,nici miza lor sociala , nici partile implicate , deoarece aceste conflicte vin in realitate din ereditatea noastra sociala respectiv din profilul nostru psiho-cultural care ar fi generat aceasta "societate a vrajbei". In aceasta cheie de interpretare, oricare ar fi conflictele consumate in spatiul social , nimeni nu are de fapt dreptate. Problema este ca aceasta grila nu poate fi aplicata in toate cazurile iar cel mai bun contraexemplu este cazul # Colectiv unde demonstratia, miscarea si revolta tinerilor fata de intregul sistem nu pot fi in nici un fel intelese si evaluate prin cele patru trasaturi ale „sufletului romanesc” si " formula vrajbei " ( "colectivism, neîncredere, competitivitate şi cinism " ).
Prin reducere la absurd , putem aprecia ca aceasta hermeneutica absolut originala propusa de psihologul Daniel David rescrie de fapt istoria societatii romanesti deoarece in aceasta viziune non-standard cataclismele sociale din societatea romaneasca din ultimii 75 de ani incepand cu comunismul si Experimentul Pitesti (dupa unele opinii extins sub alta forma la nivelul intregii tari ) si terminand cu Revolutia din 1989 , Mineriada din 1990 , evenimentele de la Targu Mures din 1990, etc., ar fi fost de fapt doar "rafuieli intre romani" si ar fi avut loc doar din "cauze psihologice". Pe de alta parte , ceea ce nu observa in acest caz specialistii romani , au observat deja strainii care in nici un caz nu pot fi acuzati de subiectivism sau partinire :
"Romania este tara ultimei civilizatii rurale autentice a Europei. Aici are loc un cataclism. Iertati-ma ca va spun. Sunteti un popor abrutizat. Dupa 50 de ani de comunism si o decapitare a neamului urmata de 25 de ani de faradelege salbatica, incercati sa va cresteti un cap nou. Nu stiti ce drepturi va apartin".
In realitate , psihologia romaneasca ortodoxa si reprezentantii ei autorizati ignora in egala masura si istoria , si cataclismele sociale traite de romani, inclusiv golirea tarii prin catastrofe demografice (al Doilea Razboi Mondial, Romania stalinista, exodul evreilor si germanilor, exodul dupa 1989,etc. ) care dupa unele opinii au dus la atingerea limitelor morale şi etice ale societatii ("am inlocuit neamul bun cu neamul prost" ) ***) . Explicatia este una simpla. Societatea romaneasca din ultimul sfert de secol a fost supusa direct sau indirect unui proces de desensibilizare si dezumanizare prin cresterea agresivitatii verbale si sociale, trivializarea limbajului public si cultura invectivei , scaderea generala a standardelor si anularea inhibitiilor, promovarea primitivismului, sexualitatii exacerbate si pornografiei , cu alte cuvinte a trecut prin ceea ce se numeste "habitudinea la cruzime" respectiv neutralizarea pudorii, ororii, scarbei, rusinii, ca reactii etice, adica exact prin antrenamentul specific formarii tortionarilor , mai putin prin impunitatea si omnipotenta financiara de care beneficiaza acestia****). In sfarsit, mai exista doua probleme de principiu. Chiar prin absurd daca aceasta "formula a vrajbei" s-ar aplica grupurilor si ar putea explica conflictele din societate , ecuatia este imposibil de aplicat la nivelul institutiilor si la nivelul societatii in ansamblu deoarece institutiile ( si in general orice organizatie umana ) si societatea in ansamblu sunt entitati mult prea complicate pentru a fi intelese ,explicate si abordate doar prin "colectivismul, neîncrederea , competitivitatea si cinismul ( social) " al romanilor din cadrul lor si care sunt coordonate si conduse ( e adevarat, bine sau rau , eficient sau nu ) prin alte variabile decat profilele psihologice ale celor care le conduc. O simpla prezentare a variabilelor unei organizatii umane si ale dezvoltarii / subdezvoltarii sociale in abordarea lor clasica *****) este suficienta pentru a intelege ca evolutia acestor entitati foarte complicate nu depinde numai ( sau doar in mica masura ) de profilele psihologice (moderne sau nu ) ale celor care le conduc , ci de atingerea sau nu a unor obiective foarte clare , dar in cazul de fata nu se porneste de la aceste obiective ,ci doar de la profilul celor care le aplica. In final ramane intrebarea care ar putea fi scopul acestor demersuri atipice de natura psihologica, unde se aplica , ce urmaresc acestea si cum ar putea fi folosite datele obtinute. Raspunsul ni l-a oferit cu ceva timp in urma psihologul Daniel David :
"...profilul psihologic al romanilor este unul statistic, care nu poate fi aplicat la un individ, ci poate fi utilizat in situatii in care se doreste a se face politici publice (s.n.) si proiecte relevante pentru tara si/sau grupuri mari" (s.n.).
Cu alte cuvinte, tara poate trece de la o guvernare tehnocrata la o forma de guvernare calitativ superioara adica inclusiv pe baze psihologice. Inca o data suntem unici , si primii, si la acest capitol , deci putem da lectii si altora care au ramas in urma noastra , dar ramane un risc asumat. Poate ca acest gen de proiect si acest gen de abordare a faptelor sociale sunt (eventual) bine primite aici ( desi reactiile de pe forum-uri nu au fost deloc incurajatoare !) dar numai dupa prezentarea acestui gen de proiect in strainatate si dupa obtinerea unui feed-back pozitiv ( personal am serioase rezerve ) am putea rasufla cu totii usurati. Deocamdata cel putin , nu exista semnale ca acest gen de metodologie si cercetare atipica ar fi primit botezul unor evaluatori independenti din strainatate.
Pana atunci, psihologul Daniel David tine mortis sa reinnoade nu atat traditiile universitare in domeniu , cat celebra traditie a studiilor de psihologia maselor predate altadata la celebrele Academia „Stefan Gheorghiu ”, CEPECA, Baneasa, Branesti ,etc. care transformasera sociologia si psihologia in mijloace de control psiho-social atunci cand aceste discipline aveau scopul de a acoperi traumele generate de un penitenciar social in care tradarea aproapelui si santajul devenisera reguli de sistem, iar controlul sistemului asupra comportamentului si gandirii oamenilor atinsese dimensiuni de cosmar mergand pana la limitele rezistentei biologice si psihologice si anihiland orice tentativa de comuniune si solidaritate sociala sau de grup. Asa s-a ajuns ca o mare personalitate recunoscuta pe plan international ca profesorul Solomon Marcus sa propuna un proiect de tara absolut uluitor :
„Să facem un program de urgenţă al EDUCAŢIEI OMENESCULUI în România. Nu ne dăm seama la ce grad de violenţă se află societatea în care trăim” Solomon Marcus
Avem in aceasta propunere cea mai buna demonstratie a faptului ca societatea romaneasca a fost supusa , direct sau indirect, unui proces de dezumanizare... In loc sa pornim din nou de la emotiile oamenilor , ar fi mult mai bine sa-i lasam sa si le formeze singuri creand conditii pentru a le imbunati sanatatea, educatia si venitul , respectiv sa crestem ceea ce altii numesc THE HUMAN DEVELOPMENT INDEX , index la care Romania nu se afla pe un loc onorabil (http://hdr.undp.org/sites/default/files/ranking.pdf )
Pana la punerea in opera a unui proiect de tara care să fie şi "emoţional" si care sa salveze intreaga natiune, ar fi mult mai util sa fie salvata psihologia romaneasca cu psihologii ei cu tot despre care chiar psihologul Daniel David a afirmat ca nu se mai poate salva singura nici peste 20 de ani de aici incolo, si asta dupa ce a trecut deja mai mult de un sfert de secol pe langa toti si toate :
„ In concluzie, prin politicile academice(s.n.) centralizate şi locale ( deci reformarea unui domeniu profesional se face prin politici academice centralizate si locale – s.n. ) am ratat şansa normalizării psihologiei ( deci cine trebuie sa faca normalizarea psihologiei si cum ? – s.n. ) pentru cel puţin încă o generaţie (+20 de ani) şi am redus contribuţia acesteia la ştiinţa românească şi astfel la competitivitatea ţării. Practic am „omorât” ( cine ?!- s.n. ) psihologia – în forma ei modernă – din nou, tocmai când o generaţie nouă începuse să fie interesată de normalizarea acesteia. Comuniştii au „omorât-o”, desfiinţând-o; noi am „omorât-o”, „desfigurând-o”! Nici nu ştiu ce este mai rău…”Cred că Goangă, Gruber, Motru, Mărgineanu, etc. nu ar fi foarte mândri de noi. Să bată clopotele!”
*) O minima incursiune in definitia colectivismului arata modul arbitrar si ambiguu in care este definita si folosita notiunea respectiva in acest context : https://www.britannica.com/topic/collectivism
1.capacitatea de a dezumaniza victima ; 2.habitudinea la cruzime ( neutralizarea pudorii, ororii, scarbei, rusinii, ca reactii etice) ; 3.obedienta de robot, de cadavru ( tortionarul nu trebuie sa gandeasca ci sa faptuiasca ); 4.impunitatea si 5.omnipotenta politica, psihologica, financiara." RUXANDRA CESEREANU - Formarea si antrenarea tortionarilor secolului XX. ("Maestrii", "ucenici" si cobai umani. Rituri de initiere. Obedienta de cadavru. Tortionarii copii.) Rev. MEMORIA Nr.4/2000
*****) Organizatia umana si dezvoltarea/subdezvoltarea sociala :
Organizatia umana
( Variabile )
1.Gradul de incredere in personalul subordonat.
2.Gradul de libertate in care subordonatii discuta problemele muncii lor cu superiorii imediati.
3.Gradul in care superiorii consulta si tin seama de parerile subordonatilor in rezolvarea problemelor.
4.Metode de stimulare folosite
5.Gradul raspunderii resimtit de fiecare salariat pentru realizarea obiectivelor firmei(organizatiei).
6.Volumul comunicatiilor avand drept scop realizarea obiectivelor firmei.
7.Principalele directii ale fluxului informational.
8.Gradul in care informatiile(instructiuni,dispozitii,ordine) sunt acceptate de subordonati.
9.Gradul preciziei informatiei transmise de sus in jos.
10.Contactul cu subordonatii (in ce masura conducatorul cunoaste greutatile intampinate de subordonati).
11.Intensitatea si caracterul contactelor intre conducatori si subordonati.
12.Numarul colectivelor sudate in cadrul institutiei.
13.Nivelul ierarhic la care se iau deciziile formale.
14.Orientarea decidentului dupa situatia existenta la nivelurile inferioare.
15.Utilizarea cunostintelor specialistilor in luarea deciziei.
16.Antrenarea subordonatilor in procesul luarii deciziilor privind propria lor munca.
17.Situarea deciziilor la nivelul optim (in acord cu motivatiile subalternilor).
18.Modul de a trasa sarcinile.
19.Atitudinea grupului (personalului) fata de obiectivele firmei(organizatiei).
20.Gradul de centralizare al controlului.
21.Gradul si directiile de influenta ale organizatiei neformale.
22.Modul de utilizare a rezultatelor controlului.
( Rensis Lickert - Human Organization : Its Management and Value , 1967)
