Recenta aparitie a cartii lui Gabriel Liiceanu " Isus al meu " este prezentata de editura Humanitas intr-un mod foarte incitant :
" Pentru cititorul evlavios, această carte e scandaloasă. Habotnicul trebuie s-o evite cu orice preț. Ateul nu va fi satisfăcut. Cititorul instalat în certitudini va fi tulburat. În alt secol, ar fi fost socotită eretică și pusă pe foc."
Aceasta abila strategie de marketing aminteste de modul in care a fost prezentata in urma cu 15 ani celebra piesa de teatru " Evanghelistii" a Alinei Mungiu-Pippidi :
" Cea mai controversata piesa de teatru a anului 2005!
Evanghelistii a fost pusa in scena in premiera nationala, la sfarsitul anului 2005, la Ateneul Tatarasi din Iasi, in regia lui Benoit Vitse, starnind puternice controverse din partea Bisericilor Ortodoxa si Catolica, dar si reactii ale celor mai importante personalitati culturale din Romania.
Evanghelistii a primit premiul UNITER pentru cea mai buna piesa romaneasca a anului 1992. A mai fost publicata de Modern International Drama din New York in 1996."
https://www.elefant.ro/evanghelistii_87bf1a8b-e191-43a1-bfc5-f8f6a24d1198
Platforma Contributors.ro a publicat in cascada cateva recenzii foarte elogioase despre cartea lui Gabriel Liiceanu :
Victor Barsan -Evanghelia dupa Gabriel
https://www.contributors.ro/44868-2-liiceanu/
Doru Valentin Căstăian - Isus al meu : o cronica si doua scrisori
https://www.contributors.ro/isus-al-meu-o-cronica-si-doua-scrisori/Virgil Iordache - Permanențele omenității noastre – note de lectură la cartea “Isus al meu”
https://www.contributors.ro/permanentele-omenitatii-noastre-note-de-lectura-la-cartea-isus-al-meu/
Mirel Banica - Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase
https://www.contributors.ro/dincolo-de-isus-gabriel-liiceanu-si-portretul-romaniei-religioase/
Comentariile cititorilor sunt in mod natural foarte diverse , dar intre acestea se distinge unul care atrage atentia deoarece reprezinta un punct de vedere radical opus acestor recenzii El pune in evidenta fractura existenta de trei decenii intre agenda unor intelectuali publici si agenda cetatenilor exasperati de realitatea sociala cumplita de la noi :
Exasperarea dvs nu este una singulara si motivul este foarte simplu. Societatea civila si intelectualii publici de la noi au impus in spatiul public o alta agenda, paralela si complet diferita de agenda majoritatii cetatenilor si acest lucru se vede atunci cand comparam situatia de acum cu cea din anii `90 pentru ca se pot observa imediat ” schimbarea la fata” a sociietatii civile, care este acum complet diferita de cea din anii `90 , dar si un discurs paralel si in contratimp cu societatea reala .
Cu ceva timp in urma Andrei Plesu scria un tratat ” Despre ingeri” ( inspirat probabil prin contrast cu experienta culturala si spirituala a Mineriadei din 1990 pe care a trait-o ca ministru al Culturii ) si conferentia despre ” Parabolele lui Isus” , acum Gabriel Liiceanu ne prezinta un ” Isus al meu. Stafeta este preluata pe rand si encomiastic de catre Victor Barsan care intr-un articol dedicat fiicei sale ne prezinta o adevarata ” Evanghelia dupa Gabriel ” ( https://www.contributors.ro/44868-2-liiceanu/) , de un schimb epistolar care musteste de iubire respectiv de ” afinitati elective” prezentat de Doru Castaian (https://www.contributors.ro/isus-al-meu-o-cronica-si-doua-scrisori/ ) si in sfarsit de un text gongoric despre ” permanentele omenitatii noastre ” scris de Virgil Iordache ( https://www.contributors.ro/permanentele-omenitatii-noastre-note-de-lectura-la-cartea-isus-al-meu/).
Acest ultim autor are o viziune filozofica insolita asupra lumii si societatii si cred ca doua citate dintr-un articol anterior sunt edificatoare in acest context :
„ Ceea ce este comun idealiștilor, naivilor, fraierilor, este autenticitatea.”
„ Susțin ipoteza că autenticitatea este bună întotdeauna și că trebuie să o desprindem de efectele ei instituționale. Avem ce admira și la securiști, și la fundamentaliști islamici, dacă sunt autentici. Îi putem iubi și pe unii și pe alții.”
Virgil Iordache – Semnificatia morala a institutiilor totalitare
( https://www.contributors.ro/semnifica%c8%9bia-morala-a-institu%c8%9biilor-totalitare/ )
" România este încă, într-un sens puternic, un popor. Pentru că are o limbă comună, o religie comună, care trăiesc ca un suflet comun. Adică o spiritualitate comună. Şi contactul meu cu românii îmi permite de asemenea să apreciez că această spiritualitate diferă de cea a ruşilor sau a grecilor, cel puţin atât cât le cunosc eu. Există adesea la români o sensibilitate, o cumpătare, o blândeţe, într-un sens pe care l-aş asemăna cu ceea ce grecii vechi numeau „aidos”. Care este o blândeţe spirituală, aceea pe care o descoperim pe faţa unor oameni credincioşi şi despre care se spune că era caracteristică Părintelui Paisie Olarul şi Părintelui Stăniloae. Au de asemenea o veselie, păstrată şi în vremuri de încercări, un simţ al bucuriei, al dansului şi al sărbătorii, care răsuflă luminos mai ales la ţară. Toate acestea sunt cunoscute şi m-au frapat ca şi pe alţii înaintea mea. Dar nu trebuie să ne limităm la elogiul antropologic al ruralului şi al satului, oricât de frumoase ar fi. Satul este înainte de toate o întrupare a comunităţii spirituale, aşa cum am văzut-o funcţionând în Maramureş, în Moldova sau la Lupşa. E o comunitate care nu e arhaică, pentru că ea e în acelaşi timp foarte contemporană în felul ei de a trăi şi pentru că unitatea ei vie este ţinută în şi prin credinţă. E un caz poate unic în Europa creştină. La Breb (în Maramureş), de exemplu, am avut surpriza să văd după Liturghia duminicală cea mai mare parte a satului adunată în curtea bisericii pentru a discuta câteva probleme comunale. Fiecare îşi spunea părerea, participând la elaborarea unei soluţii. Aveam în faţa mea o agora cu totul uimitoare, cea a comunităţii săteşti la umbra clopotniţei bisericii. Şi se întrevede că adevărata comunitate este cea care uneşte casa sătească şi biserica: există o permeabilitate, un schimb viu, o osmoză uimitoare între cele două, care le hrăneşte reciproc."
Jean Lauxerois
Din volumul " Redescoperirea mostenirii ortodoxe a Occidentului " (interviuri, marturii, revelatii ),Editie ingrijita de Tudor PetcuTraducere din franceza, engleza si italiana de Natalia Corlean ,Tudor Visan-Miu si Tudor PetcuColectia Agaton ,Fagaras, 2017
(reposted)
hai sa va spun ceva : Liiceanu poate sa scrie orice vrea despre Dumnezeu, la fel si Dvs, nu sinteti nici sfinti nici ingeri, nu ma puteti convinge pe mine de „adevarul” vostru si nici pe alcineva. niciunul nu aduceti nimic din voi, au fost altii de la care eventual v-ati „luminat”. asadar, lasati-L pe Dumnezeu la locul lui si ocupati va de lumea-n care va miscati. invatati-i pe copii sa scrie si citeasca, sa nu-si arunce gunoiul pe strada, sa nu minta si sa nu fure, sa-si cistige respectul respectindu-i pe altii (chiar daca-s mai „prosti”), sa-si cistige cinstit piinea nu intinzind mina / luind de la altii. fair enough ? nu credeti ca Romania-i pe marginea prapastiei si sint lucruri concrete ce trebuiesc facute ? sau s-a abatut ploaia de bani asupra tarii si flecareala / filosofeala e tot ce v-a ramas.
https://www.contributors.ro/permanentele-omenitatii-noastre-note-de-lectura-la-cartea-isus-al-meu/#comment-423766