Replica 1

Sergiu Simion contraataca 

 Antidrog@ziua.ro a publicat in urma cu doua saptamani un material al unui cititor care l-a criticat vehement pe psihologul publicatiei noastre, Sergiu Simion. Iata, in acest numar facem public raspunsul lui Simion. Disputa in acest caz o consideram incheiata, dar asteptam in continuare parerile, intrebarile cititorilor . 

 "Democratia drogurilor" sau conceptia revolutionara despre lume si viata a unui (pretins) fost toxicoman 

Ultimul articol publicat de mine ("Am ajuns sa avem si noi drogatii nostri...") a provocat o reactie viscerala unui (pretins) fost toxicoman. Ideile promovate sub aceasta masca promoveaza un anumit sistem de valori foarte interesant, si din acest motiv vom analiza (pseudo) argumentatia implicata in aceasta luare de pozitie. Persoana care se ascunde cu mult curaj sub pseudonimul "Adrian" se declara "uimita" ca in articolul pe care l-am scris "am dat vina pe scoala, societate si familie pentru consumul de droguri; ca nu au controlat comportamentul copiilor, elevilor si cetatenilor". La cei numai 28 de ani pe care pretinde ca ii are, anonimul nostru face dovada ca stapaneste perfect tehnica omisiunii, trunchierii si rastalmacirii citatelor, ca sa nu mai vorbim de minciuna sfruntata. Daca cita corect (si cititorii pot verifica usor cine are dreptate) fraza finala a articolului meu era aceasta: "Abia acum devine evident faptul ca familia, scoala si societatea au controlat poate comportamentul copiilor, elevilor si cetatenilor, dar i-au invatat prea putin sau deloc sa se controleze singuri". Cand a citit ceea ce am subliniat acum, anonimul nostru a avut probabil ochii inchisi. Orice om de buna credinta poate compara articolele si isi poate formula propria concluzie cu privire la problema in discutie.

 Simion: Realitatea deranjeaza

 Dupa aceasta introducere, anonimul nostru nu mai rezista unui impuls irezistibil si incepe deja sa faca ceea ce a fost invatat sa faca. Incepe sa-si puna singur un anumit gen de intrebari care arata un interes brusc pentru persoana mea, dar si o anumita strategie din partea dumnealui care de regula se invata pe vremuri "in cadru organizat": unde mi-am facut studiile, cum am devenit "expert" in psihologie daca ies cumva din biblioteca, ce clientela as avea etc. Oare ce l-a scos din sarite pe anonimul nostru? Ne spune singur: o fraza care imi apartine, dar din care a citat din nou numai ce i-a convenit: "...este imposibil sa ne imaginam un taran roman... un muncitor, un doctor sau un inginer care recurg la consumul de droguri". Ceea ce nu a vrut sa citeze anonimul in cauza din articol este tocmai argumentatia frazei de mai sus: "Motivul rational este acela ca toate aceste categorii sunt confruntate in mod real cu problema supravietuirii sociale si profesionale, iar instinctul de conservare acapareaza psihicul intr-o masura suficienta ca sa mai existe chiar si o eventuala curiozitate fata de problema drogurilor". Cu alte cuvinte, ca sa nu mai existe dubii, cand multe persoane din aceste categorii sociale nu au cu ce sa-si plateasca intretinerea, si/sau sunt someri sau pe punctul de a-si pierde locul de munca si din acest motiv foarte plauzibil, nu au nici bani, nici timp de droguri. Aceasta realitate dupa opinia mea, a deranjat. De aceea, opinia noastra este amendata prin argumentul imbatabil al experientei (practice) pe care anonimul nostru pretinde ca o are in spatiul social: "Ca fost consumator de droguri, tin sa-i spun psihologului ca se insala amarnic. Am vazut multi doctori, profesori sau ingineri care sunt consumatori. Pe unii ii cunosc personal". De aici rezulta doua lucruri. In primul rand, domnul anonim nu stie sa citeasca, sa inteleaga si sa interpreteze corect un text. In al doilea rand, domnul anonim nu cunoaste diferenta dintre "unii" si "toti". 

 Adrian confunda conceptele si ideile 

 Cu toate acestea, se dezlantuie si tine o prelegere dialectica despre caracterul "democratic" al drogurilor: "Drogurile nu tin seama de conditia sociala, pregatirea profesionala sau de studii." Aici apeleaza din nou la argumentul cunoasterii personale nemijlocite: "Stiu foarte bine ca cei care consuma stupefiante provin din toate paturile sociale". (Nu rezulta de unde stie, dar cu aceasta ocazie aflam in premiera ca si taranii nostri au probabil astfel de preocupari). Aceasta viziune asupra societatii ii ofera in sfarsit ocazia de a preda cateva lectii de specialitate si de a pune, in sfarsit, la locul cuvenit, unele categorii sociale care primesc dupa posibilitati ceea ce merita. Citam: "Este evident ca un profesor nu poate consuma o marfa de prima calitate, ca un inginer nu-si poate permite sa prizeze cocaina pura. La fel de evident este ca o prostituata care castiga cateva miloane bune pe noapte, un personaj din lumea interlopa sau un copil de bani gata isi permit cea mai buna marfa, cele mai bune droguri". Este evident, dar pentru dumnealui. Comentariile sunt de prisos. Putem intelege geneza acestei viziuni asupra lumii pornind de la urmatoarea opinie a domnului anonim: "Nu stiu care este societatea de tip inchis la care face referire (articolul nostru, n.n.). De ani buni, societatea tolereaza si accepta consumul de droguri. La noi totul este deschis. Inclusiv societatea." Probabil totul este "deschis", dar pentru dumnealui (probabil a vrut sa citeze o celebra fraza: "Totul este permis", dar a incurcat comenzile). Anonimul nostru confunda si conceptele si epocile. Dar ce mai conteaza acest lucru atunci cand devine un fel de profet cu un umor involuntar:

 "Tin sa-i spun ca intreaga noastra societate este in extaz. Ca toata lumea se drogheaza intr-un fel sau altul". 

 O noua definitie a obsesiei 

 Cu aceste convingeri atat de ferme, anonimul nostru a scapat societatea de problema drogurilor: de la presedinte si pana la ultimul cetatean, toti sunt in aceeasi oala. Mai mult decat atat, trece in domeniul psihologiei si inventeaza o noua definitie a obsesiei (folosirea o singura data a unui termen ar inseamna... obsesie) ca sa poata califica astfel ceea ce ii deranjeaza convingerile. Finalul este apoteotic. Pentru a-si incheia demonstratia, anonimul nostru cu identitate vaga ajunge la capatul drumului adica revine din nou la experientele sale personale: "Eu, de exemplu, nu m-am apucat sa consum stupefiante pentru ca voiam senzatii tari. Pur si simplu voiam sa uit o nenorocire." Nu ne spune ce nenorocire. Ne pare rau pentru nenorocirea lui tot atat de vaga ca si identitatea lui, dar exista si restul oamenilor care au si ei nenorociri poate mult mai mari ca a lui, pe care nu le ascund, pe care si le asuma si cu care traiesc. Si de care nu fug pentru ca nu au unde sa fuga. Dar anonimul nostru dorea neaparat sa uite. Si ca sa puna in practica aceasta idee a dat fuga la un psiholog. Si pentru ca psihologul n-a facut ce credea el ca trebuie sa faca, a tras repede concluzia la care a vrut sa ajunga: "Spre surprinderea unora (care or fi acestia?! - n.n.), am incercat mai intai o consiliere psihologica. Dar m-am lamurit imediat ca individul acela cu ochelari de cal, cu camasa alba si cu vesta care-mi citea din carti nu-mi era de nici un ajutor. Asa ca am inceput sa ma droghez." Domnule anonim, daca ati fi pus punct aici, poate v-ati fi atins scopul. Ati fi incercat sa discreditati abil domeniul psihologic si ati fi convins poate cititorii ca un psiholog cu ochelari de cal nu a fost in stare sa va intinda o mana de ajutor cand erati pe marginea prapastiei (ce urat din partea lui!). Dar reflexele indelung exersate anterior in acelasi "cadru organizat" v-au jucat festa. Ca sa puteti combate (din proprie initiativa sau nu) ceea ce v-a deranjat convingerile sau anumite interese ati comis ceea ce se cheama un fals. Textul scris de mine il citati astfel: "In ceea ce priveste cauzele primare ale consumului de droguri pot fi amintite dorinta de senzatii tari la o extrema (de regula persoane cu statut economic scazut)". Fals. Textul corect este acesta: "In ceea ce priveste cauzele primare ale consumului de droguri pot fi amintite dorinta de senzatii tari la o extrema (de regula persoane cu un statut economic ridicat) si dorinta de evadare la cealalta extrema (de regula persoane cu statut economic scazut). Acum, cititorii pot vedea usor diferenta si pot intelege de ce ati simtit neaparat nevoia sa ma combateti cu orice pret si foarte convingator prin exemplul personal: "Dar n-am devenit drogat pentru ca aveam nevoie de senzatii tari. Si statutul meu economic nu era deloc scazut". Finalul acestei scrisori este previzibil. Anonimul nostru domn si-a adus aminte din nou de eventuala mea clientela pe care probabil vrea sa o legitimeze. 

 Intelectualii narcomani si decadenti 

 Acum putem sa corelam toate elementele interesante din aceasta scrisoare. Anonimul nostru pretinde ca are 28 de ani, dar maniera si limbajul prin care isi incepe atacul sugereaza o alta varsta. (ex: "Pur si simplu baiatul asta bate campii") si eventual o mentalitate de tip cazon. Apelul (in)voluntar la autocritica ("N-a fost cel mai inteligent lucru pe care l-am facut. Nu sunt mandru de asta") are la baza convingerea ca practicarea acestui comportament este suficienta pentru a obtine intelegerea si "iertarea" cititorului. Anumiti termeni folositi ("stiu foarte bine ca cei care consuma stupefiante provin din toate paturile sociale") arata ca anonimul nostru care pretinde ca are 28 de ani foloseste corect termeni "politico-ideologici" cu care erau indoctrinati parintii lui prin anii '50. Interogarile retorice de tipul: "Unde si-a facut studiile?", etc., indica reflexul de a incepe orice demers critic prin cererea buletinului. Ideea ca doctorii, profesorii si inginerii se drogheaza "in masa" isi are radacinile in vechea teza a "intelectualului decadent". Convingerea ca "totul este deschis, inclusiv societatea" reprezinta opinia anonimului nostru despre o democratie "originala" in care toti sunt egali, dar unii sunt mai egali decat altii, iar legile si regulile sunt pentru prosti si fraieri. Important este banul care nu are nici o legatura cu munca sau competenta. In sfarsit, este evidenta ostilitatea fata de psihologi care tradeaza o antipatie fata de intelectuali in general: "individul acela cu ochelari de cal (aceasta este invectiva - n.n. ), cu camasa alba (albul este culoarea celor care se predau si a victimelor) si cu vesta (acesta este elementul burghez), care-mi citea din carti (ce indrazneala! - n.n.) nu-mi era de nici un ajutor" (celebra teza a intelectualului neproductiv). Din aceste motive, inclin sa cred ca acest curajos anonim face parte din acea categorie cunoscuta in mod generic sub numele de "persoane neidentificate" si care devin indraznete numai la adapostul intunericului. La lumina zilei nu au identitate si nu exista. Cu toate acestea ele pot fi utile - ca in situatia de fata - pentru studiul de caz asupra unei mentalitati pe care multi o credeau depasita. p.s.: cred ca este normal si corect sa precizez ca imi asum raspunderea numai pentru ceea ce afirm in materialele publicate in acest spatiu si numai sub semnatura mea. 

(n.red. - titlurile si intertitlurile ne apartin ).

Sergiu Simion 

Ziua, 16 aprilie 2003 

http://www.ziua.ro/display.php?data=2003-04-16&id=115460&kword=Sergiu+Simion

Reactii la articolul despre droguri ( 2)

Razboiul teoriei cu practica 

Ioan Coman (profesor): "Trebuie sa recunosc din capul locului ca nu sunt un cititor constant al suplimentului, dar mi-au picat in maini "sagetile" de la distanta pe care expertul dumneavoastra Sergiu Simion si le-a trimis cu un fost toxicoman, prin intermediul paginilor ZIUA-Antidrog. Extrem de palpitant impactul dintre doua generatii, doua, hai sa le numesc, mentalitati. Dar de ce v-am scris? Pentru ca am sa vin cu o propunere care cred ca ar fi incitant de pus in practica: sa organizati mese rotunde la care sa asezati fata in fata astfel de persoane, exponenti ai unor gandiri cu totul si cu totul diferite. Ma dezic de tanarul de 28 de ani care, impanandu-si scrisoarea cu invective, cu sintagme care-si gasesc radacinile in dialogurile murdare de talcioc, arunca o lumina sinistra asupra psihologului Sergiu Simion, dar nici n-am sa-i pun acestuia din urma umarul la dispozitie pentru a-mi plange pe el. Opinia mea este ca ambii au exagerat, " turnandu-si benzina in cap" unul celuilalt. Pe de o parte, "teza" domnului Simion din penultimul numar al suplimentului este patetica si pe alocuri nefondata. Intr-adevar, plafoanele ii ingradesc uneori privirea libera pe care ar fi trebuit sa o aiba. Cu regret trebuie sa o spun, dar psihologul dumneavoastra are pe nas ochelarii de cal la care s-a referit "Adrian". De ce afirm asta? Pe de o parte, nu accepta alte aprecieri decat cele ce-i apartin si se lanseaza intr-un atac pseudo-profesional la adresa criticului sau, pe care - cu o reminiscenta odioasa - nu-l combate concret, ci il "desfiinteaza" aruncand asupra lui lumina "anonimatului premeditat, de tip securisto-KGB-ist". In realitate, Adrian si-a asezat pe hartie o opinie. Ca este pura ca o fecioara sau slinoasa ca un "homeless" nu trebuie privita astfel decat ca un punct de vedere exprimat liber. Insa domnul Sergiu Simion adulmeca pretutindeni "conspiratii" impotriva lui, ceea ce demonstreaza ca nu se poate detasa de o anume perioada cu care viata i s-a intersectat la un moment dat. "La cei numai 28 de ani pe care pretinde ca ii are, anonimul nostru face dovada ca stapaneste perfect tehnica omisiunii, trunchierii si rastalmacirii citatelor", puncteaza domnul Simion in contrapunctul sau. Observ insa ca dansul este cel care manipuleaza, care - perfid - il pune pe Adrian intr-o lumina semiobscura, de unde cititorul trebuie sa-l perceapa ca pe un executant al unor interese absconse. In paragraful urmator, domnul Simion insista asupra faptului ca "anonimul nostru", pe care ni-l apropie astfel doar ca sa probeze ca ii este o persoana cunoscuta, "nu mai rezista unui impuls irezistibil si incepe deja sa faca ceea ce a fost invatat sa faca. Incepe sa-si puna singur un anumit gen de intrebari care arata interes brusc pentru persoana mea, dar si o anumita strategie din partea dumnealui". Adrian este astfel prezentat intr-un tablou realizat cu minutie ca fiind un "violator" de eruditi, un calau al principiilor profunde, pe care le intelege perfect, dar pe care tine cu orice pret sa le demoleze. Cu riscul ca voi cadea in patima repetitiei, declar deschis ca Adrian este gretos. Este greu de digerat intr-adevar. Trebuie privit insa ca un medicament amar greu de ingurgitat, dar eficient. El are in spate o experienta. A consumat droguri si a recunoscut. "A experimentat!" pe propria piele conceptele pe care psihologul Sergiu Simion le-a preluat doar cu titlul de inventar din manuale. De ce sa nu ne punem la aceeasi masa si sa incercam sa revendicam un rezultat din imbinarea teoriei cu practica. Sa ne lepadam de resentimente si sa punem punct acestui razboi dintre teorie si practica, un conflict totalmente nefolositor". Sa nu excludem toxicomanii dintre noi, ca pe niste bolnavi contagiosi.

 Ziua, 7 mai 2003 

http://www.ziua.ro/display.php?data=2003-05-07&id=116931&kword=Sergiu+Simion

Reactii la articolul despre droguri (1)

atac la psiholog

Sergiu Simion "atacat" de un fost toxicoman

Am primit la redactie o scrisoare a unui fost consumator de droguri. Ceea ce l-a determinat pe Adrian sa ne scrie a fost un material aparut in ultimul numar semnat de psihologul Sergiu Simion. Fostul consumator nu este de acord cu opinia specialistului. Este nemultumit de materialul psihologului si a tinut sa-si exprime punctul de vedere.
Ma numesc Adrian, am 28 de ani si sunt un fost consumator de droguri. In urma cu o luna am descoperit "Ziua-Antidrog". Sincer, faceti o treaba foarte buna. M-as fi bucurat sa fi existat suplimentul acum doi ani, atunci cand eram toata ziua cu seringa in vena. Cred ca daca va citeam atunci, as fi renuntat mai usor la stupefiante. Oricum, e bine ca existati. Ca incercati sa dati o mana de ajutor persoanelor aflate in dificultate.
De ce v-am scris? Am citit in ultimul numar un material scris de psihologul Sergiu Simion. Pur si simplu, baiatul asta bate campii. M-a uimit in special incheierea materialului. Psihologul Simion dadea vina pe scoala, societate si familie pentru consumul de droguri. Ca nu au controlat comportamentul copiilor, elevilor si cetatenilor. Ma intreb unde si-a facut domnul Sergiu studiile de specialitate. Cum a devenit expert in psihologie? Expertul dumneavoastra mai spune ca este imposibil sa ne imaginam un profesor, doctor sau inginer care se drogheaza. Ca un fost consumator de droguri, tin sa-i spun psihologului ca se insala amarnic. Am vazut multi doctori, profesori sau ingineri care sunt consumatori. Pe unii ii cunosc personal. Drogurile nu tin cont de conditia sociala, pregatirea profesionala sau de studii. Ce l-a determinat pe domnul Sergiu sa creada ca un profesor nu se poate droga? Stiu foarte bine ca cei care consuma stupefiante provin din toate paturile sociale. Diferenta intre bogati si saraci, intre prosti si destepti in aceasta privinta o constituie calitatea marfii pe care o consuma. Este evident ca un profesor nu poate consuma o marfa de prima calitate. Ca un inginer nu-si permite sa prizeze cocaina pura. La fel de evident este ca o prostituata care castiga cateva milioane bune pe noapte, un personaj din lumea interlopa sau un copil de bani gata isi permit cea mai buna marfa, cele mai bune droguri.
Psihologul Sergiu spune ca "motivul pentru care nu ar fi trebuit sa avem drogati este legat de traditiile, mentalitatile si cultura noastra ancestrala care au condus la o societate de tip inchis care nu accepta comportamentele straine". Total gresit. De ani buni, societatea tolereaza si accepta consumul de droguri. Nu stiu care este societatea de tip inchis la care face referire. La noi totul este deschis. Inclusiv societatea. Expertul dumneavoastra face referire la o societate care nu poate tolera o stare de extaz indusa artificial in care cel in cauza isi pierde mintile. Tin sa-i spun ca intreaga noastra societate este in extaz. Ca toata lumea se drogheaza intr-un fel sau altul. Sa-mi arate domnul Sergiu un drogat pus la colt de societate. De cele mai multe ori aceasta il accepta. In cateva cazuri il ignora. Sunt rare momentele in care un consumator de stupefiante este respins de cei din jur. Daca domnul psiholog ar avea un minim contact cu realitatea si ar parasi biblioteca, ar ramane uimit de ceea ce se intampla in jurul lui. Ar putea observa oameni care nu au nimic in comun cu drogurile, stand la masa cu consumatorii. Ar putea observa oameni "normali" care au ca prieteni consumatori de stupefiante.
"In ceea ce priveste cauzele primare ale consumului de droguri pot fi amintite dorinta de senzatii tari la o extrema(de regula persoane cu un statut economic scazut). Cert este ca indiferent de motivatia initiala, recurgerea la drog indica faptul ca persoana in cauza a pierdut controlul asupra propriei vieti cu mult timp inainte". Tin sa-i spun domnului Sergiu ca se afla din nou in eroare. Are o obsesie cu senzatiile tari si cu nivelul economic. Eu, de exemplu, nu m-am apucat sa consum stupefiante pentru ca vroiam senzatii tari. Pur si simplu vroiam sa uit o nenorocire. Spre surprinderea unora, am incercat intai o consiliere psihologica. Dar m-am lamurit imediat ca indivul acela cu ochelari de cal, cu camasa alba si cu vesta care-mi citea din carti nu-mi era de nici un ajutor. Asa ca am inceput sa ma droghez. N-a fost cel mai inteligent lucru pe care l-am facut. Nu sunt mandru de asta. Dar n-am devenit drogat pentru ca aveam nevoie de senzatii tari. Iar statutul meu economic nu era deloc scazut. Ma intreb oare cati dintre cei care au apelat la psihologul dumneavoastra au reusit sa renunte la droguri. Sper sa ma insel, dar cred ca nici unul. Asta in cazul in care a avut parte de asemenea cazuri.

Ziua, 2 aprilie 2003

http://www.ziua.ro/display.php?data=2003-04-02&id=114221&kword=Sergiu+Simion

Situatiile de imposibilitate ( 1 )

"Se iroseste si mintea celui inzestrat cu multa inteligenta cand omul n-are noroc si trebuie sa caute in fiecare zi lemne, sare, ulei..." (Panciatantra).

cSituatiile de imposibilitate (2)

Ce sunt situatiile de imposibilitate?

Sunt situatiile in care o persoana , un grup sau o instanta*) nu poate gandi, intelege, actiona eficient sau nu se poate apara in raport cu o solicitare externa sau interna .

Pattern-ul general al situatiilor de imposibilitate

Dintr-o  perspectiva externa , structura fundamentala care intr-o forma sau alta sta la baza oricarei situatii de imposibilitate este sistemul de n ecuatii cu m necunoscute despre care orice elev de liceu stie ca de fapt nu are solutii  **). 

Din perspectiva persoanei si/sau institutiei adusa in aceasta situatie , cea mai concisa definire  a situatiei de imposibilitatea este o competitie atipica in care persoana si/sau institutia sunt constranse sa treaca o stacheta ridicata din start peste posibilitatile  lor reale .

La nivel social situatiile de imposibilitate se definesc prin dinamitarea coerentei sociale  si pierderea reperelor. Dezagregarea  memoriei sociale , compromiterea sau distrugerea arhivelor ,  imposibilitatea utilizarii eficiente a bazelor de date  sau chiar manipularea lor , decurg in mod necesar .

In sfarsit,  ambiguitatea, nestructurarea si  incertitudinea  devin corolarul inevitabil al  tuturor situatiilor de imposibilitate care alcatuiesc ad-hoc un fel de o scriere negativa ( in oglinda ) a  oglinda a celebrului " Tratat despre lucrul bine facut " al lui Tadeus Kotarbinski. 

*) Exemplu recent :  http://www.evz.ro/detalii/stiri/tactica-bolsevica-adresa-prin-care-guvernul-ponta-a-pus-la-zid-consiliul-de-atestare-au-989609.html

**) Cea mai recenta recunoastere sociala a existentei acestor situatii apartine ministrului Vladescu care cu ceva timp in urma a definit sistemul economic de la noi drept ..." un sistem de x ecuatii cu y necunoscute ".

Exemple

• nu-si poate atinge obiectivele sau interesele;
• nu-si poate exercita abilitatile sau competentele ;
• nu-si poate indeplini obligatiile si responsabilitatile sociale ;
• unei persoane ii sunt incalcate drepturile legale, etc.

Cum apar?

Situatiile de imposibilitate apar :

• prin manifestarea (spontana sau nu) a decalajului existent intre diverse planuri ale realitatii si utilizarea lui intentionata ( cf : Fig. 2 - Generarea situatiilor de imposibilitate ) :

Fig. 2 - Generarea situatiilor de imposibilitate

• prin decalajul provocat intre conditiile obiective existente ( conditii, agenti, mijloace ) si fixarea unor sarcini nerealiste in care exista conditii prielnice dar nu exista agenti si mijloace, exista agenti dar nu exista conditii si mijloace , etc.
• prin decalajul intentionat intre sarcinile fixate si posibilitatile agentului
• prin inexistenta feed-back-ului
• prin incalcarea legilor, normelor si regulilor si aparitia exceptiei
• prin cresterea controlului social si a dependentelor sociale
• prin abordarea birocratica a problemelor sociale
• prin suprasolicitare sau subsolicitare fizica, psihica, intelectuala sau informationala
• prin aducerea persoanei in stare de conflict extern ( principii si /sau valori sociale ) sau conflict intern indus ( principii si/sau valori individuale )
• prin solicitari multiple, concomitente sau incompatibile

Unde apar ?

Situatiile de imposibilitate pot apare in orice domeniu al vietii sociale si profesionale ( civile sau militare ) prin provocarea, manifestarea si stimularea decalajului intre planurile realitatii si incalcarea tacita vizibila sau nu a normelor si regulilor sociale si profesionale. 
Caracteristica lor principala este aceea ca toate stau sub un "complot al tacerii" nefiind niciodata recunoscute in mod oficial si mascate sub forma sarcinilor si obiectivelor curente.

In viata civila cel mai banal exemplu era/este invatamantul unde se stia inca inainte de 1989 ( a fost publicat un articol pe aceasta tema in "Revista de pedagogie"de atunci ) ca sarcinile unui profesor erau date in mod intentionat si in asa fel incat indeplinirea lor completa sa nu poata fi niciodata realizata la nivelul unei zile de munca , unei saptamani de munca , luni sau an , astfel incat sa ramana in permanenta sarcini neefectuate , acesta sa fie permanent in culpa si cu sabia lui Damocles deasupra capului , sabie care putea sa cada arbitrar .

Un alt exemplu clasic era/este cel al soferilor amatori care oricat ar fi incercat sa fie onesti si sa respecte regulile , in fata Politiei Rutiere erau oricand in culpa pentru ca si atunci cand nu exista nici un motiv obiectiv pentru amenda acesta putea fi oricand inventat si decretat de catre organul care trebuia sa-si indeplineasca planul la amenzi/incasari ( si/sau spaga ).

La nivelul administratiei de stat situatiile de imposibilitate sunt create in mod curent prin contradictia in termeni dintre ordinele sacre ale sefilor ( "sfintii din institutiile publice"cum inspirat i-a denumit o ziarista ) si normele deontologice si profesionale curente . In acest caz , sarcinile sunt subsumate ab initio acestei ierarhii de tip intern , confidential si feudal, nerecunoscuta oficial, care genereaza principiul absurdului social in care functia bate gradul, acesta bate logica si logica bate subalternul care intre logica profesiei si supravietuirea individuala demonstreaza un remarcabil instinct de conservare sociala ca in acest dialog urmuzian :

"- Cand trebuie sa fie gata situatia aceasta, sefu`?

- Ieri !

- Da, sa traiti ! "

In sfarsit, situatiile de imposibilitate sunt cel mai bine ilustrate in cazul armatei ( si inchisorilor) unde regulamentele interne si instructia recrutilor ( respectiv pedepsirea detinuitilor ) de exemplu nu prevad oficial sau chiar interzic in mod expres situatiile de imposibilitate si sarcinile absurde , dar aceasta nu inseamna ca in mod discret si cu acordul tacit al comandantilor nu erau folosite din plin.

Ce consecinte au?

Pot conduce in unele cazuri la cadere psihica, dar in cele mai multe cazuri conduc la:

• ineficienta individuala si sociala
• uzura psihica si nervoasa, imbatranire prematura la nivel individual si social
• cresterea tensiunilor la nivel de individ si intre indivizi
• accentuarea tensiunii dintre cetateni si reprezentantii statului si/sau autoritati.

Care este scopul lor ?

In esenta situatiile de imposibilitate nu urmaresc niciodata eficienta actiunii si dezvoltarea potentialului individual , de grup sau social , ci exact opusul lor :

• controlul actiunii si comportamentului persoanelor/institutiilor
• represiunea

Exemple

Exemplele care urmeaza sunt fie situatii generale fie cazuri punctuale. Pentru concizie au fost folosite urmatoarele notatii temporale: T (inainte de 1990); P (dupa 1990); TP (ambele perioade).

1 (TP). In armata, regulamentul militar este in asa fel facut incat soldatul este in culpa in fiecare moment in unele cazuri poate fi pasibil chiar de pedeapsa cu inchisoarea. Norocul soldatului este ca daca exista "bunavointa" regulamentul nu se aplica in orice moment... Acest model porneste de la prezumtia de vinovatie si se pare ca sta si la baza noului Cod al Muncii, noului Cod Penal si noului Cod Rutier.

2 (TP). Aplicarea aceleiasi legi la toti cetatenii..., dar in mod diferit!

3 (TP). Toate serviciile publice si institutiile statului sunt de regula deschise exact intre orele in care persoana care are nevoie de ele se afla la munca.

4 (TP). Publicarea unei legi fara norme de aplicare, dar cu toate ca acestea nu au fost publicate, legea trebuie aplicata.

5 (TP). Situatiile in care angajatilor unei institutii sau firme nu li se spune ce trebuie sa faca (obiective, fisa postului), dar dupa aceea sunt pedepsiti tocmai pentru ca nu au facut ceea ce de fapt nu li s-a spus.

6 (TP). Situatia in care o sarcina de serviciu sau (ne)executarea ei incalca norme legale, sociale, morale, etc.

7 (TP). In cazul bolilor foarte grave, cu tratamente foarte scumpe, nu toti bolnavii dispun de resursele financiare necesare ...

8 (P) . Bolnavii cronici (ex. cancer) sunt obligati sa se prezinte PERIODIC la comisiile medicale...

9 (TP) . Angajarea unui absolvent cu studii medii pe un post cu studii superioare si invers.

10 (T). Un absolvent de Politehnica era repartizat in productie si intre 2-5 ani executa munca unui functionar cu studii medii ; un absolvent de universitate era repartizat in Delta Dunarii sau pe muntele Gaina.

11 (P). Situatia unui absolvent de drept care nu-si poate exercita profesia (ex: notar) daca nu poate plati o taxa uriasa (10.000-30.000 S) pentru practica.

12 (T). Intr-un birou cu patru ingineri a fost adus mobilier nou, dar seful a comandat intentionat numai trei birouri...

13 (T). La Facultatea de Arhitectura din Bucuresti ( prin anii `80 ) s-a decis brusc ca absolventii vor deveni arhitecti daca vor termina patru ani, sau conductori arhitecti daca vor termina numai trei ani . Consecinta: la examenele studentilor din anul trei au fost cazuri cand la camin, in noaptea dinaintea examenului, unii au dat foc proiectelor colegilor ca sa scape de concurenta...

14 (P). Castigarea dreptatii in instanta, dar numai pe hartie ...

15 (P). Imposibilitatea efectiva a cumpararii unei locuinte personale cu un salariu mediu pe economie (sau chiar cu doua).

Sergiu SIMION

21 mai 2003

Articol aparut initial intr-o forma prescurtata in ziarul Ziua ( http://www.ziua.ro/display.php?data=2003-05-21&id=118097&kword=Sergiu+Simion ) sub titlul " Consecintele lipsei de feed-back la nivel individual si social " :

In prezent, arhiva electronica a ziarului Ziua ( ca de altfel a foarte multor ziare... ) nu mai este disponibila .

Note

Situatiile de imposibilitate le consider definitorii pentru tot ceea ce au trait romanii in comunism si post-comunism, si pot fi intalnite practic in toate domeniile si exact acolo unde poate nu ne-am astepta. 
Mai jos este sunt trecute toate postarile (http://sergiusimion.blogspot.ro/#uds-search-results ) care se refera la aceasta tema direct sau indirect :

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Situatiile de imposibilitate

Jan 18, 2008

SITUATIILE DE IMPOSIBILITATE. "Se iroseste si mintea celui inzestrat cu multa inteligenta cand omul n-are noroc si trebuie sa caute in fiecare zi lemne, sare, ulei..." (Panciatantra). Ce sunt situatiile de imposibilitate?

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: IN PREGATIRE

Apr 22, 2007

Psihologie si politica. Psihologia psihologilor. Paranoia Paradise Psihoza suspiciunii. Serile de la Padina Sadismul social. Santierul numit Romania Scrisori din Rovinari Scurta cronologie. Sinteze Situatiile de imposibilitate ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Un roman contemporan cu noi

Sep 08, 2011

care ar fi trebuit sa faca totul ca sa-l sprijine, dar care in mod intentionat l-au adus intentionat in situatii de imposibilitate *) si au facut totul ca sa-l distruga. De unde si concluzia ca tot raul este bine si pentru pentru cel in cauza ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Victima perfecta sau haituirea oficiala a contribuabilului roman ( II )

Sep 05, 2010

... banii si nervii cetatenilor prin aplicarea principiului ubicuitatii ( cetateanul trebuie sa fie la munca dar institutiile de stat sunt deschise de regula numai cand el este la slujba ) si generarea situatiilor de imposibilitate ( trebuie ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Securitatea de ieri fata in ...

Dec 19, 2011In sfarsit , o alta explicatie a imposibilei coagulari a oamenilor de calitate este starea de parabioza generalizata in care se afla societatea romaneasca ( situatiile de imposibilitate in care sunt adusi mereu cetatenii ei, lipsa ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Istoria conspirativa a psihologiei si controlul psihosocial in comunism

Dec 26, 2007

Dar cel mai eficient mijloc de control este generarea permanenta si masiva a situatiilor de imposibilitate ( Figura 2 ) pentru cetatean si actorii sociali in general prin mentinerea permanenta a decalajului , clivajului si fracturii ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Un ultimatum moral adresat ...

Feb 05, 2011

Nici nu poate fi altfel atunci când incertitudinea politică , economica , sociala , psihologica si morala generala , denunta pe toate caile nesiguranţa individuală a cetăţeanului adus permanent în situaţii de imposibilitate şi ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Strategii de criza

Jul 30, 2009

Cu atat mai mult studentii care , prin definitie, sunt dependenti de autoritatea profesionala din universitati se afla in situatii de imposibilitate in privinta exprimarii libere a opiniilor. In aceste conditii, prioritara nu este asumarea ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Scoala intre formalism ...

Jan 18, 2008

Situatia scolii si a elevilor (in special a celor de la liceu) s-a schimbat complet in raport cu cea existenta inainte de 1990. Au aparut probleme de neimaginat in urma cu 13 ani (droguri, secte, agresivitate, sinucideri etc.).

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Ciclul istoric si timpul ...

Aug 09, 2011

In lipsa unei utopice si imposibile solidaritati de grup , comunitare, si a solidaritatii sociale ( nu mai conteaza aici cauzele acestei situatii ), nici o initiativa individuala nu mai poate schimba cursul istoriei. Sa analizam in graficul ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Spirit de echipa & Sarcini in ...

Jan 10, 2010

“Din punct de vedere legal (s.n.), foarte multe companii , pentru a-si acoperi aceste situatii , includ in fisa postului sectiunea “alte activitati pentru indeplinirea sarcinilor curente” “Atitudinea corecta este sa ... Imi pare rau ca nu am putut coresponda mai des dar dupa cum banuiti cam toti suferim de lipsa de timp iar tendinta generala este ca cetatenii onesti sa fie adusi in situatiii de imposibilitate, pentru ca restul sa o duca din ce in ce mai bine. Totul se plateste, nu ?

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Replica 1

Jan 20, 2008

Cu toate acestea ele pot fi utile - ca in situatia de fata - pentru studiul de caz asupra unei mentalitati pe care multi o credeau depasita. p.s.: cred ca este normal si corect sa precizez ca imi asum raspunderea numai pentru ceea ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Interviu la comisia de ...

Sep 29, 2009

Imi doresc lucruri de minim bun simt, care in situatia actuala par imposibile ... Posibilitatea de a face cunoscuta situatia psihologiei romanesti la forurile internationale de specialitate si la Consiliul Europei... In sfarsit, crearea ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Societatea romanească ...

May 10, 2008

Sentimentul acut al cetateanului ordinar ca se afla prea frecvent in situatii de imposibilitate are o baza reala , dar aceasta constatare nu-l ajuta cu nimic. Nu traim in rai , si in consens cu logica sociala inca in uz , nu exista nici ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Psihologia si societatea ...

Apr 22, 2007

Santajul emotional si explozia de vulgaritate de pe ecranele TV , circul si bestiarul din spatiul politic, talk-show–rile in care marii politicieni si analisti politici dezbat situatia tarii si soarta cetatenilor asezati in jurul unei mese si cu spatele la ..... Una dintre principalele strategii de dominare totala ale regimului comunist a fost fragmentarea societatii prin prezenta neîncrederii la toate nivelurile ei, ceea ce face imposibila organizarea sociala spontana (afectând societatea ...

http://sergiusimion.blogspot.com/

Sergiu SIMION - Jurnalul unui psiholog: Hartuirea administrativa

Jun 18, 2009

Tanara sustine ca se afla in imposibilitatea de a-si exercita functia de asistent la Catedra de Biologie Genetica a Facultatii de Stomatologie a UMF "Carol Davila" si, implicit, de a preda din cauza unei impoliteti pe care sefa sa de catedra, Emilia Severin, considera ca Florina ar fi comis-o fata de ea. Tanara are un doctorat in ... Profesoara Severin nu a dorit sa comenteze declaratiile si situatia Florinei, spunand ca aceasta trebuie sa isi probeze acuzatiile in fata instantei.

http://sergiusimion.blogspot.com/

N.B. O continuare a acestei sinteze poate fi gasita aici :
http://sergiusimion.blogspot.ro/2012/07/situatiile-de-imposibilitate-2.html

Scoala intre formalism, realitate si psihologie

Deriva societatii romanesti
Scoala intre formalism, realitate si psihologie


"Cea mai buna investitie pe care o poate face un om este investitia in propriii lui copii"
(Opinia unui cetatean olandez care in 1989 a vazut la TV imagini de cosmar cu copii din leaganele de copii din Romania)


Situatia scolii si a elevilor (in special a celor de la liceu) s-a schimbat complet in raport cu cea existenta inainte de 1990. Au aparut probleme de neimaginat in urma cu 13 ani (droguri, secte, agresivitate, sinucideri etc.). In aceasta noua situatie, se pare ca scoala nu actioneaza suficient in aceasta directie. Dar, inainte de a acuza trebuie mai intai sa intelegem. Problema principala cu care se confrunta invatamantul poate fi definita prin cele doua aspecte esentiale ale ei: un mediu social total schimbat decat cel existent inainte de 1990 si o populatie scolara care nu mai seamana decat in privinta varstei biologice cu populatia scolara anterioara. In esenta, avem de a face cu un decalaj enorm intre ceea ce poate oferi scoala si realitatea care exista dincolo sau dincoace de poarta institutiei. Cu alte cuvinte, scoala continua sa pregateasca elevi cu totul diferiti de cei anteriori pentru o lume care nu mai exista de 13 ani. Inainte scoala invata elevii cu ideea ca trebuie sa fie supravegheati in permanenta in conditiile unui control social foarte puternic. Acum ar trebui sa-i deprinda cu autocontrolul inca de la varste mici cum se face de mult in Occident deoarece se stie ca pretul libertatii este responsabilitatea individuala. Ar trebui, dar, scoala nu poate suplini singura lipsa de reactie a unei intregi societati.
Un exemplu banal ales la intamplare: "Am urcat intr-un troleibuz din fata garii si la una din statii am vazut un grup de elevi de 10-12 ani care au urcat pe doua din cele trei usi ale autobuzului. Curati, cu ghiozdane (unii cu mobile) dar, bineinteles fara uniforme. Impresia initiala mai mult decat placuta s-a naruit brusc in momentul in care au deschis gura. Vorbeau in mod continuu, tare, suficient de vulgar ca unele persoane sa lase privirea in jos si se strigau fara jena peste capetele calatorilor. Nimeni n-a intervenit." (A.D. - Constanta) Cauzele acestei situatii sunt de ordin structural. Inainte de 1990, si intr-un invatamant de masa, era suficient ca in calitate de profesor sa vorbesti pentru ca elevii erau obligati sa te asculte pentru ca toata lumea trebuia sa asculte de o autoritate si pentru ca nu exista o alternativa. Acum, ca profesor, esti pe cont propriu in fata unui altfel de elev care are "n" optiuni intr-un mediu social palpitant. Pentru acest elev, a invata despre numarul de vaci din Zambia nu mai este o perspectiva la fel de tentanta ca in trecut. Si nici nu stii bine pentru ce situatii sa-l pregatesti in prezent. Din acest punct de vedere, reforma nu are legatura in primul rand cu schimbarea continutului sau titlului manualelor, ci cu schimbarea mediului social, a mentalitatii si comportamentului populatiei scolare. La aceste elemente mai trebuie sa adaugam comportamentul si mentalitatea institutiilor si persoanelor care gestioneaza acest sector care de fapt prin natura lui intrinseca este foarte refractar la schimbare. Fara a culpabiliza o intrega categorie sociala onesta, este nevoie totusi de un exemplu izolat, dar, foarte dur, pentru a intelege cat de complicata este problema schimbarii mentalitatii: Cu cativa ani in urma, o emisiune de televiziune prezenta cazul unui liceu bucurestean in care un elev a fost injunghiat langa gardul scolii. Toate instantele implicate au actionat intr-un mod lamentabil dar, culmea absurdului a reprezentat-o opinia directorului acelui liceu. La intrebarea "Domnule Director, in scoala dvs. a avut loc o crima. Care este opinia dvs. despre acest fapt?", toate incercarile de a obtine opinia acelui director s-au rezumat, spre stupefactia redactorului, a asistentei si a telespectatorilor la o singura fraza repetata papagaliceste: "Da, dar noi suntem de fapt un liceu bun si avem si realizari. Avem un olimpic international la fizica".
In sfarsit, fara schimbarea reala a obiectivelor acestui domeniu in acord cu evolutia foarte rapida a societatii romanesti nu putem vorbi de o adevarata reforma.
Se poate afirma ca cererea sociala de servicii psihologice este in continua crestere la nivelul scolii, dar la fel de adevarat este si faptul ca de multe ori cererea nu se intalneste cu oferta. In cazul unui liceu de exemplu, elevii si chiar parintii lor doresc sa discute cu psihologii scolari, psihologii scolari, in masura in care exista, doresc sa discute cu elevii si cu parintii. Mai mult decat atat, multi directori de scoala manifesta initial un entuziasm debordant daca exista posibilitatea de a avea un psiholog in cadrul institutiei lor. Dar, de cate ori acest lucru se materializeaza si apare psihologul, incep sicanele directorului sau ale inspectoratului. I se va spune ce, cum, si cand sa faca de catre directorul care are o viziune proprie asupra domeniului in cauza, testele pe care le aplica trebuie musai sa fie aprobate de catre inspectorat care in acelasi timp ii va cere sa faca tot felul de hartii care nu au legatura cu problemele reale ale elevilor, etc., si toate se termina cum au inceput. Nu se va gasi nici spatiu pentru cabinet, nici birou pentru psiholog, iar in final nici chiar post. Rezultatul este unul cunoscut. Psihologul va deveni si va ramane numai profesor ceea ce este nedrept pentru toata lumea. In acest caz, directorul, inspectorul de specialitate si inspectoratul nu pot nega culpa prin neinterventie. Intr-un sistem condus de ei psihologul nu se poate valida singur. In esenta, indiferent de competenta si eforturile psihologilor scolari (atatia cati exista), daca nu este eliminata birocratia de sistem si daca nu se respecta principiul independentei profesionale totul va ramane la nivelul lui "vom face".

Sergiu Simion

Ziua- 23 aprilie 2003
http://www.ziua.ro/display.php?data=2003-04-23&id=116062