Scoala intre formalism, realitate si psihologie

Deriva societatii romanesti
Scoala intre formalism, realitate si psihologie


"Cea mai buna investitie pe care o poate face un om este investitia in propriii lui copii"
(Opinia unui cetatean olandez care in 1989 a vazut la TV imagini de cosmar cu copii din leaganele de copii din Romania)


Situatia scolii si a elevilor (in special a celor de la liceu) s-a schimbat complet in raport cu cea existenta inainte de 1990. Au aparut probleme de neimaginat in urma cu 13 ani (droguri, secte, agresivitate, sinucideri etc.). In aceasta noua situatie, se pare ca scoala nu actioneaza suficient in aceasta directie. Dar, inainte de a acuza trebuie mai intai sa intelegem. Problema principala cu care se confrunta invatamantul poate fi definita prin cele doua aspecte esentiale ale ei: un mediu social total schimbat decat cel existent inainte de 1990 si o populatie scolara care nu mai seamana decat in privinta varstei biologice cu populatia scolara anterioara. In esenta, avem de a face cu un decalaj enorm intre ceea ce poate oferi scoala si realitatea care exista dincolo sau dincoace de poarta institutiei. Cu alte cuvinte, scoala continua sa pregateasca elevi cu totul diferiti de cei anteriori pentru o lume care nu mai exista de 13 ani. Inainte scoala invata elevii cu ideea ca trebuie sa fie supravegheati in permanenta in conditiile unui control social foarte puternic. Acum ar trebui sa-i deprinda cu autocontrolul inca de la varste mici cum se face de mult in Occident deoarece se stie ca pretul libertatii este responsabilitatea individuala. Ar trebui, dar, scoala nu poate suplini singura lipsa de reactie a unei intregi societati.
Un exemplu banal ales la intamplare: "Am urcat intr-un troleibuz din fata garii si la una din statii am vazut un grup de elevi de 10-12 ani care au urcat pe doua din cele trei usi ale autobuzului. Curati, cu ghiozdane (unii cu mobile) dar, bineinteles fara uniforme. Impresia initiala mai mult decat placuta s-a naruit brusc in momentul in care au deschis gura. Vorbeau in mod continuu, tare, suficient de vulgar ca unele persoane sa lase privirea in jos si se strigau fara jena peste capetele calatorilor. Nimeni n-a intervenit." (A.D. - Constanta) Cauzele acestei situatii sunt de ordin structural. Inainte de 1990, si intr-un invatamant de masa, era suficient ca in calitate de profesor sa vorbesti pentru ca elevii erau obligati sa te asculte pentru ca toata lumea trebuia sa asculte de o autoritate si pentru ca nu exista o alternativa. Acum, ca profesor, esti pe cont propriu in fata unui altfel de elev care are "n" optiuni intr-un mediu social palpitant. Pentru acest elev, a invata despre numarul de vaci din Zambia nu mai este o perspectiva la fel de tentanta ca in trecut. Si nici nu stii bine pentru ce situatii sa-l pregatesti in prezent. Din acest punct de vedere, reforma nu are legatura in primul rand cu schimbarea continutului sau titlului manualelor, ci cu schimbarea mediului social, a mentalitatii si comportamentului populatiei scolare. La aceste elemente mai trebuie sa adaugam comportamentul si mentalitatea institutiilor si persoanelor care gestioneaza acest sector care de fapt prin natura lui intrinseca este foarte refractar la schimbare. Fara a culpabiliza o intrega categorie sociala onesta, este nevoie totusi de un exemplu izolat, dar, foarte dur, pentru a intelege cat de complicata este problema schimbarii mentalitatii: Cu cativa ani in urma, o emisiune de televiziune prezenta cazul unui liceu bucurestean in care un elev a fost injunghiat langa gardul scolii. Toate instantele implicate au actionat intr-un mod lamentabil dar, culmea absurdului a reprezentat-o opinia directorului acelui liceu. La intrebarea "Domnule Director, in scoala dvs. a avut loc o crima. Care este opinia dvs. despre acest fapt?", toate incercarile de a obtine opinia acelui director s-au rezumat, spre stupefactia redactorului, a asistentei si a telespectatorilor la o singura fraza repetata papagaliceste: "Da, dar noi suntem de fapt un liceu bun si avem si realizari. Avem un olimpic international la fizica".
In sfarsit, fara schimbarea reala a obiectivelor acestui domeniu in acord cu evolutia foarte rapida a societatii romanesti nu putem vorbi de o adevarata reforma.
Se poate afirma ca cererea sociala de servicii psihologice este in continua crestere la nivelul scolii, dar la fel de adevarat este si faptul ca de multe ori cererea nu se intalneste cu oferta. In cazul unui liceu de exemplu, elevii si chiar parintii lor doresc sa discute cu psihologii scolari, psihologii scolari, in masura in care exista, doresc sa discute cu elevii si cu parintii. Mai mult decat atat, multi directori de scoala manifesta initial un entuziasm debordant daca exista posibilitatea de a avea un psiholog in cadrul institutiei lor. Dar, de cate ori acest lucru se materializeaza si apare psihologul, incep sicanele directorului sau ale inspectoratului. I se va spune ce, cum, si cand sa faca de catre directorul care are o viziune proprie asupra domeniului in cauza, testele pe care le aplica trebuie musai sa fie aprobate de catre inspectorat care in acelasi timp ii va cere sa faca tot felul de hartii care nu au legatura cu problemele reale ale elevilor, etc., si toate se termina cum au inceput. Nu se va gasi nici spatiu pentru cabinet, nici birou pentru psiholog, iar in final nici chiar post. Rezultatul este unul cunoscut. Psihologul va deveni si va ramane numai profesor ceea ce este nedrept pentru toata lumea. In acest caz, directorul, inspectorul de specialitate si inspectoratul nu pot nega culpa prin neinterventie. Intr-un sistem condus de ei psihologul nu se poate valida singur. In esenta, indiferent de competenta si eforturile psihologilor scolari (atatia cati exista), daca nu este eliminata birocratia de sistem si daca nu se respecta principiul independentei profesionale totul va ramane la nivelul lui "vom face".

Sergiu Simion

Ziua- 23 aprilie 2003
http://www.ziua.ro/display.php?data=2003-04-23&id=116062