Sergiu Simion contraataca
Antidrog@ziua.ro a publicat in urma cu doua saptamani un material al unui cititor care l-a criticat vehement pe psihologul publicatiei noastre, Sergiu Simion. Iata, in acest numar facem public raspunsul lui Simion. Disputa in acest caz o consideram incheiata, dar asteptam in continuare parerile, intrebarile cititorilor .
"Democratia drogurilor" sau conceptia revolutionara despre lume si viata a unui (pretins) fost toxicoman
Ultimul articol publicat de mine ("Am ajuns sa avem si noi drogatii nostri...") a provocat o reactie viscerala unui (pretins) fost toxicoman. Ideile promovate sub aceasta masca promoveaza un anumit sistem de valori foarte interesant, si din acest motiv vom analiza (pseudo) argumentatia implicata in aceasta luare de pozitie. Persoana care se ascunde cu mult curaj sub pseudonimul "Adrian" se declara "uimita" ca in articolul pe care l-am scris "am dat vina pe scoala, societate si familie pentru consumul de droguri; ca nu au controlat comportamentul copiilor, elevilor si cetatenilor". La cei numai 28 de ani pe care pretinde ca ii are, anonimul nostru face dovada ca stapaneste perfect tehnica omisiunii, trunchierii si rastalmacirii citatelor, ca sa nu mai vorbim de minciuna sfruntata. Daca cita corect (si cititorii pot verifica usor cine are dreptate) fraza finala a articolului meu era aceasta: "Abia acum devine evident faptul ca familia, scoala si societatea au controlat poate comportamentul copiilor, elevilor si cetatenilor, dar i-au invatat prea putin sau deloc sa se controleze singuri". Cand a citit ceea ce am subliniat acum, anonimul nostru a avut probabil ochii inchisi. Orice om de buna credinta poate compara articolele si isi poate formula propria concluzie cu privire la problema in discutie.
Simion: Realitatea deranjeaza
Dupa aceasta introducere, anonimul nostru nu mai rezista unui impuls irezistibil si incepe deja sa faca ceea ce a fost invatat sa faca. Incepe sa-si puna singur un anumit gen de intrebari care arata un interes brusc pentru persoana mea, dar si o anumita strategie din partea dumnealui care de regula se invata pe vremuri "in cadru organizat": unde mi-am facut studiile, cum am devenit "expert" in psihologie daca ies cumva din biblioteca, ce clientela as avea etc. Oare ce l-a scos din sarite pe anonimul nostru? Ne spune singur: o fraza care imi apartine, dar din care a citat din nou numai ce i-a convenit: "...este imposibil sa ne imaginam un taran roman... un muncitor, un doctor sau un inginer care recurg la consumul de droguri". Ceea ce nu a vrut sa citeze anonimul in cauza din articol este tocmai argumentatia frazei de mai sus: "Motivul rational este acela ca toate aceste categorii sunt confruntate in mod real cu problema supravietuirii sociale si profesionale, iar instinctul de conservare acapareaza psihicul intr-o masura suficienta ca sa mai existe chiar si o eventuala curiozitate fata de problema drogurilor". Cu alte cuvinte, ca sa nu mai existe dubii, cand multe persoane din aceste categorii sociale nu au cu ce sa-si plateasca intretinerea, si/sau sunt someri sau pe punctul de a-si pierde locul de munca si din acest motiv foarte plauzibil, nu au nici bani, nici timp de droguri. Aceasta realitate dupa opinia mea, a deranjat. De aceea, opinia noastra este amendata prin argumentul imbatabil al experientei (practice) pe care anonimul nostru pretinde ca o are in spatiul social: "Ca fost consumator de droguri, tin sa-i spun psihologului ca se insala amarnic. Am vazut multi doctori, profesori sau ingineri care sunt consumatori. Pe unii ii cunosc personal". De aici rezulta doua lucruri. In primul rand, domnul anonim nu stie sa citeasca, sa inteleaga si sa interpreteze corect un text. In al doilea rand, domnul anonim nu cunoaste diferenta dintre "unii" si "toti".
Adrian confunda conceptele si ideile
Cu toate acestea, se dezlantuie si tine o prelegere dialectica despre caracterul "democratic" al drogurilor: "Drogurile nu tin seama de conditia sociala, pregatirea profesionala sau de studii." Aici apeleaza din nou la argumentul cunoasterii personale nemijlocite: "Stiu foarte bine ca cei care consuma stupefiante provin din toate paturile sociale". (Nu rezulta de unde stie, dar cu aceasta ocazie aflam in premiera ca si taranii nostri au probabil astfel de preocupari). Aceasta viziune asupra societatii ii ofera in sfarsit ocazia de a preda cateva lectii de specialitate si de a pune, in sfarsit, la locul cuvenit, unele categorii sociale care primesc dupa posibilitati ceea ce merita. Citam: "Este evident ca un profesor nu poate consuma o marfa de prima calitate, ca un inginer nu-si poate permite sa prizeze cocaina pura. La fel de evident este ca o prostituata care castiga cateva miloane bune pe noapte, un personaj din lumea interlopa sau un copil de bani gata isi permit cea mai buna marfa, cele mai bune droguri". Este evident, dar pentru dumnealui. Comentariile sunt de prisos.
Putem intelege geneza acestei viziuni asupra lumii pornind de la urmatoarea opinie a domnului anonim: "Nu stiu care este societatea de tip inchis la care face referire (articolul nostru, n.n.). De ani buni, societatea tolereaza si accepta consumul de droguri. La noi totul este deschis. Inclusiv societatea." Probabil totul este "deschis", dar pentru dumnealui (probabil a vrut sa citeze o celebra fraza: "Totul este permis", dar a incurcat comenzile). Anonimul nostru confunda si conceptele si epocile. Dar ce mai conteaza acest lucru atunci cand devine un fel de profet cu un umor involuntar:
"Tin sa-i spun ca intreaga noastra societate este in extaz. Ca toata lumea se drogheaza intr-un fel sau altul".
O noua definitie a obsesiei
Cu aceste convingeri atat de ferme, anonimul nostru a scapat societatea de problema drogurilor: de la presedinte si pana la ultimul cetatean, toti sunt in aceeasi oala. Mai mult decat atat, trece in domeniul psihologiei si inventeaza o noua definitie a obsesiei (folosirea o singura data a unui termen ar inseamna... obsesie) ca sa poata califica astfel ceea ce ii deranjeaza convingerile.
Finalul este apoteotic. Pentru a-si incheia demonstratia, anonimul nostru cu identitate vaga ajunge la capatul drumului adica revine din nou la experientele sale personale: "Eu, de exemplu, nu m-am apucat sa consum stupefiante pentru ca voiam senzatii tari. Pur si simplu voiam sa uit o nenorocire." Nu ne spune ce nenorocire. Ne pare rau pentru nenorocirea lui tot atat de vaga ca si identitatea lui, dar exista si restul oamenilor care au si ei nenorociri poate mult mai mari ca a lui, pe care nu le ascund, pe care si le asuma si cu care traiesc. Si de care nu fug pentru ca nu au unde sa fuga. Dar anonimul nostru dorea neaparat sa uite. Si ca sa puna in practica aceasta idee a dat fuga la un psiholog. Si pentru ca psihologul n-a facut ce credea el ca trebuie sa faca, a tras repede concluzia la care a vrut sa ajunga: "Spre surprinderea unora (care or fi acestia?! - n.n.), am incercat mai intai o consiliere psihologica. Dar m-am lamurit imediat ca individul acela cu ochelari de cal, cu camasa alba si cu vesta care-mi citea din carti nu-mi era de nici un ajutor. Asa ca am inceput sa ma droghez."
Domnule anonim, daca ati fi pus punct aici, poate v-ati fi atins scopul. Ati fi incercat sa discreditati abil domeniul psihologic si ati fi convins poate cititorii ca un psiholog cu ochelari de cal nu a fost in stare sa va intinda o mana de ajutor cand erati pe marginea prapastiei (ce urat din partea lui!). Dar reflexele indelung exersate anterior in acelasi "cadru organizat" v-au jucat festa. Ca sa puteti combate (din proprie initiativa sau nu) ceea ce v-a deranjat convingerile sau anumite interese ati comis ceea ce se cheama un fals. Textul scris de mine il citati astfel: "In ceea ce priveste cauzele primare ale consumului de droguri pot fi amintite dorinta de senzatii tari la o extrema (de regula persoane cu statut economic scazut)". Fals. Textul corect este acesta: "In ceea ce priveste cauzele primare ale consumului de droguri pot fi amintite dorinta de senzatii tari la o extrema (de regula persoane cu un statut economic ridicat) si dorinta de evadare la cealalta extrema (de regula persoane cu statut economic scazut). Acum, cititorii pot vedea usor diferenta si pot intelege de ce ati simtit neaparat nevoia sa ma combateti cu orice pret si foarte convingator prin exemplul personal: "Dar n-am devenit drogat pentru ca aveam nevoie de senzatii tari. Si statutul meu economic nu era deloc scazut". Finalul acestei scrisori este previzibil. Anonimul nostru domn si-a adus aminte din nou de eventuala mea clientela pe care probabil vrea sa o legitimeze.
Intelectualii narcomani si decadenti
Acum putem sa corelam toate elementele interesante din aceasta scrisoare. Anonimul nostru pretinde ca are 28 de ani, dar maniera si limbajul prin care isi incepe atacul sugereaza o alta varsta. (ex: "Pur si simplu baiatul asta bate campii") si eventual o mentalitate de tip cazon. Apelul (in)voluntar la autocritica ("N-a fost cel mai inteligent lucru pe care l-am facut. Nu sunt mandru de asta") are la baza convingerea ca practicarea acestui comportament este suficienta pentru a obtine intelegerea si "iertarea" cititorului. Anumiti termeni folositi ("stiu foarte bine ca cei care consuma stupefiante provin din toate paturile sociale") arata ca anonimul nostru care pretinde ca are 28 de ani foloseste corect termeni "politico-ideologici" cu care erau indoctrinati parintii lui prin anii '50. Interogarile retorice de tipul: "Unde si-a facut studiile?", etc., indica reflexul de a incepe orice demers critic prin cererea buletinului. Ideea ca doctorii, profesorii si inginerii se drogheaza "in masa" isi are radacinile in vechea teza a "intelectualului decadent". Convingerea ca "totul este deschis, inclusiv societatea" reprezinta opinia anonimului nostru despre o democratie "originala" in care toti sunt egali, dar unii sunt mai egali decat altii, iar legile si regulile sunt pentru prosti si fraieri. Important este banul care nu are nici o legatura cu munca sau competenta. In sfarsit, este evidenta ostilitatea fata de psihologi care tradeaza o antipatie fata de intelectuali in general: "individul acela cu ochelari de cal (aceasta este invectiva - n.n. ), cu camasa alba (albul este culoarea celor care se predau si a victimelor) si cu vesta (acesta este elementul burghez), care-mi citea din carti (ce indrazneala! - n.n.) nu-mi era de nici un ajutor" (celebra teza a intelectualului neproductiv). Din aceste motive, inclin sa cred ca acest curajos anonim face parte din acea categorie cunoscuta in mod generic sub numele de "persoane neidentificate" si care devin indraznete numai la adapostul intunericului. La lumina zilei nu au identitate si nu exista. Cu toate acestea ele pot fi utile - ca in situatia de fata - pentru studiul de caz asupra unei mentalitati pe care multi o credeau depasita.
p.s.: cred ca este normal si corect sa precizez ca imi asum raspunderea numai pentru ceea ce afirm in materialele publicate in acest spatiu si numai sub semnatura mea.
(n.red. - titlurile si intertitlurile ne apartin ).
Sergiu Simion
Ziua, 16 aprilie 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu