Se intoarce roata istoriei recente ?

Pentru prima data in istoria noastra recenta nu mai trec decenii pana la aflarea adevarului . Cei care au decis si condus folosirea violentei impotriva a 100.000 de protestatari pasnici ajung in fata judecatorilor si probabil in boxa acuzatilor cat de curand , pentru ca in acest caz de la abuz la pana inculpare mai este un singur pas. 
Ca intotdeauna in asemenea situatii , administratorii violentei nu manifesta nici recunoasterea vinovatiei, nici regret, nici remuscari, nici reactii morale , ci un cinism imperturbabil tipic  tortionarilor dintotdeauna.


 

Sursa : https://adevarul.ro/news/eveniment/Sefii-jandarmerie-pusi-acuzare-violentele-10-august-protestul-diasporei-1_5ba47dd3df52022f75acf882/index.html

By George Friedman

The Myth of the Liberal International Order

It’s dangerous to pine for a time that never really was.

In the late 1700s, the philosopher Immanuel Kant put forth a vision of universal peace in which nations would subordinate themselves to principles and entities that would make this possible. Many shared this vision, with good reason. It was believed to have “norms, rules and institutions” that were respected, creating a system that was stable, predictable and able to manage disagreements without creating conflict. Many believe we had achieved that order, which they called the liberal international order, and that it’s now dying. They mourn the loss. The problem is that the liberal order never really existed. And their nostalgia is dangerous if what they pine for is a fiction. Not that there weren’t attempts to create such an order. There were three tries in the past century. The first came after the end of World War I. Europe was horrified by what it had done to itself. The United States introduced the idea of a League of Nations that would manage international friction to prevent future self-destructive efforts. Except no nation was prepared to surrender its interests to an international organization, and in any case the organization had no real power to impose its will. The United States turned out to be the most honest among all nations in this regard, declining to join it in spite of the fact that its architect was the American president, Woodrow Wilson. Other nations joined; joining was easy, since none of them had any intention of obeying the league’s edicts anyway. What made the entire idea absurd was that most of the members were imperial powers with colonies, and their interest was in creating “norms, rules and institutions” for ruling and exploiting those colonies. The League of Nations was primarily but not exclusively a European club, and it lasted only as long as it took European powers who opposed the post-war peace to recover and reassert themselves. The second attempt came after World War II with a more ambitious entity, the United Nations. The League of Nations made clear that no country would really abide by an international organization, so the U.N. created the Security Council, comprising the United States, the Soviet Union, France, the United Kingdom and China, which could block anything its members didn’t like. And since there was always at least one country at the table that didn’t like something, the U.N. could never really achieve its purpose: stopping wars. (Only once did it do so, in Korea, when the Soviets boycotted the Security Council.) The United Nations created some tools that major powers might use, things like the World Health Organization and UNICEF and so forth. But the international order, to the extent that it existed, was formed primarily from alliances created in preparation for war against the other. One half of the structure was the Warsaw Pact, an international institution with rules and norms that were not especially liberal. The other half comprised the allies of the United States, bundled together in a variety of international institutions. There was, of course, NATO. There was the International Monetary Fund and the World Bank. There was U.S.- and U.K.-supported economic integration, starting with the European Coal and Steel Community, which in turn ultimately became the European Union. They were all liberal institutions with rules and norms. But Europe was not the world. Most of the world belonged to what was inexplicably called the Third World, into which the European imperial system was collapsing. And yes, this world too had norms, rules and institutions. The United States and Soviet Union fought a cold war to absorb these vestiges of empire, or at least to prevent the other side from absorbing them. No one observing the Cold War in real time believed there was much of an order to things, apart from the utter bifurcation of Europe. All the while, the prospect of nuclear holocaust hung over the world like a cloud of smoke. The Cold War didn’t bring about the end of the world, of course, but its failure to do so wasn’t the result of the strength of our international institutions. It was because the United States and the Soviet Union tried very hard not to engage in nuclear war. As always, with the end of the Cold War, the victors believed two things. The first thing was that they would be able to reshape the world as they chose. The second was that all reasonable people would want to be just like them. After 1992, it appeared that war had become impossible, and that the international systems that had won the Cold War would remain in place and ensure the peace. NATO would deal with the rogues, and the international financial and trading system, designed for the Cold War, would expand to encompass the world. The problem of the world was now management, and a technocracy able to solve global problems would come together in the various remnants of the Cold War and preside over Kant’s perpetual peace. Perhaps no entity embodied this dream more than the European Union, the absolute paragon of rules, norms and institutions. The EU saw itself as the civilizing force of the newly liberated nations, there to teach them the civility of technocracy. NATO no longer had a clear purpose and was given the abstract task of providing security, although who was being secured from what was never made clear. The illusion began to fade after 9/11. It faded further after 2008. But that hasn’t prevented some from mythologizing a system that had failed them. First comes a war, and then comes a pledge for there to never be one again. The defeated, devastated by their loss and with their people living in misery, pull themselves together and rebuild. They create, more or less, what came before them. And with that resurrection, and the rise of other powers, the history of humanity continues. The problem wasn’t that no one had thought to create something that could mitigate the risk of war. The U.S. and Soviet Union, for all their faults, avoided annihilating the world during the Cold War. The problem is in the vast ambition of the victors, who believe they can defy history with the administration of an unruly world. This is not liberalism. This was the hubris of the victors. GPF - Geopolitical Futures

The most mysterious star in the universe | Tabetha Boyajian

" Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl !... Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în făşii, De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii... De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici ; Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi ; Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată. Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,  Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric..."  

Mihai Eminescu

---

Scrisoarea I 

http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/scrisoarea1.php

Ascunse sunt caile Justitiei si caile Domnului

Conferinta lui Andrei Plesu la Ministerul Justitiei ( Foto - Q Magazine ) 

In aceste vremuri atat de tulburi in care societatea romaneasca face un efort imens sa separe graul de neghina cultivata atat de intens de catre clasa politica , Agentia de presa " Agerpress " a publicat recent un " Comunicat de presă - PÎCCJ " despre o suprinzatoare conferinta care ne arata cat de ascunse sunt caile Justitiei exact atunci cand aceasta este pe cale sa fie demolata de la varf :

" În cursul zilei de astăzi, 5 septembrie 2018, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, domnul Andrei Pleşu a susţinut o conferinţă având ca temă importanţa şi evoluţia legilor şi a ordinii de drept din antichitate şi până în prezent (s.n.). Abordarea istorică şi filosofică a subiectului (s.n.) a prezentat interes pentru participanţi, având în vedere rolul constituţional al Ministerului Public de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor (s.n.) .Procurorii prezenţi au adresat întrebări invitatului (s.n.), evenimentul având un pronunţat caracter interactiv. " 

Comunicat de presă - PÎCCJ 

2018-09-05 17:34:58 

https://www.agerpres.ro/comunicate/2018/09/05/comunicat-de-presa-piccj--171186

Singura întâlnire de până acum a lui Andrei Pleșu cu procurorii din Parchetul General a fost anul trecut, când in calitate de ministru al Culturii (1990) a fost audiat în Dosarul "Mineriada" ( http://www.ziare.com/dosarul-mineriadei/ion-iliescu/andrei-plesu-a-fost-audiat-in-dosarul-mineriadei-eu-nu-pricep-toata-situatia-de-atunci-1449777 )
De la celebrul Comunicat din partea Ministerului Culturii ( Adevarul, 16 iunie 1990 ) la Minima moralia (1988 ,1994, 2002, 2005, 2006, 2013) tratatul " Despre ingeri" (2003) , " Parabolele lui Isus" (2012), etc. , Nota lui Basescu catre Securitate vazuta de Andrei Plesu ( 2010) in care, in mod stupefiant pentru un fost ministru al Culturii, a dat tonul la folosirea limbajului de tip satra in spatiul public (!) , si pana la " Importanta si evolutia legilor si a ordinii de drept din antichitate si pana in prezent " ( 2018 ) , ascunse sunt caile Domnului si Justitiei atunci cand un intelectual public adept al relativismului moral *) devine un fel de punct de sprijin si indrumator spiritual pentru cei care separa legea de faradelege ( este drept, mediul academic, mediul universitar , mediul studentesc, ONG-urile, asociatiile profesiilor liberale , etc. au alte prioritati ) , dar nu si pentru tinerele generatii care dintotdeauna si din principiu, contesta idolii forului **).
Marea intrebare nu este ce au invatat procurorii din Parchetul General din aceasta conferinta despre propriul lor domeniu si despre ceea ce stiau deja . Din acest punct de vedere , era mult mai indicat  ca aceasta conferinta sa fie audiata eventual de catre ministrul Justitiei si parlamentarii puterii care masacreaza ordinea morala legile justitiei si Codul Penal . In schimb, in cazul de față s-a aplicat proverbul chinezesc " a te adresa dudului injurand salcamul" si proverbul romanesc " bate șaua sa priceapa iapa", iar intrebarea ar fi ce efect mai poate avea intr-un orizont de timp observabil un astfel de discurs despre legi tinut in fata procurorilor care aplica legea , dar adresat de fapt celor care vor sa o încalce si sa o încalece.
Cert este ca dupa trei decenii de cosmar politic si social continuu  se simte lipsa unei noi generatii de lideri politici si civici, iar societatea romaneasca se apropie de un punct de inflexiune in care democratia si statul de drept nu mai pot fi mentinute artificial la linia de plutire cu aceeasi agenti sociali  ai lumii vechi. Dupa o logica elementara morala, sociala si politica , nu poti construi un stat de drept si o societate democratica cu aceeasi  actori sociali care au ocupat pozitii de varf in sisteme politice si sociale antagonice.
Marea problema a societatii romanesti nu este o clasa politica primitiva , penala si evident inapta moral pentru democratie si statul de drept inca din anii 1990 ( exceptiile sunt infime si confirma regula ) . Intr-o societate evoluata ea ar fi fost deja istorie  , dar la noi timp de aproape trei decenii ea  a jucat tenis la perete pentru ca nu a mai avut adversar. 

Marea problema  a fost si este  insuficienta dezvoltare si reactie a societatii civile decapitata in anii `90 si denaturata in anii 2000 , pentru ca nimic din prioritatile si obiectivele ei de atunci nu se mai regaseste in cea de acum si reciproc ( https://arhiva-romanilor.blogspot.com/2018/06/sergiu-simion-vinovatul-ascuns-pentru.html ). 
Intre uriasa miscare studentesca si civica  a Pietei Universitatii care in 1990 care a antrenat o miscare de masa amenintand intregul sistem politic de atunci si activismul civic  gen Funky Citizens , Forumul pentru democratie , Declic, Militia spirituala, ActiveWatch, etc. exista o diferenta funciara de scopuri , natura si structura care semnaleaza faptul ca societatea tinde sa-si ignore trecutul ei recent. 

In esenta, intre clasa politica , societatea civila in forma actuala si cetatenii din strada exista o fractura uriasa care explica starea de parabioza in care a ajuns tara, exodul cetatenilor ei peste granite si demonstratiile maraton ale celor care isi cer drepturile in strada de peste doi ani de zile.
Din aceasta perspectiva statul , societatea civila si societatea romaneasca in ansamblu nu mai au optiuni vizavi de statul de drept si democratia europeana . Ori initiaza cu adevarat schimbarea sociala in interesul cetatenilor , ori se prabusesc pentru cel putin trei decenii de acum incolo pentru ca tara ramane fara cetatenii ei care pleaca in mod continuu , iar Romania poate dispare si din Uniunea Europeana , si de pe harta. Tertium non datur.



Note

*) Relativismul moral

Titlul unor capitole din " Minima moralia " este edificator pentru o viziune morala care estompeaza diferenta dintre bine si rau :

" Utopia maniheistă a virtuţii şi viciului "
" Patologia virtuţii "
" Pentru o etică circumstanţială"
" Imposibilitatea de principiu a judecăţii morale "
" Irelevanţa morală a omului ireproşabil "
" Insuficienţa morală ca fenomen originar al eticii " 

Sursa : https://radiojurnalspiritual.ro/wp-content/uploads/2016/Carti%20literatura%20romana%20(autori%20romani)/Plesu,%20Andrei/Plesu,%20Andrei%20-%20Minima%20Moralia/Andrei%20Plesu%20-%20Minima%20Moralia%20.pdf

**) Audiatur et altera pars

Dupa deceniile dramatice care au trecut deja peste aceasta țară, tanara generatie  are si ea dreptul la cuvant , dar  are o cu totul alta perceptie asupra societatii in care traim , respectiv asupra liderilor ei politici si civici , perceptie care atinge cinismul :

Rares spune:

21 January 2013 | 6:19 pm

Referitor la Andrei Plesu, intrebarea ce imi pare legitim sa ne-o punem este: Pentru care motiv, tinerii adepti ai trairismului naeionescian si fenomenologiei, au cautat sa se apropie de Noica si nu de Alexandru Dragomir, unul din cei mai straluciti discipoli ai lui Heidegger ?
Raman la convingerea ca Noica a coagulat interesul tinerilor, inca din ‘ 65 sub o stricta si permanenta supraveghere de care era perfect… constient.
Constantin Noica a fost eliberat din inchisoare in 1964 si angajat ca cercetator la Centrul de Logica al Universitatii Bucuresti, in 1965.
Dupa intoarcerea din Germania, filosoful Alexandru Dragomir si-a castigat existenta exercitand doar meserii manuale.
Este semnificativa observatia aceasta?

Plesu are abilitatea titlurilor ce ”agata ” cititorul, cu precadere cititorul sferto-doct.

Cand domnul Plesu afirma faptul ca a conferentiat in chestiunea ingerilor la Wissenschaftskolleg zu Berlin, lectorului i se tulbura mintile si uita sa se intrebe de ce isi zice ”autorul”, filozof, din moment ce nu a urmat cursurile Facultatii de Filosofie si prin ce minune a fost trimis la studii in Germaniai de vest in 1975, an in care romanii mureau impuscati pe granitele cu Ungaria si Iugoslavia.
Omul Plesu, nu este capabil sa isi exorcizeze demonul personal, responsabil de ascensiunea-i politico-culturala dar si de alunecarea-i in duplicitate si oportunism, fiind locuit de convingerea ca vulnerabilitatea umana decurge din superioritatea naturii sale complexe ( Despre Ingeri – pag 210).

Cu alte cuvinte, esenta angelica umana i-a ingaduit jocul de-a filozofia, de-a prietenia, de-a turnatoria, de-a masoneria, de-a diplomatia.

Personal, si nu e doar o parere ci o convingere nestramutata, cred ca domnul Plesu s-a vandut foarte ieftin pentru o glorie efemera. Cum spunea cineva mai devreme, am si eu in fata capitolul “Despre ingeri” din Dogmatica sfantului Ioan Damaschin in fata careia palesc ideile de travaliu ale domnului Plesu. Recomand si Dionisie Areopagitul.
Si daca tot suntem la capitolul crestinism o sa vin cu un citat sa terminam cu discutia despre oameni vanduti:
“Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos.” (Col 2:8)

Domnul Plesu nu se opreste aici. E ianuarie 2013 si continua pervertirea credintei poporului. Mai nou tine conferinte despre “Parabolele lui Iisus”.

Cine vrea sa inteleaga ceva din ce am zis, sa inteleaga. Cine nu, sa admire un vandut si vanzator de tara, credinta si suflete.

Sursa : http://www.bookblog.ro/x-irina/despre-ingeri/

Mentalitatea democratica si normalitatea europeana

Asa gandeste, se exprima si se comporta o persoana educata si civilizata , parlamentar european si cetatean al unui stat de drept din Uniunea Europeana ,  ceea ce condamna fara drept apel actiunile partidului de guvernamant . 
Din fericire, si spre disperarea coalitiei politice aflata la putere , asa gandesc si multi romani . 

Marea Britanie , Rusia & Novichok

Romania uitata . Cultura, civilizatie, traditie

In vremurile acestea atat de tulburi, recursul la simplitate, traditie , civilizatie si  bun-gust este o hrana pentru suflet si un pas spre normalitatea umana si sociala.
Leslie Hawke, o persoana care a trait Romania , a inteles Romania si  a initiat un proiect poate mai valoros decat ceea ce a reusit un intreg minister , lasa o urma pe panza vremii care reaminteste romanilor ce au fost si ce ar fi putut sa fie.
In trecerea ei prin aceasta tara  a vazut o casa veche de la tara pe care poate cei mai multi dintre noi ar fi daramat-o si din ea a scos la lumina o bijuterie pe care o lasa in urma ei. 
Sa ne bucuram impreuna de ceea ce multi romani , conform curentului toxic initiat de unii (de)formatori de opinie nu mai pot sau nu mai vor sa vada.

Casa Leslie Hawke

Casa Leslie Hawke

Casa Leslie Hawke

Casa Leslie Hawke

Sursa : https://www.facebook.com/lesliehawke/posts/10156336593064420