Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke.

vineri, 27 septembrie 2019

“ Terapia de nație” sau a treia victorie a Securității


Dupa 30 de ani de tranzitie este remarcabila indarjirea unor formatori de opinie care au o pasiune nedezmintita pentru “metoda inductiva” cum o numea marele conu` Iancu , respectiv trec fara nicio tresarire de la “ unii” , la “ toti”, confunda padurea cu uscaturile ei si cultiva in mod constant generalizarile la scara intregii societati aruncandu-i pe toti in aceeasi oala indiferent daca au fost victime sau calai.
Un exemplu recent este filozoful Mihai Sora care pornind de la infioratorul caz Caracal ajunge la o concluzie stranie :


“ Avem nevoie de reparații sistemice.
De terapia de nație ( s.n.).”

https://www.facebook.com/mihaisora/posts/2390404087682260?comment_id=2390693534319982


Un alt exemplu este cel al politologului Stelian Tanase care initiaza o discutie cu cetatenii despre “ O tara bolnava psihic “ pornind de la o opinie exprimata pe Facebook de o prezentatoare TV :


" Am ales pentru astăzi la rubrica „Să stăm de vorbă” ultima postare a Cristinei Țopescu, extrasă de pe pagina sa de fb.Aștept ca de obicei comentariile dvs pro si contra" 
https://www.stelian-tanase.ro/o-tara-bolnava-psihic/.



Cea mai interesanta abordare a avut-o filozoful Gabriel Liiceanu care gloseaza pe marginea lui “noi “ reusind o adevarata prestidigitatie in care “toti” se regasesc in aceeasi oala :

„ Ne-am fi așteptat ( noi- s.n.) ca după 1989 să i se ridice Doinei Cornea o statuie a recunoștinței noastre, una care să apere puținele legende ale rezistenței şi bruma de demnitate dobândită prin numele celor câțiva care, în singurătatea curajului lor, au îndulcit batjocura şi umilinţa la care ne condamnase regimul lui Ceaușescu.”

„ Cum ne-am purtat noi cu Doina Cornea după 1990? I-am lăsat ( noi –s.n.) pe urmașii Securității, reveniți la putere după o scurtă sincopă a Istoriei, să-i inventeze copii din flori, să-i adauge în paranteză numele de Iuhasz (ca şi cum un nume maghiar ar fi o infamie), să o tragă aici, jos, între noi, cu spe­ranţa că astfel vor putea șterge diferența și o vor reduce la numitorul comun al precauțiilor colective.”

„Doina Cornea, în schimb, n-a mai existat pentru noi ( s.n.) de peste două decenii. N-a devenit un model, așa cum s-ar fi cuvenit.”

„ Cultul eroilor nu-l au decât oamenii unui popor care pot recunoaşte ca superior ceea ce le este cu-adevăr superior. Noi (s.n.) ne acceptăm eroii abia atunci când şi-au luat locul într-un trecut care nu ne obligă.”

Gabriel Liiceanu

http://www.contributors.ro/cultura/singuratatea-unei-doamne/


In sfarsit , ultima revelatie vine de la un cunoscut formator de opinie care identifica in acelasi indistinct si atotcuprinzator “ noi” ( care amesteca victimele si opresorii ) cauza degradarii societatii romanesti :

“ În realitate, vina dezbinării ar trebui căutată în cu totul altă parte. In faptul ca în primele luni ale anului 1990 ne-am lăsat mințiți ( s.n.) de ticăloasele apeluri la o pretinsă reconciliere națională, apeluri făcute de Ion Iliescu, că am privit cu neseriozitate, chiar am luat în derâdere punctul 8 al Proclamației de la Timișoara(s.n.) , că l-am catalogat drept resentimentar(s.n) și că l-am lăsat singur pe Constantin Ticu-Dumitrescu.
Că astfel am pregătit terenul ( s.n.) pentru ceea ce fostul disident Adam Michnik numea cu mulți ani în urmă a doua victorie a Securității.”

Mircea Morariu – Din nou despre a doua victorie a Securitatii

http://www.contributors.ro/editorial/din-nou-despre-a-doua-victorie-a-securitații/



Problema este ca dincolo de “ ticaloasele si pretinsele apeluri” marca Ion Iliescu , a mai existat un celebru ( si utopic) apel la reconciliere nationala , dar de o cu totul alta natura si factura .
Este vorba de celebrul “ Apel catre lichele” al filozofului Gabriel Liiceanu care oferea “lichelelor” ( termen foarte vag ) in 30 decembrie 1989 o sansa pentru redresare morala si acceptarea lor in sanul societatii asigurandu-le de “ recunostinta si iubirea noastra (s.n.)” :

“ Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurta căință( s.n.) , căci altfel îl ridicați din nou în minciună. 
Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “demnitate”, “libertate”, “conștiință”, “dreptate”, “popor”. Nu asasinați aceste cuvinte. 
Renuntati la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele.
Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. Căutați un părinte care și-a pierdut în zilele acestea copilul și cereți-i iertare. Intrați în noul an meditativi. Și aprindeți o lumânare pentru cei morți și pentru voi. 
Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să fiți lichele și veți primi recunoștința noastră. Vă vom iubi (s.n.) .”

Gabriel Liiceanu, “Apel către lichele”, 30 decembrie 1989

http://inliniedreapta.net/insemnare/un-sfert-de-secol-de-la-apel-catre-lichele/


Cu alte cuvinte, inainte de a numara victoriile Securitatii ( probabil a treia... ) , exista o problema de principiu evitata cu obstinatie de catre formatorii de opine si anume distinctia esentiala intre informatorii Securitatii si ofiterii respectiv angajatii ei " cu carte de munca" . 

Exceptand un mic procent al fanaticilor regimului care deveneau informatori din convingere si /sau la cerere, ceilalti erau obligati sa devina informatori prin santaj, presiuni si amenintari inclusiv in randul copiilor (!) (https://evz.ro/copii-informatori-securitate.html ) si exact asta ii diferentiaza pe acesti nefericiti de angajatii Securitatii prin “ fisa postului”. 
Acestia din urma  , spre deosebire de victimele lor , au beneficiat in mod permanent de imunitate penala si omnipotenta financiara . 
In cazul de fata , ceea ce trec cu vederea formatorii de opinie este ca Securitatea a fost definita in mod oficial si intr-un document al statului roman , de la inceput si pana la sfarsit , drept “ o institutie criminala” ( implicit si angajatii ei prin " fisa postului" )(https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf) .

In esenta , dupa 30 de ani de tranzitie, a enunta a n-a oara si pana la saturatie principiul cu “ În realitate, vina dezbinării ar trebui căutată în cu totul altă parte” respectiv paralogismul cu “ noi (toti) am fost vinovati” ( in alt plan, echivaleaza cu definirea Revolutiei din 1989 drept o degringolada  in care cetatenii revoltati s-au impuscat intre ei ... ), dincolo de pluralul majestatii folosit atat de abil de formatorii de opinie , echivaleaza cu a vinde castraveti gradinarilor , respectiv cetatenilor acestei tari , care dupa ce s-au fript cu atatea ciorbe sufla si in iaurt. 

Pe de alta parte ( si aici este frumusetea jocului democratic ) formatorii de opinie au si ei dreptul democratic de a-si promova propriile convingeri.
http://www.contributors.ro/editorial/din-nou-despre-a-doua-victorie-a-securita%c8%9bii/#comment-388598



N.B. Comentariul postat pe Contributors.ro a fost trimis astazi ( 27.09) la ora 12.05 , iar la ora 20.00 inca nu a aparut . 
Conform unei cutume deja stabilite,va apare (poi)maine sau nu va mai apare deloc : 





Corectie. A aparut ( 22. 13 ) .

Niciun comentariu: