Un test pentru orice persoana cu gandire democrata
Doua mentalitati
Doua mentalitati
In urma cu 17 ani *) psihologia romaneasca isi cauta identitatea prin administratorii vremelnici ai domeniului si incerca sa-si defineasca obiectivele de circumstanta care erau complet diferite de cele deontologice si profesionale, fapt semnalat de un psiholog roman stabilit in Germania.
Evolutia evolutia ulterioara a domeniului psihologic marcata de scandaluri rasunatoare a confirmat cu prisosinta aceasta stare de fapt**).
Postarea de mai jos semnala atunci aceasta tendinta de control social ***) care ulterior a devenit dominanta.
 |
| J. P. Guilford- Psychometric Methods (Mcgraw; Hill Series In Psychology) 1954 |
La inceputul acestui an , profesorii din Bucuresti ( dar si din tara ) au primit un chestionar (I) al carui scop este acela de a evalua starea lor psihica .
Puteti compara maniera in care este conceput acest chestionar cu viziunea pe care o are asupra aceleiasi probleme ( testarea psihologica a profesorilor ) Dan GOGLEAZA, doctor in psihologie, psihoterapeut de libera practica in Germania si pe care o puteti regasi in interviul citat mai jos (II) .
( Dan Gogleaza este absolvent al Facultatii de istorie-filozofie, sectia psihologie-sociologie, a Universitatii Iasi in 1976, a profesat ca psiholog clinician 10 ani la Focsani, iar din 1986 traieste in Leverkusen. Este membru al Asociatiei Psihologilor Germani , BDP, al Asociatiei si Camerei Psihoterapeutilor ,VPP, BVVP, al Societatii de Hipnoza DHG, supervizor si psihoterapeut autorizat de Asociatia Casei Medicilor Germani. In 2002 i s-a editat la Polirom cartea “Psihoterapia ca relatie a schimbarii individuale”. )
I) “ Ministerul Educatiei si Cercetarii _________Colegiul Psihologilor din Romania”
ANEXA
Instructiuni generale
Raspunsurile la urmatoarele chestionare se bazeaza pe autoevaluarile pe care le faceti. Raspunderea pentru corectitudinea informatiilor oferite va apartine in totalitate cu toate implicatiile legale de rigoare. Raspunsurile oferite nu au implicatii profesionale sau financiare. Ele sunt utile pentru identificarea precoce a unor posibile probleme de natura emotionala ( psiho-comportamentala ) care urmeaza apoi, cu acordul dvs, a fi confirmate si analizate prin analize clinice , medicale si psihologice suplimentare.“
Acesta este inceputul unui chestionar primit de profesorii din Bucuresti . si care continua cu "date demografice " ( starea civila,copii, cu cine locuieste , unde si in ce conditii locuieste,etc. ) si continua cu 9 pagini de chestionare preluate dupa International Institute for Advanced Study of Psychoterapy and Applied Mental Health care are dreptul de copy right asupra lor dar, surpriza(citez) :
"Se acorda dreptul de utilizare nelimitata in scopul prezentelor norme"
II) “ Testarea psihologica a profesorilor este anticonstitutionala!” Interviu cu dr. Dan GOGLEAZA
Liviu ANTONESEI
- Prin problemele deontologice atinse, cartea ta devine in contextul actual o lectura obligatorie atit pentru specialisti, cit si pentru unii factori de decizie. La noi, printr-o ordonanta a guvernului, se cere executarea unui examen psihologic anual pentru profesorii universitari si preuniversitari. Care este parerea ta si daca in Germania profesorii sint supusi unei asemenea testari?
- Nu cred ca aici i-ar putea veni cuiva o asemenea idee nici macar in gluma! Eu sint in principiu impotriva ideilor de “europenizare” fortata si cu orice pret, a aplicarilor neadaptate de masuri si reguli impuse, de sus sau de altii; cred insa ca prin aceasta masura sarim mult peste normele Europei democrate. In Germania, nici profesorii, nici alti educatori nu sint testati, nici nu trebuie sa treaca pe la psihiatru. La inceputul practicarii profesiei de medic, psiholog, profesor sau alte profesii prin care se intra in contact cu persoane, este necesara doar o adeverinta simpla de la medicul de casa precum ca nu te afli in evidenta cu boli psihice cronice – si asta-i totul pe toata perioada practicarii profesiei. O asemenea masura pune mari probleme deontologice, metodologice, tehnice si, nu la urma urmei, chiar politice.
- De ce politice? Asta-i ordonanta, ea se aplica deja, psihologii au treaba si profesorii completeaza cuminti chestionare, daca li se dau cumva...
- Daca eu povestesc asta aici, voi fi intrebat daca nu cumva in Romania s-a instalat o noua dictatura. Orice aluzie depreciativa la sanatatea psihica a cuiva este interzisa constitutional, iar ierarhizarile de nivel mintal in sustinerea unor masuri sociale sint considerate elemente clare de rasism. Prin aceasta masura sint discreditati aparent numai profesorii, insa psihologii se vor discredita singuri, in primul rind, pentru ca accepta acest lucru si pentru ca nu sint pregatiti in nici un fel pentru un asemenea examen.
- Nu esti cam depreciativ fata de colegii nostri?
- Nu, eu constat o realitate, cunosc bine situatia psihologiei de acasa si un asemenea examen presupune mai mult faze de pregatire, de la clarificarea problemelor metodologice pina la realizarea unor standarde comune la nivel national. Absenta unui lobby profesional, comparabil cu cel al medicilor, de exemplu, face ca psihologii sa fie orbiti de oferta si sa se supraaprecieze. Deontologic vorbind, nu exista o acoperire profesionala, intrucit nu exista nici un cod etic aprobat sau semnat de vreun psiholog in Romania, la terminarea studiilor ori in cadrul asociatiilor profesionale carora le apartin prin calificari postuniversitare, iar Colegiul Psihologilor, care ar putea avea rolul supervizarii etice si deontologice, nu a fost inca aprobat de Parlament. Orice relatie psiholog-client/pacient pune problema rezolvarii ecuatiei de “putere” ;, prin incercarea fiecaruia de a-si adjudeca dreptul definirii relatiei. Este un aspect general oricarei relatii umane, insa psihologul autorizat pentru testari diagnostice sau alte avize este un specialist el insusi, antrenat si terapizat sa nu-si foloseasca abuziv si in detrimentul omului rolul incredintat.
- Cum adica, psihologii trebuie terapizati si autodiagnosticati?
- Bineinteles, atit de profesorii lor, care-i supervizeaza pina la obtinerea autorizatiilor de care au nevoie, cit si de colegi, atit in cadrul experientei proprii in terapia de grup obligatorie, cit si dupa aceea, in cadrul grupelor de superviziune reciproca subordonate asociatiei. Nu poti lasa destine si situatii umane sensibile pe mina unor persoane nepregatite deontologic, neacoperite organizatoric, fara experienta sau fara sa-si fi facut “ propria igiena psihica” , adica fara a-si fi “prelucrat” propriile penibilitati sau traumatisme.
- Pai, in situatia asta, nimeni nu corespunde conditiilor pe care le descrii! Ce ne facem? De ce avem totusi nevoie de atita deontologie?
- In aceasta situatie, ea este mai importanta chiar decit metodologia si uite de ce. Nu uita ca este vorba de a examina personalitatea unor “modele sociale” ; cu autoritate educativa si morala recunoscuta in orice societate si in toate timpurile. A supune un dascal la un asemenea examen este un supliciu moral si poate aduce un prejudiciu fara precedent autoritatii sale. Printre altele, orice elev, nemultumit de vreo nota sau de o masura educativa luata de un profesor, o poate contesta pe “motivele psihologice” ale acestuia. Se depreciaza concomitent si perceptia sociala a psihologului, devenit astfel un fel de “justitiar”; si, in loc sa creasca accesibilitatea populatiei la consultatia psihologica si increderea in psiholog, se va obtine exact contrariul. Eu ma ingrozesc la ideea ca psihologii vor trece acum cu patos la “vinatoare” de personalitati schizoide, de perversi potentiali si neurotici obsedati, cu sagetile unor chestionare fragile si nevalidate pe populatia pe care doresc s-o testeze. Si ce o sa faca psihologul respectiv cu diagnosticul pus?
Sub ce forma il poate comunica persoanei fara s-o destabilizeze psihic (avind in vedere efectele catastrofale ale unei sugestii autorizate) sau conducatorului institutiei fara a prejudicia moral prestigiul celui in cauza si fara a viola secretul profesional? Confidentialitatea privind sfera intima a unei persoane este un drept inalienabil constitutional, iar informatiile “ incredintate” trebuie pastrate minimum opt ani sub cheie si, eventual, transmise psihologului care preia activitatea respectiva prin protocoale de reglementare stricte. Eu am tradus anul acesta Codul Etic al Asociatiei Psihologilor Germani, in care sint elucidate aceste principii si reguli, l-am pus la dispozitia colegilor romani si, in cazul in care Colegiul Psihologilor Romani ar fi fost aprobat de Parlament, nu s-ar fi ajuns acum in aceasta situatie. Acest cod poate fi citit pe Internet, pe frontalul home page-ului Catedrei de Psihologie a Universitatii Iasi. Asigurarea confidentialitatii este un aspect esential al activitatii psihologului in toata lumea si el nu poate fi obligat de o institutie sau de terti la dezvaluirea datelor pe care le detine despre o persoana fara acordul scris al acesteia si cu precizarea exacta a continutului.
- Vrei sa spui ca la voi nu se dau avize profesionale de apt sau inapt, nu se pun diagnoze psihice?
- Nu, ele nu sint dezvaluite, casele de asigurari primesc un cod numeric, iar avizul psihologului scolar, de exemplu, este doar o recomandare fata de care orice parinte se poate prevala ca sa-si dea copilul la ce scoala doreste pe raspunderea sa. Rezultatele la testele de performanta sau de inteligenta nu se arata niciodata si sint comunicate intr-un limbaj neutral, ceva in genul “rezultatele nu sint suficient de convingatoare pentru a sustine ca dumneavoastra sinteti tocmai potrivit pentru aceasta meserie, dar nu si pentru altele” sau, daca este vorba de un atestat de psihologie auto, se scrie asa: “Conform studiilor x, y, nu putem exclude probabilitatea repetarii in viitor a faptelor de incalcare a regulilor de circulatie manifestate in antecedente”.
- Cum adica “in antecedente” ? Sa inteleg ca nu se face un examen psihologic la inceputul scolii de soferi?
- Exact asa este, dreptul la un carnet de conducere este unul democratic si nu este supus in Germania la “probe de testare”. Nu exista un examen aptitudinal psihometric nici inainte de a se incepe scoala de soferi, nici dupa aceea. La urma urmei, accidentele de circulatie sint adesea cauza supraaprecierii aptitudinilor si aceasta este o problema de caracter. Aptitudinea te poate salva intr-o situatie dificila, caracterul o face insa mereu.
- Deci nu se face o testare psihometrica in toata regula nici in acest caz?
- Corect, se face un examen psihologic la TÜV, acolo unde sint verificate tehnic si masinile, doar pentru cei care incalca in mod repetat regulile de circulatie si-si consuma cele 9 puncte de la Flensburg, pentru cei cu probleme de alcool repetate sau eventual prinsi cu alcoolemie foarte ridicata, caz in care se conchide un consum regulat de alcool, iar daca respectivul mai sta pe picioare este desigur un alcoolic. Examenul consta, pe linga probele de singe, numai dintr-o discutie in care se pun citeva intrebari de rutina. Psihologul este un analist profesionist care reuseste cu mare precizie sa observe fara greseala ceea ce este esential in comportamentul celui examinat. Nici in cazul repetarii examinarii nu se aplica vreo proba de aptitudini, ci doar un interviu liber, deschis, dar foarte bine centrat pe esenta problemei de fond: de ce si cum s-a ajuns la aceasta situatie, care este explicatia personala a faptei, cum s-au petrecut faptele, care este definitia personala a problemei, ce a facut persoana de la obtinerea permisului si pina la data examinarii pentru rezolvarea problemei devenite constiente.
- Vrei sa spui ca noi nu putem face o asemenea discutie sau ca metodologia de testare psihologica nu e pusa la punct?
- Aici ar trebui sa-mi raspundeti dumneavoastra. Stimate domn, psihologia nu inseamna doar a aplica teste, asta e doar o faza de inceput a ei, un fel de componenta ludica, daca vrei. Psihologia experimentala si psihometria s-au dezvoltat din complexul psihologiei de a fi recunoscuta ca stiinta. De pilda, Freud nu a aplicat niciodata un test. Testele au o valoare orientativa si nici un chestionar cu variante de raspuns standardizate nu poate surprinde asa-zisele latente potentiale de profunzime sau dinamica personalitatii, care ar fi scopul “abscons” presupus al ordonantei. Deci, daca se vizeaza asa-numitele latente, ele ar putea fi sesizate numai prin interpretarea raspunsurilor la intrebari deschise, nestandardizate, prin interviuri clinice de tip analitic-introspectiv sau prin teste proiective aplicate individual, intr-o atmosfera de incredere absoluta.
Toate aceste criterii cer timp si presupun o rutina de ani de zile in aplicarea lor, plus o experienta clinica indelungata. Cele mai performante laboratoare psihometrice din Romania au nevoie de 6 pina la 8 ore pentru un aviz psihologic, fara a se intra in detalii de personalitate. Poti sa-mi explici cum pot fi testati serios un numar de 10.000 de profesori intr-un judet de marimea Bacaului, de exemplu, cind acolo nu exista decit 2-3 psihologi clinicieni experimentati? Un alt aspect este lipsa unui institut specializat cu publicarea testelor si a instrumentelor psihologice autorizate de circuit inchis, validate si recunoscute pe teritoriul Romaniei, asa cum este cazul celui de la Göttingen. Validarea unui test de personalitate mai complex este la fel de complicata si de precisa ca o lucrare de doctorat. Fara seturi de teste autorizate si validate nu se pot face decit aproximari si apar contestatiile. Acest lucru trebuia insa prevazut si atunci va fi nevoie de existenta unei variante “martor” a aceluiasi test, cum este cazul testului 16 PF Cattel, formele A si B, pentru retestare. Retestarea se impune si in cazul in care scala de sinceritate a testului da valori negative, un caz frecvent in situatia in care examinatul sta sub presiunea de a face o “impresie buna”;. Un psiholog neexperimentat poate interpreta “nesinceritatea”; ca pe o tara de caracter si sa refuze avizul.
- Am discutat cu unii profesori si ei au chiar o atitudine favorabila, s-au supus cuminti ordonantei si incearca sa-si procure cum pot avizul anual.
- Repetarea anuala a unui examen psihologic este un exces de psihologizare care va duce la generalizari evaluative, degradindu-l pina la o formalitate fara sens, si nu va schimba deloc problemele conflictuale din scoli. Prevazut astfel, examenul ii va deziluziona pe toti si nu cred ca acesta este un serviciu adus psihologiei si celor care au nevoie de ea ca de o forma de imbunatatire a situatiei psihice personale. Atitudinea pozitiva a profesorilor eu o inteleg astfel: sa nu uitam ca, inaintea aparitiei psihologiei ca stiinta, profesorii au fost si psihologi sau, altfel spus, pedagogia e mai veche decit psihologia, deci prin formatie ei sint sensibilizati la psihologie, ceea ce-i face mult mai introspectivi si receptivi la problemele pe care le au decit orice alta categorie sociala.
Daca sint constienti de problemele lor, ei nu mai au nevoie de precizarile unor etichetari suplimentare abstracte, ci doar de ajutor calificat in depasirea acestora. Daca n-ar fi constrinsi la examinare si s-ar prezenta de bunavoie la psiholog, atunci acesta ar trebui sa le dea un aviz pozitiv fara nici o testare, fiind suficient insight-ul problemei, ceea ce-i destul in prima instanta. Iar daca, prin examen, nu se pun si sperante de “remediere” a problemelor, atunci nu ne ajuta cu nimic, mimindu-se doar ajutorul.
Sperantele pe care le au profesorii, de a-si solutiona unele conflicte sau probleme de sanatate psihica, nu sint posibile decit prin consilierea psihologica periodica intr-o relatie de incredere, prin moderarea unor grupe de “autoajutorare reciproca” de catre psihologi cunoscatori ai problematicii depistate, prin forumuri de clarificare a populatiei sau schimb de experienta interactiv.
- Asa cum mi-ai prezentat situatia acum, multi vor fi tentati sa creada ca singura persoana competenta care ar putea face acest lucru perfect ar fi domnul Gogleaza!
- Mie imi plac provocarile pentru ca te obliga sa fii sincer si, daca n-ar fi o ordonanta, as face-o cu placere si gratis, numai ca am ceva impotriva “ordonantelor si ordinelor” , ca sa-l “plagiez” un cuvint la moda acum acasa, pe actorul Marcel Iures din frumosul act de constiinta facut in presa. Nu, nici domnul Gogleaza, nici altii o mie ca el nu vor reusi aceasta munca sisifica si inutila. Ca profesionist liber de contingente politice - a nu se uita ca un psiholog care face politica e o contradictie in termeni! -eu fac politica omului, prin transcenderea oricarei alte determinari si fara a face diferente. Desigur, diferentele umane sint o realitate, insa eu nu am facut si nu fac diferentieri intre oameni. Asta imi da libertatea de a folosi termenii care descriu cit mai exact si profund o stare de lucruri.
Ca bun psiholog ce esti, domnule Antonesei, ti-as intelege intrebarea si in alt registru: de fapt, care-i problema ta, domnule Dan Gogleaza? Si, ca unul care mi-am facut ceva ordine si prin subsolurile constiintei, am sa-ti raspund deschis: in primul rind, am o intoleranta la agresiunea de orice natura, cum ar fi agresarea poporului meu de acasa prin tot felul de masuri, de ordonante, de schimbari cu conditia de a nu se schimba nimic si de recursuri in anulare date din pseudomotive de pseudoministri intr-o pseudodemocratie. In al doilea rind, am naivitatea naturala sa cred ca trebuie sa-i apar pe cei care nu reusesc s-o faca asa cum si-ar dori.
In al treilea rind, este si o reactie sentimentala, daca vrei, eu am avut numai experiente afective pozitive cu profesorii mei. Mi-as permite totusi o intrebare: care au fost, de fapt, situatiile reale care au “declansat” ordonanta si cum de s-a ajuns asa de departe incit sa se incalce drepturi constitutionale, ca tot sintem noi pe cale sa votam Constitutia?
In principiu, eu inclin sa cred ca mecanismul a fost cam asa: presa noastra semnaleaza permanent cazuri dramatice de abuzuri de tot felul prin scoli si in care se fac repetate referiri la singura solutie “ posibila si salvatoare” care ar fi examinarea psihologica a cadrelor didactice. Fapt este ca zeci de ziaristi sint absolventi mediocri ai unor facultati de psihologie private la fel de mediocre. Avind la dispozitie trompeta gazetelor sau chiar a televiziunii la care sint angajati, ei sint in situatia de a influenta uneori masurile guvernantilor mai putin pregatiti. Faptul ca nu exista un for stiintific si profesional care sa fie consultat face ca sa se ajunga la astfel de solutii aberante. Colegiul Psihologilor ar putea juca cu siguranta acest rol. Dar, culmea, cine crezi ca se opune cel mai tare? Ministerul Educatiei! In ce priveste legislatia, lucrurile sint, uneori, mai grave. Exista o lege sau ordonanta care prevede o lista naucitoare de angajati care trebuie evaluati psihologic periodic. Dar lista este atit de absurda incit nimeni nu o aplica.
O asemenea masura n-o poti justifica nici prin fapte luate de pe strada, nici rezolva pe principiul colectivismului rosu “pentru unul trebuie sa sufere toti”. Ceea ce ma ingrijoreaza cel mai mult este neincrederea in profesori, care, analitic vorbind, nu este decit reflexul unei neincrederi generale, mai profunde, care afecteaza societatea noastra, o proiectie a propriilor slabiciuni, frici si neputinte de a gasi solutii transparente la problemele pe care le avem. Iti dau perfecta dreptate in privinta pseudoexplicatiilor psihologice, dar asta nu e o scuza a lipsei discernamintului politic, ordonanta trecind mult peste nivelul unei masuri strict administrative. ? propos de pseudoexplicatiile unor pseudospecialisti din presa: am citit acum un an despre sinuciderea unui scolar de 12 ani, caruia ii plecasera parintii in Italia la munca. Se explica acolo ca el ar fi facut-o din “curiozitate” si ca actul trebuie privit ca unul individual.
Suna ca in plenarele PCR, pe vremuri nici nu erau sinucideri, ci niste reactii singulare ale unor persoane dezaxate, bolnave mintal si cu care o societate “sanatoasa” nu trebuia sa se identifice! Nu numai ca este superficial sa primim astfel de explicatii, ci si daunator, pentru ca alimenteaza iresponsabilitatea vizavi de fenomenele noastre de viata si nu ale unor “extraterestri”. Fara a intra in amanuntele acestui subiect extrem de sensibil si legat de care trebuie analizate problemele autodistructivitatii fiintei umane, tema cam grea pentru un interviu, nu trebuie uitat nici un moment ca sinuciderea este un fenomen social profund declansat intr-o familie, un S.O.S. disperat dupa afectiunea refuzata, un strigat de “ajutor” simptomatic care ni se adreseaza si pe care nu-l intelegem la timp intotdeauna.
Ca sa ajunga totusi la noi, el nu trebuie perceput si inteles ca “ santaj afectiv” , ci tradus ca atare si exact. Explicatia “din curiozitate” este simplista si ingrozitoare, fiind lipsita de cea mai elementara empatie, semnul oricarei maturizari sociale. De ce sa nu fi fost “curios” sa-si vada parintii si Italia, asa cum gindesc cei de seama lui? Acest adolescent avea in 1990 in jur de 3-4 ani, iar “haosul social” resimtit empatic in reactiile zilnice ale parintilor, ei insisi debusolati de evenimentele de dupa 1989, i-a marcat definitiv inconstientul.
Dupa citiva ani, parintii pleaca in Italia, caldura emotional-afectiva si climatul de protectie/siguranta necesare unei dezvoltari psihice normale sint intrerupte. El se simte “abandonat” la bunici, armonia universului familial dispare, reperele unei raportari “masculine” lipsesc, intrebarile de la pubertate ramin fara raspunsuri, nelinistile si conflictele zilnice, fara o explicatie. Bunica este depasita de intrebarile puse, lipsa rezonantei afective devine autoculpabilizare, gindurile de vinovatie si autoagresiune capata caracter obsesional. Cum gindurile de sinucidere nu sint exprimate niciodata imediat, frica de a face ceva ce nu doresti diminueaza progresiv sansele autocontrolului, iar cercul vicios al acestora tinde sa se autoimplineasca (autoprofetia “de ce ti-e frica nu scapi”). Orice gind negativ neclarificat sau neeliminat de ratiune/logica devine o autosugestie care nu mai intimpina nici o rezistenta interioara, fiind preluata ca atare de inconstientul lipsit de cenzura si ratiune proprie.
Situatia in care s-a declansat sinuciderea nu este nici cauza si nici nu ne va spune vreodata ceva despre procesul distructiv al dorintei de a trai. Si unde este rolul scolii, al profesorilor sau, mai bine zis, in ce fel ar trebui sa reactioneze cei pe care-i “testam” acum? A pune o intrebare nu costa nimic, insa ea poate salva viata! Mai ales daca ai norocul sa primesti una care atinge simplitatea esentiala, nu-i asa? Prin asta, insa, depasim cu mult cadrele interviului de fata...”
(http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=9713&xrubrica=INTERVIU&return=arhiva&xnrrevista=194)
Mai jos sunt redate doua comentarii ale tinerei generatii de psihologi asupra acestei probleme .
“http://psihoterapie.net/
re:"Testarea psihologica a profesorilor"
Intradevar, acest articol ar trebui sa fie pe prima pagina a ziarelor sau nu neaparat ,dar trebuie sa ajunga acolo la cei ce hotaresc legile si fac cum considera ei ca este bine ..nu cum ar trebui sa faca in realitate......ma bucur ca exista asa minti deschise .
cu respect
ADELA, anul 4 psihologie vizitator | 23 October, 2006 - 21:10”
“shambala-(28-10-2006 16:57)
Exceptional interviu. Clasa, bun simt, suflet romanesc! Poate mai exista o speranta... in timpul vietii noastre!
(http://www.cotidianul.ro/index.php?id=43&art=11915&nr=2&cHash=6bde8a0ee3#opinii) “
Si , in sfarsit, sunt consemnate si primele reactii ale profesorilor :
“P.S. Ultima ora . Reactii la chestionarul MEC/Colegiul Psihologilor :
- in Bucuresti au aparut primele cazuri de profesori care se eschiveaza de la completarea chestionarului
- in provincie chestionarul a provocat stupoare si este distribuit fara "instructiunile generale" iar profesorii sunt amenintati ca daca nu-l completeaza …vor fi amendati cu cateva milioane (?!) de catre Directia Sanitara a judetului respectiv.”
(http://www.cotidianul.ro/index.php?id=43&art=11915&nr=1&cHash=18b8c5ada6#opinii)
Sergiu Simion
Publicat in :
ASYMETRIA,Paris
https://web.archive.org/web/20070222004309/http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=244
Grupul Independent pentru Democratie, Romania
https://web.archive.org/web/20071028130908/https://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=2871
Puteti compara maniera in care este conceput acest chestionar cu viziunea pe care o are asupra aceleiasi probleme ( testarea psihologica a profesorilor ) Dan GOGLEAZA, doctor in psihologie, psihoterapeut de libera practica in Germania si pe care o puteti regasi in interviul citat mai jos (II) .
( Dan Gogleaza este absolvent al Facultatii de istorie-filozofie, sectia psihologie-sociologie, a Universitatii Iasi in 1976, a profesat ca psiholog clinician 10 ani la Focsani, iar din 1986 traieste in Leverkusen. Este membru al Asociatiei Psihologilor Germani , BDP, al Asociatiei si Camerei Psihoterapeutilor ,VPP, BVVP, al Societatii de Hipnoza DHG, supervizor si psihoterapeut autorizat de Asociatia Casei Medicilor Germani. In 2002 i s-a editat la Polirom cartea “Psihoterapia ca relatie a schimbarii individuale”. )
I) “ Ministerul Educatiei si Cercetarii _________Colegiul Psihologilor din Romania”
ANEXA
Instructiuni generale
Raspunsurile la urmatoarele chestionare se bazeaza pe autoevaluarile pe care le faceti. Raspunderea pentru corectitudinea informatiilor oferite va apartine in totalitate cu toate implicatiile legale de rigoare. Raspunsurile oferite nu au implicatii profesionale sau financiare. Ele sunt utile pentru identificarea precoce a unor posibile probleme de natura emotionala ( psiho-comportamentala ) care urmeaza apoi, cu acordul dvs, a fi confirmate si analizate prin analize clinice , medicale si psihologice suplimentare.“
Acesta este inceputul unui chestionar primit de profesorii din Bucuresti . si care continua cu "date demografice " ( starea civila,copii, cu cine locuieste , unde si in ce conditii locuieste,etc. ) si continua cu 9 pagini de chestionare preluate dupa International Institute for Advanced Study of Psychoterapy and Applied Mental Health care are dreptul de copy right asupra lor dar, surpriza(citez) :
"Se acorda dreptul de utilizare nelimitata in scopul prezentelor norme"
II) “ Testarea psihologica a profesorilor este anticonstitutionala!” Interviu cu dr. Dan GOGLEAZA
Liviu ANTONESEI
- Prin problemele deontologice atinse, cartea ta devine in contextul actual o lectura obligatorie atit pentru specialisti, cit si pentru unii factori de decizie. La noi, printr-o ordonanta a guvernului, se cere executarea unui examen psihologic anual pentru profesorii universitari si preuniversitari. Care este parerea ta si daca in Germania profesorii sint supusi unei asemenea testari?
- Nu cred ca aici i-ar putea veni cuiva o asemenea idee nici macar in gluma! Eu sint in principiu impotriva ideilor de “europenizare” fortata si cu orice pret, a aplicarilor neadaptate de masuri si reguli impuse, de sus sau de altii; cred insa ca prin aceasta masura sarim mult peste normele Europei democrate. In Germania, nici profesorii, nici alti educatori nu sint testati, nici nu trebuie sa treaca pe la psihiatru. La inceputul practicarii profesiei de medic, psiholog, profesor sau alte profesii prin care se intra in contact cu persoane, este necesara doar o adeverinta simpla de la medicul de casa precum ca nu te afli in evidenta cu boli psihice cronice – si asta-i totul pe toata perioada practicarii profesiei. O asemenea masura pune mari probleme deontologice, metodologice, tehnice si, nu la urma urmei, chiar politice.
- De ce politice? Asta-i ordonanta, ea se aplica deja, psihologii au treaba si profesorii completeaza cuminti chestionare, daca li se dau cumva...
- Daca eu povestesc asta aici, voi fi intrebat daca nu cumva in Romania s-a instalat o noua dictatura. Orice aluzie depreciativa la sanatatea psihica a cuiva este interzisa constitutional, iar ierarhizarile de nivel mintal in sustinerea unor masuri sociale sint considerate elemente clare de rasism. Prin aceasta masura sint discreditati aparent numai profesorii, insa psihologii se vor discredita singuri, in primul rind, pentru ca accepta acest lucru si pentru ca nu sint pregatiti in nici un fel pentru un asemenea examen.
- Nu esti cam depreciativ fata de colegii nostri?
- Nu, eu constat o realitate, cunosc bine situatia psihologiei de acasa si un asemenea examen presupune mai mult faze de pregatire, de la clarificarea problemelor metodologice pina la realizarea unor standarde comune la nivel national. Absenta unui lobby profesional, comparabil cu cel al medicilor, de exemplu, face ca psihologii sa fie orbiti de oferta si sa se supraaprecieze. Deontologic vorbind, nu exista o acoperire profesionala, intrucit nu exista nici un cod etic aprobat sau semnat de vreun psiholog in Romania, la terminarea studiilor ori in cadrul asociatiilor profesionale carora le apartin prin calificari postuniversitare, iar Colegiul Psihologilor, care ar putea avea rolul supervizarii etice si deontologice, nu a fost inca aprobat de Parlament. Orice relatie psiholog-client/pacient pune problema rezolvarii ecuatiei de “putere” ;, prin incercarea fiecaruia de a-si adjudeca dreptul definirii relatiei. Este un aspect general oricarei relatii umane, insa psihologul autorizat pentru testari diagnostice sau alte avize este un specialist el insusi, antrenat si terapizat sa nu-si foloseasca abuziv si in detrimentul omului rolul incredintat.
- Cum adica, psihologii trebuie terapizati si autodiagnosticati?
- Bineinteles, atit de profesorii lor, care-i supervizeaza pina la obtinerea autorizatiilor de care au nevoie, cit si de colegi, atit in cadrul experientei proprii in terapia de grup obligatorie, cit si dupa aceea, in cadrul grupelor de superviziune reciproca subordonate asociatiei. Nu poti lasa destine si situatii umane sensibile pe mina unor persoane nepregatite deontologic, neacoperite organizatoric, fara experienta sau fara sa-si fi facut “ propria igiena psihica” , adica fara a-si fi “prelucrat” propriile penibilitati sau traumatisme.
- Pai, in situatia asta, nimeni nu corespunde conditiilor pe care le descrii! Ce ne facem? De ce avem totusi nevoie de atita deontologie?
- In aceasta situatie, ea este mai importanta chiar decit metodologia si uite de ce. Nu uita ca este vorba de a examina personalitatea unor “modele sociale” ; cu autoritate educativa si morala recunoscuta in orice societate si in toate timpurile. A supune un dascal la un asemenea examen este un supliciu moral si poate aduce un prejudiciu fara precedent autoritatii sale. Printre altele, orice elev, nemultumit de vreo nota sau de o masura educativa luata de un profesor, o poate contesta pe “motivele psihologice” ale acestuia. Se depreciaza concomitent si perceptia sociala a psihologului, devenit astfel un fel de “justitiar”; si, in loc sa creasca accesibilitatea populatiei la consultatia psihologica si increderea in psiholog, se va obtine exact contrariul. Eu ma ingrozesc la ideea ca psihologii vor trece acum cu patos la “vinatoare” de personalitati schizoide, de perversi potentiali si neurotici obsedati, cu sagetile unor chestionare fragile si nevalidate pe populatia pe care doresc s-o testeze. Si ce o sa faca psihologul respectiv cu diagnosticul pus?
Sub ce forma il poate comunica persoanei fara s-o destabilizeze psihic (avind in vedere efectele catastrofale ale unei sugestii autorizate) sau conducatorului institutiei fara a prejudicia moral prestigiul celui in cauza si fara a viola secretul profesional? Confidentialitatea privind sfera intima a unei persoane este un drept inalienabil constitutional, iar informatiile “ incredintate” trebuie pastrate minimum opt ani sub cheie si, eventual, transmise psihologului care preia activitatea respectiva prin protocoale de reglementare stricte. Eu am tradus anul acesta Codul Etic al Asociatiei Psihologilor Germani, in care sint elucidate aceste principii si reguli, l-am pus la dispozitia colegilor romani si, in cazul in care Colegiul Psihologilor Romani ar fi fost aprobat de Parlament, nu s-ar fi ajuns acum in aceasta situatie. Acest cod poate fi citit pe Internet, pe frontalul home page-ului Catedrei de Psihologie a Universitatii Iasi. Asigurarea confidentialitatii este un aspect esential al activitatii psihologului in toata lumea si el nu poate fi obligat de o institutie sau de terti la dezvaluirea datelor pe care le detine despre o persoana fara acordul scris al acesteia si cu precizarea exacta a continutului.
- Vrei sa spui ca la voi nu se dau avize profesionale de apt sau inapt, nu se pun diagnoze psihice?
- Nu, ele nu sint dezvaluite, casele de asigurari primesc un cod numeric, iar avizul psihologului scolar, de exemplu, este doar o recomandare fata de care orice parinte se poate prevala ca sa-si dea copilul la ce scoala doreste pe raspunderea sa. Rezultatele la testele de performanta sau de inteligenta nu se arata niciodata si sint comunicate intr-un limbaj neutral, ceva in genul “rezultatele nu sint suficient de convingatoare pentru a sustine ca dumneavoastra sinteti tocmai potrivit pentru aceasta meserie, dar nu si pentru altele” sau, daca este vorba de un atestat de psihologie auto, se scrie asa: “Conform studiilor x, y, nu putem exclude probabilitatea repetarii in viitor a faptelor de incalcare a regulilor de circulatie manifestate in antecedente”.
- Cum adica “in antecedente” ? Sa inteleg ca nu se face un examen psihologic la inceputul scolii de soferi?
- Exact asa este, dreptul la un carnet de conducere este unul democratic si nu este supus in Germania la “probe de testare”. Nu exista un examen aptitudinal psihometric nici inainte de a se incepe scoala de soferi, nici dupa aceea. La urma urmei, accidentele de circulatie sint adesea cauza supraaprecierii aptitudinilor si aceasta este o problema de caracter. Aptitudinea te poate salva intr-o situatie dificila, caracterul o face insa mereu.
- Deci nu se face o testare psihometrica in toata regula nici in acest caz?
- Corect, se face un examen psihologic la TÜV, acolo unde sint verificate tehnic si masinile, doar pentru cei care incalca in mod repetat regulile de circulatie si-si consuma cele 9 puncte de la Flensburg, pentru cei cu probleme de alcool repetate sau eventual prinsi cu alcoolemie foarte ridicata, caz in care se conchide un consum regulat de alcool, iar daca respectivul mai sta pe picioare este desigur un alcoolic. Examenul consta, pe linga probele de singe, numai dintr-o discutie in care se pun citeva intrebari de rutina. Psihologul este un analist profesionist care reuseste cu mare precizie sa observe fara greseala ceea ce este esential in comportamentul celui examinat. Nici in cazul repetarii examinarii nu se aplica vreo proba de aptitudini, ci doar un interviu liber, deschis, dar foarte bine centrat pe esenta problemei de fond: de ce si cum s-a ajuns la aceasta situatie, care este explicatia personala a faptei, cum s-au petrecut faptele, care este definitia personala a problemei, ce a facut persoana de la obtinerea permisului si pina la data examinarii pentru rezolvarea problemei devenite constiente.
- Vrei sa spui ca noi nu putem face o asemenea discutie sau ca metodologia de testare psihologica nu e pusa la punct?
- Aici ar trebui sa-mi raspundeti dumneavoastra. Stimate domn, psihologia nu inseamna doar a aplica teste, asta e doar o faza de inceput a ei, un fel de componenta ludica, daca vrei. Psihologia experimentala si psihometria s-au dezvoltat din complexul psihologiei de a fi recunoscuta ca stiinta. De pilda, Freud nu a aplicat niciodata un test. Testele au o valoare orientativa si nici un chestionar cu variante de raspuns standardizate nu poate surprinde asa-zisele latente potentiale de profunzime sau dinamica personalitatii, care ar fi scopul “abscons” presupus al ordonantei. Deci, daca se vizeaza asa-numitele latente, ele ar putea fi sesizate numai prin interpretarea raspunsurilor la intrebari deschise, nestandardizate, prin interviuri clinice de tip analitic-introspectiv sau prin teste proiective aplicate individual, intr-o atmosfera de incredere absoluta.
Toate aceste criterii cer timp si presupun o rutina de ani de zile in aplicarea lor, plus o experienta clinica indelungata. Cele mai performante laboratoare psihometrice din Romania au nevoie de 6 pina la 8 ore pentru un aviz psihologic, fara a se intra in detalii de personalitate. Poti sa-mi explici cum pot fi testati serios un numar de 10.000 de profesori intr-un judet de marimea Bacaului, de exemplu, cind acolo nu exista decit 2-3 psihologi clinicieni experimentati? Un alt aspect este lipsa unui institut specializat cu publicarea testelor si a instrumentelor psihologice autorizate de circuit inchis, validate si recunoscute pe teritoriul Romaniei, asa cum este cazul celui de la Göttingen. Validarea unui test de personalitate mai complex este la fel de complicata si de precisa ca o lucrare de doctorat. Fara seturi de teste autorizate si validate nu se pot face decit aproximari si apar contestatiile. Acest lucru trebuia insa prevazut si atunci va fi nevoie de existenta unei variante “martor” a aceluiasi test, cum este cazul testului 16 PF Cattel, formele A si B, pentru retestare. Retestarea se impune si in cazul in care scala de sinceritate a testului da valori negative, un caz frecvent in situatia in care examinatul sta sub presiunea de a face o “impresie buna”;. Un psiholog neexperimentat poate interpreta “nesinceritatea”; ca pe o tara de caracter si sa refuze avizul.
- Am discutat cu unii profesori si ei au chiar o atitudine favorabila, s-au supus cuminti ordonantei si incearca sa-si procure cum pot avizul anual.
- Repetarea anuala a unui examen psihologic este un exces de psihologizare care va duce la generalizari evaluative, degradindu-l pina la o formalitate fara sens, si nu va schimba deloc problemele conflictuale din scoli. Prevazut astfel, examenul ii va deziluziona pe toti si nu cred ca acesta este un serviciu adus psihologiei si celor care au nevoie de ea ca de o forma de imbunatatire a situatiei psihice personale. Atitudinea pozitiva a profesorilor eu o inteleg astfel: sa nu uitam ca, inaintea aparitiei psihologiei ca stiinta, profesorii au fost si psihologi sau, altfel spus, pedagogia e mai veche decit psihologia, deci prin formatie ei sint sensibilizati la psihologie, ceea ce-i face mult mai introspectivi si receptivi la problemele pe care le au decit orice alta categorie sociala.
Daca sint constienti de problemele lor, ei nu mai au nevoie de precizarile unor etichetari suplimentare abstracte, ci doar de ajutor calificat in depasirea acestora. Daca n-ar fi constrinsi la examinare si s-ar prezenta de bunavoie la psiholog, atunci acesta ar trebui sa le dea un aviz pozitiv fara nici o testare, fiind suficient insight-ul problemei, ceea ce-i destul in prima instanta. Iar daca, prin examen, nu se pun si sperante de “remediere” a problemelor, atunci nu ne ajuta cu nimic, mimindu-se doar ajutorul.
Sperantele pe care le au profesorii, de a-si solutiona unele conflicte sau probleme de sanatate psihica, nu sint posibile decit prin consilierea psihologica periodica intr-o relatie de incredere, prin moderarea unor grupe de “autoajutorare reciproca” de catre psihologi cunoscatori ai problematicii depistate, prin forumuri de clarificare a populatiei sau schimb de experienta interactiv.
- Asa cum mi-ai prezentat situatia acum, multi vor fi tentati sa creada ca singura persoana competenta care ar putea face acest lucru perfect ar fi domnul Gogleaza!
- Mie imi plac provocarile pentru ca te obliga sa fii sincer si, daca n-ar fi o ordonanta, as face-o cu placere si gratis, numai ca am ceva impotriva “ordonantelor si ordinelor” , ca sa-l “plagiez” un cuvint la moda acum acasa, pe actorul Marcel Iures din frumosul act de constiinta facut in presa. Nu, nici domnul Gogleaza, nici altii o mie ca el nu vor reusi aceasta munca sisifica si inutila. Ca profesionist liber de contingente politice - a nu se uita ca un psiholog care face politica e o contradictie in termeni! -eu fac politica omului, prin transcenderea oricarei alte determinari si fara a face diferente. Desigur, diferentele umane sint o realitate, insa eu nu am facut si nu fac diferentieri intre oameni. Asta imi da libertatea de a folosi termenii care descriu cit mai exact si profund o stare de lucruri.
Ca bun psiholog ce esti, domnule Antonesei, ti-as intelege intrebarea si in alt registru: de fapt, care-i problema ta, domnule Dan Gogleaza? Si, ca unul care mi-am facut ceva ordine si prin subsolurile constiintei, am sa-ti raspund deschis: in primul rind, am o intoleranta la agresiunea de orice natura, cum ar fi agresarea poporului meu de acasa prin tot felul de masuri, de ordonante, de schimbari cu conditia de a nu se schimba nimic si de recursuri in anulare date din pseudomotive de pseudoministri intr-o pseudodemocratie. In al doilea rind, am naivitatea naturala sa cred ca trebuie sa-i apar pe cei care nu reusesc s-o faca asa cum si-ar dori.
In al treilea rind, este si o reactie sentimentala, daca vrei, eu am avut numai experiente afective pozitive cu profesorii mei. Mi-as permite totusi o intrebare: care au fost, de fapt, situatiile reale care au “declansat” ordonanta si cum de s-a ajuns asa de departe incit sa se incalce drepturi constitutionale, ca tot sintem noi pe cale sa votam Constitutia?
In principiu, eu inclin sa cred ca mecanismul a fost cam asa: presa noastra semnaleaza permanent cazuri dramatice de abuzuri de tot felul prin scoli si in care se fac repetate referiri la singura solutie “ posibila si salvatoare” care ar fi examinarea psihologica a cadrelor didactice. Fapt este ca zeci de ziaristi sint absolventi mediocri ai unor facultati de psihologie private la fel de mediocre. Avind la dispozitie trompeta gazetelor sau chiar a televiziunii la care sint angajati, ei sint in situatia de a influenta uneori masurile guvernantilor mai putin pregatiti. Faptul ca nu exista un for stiintific si profesional care sa fie consultat face ca sa se ajunga la astfel de solutii aberante. Colegiul Psihologilor ar putea juca cu siguranta acest rol. Dar, culmea, cine crezi ca se opune cel mai tare? Ministerul Educatiei! In ce priveste legislatia, lucrurile sint, uneori, mai grave. Exista o lege sau ordonanta care prevede o lista naucitoare de angajati care trebuie evaluati psihologic periodic. Dar lista este atit de absurda incit nimeni nu o aplica.
O asemenea masura n-o poti justifica nici prin fapte luate de pe strada, nici rezolva pe principiul colectivismului rosu “pentru unul trebuie sa sufere toti”. Ceea ce ma ingrijoreaza cel mai mult este neincrederea in profesori, care, analitic vorbind, nu este decit reflexul unei neincrederi generale, mai profunde, care afecteaza societatea noastra, o proiectie a propriilor slabiciuni, frici si neputinte de a gasi solutii transparente la problemele pe care le avem. Iti dau perfecta dreptate in privinta pseudoexplicatiilor psihologice, dar asta nu e o scuza a lipsei discernamintului politic, ordonanta trecind mult peste nivelul unei masuri strict administrative. ? propos de pseudoexplicatiile unor pseudospecialisti din presa: am citit acum un an despre sinuciderea unui scolar de 12 ani, caruia ii plecasera parintii in Italia la munca. Se explica acolo ca el ar fi facut-o din “curiozitate” si ca actul trebuie privit ca unul individual.
Suna ca in plenarele PCR, pe vremuri nici nu erau sinucideri, ci niste reactii singulare ale unor persoane dezaxate, bolnave mintal si cu care o societate “sanatoasa” nu trebuia sa se identifice! Nu numai ca este superficial sa primim astfel de explicatii, ci si daunator, pentru ca alimenteaza iresponsabilitatea vizavi de fenomenele noastre de viata si nu ale unor “extraterestri”. Fara a intra in amanuntele acestui subiect extrem de sensibil si legat de care trebuie analizate problemele autodistructivitatii fiintei umane, tema cam grea pentru un interviu, nu trebuie uitat nici un moment ca sinuciderea este un fenomen social profund declansat intr-o familie, un S.O.S. disperat dupa afectiunea refuzata, un strigat de “ajutor” simptomatic care ni se adreseaza si pe care nu-l intelegem la timp intotdeauna.
Ca sa ajunga totusi la noi, el nu trebuie perceput si inteles ca “ santaj afectiv” , ci tradus ca atare si exact. Explicatia “din curiozitate” este simplista si ingrozitoare, fiind lipsita de cea mai elementara empatie, semnul oricarei maturizari sociale. De ce sa nu fi fost “curios” sa-si vada parintii si Italia, asa cum gindesc cei de seama lui? Acest adolescent avea in 1990 in jur de 3-4 ani, iar “haosul social” resimtit empatic in reactiile zilnice ale parintilor, ei insisi debusolati de evenimentele de dupa 1989, i-a marcat definitiv inconstientul.
Dupa citiva ani, parintii pleaca in Italia, caldura emotional-afectiva si climatul de protectie/siguranta necesare unei dezvoltari psihice normale sint intrerupte. El se simte “abandonat” la bunici, armonia universului familial dispare, reperele unei raportari “masculine” lipsesc, intrebarile de la pubertate ramin fara raspunsuri, nelinistile si conflictele zilnice, fara o explicatie. Bunica este depasita de intrebarile puse, lipsa rezonantei afective devine autoculpabilizare, gindurile de vinovatie si autoagresiune capata caracter obsesional. Cum gindurile de sinucidere nu sint exprimate niciodata imediat, frica de a face ceva ce nu doresti diminueaza progresiv sansele autocontrolului, iar cercul vicios al acestora tinde sa se autoimplineasca (autoprofetia “de ce ti-e frica nu scapi”). Orice gind negativ neclarificat sau neeliminat de ratiune/logica devine o autosugestie care nu mai intimpina nici o rezistenta interioara, fiind preluata ca atare de inconstientul lipsit de cenzura si ratiune proprie.
Situatia in care s-a declansat sinuciderea nu este nici cauza si nici nu ne va spune vreodata ceva despre procesul distructiv al dorintei de a trai. Si unde este rolul scolii, al profesorilor sau, mai bine zis, in ce fel ar trebui sa reactioneze cei pe care-i “testam” acum? A pune o intrebare nu costa nimic, insa ea poate salva viata! Mai ales daca ai norocul sa primesti una care atinge simplitatea esentiala, nu-i asa? Prin asta, insa, depasim cu mult cadrele interviului de fata...”
(http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=9713&xrubrica=INTERVIU&return=arhiva&xnrrevista=194)
Mai jos sunt redate doua comentarii ale tinerei generatii de psihologi asupra acestei probleme .
“http://psihoterapie.net/
re:"Testarea psihologica a profesorilor"
Intradevar, acest articol ar trebui sa fie pe prima pagina a ziarelor sau nu neaparat ,dar trebuie sa ajunga acolo la cei ce hotaresc legile si fac cum considera ei ca este bine ..nu cum ar trebui sa faca in realitate......ma bucur ca exista asa minti deschise .
cu respect
ADELA, anul 4 psihologie vizitator | 23 October, 2006 - 21:10”
“shambala-(28-10-2006 16:57)
Exceptional interviu. Clasa, bun simt, suflet romanesc! Poate mai exista o speranta... in timpul vietii noastre!
(http://www.cotidianul.ro/index.php?id=43&art=11915&nr=2&cHash=6bde8a0ee3#opinii) “
Si , in sfarsit, sunt consemnate si primele reactii ale profesorilor :
“P.S. Ultima ora . Reactii la chestionarul MEC/Colegiul Psihologilor :
- in Bucuresti au aparut primele cazuri de profesori care se eschiveaza de la completarea chestionarului
- in provincie chestionarul a provocat stupoare si este distribuit fara "instructiunile generale" iar profesorii sunt amenintati ca daca nu-l completeaza …vor fi amendati cu cateva milioane (?!) de catre Directia Sanitara a judetului respectiv.”
(http://www.cotidianul.ro/index.php?id=43&art=11915&nr=1&cHash=18b8c5ada6#opinii)
Sergiu Simion
Publicat in :
ASYMETRIA,Paris
https://web.archive.org/web/20070222004309/http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=244
Grupul Independent pentru Democratie, Romania
https://web.archive.org/web/20071028130908/https://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=2871
Note
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu