Despre asumarea raspunderii si protectia anonimatului . Scrisoare pentru psihologi

Despre asumarea raspunderii si protectia anonimatului
Scrisoare pentru psihologi

Ca semnatar al acestui Apel cred ca orice psiholog este liber (sau ar trebui sa fie) sa adere sau nu la un set de valori sau de principii. Pornind de la aceasta norma a libertatii pot fi prezentate doua motive principale ale absentei psihologilor de pe lista semnatarilor Apelului care initial a pornit ca o actiune de grup.
In primul rand, aceasta profesie a fost exercitata o lunga perioada de timp sub imperiul fricii si al dependentei de autoritate si, pana de curand, in absenta unui cod deontologic explicit. Din nefericire, aceasta situatie continua si in prezent. Este totusi de remarcat faptul ca, pentru prima data dupa 1990,a aparut in spatiul public o contestare a modului in care sunt administrate si gestionate problemele domeniului si ale practicantilor.

Comentariile care pot fi citite la reportajul « Depresia psihologiei romanesti » aparut in ziarul Cotidianul din 22 aprile (http://www.cotidianul.ro/index.php?id=43&art=11915&cHash=ea2f745f16) — peste 6600 vizualizari — arata practic o revolta a psihologilor impotriva sistemului si a birocratiei manifestate de Colegiului Psihologilor.

Cu toate acestea, o revolta anonima din subterana unui forum, in lipsa asumarii opiniilor, nu are practic nici o valoare. Colegiul, oricum ar fi el, functioneaza legal chiar daca nu in toate cazurile legal inseamna in mod necesar si moral.
Pe de alta parte, o asemenea profesie este lipsita de sens in afara unor repere morale si nu-si poate indeplini cu adevarat menirea daca practicantilor ei le lipseste libertatea interioara, libertatea de actiune si libertatea de decizie. Din nefericire, psihologii se confrunta inca cu aceasta situatie. Mai clar, de la frica de Securitate, la frica de autoritate si pana la frica de pierdere a dreptului de a profesa exista un continuum care are la un capat frica viscerala si la celalat capat la frica subliminala.

Descriu o stare de fapt, nu acuz pe nimeni, dar o profesie exercitata in acest mod nu este o profesie cu adevarat libera chiar daca se pretinde liberala.
Mentinerea acestei stari arata ca psihologia si psihologii nu s-au desprins cu adevarat de trecut si vina pentru aceasta situatie revine chiar instantelor care pretind ca le reprezinta interesele.
Probabil ca unele din unele din aceste considerente explica de ce psihologii care au semnat initial acest Apel, si au contribuit substantial la modificarile propuse, nu au dorit ca numele sa le apara in spatiul public.
Al doilea motiv probabil al absentei semnaturilor psihologilor de pe acest Apel este urmatorul amendament propus pentru modificarea Legii 213 : « Art.2 – (3) Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica este incompatibila cu apartenenta la structurile Securitatii si/sau actualelor servicii secrete cu exceptia psihologilor militari care se organizeaza in structuri distincte de cele civile. »
Notez ca acest amendament nu este inclus in proiectul de lege depus deja in Parlament si ca atare acel proiect nu are adeziunea semnatarilor Apelului.
Cu toate acestea, importanta problemelor semnalate a fost apreciata de semnatarii finali ai Apelului si, din acest punct de vedere, psihologilor li s-a recunoscut importanta rolului si statutului lor in societate si in mod special dreptul de a exercita profesia fara alte ingerinte.

Pe de alta parte, daca, de exemplu, libertatea presei a devenit o realitate, aceasta realitate a fost posibila pur si simplu prin aplicarea unui cod deontologic fara a mai face apel la principiul « unde-i lege nu-i tocmeala » invocat de Colegiu. In ultima instanta, apelul la bratul legii este aceeasi veche iluzie conform careia se poate face ordine din afara, cu forta, intr-un domeniu in care de ani de zile este dezordine inauntru.
De aici incolo, problema a devenit una de interes public (dovada interesul si sprijinul moral acordat de semnatarii Apelului) dar ramane in primul rand o datorie de onoare pentru psihologi. Motivul este evident. Nici o instanta nu le poate reprezenta interesele mai bine decat ar putea sa o faca ei insisi.
Daca doresc cu adevarat acest lucru !



Sergiu SIMION
14 mai 2006, Cernavoda


Publicat in :

Asymetria, Revue roumaine de culture, critique et imagination, Paris

http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=69



-->

APEL PENTRU MODIFICAREA LEGII 213 DIN 06.01.2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica

Legislatie: Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica
Scris la Wednesday, May 03 @ 12:49:05 CEST de catre asymetria

APEL PENTRU MODIFICAREA LEGII 213 DIN 06.01.2004
privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Psihologilor din Romania


Scop : preintampinarea efectelor unor intentii contrare legislatiei europene si a legilor liberei concurente care conduc la deturnarea sensului profesiei de psiholog

Aparitia unei legi care sa reglementeze activitatea de libera practica din domeniul psihologiei a fost primita de reprezentantii breslei cu entuziasm. Motivul acestei stari de spirit generale l-a constituit statutul si rolul confuze si nu de putine ori umilitoare pe care practicantul acestei profesii le-a avut, le are înca, în societatea româneasca.
O lege care sa se constituie într-un cadru juridic de referinta pentru desfasurarea activitatii de psiholog, a creat o stare de efervescenta, fiecare psiholog, tânar sau mai vârstnic nutrind speranta ca:
Dupa ani si ani de haos, se va crea un climat de ordine si de cooperare între profesionisti, care sa conduca la cresterea nivelului de competenta în profesie si, implicit, la cresterea motivatiei, a prestigiului unei profesii liberale si a sentimentului de utilitate sociala a psihologului venind astfel in intampinarea cerintelor si asteptarilor legitime ale societatii romanesti.
Dupa ani si ani de haos, psihologia isi va asuma si isi va clarifica, la fel ca si justitia si orice alta profesie care contribuie la structurarea normalitatii sociale, raporturile cu trecutul de care trebuie sa se desparta si isi va adapta discursul si metodele la realitatea in care traim si la timpul Europei catre care ne indreptam devenind cu adevarat o profesie liberala.
Psihologia si psihologii vor contribui la tranzitia de la o societate bazata pe control social si pe excludere in care viata cetateanului era controlata si planificata aproape complet de catre stat, la o societate bazata pe cunoastere, combaterea excluderii si centrata pe noi competente de baza in care cetateanul este privit ca o fiinta autonoma care are drepturi si isi poate planifica singur viata.
Aceasta lege va constitui un suport pentru implicarea indeplinirea obligatiilor sociale ale disciplinei, domeniului si practicantilor pentru ca psihologul sa depaseasca conditia de martor care constata statistic numarul de evenimente sau incidente din spatiul social si sa intervina si sa se implice activ in viata cetatii urmarind crearea starii de bine la nivelul individului si societatii.
Aceasta lege va permite descatusarea energiilor creatoare ale psihologilor români prin apartenenta la o comunitate profesionala bine definita si prin depasirea izolarii anterioare fata de comunitatea stiintifica internationala.
Psihologia si psihologii vor beneficia de protectie din partea unor organisme constituite pe baza acestei legi si de sprijin, în primul rînd stiintific, pentru practicarea acestei profesii ?n conditii de onorabilitate, care sa-i restituie practicantului acestei profesii demnitatea si mândria de a fi psiholog.
Analizând cu atentie si cu responsabilitate modul în care Colegiul Psihologilor din România, constituit în baza Legii 213, încearca sa puna în practica continutul acestei legi, constatam ca în locul aspiratiilor, idealurilor si sperantelor care l-au caracterizat pe psihologul român în momentul aparitiei legii, ne confruntam cu un demers birocratic de tip autoritar folosit pentru obtinerea controlului social integral asupra domeniului si comportamentului practicantilor in scopul detinerii monopolului asupra întregii activitati de psihologie in special din sectorul privat .
Pentru atingerea acestui scop, autorii Proiectului de functionare a activitatii de psihologie pe baza Legii 213 nu au ezitat sa eludeze legile tarii ca si sistemul legislativ european, cel care constituie baza juridica si politica de discutie pentru integrarea Rom?niei ?n UE. Astfel:
Aceasta lege nu a fost publicata in presa, nu a fost supusa dezbaterii societatii civile si nu a luat in considerare asteptarile societatii romanesti actuale.
Continutul legii 213 si al Normelor metodologice aferente de aplicare sporesc starea de confuzie si incertitudine p?na la a crea o situatie de haos .
Pretentia legii 213 de a conferi dreptul de practica unei persoane nu in urma absolvirii unei facultati ci in urma obtinerii unei autorizatii (sau a n autorizatii) este o incalcare a principiul autoritatii si autonomiei universitare si in acelasi timp deschide calea abuzurilor si coruptiei .
Disjunctia creata artificial la noi intre Asociatia Psihologilor si Colegiul Psihologilor (in tarile democratice cu traditie nu exista Colegii...), ambele fiind de fapt asociatii profesionale, respectiv intre apartenenta la o profesie si dreptul de a o practica, genereaza frustrare in randul comunitatii psihologilor prin osmoza intre cele doua organizatii atunci cand este vorba de obligatiile membrilor si estomparea limitelor acestora cand este vorba de drepturile lor.
Devine din ce în ce mai limpede ca scopul primordial al Colegiului Psihologilor din România, definit de fapt si de drept o asociatie profesionala, nu este in primul rand realizarea unui cadru optim pentru exercitarea profesiei sau aspectul stiintific al activitatii de psihologie (Asociatia Psihologilor indeplineste suficient aceste sarcini ). Prin extinderea functiei de control prevazuta initial ca o simpla componenta apartinand Asociatiei Psihologilor, la dimensiunile unei structuri care asimileaza complet propria origine , se urmareste inducerea unei dependente in randul psihologilor prin controlul activitatiilor lor sub aspect administrativ, economic si comercial de catre instante birocratice care se substituie celor in drept (controlul veniturilor,etc). Mai mult, nu se prevede si acreditarea psihologilor angajati ?n unitati economice si neeconomice de stat ceea ce instituie o discriminare. In realitate nu exista interes pentru competenta profesionala ci numai pentru controlul gândirii independente si pentru piata privata a serviciilor de psihologie .
Regimul special (echivalari, privilegii, drepturi,etc.) care se acorda psihologilor din Ministerul de Interne si al Apararii Nationale reprezinta o grava eroare deoarece intr-o societate democrata structurile militare sunt sub controlul societatii si nu invers. Legea instituie in mod indirect un control inadmisibil al structurilor militare (cf.Art.18,alin.3 din Norme Metodologice ) intr-un domeniu profesional care intereseaza de fapt intreaga societate, si in cele mai sensibile si profunde structuri ale ei , semnaland existenta in adancime a unor procese tacite care contrazic discursul social oficial. In acelasi timp, acest regim este discriminatoriu si reprezinta o ofensa provocatoare de tensiuni la adresa celorlalti psihologi.
Colegiul se declara asociatie profesionala nonguvernamentala (”entitate independenta de autoritatile statului, specializata, autorizata sa functioneze prin lege organica, condusa de catre personalitati unanim recunoscute ale profesiunii, reglementand unitar exercitarea unei profesiuni ” - cf. ”precizarile juridice” de pe site-ul http://www.copsi.ro) cu atributii la nivel national si international. In acelasi timp isi subordoneaza in mod indirect si prin transfer de autoritate o institutie a statului roman. Legea obliga Ministerul Educatiei si Cercetarii (institutie de stat) sa transforme ”propunerile” Colegiului (asociatie nonguvernamantala) in ordine pentru psihologii care ii sunt arondati. In alti termeni, Institutia de stat devine o extensie a intereselor Colegiului.
Colegiul incearca astfel sa-si aroge drepturi si atributii proprii unui minister (folosirea timbrului sec, etc) si, pe cale de consecinta, actioneaza asupra tribunalelor si Registrului Comertului din România prin impunerea modului de desfasurare a activitatii ?n domeniu si controlul financiar al acesteia. Comparatia care se face cu organisme similare din domeniul sanatatii si al justitiei este inadecvata deoarece at?t activitatea medicilor cât si activitatea juristilor este reglementata, la nivelul cel mai înalt de ministerele de resort. Nu exista si un minister al psihologiei, iar legile tarii nu permit substituirea Colegiului unui astfel de minister. Vom face si precizarea ca profesia de psiholog are un specific aparte, care nu poate fi comparat nici cu specificul muncii de medic si nici cu cel al activitatii unui jurist.
Modul nedemocratic (”conspirativ” si in absenta presei ) în care s-au facut alegerile pentru functiile de conducere ale Colegiului (un articol pe aceasta tema, referitor la starea psihologiei din România, a fost publicat pe Internet dar numai in diaspora *), demonstreaza intentiile existente ab initio, de numire în functiile respective a unor persoane care sa serveasca unor interese obscure deoarece conducerea Colegiului este un aparat birocratic imens de aproape 70 de persoane. Un exemplu si o dovada în acest sens o constituie alegerea în conducerea Colegiului a unor persoane în lipsa, persoane care cu greu pot dovedi ca sunt somitati stiintifice incontestabile în domeniu.

Prin modul de constituire al conducerii Colegiului se încearca obtinerea de avantaje pentru profesorii universitari în detrimentul psihologilor practicieni, acreditîndu-se ideea conform careia acestia ar fi superiori din punct de vedere profesional practicienilor. Fara sa negam valoarea universitarilor romani din domeniu , vrem sa atragem atentia ca si în acest caz asocierea cu alte domenii cum ar fi medicina este una nerealista. Un profesor doctor de la Facultatea de medicina este ?ntotdeauna si un mare practician. Acest lucru nu se ?nt?mpla si ?n psihologie unde, de cele mai multe ori, profesorii sunt rupti de realitatea aplicarii practice a psihologiei. Decenii in sir, nici un student nu si-a putut face o planificare a carierei profesionale pentru ca nu a aflat niciodata nimic despre conditiile in care isi va putea exercita profesia dupa terminarea facultatii .
Legea 213 nu pevede sanctiuni clare pentru psihologii care s-au angajat sau se angajeaza direct sau indirect în actiuni contrare drepturilor omului si demnitatii persoanei cu atat mai mult inainte de 1990, cand nici o instanta universitara si nici de alt ordin nu a luat pozitie publica si nu a aparat domeniul, practicantii lui, deontologia profesionala si, cu atat mai mult, drepturile sau interesele cetatenilor atunci cand acestea au fost incalcate. Pe de alta parte, psihologii sunt anchetati dupa un cod de procedura disciplinara de tip militar (sau chiar penal) care nu prevede in ce conditii clare poate fi suspendat sau ridicat dreptul de a profesa dar judeca, printr-o formulare tipica regulamentelor militare, ”orice fapte savarsite in legatura cu profesia care sunt de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul acesteia”. (cf.Cod de procedura disciplinara-www.copsi.ro).
Continutul legii si al propunerilor de punere a ei în practica, conditioneaza si limiteaza dreptul de exercitare al profesiei ( ” este o lege care descrie si bate in cuie o profesie ” ) si aduce practicantii domeniului din nou in situatii de dependenta fata de autoritati birocratice si administrative. Ratiunea de a fi a Colegiului nu este foarte clara. Psihologii depind total de Colegiul pe care trebuie sa-l sustina financiar fie ca membrii ai Asociatiei Psihologilor fie ca membrii ai Colegiului Psihologilor dar acesta nu are fata de psihologi nici o responsabilitate. Potrivit legii in discutie, el doar ”ocroteste” ( dar nu garanteaza ) drepturile acestora, in schimb isi asuma rolul discretionar de a le ”reprezenta” interesele si de a le controla in mod ”altruist” veniturile.
Sub umbrela legii se instituie un mecanism al dependentei totale a psihologilor fata de Colegiu prin obtinerea a n+1 autorizatii si reautorizarea periodica a tuturor psihologilor. Ca atare, avem o ”organizatie profesionala nonguvernamentala” dar care ”da ordine Ministerului Educatiei si Cercetarii, are drept de folosire a timbrului sec si foloseste prin lege sedii obtinute de la Regia Protocolului de Stat! Aceasta ”organizatie profesionala nonguvernamentala” devine in realitate o afacere privata de tip ”perpetuum mobile”, in care clientela alcatuita numai din psihologi este garantata, identificata, numarata si programata constant si periodic cu ajutorul legii pe toate segmentele de varsta si pe toate specializarile.
In esenta, litera si spiritul acestei legi prin mentalitatea care sta la baza ei (cf.legea ca atare, normele metodologice de aplicare si precizarile juridice de pe site-ul www.copsi.ro) ne întorc, în mod surprinzator, la forme de organizare de tip birocratic-comunist, in care, sub umbrela unei legi conceputa in maniera autoritara, libertatea de actiune si de constiinta a psihologului este restransa pana la depersonalizare , încalcînd atât legile concurentei, statutul unei profesii liberale cât si principiile legislative prevazute de drepturile omului si de Uniunea Europeana .
Din aceste motive va propunem spre analiza punctul nostru de vedere cu privire la problemele reale ale comunitatii psihologilor romani avand convingerea ca acestea intereseaza in egala masura si societatea romaneasca actuala.

7 martie 2006

Semneaza:
Bianca ALDEA, Designer, New Jersey, SUA
Elena ANDRONACHE, matematician, Bucuresti
Liliana BERTEA, Fashion Designer, New Jersey, SUA
Stefana BIANU, vicepresedinte CMR, Paris
Gabriel CATALAN, istoric, Bucuresti
Dan CULCER, presedintele Association des Journalistes Roumains Ouest, scriitor, ziarist, Franta
Nicolae DAMASCHIN, inginer, Bucuresti
Raluca DUMITRACHE, Violonist, Boston, Massachusetts, SUA
Paul GOMA, scriitor, Paris
Claudia MIHALCEA, profesor, Drobeta Turnu-Severin
Ovidiu NIMIGEAN, scriitor, Iasi
Vasile PARASCHIV, fost detinut politic, Ploiesti
Sergiu SIMION – psiholog, Cernavoda
Mugurel STANCIU, Dr. Inginer,Paris, Franta
Mircea STANESCU – istoric, Dr. al Universitatii Bucuresti, Bucuresti
Flori Stanescu – istoric, redactor Editura Sigma, Bucuresti
Vlad TIRZIMAN – informatician, Constanta

[actualizarea semnaturilor : 6 mai 2006]

*) cf : http://www.asymetria.org/simionsergiupostpitesti.html

Publicat in :

Asymetria , Revue roumaine de culture, critique et imagination Paris, 6 mai 2006
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=42

http://www.asymetria.org/modules.php?name=Stories_Archive&sa=show_month&year=2006&month=05&month_l=Mai

Zonele obscure ale psihologiei

Zonele obscure ale psihologiei


O istorie conspirativa / Psihologie si politica / Meditatia Transcendentala / De la certificatul de incapacitate politica si profesionala la radierea profesiunii de psiholog in Romania / Un statut social incert / Iesirea din labirint



Un post de televiziune a difuzat in urma cu cativa ani un interviu cu Gregorian Bivolaru seful gruparii autointitulate MISA sau altfel spus Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut . Acest "instructor de yoga" afirma ca discipolii lui se roaga pana la 24 de ore fara intrerupere , el insusi fiind numai un intermediar intre acestia si Dumnezeu. Bivolaru considera ca are sarcina de a-i convinge pe discipoli sa se boteze inca o data cu ajutorul lui , de a-i indruma catre descoperirea binelui si de a-i salva de la tendintele de sinucidere. Daca aceste activitati erau recunoscute cu usurinta de sef , nu acelasi lucru se poate spune despre celelalte activitati de care a fost acuzat ca le solicita discipolilor : consumul de urina, sexul in grup, abandonarea familiei , vanzarea bunurilor din casa pentru a dona bani gruparii, etc. Acuzatiile au fost negate vehement de sef si explicate prin existenta unui complot international si francmasonic la adresa lui. Activitatea acestei grupari si a sefului ei au fost calificate de catre institutiile abilitate ale statului drept un pericol social dar fara sa se ia vreo masura . Intrebarea este de ce s-a ajuns pana aici . La limita, vina poate apartine cetateanilor care nu stiu sa se protejeze singuri de asemenea influente sau societatii care nu ia atitudine fata de pericolele sociale. Dar un posibil raspuns poate fi dat de situatia interna neclara a domeniului psihologic care favorizeaza aparitia pescuitorilor in ape tulburi.

Psihologie si politica

Legaturile subterane dintre psihologie si politica nu au fost recunoscute oficial la noi. In schimb , rusii au recunoscut utilizarea masiva a psihologiei de catre K.G.B. Intr-o emisiune realizata de francezi si difuzata de TV5 prin anii `90 , psihiatrul-sef al K.G.B. a facut demonstratii sinistre asupra asupra modului in care poate fi controlat comportamentul uman si a recunoscut in mod cinic ca cercetatorii rusi nu au fost stanjeniti in activitatea pe care au desfasurat-o de considerente deontologice sau morale ca omologii lor occidentali. Aceasta emisiune nu a fost nici difuzata si nici comentata la noi. Dar trecerea sub tacere a unei probleme nu anuleaza existenta ei. Situatia actuala a psihologiei romanesti isi are radacinile in trecut. In masura in care la noi a existat psihologie inainte de 1990 , aceasta nu a putut fi desprinsa de politica fiind nu o data utilizata ca un mijloc de control social ( tendinta de a examina psihologic si periodic intregi categorii dar numai de la baza ierarhiei sociale,etc). Cert este ca din momentul aparitiei ca disciplina si pana in momentul disparitiei ei din spatiul social, psihologia, ca toate stiintele sociale de altfel a fost intr-o continua "reorganizare" care nu era altceva decat un mijloc de aducere la ordin sau tacere. Momentul cel mai important al reorganizarii este anul 1978 cand in locul disciplinelor independente consacrate ( psihologie, pedagogie, sociologie,etc.) este infiintata o singura facultate de stiinte sociale care pe langa toate aceste discipline includea si istoria . A urmat gestul celor trei studenti de la facultatea de filozofie din Bucuresti care in semn de protest si-au predat public carnetele U.T.C. In conformitate cu dispozitiile primite pe linie de partid, studentii au fost declarati schizofrenici si exmatriculati cu toate consecintele de rigoare . Dar momentul desfiintarii psihologiei inca nu sosise cu adevarat.

Psihologie cu mantre, flori , banane si portocale

Cauza reala pentru care pentru care psihologia a fost desfiintata rezida in teoria conspiratiei universale atat de draga comunistilor. Intr-un sistem politic bazat pe secret, control social, ura si suspiciune, o disciplina care poate investiga investiga "ceeea ce nu se vede" si poate arata " ceea este ascuns " era considerata prin definitie o disciplina subversiva. Dar picatura care a umplut paharul se pare ca a venit din exterior. In Romania s-a aflat ca niste psihologi francezi i-ar fi facut lui Ceausescu un portret psihologic dupa discursuri, gesturi,etc. portret care includea si un posibil diagnostic. Din acest moment soarta psihologiei a fost pecetluita. Mai ramanea sa fie gasita si modalitatea de a o duce la indeplinire in asa fel incat sa existe o justificare a acestei masuri in ochii populatiei . Drept pretext a fost folosita meditatia transcendentala , o tehnica de relaxare de sorginte orientala . Aceasta tehnica a fost adusa in tara de catre inginerul Nicolae Stoian , cetatean francez de origine romana . Ea era deja practicata oficial , de cativa ani , in unele medii intelectuale autohtone. Lovitura de gratie pregatita de regim a fost decretarea meditatiei transcendentale drept secta , practicarea ei fiind considerata drept activitate subversiva care atenta la siguranta statala. Din acest moment se poate spune ca vanatoarea de vrajitoare a inceput cu adevarat.

Certificatul de incapacitate politica si profesionala

Este interesant de remarcat faptul ca regimul a reprimat ulterior ceea ce mai intai a validat si acesta este un prim argument care pledeaza pentru ipoteza unei actiuni premeditate mai exact a unei curse in care au fost atrasi intelectualii. Desi meditatia transcendentala a fost practicata in multe cercuri , in cazul Institutului de Psihologie situatia a fost una speciala. Aici au participat un numar mare de personalitati din diverse domenii inclusiv doi viitori ministrii in primul guvern postdecembrist ( Andrei Plesu si Mihai Golu ). In plus , dr.Vladimir Gheorghiu organizatorul actiunii si asistenta lui , asist.univ. Irina Holdevici , erau specialisti reputati in domeniul sugestiei si hipnozei . Dar si in aceste conditii diversiunea a constat tot in furnizarea unei tinte false. Atentia intelectualilor a fost concentrata pe tehnica meditatiei transcendentale prin care sperau sa reziste terorii psihologice a regimului fara sa banuiasca cineva ce li se pregateste in realitate sub acest cadou otravit. De aici incolo apar suspiciunile. Daca intre psihologie si tehnica meditatiei transcendentale exista o anumita legatura , intre psihologie, flori, banane si portocale nu exista si acesta este al doilea argument care pledeaza pentru premeditare. In momentul cand unor personalitati si intelectuali de valoare li s-a cerut sa aduca flori, banane si portocale, sa plateasca o taxa , sa se descalte si sa stea in genunchi pentru a primi fiecare de la Nicolae Stoian , in mod confidential , mantra lui secreta pe care "nu avea voie sa o divulge nimanui " ( aceasta formulare era foarte draga Securitatii ) , teoretic ar fi existat suficiente elemente care sa atraga atentia celor vizati. Dar in realitate aveam de-a face cu intelectuali "sovaielnici", neinitiati in subteranele diversiunii si dezinformarii , care se credeau in siguranta. Ceea ce a urmat , se stie. Cu foarte mici exceptii ( dr.Vladimir Gheorghiu a obtinut aprobarea de a emigra in Germania ! ) indiferent de statut si pregatire profesionala, participantii au fost exclusi din activitatile lor si trimisi sa lucreze ca muncitori necalificati ceea ce echivala practic cu atribuirea unor certificate de incapacitate politica si profesionala. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Desi nu recunostea lumea din cartea lui Georges Orwell ( 1984 ), regimul s-a comportat dupa regulile ei : psihologia a fost radiata din nomenclatorul profesiilor.


Consecintele pe termen lung

Asasinatul administrativ al acestei profesii a condus la dezagregarea aproape completa a domeniului. Daca in alte cazuri represiunea a unit constiintele, in cazul psihologiei a fost exact invers. Chiar daca in 1990 profesiunea de psiholog a reaparut in nomenclator, psihologia si psihologii nu au reusit sa-si rezolve propriile probleme . Interfata cu spatiul social a fost neglijata si aceasta atitudine a avut consecinte asupra intregului domeniu. In acelasi an a avut loc prima intalnire a tuturor psihologilor din tara ,intalnire la care presa nu a fost invitata si la care a fost huiduit cel care ulterior va deveni academician . Dar problemele domeniului vor bate in continuare pasul pe loc . Nu a rezultat clar daca ramanea valabila Asociatia Psihologilor din Romania existenta inainte de 1989, daca aceasta se va transforma in altceva sau daca va apare una absolut noua . Prin propunerea ca psihologii sa se organizeze in asociatii zonale sau la nivelul fiecarui judet s-a adoptat practic principiul autocefaliei. In perioada care a urmat presa a publicat o stire care a trecut atunci neobservata dar care are semnificatia ei . Initiativa de a infiinta o noua facultate de psihologie pe langa cele din Bucuresti ,Cluj si Iasi nu a apartinut, dupa cum ne-am fi asteptat, mediului universitar traditional sau societatii civile ci S.R.I.-ului care a infiintat o asemenea institutie la Bacau. In 1994 are loc Conferinta Nationala de Psihologie care din nou nu si-a propus sau nu a reusit sa se ocupe de problemele "administrative" si in acest mod dificultatile deja existente sau accentuat . Daca in alte domenii existã organizatii profesionale, statut profesional si un minimum de reglementari, in psihologie situatia este diferita . Nu se stie cati psihologi mai exista ( se estimeaza numarul lor la aproximativ 10.000) , nu exista un statut clar al psihologului in societate si nici reglementari care sa confere acestui corp profesional drepturi respectiv obligatii deontologice . Catre sfarsitul anilor `90 au aparut primele asociatii de psihologie care acopera unele sectoare ale domeniului ( psihoterapie , hipnoza, psihologie transpersonala ,etc.) dar abia in 2003-2004 Asociatia Psihologilor din Romania a fost reactivata prin reinscrierea /reconfirmarea a aproximativ 2200 de psihologi . Aceste structuri organizatorice reprezinta un mare pas inainte dar au un defect natural. Nu pot rezolva probleme pentru care nu au fost create . Daca la aceasta situatie interna a domeniului adaugam si clasica birocratie de stat , avem explicatia faptului ca desi cererea sociala si individuala de servicii psihologice este masiva, oferta psihologica este insuficienta si neadaptata la transformarile sociale rapide pe care le aduce o tranzitie accelerata. In realitate, nu exista un suport administrativ si social nici pentru practica privata nici pentru practica de stat si acest lucru se vede cel mai bine in randul absolventilor acestei facultati. Daca un asemenea absolvent cu diploma si inscris in asociatia de profil doreste sa afle cum isi poate practica profesia in domeniul privat sau de stat va trebui sa gaseasca raspunsul la 2 intrebari fara raspuns de cel putin 15 ani : cum poate obtine un set minim de manuale, teste, grile si etaloane ca sa-si poata incepe munca si care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca ca sa poata avea dreptul …de a o incepe. Probleme sunt la fel de complicate daca sunt privite si din perspectiva beneficiarilor serviciilor psihologice. Prin consens si din exterior se considera ca un examen psihologic pentru scoala de soferi de exemplu este benefic pentru toata lumea dar nimeni nu si-a pus intrebarea de ce subiectul care plateste examenul si sta 1-2 ore in sala nu primeste nici un fel de feed-back cand este vorba chiar de profilul psihologic al propriei lui persoane (sintagma “apt” nu inseamna pentru cel in cauza decat faptul ca nu este considerat nebun). Lucrurile stau la fel sau chiar mai rau in alte domenii deoarece asa cum nu sunt delimitate clar drepturile si obligatiile psihologului nu sunt delimitate clar nici drepturile si obligatiile subiectului. Pe de alta parte, tranzitia a adus indivizii, grupurile, organizatiile si societatea in situatii atipice care nu au fost prevazute in cazuistica psihologiei clasice fie ea si occidentala. Probabil din aceste motive initiativa reglementarii activitatii psihologice a fost preluata de instante straine domeniului. In urma cu cativa ani doi senatori P.S.D. interesati brusc de psihologie au initiat un proiect referitor la domeniul in cauza, proiect pe care l-au denumit liberal. Dar in acest mod ne intoarcem de unde am plecat.

Ambiguitati si incertitudini

Istoria psihologiei este una conspirativa . Nu se cunoaste aproape nimic despre numarul si activitatea psihologilor care au lucrat in Securitate si nici despre eventuala disidenta a altora. Traumele sociale si psihologice produse de activitatea Securitatii, experimentul Pitesti, revolutia, mineriadele, studiul mentalitatilor , sugestibilitatea grupurilor si fenomenele de masa in general, controlul social ,manipularea si dezinformarea nu au fost considerate subiecte demne de atentia psihologiei . Reprezentantii marcanti ai domeniului nu au iesit din turnul lor de fildes , nu s-au manifestat in viata sociala si nu au avut lideri de opinie. Psihologia si psihologii nu s-au pronuntat asupra evenimentelor dramatice din spatiul social si nu au luat atitudine nici atunci cand au fost distruse vieti, destine si constiinte . Mai mult decat atat. Presa a consemnat o relatare sinistra din timpul revolutiei care nu a fost infirmata ulterior.Unul dintre indivizii arestati prin hrubele C.C.-ului de unde s-a tras in oamenii neinarmati de pe strada avea urme de praf de pusca pe maini si conform relatarii era absolvent de psihologie. Bineinteles, acesta este un caz punctual si marginal dar relatarea a ramas undeva in inconstientul colectiv. La alt nivel, lucrurile sunt si mai interesante. Inainte de mineriada din iunie `90 , studentilor de la facultatea de psihologie din Bucuresti li s-a recomandat de la inaltimea amfiteatrului :“Nu va bagati !”. Si nu s-au bagat . In concluzie, dupa 15 ani de tranzitie se afirma ca psihologii se comporta dupa codul deontologic al psihologilor americani dar se recunoste cinstit ca inca se mai lucreaza la codul deontologic al psihologilor romani . Cum psihologii nu stiu inca dupa ce reguli trebuie sa-si exercite profesia , este putin probabil sa-si poate defini si atinge obiectivele dar este si mai putin probabil sa li se acorde credit.

In loc de concluzii

In Occident interventia psihologica este focalizata in principal pe individ si este motivata prin faptul ca in acest mod se trateaza si cauza si efectul pentru ca la ei statul, societatea, institutiile , legile, normele, regulile ,cutumele , drepturile cetatenilor , responsabilitatea individuala si viata sociala functioneaza exasperant de normal. La noi situatia este diferita. Dupa decenii de suspiciune generalizata , restabilirea increderii sociale nu este o intreprindere usoara. Interventia psihologica poate fi centrata pe individ dar va actiona in unele cazuri numai asupra efectelor deoarece cauzele problemelor individului isi au originea de multe ori in problemele societatii noastre ( multe din cazurile tratate in spitalele de psihiatrie sunt de fapt cazuri sociale ) . De aceea, psihologia nu-si poate onora obligatiile , prestatia psihologica nu se ridica la inaltimea asteptarilor societatii si in locul ramas gol apar surogate. Imaginea marelui public despre psihologie se rezuma la aspectele marginale prezentate in ziare ( selectia concurentilor pentru Big-Brother, problemele sentimentale ale adolescentilor, doamnelor si domnisoarelor si noua revolutie sexuala ) sau in emisiunile posturilor de televiziune ( hipnoza ostentativa in direct,etc.) si la cliseul conform caruia psihologii au aceeasi ocupatie ca si psihiatrii dar cu un nume schimbat . Psihologia este astfel estompata de parapsihologie ( parapsihologii , astrologii, zodiile si sexul au invadat ecranele tv ), psihologia normalitatii de psihopatologie iar psihologul va deveni o instanta de care stii cand te apropii dar nu stii cand vei scapa. In conformitate cu aceasta imagine, oamenii care se simt normali dar doresc in mod imperios sa vorbeasca despre propriile probleme vor evita in mod natural sa mearga la psiholog si cu atat mai mult la un psihiatru. Aceasta stare de lucruri ascunde de fapt o dezertare de la obligatiile sociale ale disciplinei , domeniului si practicantilor . Cu alte cuvinte, daca oamenii nu sunt in stare sa-si rezolve singuri problemele, nu le ramane altceva de facut decat sa aleaga intre a merge la un parapsiholog , astrolog, preot, la o ghicitoare sau , dupa cum s-a constatat, la un Bivolaru . S-a creat un cerc vicios . Cererea sociala de servicii psihologice exista , psihologii nu beneficiaza de un suport social si administrativ necesar pentru a-si indeplini profesia iar potentialii beneficiari ai serviciilor psihologice se adreseaza non-psihologilor. Si cum exista nenumarate exemple in istoria noastra recenta care demonstreaza ca interventia intr-un domeniu a altor instante decat cele profesionale in loc sa rezolve vechile probleme a generat intotdeauna noi probleme , este de presupus ca initiativa ruperii acestui cerc vicios va veni de la reprezentantii noii generatii de psihologi . Cu toate ca si ei traiesc in aceeasi lume o percep cu totul altfel si ramane speranta ca in acest mod ar putea gasi iesirea din labirint.

Sergiu SIMION




Publicat in :


TIMPUL , Iasi, 9 septembrie 2005
www.timpul.ro/index.php?loc=Arhiva&year=2005&month=9 - 8k –

http://www.timpul.ro/magazines/41.pdf


AGERO – Stuttgart ( Germania )
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Zonele%20obscure%20ale%20psihologiei%20de%20SS.htm

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana . O perspectiva psihologica

Atitudinea populatiei fata de integrare . Integrarea in UE din perspectiva psihologica . Temerile si angoasele integrarii .Impactul psihologic al integrarii. Urmari si efecte in plan psihologic. In loc de concluzii

Atitudinea populatiei fata de integrare

Problema atitudinii populatiei trebuie discutata dincolo de orgoliile politice sau ideologice predominante in spatiul social intr-un moment sau altul. La fel ca si in cazul aderarii tarii noastre la NATO, poate exista o discrepanta intre ceea ce se presupune ca doreste populatia si atitudinea efectiva a populatiei si, aproape ca intotdeauna, intre estimarile comportamentului populatiei prin metodele clasice ale sociologiei ( sondajele de opinie ) si elementul de incertitudine atat de caracteristic in spatiul nostru social. In cazul de fata, este evident ca un procent semnificativ din populatie doreste integrarea motivul fiind nu atat admiratia fata de valorile europene cat exasperarea unei societati care de 15 ani constientizeaza din ce in ce mai acut ca dupa ce la inceput i s-a furat startul acum a ajuns in situatia absurda de a pierde tren dupa tren . Pe de alta parte, exista si de aceasta data un procent din populatie care are un sentiment ambivalent fata de integrare deoarece de multe ori nu are suficienta informatie relevanta in aceasta problema, in alte cazuri o ignora sau are chiar interese divergente in raport cu integrarea.

Integrarea in UE in termenii domeniului psihologic

Pentru cetateanul est-european procesul integrarii inseamna desprinderea dintr-o societate bazata pe control social si pe excludere in care ”totii sunt egali dar unii sunt mai egali decat altii” si intrarea intr-o societate bazata pe cunoastere, combaterea excluderii si centrata pe noi competente de baza ( WG B).
La randul lor, competentele de baza cuprind competente cheie (DeSeCo) care vor fi explicate pe scurt mai jos. Daca in societatea traditionala de tip est-european cetateanul era considerat un reprezentant al “fortei de munca”, care trebuia sa dispuna de un minimum de abilitati (citit, vorbit, scris si folosirea matematicii cat era necesar la locul de munca ) deci un executant docil (in realitate fara drepturi ) a carui viata era controlata si planificata aproape complet de catre stat, in societatea europeana actuala situatia este complet diferita. Cetateanul european este privit ca o fiinta autonoma care are drepturi si isi poate planifica singur viata deoarece dispune de noi competente (pachete de cunostinte, aptitudini si atitudini transferabile, multifunctionale ) care permit implinirea si dezvoltarea personala , incluziunea sociala si angajarea. Diferenta esentiala fata de trecut poate fi exemplificata prin cele trei dimensiuni ale competentelor cheie DeSeCo amintite mai sus :

a) nivelul autonom-individual ( dezvoltarea abilitatii individuale de aparare si sustinere a drepturilor, intereselor, responsabilitatilor, limitelor si nevoilor; abilitatea de a alcatui si conduce proiecte de viata si proiecte personale; abilitatea de a actiona in cadrul unui context / cadru mare )

b) folosirea interactiva a instrumentelor ( limbaj, simboluri, texte, cunostinte, informatii, noi tehnologii, etc.) si, in sfarsit,

c) evolutia in grupuri sociale heterogene (abilitatea de a relata altora, de a coopera, de a conduce si de a rezolva conflicte).

Simplificand lucrurile, un cetatean european va trebui sa cunosca cel putin o limba straina, sa lucreze cu calculatorul, sa aiba competente interpersonale si civice , sa accepte diferentele intre el si altii, sa participe activ la viata sociala, etc. Din acest punct de vedere integrarea in UEva dinamita din start orice tentativa si a oricarui stat de a-si transforma proprii cetatenii intr-o masa de manevra amorfa.

Temerile si angoasele integrarii

La nivelul simtului comun dar si din perspectiva opiniilor exprimate in presa ultimilor ani, cea mai importanta temere a romanilor legata de integrare este frica de cresterea preturilor cu cele doua componente ale ei respectiv sentimentul lipsei de pregatire/competenta la nivel individual si la nivel social . Prima componenta este legata de pseudo-convingerea ca integrarea in economia europeana inseamna un fel de golire a buzunarului propriu. A doua este legata de o prezumata incapacitate a statului roman de a face fata cerintelor europene ceea ce va conduce inevitabil la acelasi efect deoarece conform unei logici indelung exersate pe pielea cetateanului timp de peste 50 de ani “statul nu pierde niciodata” si ca atare isi va recupera deficitul tot din buzunarul lui. Aceste temeri afisate sub vesnica noastra deviza :

“Nu suntem pregatiti “ , se traduc mai exact prin:

“Nu suntem in stare“, si la limita prin:

“Nu vom fi in stare niciodata” .

In realitate, temerile romanilor sunt ca intotdeauna cele de tip traditional (in comunism) unde nimic nu se facea fara aprobarea si control “de sus” :

teama de viitor, teama de schimbare (nou), teama de a lua decizii, teama de a avea responsabilitati, teama de esec, teama de confruntarea cu celalalt, teama de ei insisi respectiv de propria imagine, etc.

La limita, aceste temeri nevrotice care semnaleaza un respect de sine foarte scazut, nu indica altceva decat reziduurile traumelor sociale profunde generate de controlul social halucinant care a fost specific sistemelor totalitare. Exista totusi posibilitatea ca aceste temeri sa dispara ca un vis urat daca se schimba contextul in care actioneaza indivizii: se stie de mult ca majoritatea romanilor angajati in strainatate devin nu numai modele de comportament social ci chiar “spargatori de norma” desi aici sunt de multe ori considerati “rai, hoti si lenesi”.

Impactul psihologic al integrarii asupra romanilor si asupra societatii

De regula oamenii au o reactie emotionala evidenta fata de o situatie noua mai ales cand ea are consecinte semnificative in plan social. Poate cea mai intuitiva comparatie o putem face cu situatia in care iesim dintr-o incapere nearisita dar in care este foarte cald si ne trezim brusc in aerul curat si rece; desi prima senzatie este de fior dupa cateva momente realizam cat de bine ne simtim si ce ne lipsea cu adevarat. Pe termen lung impactul va fi cu siguranta pozitiv deoarece abia in aceste conditii romanii vor scapa de umbrela “calduta” dar sufocanta a statului si pentru prima data au o alternativa: isi pot administra singuri propria viata avand dreptul sa aleaga ce le convine. De aceea, daca pana acum statul /patronul/seful au oferit angajatului conditii improprii in care sa-si exercite competentele conform vechiului principiu al lipsei de alternativa pentru angajat (“ Nu-ti convine ?! Mai sunt 100 care asteapta la poarta intreprinderii/firmei ! “) de acum inainte se schimba complet termenii problemei : angajatul poate pleca oricand deoarece incepe sa aiba unde sa plece. Statul si firmele incep sa depinda de angajati si nu invers. Au aparut si la noi cazuri de firme in care angajatii pot deja sa lucreze pana la 2 ani in strainatate si sa castige mai mult decat castiga aici iar patronul roman se bucura (sincer !) ca ei pot castiga mai mult decat le poate oferi el si le pastreaza /le ofera oricand un loc de munca deoarece stie sa le aprecieze valoarea... In sfarsit, poate este bine sa mentionam ca cele mai mari dificultati nu le vor avea la integrare cetatenii ci statul, institutiile si functionarii lui .
Sa analizam un exemplu cotidian care arata modul in care functioneaza mecanismele societatii dupa 15 de tranzitie si 50 de ani de comunism :

a) Romania inainte de integrare : 

“Magistratul Teodor Tranca, cercetat pentru mita. Fostul procuror general al Parchetului Curtii de Apel Pitesti Teodor Tranca, in prezent procuror al Parchetului Tribunalului Valcea, este cercetat de procurorii-inspectori ai Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru savarsirea a nu mai putin de trei infractiuni, una mai grava decat alta. Este vorba de producerea unui accident rutier cu masina institutiei pe raza judetului Valcea in stare de ebrietate, cu victima si fuga de la locul accidentului. Informatia a "transpirat" chiar de la soferul care a tras ponoasele, in sensul ca soferul masinii institutiei a trebuit sa suporte, in locul magistratului Tranca, rigorile legii, respectiv pedeapsa cu inchisoarea pentru uciderea victimei, conducere in stare de ebrietate si fuga de la locul accidentului, basca plata autoturismului distrus in proportie de 90%; favorizarea unei bande de hoti de masini; luare de mita de la Mudura, un benzinar bihorean, care a tepuit Arpechim Pitesti cu peste 15 miliarde de lei, la nivelul anilor '97-'98. Mita a fost primita in parcarea Hotelului Muntenia din Pitesti, iar suma a fost de 150 milioane de lei, restul sumei pana la 1,5 miliarde lei a fost impartita cu alti magistrati. "Turnatoria" a fost facuta chiar de unul dintre participantii la "tranzactie", care a si inregistrat audio-video intreaga tarasenie; cea de-a treia fapta pentru care magistratul valcean este cercetat - favorizarea membrilor unei retele de hoti de masini. Retea extrem de periculoasa, care a reusit sa fure nu mai putin de 40 de autoturisme. Precizam ca magistratul Teodor Tranca si-a ridicat o vila mare si eleganta, si-a platit soferul ajuns in puscarie, a despagubit rudele victimei accidentului rutier si, desigur, a continuat sa traiasca ferit de grijile zilei de maine. Mai precizam ca magistratul valcean Teodor Tranca a facut tandem cu judecatorul Danut Cornoiu, tot valcean, care in aceeasi perioada (1996-2000) a fost presedintele Curtii de Apel Pitesti, iar azi este presedintele Sectiei Civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Un tandem care l-a facut scapat pe bihoreanul Gheorghe Mudura, cel care a tepuit Arpechim Pitesti cu 15 miliarde lei, si care este liber si-n ziua de azi”. ( Romania Libera, marti 09.08.2005)

b) Romania dupa integrare

Sa ne imaginam cum s-ar fi desfasurat faptele descrise mai sus DACA mecanismele societatii ar fi functionat !

Urmari si efecte in plan psihologic

Daca din perspectiva simtului comun cresterea preturilor ar putea reprezenta angoasa numarul unu a integrarii, probabil ca nu ar ajuta la nimic sa spunem ca nici o scumpire si nici unde in lume nu este acceptata cu entuziasm. Totusi, din acest punct de vedere romanii s-ar putea sa fi trecut deja prin marile socuri economice. Cand cetateanul merge de ani de zile cu trenul , plateste bilet pentru rapid si circula cu vagon de personal in care curatenia si mirosurile sunt asa cum sunt si nu are apa sa se spele pe maini sau cand ,de ani de zile, ii vine factura la curent, apa, caldura , telefon el a dat piept demult cu “scumpirea”, deoarece in multe cazuri nu a facut altceva dacat sa subventioneze din banul lui ineficienta unor asemenea servicii, sau chiar a statului ca atare, fiind cunoscut de multa vreme faptul ca statul (postcomunist) este cel mai prost administrator. Pe de alta parte, prin raportul preturi /salarii , romanii nu au acces in propria lor tara daca ne gandim la faptul ca pentru a cumpara o casa din banii lor ei trebuie sa munceasca 20 de ani in raport cu germanii care pot realiza acelasi lucru in 2 ani ( exemplul a fost dat acum cativa ani de un ziar economic din tara ). Cu alte cuvinte, romanii sunt inca exploatati de catre dusmanul lor dintotdeauna fara chip si fara nume (statul) sau cel putin sunt inca in dependenta economica, sociala si psihologica fata de acesta conform vechiului principiu al dependentei si conditionarii sociale descris de Panciatantra : “ se iroseste si mintea celui inzestrat cu multa inteligenta cand omul n-are noroc si trebuie sa se ocupe in fiecare zi de sare, orez, ulei, lemne..”.
In ultima instanta , prin integrare piata cu adevarat libera va reechilibra nu numai raportul dintre calitatea serviciilor si pretul acestora ci si raporturile sociale si abia din acest moment poate apare cu adevarat posibilitatea descatusarii energiilor sociale prin eliberarea cetatenilor din chingile unui sistem care a descurajat prin definitie orice initiativa individuala. Efectul principal al integrarii va fi la nivel general, si in mod paradoxal, o deblocare a mecanismelor gripate ale statutului respectiv ale intregii societati romanesti (probabil de aceea rezistenta la schimbare este inca atat de puternica )
In sfarsit , una dintre cele mai interesante consecinte ale integrarii poate fi , prin raportarea la diversitatea europeana, regasirea sentimentului identitatii si demnitatii nationale si al mandriei de a fi roman care va inlocui acel “m-am saturat de Romania “ care a oripilat in urma cu cativa ani anumite sensibilitati ( in realitate acesta fiind numai un strigat de disperare ) . Bineinteles, fara aberatiiile national- comuniste create si cultivate zeci de ani de mecanismele propagandei triumfaliste.

In loc de concluzii

Adevarata miza a integrarii este una pe care cetatenii nu o pot intrevedea acum , dar care le va aduce beneficii individuale pe termen lung. Intr-o singura propozitie, integrarea Romaniei in UE va insemna ( poate pentru prima data dupa 65 de ani !) aderarea societatii si indivizilor la un sistem de valori normal daca suntem cu totii de acord cu ideea ca si romanii au dreptul fundamental de a trai intr-o lume normala.

Sergiu Simion

Publicat in :

AGERO- Stuttgart (Germania )

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Integrarea%20Romaniei%20in%20UE%20de%20SS.htm
https://web.archive.org/web/20060831224959/http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Integrarea%20Romaniei%20in%20UE%20de%20SS.htm 

Alternativa, Canada – decembrie 2005

http://www.alternativaonline.ca/index0512.html

PARABIOZA (Starea unei natiuni)

PARABIOZA
(Starea unei natiuni)


“ Se iroseste si mintea celui inzestrat cu multa inteligenta cand
omul n-are noroc si trebuie sa se gandeasca necontenit
la unt, sare, ulei, orez, imbracaminte si lemne”

PANCIATANTRA


Situatia in care se afla Romania acum este intr-un fel asemanatoare cu cea a Japoniei din 1945. Atunci, dupa ultimatumul dat de americani, la nivelul puterii politice nu s-a luat nici o decizie. Asa s-a ajuns in situatia absurda in care o tara intreaga nu mai stia daca se afla in stare de pace sau de razboi. Intr-o situatie asemanatoare ne aflam noi in prezent. Nu stim ce facem si nici in ce directie ne indreptam. E ca si cum comenzile istoriei ar fi fost inversate . Semnalizam la dreapta si o luam la stanga sau invers. Despre aceasta stare de lucruri istoria va consemna probabil ceva de felul urmator : “ Este meritul poporului roman ca in acea perioada (…) a renuntat sa mai gandeasca pentru ca altfel cu siguranta nu ar mai fi stiut ce sa gandeasca”.
La noi, decalajul intre starea de drept si starea de fapt este atat de evident incat a fost semnalat si de occidentali : “ in Romania exista un decalaj intre tara legala si tara reala “. Aceasta discrepanta exista si inainte de 1989 intre lumea formala ( decretata, licita, permisa ) si lumea reala . Dar atunci s-a incercat aglutinarea lor intr-una singura conform tezei comuniste : “ cea ce este formal este real “ . Restul a fost tacere. In vremurile noastre lucrurile au mai evoluat : starea formala si starea reala au acelasi drept de existenta si coabiteaza in mod exemplar. La randul lui individul are dreptul si posibilitatea sa opteze pentru oricare din ele sau chiar pentru ambele . Dar oricare ar fi optiunea lui el intra in conflict de principii fie cu realitatea , fie cu autoritatea fie cu sine insusi . De aceea traitorul in aceasta tara este asemenea lui Arhimede . El cauta cu disperare un punct de sprijin dar acest punct de sprijin nu exista . De ce ?
Cheia explicatiei o gasim in revolutia atipica de la noi. Ea s-a derulat in spatiul fizic, pe ecranele televizoarelor dar nu si in spatiul politic. Ceea ce s-a intamplat in spatiul politic este de cu totul alta natura . Acolo a avut loc o transformare topologica prin care interiorul ( problemele ascunse si negate timp de 45 de ani ) au luat locul exteriorului (comunismul ) si invers. Trebuie sa recunoastem ca rezultatul este o performanta uluitoare. Ne aflam intr-o lume complet intorsa pe dos in raport cu precedenta dar in care , de fapt, nu s-a schimbat nimic ( s-au schimbat locurile, mastile, dar nu si ceea ce era esential – raporturile ). De aici urmarile. In Romania realitatea a depasit imaginatia si cuvintele devin neputincioase. Ne aflam intr-o societate duplicitara de gradul doi sau, mai simplu, intr-o societate a diversiunii. In acest tip de societate , la fel ca in comunism, vorbele nu se suprapun peste fapte si nici ideile peste lucruri. Exista totusi o diferenta esentiala. In noua noastra lume, minciuna reprezinta numai un punct de plecare deoarece individul este pus in situatia absurda de a nu putea disocia realul de fictiv . Intr-adevar, in spatiul social s-au produs evenimente care pentru perceptia unor intregi categorii sociale exista sau nu exista dupa cum individul crede sau nu in ele. Unde vom ajunge, ramane de vazut. Cert este faptul ca si de aceasta data societatea este pusa in paranteze deoarece exista dubii cu privire la adevarata ei natura.
Aceasta este problema. Criza societatii romanesti este in primul rand o criza de identitate. Ea nu poate fi depasita prin declaratii formale pentru ca ea este legata de perceptia sociala ( de ceea ce simt oamenii ) . Putem declara la infinit ca mergem “ la dreapta “. Daca oamenii simt ca mergem “la stanga” nu mai este nimic de facut ( la limita oamenii cred ce au chef nu ceea ce li se spune sa creada). Situatia este cu totul noua. Daca societatea nu este definita sau nu se autodefineste, nu pot fi definite nici componentele ei si nici modul in care acestea interactioneaza. Altfel spus exista o criza a identitatii sociale in general la nivel de structuri, institutii, etc . dar, si acest lucru este foarte important , ea exista si la nivel de individ. Daca exista dubii cu privire la adevarata natura a societatii noastre, atunci si asupra indivizilor persista aceleasi semne de intrebare. Spatiul politic este cel mai bun exemplu. In cadrul lui, identitatea indivizilor se stabileste la intamplare, “se imprumuta” sau pur si simplu nu exista ( “ Spuneti-ne cine suntem noi. Nu mai stim cine suntem” exclama un student in 1990 ) .
Intr-o lume bazata pe diversiune nici nu poate fi altfel. Practic, nu mai exista nici un punct de sprijin. Surprizele se tin lant. Sub “ceva “ se ascunde “altceva”. Nimic nu este ceea ce pare si de aceea totul este “pseudo”. Am ajuns de fapt intr-una din cele mai abstracte lumi posibile. O astfel de lume in care nu poti deosebi stanga de dreapta , susul de jos si prietenul de dusman este incantatoare pe planul fictiunii. Ea seamana cu un spatiu magic in care este posibil orice. Dar, din pacate , dupa opinia autorizata a unui fost prim-ministru realitatea romaneasca are tocmai acest atribut ( “ In Romania, acum , este posibil orice “ ). O asemenea lume devine un cosmar in planul realitatii. Ea genereaza un univers politic, social, moral fara categorii.
Pentru a-l descrie sa ne imaginam un bazar oriental in care obiectele sunt aruncate dupa legile hazardului. Despre aceste obiecte nu stim daca sunt autentice sau false si nu le cunoastem pretul sau valoarea. Gruparea lor se face dupa criterii de circumstanta cum ar fi de exemplu culoarea aparenta. Dar, si aici intervine magia, culoarea se poate schimba brusc (rosul trece in verde sau invers ) si obiectul sau obiectele pot trece in categoria opusa. Totul curge, gliseaza, se transforma. Din aceasta perspectiva teoretica , societatea romaneasca este inclasabila. Dar la nivelul perceptiei individuale lucrurile stau cu totul altfel. Individul simte ( si pentru asa ceva mintea sau instinctul sunt suficiente ) ca tot acest vartej aiuritor care ii defileaza prin fata ochilor are ceva fals : este ca o furtuna intr-un pahar cu apa. Si are dreptate.
Societatea romaneasca actuala are un caracter ermetic. Simplu spus, ea seamana cu aisberg. In cazul lui, cea ce se vede este inselator si prea putin important. Esentialul se afla sub apa. La suprafata, valurile se sparg cu zgomot de valurile lui dar centrul ramane inghetat si compact. Aisbergul nostru pluteste aparent la intamplare. In realitate el este ghidat de curentii de adancime care ii pot schimba brusc directia. Aceasta “dubla-realitate “ si mai ales raportul dintre planurile ei poate explica de ce la noi totul functioneaza “altfel’ , dupa o logica inversa , sau nu functioneaza de loc. In acelasi timp ea genereaza deopotriva sindromul interpretativ si suspiciunea generala care devin reguli in acest tip de societate. Prin logica ei interna ea nu poate functiona fara angrenajul secretului. Din cauza lui oamenii tot timpul nu inteleg cate ceva si atunci fabrica la infinit scenarii. Si observa cu uimire ca toate acestea se potrivesc realitatii in care traiesc dar cu toate acestea ei nu inteleg aproape nimic. Se intampla asa pentru ca ei cauta un sens acolo unde din perspectiva exterioara nu exista. Este ca intr-un joc de “puzzle”. Fragmentele disparate se potrivesc dar imaginea initiala nu apare pentru ca o parte din piesele initiale au fost sustrase din start prin angrenajul amintit anterior. Care este perceptia acestei lumi la nivel de individ ?
In primul rand el traieste o stare de nesiguranta generala. Dupa somnolenta anterioara el a trecut in extrema opusa care inseamna alerta permanenta, anxietate si sentimentul iminentei. Este normal sa fie asa deoarece a facut un salt brusc de la o lume care garanta un viitor batut in cuie la o lume care nu mai garanteaza nimic. Pe de alta parte, dupa vidul psihic generat de lumea incremenita a dictaturii el a fost supus unei agresiuni informationale fara precedent. Pentru a-i face fata si pentru a intelege lumea in care a fost aruncat el a depus pe toate planurile un efort imens. Dar ceea ce i s-a prezentat drept schimbare a fost perceput din instinct ca ceva negativ. Si pe drept cuvant. Nu trebuie sa uitam ca omul s-a desprins dintr-o lume in care a fost victima ( “toti am suferit “ ) dar a avut si sansa de a fi si calau si a intrat intr-o alta in care are senzatia ca va fi numai victima. Si va fi. Indiferent de ce i s-ar putea spune , toate se vor sparge in capul lui. Dar tragedia poate fi alta. Obosit de lumea in care a fost ( “nu mai cred in nimeni si in nimic” ; “n-am incredere nici in mine “ ) si strivit de lumea in care traieste el poate renunta la posibilitatea de a actiona eficient in cadrul ei. Rezultatul ar fi adoptarea strategiei non-actiunii in plan psihic si social( “asta e “ ; “nu e treaba mea..“ ; “nu ma intereseaza” ) .
Pe de alta parte, o societate este dependenta de indivizii care o compun si fara participarea lor ea nu-si poate realiza obiectivele. Pana acum , aceasta participare a fost inteleasa intr-un mod primitiv. Regula de fier a fost “trebuie” si nu conta nici “cum” si nici “de ce”. Indivizii ocupau doar un loc in spatiul fizic . In rest, erau cel mult niste cifre intr-o statistica.
Acest “ asasinat administrativ” (echivalent cu anihilarea individualitatii ) a fost insotit de calcarea in picioare , in mod sistematic , a doua atribute fundamentale ale omului si cetatii respectiv morala si afectivitatea. Sa nu ne amagim. Comunismul a pus in locul lor altceva sau mai bine zis a functionat practic fara ele. In conditiile prezente , de aceste atribute depinde functionarea ansamblului social. Dar ansamblul social nu functioneaza. La suprafata este evident blocajul economic dar in profunzime se instaureaza treptat un blocaj psihosocial de care se vorbeste foarte putin. Cert este ca totul merge prost si pe toate planurile ceea ce inseamna ca natiunea se scufunda incetul cu incetul in parabioza. In aceasta stare, la nivel de indivizi, desi fiecare in parte se poate comporta normal toti la un loc ne comportam anormal. Toata lumea vorbeste dar nimeni nu asculta ce spune celalalt. Este sindromul Babel. La nivelul societatii aceasta echivaleaza cu lipsa autoreglarii si consecintele sunt evidente.
Romania este un suflet care isi cauta trupul. Acesta exista dar partile lui nu interactioneaza corect. Ca atare, organismul social este o colectie de monade. Fiecare traieste in legea ei si intr-un exil impus de celelalte cu care nu comunica. In aceasta lume exilata, puterea este surghiunita in cercul ei stramt, ziaristii in universul lor de hartie iar pentru majoritatea oamenilor nu mai ramane decat cenusiul inchis al universului lor domestic. In acest univers, la fel ca inainte, ei primesc suficient ca sa nu moara si destul ca sa nu traiasca . Pentru a-i face fata ei nu au alta sansa decat conformismul de automat ( “am muncit ca niste boi, servici-casa, servici-casa “ spunea un anonim in 1989). Dar in acest caz urmarile sunt apatia, resemnarea, depresia. La nivel general ele inseamna pierderi numai atat cat poate produce unei tari scaderea moralului locuitorilor ei.
In tara noastra trista si plina de umor nu stim ce e mai bine sa facem : sa plangem sau sa radem. Argumentele pro si contra sunt in raport de paritate. Singura concluzie este ca atat pentru actori cat si pentru spectatori , spectacolul acestei lumi este fascinant. Este lumea noastra. Alta nu avem. Quo vadis, Domine… ?


Sergiu SIMION



Publicat in :

Alternativa , Canada - noiembrie 2005
http://www.alternativaonline.ca/Opinii0511.html


Grupul Independent pentru Democratie, Romania
http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=2214

SOCIOAMBIGUITATEA SI NEVOIA DE PSIHOLOGIE

SOCIOAMBIGUITATEA SI NEVOIA DE PSIHOLOGIE

Articol aparut initial in ziarul "CONTRAST" din Constanta /Bucuresti in nr.10 din 15-21 martie 1991.

Traim de peste un an intr-o lume cu reactii ciudate,cu anormalitati care nu mai sint sesizate, urmam un vertij care a deturnat relatiile umane pina intr-atit incit se poate spune ca noi , romanii ramasi in Romania, ne miscam si actionam complet haotic. Nu facem altceva decit sa executam la scara nationala o miscare browniana.
Din aceste motive, o statistica a termenilor folositi pentru a caracteriza evenimentele care au traversat tara din 22 decembrie 1989 si pina in prezent ,ar releva locul de frunte pe care il detin referirile si trimiterile la psihologie.
La scara societatii si din perspectiva puterii aceste evenimente care au facut sa curga mult singe si multa cerneala (asupra proportiei lor nu s-a ajuns inca la un consens) au fost decretate drept originale, specifice acestui popor ("asa sintem noi") si derivate din psihologia lui intrinseca ("sint reactiile populatiei") . Nu s-a insistat suficient asupra faptului ca uneori ele au urmat o logica stranie, inaccesibila gindirii comune si, dintr-o anumita perspectiva, in totala contradictie cu temperamentul si istoria proprie acestei natiuni.De altfel nu numai perioada post 22 ci si perioada ante 22 suscita mari semne de intrebare si nu numai din punct de vedere psihologic.Cheia raspunsurilor se afla in miinile puterii, dar puterea tace.

In prezent societatea romaneasca seamana cu o manusa intoarsa pe dos in care interiorul a luat locul exteriorului si invers. Toate problemele generate si ascunse timp de 45 de ani de catre comunism au devenit vizibile si reprezinta suprafata externa pe care ne incapatinam sa o numim democratie, in timp ce vinovatul principal, comunismul, s-a autoproclamat "disparut de pe scena istoriei " infiltrindu-se undeva in interiorul ei. Ceea ce a ramas neschimbat in aceasta remaniere originala este materialul manusii. La nivelul societatii acest "material" este individul anonim identic cu sine in bine sau in rau.
Rezultanta finala a acestor stari de lucruri este o socioambiguitate care perpetueaza tensiunea sociala latenta sau manifesta. Dar daca sociatatea si puterea dispun si pot amina din diferite motive raspunsurile, individul nu poate face acest lucru. Cu sau fara voia lui el este locul geometric unde se descarca tensiunea sociala si in acelasi timp punctul de fuga unde societatea isi deconteaza schimbarile. In consecinta, individul este obligat sa actioneze (viata nu asteapta!) intr-un spatiu social indiferent si refractar nu numai la incertitudinile lui majore ci si la simplele intrebari logice pe care el si le pune. Se ajunge astfel la un cerc vicios in care omul nu gaseste un sistem de referinta dupa care sa se ghideze deoarece societatea refuza sau este incapabila sa se definesca singura.Pentru aceste motive psihologia ar fi trebuit sa se aplece mai mult asupra lui. Dar comanda sociala a ramas aproape fara ecou. Evenimentele care au socat opinia publica din tara si strainate precum si exploziile de ura aparute dupa 22 (respectiv in 1990) nu au trezit motive de reflectie pentru psihologii nostrii. De ce ?
O prima explicatie a tacerii psihologiei ar fi aceea ca pentru multe din situatiile pe care le-au trait romanii nu exista precedente in cazuistica psihologica. Nici un tratat de psihologie nu analizeaza de exemplu frica, suspiciunea, neincrederea si ura generalizate in anumite momente la scara intregii societati. Putinele tentative in acest domeniu nu apartin psihologiei. Astfel, celebra carte a lui Jean Delumeau "Frica in Occident" (sec.XVI-XVIII) este opera unui istoric dar substanta ei este prin excelenta psihologica iar semnificatiile par calchiate dupa evolutia Estului contemporan. Pe de alta parte, recentul colocviu "Colocviu european asupra urii" a atras atentia asupra unui tip de afect care atunci cind nu este cu totul ignorat ocupa doar citeva rinduri intr-un dictionar de psihologie, dar care a devastat societati si mai provoaca inca adevarate seisme sociale si politice.O alta explicatie este aceea ca ,prin traditie, psihologii nu se pot desprinde de turnul lor de fildes care este laboratorul . In consecinta, iesirea in agora este considerata o abdicare de la statutul de obiectivitate necesar practicarii unei activitati stiintifice devenita ezoterica prin presiunea sociala. Dar principala explicatie o avem daca analizam evolutia psihologiei in raport cu aceasta presiune sociala.
Pina in 1978, psihologia avea o anumita prestanta si, cel putin in mediul universitar, un curent de opinie favorabil.Dar dupa aceasta data care a insemnat momentul "reorganizarii" sectiei de psihologie, disciplina a intrat in conul de umbra al istoriei totalitare. Intr-o lume construita pe principiul "crede si nu cerceta" in care manifestarile "geniale" din virful piramidei puterii si starile de parabioza la nivel social proliferau in mod alarmant psihologii erau , prin definitie, incomozi. De aceea, destinul social al acestei discipline a inclus nu numai asasinatul ei administrativ ci si , caz rar intilnit, radierea acestei profesii din reglementarile oficiale (din cite stim, aceasta situatie a ramas neschimbata).Rezultanta istoriei triumfaliste in cazul psihologiei s-a materializat in generatiile cuprinse intre anii `50 si anii `80.
Prima dintre ele este alcatuita din categoria celor cu studiile facute in U.R.S.S. Asupra formatiei lor greveaza nu atit reflexologia lui Pavlov (prin exagerari) sau umbra dogmei staliniste (prin urmari) cit pericolul "simplificarii lumii"(Zinoviev). Aceasta generatie a asigurat tranzitia si continuitatea disciplinei in conditiile critice ale schimbarii sociale rezultind specialisti buni dar unilaterali prin conjunctura istorica nefavorabila.
Generatia anilor `60 reprezinta un detasament puternic prin disponibilitati dar indus in eroare de liberalismul de suprafata al unei societati duplicitare in care nu era inca vizibil funestul decalaj dintre vorba si fapta. Stabilitatea sociala era maxima, securitatea economica garantata, destinderea sociala venind in mod firesc dupa convulsiile sociale anterioare. Reprezentantii acestei generatii au putut fi convinsi relativ usor de necesitatea indeplinirii unor obligatii sociale si civice (evident,libertatea era necesitatea inteleasa) care pareau firesti si si fara implicatii majore in plan politic. Este posibil ca disciplinele de studiu sa fi fost considerate ca avind un caracter imperativ (eventual categoric), autoritatea profesorilor fiind perceputa ca ferma (eventual indiscutabila) iar alte obligatii sa fi fost considerate si acceptate ca un rau necesar (intrarea in partid) sau ca un acces spre alte facilitati (munca in UTC/ASC putea fi echivalata cu o modalitate de a intra in boema studenteasca) . Dar toate acestea erau suportabile in cazul in care aparent nu existau motive puternice care sa duca la analiza situatiei politice sau cel putin sa o puna sub semnul intrebarii (de fapt nici nu era voie dar nu parea necesar sa se ajunga pina in zona unde se tulburau apele).
Ceea ce era latent la aceasta generatie a devenit manifest la urmatoarele.
Generatia `70 a receptat primele simptome ale crizei sociale generalizate si catre final a fost in postura critica de a trai in interior "avant la lettre" sentimentul destructurarii tablei de valori a epocii in momentul in care societatea inainta din ce in ce mai mult pe un drum fara intoarcere. Dupa cazul Fodor din 1973 (decanul de la Facultatea de Drept care masluise tezele de admitere ale viitorilor magistrati) coruptia nu mai putea fi mascata la nivelul structurilor universitare. Cam in aceeasi perioda debuta si cultul personalitatii ale carui exercitii de admiratie populeaza si acum inconstientul colectiv. La sfirsitul deceniului `70 si inceputul deceniului `80, climatul universitar se deteriora atit de rapid incit devansa colapsul final spre care se indrepta "cea mai buna dintre lumile posibile". Alienarea, ani de zile expediata la cursuri "in Vest" ,a atins cote sinistre in rindul studentilor. Este momentul in care colaborationismul devenise politica la nivel de stat ("trebuie sa creasca colaborarea dintre popor si organele de securitate") iar disidenta politica era echivalata in mod fortat cu anomalia.La nivelul facultatilor politice in care intra si psihologia efectul a fost dezastruos prin incapsularea aparuta la nivel de individ . Dar aceasta se repeta si in spatiul social larg ("trebuie sa ne zidim singuri firida'"nota un scriitor contemporan) .
Determinarile si conditionarile prezentate explica de ce psihologia ca disciplina nu putea indeplini comanda sociala aparuta. Pe de alta parte psihologii ,ca indivizi, s-au aflat si ei cuprinsi in complicatul angrenaj al istoriei. A-l depasi pe acesta ar echivala cu un salt peste propria lor umbra. Altfel spus, o gindire independenta nu se cistiga intr-o singura zi chiar daca aceasta este ziua unei revolutii. Din acest motiv sertarele psihologilor pot sa fie la fel de pline ca cele ale scriitorilor...
A existat prejudecata (alimentata probabil de obsesia monolitului) ca lumea incremenita a totalitarismului avea o structura de o simplitate stupida. Dar sub aceasta crusta, ca intr-o cutie a Pandorei, ea a acumulat elemente de alt ordin. Aflate la inceput in doze infime haosul, absurdul si irationalul , au capatat ulterior un caracter de generalitate pe care numai minciuna institutionalizata il mai putea ascunde. Acum nu mai exista minciuna si toate aceste elemente au capatat dreptul la existenta oficiala. In cazul nostru, realitatea de care romanii au fost indepartati cu atita grija timp de 45 de ani in lumea vaccinata a dictaturii a navalit pur si simplu asupra unui popor abia iesit din desertul fricii si terorii . Pe ecranele televizoarelor si in paginile ziarelor ea s-a instaurat cu forta unei explozii. Chiar daca aceasta realitate este filtrata inca prin ochiul magic al televiziunii (s-a vorbit de o "telerevolutie" si de o "teleambiguitate" ) si este prezentata maniheist intr-o presa care s-a oprit undeva la jumatatea drumului dintre monologul autist si dialogul surzilor, ea ramine totusi singurul punct de sprijin al individului care, dupa viata netraita ce s-a scurs, incearca sa-si recupereze identitatea furata.Prin regasirea acestei identitati, raportul individ-societate nu mai poate provoca frisoane in rindul puterii si victime in rindul maselor. Dar pentru aceasta societatea trebuie, in sfirsit, sa-si intoarca fata catre om. In aceste conditii daca o disciplina cu adevarat umanista nu exista inca , atunci in mod necesar ea trebuie inventata .O putem numi chiar psihologie.


Sergiu SIMION
Articol aparut initial in ziarul "CONTRAST" din Constanta /Bucuresti in nr.10 din 15-21 martie 1991.





Publicat in :

Revista AGERO- Stuttgart ( Germania )https://web.archive.org/web/20061206064535/http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Socioambiguitatea%20de%20Se%20Simion.htm

GID Romaniahttps://web.archive.org/web/20071028130708/http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=2214

Un test pentru orice persoana cu gandire democrata

Un test pentru orice persoana cu gandire democrata
Doua mentalitati

J. P. Guilford-  Psychometric Methods (Mcgraw; Hill Series In Psychology)

                                                               1954

La inceputul acestui an , profesorii din Bucuresti ( dar si din tara ) au primit un chestionar (I) al carui scop este acela de a evalua starea lor psihica .

Puteti compara maniera in care este conceput acest chestionar cu viziunea pe care o are asupra aceleiasi probleme ( testarea psihologica a profesorilor ) Dan GOGLEAZA, doctor in psihologie, psihoterapeut de libera practica in Germania si pe care o puteti regasi in interviul citat mai jos (II) .

( Dan Gogleaza este absolvent al Facultatii de istorie-filozofie, sectia psihologie-sociologie, a Universitatii Iasi in 1976, a profesat ca psiholog clinician 10 ani la Focsani, iar din 1986 traieste in Leverkusen. Este membru al Asociatiei Psihologilor Germani , BDP, al Asociatiei si Camerei Psihoterapeutilor ,VPP, BVVP, al Societatii de Hipnoza DHG, supervizor si psihoterapeut autorizat de Asociatia Casei Medicilor Germani. In 2002 i s-a editat la Polirom cartea “Psihoterapia ca relatie a schimbarii individuale”. )



I) “ Ministerul Educatiei si Cercetarii _________Colegiul Psihologilor din Romania”

ANEXA

Instructiuni generale

Raspunsurile la urmatoarele chestionare se bazeaza pe autoevaluarile pe care le faceti. Raspunderea pentru corectitudinea informatiilor oferite va apartine in totalitate cu toate implicatiile legale de rigoare. Raspunsurile oferite nu au implicatii profesionale sau financiare. Ele sunt utile pentru identificarea precoce a unor posibile probleme de natura emotionala ( psiho-comportamentala ) care urmeaza apoi, cu acordul dvs, a fi confirmate si analizate prin analize clinice , medicale si psihologice suplimentare.“

Acesta este inceputul unui chestionar primit de profesorii din Bucuresti . si care continua cu "date demografice " ( starea civila,copii, cu cine locuieste , unde si in ce conditii locuieste,etc. ) si continua cu 9 pagini de chestionare preluate dupa International Institute for Advanced Study of Psychoterapy and Applied Mental Health care are dreptul de copy right asupra lor dar, surpriza(citez) :

"Se acorda dreptul de utilizare nelimitata in scopul prezentelor norme"



II) “ Testarea psihologica a profesorilor este anticonstitutionala!” Interviu cu dr. Dan GOGLEAZA

Liviu ANTONESEI


- Prin problemele deontologice atinse, cartea ta devine in contextul actual o lectura obligatorie atit pentru specialisti, cit si pentru unii factori de decizie. La noi, printr-o ordonanta a guvernului, se cere executarea unui examen psihologic anual pentru profesorii universitari si preuniversitari. Care este parerea ta si daca in Germania profesorii sint supusi unei asemenea testari?

- Nu cred ca aici i-ar putea veni cuiva o asemenea idee nici macar in gluma! Eu sint in principiu impotriva ideilor de “europenizare” fortata si cu orice pret, a aplicarilor neadaptate de masuri si reguli impuse, de sus sau de altii; cred insa ca prin aceasta masura sarim mult peste normele Europei democrate. In Germania, nici profesorii, nici alti educatori nu sint testati, nici nu trebuie sa treaca pe la psihiatru. La inceputul practicarii profesiei de medic, psiholog, profesor sau alte profesii prin care se intra in contact cu persoane, este necesara doar o adeverinta simpla de la medicul de casa precum ca nu te afli in evidenta cu boli psihice cronice – si asta-i totul pe toata perioada practicarii profesiei. O asemenea masura pune mari probleme deontologice, metodologice, tehnice si, nu la urma urmei, chiar politice.

- De ce politice? Asta-i ordonanta, ea se aplica deja, psihologii au treaba si profesorii completeaza cuminti chestionare, daca li se dau cumva...

- Daca eu povestesc asta aici, voi fi intrebat daca nu cumva in Romania s-a instalat o noua dictatura. Orice aluzie depreciativa la sanatatea psihica a cuiva este interzisa constitutional, iar ierarhizarile de nivel mintal in sustinerea unor masuri sociale sint considerate elemente clare de rasism. Prin aceasta masura sint discreditati aparent numai profesorii, insa psihologii se vor discredita singuri, in primul rind, pentru ca accepta acest lucru si pentru ca nu sint pregatiti in nici un fel pentru un asemenea examen.

- Nu esti cam depreciativ fata de colegii nostri?

- Nu, eu constat o realitate, cunosc bine situatia psihologiei de acasa si un asemenea examen presupune mai mult faze de pregatire, de la clarificarea problemelor metodologice pina la realizarea unor standarde comune la nivel national. Absenta unui lobby profesional, comparabil cu cel al medicilor, de exemplu, face ca psihologii sa fie orbiti de oferta si sa se supraaprecieze. Deontologic vorbind, nu exista o acoperire profesionala, intrucit nu exista nici un cod etic aprobat sau semnat de vreun psiholog in Romania, la terminarea studiilor ori in cadrul asociatiilor profesionale carora le apartin prin calificari postuniversitare, iar Colegiul Psihologilor, care ar putea avea rolul supervizarii etice si deontologice, nu a fost inca aprobat de Parlament. Orice relatie psiholog-client/pacient pune problema rezolvarii ecuatiei de “putere” ;, prin incercarea fiecaruia de a-si adjudeca dreptul definirii relatiei. Este un aspect general oricarei relatii umane, insa psihologul autorizat pentru testari diagnostice sau alte avize este un specialist el insusi, antrenat si terapizat sa nu-si foloseasca abuziv si in detrimentul omului rolul incredintat.

- Cum adica, psihologii trebuie terapizati si autodiagnosticati?

- Bineinteles, atit de profesorii lor, care-i supervizeaza pina la obtinerea autorizatiilor de care au nevoie, cit si de colegi, atit in cadrul experientei proprii in terapia de grup obligatorie, cit si dupa aceea, in cadrul grupelor de superviziune reciproca subordonate asociatiei. Nu poti lasa destine si situatii umane sensibile pe mina unor persoane nepregatite deontologic, neacoperite organizatoric, fara experienta sau fara sa-si fi facut “ propria igiena psihica” , adica fara a-si fi “prelucrat” propriile penibilitati sau traumatisme.

- Pai, in situatia asta, nimeni nu corespunde conditiilor pe care le descrii! Ce ne facem? De ce avem totusi nevoie de atita deontologie?

- In aceasta situatie, ea este mai importanta chiar decit metodologia si uite de ce. Nu uita ca este vorba de a examina personalitatea unor “modele sociale” ; cu autoritate educativa si morala recunoscuta in orice societate si in toate timpurile. A supune un dascal la un asemenea examen este un supliciu moral si poate aduce un prejudiciu fara precedent autoritatii sale. Printre altele, orice elev, nemultumit de vreo nota sau de o masura educativa luata de un profesor, o poate contesta pe “motivele psihologice” ale acestuia. Se depreciaza concomitent si perceptia sociala a psihologului, devenit astfel un fel de “justitiar”; si, in loc sa creasca accesibilitatea populatiei la consultatia psihologica si increderea in psiholog, se va obtine exact contrariul. Eu ma ingrozesc la ideea ca psihologii vor trece acum cu patos la “vinatoare” de personalitati schizoide, de perversi potentiali si neurotici obsedati, cu sagetile unor chestionare fragile si nevalidate pe populatia pe care doresc s-o testeze. Si ce o sa faca psihologul respectiv cu diagnosticul pus?

Sub ce forma il poate comunica persoanei fara s-o destabilizeze psihic (avind in vedere efectele catastrofale ale unei sugestii autorizate) sau conducatorului institutiei fara a prejudicia moral prestigiul celui in cauza si fara a viola secretul profesional? Confidentialitatea privind sfera intima a unei persoane este un drept inalienabil constitutional, iar informatiile “ incredintate” trebuie pastrate minimum opt ani sub cheie si, eventual, transmise psihologului care preia activitatea respectiva prin protocoale de reglementare stricte. Eu am tradus anul acesta Codul Etic al Asociatiei Psihologilor Germani, in care sint elucidate aceste principii si reguli, l-am pus la dispozitia colegilor romani si, in cazul in care Colegiul Psihologilor Romani ar fi fost aprobat de Parlament, nu s-ar fi ajuns acum in aceasta situatie. Acest cod poate fi citit pe Internet, pe frontalul home page-ului Catedrei de Psihologie a Universitatii Iasi. Asigurarea confidentialitatii este un aspect esential al activitatii psihologului in toata lumea si el nu poate fi obligat de o institutie sau de terti la dezvaluirea datelor pe care le detine despre o persoana fara acordul scris al acesteia si cu precizarea exacta a continutului.

- Vrei sa spui ca la voi nu se dau avize profesionale de apt sau inapt, nu se pun diagnoze psihice?

- Nu, ele nu sint dezvaluite, casele de asigurari primesc un cod numeric, iar avizul psihologului scolar, de exemplu, este doar o recomandare fata de care orice parinte se poate prevala ca sa-si dea copilul la ce scoala doreste pe raspunderea sa. Rezultatele la testele de performanta sau de inteligenta nu se arata niciodata si sint comunicate intr-un limbaj neutral, ceva in genul “rezultatele nu sint suficient de convingatoare pentru a sustine ca dumneavoastra sinteti tocmai potrivit pentru aceasta meserie, dar nu si pentru altele” sau, daca este vorba de un atestat de psihologie auto, se scrie asa: “Conform studiilor x, y, nu putem exclude probabilitatea repetarii in viitor a faptelor de incalcare a regulilor de circulatie manifestate in antecedente”.

- Cum adica “in antecedente” ? Sa inteleg ca nu se face un examen psihologic la inceputul scolii de soferi?

- Exact asa este, dreptul la un carnet de conducere este unul democratic si nu este supus in Germania la “probe de testare”. Nu exista un examen aptitudinal psihometric nici inainte de a se incepe scoala de soferi, nici dupa aceea. La urma urmei, accidentele de circulatie sint adesea cauza supraaprecierii aptitudinilor si aceasta este o problema de caracter. Aptitudinea te poate salva intr-o situatie dificila, caracterul o face insa mereu.

- Deci nu se face o testare psihometrica in toata regula nici in acest caz?

- Corect, se face un examen psihologic la TÜV, acolo unde sint verificate tehnic si masinile, doar pentru cei care incalca in mod repetat regulile de circulatie si-si consuma cele 9 puncte de la Flensburg, pentru cei cu probleme de alcool repetate sau eventual prinsi cu alcoolemie foarte ridicata, caz in care se conchide un consum regulat de alcool, iar daca respectivul mai sta pe picioare este desigur un alcoolic. Examenul consta, pe linga probele de singe, numai dintr-o discutie in care se pun citeva intrebari de rutina. Psihologul este un analist profesionist care reuseste cu mare precizie sa observe fara greseala ceea ce este esential in comportamentul celui examinat. Nici in cazul repetarii examinarii nu se aplica vreo proba de aptitudini, ci doar un interviu liber, deschis, dar foarte bine centrat pe esenta problemei de fond: de ce si cum s-a ajuns la aceasta situatie, care este explicatia personala a faptei, cum s-au petrecut faptele, care este definitia personala a problemei, ce a facut persoana de la obtinerea permisului si pina la data examinarii pentru rezolvarea problemei devenite constiente.

- Vrei sa spui ca noi nu putem face o asemenea discutie sau ca metodologia de testare psihologica nu e pusa la punct?

- Aici ar trebui sa-mi raspundeti dumneavoastra. Stimate domn, psihologia nu inseamna doar a aplica teste, asta e doar o faza de inceput a ei, un fel de componenta ludica, daca vrei. Psihologia experimentala si psihometria s-au dezvoltat din complexul psihologiei de a fi recunoscuta ca stiinta. De pilda, Freud nu a aplicat niciodata un test. Testele au o valoare orientativa si nici un chestionar cu variante de raspuns standardizate nu poate surprinde asa-zisele latente potentiale de profunzime sau dinamica personalitatii, care ar fi scopul “abscons” presupus al ordonantei. Deci, daca se vizeaza asa-numitele latente, ele ar putea fi sesizate numai prin interpretarea raspunsurilor la intrebari deschise, nestandardizate, prin interviuri clinice de tip analitic-introspectiv sau prin teste proiective aplicate individual, intr-o atmosfera de incredere absoluta.

Toate aceste criterii cer timp si presupun o rutina de ani de zile in aplicarea lor, plus o experienta clinica indelungata. Cele mai performante laboratoare psihometrice din Romania au nevoie de 6 pina la 8 ore pentru un aviz psihologic, fara a se intra in detalii de personalitate. Poti sa-mi explici cum pot fi testati serios un numar de 10.000 de profesori intr-un judet de marimea Bacaului, de exemplu, cind acolo nu exista decit 2-3 psihologi clinicieni experimentati? Un alt aspect este lipsa unui institut specializat cu publicarea testelor si a instrumentelor psihologice autorizate de circuit inchis, validate si recunoscute pe teritoriul Romaniei, asa cum este cazul celui de la Göttingen. Validarea unui test de personalitate mai complex este la fel de complicata si de precisa ca o lucrare de doctorat. Fara seturi de teste autorizate si validate nu se pot face decit aproximari si apar contestatiile. Acest lucru trebuia insa prevazut si atunci va fi nevoie de existenta unei variante “martor” a aceluiasi test, cum este cazul testului 16 PF Cattel, formele A si B, pentru retestare. Retestarea se impune si in cazul in care scala de sinceritate a testului da valori negative, un caz frecvent in situatia in care examinatul sta sub presiunea de a face o “impresie buna”;. Un psiholog neexperimentat poate interpreta “nesinceritatea”; ca pe o tara de caracter si sa refuze avizul.

- Am discutat cu unii profesori si ei au chiar o atitudine favorabila, s-au supus cuminti ordonantei si incearca sa-si procure cum pot avizul anual.

- Repetarea anuala a unui examen psihologic este un exces de psihologizare care va duce la generalizari evaluative, degradindu-l pina la o formalitate fara sens, si nu va schimba deloc problemele conflictuale din scoli. Prevazut astfel, examenul ii va deziluziona pe toti si nu cred ca acesta este un serviciu adus psihologiei si celor care au nevoie de ea ca de o forma de imbunatatire a situatiei psihice personale. Atitudinea pozitiva a profesorilor eu o inteleg astfel: sa nu uitam ca, inaintea aparitiei psihologiei ca stiinta, profesorii au fost si psihologi sau, altfel spus, pedagogia e mai veche decit psihologia, deci prin formatie ei sint sensibilizati la psihologie, ceea ce-i face mult mai introspectivi si receptivi la problemele pe care le au decit orice alta categorie sociala.

Daca sint constienti de problemele lor, ei nu mai au nevoie de precizarile unor etichetari suplimentare abstracte, ci doar de ajutor calificat in depasirea acestora. Daca n-ar fi constrinsi la examinare si s-ar prezenta de bunavoie la psiholog, atunci acesta ar trebui sa le dea un aviz pozitiv fara nici o testare, fiind suficient insight-ul problemei, ceea ce-i destul in prima instanta. Iar daca, prin examen, nu se pun si sperante de “remediere” a problemelor, atunci nu ne ajuta cu nimic, mimindu-se doar ajutorul.

Sperantele pe care le au profesorii, de a-si solutiona unele conflicte sau probleme de sanatate psihica, nu sint posibile decit prin consilierea psihologica periodica intr-o relatie de incredere, prin moderarea unor grupe de “autoajutorare reciproca” de catre psihologi cunoscatori ai problematicii depistate, prin forumuri de clarificare a populatiei sau schimb de experienta interactiv.

- Asa cum mi-ai prezentat situatia acum, multi vor fi tentati sa creada ca singura persoana competenta care ar putea face acest lucru perfect ar fi domnul Gogleaza!

- Mie imi plac provocarile pentru ca te obliga sa fii sincer si, daca n-ar fi o ordonanta, as face-o cu placere si gratis, numai ca am ceva impotriva “ordonantelor si ordinelor” , ca sa-l “plagiez” un cuvint la moda acum acasa, pe actorul Marcel Iures din frumosul act de constiinta facut in presa. Nu, nici domnul Gogleaza, nici altii o mie ca el nu vor reusi aceasta munca sisifica si inutila. Ca profesionist liber de contingente politice - a nu se uita ca un psiholog care face politica e o contradictie in termeni! -eu fac politica omului, prin transcenderea oricarei alte determinari si fara a face diferente. Desigur, diferentele umane sint o realitate, insa eu nu am facut si nu fac diferentieri intre oameni. Asta imi da libertatea de a folosi termenii care descriu cit mai exact si profund o stare de lucruri.

Ca bun psiholog ce esti, domnule Antonesei, ti-as intelege intrebarea si in alt registru: de fapt, care-i problema ta, domnule Dan Gogleaza? Si, ca unul care mi-am facut ceva ordine si prin subsolurile constiintei, am sa-ti raspund deschis: in primul rind, am o intoleranta la agresiunea de orice natura, cum ar fi agresarea poporului meu de acasa prin tot felul de masuri, de ordonante, de schimbari cu conditia de a nu se schimba nimic si de recursuri in anulare date din pseudomotive de pseudoministri intr-o pseudodemocratie. In al doilea rind, am naivitatea naturala sa cred ca trebuie sa-i apar pe cei care nu reusesc s-o faca asa cum si-ar dori.

In al treilea rind, este si o reactie sentimentala, daca vrei, eu am avut numai experiente afective pozitive cu profesorii mei. Mi-as permite totusi o intrebare: care au fost, de fapt, situatiile reale care au “declansat” ordonanta si cum de s-a ajuns asa de departe incit sa se incalce drepturi constitutionale, ca tot sintem noi pe cale sa votam Constitutia?

In principiu, eu inclin sa cred ca mecanismul a fost cam asa: presa noastra semnaleaza permanent cazuri dramatice de abuzuri de tot felul prin scoli si in care se fac repetate referiri la singura solutie “ posibila si salvatoare” care ar fi examinarea psihologica a cadrelor didactice. Fapt este ca zeci de ziaristi sint absolventi mediocri ai unor facultati de psihologie private la fel de mediocre. Avind la dispozitie trompeta gazetelor sau chiar a televiziunii la care sint angajati, ei sint in situatia de a influenta uneori masurile guvernantilor mai putin pregatiti. Faptul ca nu exista un for stiintific si profesional care sa fie consultat face ca sa se ajunga la astfel de solutii aberante. Colegiul Psihologilor ar putea juca cu siguranta acest rol. Dar, culmea, cine crezi ca se opune cel mai tare? Ministerul Educatiei! In ce priveste legislatia, lucrurile sint, uneori, mai grave. Exista o lege sau ordonanta care prevede o lista naucitoare de angajati care trebuie evaluati psihologic periodic. Dar lista este atit de absurda incit nimeni nu o aplica.

O asemenea masura n-o poti justifica nici prin fapte luate de pe strada, nici rezolva pe principiul colectivismului rosu “pentru unul trebuie sa sufere toti”. Ceea ce ma ingrijoreaza cel mai mult este neincrederea in profesori, care, analitic vorbind, nu este decit reflexul unei neincrederi generale, mai profunde, care afecteaza societatea noastra, o proiectie a propriilor slabiciuni, frici si neputinte de a gasi solutii transparente la problemele pe care le avem. Iti dau perfecta dreptate in privinta pseudoexplicatiilor psihologice, dar asta nu e o scuza a lipsei discernamintului politic, ordonanta trecind mult peste nivelul unei masuri strict administrative. ? propos de pseudoexplicatiile unor pseudospecialisti din presa: am citit acum un an despre sinuciderea unui scolar de 12 ani, caruia ii plecasera parintii in Italia la munca. Se explica acolo ca el ar fi facut-o din “curiozitate” si ca actul trebuie privit ca unul individual.

Suna ca in plenarele PCR, pe vremuri nici nu erau sinucideri, ci niste reactii singulare ale unor persoane dezaxate, bolnave mintal si cu care o societate “sanatoasa” nu trebuia sa se identifice! Nu numai ca este superficial sa primim astfel de explicatii, ci si daunator, pentru ca alimenteaza iresponsabilitatea vizavi de fenomenele noastre de viata si nu ale unor “extraterestri”. Fara a intra in amanuntele acestui subiect extrem de sensibil si legat de care trebuie analizate problemele autodistructivitatii fiintei umane, tema cam grea pentru un interviu, nu trebuie uitat nici un moment ca sinuciderea este un fenomen social profund declansat intr-o familie, un S.O.S. disperat dupa afectiunea refuzata, un strigat de “ajutor” simptomatic care ni se adreseaza si pe care nu-l intelegem la timp intotdeauna.

Ca sa ajunga totusi la noi, el nu trebuie perceput si inteles ca “ santaj afectiv” , ci tradus ca atare si exact. Explicatia “din curiozitate” este simplista si ingrozitoare, fiind lipsita de cea mai elementara empatie, semnul oricarei maturizari sociale. De ce sa nu fi fost “curios” sa-si vada parintii si Italia, asa cum gindesc cei de seama lui? Acest adolescent avea in 1990 in jur de 3-4 ani, iar “haosul social” resimtit empatic in reactiile zilnice ale parintilor, ei insisi debusolati de evenimentele de dupa 1989, i-a marcat definitiv inconstientul.

Dupa citiva ani, parintii pleaca in Italia, caldura emotional-afectiva si climatul de protectie/siguranta necesare unei dezvoltari psihice normale sint intrerupte. El se simte “abandonat” la bunici, armonia universului familial dispare, reperele unei raportari “masculine” lipsesc, intrebarile de la pubertate ramin fara raspunsuri, nelinistile si conflictele zilnice, fara o explicatie. Bunica este depasita de intrebarile puse, lipsa rezonantei afective devine autoculpabilizare, gindurile de vinovatie si autoagresiune capata caracter obsesional. Cum gindurile de sinucidere nu sint exprimate niciodata imediat, frica de a face ceva ce nu doresti diminueaza progresiv sansele autocontrolului, iar cercul vicios al acestora tinde sa se autoimplineasca (autoprofetia “de ce ti-e frica nu scapi”). Orice gind negativ neclarificat sau neeliminat de ratiune/logica devine o autosugestie care nu mai intimpina nici o rezistenta interioara, fiind preluata ca atare de inconstientul lipsit de cenzura si ratiune proprie.

Situatia in care s-a declansat sinuciderea nu este nici cauza si nici nu ne va spune vreodata ceva despre procesul distructiv al dorintei de a trai. Si unde este rolul scolii, al profesorilor sau, mai bine zis, in ce fel ar trebui sa reactioneze cei pe care-i “testam” acum? A pune o intrebare nu costa nimic, insa ea poate salva viata! Mai ales daca ai norocul sa primesti una care atinge simplitatea esentiala, nu-i asa? Prin asta, insa, depasim cu mult cadrele interviului de fata...”

(http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=9713&xrubrica=INTERVIU&return=arhiva&xnrrevista=194)



Mai jos sunt redate doua comentarii ale tinerei generatii de psihologi asupra acestei probleme .



“http://psihoterapie.net/

re:"Testarea psihologica a profesorilor"

Intradevar, acest articol ar trebui sa fie pe prima pagina a ziarelor sau nu neaparat ,dar trebuie sa ajunga acolo la cei ce hotaresc legile si fac cum considera ei ca este bine ..nu cum ar trebui sa faca in realitate......ma bucur ca exista asa minti deschise .

cu respect

ADELA, anul 4 psihologie vizitator | 23 October, 2006 - 21:10”



“shambala-(28-10-2006 16:57)

Exceptional interviu. Clasa, bun simt, suflet romanesc! Poate mai exista o speranta... in timpul vietii noastre!

(http://www.cotidianul.ro/index.php?id=43&art=11915&nr=2&cHash=6bde8a0ee3#opinii) “

Si , in sfarsit, sunt consemnate si primele reactii ale profesorilor :



“P.S. Ultima ora . Reactii la chestionarul MEC/Colegiul Psihologilor :

- in Bucuresti au aparut primele cazuri de profesori care se eschiveaza de la completarea chestionarului

- in provincie chestionarul a provocat stupoare si este distribuit fara "instructiunile generale" iar profesorii sunt amenintati ca daca nu-l completeaza …vor fi amendati cu cateva milioane (?!) de catre Directia Sanitara a judetului respectiv.”

(http://www.cotidianul.ro/index.php?id=43&art=11915&nr=1&cHash=18b8c5ada6#opinii)

Sergiu Simion


Publicat in :

ASYMETRIA,Paris
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=244


Grupul Independent pentru Democratie, Romania
https://web.archive.org/web/20071028130908/https://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=2871