PARABIOZA
(Starea unei natiuni)
“ Se iroseste si mintea celui inzestrat cu multa inteligenta cand
omul n-are noroc si trebuie sa se gandeasca necontenit
la unt, sare, ulei, orez, imbracaminte si lemne”
PANCIATANTRA
Situatia in care se afla Romania acum este intr-un fel asemanatoare cu cea a Japoniei din 1945. Atunci, dupa ultimatumul dat de americani, la nivelul puterii politice nu s-a luat nici o decizie. Asa s-a ajuns in situatia absurda in care o tara intreaga nu mai stia daca se afla in stare de pace sau de razboi. Intr-o situatie asemanatoare ne aflam noi in prezent. Nu stim ce facem si nici in ce directie ne indreptam. E ca si cum comenzile istoriei ar fi fost inversate . Semnalizam la dreapta si o luam la stanga sau invers. Despre aceasta stare de lucruri istoria va consemna probabil ceva de felul urmator : “ Este meritul poporului roman ca in acea perioada (…) a renuntat sa mai gandeasca pentru ca altfel cu siguranta nu ar mai fi stiut ce sa gandeasca”.
La noi, decalajul intre starea de drept si starea de fapt este atat de evident incat a fost semnalat si de occidentali : “ in Romania exista un decalaj intre tara legala si tara reala “. Aceasta discrepanta exista si inainte de 1989 intre lumea formala ( decretata, licita, permisa ) si lumea reala . Dar atunci s-a incercat aglutinarea lor intr-una singura conform tezei comuniste : “ cea ce este formal este real “ . Restul a fost tacere. In vremurile noastre lucrurile au mai evoluat : starea formala si starea reala au acelasi drept de existenta si coabiteaza in mod exemplar. La randul lui individul are dreptul si posibilitatea sa opteze pentru oricare din ele sau chiar pentru ambele . Dar oricare ar fi optiunea lui el intra in conflict de principii fie cu realitatea , fie cu autoritatea fie cu sine insusi . De aceea traitorul in aceasta tara este asemenea lui Arhimede . El cauta cu disperare un punct de sprijin dar acest punct de sprijin nu exista . De ce ?
Cheia explicatiei o gasim in revolutia atipica de la noi. Ea s-a derulat in spatiul fizic, pe ecranele televizoarelor dar nu si in spatiul politic. Ceea ce s-a intamplat in spatiul politic este de cu totul alta natura . Acolo a avut loc o transformare topologica prin care interiorul ( problemele ascunse si negate timp de 45 de ani ) au luat locul exteriorului (comunismul ) si invers. Trebuie sa recunoastem ca rezultatul este o performanta uluitoare. Ne aflam intr-o lume complet intorsa pe dos in raport cu precedenta dar in care , de fapt, nu s-a schimbat nimic ( s-au schimbat locurile, mastile, dar nu si ceea ce era esential – raporturile ). De aici urmarile. In Romania realitatea a depasit imaginatia si cuvintele devin neputincioase. Ne aflam intr-o societate duplicitara de gradul doi sau, mai simplu, intr-o societate a diversiunii. In acest tip de societate , la fel ca in comunism, vorbele nu se suprapun peste fapte si nici ideile peste lucruri. Exista totusi o diferenta esentiala. In noua noastra lume, minciuna reprezinta numai un punct de plecare deoarece individul este pus in situatia absurda de a nu putea disocia realul de fictiv . Intr-adevar, in spatiul social s-au produs evenimente care pentru perceptia unor intregi categorii sociale exista sau nu exista dupa cum individul crede sau nu in ele. Unde vom ajunge, ramane de vazut. Cert este faptul ca si de aceasta data societatea este pusa in paranteze deoarece exista dubii cu privire la adevarata ei natura.
Aceasta este problema. Criza societatii romanesti este in primul rand o criza de identitate. Ea nu poate fi depasita prin declaratii formale pentru ca ea este legata de perceptia sociala ( de ceea ce simt oamenii ) . Putem declara la infinit ca mergem “ la dreapta “. Daca oamenii simt ca mergem “la stanga” nu mai este nimic de facut ( la limita oamenii cred ce au chef nu ceea ce li se spune sa creada). Situatia este cu totul noua. Daca societatea nu este definita sau nu se autodefineste, nu pot fi definite nici componentele ei si nici modul in care acestea interactioneaza. Altfel spus exista o criza a identitatii sociale in general la nivel de structuri, institutii, etc . dar, si acest lucru este foarte important , ea exista si la nivel de individ. Daca exista dubii cu privire la adevarata natura a societatii noastre, atunci si asupra indivizilor persista aceleasi semne de intrebare. Spatiul politic este cel mai bun exemplu. In cadrul lui, identitatea indivizilor se stabileste la intamplare, “se imprumuta” sau pur si simplu nu exista ( “ Spuneti-ne cine suntem noi. Nu mai stim cine suntem” exclama un student in 1990 ) .
Intr-o lume bazata pe diversiune nici nu poate fi altfel. Practic, nu mai exista nici un punct de sprijin. Surprizele se tin lant. Sub “ceva “ se ascunde “altceva”. Nimic nu este ceea ce pare si de aceea totul este “pseudo”. Am ajuns de fapt intr-una din cele mai abstracte lumi posibile. O astfel de lume in care nu poti deosebi stanga de dreapta , susul de jos si prietenul de dusman este incantatoare pe planul fictiunii. Ea seamana cu un spatiu magic in care este posibil orice. Dar, din pacate , dupa opinia autorizata a unui fost prim-ministru realitatea romaneasca are tocmai acest atribut ( “ In Romania, acum , este posibil orice “ ). O asemenea lume devine un cosmar in planul realitatii. Ea genereaza un univers politic, social, moral fara categorii.
Pentru a-l descrie sa ne imaginam un bazar oriental in care obiectele sunt aruncate dupa legile hazardului. Despre aceste obiecte nu stim daca sunt autentice sau false si nu le cunoastem pretul sau valoarea. Gruparea lor se face dupa criterii de circumstanta cum ar fi de exemplu culoarea aparenta. Dar, si aici intervine magia, culoarea se poate schimba brusc (rosul trece in verde sau invers ) si obiectul sau obiectele pot trece in categoria opusa. Totul curge, gliseaza, se transforma. Din aceasta perspectiva teoretica , societatea romaneasca este inclasabila. Dar la nivelul perceptiei individuale lucrurile stau cu totul altfel. Individul simte ( si pentru asa ceva mintea sau instinctul sunt suficiente ) ca tot acest vartej aiuritor care ii defileaza prin fata ochilor are ceva fals : este ca o furtuna intr-un pahar cu apa. Si are dreptate.
Societatea romaneasca actuala are un caracter ermetic. Simplu spus, ea seamana cu aisberg. In cazul lui, cea ce se vede este inselator si prea putin important. Esentialul se afla sub apa. La suprafata, valurile se sparg cu zgomot de valurile lui dar centrul ramane inghetat si compact. Aisbergul nostru pluteste aparent la intamplare. In realitate el este ghidat de curentii de adancime care ii pot schimba brusc directia. Aceasta “dubla-realitate “ si mai ales raportul dintre planurile ei poate explica de ce la noi totul functioneaza “altfel’ , dupa o logica inversa , sau nu functioneaza de loc. In acelasi timp ea genereaza deopotriva sindromul interpretativ si suspiciunea generala care devin reguli in acest tip de societate. Prin logica ei interna ea nu poate functiona fara angrenajul secretului. Din cauza lui oamenii tot timpul nu inteleg cate ceva si atunci fabrica la infinit scenarii. Si observa cu uimire ca toate acestea se potrivesc realitatii in care traiesc dar cu toate acestea ei nu inteleg aproape nimic. Se intampla asa pentru ca ei cauta un sens acolo unde din perspectiva exterioara nu exista. Este ca intr-un joc de “puzzle”. Fragmentele disparate se potrivesc dar imaginea initiala nu apare pentru ca o parte din piesele initiale au fost sustrase din start prin angrenajul amintit anterior. Care este perceptia acestei lumi la nivel de individ ?
In primul rand el traieste o stare de nesiguranta generala. Dupa somnolenta anterioara el a trecut in extrema opusa care inseamna alerta permanenta, anxietate si sentimentul iminentei. Este normal sa fie asa deoarece a facut un salt brusc de la o lume care garanta un viitor batut in cuie la o lume care nu mai garanteaza nimic. Pe de alta parte, dupa vidul psihic generat de lumea incremenita a dictaturii el a fost supus unei agresiuni informationale fara precedent. Pentru a-i face fata si pentru a intelege lumea in care a fost aruncat el a depus pe toate planurile un efort imens. Dar ceea ce i s-a prezentat drept schimbare a fost perceput din instinct ca ceva negativ. Si pe drept cuvant. Nu trebuie sa uitam ca omul s-a desprins dintr-o lume in care a fost victima ( “toti am suferit “ ) dar a avut si sansa de a fi si calau si a intrat intr-o alta in care are senzatia ca va fi numai victima. Si va fi. Indiferent de ce i s-ar putea spune , toate se vor sparge in capul lui. Dar tragedia poate fi alta. Obosit de lumea in care a fost ( “nu mai cred in nimeni si in nimic” ; “n-am incredere nici in mine “ ) si strivit de lumea in care traieste el poate renunta la posibilitatea de a actiona eficient in cadrul ei. Rezultatul ar fi adoptarea strategiei non-actiunii in plan psihic si social( “asta e “ ; “nu e treaba mea..“ ; “nu ma intereseaza” ) .
Pe de alta parte, o societate este dependenta de indivizii care o compun si fara participarea lor ea nu-si poate realiza obiectivele. Pana acum , aceasta participare a fost inteleasa intr-un mod primitiv. Regula de fier a fost “trebuie” si nu conta nici “cum” si nici “de ce”. Indivizii ocupau doar un loc in spatiul fizic . In rest, erau cel mult niste cifre intr-o statistica.
Acest “ asasinat administrativ” (echivalent cu anihilarea individualitatii ) a fost insotit de calcarea in picioare , in mod sistematic , a doua atribute fundamentale ale omului si cetatii respectiv morala si afectivitatea. Sa nu ne amagim. Comunismul a pus in locul lor altceva sau mai bine zis a functionat practic fara ele. In conditiile prezente , de aceste atribute depinde functionarea ansamblului social. Dar ansamblul social nu functioneaza. La suprafata este evident blocajul economic dar in profunzime se instaureaza treptat un blocaj psihosocial de care se vorbeste foarte putin. Cert este ca totul merge prost si pe toate planurile ceea ce inseamna ca natiunea se scufunda incetul cu incetul in parabioza. In aceasta stare, la nivel de indivizi, desi fiecare in parte se poate comporta normal toti la un loc ne comportam anormal. Toata lumea vorbeste dar nimeni nu asculta ce spune celalalt. Este sindromul Babel. La nivelul societatii aceasta echivaleaza cu lipsa autoreglarii si consecintele sunt evidente.
Romania este un suflet care isi cauta trupul. Acesta exista dar partile lui nu interactioneaza corect. Ca atare, organismul social este o colectie de monade. Fiecare traieste in legea ei si intr-un exil impus de celelalte cu care nu comunica. In aceasta lume exilata, puterea este surghiunita in cercul ei stramt, ziaristii in universul lor de hartie iar pentru majoritatea oamenilor nu mai ramane decat cenusiul inchis al universului lor domestic. In acest univers, la fel ca inainte, ei primesc suficient ca sa nu moara si destul ca sa nu traiasca . Pentru a-i face fata ei nu au alta sansa decat conformismul de automat ( “am muncit ca niste boi, servici-casa, servici-casa “ spunea un anonim in 1989). Dar in acest caz urmarile sunt apatia, resemnarea, depresia. La nivel general ele inseamna pierderi numai atat cat poate produce unei tari scaderea moralului locuitorilor ei.
In tara noastra trista si plina de umor nu stim ce e mai bine sa facem : sa plangem sau sa radem. Argumentele pro si contra sunt in raport de paritate. Singura concluzie este ca atat pentru actori cat si pentru spectatori , spectacolul acestei lumi este fascinant. Este lumea noastra. Alta nu avem. Quo vadis, Domine… ?
Sergiu SIMION
Publicat in :
Alternativa , Canada - noiembrie 2005
http://www.alternativaonline.ca/Opinii0511.html
Grupul Independent pentru Democratie, Romania
http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=2214
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu