In toamna trecuta ma plimbam pe o alee din parcul Drumul Taberei ( Bucuresti) . Fara sa vreau am auzit o discutie intre un copil si tatal lui . Copilul avea 6-7 ani , era subtirel, zvelt, cu gesturi linistite . Tatal era ingrijit, in tinuta sport ,atletic , uscativ, tuns perie , cu un chip ridat si voce joasa , puternica . Cu un ton foarte rece, tatal ( care avea cam 1,90 m ) a inceput sa-i reproseze in mod calm ceva si copilul s-a oprit brusc . In acel moment , treceam chiar pe langa ei si am auzit :
- Ti-am spus sa nu faci asta si ai facut din nou ! Daca mai faci o singura data asa , plec si nu ma mai vezi niciodata !!!
- .................. !
M-am intors uluit si am privit scena . Tatal se asezase in fata lui , se aplecase catre chipul copilului si , cu mainile pe genunchi, il fixa de aproape. Copilul il privea palid si ingrozit ( nu atat de spaima cat de socul provocat de ce i-a spus tatal ) , cred ca isi oprise si respiratia . Nu stiu ce ar fi putut face un copil , dar tristetea adanca din ochii lui imi lasa sentimentul ca acea mica fiinta isi pierduse brusc copilaria. Pentru prima data cunoscuse santajul emotional si durerea sufleteasca chiar prin tatal lui pentru ca mintea lui frageda nu putea raspunde in nici un chip la intrebarea : " De ce ??!! De ce se poarta tatal meu , cu mine , atat de rau ??!! ".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu