O lume normala ?

Imi place sa cred despre mine ca sunt un om normal. Ma trag din oameni normali care au facut totul sa am o copilarie normala. M-au educat normal, cum au stiut ei mai bine. Am mers la scoli normale , unde dascalii mi-au completat educatia cu informatiile stiintifice pe care era normal sa le stim.
La un moment dat m-am indragostit de o tanara frumoasa, la fel de normala ca si mine si cum era si normal, ne-am casatorit. Din dragostea noastra normala au iesit doi minunati copii normali, pe care i-am crescut si educat normal, cum am stiut noi mai bine.
Dar, cum tot ce-i prea mult strica si tocmai cand incepusem sa ma plictisesc de atata normalitate, s-a intamplat un lucru senzational!Nu... Nu va grabiti sa-mi spuneti ca s-a infiintat “OTV”-ul!... Ar fi fost prea frumos sa fi fost numai atat...
Parea ca toata lumea s-a saturat de normalitate, astfel ca, la inceput mai timid, asa ca si cum ar fi vrut cineva sa ne testeze reactiile, am inceput sa auzim-doar, mici chestii mai putin normale, asa, ca niste picaturi ciudate intr-un ocean de normalitate.
Apoi, constatand lipsa noastra de reactie (erau doar niste mici chestii ceva mai deosebite), micile picaturi de chestii mai putin normale au inceput sa se inmulteasca si sa se transforme in lucruri de-a dreptul anormale. Dar cine sa le bage in seama? Eram cu totii ocupati sa ne traim normalitatea, gandind ca, la urma urmei, pe strada noastra, soarele normalitatii e destul de puternic si ca picaturile or sa se usuce repede... Asa ca le-am tratat din nou cu ingaduinta.
Unii dintre noi, considerandu-le ca pe niste chestii amuzante, au inceput sa le priveasca chiar cu simpatie, in timp ce altii, cu mai mult simt practic, vazand efectul produs de lucrurile anapoda asupra omului normal, s-au apucat sa le produca, sa le inmulteasca si sa le vanda celor care se distrau vazandu-le sau ascultandu-le, astfel ca lucruri complet anormale si de-a dreptul anapoda au inceput sa ne agreseze de peste tot, intocmai ca o ploicica racoroasa.
Au cam inceput sa ne “ude” evenimentele astea, cam prea anormale si sa ne cam deranjeze, dar , bunul nostru simt ne-a dictat ca deh, daca unora le face placere sa “se ude” cu ele, n-avem dreptul sa le stricam distractia, fara sa ne pese ca, in acest fel, ne udam si noi.
Incurajati de lipsa noastra de atitudine, la un moment dat a inceput sa ploua de-a binelea peste noi cu lucruri senzationale. Am ramas uluiti de tupeul nesimtirii celor care dirijau mizeriile catre noi, si pana sa ne dezmeticim au inceput sa ne ploua torential cu lucruri din ce in ce mai ciudate, nesimtite si neplacute, creatoare de “senzatii tari”.
Apoi au inceput sa ne “trazneasca” metodic cu stiri socante. Nu se mai vorbea de altceva: “ai vazut?”..., “ai auzit?”..., “senzational, nemaipomenit, nemaiintamplat, fenomenal"!...
Ne-am ingrozit de-a binelea si unii, ceva mai destupati la minte, au incercat sa ne atraga timid atentia la ce se intampla cu noi, dar din nou bunul nostru simt ne-a indemnat sa ne mangaiem cu gandul ca “dupa ploaie vine soare iar”, si ne-am pus pe asteptat in speranta ca “le va trece”...Si pe masura ce unii se distrau in mod masochist primind in extaz “jeturile” cotidiene de senzationalisme, ceilalti, “producatorii de mizerii”, au inceput sa se imbogateasca din ce in ce mai mult, pe masura cruzimii, nesimtirii si a sadismului lor...
Uzi leoarca si plini de laturi, satui de asteptat ca soarele normalitatii sa reapara, noi, oamenii ramasi cat de cat normali, am inceput sa ne intrebam cu ce am gresit si mai ales cand am inceput sa gresim. Am strigat la cei ce se distrau cu mizeriile pentru a le atrage atentia ca se lasa hipnotizati, dar prea ocupati fiind sa urmareasca serialele de senzational politic si social care ne inunda viata prin toate mijloacele de comunicare in masa nici nu ne-au bagat in seama.
Am incercat apoi sa ne revoltam impotriva celor ce ne turburau apele si profitau din plin de situatia creata, dar cum acestia au devenit foarte bogati, puternici si influenti prin lipsa noastra de reactie, ne-au redus la tacere cu avocati si forte “de ordine”. Deveniti intre timp minoritari, eram noi cei ce deranjam “(dez-)ordinea” lor, “(ne-)linistea lor publica”...
Si atunci din disperare, din lasitate, din teama de a nu mai fi priviti cu ura si prigoniti de profitori si de majoritatea transformata intr-o turma inerta, ne-am privit in ochi rusinati, noi cei putin ramasi si din ce in ce mai putin normali, cu jena unii fata de ceilalti si... am lasat bratele in jos, invinsi... Si atunci cand bombardati din toate partile cu nedreptati, negativisme si nerusinari am inceput sa-mi indrept pasii, sovaielnici, catre turma, cu inima impietrita, resemnat si “pregatit” sa fac “ca oaia”, am auzit din spate glasul nevinovat si plin de speranta al fiului meu: “drum bun, tati, si sa te intorci sanatos acasa!”...
Am simtit un cutit in inima, dar brusc lumina calda a dragostei lui, de fiu, m-a infasurat protectiv. Mi-am intors nedemn privirea si l-am zarit pe fiul meu, ramas normal pentru ca l-am educat normal, tinut de mana in mod normal de sora lui mai mare, ramasa si ea, in mod miraculos, normala, care ma intreba cu cel mai normal ton din lume: “tati, si cu noi cum ramane?”...
Mi-a navalit sangele in obraz de rusine in timp ce ultima picatura de om normal din mine mi-a strigat:
”Nu... Nu ai dreptul sa intri in turma!... COPIII TAI NORMALI, nascuti din dragostea a doi parinti normali, crescuti si educati in mod normal, AU DREPTUL LA O VIATA NORMALA!...”
Am simtit ca-mi cresc aripi. Brusc mi-a disparut orice teama de orice fel de consecinte. Am un razboi de dus, pentru o cauza dreapta: “Ca tata am obligatia morala sa las fiilor mei mostenire O LUME NORMALA!...”

Ramses
Cercetator


Sursa : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1471