Domnul Tismaneanu reuseste performanta rara de a scrie despre problemele fundamentale ale societatii romanesti intotdeauna captivant , cu o surprinzatoare prolificitate si usurinta , dar cu o inerenta ambiguitate contextuala .
Este foarte adevarat ca pentru o analiza obiectiva a sistemului comunist :
„ A disocia rolul Securitatii de cel al partidului, inclusiv in viata de apoi a regimului, ar fi o eroare. Cele doua institutii au fost mereu intrepatrunse, ingemanate, s-au sustinut si au colaborat cu perversa dragoste mutuala. Ca si NSDAP si Gestapoul. ”, pentru ca ambele institutii jucau un rol de maxima importanta in angrenajul sistemului .
Pe de alta parte, urmeaza o afirmatie care trezeste imediat rezerve :
„Nu voi obosi sa o spun: Securitatea a fost o institutie subordonata total (s.n.) partidului.”.
Despre ce fel de subordonare este vorba ? Daca discutam despre subordonarea politica si ideologica este foarte adevarat, dar pe de alta parte, membrii de partid tremurau categoric de frica securistior pentru ca Securitatea urmarea Partidul Comunist si nu invers . Nimeni nu a auzit vreodata de exemplu de membri de partid care ar fi plantat microfoane prin sediile Securitatii, si nici de securisti omorati sau batuti prin sediile Partidului Comunist ( bineinteles, ambele institutii raman la fel de criminale pentru ca nu exista nici o diferenta morala intre gura care da ordinul si mana care apasa tragaciul ).
In alta ordine de idei , este absolut salutar apelul la claritate morala si la distinctia, fundamentala pentru o societate normala , intre victime si calai :
„ Fara claritate morala ne ratacim in abulia mlastinoasa care pune semnul egalitatii intre victima si calau. ”
Din pacate, aceasta afirmatie postulata drept concluzie finala, nu decurge si din premise. In mod surprinzator pentru un analist al sistemelor politice ( post) comuniste de o asemenea anvergura, domnul Tismaneanu amesteca in aceeasi oala tortionarii calificati ai sistemului ( ofiterii de Securitate ) cu uneltele lor ( informatorii ) obtinute prin santaj criminal sau prin voluntariat la fel de criminal blamand in primul rand uneltele si mai putin manevrantii lor.
In sistemul criminal despre care discutam, informatorii de ambele tipuri puteau fi in orice moment sacrificati total si distrusi social si psihologic cum s-a intamplat recent cu Constantin Balaceanu-Stolnici, etc. spre deosebire de ofiterii de Securitate la care cruzimea era o sarcina de serviciu si care dispuneau intotdeauna de un statut special ( impunitate , omnipotenta financiara si psihologica ) care le permite sa tina si acum „conferinte” despre eterna lor lupta cu dusmanii mereu invizibili , de aici si de aiurea, ai romanilor . De altfel , sintagma „special(e)” este una cheie pentru intelegerea sistemelor totalitare.
Acelasi sistem criminal avea drept practica normala recrutarea de informatori-copii !! ( http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1167402-cazimir-ionescu-securitatea-recruta-copii-chiar-12-ani.htm ) despre care se vorbeste foarte putin . Din acest punct de vedere , nu informatorii ( respectiv unelte ale sistemului obtinute prin santaj , dar si prin voluntariat criminal … ) au fost de fapt baza sistemului, ci ofiterii de Securitate care , ca sarcina de serviciu prin fisa postului, ii recrutau pe primii.
Si daca tot am ajuns aici, ar fi bine sa aducem in discutie si problema la fel de grava a intelectualilor de mare calibru si a ofiterilor acoperiti , pe deplin conspirati, folositi de Securitate, in tara si in strainatate , inainte si dupa 1989 .
Cazul mitropolitului Bartolomeu Anania (http://www.evz.ro/detalii/stiri/mitropolitul-bartolomeu-anania-nume-de-cod-apostol-882223.html) devenit din … detinut politic la Pitesti … „misionar ortodox in America” ( ? ) si care in 1971 s-a retras o jumatate de an in …Hawaii dar cu simtul umorului : „ pentru a-si definitiva proiecte literare” ( ?!) este cel mai cunoscut. Recent am mai citit o surprinzatoare marturie sub anonimat care indica folosirea si in prezent a ofiterilor acoperiti ( oficial s-a recunoscut deja ca acestia exista in presa ) nu numai in domeniile foarte sensibile , ci la scara intregii societati :
„Una dintre misiunile serviciilor secrete este aceea de a avea un control permanent asupra societatii, in general si a institutiilor sau organizatiilor ,in special iar , modalitatea cea mai eficienta este aceea prin care, un (fost) lucrator se infiltreaza ,sub diverse forme si in diferite functii ,in institutia sau organizatia respectiva. In general, se prefera ca acesta sa acceada la o functie de conducere. In aparenta, structura de informatii pare sa fi renuntat la propriul angajat dar, ea il foloseste atat timp cat randamentul sau nu este influentat in mod negativ de vreo boala,de vreo incalcare flagranta a legii sau deconspirare iar, trecerea in rezerva nu inseamna ca structura de informatii a renuntat la acesta . Sa nu uitam ca , psihologia este o arma si ca orice arma ,trebuie controlata . Cum? Prin …ofiterii care conduc COPSI ” ( http://sergiusimion.blogspot.com/2010/06/ce-vraji-mai-fac-psihologii-romani.html?showComment=1321718007959#c3395928666639859197 )
Daca tot am vorbit despre scutul si sabia sistemului criminal de atunci , poate este momentul sa vorbim deschis si despre claritatea morala ( sau, dupa caz , lipsa ei ) a intelectualilor de calibru de acum dar care au trait in acel sistem in care afirmarea plenara in interiorul lui sau plecarea in exterior se puteau face numai cu anumite garantii sau cu aprobare „ de sus”. Aici statura morala a lui Paul Goma si a Hertei Muller trezesc in mod constant ostilitatea unora, remuscarile altora , dar in mod cert admiratia marturisita sau nu a tuturor, pentru ca nu mai lasa drept la replica decat onestitatii si sinceritatii autentice.
*) Vladimir Tismaneanu - Scutul si sabia sistemului comunist ; Despre Securitate si claritatea morala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu