Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Securitatea de ieri faţă în faţă cu tinerii de azi ( 1 )

Un articol al domnului Cristian Ghinea aparut pe Contributors.ro *) pune in discutie cea mai grava problema a societatii romanesti ramasa nerezolvata pana in prezent respectiv impunitatea tortionarilor ei . Comentariile de mai jos se refera la aceasta problema :



Sergiu Simion spune:
„ Imi pare rau ca folosesc astfel de cuvinte in spatiul public, dar sunt si cazuri in care cuvintele dure sunt bune la ceva ”.

Imi pare rau , dar in acest caz nu pot fi de acord cu Dvs , desi in ultima vreme in spatiul public romanesc aceasta maniera de abordare a disputelor politice recente ( inaugurata de Ion Iliescu care l-a facut pe Mircea Geoana prostanac ) ia amploare , din pacate, si printre intelectualii romani care ar trebui sa lupte pentru normalizarea spatiului public romanesc si nu pentru deteriorarea lui . Faptul ca adresati aici sapte epitete negative lui Plesita, cinci lui Iulian Vlad ,etc. nu rezolva absolut nimic si nu face decat sa ridice mingea la fileu adversarului care oricand va poate face cu ou si cu otet mult mai bine ( la noi insulta , injuratura, si atacul la persoana au fost si sunt inca „meserii” bine platite ! ) si , mai rau, oricand va puteti trezi actionat in justitie „ pentru calomnie ” pentru ca tot la noi , se stie, dreptatea umbla cam dintotdeauna cu capul spart iar justitia este cam tot timpul legata la ochi . Altfel spus, a avea dreptate si a avea reactii emotionale normale in fata abuzului si nedreptatii ( e adevarat, in acest caz indignarea este cel mai omenesc sentiment !) nu cred ca sunt arme suficiente pentru o disputa in spatiul public . In tara formelor fara fond, din pacate , cultura si civilizatia inseamna nevroza ( ar fi spus Freud ) dar , e adevarat, nu toti suntem dispusi sa facem aceasta „ nevroza ” pe care criminalii , tortionarii ,etc. nu o fac niciodata. Ei dintotdeauna mananca bine si dorm bine conform impunitatii si omnipotentei politice, psihologice si financiare de care dispun ( inca ! ) in mod inexplicabil pentru orice constiinta morala si normala , cu atat mai mult cu cat sistemul criminal pe care il reprezinta avea drept practica normala recrutarea de informatori-copii ! ( http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1167402-cazimir-ionescu-securitatea-recruta-copii-chiar-12-ani.htm ) . Din acest punct de vedere nu informatorii ( respectiv unelte ale sistemului obtinute prin santaj , dar si prin voluntariat criminal … ) au fost de fapt baza sistemului, ci ofiterii de Securitate ( adevaratii securisti nu se dadeau ofiteri, erau chiar ofiteri ) care ii recrutau pe primii ca sarcina de serviciu prin fisa postului. Acestea constituie adevaratele probleme si nu cred ca ele pot fi rezolvate prin antrenarea in dispute individuale de acest tip cu reprezentantii lui , pentru ca o societate care nu-si pedepseste legal nici criminalii si nici tortionarii , legalizeaza indirect si crima si tortura.
Dupa mai mult de 20 de ani care au fost irositi zadarnic, cred ca marele regret al romanilor si implicit al Romaniei , este acela ca personalitatile ei democrate, competente , oneste, tinere si nesantajabile , nu s-au coalizat nici pana acum intr-o miscare sociala autentica care sa initieze cu adevarat schimbarea intr-o tara care afirma mereu ca merge inainte , dar priveste mereu inapoi . Intrebarea fara raspuns este cine sau ce ( si de ce ) a impiedicat aceste personalitati care au atatea atu-uri , sa-si apere propriile interese pe termen lung si implicit interesele romanilor … . E ca si cum ab initio ar fi parasit ringul si ar fi aprobat in mod tacit ca Romania , prin absurd, sa „intre” in Europa condusa nu de democratii ei, ci de securistii ei .


@Sergiu SIMION spune:

Domnule SIMION, spuneti in finalul comentariului dvs. asa:

” Intrebarea fara raspuns este cine sau ce ( si de ce ) a impiedicat aceste personalitati care au atatea atu-uri , sa-si apere propriile interese pe termen lung si implicit interesele romanilor … . E ca si cum ab initio ar fi parasit ringul si ar fi aprobat in mod tacit ca Romania , prin absurd, sa „intre” in Europa condusa nu de democratii ei, ci de securistii ei .”

O sa incerc sa va dau un raspuns la aceasta “intrebare fara raspuns”. Raspunsul se gaseste in cea mai grava boala a romanilor – LASITATEA -.
LASITATEA explica, mai bine decat orice, imposibila coagulare a oamenilor de “calitate”.
Poate ca sunt multi romani de o calitate profesionala remarcabila (medici, profesori de matematica, mecanici auto, strungari, informaticieni, etc…)

Sunt RARISIMI insa romanii care AU DEMNITATE, CARE NU SUNT LASI. Moralitatea (in general) si DEMNITATEA (in special) sunt, dupa parerea mea, pe cale de disparitie in Romania…..

Vorba unui prieten:”Suntem putini, dar lasi”.

Sad, but true!



Sursa :

*) Cristian Ghinea - Mars inapoi/la lada de gunoi

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/mars-inapoi-la-lada-de-gunoi/


Niciun comentariu: