Candoarea umanista in fata junglei lui Meinong

„ Evenimentul care a putut şoca (s.n.) întreaga noastră comunitate academică în ultimele zile  se rezumă la faptul că puterea actuală a reformat o bună parte a consiliilor ministeriale aferente învăţământului şi cercetării: lista noilor componenţi ale acestora exclude marile universităţi sau le reprezintă nesemnificativ, indică o prezenţă masivă a persoanelor implicate politic sau doar clientelar în raport cu puterea, iar programul anunţat pentru activitatea viitoarelor consilii este decis să rupă firava tradiţie a evaluărilor internaţionale, subordonând cercetarea ştiinţifică lumii politice şi criteriilor identităţii naţionale. Bineînţeles, acest fapt este contrar statutului cunoaşterii umane în general, care nu poate avea alt obiect decât cele universale, iar acest lucru nu a putut fi contrazis de nimeni de la Platon încoace.”

Asa incepe un articol despre situatia stiintei romanesti aparut pe platforma Contributors.ro (Alexander Baumgarten - Ştiinţa a fost aservită lumii politice ) care , in esenta,  descopera abia acum ca apa este lichida.  

Dupa 27 de ani de tranzitie, democratie sau ceea ce exista de fapt  la noi in locul ei ,  candoarea autorului care ne scrie oarecum din turnul de fildes al filozofului este de-a dreptul impresionanta daca ne gandim ca vorbim de fapt despre un secret al lui Polichinelle , dar pe care autorul il descopera abia acum.

In esenta , cataclismul reclamat de autor nu mai tine de valorile,  dilemele si problemele umaniste sau stiintifice ci de foarte  pragmaticul acces la resurse si la decizie :

„ Bineînţeles că evenimentul este revoltător şi frustrant în raport cu idealurile de performanţă internaţională care au fost cultivate în câteva institute onorabile de cercetare din România, împotriva cărora este acum dirijată suma organismelor care vor finanţa, juriza, monitoriza în viitorul apropiat cercetarea românească (şi, poate, o vor reprezenta în organismele internaţionale de profil, dacă vor dori şi vor avea, desigur, membri care să vorbească o limbă de circulaţie internaţională.”

Dupa autor, vina pentru aceasta situatie ar  apartine in exclusivitate clasei politice :

„Acest grup a dat tonul, uneori şi oponenţii l-au imitat. Cu toţii au constituit o clasă de mică boierime locală, (li s-a dat adesea numele de “baroni”), iar în mediul universitar lor le-au corespuns figuri cu putere instituţională din deceniul trecut şi, bineînţeles, pletora micilor universităţi de provincie care dau balastul învăţământului şi cercetării actuale, dar şi titluri universitare care sună bine pentru clasa politică (a fost deja comentat în presă faptul că în actualul parlament majoritatea membrilor este absolventă de asemenea mici universităţi). Prin contradicţia sa cu statul de drept (corupţie, mită, plagiat, clientelism, etc.) această clasă deţine practici despre care ne putem închipui că au proliferat anterior primelor voievodate, în absenţa unor legi universale.”

Daca accesul la resurse depinde exclusiv de bunavointa puterii respectiv a clasei politice , calitatea  universitatilor romanesti  ar depinde in primul rand de politica de sprijinire ( sau nu )  a performantei de catre stat :

„ Cum să construieşti, apoi, în marile universităţi, motivaţia membrilor ei de  a determina urcarea în clasamentele internaţionale a universităţii, dacă statul nu duce o politică de sprijinire a performanţei ?”
 

Cauzele decaderii invatamantului, stiintei si cercetarii ar fi deci exclusiv de ordin politic , adminstrativ si  institutional ( blocarea expertizelor internationale ale proiectelor de cercetare , separarea cercetarii de invatamant in ministere diferite , absenta din Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice a umanistilor, etc.).

In urma acestei analize pentru care nu exista trecut deoarece in acest caz totul pare sa porneasca doar  de la prezent , autorul  prognozeaza  cu optimism o coeziune utopica a lumii intelectuale „în faţa neîncrederii în stat şi în interesul acestuia de a o sprijini”,  teza de baza fiind aceea ca in aceasta situatie : 

„ ...va reapărea un consens asupra ideii că orice cercetare serioasă, orice performanţă umanistă notabilă se va face de acum încolo aşa cum se făcea şi mai demult, adică fără sprijinul statului, ci doar prin sacrificii personale, mereu contra instituţiilor şi din pură pasiune.”

Aceasta utopie este secondata de o alta prognozata in care nemultumirile „celor prostiti de regim”  , criza valorilor si saracia produse de acest tip de putere ar putea deveni mediul in care :

„... intelectualul ar putea recâştiga, măcar pentru o perioadă (s.n.), locul de formator de opinie pe care l-a pierdut constant în ultimele două decenii în raport cu tabloidul sau cântăreţul de manele”.  

Din nefericire, intre romantismul filozofic al autorului care lasa impresia  ca nu cunoaste un trecut social de aproape 3 decenii  si complicata realitate si societate romaneasca nu prea exista multe puncte de contact in primul rand pentru ca ceea ce prezuma drept viitoare consecinte : 

"...o descurajare a cercetării ştiinţifice de performanţă, o discreditare socială a învăţământului şi cercetării umaniste, o deconectare de la valorile şi practicile europene, o lume aservită politicului şi asigurarea unei populaţii tot mai puţin elevate, aşadar tot mai uşor de manipulat electoral ”. 

sunt mai degraba caracteristicile prezentului decat ale unui viitor care nu a inceput inca.

Altfel spus, revolta filozofica este una corecta in sine , dar in acelasi timp doar emotionala si inadecvata prin abordare si metodele aplicate .

Prima eroare fundamentala este aceea ca face abstractie de trecut . Problemele „umanioarelor” si ale cercetarii stiintifice nu sunt de azi , de ieri , ci sunt unele cronice , dar de care autorul nu aminteste deloc. 

A doua eroare fundamentala este aceea ca pentru toate problemele domeniului umanist invinovateste doar clasa politica si nomenklatura comunista ca si cum mediul universitar si academic nu ar avea si problemele sale specifice. 

In sfarsit , a treia eroare de proportii este aceea ca pur si simplu ocoleste realitatea sociala pe care o vede doar de la distanta si dintr-un turn de fildes.

In esenta, subfinantarea invatamantului si cercetarii stiintifice prin intersectarea deciziilor politice, administrative  si profesionale este o realitate care dureaza de ani de zile , dar care nu poate explica adevaratele  probleme ale invatamantului si cercetarii , in general ale intelectualilor si „formatorilor de opinie” care sunt de cu totul alta natura decat cele strict financiare.

Autorul deplange faptul ca locul de formator de opinie a fost ocupat de „tabloid si de cântăreţul de manele” , dar  fara sa explice si de ce s-a intamplat asa. 

Aici avem o mare surpriza. Contrar opiniilor curente , nu decizia politica si financiara a adus tabloidul si cantaretul de manele in prim plan,  ci chiar domeniul care ar fi trebuit sa le respinga.  

Dupa profesorul Peter Gross,  marea problema a societatii romanesti este cultura (si implicit educatia) , degradarea generala societatii romanesti din ultimele decenii fiind o cruda realitate . 

Cultura este o variabila cheie deoarece defineste modul in care lucreaza sistemul politic  sau alte sisteme și instituții ale unei societăți :

„ … nu politica, nu economia, nu alte lucruri care de obicei definesc un sistem sunt principalii vinovaţi de starea mass-media, ci cultura, valorile, atitudinile, pentru că asta se traduce în practici și aici e problema cea mai mare."

( Peter Gross - Intoarcere in laboratorul romanesc . Mass-media dupa 1989 , Editura Nemira, Bucuresti , 2016 )

Revenind la subiect,  cercetarea stiintifica, invatamantul, mediul universitar si academic ar fi trebuit sa-si rezolve singure propriile lor probleme , mai putin finantarea ( au avut suficient timp aproape trei decenii ) si sa lupte pentru autonomia propriului domeniu , dar corifeii lor au avut cu totul alte prioritati si aici avem adevarata explicatie a starii de fapt. Altfel spus , comportamentul cinic al puterii politice nu s-ar fi putut manifesta fara concursul tacit sau explicit al altor instante care isi incalca in mod evident normele deontologice :

„ Modificarea codului penal pentru a scoate infractorii din puşcării pentru a salva colegii de partid şi rezumarea dreptului de a evalua şcoli doctorale exclusiv (s.n.)pentru un consiliu clientelar puterii sunt fenomene înrudite: astfel, baronii locali vor avea în continuare mici universităţi la dispoziţie (s.n.), prin toate târgurile, pentru a-şi acoperi blazonul cu titluri râvnite iresponsabil.”

Sigur ca  politicienii sunt principalii vinovati , dar pana la urma diplomele era emise  totusi de universitati , nu ? 

Daca privim lucrurile mai de aproape observam in mediul academic si universitar acelasi decalaj intre declaratii si intentii , intre  vorbe si fapte pe care il observam si la politicieni.

In esenta , revolta umanistilor  are loc abia acum cand a ajuns cutitul la os , respectiv la finantare si putere  :

„… pe termen mediu şi lung, încă mai sunt speranţe să schimbăm ceva în esenţa politicilor de finanţare a cercetării şi învăţământului superior, respectiv a exercitării puterii (s.n.) în lumea academică românească."

Valentin Naumescu  

Slava Domnului ca s-a intamplat chiar si in ultimul ceas , dar aceasta este povestea cu mintea de pe urma a romanului pentru ca barbarii sunt deja in cetate si nu poti inca sa-i arunci afara pentru ca odata cu apa din copaie arunci si copilul.

Daca ar fi existat si interesul necesar, o privire lucida asupra mediului universitar si academic ar fi observat de multa vreme primele semnele ale cancerului care a infestat societatea romaneasca si poate s-ar fi evitat metastaza de acum daca mediul universitar si academic si-ar fi facut ordine in propria ograda si ar fi eliminat pionii otraviti ai sistemului, dar se pare ca erau prea multi si prea bine infipti. 

Probabil ca multi dintre absolventii Facultatii de Filozofie au fost socati si s-au simtit ultragiati sa afle ca marele lor profesor Mircea Flonta a fost de fapt un informator al Securitatii sub numele de cod „Albu ” inca din timpul liceului (http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/academia-romana--cerul-patat-al-culturii-noastre--apel-la-patriotism--initiat-de-un-utecist-si-semnat-de-cativa-comunisti-si-securisti---opinie-440610 ) dar fi o mare naivitate sa crezi ca Securitatea nu si-a plantat colaborataori de nadejde exact la varful facultatilor de stiinte sociale care erau indispensabile pentru obtinerea controlului social si in formarea mentalitatilor.

Primul simptom al cancerului social a fost reabilitarea si recuperarea  rapida a profesorilor de la Academia „Stefan Gheorghiu” si replantarea lor in universitati. 

Al doilea a fost ceea ce nici Ceausescu nu a indraznit sa faca in vremea sa , respectiv militarizarea mascata a domeniului psihologic si sociologic. 

A aparut  din neant ( ?) specializarea  de „ psiholog in domeniul securitatii nationale” iar  Facultatea de Psihologie a inceput sa gazduiasca workshop-uri tematice de genul „Evaluarea psihologică pentru permisul de port-armă: prevederi legale, cerinţe metodologice şi promovarea de bune practici ”,  psihologii civili  obtinand dreptul de a elibera avize de port-arma ( nici o reactie a mediului unieversitar si academic ! )    

Nici Facultatea de Sociologie nu s-a lasat mai prejos. A devenit Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala in care se organizeaza masterate de securitate si cursuri de psihologia intelligence-ului ( nici o reactie a mediului universitar si academic ! ) .

Dupa facultati , s-au molipsit imediat si universitatile romanesti inclusiv cele care se declara crestine.  Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” este atat de crestina incat a devenit brusc interesata de studiile de securitate (http://iss.ucdc.ro/revista-pdf/us4.pdf ).

De aici si pana la Academia Romana nu a mai fost decat un pas si povestea a mers mai departe . Stafeta a fost preluata si ridicata la un nivel calitativ superior , aceasta onorabila institutie fiind foarte interesata de un simpozion stiintific de genul :

„SECURITATEA NAŢIONALĂ ÎN SOCIETATEA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE. INTELLIGENCE (s.n.) , CUNOAŞTERE STRATEGICĂ ŞI DECIZIE”.  

(http://militar.infomondo.ro/actualitate/conferinta-securitatea-nationala-in-societatea-bazata-pe-cunoastere-intelligencecunoastere-strategica-si-decizie.html ), 

simpozion pe care l-a si gazuit de altfel ( nici o reactie a mediului universitar si academic ! ).

Toate acestea nu au existat nici pentru autorul articolului  , nici pentru ceilalti autori de pe Contributors.ro  oripilati abia acum  ( adica dupa mai mult de doua decenii !)  de ceea ce se intampla cu domeniile umaniste ,  mediul universitar si academic in care  prioritatile nu  sunt stabilite in interiorul fiecarui  domeniului si  de catre cei indreptatiti , ci de catre cei care au ( sau si-au dat ) dreptul de a lua decizii in locul si in numele lor.

In aceste conditii nici nu ar fi putut fi altfel. Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. 


http://www.contributors.ro/editorial/stiinta-a-fost-aservita-lumii-politice/#comment-313129