Un articol aparut recent pe platforma Contributors.ro ( “ MihaiMaci – Despre sfinti si (con)damnati “ ) pare scris dupa principiul
antrenamentului pompierilor care mai intai aprind un foc , pentru a avea motive
sa-l stinga ulterior .
Autorul are o capacitate rara, demonstrata si in alte articole
publicate pe aceasta platforma, de a glisa
cu o remarcabila usurinta intre planurile , domeniile , categoriile si
conceptele folosite fiind un adevarat maestru al eclectismului , ambiguitatii ,
sofismelor si al tehnicii ancestrale a jumatatii de masura ( 50% adevarat/ 50%
fals ) intalnita de regula nu in polemicile culturale , ci in zona obscura a manipularii , diversiunii si dezinformarii.
In cazul de fata de ne
ofera inca o delectare ( de fapt,
recidiveaza ) cu un text-fluviu in acelasi stil eclectic inconfundabil
in care ne-a descris anterior “
dezamagirea democratica “ (!) amestecand
de-a valma :
“ …. antiamericanismul (dublat sau nu de antisemitism), Coaliţia
pentru Familie, nostalgia trecutului ceauşist, admiraţia pentru liderii
autocraţi (în frunte cu Vladimir Putin), homofobia, conspiraţionismul,
dacomania, pietatea dedicată “mărturisitorilor din temniţele comuniste”,
alunecarea în miraculos, religiziotatea patetică a neofiţilor, ascensiunea
fundamentalismelor de tot soiul, complexul cetăţii asediate, imaginea
străinului ca invadator şi exploatator, toate – şi încă altele – se agregă, din
în ce mai mult, într-o ideologie coerentă şi compactă. Succesul ei este
previzibil, cu atât mai mult cu cât vine pe fondul absenţei oricărui liant
comunitar al lumii noastre.”
(http://www.contributors.ro/administratie/dezamagirea-democratica/).
In cazul de fata autorul ne
ofera simple opinii lasand
problema argumentarii lor in seama surselor
citate :
“ D-l Mihai Demetriade, cercetător la CNSAS, a publicat (în
“Caietele” insituţiei) un studiu în care arată – printre altele – că episodul
maxim al ororii penitenciare româneşti, Piteştiul, nu a fost programat în
detaliu de autorităţile comuniste (care – neîndoielnic – au supervizat totul),
ci s-a bazat şi pe “improvizaţii” care au actualizat tehnici ale violenţei pe
care torţionarii din celule şi le însuşiseră în formarea lor legionară. Nu e un
secret pentru nimeni dimensiunea violentă (şi violenţa ca instrument
soteriologic) a(l) Legiunii. Imediat, d-l Demetriade a fost acuzat a) că
vehiculează teme ale foştilor supervizori securişti ai ororii şi b) că
deculpabilizeaâză adevăraţii vinovaţi, c) profanând memoria victimelor lor. Nu
cred că aceste acuzaţii se susţin; mie unuia textul d-lui Demetriade mi s-a
părut (s.n.) temeinic document şi
coerent.”
Pe de alta parte, autorul articolului se pare ca nu face distinctie intre exprimarea unei opinii diferite , argumentarea la obiect si atacul la persoana.
In aceeasi ordine de idei , evita sa se pronunte transant intr-o chestiune de igiena a vietii publice . Limbajul grobian si provocator folosit recent pe o retea sociala de catre Madalin Hodor (https://www.facebook.com/madalin.hodor/posts/423957301850760 ) , un istoric-cercetator din Romania anului 2019 , este incalificabil si oscileaza intre cel promovat de Gabriela Firea (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/femeia-de-la-care-a-pornit-scandalul-cu-gabriela-firea-si-spitalul-pentru-copiii-bolnavi-de-cancer-a-fost-data-afara-din-televiziune-1209590 ) si cel folosit "celebrul" Mihai Marginean (https://youtu.be/ybDwHGy5Mt4 ).
In acest caz autorul este extrem de conciliant si apeleaza la eufemisme si paralogisme ( dezacordurile multiple cu un anumit punct de vedere , nu valideaza in mod obligatoriu acel punct de vedere … ) :
“ În polemica ce s-a inflamat, după sinteza propriilor
cercetări într-un interviu acordat de d-l Demetriade la RFI, câţiva dintre cei
care s-au situat de aceeşi parte cu dânsul – d-l Mădălin Hodor (care, cu o
formulare cel puţin neinspirată (s.n.) a alimentat “scandalul”), d-l
WilliamTotok şi d-l Vladimir Tismăneanu – au fost atacaţi într-un mod care mi
se pare a constitui dovada cea mai evidentă a a adevărului spuselor celui
dintâi.”
Problema este ca studiul invocat de autor , dar pe
care il citeaza fara sa-i spuna titlul deoarece se refera exact la cei care investigau ce se intampla in inchisorile politice (“Istoricul Serviciului de
contrainformații penitenciare (1949-1967)” ) si fara sa-i analizele argumentele , este puternic contestat si in egala masura, de
pe baricade extrem de diferite :
https://www.marginaliaetc.ro/d-p-aligica-am-citit-materialul-prezentat-ca-sursa-a-noii-teze-istoriografice-privind-fenomenul-pitesti-reactia-aici/
https://www.mediafax.ro/social/istoricul-marius-oprea-despre-hodor-si-demetriade-preiau-pasaje-din-actul-de-acuzare-al-securitatii-18522812
Pe cale de consecinta , nu putem identfica in textul
autorului o argumentare clara , o
analiza la obiect , etc. ci doar enuntarea unor teze si perspectiva personala a autorului :
“ Scopul acestui text nu e nici acela de a acuza, nici acela
de ce a scuza şi, la modul general, nu e acela de a judeca. Teza lui e aceea că
în paralel cu elaborarea unei istoriografii academice despre trecutul recent,
acesta din urmă se sedimentează în mentalul public independent (s.n.) de
discursul istoric , din care preia anumite elemente şi respinge altele, până
când se consolidează suficient pentru a-i pune în discuţiile concluziile.”
Cu alte cuvinte, autorul
nu face nimic altceva decat sa se ralieze unui anumit curent de opinie la care
doreste probabil sa capteze prozeliti dupa principiul “ crede si nu cerceta”,
dar uita ca cititorii si cetatenii in general au si ei dreptul sa-si formeze
propria lor opinie care nu trebuie sa fie neaparat identica cu cea propusa de
formatorii ( sau deformatorii ) de opinie ai momentului .
In realitate, toate acesta tevatura este o furtuna intr-un
pahar cu apa anihilata din start de un document oficial al statului roman .
Raportul Final al
Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste din Romania ,
supervizat de catre profesorul Vladimir Tismaneanu in calitate de presedinte
, este un document care defineste exact sediul
materiei in aceast speta si lasa fara obiectul muncii aruncatorii de fumigene :
" Imediat după înfiinţarea Securităţii, la 30 august 1948,
organele represive şi-au intensificat acţiunile de supraveghere a tuturor
cultelor, prin intermediul Serviciului III din cadrul Direcţiei I. S-a urmărit
infiltrarea Bisericilor cu informatori, iar mănăstirile au devenit„obiective”
aflate cu prioritate în atenţia Securităţii, fiind considerate potenţiale
locuri de găzduire a elementelor legionare sau din rezistenţa armată. În
intervalul 1948-1953 numeroşi preoţi, călugări şi teologi ortodocşi cu
manifestări ostile regimului, cu trecut legionar sau doar inventat (s.n.)au
fost anchetaţi, arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare.Aceeaşi acuză de legionarism s-a vehiculat cu precădere şi
cu prilejul celuilalt val de arestări care s-a produs după 1958. Potrivit unor
istorici, tabelele cu preoţii aflaţi în detenţie între 1959-1962 indică o
preponderenţă a clericilor apolitici (s.n.) ; însă între cei implicaţi politic dominau
legionarii. Dar este foarte probabil că în mai multe cazuri această etichetă a
fost folosită pentru a justifica arestarea, judecarea şi condamnarea unor
persoane incomode pentru regim sau din răzbunare(s.n.)”.Chiar şi mişcării
spirituale Rugul Aprins i s-a aplicat eticheta infamantă (s.n.)de organizaţie
legionară („asociaţie mistico-legionară”), iar iniţiatorii ei, precum şi unii
frecventatori au sfârşit în închisorile regimului."p.461
"În anul 1957 Securitatea organizează al doilea proces
al „reeducării” (procesul Vică Negulescu) cu scopul de a arunca vina ororilor
petrecute în închisorile româneşti asupra mişcării legionare care ar fi
organizat întreaga acţiune spre a sabota „opera de reeducare a
deţinuţilor”(s.n.). Înscenarea eşuează datorită curajului şi inteligenţei celor
acuzaţi pe nedrept, ei arătând, în cursul procesului, că totul a fost organizat
din ordinul Securităţii (s.n.). Întregul lot de 8 acuzaţi a fost condamnat la
pedepse între 15-22 ani muncă silnică". p.163
"Varianta oficială asupra acţiunii de ,,reeducare”
stabilea drept vinovaţi pentru iniţierea şi desfăşurarea actelor de teroare din
penitenciare, foştii studenţi legionari ( s.n.), deşi este evident că într-un
stat totalitar, nu se putea acţiona fără aprobarea conducerii centrale(s.n.),
iar reţeaua închisorilor nu putea fi controlată de adversarii comunismului, de
legionari" (s.n.). p.274
Sursa : https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf
Daca autorul ar fi avut curiozitatea sa citeasca cu atentie acest
document oficial al statului roman , nu ar mai fi sarit in gol fara parasuta ( ca si altii, de altfel ) si nu ar mai fi
construit(scris) un colos cu picioare de lut .
Cum n-a facut-o, articolul ramane pentru posteritate, iar colosul , picioarele si lutul ( cu toate
filozofemele , sofismele , tezele , postulatele si ingredientele din el ) pot fi oricand analizate cu maxima deferenta si spre delectarea tuturor ( problema este si
daca merita acest efort …).
In sfarsit, sa vedem si partea plina a paharului . Autorul nu
face de fapt nimic altceva decat sa promoveze o viziune ( care eventual nici nu-i aprtine ) ,
deci scapa ieftin si se poate considera o persoana norocoasa. Nu acelasi lucru
se poate spune despre ceilalti combatanti pe noul front din Est care ajung in conflict deschis cu deontologia , morala si trecutul istoric.
Situatia cea mai ingrata o are profesorul Vladimir
Tismaneanu . Dupa ce in 2006 a supervizat si creditat Raportul Final in care a
definit pe multe pagini sediul materiei in problema reeducarii de la Pitesti , promoveaza
in 2019 pe o retea sociala o pozitie particulara care contesta documentarea
si pozitia exprimate in acel document oficial :
“ Iata ce are de spus , cat se poate de firesc si de
adecvat(s.n.) , istoricul Ottmar Trasca despre acest jalnic episod :
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=507998169754185&id=100016320197874 “
Foarte interesant, aceasta promovare este negata ulterior de
catre profesorul Tismaneanu , dar intr-un mod , sa-i spunem , neconvingator :
“ Cum am devenit huligan: Deci dl Papahagi mi-a atribuit un
citat. Nu era al meu. I-am semnalat politicos eroarea pe baza careia si-a
construit o demonstratie, preluata de site-ul ILD. Dl Costin Andries, cu
stiuta-i expertiza in domeniu, imi da un tag anuntandu-ma ca, da, citatul
incriminat de dl Papahagi nu era din mine, ci din Ottmar Trasca. Dar vina mea
este ca semnalasem contributia lui OT la discutie fara a ma fi delimitat apasat
(unde se vede delimitarea “neapasata” ?! - n.n.) . Atat domnul Papahagi, cat si
domnul Andries ar face un bine spatiului intelectual lasand ca discutiile sa
fie purtate de cei care au habar de subiect (s.n.) . Si, nu in ultimul rand,
situatia imi aminteste de "stilul" revistei "Saptamana".
Facaturi, insinuari, plastografii, calomnii...”
Vladimir Tismaneanu
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=508669319687070&set=a.110594796161193&type=3
Problema ( de fapt, dilema
) , ramane . Pe de alta parte , chiar
daca este prezentata in mod public, ea tine
doar de spatiul personal si de libertatea opiniilor emitentului , deci trebuie sa-i respectam acest drept si aceasta optiune .
Pe cale de consecinta , rafuiala atat de indarjita din 2019 cu
trecutul istoric se inscrie intr-o lunga traditie care depaseste perioada
comunista si se regaseste inclusiv dupa 1990. Dincolo de rescrierea si falsificarea
istoriei atat de specifice comunistilor care spre deosebire de nazisti nu si-au recunoscut si
si-au ascuns intotdeauna crimele si urmele, si de vanatoarea de legionari ( reali sau
inventati ) de catre Securitate de la instaurarea comunismului si pana la
caderea lui , avem de-a face cu o tema
recurenta , in bucla, tema care
revine periodic pe tapet din anii 1990 si pana acum.
In alta ordine de idei trebuie sa recunoastem cu onestitate ca
dupa trei decenii de democratie nu traim in cea mai buna dintre lumile posibile
, ci intr-una din cele mai interesante societati post-factuale construita dupa
logica lui Buridan respectiv de genul “ Opinion
vs. Fact” ( apud Georges Friedman ) in care
fiecare alege in ce vrea sa creada , respectiv
o lume magica in care sub ceva se
gaseste altceva si nu se mai disting clar domeniile, categoriile , conceptele ,
principiile, valorile , progresul de
regres , stanga de dreapta , binele de rau,etc.
Cum aceasta este lumea in care suntem condamnati sa traim si speranta moare
intotdeauna ultima , nu ne ramane decat sa speram ca intr-un viitor inca
nedefinit s-ar mai putea schimba ceva in aceasta prabusire generala a reperelor istorice,
politice , culturale si morale.
http://www.contributors.ro/cultura/sfinti-si-condamnati/#comment-392493
