Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke

luni, 22 aprilie 2024

"Crunch mode" sau despre tensiunile si blocajele din organizatiile umane. Update

        

                                                     In interiorul labirintului


"O insulta verbala echivaleaza cu un pumn"

Manualul canadian de management pentru centrale nucleare 


Ilustratie la :
Franz Kafka - Castelul
Editura pentru Literatura, Biblioteca pentru toti, 1968


Sursa : Andrew Lokenauth ( LinkedIn )


Cei care si-au trait tineretea si maturitatea in comunism cunosc foarte bine atmosfera tensionata din multe institutii, organizatii, intreprinderi , uzine , fabrici, scoli , spitale , etc. unde pe langa aberatiile propagandei comuniste oamenii mai  trebuiau sa suportate si sefii autoritari care isi terorizau subalternii. 
In realitate, arbitrariul , abuzurile , sicanele si tracasarile erau o politica de stat intr-o societate de tip carceral  in care decizia politica era prevalenta in raport cu decizia profesionala. 
Din motive lesne de inteles  in perioada comunismului nu au existat studii psihologice sau sociologice care sa se aplece asupra acestor probleme care atingeau o zona tabu si care nu au disparut brusc odata cu caderea comunismului. 
Mai rau decat atat, acestea se prelungesc pana in zilele noastre si in alte forme. 
Cand dupa dupa trei decenii de libertate si democratie o invatatoare urla la scolarii ei si ii insulta la lumina zilei, cand o profesoara universitara isi insulta si traumatizeaza studentii , cand un sef de la Iinspectoratul General pentru Situatii de Urgenta  isi trateaza subalternii ca pe detinutii de drept comun sau cand un medic nenoroceste pacientii si isi terorizeaza subalternii iar societatea cu instantele ei cu tot este incapabila sa rezolve aceste cazuri *) avem confirmarea faptului ca toate aceste patologii sociale persista si acum, daca nu  chiar s-au amplificat la alta scara.
Pe de alta parte, aceste patologii sociale erau ( sau ar fi trebuit sa fie ) si sunt zone de mare interes pentru psihologi,  sociologi si medici, cu atat mai mult pentru angajatii care le suporta.
Din acest punct de vedere in urma cu 29 de ani am fost pus intr-o situatie inedita. 
Jerry Armitage, un sef de departament din partea partenerului canadian la CNE Cernavoda unde eram angajat ca psiholog , m-a intrebat daca pot face o evaluare a starii departamentului pe care il coordona ( prin contractul de asistenta semnat intre partea romana si partea canadiana, sefii din partea canadiana erau secondati de sefii din partea romana ).
Solicitarea a fost pentru mine o minge ridicata la fileu. O asemenea tema ma interesa de multa vreme , dar cu toate ca eram angajat de ceva ani nu gasisem ocazia sa pot face acest tip de evaluare in mod oficial deoarece nu mai primisem niciodata o asemenea solicitare.
In sfarsit, ma interesau la fel de mult stresul organizational foarte prezent in aproape toate institutiile, intreprinderile si organizatiile din Romania comunista inclusiv acolo unde lucram si cu atat mai mult cauzele lui.
Eram angajat de cativa ani la CNE Cernavoda si la fel de  stresat ca toti colegii mei din departamentul la care eram arondat initial (aveam un sef dificil) , dar nu puteam defini foarte clar de ce .
Atunci mi-a venit ideea sa aplic acest tip de chestionar in departament respectiv mie si colegilor mei si am avut o revelatie. 
Dincolo de sicanele sefului, cauza principala a stresului pe care il traiam si noi , si altii era faptul departamentul unde eram arondat( la fel ca alte departamente din centrala ) , ca organizatie umana se afla in stare de ineficienta sau blocaj, din cauza modului in care era condus. 
Altfel spus , departamentele ca organizatii umane , pur si simplu nu functionau sau mai exact se aflau in starea pe care manualele de management canadian o denumeau  " crunch mode" ( stilul/modul scrasnit ), stare in care angajatii munceau peste program, ramaneau constant sarcini neindeplinite la timp, toti erau obositi iar starea de tensiune din departament  , nemultumirile angajatilor si conflictele faceau parte din cotidian **).   
Pe de alta parte , aceasta evaluare era un cartof fierbinte pentru partea romana si cu atat mai mult pentru psiholog. Am cerut detalii ca sa inteleg mai clar la ce se refera deoarece ma temeam de clasica evaluare a potentialului angajatilor pentru ca aceasta a fost si este inca o preocupare dominanta ***) .
Nu a fost cazul, canadianul nu era interesat de persoanele ca atare, ci doar de starea departamentului in ansamblu.
Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-i prezint cam ce ar putea insemna o asemenea evaluare si in acel context social ( ne aflam in anul 1993 ) dat fiind ca era vorba despre doua culturi organizationale, doua mentalitati , doua culturi , doua sisteme si doua tari diferite si l-am intrebat direct daca imi poate oferi garantii ca aceasta evaluare nu implica riscuri asupra statutului psihologului.
Se gandise deja la acest aspect si la forma sub care trebuie prezentata necesitatea acestei evaluari , respectiv o solicitare oficiala a partenerului canadian pentru a identifica cele mai bune solutii de colaborare.
Am convenit impreuna ca el sa solicite conducerii canadiene acest tip de evaluare a departamentului pe care il conducea , iar eu sa prezint conducerii romane un material de sinteza legat de blocajele din intreaga centrala identificate prin interviurile de analiza muncii pe care le-am avut din 1987 in departamentele centralei.
In final au rezultat doua sinteze care se refera la stari de fapt de acum 29 de ani care mai prezinta interes doar din punct de vedere istoric . Prima pe care am prezentat-o conducerii romane de atunci se referea la zonele in care au fost identificate disfunctionalitati si blocaje din centrala la nivel global , la nivel specific si in relatia cu partenerul roman/strain :



( 1993 )



A doua sinteza se referea la starea unei organizatii respectiv la starea departamentului pe care il conducea Jerry Armitage. 

In acest caz am folosit un chestionar elaborat pe baza variabilor identificate la nivelul unei organizatii umane ( Rensis Lickert - Human Organization : Its Management and Value , 1967), care se pot afla intr-una din cele 4 stari posibile ( optima, functionala, ineficienta, blocaj ) :



                                  VARIABILE ORGANIZATIONALE 

Rensis Lickert - Human Organization : Its Management and Value , 1967) 


1.Gradul de incredere in personalul subaltern. 
2.Gradul de libertate in care subalternii discuta problemele muncii lor cu superiorii imediati. 
3.Gradul in care superiorii consulta si tin seama de parerile subalternilor in rezolvarea problemelor. 
4.Metode de stimulare folosite 
5.Gradul raspunderii resimtit de fiecare membru pentru realizarea obiectivelor firmei(organizatiei). 
6.Volumul comunicatiilor avand drept scop realizarea obiectivelor firmei. 
7.Principalele directii ale fluxului informational. 
8.Gradul in care informatiile (instructiuni, dispozitii, ordine) sunt acceptate de subalterni. 
9.Gradul preciziei informatiei transmise de sus in jos. 
10.Contactul cu subalternii (in ce masura conducatorul cunoaste greutatile intampinate de subalterni). 
11.Intensitatea si caracterul contactelor intre conducatori si subalterni. 
12.Numarul colectivelor sudate in cadrul organizatiei. 
13.Nivelul ierarhic la care se iau deciziile formale. 
14.Orientarea decidentului dupa situatia existenta la nivelurile inferioare. 
15.Utilizarea cunostintelor specialistilor in luarea deciziei. 
16.Antrenarea subalternilor in procesul luarii deciziilor privind propria lor munca. 
17.Situarea deciziilor la nivelul optim (in acord cu motivatiile subalternilor). 
18.Modul de a trasa sarcinile. 
19.Atitudinea grupului (membrilor) fata de obiectivele firmei (organizatiei). 
20.Gradul de centralizare al controlului. 
21.Gradul si directiile de influenta ale organizatiei neformale. 
22.Modul de utilizare a rezultatelor controlului. 

 

In final a rezultat un profil grafic de forma de mai jos  urmat de o prezentare in detaliu unde era descrisa concret starea fiecarei variabile. 

 
Profilul organizatiei umane
  ( 22 Variabile )


Nu am avut un feed-back de la conducerea centralei asupra evaluarii trimise in care prezenta blocajele identificate in interviurile de analiza a muncii.
In schimb am avut un feed-back foarte bun de la Jerry Armitage , o persoana foarte deschisa si comunicativa cu care anterior avusesem multe discutii despre cultura organizationala canadiana care ma interesa in mod deosebit deoarece era total diferita de cea autohtona ****) .
Dupa ce canadianul a primit prezentarea , a citit-o cu capul in maini si o jumatate de ora nu s-a clintit de la birou  . Explicatia era  simpla. Mai mult de 2/3  dintre variabilele organizationale erau in stare de ineficienta si blocaj, stare in care se aflau cele mai multe intreprinderi si institutii din timpul comunismului din cauza conducerii autoritare. 
Scopul principal in acest caz era controlul comportamentelor angajatilor , iar  obiectivele erau in plan secund sau chiar lipseau cu desavarsire.
Dincolo de aceste experimente inedite din "laboratorul  romanesc" cum inspirat l-a denumit dr. Peter Gross (cf : Intoarcere in laboratorul romanesc . Mass media dupa 1989 
 Editura Nemira, Bucuresti, 2015  ) , in acei ani am ramas cu regretul ca am ratat  ( este adevarat, din motive obiective si independente de vointa mea ) ocazia de a aplica acel chestionar pentru organizatii umane in Parlamentul Romaniei de atunci.
Luasem  legatura in acei ani cu  ziaristi de la " Romania Libera "  interesati de aceasta idee si care s-au oferit sa-l aplice ei membrilor Parlamentului ( respectiv celor pe care i-ar fi convins sa-l completeze ) pentru a obtine in final un profil al acestei organizatii , dar nu am mai avut nici timpul, nici disponibilitatea , nici ocazia sa duc pana la capat aceasta idee  *****). 
Intr-un sens anumit, nici nu mai era necesar. Pentru un observator atent evolutia ( mai bine zis involutia ) ulterioara a clasei politice si a societatii romanesti a fost mai mult decat elocventa.
Caderea comunismului s-a redus de fapt la invalidarea ideologiei si mentalitatii comuniste , iar sub lozinca si  masca democratiei si dincolo de schimbarile de fatada ,a fost promovata o mentalitate mult mai toxica prin care societatea romaneasca a fost supusa unui proces mascat de decivilizare, desensibilizare si dezumanizare. 
Presa mainstream recunoaste in mod oficial doar varful aisbergului : 



" Spre deosebire de Ministerul Apararii, cel al Afacerilor Interne nu a fost reformat (s.n.) odata cu intrarea noastra in NATO, iar acum se confrunta cu o criza care se agraveaza de la o zi la alta si observam cum "institutiile incep sa cada ca popicele",

 

" MAI controleaza intreg teritoriul Romaniei (s.n.), iar pentru un partid asta este extrem de important. Ai campanii electorale de dus (s.n.), ai oponenti de intimidat (cum se intampla altadata), poti avea o serie intreaga de avantaje. In al doilea rand, daca incep sa mai curga si banii negri (s.n.) pe diferitele retele si filiere (asa cum semnaleaza presa), ne putem gandi ca si asta e un avantaj, desi de ordin personal."


Iulian Fota  
fost consilier prezidential pe probleme de securitate


http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/iulian-fota-cand-vorbim-de-complicitati-intre-ofiteri-din-mai-clanuri-si-politicieni-ce-poate-sa-faca-raed-arafat-interviu-1572220


Armand Goșu, despre calitatea catastrofală a administrației statului român: "E prima dată în 150 de ani când te uiți și te sperii"

https://m.ziare.com/armand-gosu/armand-gosu-diplomatie-invazie-ucraina-pozitie-romania-1771297



Dincolo de catastrofa de la suprafata se afla cosmarul , dar cum spunea Wittgenstein, despre lucrurile despre care nu putem vorbi, trebuie sa tacem ******). 
Rezultatul este de domeniul evidentei . Dupa mai mult de trei decenii de democratie , desi este oficial  in Uniunea Europeana si in NATO ,  Romania a reusit performanta uluitoare de a merge inainte facand pasi inapoi  atingand performante de neinvidiat. 
O simpla trecere in revista pe Google a capitolelor la care Romania este pe primele locuri si pe ultimele locuri in Uniunea Europeana ne arata pozitia si statutul real al acestei tari in marea familie europeana dupa trei decenii de democratie *******).
Romania este o tara din care oamenii pleaca.
Pe cale de consecinta  Romania avea in 2021 una dintre cele mai mari diaspore din lume ( https://romania.europalibera.org/a/migratia-dublata-avertisment-onu/31314544.html ), iar viitorul acestei tari nu suna deloc bine ( https://web.archive.org/web/20220803060214/https://www.dw.com/ro/piere-poporul-despre-biopolitica-natalit%C4%83%C8%9Bii/a-56531122 ). 




Note 

*) Cele cateva exemple de mai jos sunt doar o picatura dintr-un ocean  :




https://www.psychologies.ro/revista-psychologies/editorial-iuliana-alexa/medicii-nu-vorbesc-de-frica-etica-medicala-romania-si-legea-tacerii-care-produce-monstri-precum-burnei-2157883?v=f5b15f58caba

 


**) " Crunch mode" ( modul scrasnit ) in acceptiunea manualelor de management canadiene din acei ani pentru centralele nucleare nu se identifica cu " crunch mode" definit in acceptiunea recenta din industria dezvoltarii de software ( https://cs.stanford.edu/people/eroberts/cs181/projects/crunchmode/index.html ). 


***) Dupa 1990 unul dintre directorii de la Bucuresti  care raspundea de CNE Cernavoda , a venit la centrala cu propunerea ca psihologul sa faca o reexaminare psihologica a intregului personal al centralei ( scopul ascuns era acela de a face o triere si disponibilizari cu ajutorul examenului psihologic ). Raspunsul meu pentru conducere a fost simplu. Toti angajatii CNE au fost examinati psihologic de selectie la angajare si au trecut examenul psihologic care se face periodic. Un examen psihologic trebuie sa aiba un scop si acesta trebuie explicat oamenilor , deci care este scopul unui examen psihologic "suplimentar" ? 
Solicitarea centrului a fost respinsa, iar directorul de atunci al centralei mi-a marturisit ca a fost mustrat pentru comportamentul rebel al psihologului , deci mi-am asigurat prima bila neagra in ochii conducerii .
A doua bila neagra am primit-o cand am castigat din nou pe termen scurt ca sa pierd pe termen lung. Conducerea centralei fiind convinsa de eficienta si utilitatea examenului psihologic, prin unul dintre directorii care s-au perindat ulterior la conducerea CNE Cernavoda a vrut din nou sa scoata castanele din foc cu mana psihologului si i-a venit ideea de a folosi examenul psihologic nu numai la personalul centralei , ci si la paznicii ei care aveau arme. 
Cum am refuzat categoric sa fac examinarea pentru ca eram psiholog industrial nu militar , cu acceptul conducerii am mers la Politia Constanta cu un reprezentant al centralei ca sa transam chestiunea , iar opinia psihologului de atunci al Politiei Constanta , Liviu Chesnoiu, a fost una foarte elocventa, un fel de  : " De ce va bagati peste noi ?!" ( Detalii aici : https://sergiusimion.blogspot.com/2018/01/traumele-societatii-romanesti-si.html )
A treia bila neagra si ultima a fost aceea in care la examenul psihologic de selectie din anul 1999 au venit 12 tineri ingineri  care nu au atins baremele centralei pentru personalul de exploatare . Pentru prima data in cei 12 ani de cand lucram acolo , am fost chemat de seful meu direct  unde eram arondat atunci  care mi-a spus ca trebuie sa-i reexaminez. Raspunsul meu a fost categoric.  Fiind vorba de un examen psihologic de selectie care se face dupa baremele centralei , nu poate fi repetat pana cand il trec cei care nu le-au atins si am refuzat sa fac reexaminarea.
Tot pentru prima data in cei 12 ani , mi s-a cerut o " Nota explicativa ". 
Am dat-o pe loc  cu exact aceleasi argumente, iar a doua zi la prima ora si fara ezitare mi-am depus demisia din acel post. 



****) Intalnirea cu mentalitatea canadiana si cultura organizationala specifica domeniului nuclear a fost decisiva pentru evolutia mea ulterioara (cf : Interviu in ziarul Telegraf (Constanta )2002 ).


*****) Pozitia psihologului angajat intr-o organizatie si mai ales la stat a fost ( si probabil este inca ) una foarte ingrata ( cf: http://www.psihologiaonline.ro/download/art/A084_TradareaPsi.pdf). 
In cazul meu faptul ca am fost angajat ca psiholog stagiar , am fost autorizat ca psiholog specialist , iar dupa 12 ani de activitate ca psiholog specialist ( primii 2 ani au fost de pregatire pentru autorizare) , am parasit centrala tot cu salariul de psiholog stagiar pentru ca aceeasi centrala a refuzat sa recunoasca autorizarea pe care a solicitat-o si a platit-o, este elocvent. 



******) Ceea ce nu au indraznit sa propuna societatii romanesti comunistii, au facut  sub umbrela legii postcomunistii , iar rezultatul este unul de manual la nivelul statului, guvernului si societatii romanesti pentru ca dupa 1990  ceea ce era ascuns cu grija s-a ridicat incet, incet la suprafata ca uleiul deasupra apei :





Rămăşiţele elitei comuniste, din care Securitatea formează un segment important (deşi nu majoritar), sunt exact noua elită de care vorbesc, şi care a câştigat alegerile pe 9 decembrie. Aceasta este clasa conducătoare a României, şi acum, şi în viitor (s.n.). Problema principală este lipsa sa de maturitate şi responsabilitate, care explică comportamentul uneori primitiv, sfidător şi imoral(s.n.). Argumentul este că ea trebuie să înceapă să îşi asume rolul de clasă conducătoare cu mai multă seriozitate şi responsabilitate.(s.n.)






Cristian Felea - Cultura de securitate, semnul unui spațiu al civilizației și democrației



INTERVIU Mihai Maci, profesor universitar: „Majoritatea studentilor mei isi doresc un lucru simplu: 1) sa fie angajati la stat si 2) daca se poate, in structurile militarizate! Un student de-al meu care intra azi intr-o structura din asta se va pensiona inaintea mea! Cand in institutiile astea va fi undeva, in jur de 15-20% din populatie, o sa fim ca si Pakistanul: o armata care are un stat!”


Dincolo de acest "semn al civilizatiei si democratiei", Dumnezeu cu mila.



marți, 16 aprilie 2024

The President and the Press : Address before the American Newspaper Publishers Association. Update

 

In 2010 am publicat pe blog *) discursul de mai jos al presedintelui John F. Kennedy din 1961  ( The President and the Press: Address before the American Newspaper Publishers Association) care atunci era disponibil in arhiva J.F.Kennedy ( acum este disponibil doar pe Wayback Machine ) . 
Discursul a fost, este si ramane fundamental pentru societatea deschisa, democratie si statul de drept si de mare actualitate in contextul actual dominat de teoria conspiratiilor . 
Dovada este  frecventa cu care este consultat din 2006 si pana acum pe arhiva Waybach Machine **). 




Cuvântul "secret" însuşi este respingător într-o societate liberă şi deschisă iar noi, ca popor, ne opunem prin istoria şi moştenirea noastră societăţilor secrete, jurămintelor secrete şi procedurilor secrete.


John F. Kennedy


John F. Kennedy



The President and the Press: Address before the American Newspaper Publishers Association

President John F. Kennedy
Waldorf-Astoria Hotel
New York City, April 27, 1961





Mr. Chairman, ladies and gentlemen:


I appreciate very much your generous invitation to be here tonight.

You bear heavy responsibilities these days and an article I read some time ago reminded me of how particularly heavily the burdens of present day events bear upon your profession.

You may remember that in 1851 the New York Herald Tribune under the sponsorship and publishing of Horace Greeley, employed as its London correspondent an obscure journalist by the name of Karl Marx.

We are told that foreign correspondent Marx, stone broke, and with a family ill and undernourished, constantly appealed to Greeley and managing editor Charles Dana for an increase in his munificent salary of $5 per installment, a salary which he and Engels ungratefully labeled as the "lousiest petty bourgeois cheating."

But when all his financial appeals were refused, Marx looked around for other means of livelihood and fame, eventually terminating his relationship with the Tribune and devoting his talents full time to the cause that would bequeath the world the seeds of Leninism, Stalinism, revolution and the cold war.

If only this capitalistic New York newspaper had treated him more kindly; if only Marx had remained a foreign correspondent, history might have been different. And I hope all publishers will bear this lesson in mind the next time they receive a poverty-stricken appeal for a small increase in the expense account from an obscure newspaper man.

I have selected as the title of my remarks tonight "The President and the Press." Some may suggest that this would be more naturally worded "The President Versus the Press." But those are not my sentiments tonight.

It is true, however, that when a well-known diplomat from another country demanded recently that our State Department repudiate certain newspaper attacks on his colleague it was unnecessary for us to reply that this Administration was not responsible for the press, for the press had already made it clear that it was not responsible for this Administration.

Nevertheless, my purpose here tonight is not to deliver the usual assault on the so-called one party press. On the contrary, in recent months I have rarely heard any complaints about political bias in the press except from a few Republicans. Nor is it my purpose tonight to discuss or defend the televising of Presidential press conferences. I think it is highly beneficial to have some 20,000,000 Americans regularly sit in on these conferences to observe, if I may say so, the incisive, the intelligent and the courteous qualities displayed by your Washington correspondents.

Nor, finally, are these remarks intended to examine the proper degree of privacy which the press should allow to any President and his family.

If in the last few months your White House reporters and photographers have been attending church services with regularity, that has surely done them no harm.

On the other hand, I realize that your staff and wire service photographers may be complaining that they do not enjoy the same green privileges at the local golf courses that they once did.

It is true that my predecessor did not object as I do to pictures of one's golfing skill in action. But neither on the other hand did he ever bean a Secret Service man.

My topic tonight is a more sober one of concern to publishers as well as editors.

I want to talk about our common responsibilities in the face of a common danger. The events of recent weeks may have helped to illuminate that challenge for some; but the dimensions of its threat have loomed large on the horizon for many years. Whatever our hopes may be for the future--for reducing this threat or living with it--there is no escaping either the gravity or the totality of its challenge to our survival and to our security--a challenge that confronts us in unaccustomed ways in every sphere of human activity.

This deadly challenge imposes upon our society two requirements of direct concern both to the press and to the President--two requirements that may seem almost contradictory in tone, but which must be reconciled and fulfilled if we are to meet this national peril. I refer, first, to the need for a far greater public information; and, second, to the need for far greater official secrecy.



I

The very word "secrecy" is repugnant in a free and open society; and we are as a people inherently and historically opposed to secret societies, to secret oaths and to secret proceedings. We decided long ago that the dangers of excessive and unwarranted concealment of pertinent facts far outweighed the dangers which are cited to justify it. Even today, there is little value in opposing the threat of a closed society by imitating its arbitrary restrictions. Even today, there is little value in insuring the survival of our nation if our traditions do not survive with it. And there is very grave danger that an announced need for increased security will be seized upon by those anxious to expand its meaning to the very limits of official censorship and concealment. That I do not intend to permit to the extent that it is in my control. And no official of my Administration, whether his rank is high or low, civilian or military, should interpret my words here tonight as an excuse to censor the news, to stifle dissent, to cover up our mistakes or to withhold from the press and the public the facts they deserve to know.

But I do ask every publisher, every editor, and every newsman in the nation to reexamine his own standards, and to recognize the nature of our country's peril. In time of war, the government and the press have customarily joined in an effort based largely on self-discipline, to prevent unauthorized disclosures to the enemy. In time of "clear and present danger," the courts have held that even the privileged rights of the First Amendment must yield to the public's need for national security.

Today no war has been declared--and however fierce the struggle may be, it may never be declared in the traditional fashion. Our way of life is under attack. Those who make themselves our enemy are advancing around the globe. The survival of our friends is in danger. And yet no war has been declared, no borders have been crossed by marching troops, no missiles have been fired.

If the press is awaiting a declaration of war before it imposes the self-discipline of combat conditions, then I can only say that no war ever posed a greater threat to our security. If you are awaiting a finding of "clear and present danger," then I can only say that the danger has never been more clear and its presence has never been more imminent.

It requires a change in outlook, a change in tactics, a change in missions--by the government, by the people, by every businessman or labor leader, and by every newspaper. For we are opposed around the world by a monolithic and ruthless conspiracy that relies primarily on covert means for expanding its sphere of influence--on infiltration instead of invasion, on subversion instead of elections, on intimidation instead of free choice, on guerrillas by night instead of armies by day. It is a system which has conscripted vast human and material resources into the building of a tightly knit, highly efficient machine that combines military, diplomatic, intelligence, economic, scientific and political operations.

Its preparations are concealed, not published. Its mistakes are buried, not headlined. Its dissenters are silenced, not praised. No expenditure is questioned, no rumor is printed, no secret is revealed. It conducts the Cold War, in short, with a war-time discipline no democracy would ever hope or wish to match.

Nevertheless, every democracy recognizes the necessary restraints of national security--and the question remains whether those restraints need to be more strictly observed if we are to oppose this kind of attack as well as outright invasion.

For the facts of the matter are that this nation's foes have openly boasted of acquiring through our newspapers information they would otherwise hire agents to acquire through theft, bribery or espionage; that details of this nation's covert preparations to counter the enemy's covert operations have been available to every newspaper reader, friend and foe alike; that the size, the strength, the location and the nature of our forces and weapons, and our plans and strategy for their use, have all been pinpointed in the press and other news media to a degree sufficient to satisfy any foreign power; and that, in at least in one case, the publication of details concerning a secret mechanism whereby satellites were followed required its alteration at the expense of considerable time and money.

The newspapers which printed these stories were loyal, patriotic, responsible and well-meaning. Had we been engaged in open warfare, they undoubtedly would not have published such items. But in the absence of open warfare, they recognized only the tests of journalism and not the tests of national security. And my question tonight is whether additional tests should not now be adopted.

The question is for you alone to answer. No public official should answer it for you. No governmental plan should impose its restraints against your will. But I would be failing in my duty to the nation, in considering all of the responsibilities that we now bear and all of the means at hand to meet those responsibilities, if I did not commend this problem to your attention, and urge its thoughtful consideration.

On many earlier occasions, I have said--and your newspapers have constantly said--that these are times that appeal to every citizen's sense of sacrifice and self-discipline. They call out to every citizen to weigh his rights and comforts against his obligations to the common good. I cannot now believe that those citizens who serve in the newspaper business consider themselves exempt from that appeal.

I have no intention of establishing a new Office of War Information to govern the flow of news. I am not suggesting any new forms of censorship or any new types of security classifications. I have no easy answer to the dilemma that I have posed, and would not seek to impose it if I had one. But I am asking the members of the newspaper profession and the industry in this country to reexamine their own responsibilities, to consider the degree and the nature of the present danger, and to heed the duty of self-restraint which that danger imposes upon us all.

Every newspaper now asks itself, with respect to every story: "Is it news?" All I suggest is that you add the question: "Is it in the interest of the national security?" And I hope that every group in America--unions and businessmen and public officials at every level-- will ask the same question of their endeavors, and subject their actions to the same exacting tests.

And should the press of America consider and recommend the voluntary assumption of specific new steps or machinery, I can assure you that we will cooperate whole-heartedly with those recommendations.

Perhaps there will be no recommendations. Perhaps there is no answer to the dilemma faced by a free and open society in a cold and secret war. In times of peace, any discussion of this subject, and any action that results, are both painful and without precedent. But this is a time of peace and peril which knows no precedent in history.


II


It is the unprecedented nature of this challenge that also gives rise to your second obligation--an obligation which I share. And that is our obligation to inform and alert the American people--to make certain that they possess all the facts that they need, and understand them as well--the perils, the prospects, the purposes of our program and the choices that we face.

No President should fear public scrutiny of his program. For from that scrutiny comes understanding; and from that understanding comes support or opposition. And both are necessary. I am not asking your newspapers to support the Administration, but I am asking your help in the tremendous task of informing and alerting the American people. For I have complete confidence in the response and dedication of our citizens whenever they are fully informed.

I not only could not stifle controversy among your readers--I welcome it. This Administration intends to be candid about its errors; for as a wise man once said: "An error does not become a mistake until you refuse to correct it." We intend to accept full responsibility for our errors; and we expect you to point them out when we miss them.

Without debate, without criticism, no Administration and no country can succeed--and no republic can survive. That is why the Athenian lawmaker Solon decreed it a crime for any citizen to shrink from controversy. And that is why our press was protected by the First Amendment-- the only business in America specifically protected by the Constitution- -not primarily to amuse and entertain, not to emphasize the trivial and the sentimental, not to simply "give the public what it wants"--but to inform, to arouse, to reflect, to state our dangers and our opportunities, to indicate our crises and our choices, to lead, mold, educate and sometimes even anger public opinion.

This means greater coverage and analysis of international news--for it is no longer far away and foreign but close at hand and local. It means greater attention to improved understanding of the news as well as improved transmission. And it means, finally, that government at all levels, must meet its obligation to provide you with the fullest possible information outside the narrowest limits of national security--and we intend to do it.




III

It was early in the Seventeenth Century that Francis Bacon remarked on three recent inventions already transforming the world: the compass, gunpowder and the printing press. Now the links between the nations first forged by the compass have made us all citizens of the world, the hopes and threats of one becoming the hopes and threats of us all. In that one world's efforts to live together, the evolution of gunpowder to its ultimate limit has warned mankind of the terrible consequences of failure.

And so it is to the printing press--to the recorder of man's deeds, the keeper of his conscience, the courier of his news--that we look for strength and assistance, confident that with your help man will be what he was born to be: free and independent.


Sursa : 





Note 


**) 


miercuri, 10 aprilie 2024

12 ani intr-o centrala nucleara din Romania . Un feed-back dupa 21 de ani si o relatare despre Cernobîl

 
https://adevarul.ro/economie/saga-reactoarelor-3-si-4-de-la-cernavoda-popescu-2029332.html




Am fost psihologul CNE Cernavoda intre 1987 si 1999 .
In 1987, inainte de a incepe intrarea in functiune a centralei , personalul de exploatare si cel administrativ insuma aproximativ 1200 de persoane dintre care 300 de tineri ingineri foarte bine pregatiti absolventi ai facultatilor Institutului Politehnic din Bucuresti, in primul rand specializarea Centrale Nucleare ( dupa intrarea in functiune a centralei numarul lor 
s-a  redus semnificativ ). 
Intreg personalul centralei era testat profesional, medical si psihologic.
Primii doi ani , respectiv pana la caderea comunismului din Romania in 1989, i-am trait in conditiile regimului comunist, respectiv intr-o lume situata intre Orwell si Kafka .
Din acest motiv istoria angajarii si exercitarii profesiei de psiholog la CNE Cernavoda a avut ceva suprarealist 1) .
In primul rand , desi regimul avea nevoie acuta de psihologi , psihologia fusese desfiintata ca profesie in urma celebrului scandal al Meditatiei Transcendentale 2) , dar mai supravietuia inca sub diverse nume ( ex: cercetator,etc.).
In al doilea rand, in ultimii ani ai regimului comunist posturile din invatamant , cercetare, laboratoare, etc. erau blocate ( Facultatea de Filozofie a Universitatii din Bucuresti astepta de 10 ani sa angajeze un asistent,etc. ) , nu existau transferuri , fiind interzise inclusiv detasarile.
In al treilea rand , chiar si atunci cand se organizau foarte rar concursuri nimeni nu se putea inscrie la un concurs intr-un oras si nu putea ocupa un post decat daca avea buletin de oras respectiv domiciliul in acel oras.
In sfarsit, postul de psiholog la CNE Cernavoda a fost scos la concurs sub titulatura de inspector invatamant la Centrul de Pregatire al CNE Cernavoda. 
Dupa dupa 6 ani de profesorat prin satele din judetele Tulcea si Constanta m-am inscris la concurs avand domiciliul in orasul Cernavoda.
Cu aceasta ocazie am aflat ca de 2 ani de zile conducerea centralei facuse demersuri la forurile centrale pentru a angaja un psiholog de la institutele de cercetare si laboratoarele de psihologie din Bucuresti,etc., dar fara succes pentru ca nimeni nu a acceptat oferta.
O conditie obligatorie pentru angajarea la CNE Cernavoda in conditiile de atunci a fost semnarea unei declaratii stranii , foarte interesanta si in conditiile actuale :" Imi asum raspunderea materiala , legala, civila si penala pentru actele si faptele mele" 
 
Spre deosebire alte centrale nucleare din tarile comuniste de atunci , constructia CNE Cernavoda a beneficiat de asistenta tehnica si managementul furnizat de partenerul canadian care asigura respectarea celor 7 niveluri de siguranta obligatorii in varianta canadiana pentru orice proiect nuclear de aceasta natura .
Aceste standarde sunt garantia faptului ca in conditiile tehnologiei ocidentale de tip canadian, o catastrofa de tipul Cernobil nu se poate repeta .
Aici se vede diferenta uriasa de sistem intre o democratie de tip occidental si cosmarul de tip comunist.
La un an dupa catastrofa de la Cernobîl care a avut loc in 1986  si dupa principiul "frica pazeste bostanaria ", angajatii CNE Cernavoda au primit indirect un "leac de frica" , respectiv au primit un material si au vizionat un film documentar de uz intern primit de la rusi .
Ca proaspat angajat am avut aceasta ocazie care merita povestita in detaliu.
Materialul scris primit de angajati avea caracterele alungite ceea ce inseamna ca venea pe circuitul intern de la CC al PCR pentru ca numai in acest caz erau folosite masini de scris cu acest tipar.
Ideea de baza definitorie in acest caz , dar si pentru sistemele politice de tip comunist, este aceea ca decizia politica a prevalat asupra deciziei profesionale ceea ce  a fost o reteta sigura pentru dezastre.
In cazul Cernobîl totul a pornit de la o manevra de exploatare reactorului decisa de un sef "de la centru" care avea o pregatire in domeniul energetic , dar nu avea specializarea in in domeniul centrale nucleare ,ci in termotehnica ( centrale termice ). De aici, decizia gresita si catastrofa din final.
Materialul scris oferea o explicatie logica a catastrofei , dar nu descria amploarea ei.
In schimb documentarul color filmat in timp real ( dupa toate probabilitatile de KGB ) respectiv la interventia angajatilor civili ai centralei si a personalului militar, a fost de-a dreptul traumatizant .
L-am vizionat impreuna cu ceilalti angajati ai centralei intr-o tacere mormantala ( se auzea doar zgomotul sacadat al aparatului de proiectie de tip vechi ) in "sala de festivitati" ( in realitate sala de mese a cantinei intreprinderii ) a sediului provizoriu al CNE Cernavoda.
La iesire, toti spectatorii au iesit in tacere,  palizi,  si au evitat orice discutie, fiecare pastrand pentru sine impresiile legate de ceea ce a vazut. 
Cauza era evidenta. Filmul a inceput cu o prezentare seaca a catastrofei si a desfasurarii evenimentelor in timp real imediat dupa producerea catastrofei , cu filmarea in prim plan a protagonistilor civili si militari.
In primele cadre se vedeau soldatii ( KGB ?) cu pistoale mitraliera care impanzisera centrala .
Interventia a debutat cu momentul in care 4 specialisti tineri ai centralei nucleare de la Cernobal , fizicieni nucleari , in halate albe si cu masti de protectie atarnate  la gat , au fost filmati in prim plan in fata tunelului intunecat in care urmau sa intre ( atat mai ramasese in urma exploziei capacului reactorului ) inainte de a fi trimisi cu mainile goale si o simpla masca de tifon sa actioneze direct in interiorul rectorului deoarece , dupa o logica sadica probabil, ei stiau cel mai bine configuratia interioara a lui .
Inainte de a intra , au avut dreptul la ultima tigara si la ultimele cuvinte spuse in fata camerei de filmat.
Privirea , vocea si expresia unor tineri trimisi la moarte sigura ( ei stiau cel mai bine ce va urma ) era greu de suportat, dar acesta a fost doar inceputul.
Dupa filmarea celor patru nefericiti care au disparut in interiorul centralei au urmat relatari seci despre masurile de siguranta aplicate in exterior pentru limitarea pericolului respectiv aruncarea din elicopter a zeci de tone de ciment pentru construirea sarcofagului care a acoperit reactorul. Atmosfera sinistra a filmului era acompaniata doar de sunetul sacadat al aparatului primitiv de proiectie .
Ultimele parte a documentarului a aratat ce s-a intamplat dupa cateva saptamani sau luni cu cei iradiati.
Au fost cele mai sinistre scene pe care le-am vazut vreodata deoarece au prezentat pe viu si in timp real bolnavii muribunzi si personalul medical din spitalul in care erau tratati acestia.
Camera de filmat ( sunetul aparatului de proiectie era obsedant in acest caz ) a intrat lent in spital, a mers pe un culoar lung filmand in prim plan privirile si chipurile medicilor si asistentelor in salopete albastre si cu masti albe de tifon care treceau prin fata ei si a patruns pe rand in rezervele bolnavilor despartiti de paravane din panza.
Bandajati cu tifon pe diferite parti din corp, aveau fata si membrele umflate de la radiatii.
Culoarea pielii varia in raport cu intensitatea iradierii pentru ca se putea ajunge de la rosu (arsura) pana la galben (puroi) .
Unii intorsi erau pe o parte, altii aveau bratele sau picioarele suspendate in atele.
In toate cazurile, asistentele , medicii si bolnavii erau filmati de aproape si in prim plan , iar in cazul bolnavilor se auzeau gemetele de durere deoarece din cauza puroiului anestezicele nu mai aveau efect.
Cea mai teribila scena a fost rezervata pentru final. Nefericitul muribund filmat de aproape era suspendat in aer intre tavan si podea , legat de maini si de picioare cu cabluri fixate de tavan si de podea exact in pozitia extinsa a" Omului Vitruvian " al lui Leonardo da Vinci :







Motivul era infiorator . Nefericitul nu mai putea sta pe nicio parte avand tot corpul plin de puroi .
Cu adevarat infiorator a fost cand l-au filmat din spate. Nu mai avea nici piele, nici coaste care se lichefiasera si se vedeau direct plamanii care se miscau atunci cand respira sacadat pentru ca  era inca viu si clipea.
Este ultima scena care mi-a ramas in minte din acest film de cosmar impreuna cu tacerea sinistra din randul celor  care au privit filmul inmarmuriti si au parasit sala fara sa schimbe o vorba si cu privirea in jos. 
Explicatia este starea de şoc, frica biologica reflexa si instinctul de conservare.
Am vazut atunci pe viu adevarata natura criminala si dementa a sistemului comunist care produce asemenea tragedii cu repetitie  la nivel politic, profesional si social si din acel moment am stiut ca ne putem astepta la orice.
In ceea ce ma priveste mi-au trebuit 
doua saptamani ca sa imi revin dupa  vizionarea acestui film de cosmar ( am mai trait asemenea stari de soc la cutremurul din 1977 cand ma aflam in Bucuresti , la scenele filmate in timpul Revolutiei din 1989 si la Mineriada din 1990 ). Aveam atunci 33 de ani , acum ma apropii de 70 , dar impresiile despre filmul vazut atunci raman aceleasi 3)
Am scris in 2002 despre experienta de psiholog in conditiile in care am trait schimbarea de sistem politic in cadrul CNE Cernavoda ( primii 2 ani i-am trait in sistemul comunist, dupa aceea s-a schimbat regimul politic ) , dar am avut si sansa rara a contactului cu mentalitatea si cultura organizationala de tip occidental, respectiv managementul de tip  canadian4).
Dupa 21 de ani, o discutie pe LinkedIn ofera un feed-back elocvent pentru acea perioada si pentru cea care a urmat, feed-back  generat de publicarea unui articol despre CNE Cernavoda aparut in 2020 in ziarul " Adevarul " ( https://adevarul.ro/economie/saga-reactoarelor-3-si-4-de-la-cernavoda-popescu-2029332.html) : 




7 ani de negocieri ?! E ceva putred in Danemarca cand dupa o centrala nucleara ( sigura ) construita cu canadienii , unii s-au incapatanat cu tot dinadinsul ( oare de ce ?!) sa o continue cu chinezii :
Sergiu Simion


Trebuie sa fii naiv sau nebun sa mai crezi in fezabilitatea proiectelor nucleare 3 & 4 de la Cernavoda.....!!!! Acum mai nou vin americanii sa "ne invete cum sa construim in domeniul nuclear?" ....au mai venit ei sa ne faca si autostrazi.....
Domnilor colegi, cei care am construit la Cernavoda, va rog,nu va duceti dupa "fenta" si nu va mai consumati energia.......
(edited)
Madalina Coca, in postarea mea nu am facut o secunda referire la candieni,este total adevarat ceea ce sustineti referitor la canadieni,am lucrat cu ei, am invatat de la ei, inca mentin relatii cu fosti colegi/superiori.In postarea mea americanii(SUA),cei ce au semnat MoU cu Dna Dancila,care intradevar au o mare experienta in a construi centrale nucleare,nu au nici un interes sa construiasca/investeasca la Cernavoda.Totul este un"praf in ochi"(vezi "fenta"mentionata in postarea anterioara) cu iz geostrategic si atat(in opinia mea).
Domnule Simion, nu mai bine ramaneti in zona dumneavoastra profesionala de psihologie si lasati proiectele investionale strategice economistilor si specialistilor in domeniul nuclear? In link va transmit raspunsul la intrebarea dumneavoastra. Daca aveti nelamuriri pe subiect, va stau la dispozitie.
https://www.world-nuclear-news.org/Articles/Romania-and-USA-agree-to-nuclear-cooperation
Domnul meu, probabil ca nu stiti dar Domnul Simion a fost unul dinmtre primii angajati in proiectele nucleare de la Cernavoda si a activat o lunga perioada de timp in aceste proiecte in strinsa legatura cu managementul proiectelor .....
Capacitatea mea profesionala si participarea in ambele proiecte de la Cernavoda intre 1986 si 2007 probabil ca este mai apropiata de "zona profesionala" de care amintiti si, ca atare, sustinerea mea a celor spuse de Domnul Simion si a apropierii Domnului Simion de domeniul nuclear ar trebui sa conteze .....
Ca atare, as recomanda o oarecare retinere cand facem vorbire de profesionalismul cuiva ....
Domnule Tudor, nu m-am referit la expertiza domnului Simion in domeniul dumnealui, desigur, I-am vazut profilul si am tot respectul pentru activitatea lui profesionala in domeniul dumnealui de activitate. Consilierea psihologica, este o arie foarte importanta a activitatii noastre, fireste, nimeni nu-i contesta aceasta capabilitate. Insa, de la zona psiholigica pana la zona de management de proiect e cale lunga si nu consider ca domnul Simion are capacitatile necesare in acest aspect. Parerea domnului Simion este una pur emotionala, pe care bineinteles o respect, si daca domnul Simion ar avea o experienta certa in coordonarea unor proiecte majore de investitii, cu siguranta i-as da dreptate. Nu vreau sa jignesc sau sa supar pe nimeni cu comentariile mele, insa va rog sa nu imi atacati colegii de la Cernavoda care au muncit ani de zile in proiectul acesta. Merita aprecierea noastra indiferent de decizia politica de care nu pot fi accountable. Multumesc
"Boala lunga, moarte sigura" ..... cam asa s-ar rezuma istoria Cernavoda 3&4 ....
La Unitatea 2 s-a demonstrat ca, avand un personal implicat in proiect inalt calificat Romano-Canadian, costurile proiectului sunt pastrate la un minim de cca 2 miliarde CAD (2007) ..... aceast cifra ar fi trebuit luata in considerare de decidenti care, in schimb, s-au focalizat pe diverse cifre de pe piata internationala a proiectelor nuclear - 3 la 4 miliarde USD .....
Inca nu ar fi prea tarziu, desi acel "personal de proiect" calificat s-a redus substantial - retragere din viata profesionala. Fara masuri hotarate in termene de luni, acest proiect va deveni un proiect "nefezabil" pentru o dezvoltare ulterioara .... mai bine zis, un proiect "mort" ..... si exemplul nu este departe - investitia de la Mochovce 3&4 din Slovacia ....
Si ca o recomandare catre decidenti: sa considere sfatul acelor specialisti de inalta calificare care au finalizat Unitatea 2 de la Cernavoda (SI MA REFER DE CEI CARE AU FINALIZAT CONSTRUCTIA PROIECXTULUI SI NU NUMAI LA CEI CARE AU LUCRAT IN OPERARE), atata timp cat Romania mai ii are - poti sa-i numeri pe degete öla ora actuala!!!!!
.... mai bine spus, au fost ..... atat eu cat si alti fosti colegi de la Cernavoda cum ar fi Adriana, am lucrat si in alte proiecte din "vest" sau "est" .....
Avand sansa de a lucra cu acei specialisti de odinioara care au dezvoltat industria nucleara (e. fostul AECL sau Germani de la Siemens KWU), pot face afirmatia ca situatia din Romania nu est o exceptie ci mai degraba o "regula" a actualelor proiecte ....
Nu contest capacitaile actualilor specialist care sunt de la exceptional in sus, doar dorinta lor de a "invata din experienta trecutului" - o caracteristica a "culturii de securitate nucleara" des clamata dar, din pacate, neaplicata. O cauza, poate, este si dorinta individuala de afirmare care conduce la o scadere a "spiritului de echipa" care ne-a animat in Romania ....
Ca o concluzie, pot spune ca specialistii Romani care au avut sansa de a lucra cu acele personalitati din "Vest" de care am facut vorbire la inceput, au devenit in ani elemente de mare valoare, mult apreciate in proiectele in care lucreaza ... intr-un fel, ei sunt urmasii acelor specialisti amintiti la inceput. Romania ar putea sa profite de aceste valori si pacat ca nu o face ......
Domnule Tudor, va exprimati parerea in necunostinta de cauza. Angajati nemultumiti au toate firmele, va recomand sa va informati bine inainte sa transmiteti toate elucubratiile pe linkedin. Nu aveti dreptate! In nimic in ce ati exprimat in mesaj. Nu mai aduceti in discutie Mochovce 3&4 din Slovacia pentru ca nu are nici o legatura cu subiectul. Un exemplu mai aplicat este MVM Paks unitatile 5 si 6. Dar daca sunteti asa un specialist, ar fi trebuit sa stiti lucrul asta. Va rog sa nu dezinformati



Note 


2) https://sergiusimion.blogspot.com/2019/01/meditatia-transcendentala-si-institutul_20.html


3)  In urma cu trei ani am vrut sa aflu impresia despre film a unui tanar fizician atunci , coleg cu mine la centrala , care a asistat si el la proiectie. 
Raspunsul este edificator  : Am incercat .... dupa 15 minute am renuntat . Asa cum ai spus - sinistru si multa politica ...". 





Important  !

Acest text ( ati citit si vazut undeva "continut violent si explicit " ?!  ) a fost postat si pe Facebook de unde , am primit urmatoarea " admonestare"  :