Pascal Bruckner , considerat " unul dintre cei mai activi si mai influenti intelectuali francezi din generatia sa " a discutat in redactia Contibutors.ro cu cititorii romani :
http://www.contributors.ro/cultura/pascal-bruckner-discuta-cu-cititorii-depre-cartile-sale-si-despre-soarta-unei-europe-la-rascruce/
Intr-o prima instanta, temele sale predilecte sunt : perspectiva unei Europe despre care spunea ca vrea „sa se retraga din istorie”, multiculturalismul, ideea de fericire, vina si tirania ei in societatea occidentala, noile relatii amoroase si iubirea. In realitate , si dupa propria declaratie , sub acest discurs se afla un altul al unui un om" timid si introvertit , fascinat de autodistrugere (!)" .
Dintre romanele sale cel mai cunoscut la noi este " Luni de fiere " care a provocat dezgust in Franta , a fost detestat de americani ( au cenzurat 20 de pagini ! ) si de catre musulmani ( interesant... ) , dar care , in mod surprinzator chiar si pentru Pascal Bruckner , a avut un mare succes de librarie la noi si a fost imbratisata cu bratele deschise de catre psihanalistii romani in uz . Vasile Dem Zamfirescu , psihanalist , promitea intr-un interviu ca " va preda ( aceasta carte - s.n. ) la curs studentilor de la psihologie " ( ! ) .
De fapt , nu este prima data cand ceea ce provoaca greata la altii este admirat slugarnic la noi. Acest roman oribil , dupa mine nerecomandabil celor sub 18 ani si celor cu tendinte suicidare, este unul despre care chiar autorul lui recunoaste ca are " un oarecare caracter nociv " . Si are perfecta dreptate.
Voluptatea cu care acest autor descrie sado-masochismul , scatofilia si urofilia, pentru o sensibilitate de tip crestin, distruge umanul din om . Nimeni nu se astepta, cred, ca un intelectual cu pretentii sa descrie de exemplu , cu lux de amanunte si pe post de sex, o scena de coprofagie din arsenalul specific specific dezumanizatilor, dezaxatilor si patologiei psihiatrice extreme.
Din aceste considerente , viziunea artistica a lui Pascal Bruckner este una de tip toxic in care morbidul si patologicul in mod normal nu pot provoca decat dezgust si greață pentru ca aici nu exista de fapt " explorarea pacatului " cum spune Bruckner , ci doar o fascinatie morbida pentru abjectia umana.
" Încă de când am citit Copilul Divin am rămas cu impresia că Pascal Bruckner are o minte bolnavă. Și, totuși, se pare că nu mă pot opri din a-l citi."
http://www.belva.ro/brukner/
In sfarsit, modul de formulare a intrebarilor de catre cititorii romani , modul de interpretare si selectia lor drastica de catre Pascal Bruckner , raspunsurile date de catre acesta , arata un dialog minat de "ciocnirea civilizatiilor" ( si culturilor ) si marcat uneori de confuzia intre problemele adevarate si pseudo-probleme. Alteori putem remarca o incapacitate de exprimare clara a ideilor si absenta unei comunicari autentice . Pe de alta parte, acest dialog intre un intelectual francez influent si cititorii sai romani din care am redat un fragment, este in realitate un diagnostic ad-hoc pentru cele doua culturi si merita citit integral ( sursa este precizata mai jos ) :
Dialogul integral poate fi citit aici : http://www.contributors.ro/cultura/pascal-bruckner-discuta-cu-cititorii-depre-cartile-sale-si-despre-soarta-unei-europe-la-rascruce/
marți, 2 august 2011
marți, 26 iulie 2011
O lume normala ?
Imi place sa cred despre mine ca sunt un om normal. Ma trag din oameni normali care au facut totul sa am o copilarie normala. M-au educat normal, cum au stiut ei mai bine. Am mers la scoli normale , unde dascalii mi-au completat educatia cu informatiile stiintifice pe care era normal sa le stim.
La un moment dat m-am indragostit de o tanara frumoasa, la fel de normala ca si mine si cum era si normal, ne-am casatorit. Din dragostea noastra normala au iesit doi minunati copii normali, pe care i-am crescut si educat normal, cum am stiut noi mai bine.
Dar, cum tot ce-i prea mult strica si tocmai cand incepusem sa ma plictisesc de atata normalitate, s-a intamplat un lucru senzational!Nu... Nu va grabiti sa-mi spuneti ca s-a infiintat “OTV”-ul!... Ar fi fost prea frumos sa fi fost numai atat...
Parea ca toata lumea s-a saturat de normalitate, astfel ca, la inceput mai timid, asa ca si cum ar fi vrut cineva sa ne testeze reactiile, am inceput sa auzim-doar, mici chestii mai putin normale, asa, ca niste picaturi ciudate intr-un ocean de normalitate.
Apoi, constatand lipsa noastra de reactie (erau doar niste mici chestii ceva mai deosebite), micile picaturi de chestii mai putin normale au inceput sa se inmulteasca si sa se transforme in lucruri de-a dreptul anormale. Dar cine sa le bage in seama? Eram cu totii ocupati sa ne traim normalitatea, gandind ca, la urma urmei, pe strada noastra, soarele normalitatii e destul de puternic si ca picaturile or sa se usuce repede... Asa ca le-am tratat din nou cu ingaduinta.
Unii dintre noi, considerandu-le ca pe niste chestii amuzante, au inceput sa le priveasca chiar cu simpatie, in timp ce altii, cu mai mult simt practic, vazand efectul produs de lucrurile anapoda asupra omului normal, s-au apucat sa le produca, sa le inmulteasca si sa le vanda celor care se distrau vazandu-le sau ascultandu-le, astfel ca lucruri complet anormale si de-a dreptul anapoda au inceput sa ne agreseze de peste tot, intocmai ca o ploicica racoroasa.
Au cam inceput sa ne “ude” evenimentele astea, cam prea anormale si sa ne cam deranjeze, dar , bunul nostru simt ne-a dictat ca deh, daca unora le face placere sa “se ude” cu ele, n-avem dreptul sa le stricam distractia, fara sa ne pese ca, in acest fel, ne udam si noi.
Incurajati de lipsa noastra de atitudine, la un moment dat a inceput sa ploua de-a binelea peste noi cu lucruri senzationale. Am ramas uluiti de tupeul nesimtirii celor care dirijau mizeriile catre noi, si pana sa ne dezmeticim au inceput sa ne ploua torential cu lucruri din ce in ce mai ciudate, nesimtite si neplacute, creatoare de “senzatii tari”.
Apoi au inceput sa ne “trazneasca” metodic cu stiri socante. Nu se mai vorbea de altceva: “ai vazut?”..., “ai auzit?”..., “senzational, nemaipomenit, nemaiintamplat, fenomenal"!...
Ne-am ingrozit de-a binelea si unii, ceva mai destupati la minte, au incercat sa ne atraga timid atentia la ce se intampla cu noi, dar din nou bunul nostru simt ne-a indemnat sa ne mangaiem cu gandul ca “dupa ploaie vine soare iar”, si ne-am pus pe asteptat in speranta ca “le va trece”...Si pe masura ce unii se distrau in mod masochist primind in extaz “jeturile” cotidiene de senzationalisme, ceilalti, “producatorii de mizerii”, au inceput sa se imbogateasca din ce in ce mai mult, pe masura cruzimii, nesimtirii si a sadismului lor...
Uzi leoarca si plini de laturi, satui de asteptat ca soarele normalitatii sa reapara, noi, oamenii ramasi cat de cat normali, am inceput sa ne intrebam cu ce am gresit si mai ales cand am inceput sa gresim. Am strigat la cei ce se distrau cu mizeriile pentru a le atrage atentia ca se lasa hipnotizati, dar prea ocupati fiind sa urmareasca serialele de senzational politic si social care ne inunda viata prin toate mijloacele de comunicare in masa nici nu ne-au bagat in seama.
Am incercat apoi sa ne revoltam impotriva celor ce ne turburau apele si profitau din plin de situatia creata, dar cum acestia au devenit foarte bogati, puternici si influenti prin lipsa noastra de reactie, ne-au redus la tacere cu avocati si forte “de ordine”. Deveniti intre timp minoritari, eram noi cei ce deranjam “(dez-)ordinea” lor, “(ne-)linistea lor publica”...
Si atunci din disperare, din lasitate, din teama de a nu mai fi priviti cu ura si prigoniti de profitori si de majoritatea transformata intr-o turma inerta, ne-am privit in ochi rusinati, noi cei putin ramasi si din ce in ce mai putin normali, cu jena unii fata de ceilalti si... am lasat bratele in jos, invinsi... Si atunci cand bombardati din toate partile cu nedreptati, negativisme si nerusinari am inceput sa-mi indrept pasii, sovaielnici, catre turma, cu inima impietrita, resemnat si “pregatit” sa fac “ca oaia”, am auzit din spate glasul nevinovat si plin de speranta al fiului meu: “drum bun, tati, si sa te intorci sanatos acasa!”...
Am simtit un cutit in inima, dar brusc lumina calda a dragostei lui, de fiu, m-a infasurat protectiv. Mi-am intors nedemn privirea si l-am zarit pe fiul meu, ramas normal pentru ca l-am educat normal, tinut de mana in mod normal de sora lui mai mare, ramasa si ea, in mod miraculos, normala, care ma intreba cu cel mai normal ton din lume: “tati, si cu noi cum ramane?”...
Mi-a navalit sangele in obraz de rusine in timp ce ultima picatura de om normal din mine mi-a strigat:
”Nu... Nu ai dreptul sa intri in turma!... COPIII TAI NORMALI, nascuti din dragostea a doi parinti normali, crescuti si educati in mod normal, AU DREPTUL LA O VIATA NORMALA!...”
Am simtit ca-mi cresc aripi. Brusc mi-a disparut orice teama de orice fel de consecinte. Am un razboi de dus, pentru o cauza dreapta: “Ca tata am obligatia morala sa las fiilor mei mostenire O LUME NORMALA!...”
Ramses
Cercetator
Sursa : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1471
La un moment dat m-am indragostit de o tanara frumoasa, la fel de normala ca si mine si cum era si normal, ne-am casatorit. Din dragostea noastra normala au iesit doi minunati copii normali, pe care i-am crescut si educat normal, cum am stiut noi mai bine.
Dar, cum tot ce-i prea mult strica si tocmai cand incepusem sa ma plictisesc de atata normalitate, s-a intamplat un lucru senzational!Nu... Nu va grabiti sa-mi spuneti ca s-a infiintat “OTV”-ul!... Ar fi fost prea frumos sa fi fost numai atat...
Parea ca toata lumea s-a saturat de normalitate, astfel ca, la inceput mai timid, asa ca si cum ar fi vrut cineva sa ne testeze reactiile, am inceput sa auzim-doar, mici chestii mai putin normale, asa, ca niste picaturi ciudate intr-un ocean de normalitate.
Apoi, constatand lipsa noastra de reactie (erau doar niste mici chestii ceva mai deosebite), micile picaturi de chestii mai putin normale au inceput sa se inmulteasca si sa se transforme in lucruri de-a dreptul anormale. Dar cine sa le bage in seama? Eram cu totii ocupati sa ne traim normalitatea, gandind ca, la urma urmei, pe strada noastra, soarele normalitatii e destul de puternic si ca picaturile or sa se usuce repede... Asa ca le-am tratat din nou cu ingaduinta.
Unii dintre noi, considerandu-le ca pe niste chestii amuzante, au inceput sa le priveasca chiar cu simpatie, in timp ce altii, cu mai mult simt practic, vazand efectul produs de lucrurile anapoda asupra omului normal, s-au apucat sa le produca, sa le inmulteasca si sa le vanda celor care se distrau vazandu-le sau ascultandu-le, astfel ca lucruri complet anormale si de-a dreptul anapoda au inceput sa ne agreseze de peste tot, intocmai ca o ploicica racoroasa.
Au cam inceput sa ne “ude” evenimentele astea, cam prea anormale si sa ne cam deranjeze, dar , bunul nostru simt ne-a dictat ca deh, daca unora le face placere sa “se ude” cu ele, n-avem dreptul sa le stricam distractia, fara sa ne pese ca, in acest fel, ne udam si noi.
Incurajati de lipsa noastra de atitudine, la un moment dat a inceput sa ploua de-a binelea peste noi cu lucruri senzationale. Am ramas uluiti de tupeul nesimtirii celor care dirijau mizeriile catre noi, si pana sa ne dezmeticim au inceput sa ne ploua torential cu lucruri din ce in ce mai ciudate, nesimtite si neplacute, creatoare de “senzatii tari”.
Apoi au inceput sa ne “trazneasca” metodic cu stiri socante. Nu se mai vorbea de altceva: “ai vazut?”..., “ai auzit?”..., “senzational, nemaipomenit, nemaiintamplat, fenomenal"!...
Ne-am ingrozit de-a binelea si unii, ceva mai destupati la minte, au incercat sa ne atraga timid atentia la ce se intampla cu noi, dar din nou bunul nostru simt ne-a indemnat sa ne mangaiem cu gandul ca “dupa ploaie vine soare iar”, si ne-am pus pe asteptat in speranta ca “le va trece”...Si pe masura ce unii se distrau in mod masochist primind in extaz “jeturile” cotidiene de senzationalisme, ceilalti, “producatorii de mizerii”, au inceput sa se imbogateasca din ce in ce mai mult, pe masura cruzimii, nesimtirii si a sadismului lor...
Uzi leoarca si plini de laturi, satui de asteptat ca soarele normalitatii sa reapara, noi, oamenii ramasi cat de cat normali, am inceput sa ne intrebam cu ce am gresit si mai ales cand am inceput sa gresim. Am strigat la cei ce se distrau cu mizeriile pentru a le atrage atentia ca se lasa hipnotizati, dar prea ocupati fiind sa urmareasca serialele de senzational politic si social care ne inunda viata prin toate mijloacele de comunicare in masa nici nu ne-au bagat in seama.
Am incercat apoi sa ne revoltam impotriva celor ce ne turburau apele si profitau din plin de situatia creata, dar cum acestia au devenit foarte bogati, puternici si influenti prin lipsa noastra de reactie, ne-au redus la tacere cu avocati si forte “de ordine”. Deveniti intre timp minoritari, eram noi cei ce deranjam “(dez-)ordinea” lor, “(ne-)linistea lor publica”...
Si atunci din disperare, din lasitate, din teama de a nu mai fi priviti cu ura si prigoniti de profitori si de majoritatea transformata intr-o turma inerta, ne-am privit in ochi rusinati, noi cei putin ramasi si din ce in ce mai putin normali, cu jena unii fata de ceilalti si... am lasat bratele in jos, invinsi... Si atunci cand bombardati din toate partile cu nedreptati, negativisme si nerusinari am inceput sa-mi indrept pasii, sovaielnici, catre turma, cu inima impietrita, resemnat si “pregatit” sa fac “ca oaia”, am auzit din spate glasul nevinovat si plin de speranta al fiului meu: “drum bun, tati, si sa te intorci sanatos acasa!”...
Am simtit un cutit in inima, dar brusc lumina calda a dragostei lui, de fiu, m-a infasurat protectiv. Mi-am intors nedemn privirea si l-am zarit pe fiul meu, ramas normal pentru ca l-am educat normal, tinut de mana in mod normal de sora lui mai mare, ramasa si ea, in mod miraculos, normala, care ma intreba cu cel mai normal ton din lume: “tati, si cu noi cum ramane?”...
Mi-a navalit sangele in obraz de rusine in timp ce ultima picatura de om normal din mine mi-a strigat:
”Nu... Nu ai dreptul sa intri in turma!... COPIII TAI NORMALI, nascuti din dragostea a doi parinti normali, crescuti si educati in mod normal, AU DREPTUL LA O VIATA NORMALA!...”
Am simtit ca-mi cresc aripi. Brusc mi-a disparut orice teama de orice fel de consecinte. Am un razboi de dus, pentru o cauza dreapta: “Ca tata am obligatia morala sa las fiilor mei mostenire O LUME NORMALA!...”
Ramses
Cercetator
Sursa : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1471
luni, 25 iulie 2011
Primitivismul social
"Eu zic mereu că există trei tipuri de companii şi nu mai multe. Există turma, haita şi stolul. Turma are un cioban, sau un lider măgar, după care oile se iau. Voinţa conducătorului este literă de lege şi toţi execută. Acesta este un tip de firmă foarte răspândit în capitalism, dar care poate supravieţui şi într-o societate mai complexă: foarte multe dintre firmele de familie care caracterizează economia occidentală sunt născute de antreprenori după cel de-al Doilea Război Mondial, care au condus timp de o generaţie aceste corporaţii. Ele, însă, la a doua generaţie încep să se dizolve sau devin publice..
A doua generaţie de antreprenori este ca o haită de lupi tineri care-i urmăreşte pe cei bătrâni să le ia gâtul. Este un model de corporaţie pe care îl regăsiţi în mari multinaţionale, bănci de investiţii şi în corporaţii de toate felurile. Chiar prin statutul corporaţiei se încurajează această competiţie între lupi. Este şi o chestiune de control şi este un element care dinamizează activitatea corporaţiei.
Pe baza unor reguli simple, toţi membrii unui stol se mişcă în aceeaşi direcţie. Stolul are câteva motivaţii foarte simple, frica şi foamea fiind cele esenţiale. Toţi indivizii se mişcă în aceeaşi direcţie. În corporaţiile industriale se găseşte, de multe ori, acest tip de organizaţie.”
Dinu Patriciu
Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-evz-dinu-patriciu-despre-noaptea-petrecuta-in-puscarie-am-infipt-o-sticla-de-l-939.html#ixzz1TBrnpwQx
Avem aici constituie o excelenta prezentare a mentalitatii de tip securist care bantuie de 20 de ani ca un spectru societatea romaneasca aflata in vesnica tranzitie spre nicaieri. Aceasta mentalitate despre care se afirma ca este chipurile "de tip occidental ", nu are in realitate nici o legatura cu democratia occidentala, economia capitalista sau epoca noastra. Citind aceste randuri in care " homo homini lupus " constituie numai uvertura , realizam cu adevarat ca in aceasta viziune de un primitivism si cinism social absolut, respectul pentru legi, norme si reguli, respectul pentru comunitate, competentele, comunicarea si colaborarea, transparenta , spiritul de echipa , motivatia oamenilor, demnitatea umana si spatiul personal sunt considerate de fapt " utopii " daca nu cumva chiar deviatii sociale patologice .
La cele spuse mai sus, cateva concluzii sunt de domeniul evidentei. In primul rand , aceasta mentalitate de buncar provine dintr-o realitate sinistra respectiv dintr-un univers paralel culturii europene si democratiei occidentale contemporane a carui existenta este recunoscuta indirect prin initiativa UE de infiinta un serviciu secret propriu ( ! ) ceea ce ne arata ca razboiul rece fie nu s-a terminat de fapt, fie este pe cale de a incepe unul nou si sub alta forma . In orice caz, universul conspirativ din ( fostul ) Est au fost exportat cu succes in noua Europa care a castigat o batalie , dar a pierdut de fapt razboiul . In al doilea rand , cu aceasta mentalitate de buncar este foarte greu de construit ceva in plan economic ( sau social ) dovada modul comic in care se construiesc la noi autostrazile si incapacitatea cronica de a absorbi fondurile europene chiar si la rugamintile UE. In al treilea rand, acest tip particular de mentalitate , daca nu are vocatia construirii si structurarii , o are in mod sigur pe aceea a destructurarii, dovada modul in care arata universul romaneasc dupa 20 de ani de " democratie si tranzitie " : toata societatea simte nevoia sa sune la 112 . Inclusiv... Politia !
miercuri, 20 iulie 2011
Ion VARLAM ( II )
Tismaneanu, Liiceanu, Mungiu, Ioanid, Berindei - agenti anti-Romania. Interviu cu Ion Varlam (II)
Nota
Ion Varlam este autorul unei exceptionale carti - Pseudoromânia. Conspirarea deconspirarii Interviuri acordate lui Liviu Vălenas, Editura VOG, Bucuresti, colectia Controverse , 2002
Nota
Ion Varlam este autorul unei exceptionale carti - Pseudoromânia. Conspirarea deconspirarii Interviuri acordate lui Liviu Vălenas, Editura VOG, Bucuresti, colectia Controverse , 2002
Ion VARLAM ( I )
Despre evrei, comunisti, securisti si kaghebisti, de la Antonescu la Basescu. Interviu cu Ion Varlam ( I )
Nota
Ion Varlam este autorul unei carti exceptionale - Pseudoromânia. Conspirarea deconspirarii Interviuri acordate lui Liviu Vălenas, Editura VOG, Bucuresti, colectia Controverse , 2002
Nota
Ion Varlam este autorul unei carti exceptionale - Pseudoromânia. Conspirarea deconspirarii Interviuri acordate lui Liviu Vălenas, Editura VOG, Bucuresti, colectia Controverse , 2002
marți, 19 iulie 2011
The Soviet Story
Referinte
“The Soviet Story” este un documentar de prima mana, al regizorului Edvins Snore. Filmul spune povestea regimului sovietic si cum URSS au ajutat Germania nazista la instigarea Holocaustului. Filmul arata documente recent descoperite care atesta acest lucru. Interviurile cu fosti ofiteri de informatii, evidentiaza detalii socante. “The Soviet Story” s-a filmat in mai mult de 2 ani in Rusia, Ucraina, Letonia, Germania, Franta, Regatul Unit si Belgia, iar materialele pentru documentar au fost adunate de autor timp de mai bine de 10 ani.
( http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil )
Filmul documentar "The Soviet Story" (2008), realizat de către letuanianul Edvīns Šnore, a născut numeroase controverse, mai ales în Rusia. Filmul este şi o provocare (fiind şi unul din puţinile care tratează subiectul Holocaustului Roşu), la care unii ruşi, cu părere de rău, au reacţionat într-un mod destul de primitiv, violent şi ignorant. Cum este exemplul unui cunoscut istoric rus, Alexandru Diucov, care a declarat presei că după ce a văzut filmul avea o singură dorinţă: de a-l spânzura pe regizor şi de a da foc Ambasadei Letoniei din Moscova. Ca după aceea mai mulţi protestatari chiar să dea foc în faţa Ambasadei unei păpuşi ce-l înfăţişa pe regizor.
( http://anatoliejuraveli.blogspot.com/2009/10/soviet-story.html )
“The Soviet Story” este un documentar de prima mana, al regizorului Edvins Snore. Filmul spune povestea regimului sovietic si cum URSS au ajutat Germania nazista la instigarea Holocaustului. Filmul arata documente recent descoperite care atesta acest lucru. Interviurile cu fosti ofiteri de informatii, evidentiaza detalii socante. “The Soviet Story” s-a filmat in mai mult de 2 ani in Rusia, Ucraina, Letonia, Germania, Franta, Regatul Unit si Belgia, iar materialele pentru documentar au fost adunate de autor timp de mai bine de 10 ani.
( http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil )
Filmul documentar "The Soviet Story" (2008), realizat de către letuanianul Edvīns Šnore, a născut numeroase controverse, mai ales în Rusia. Filmul este şi o provocare (fiind şi unul din puţinile care tratează subiectul Holocaustului Roşu), la care unii ruşi, cu părere de rău, au reacţionat într-un mod destul de primitiv, violent şi ignorant. Cum este exemplul unui cunoscut istoric rus, Alexandru Diucov, care a declarat presei că după ce a văzut filmul avea o singură dorinţă: de a-l spânzura pe regizor şi de a da foc Ambasadei Letoniei din Moscova. Ca după aceea mai mulţi protestatari chiar să dea foc în faţa Ambasadei unei păpuşi ce-l înfăţişa pe regizor.
( http://anatoliejuraveli.blogspot.com/2009/10/soviet-story.html )
vineri, 15 iulie 2011
Normalitate si anormalitate sociala ( 2 )
Romania. Un diagnostic.
Daca intrebi un roman care munceste sau se plimba prin Europa occidentala ce il impresionează cel mai mult , va raspunde prompt : normalitatea (s.n.).
Oliver *)
1. Radu Portocala: O cusca numita Romania
Ultimele luni mi-au fost din cale-afară de grele. Instinctiv, m-am apărat îndepărtîndu-mă şi tăcînd. De la începutul anului, am încetat să mai urmăresc actualitatea românească. Pentru prima oară după 30 de ani, dacă cineva mă întreabă ce se mai întîmplă “acolo”, nu pot răspunde. Şi-mi dau seama că această neştiinţă nici nu mă împovărează, nici nu mă diminuează. Dimpotrivă. Mă simt mai liber, mai împăcat.
Nu-mi lipsesc scandalurile, grosolăniile, cîrcotelile. Nu-mi lipseşte nici Băsescu, nici Boc, nici Udrea, nici prea mulţii lor semeni. Pleşu, Liiceanu, Patapievici şi prietenii sau subordonaţii lor nu-mi lipsesc nici ei. Fără ei, zilele mele sînt mai puţin irosite.
Acum 20 de ani, România a pornit pe un drum greşit – încurajată, din inconştienţă sau interes, de mulţi “oameni de bine”, care, acum, se căinează la toate colţurile. Cu o viteză uimitoare, s-au format grupuri care, lipsite de vreun merit, n-au putut să funcţioneze decît prin excluderi şi cenzură. Tot ce e rău în societăţile occidentale a fost adoptat fără întîrziere. Iar societatea, îmbolnăvită pînă la agonie sub comunism, a sfîrşit prin a se sfîrteca definitiv.
Am aşteptat decenii – nu ani! – să se întîmple ceva bun în România. Şi decenii am fost dezamăgit. Decembrie 1989 n-a fost decît un moment de speranţă sterilă, căruia i-a urmat, ca un tobogan infernal, spectacolul prăbuşirilor succesive. Guvernarea liberală ar fi putut fi, în sfîrşit, un adevărat început dacă n-ar fi fost parazitată în permanenţă de forţe ostile ţării şi dacă rezultatele ei n-ar fi fost distruse cu uimitoare rapiditate de către multiplele şi absurdele guvernări Boc. “Revoluţia” pe care capriciile unui singur om au impus-o acum doi ani în conducerea PNL prefigurează, mai ales după alianţele din ultimele luni, un viitor de conflicte şi face iluzorie posibilitatea de a se recîştiga ceea ce se cîştigase între 2004 şi 2008.
Scrisă prost, din ce în ce mai prost, într-o limbă care se descompune de la un an la altul, presa a reuşit să se aservească, obişnuindu-se uimitor de repede cu cenzura şi autocenzura. Cititorii, pe de altă parte, nu caută se se informeze, ci să-şi vadă propriile opinii confirmate de cutare sau cutare cronicar. Revelaţiile, chiar şi cele mai scandaloase, rămîn sistematic fără urmări şi totul continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
Acum 15 ani, un tînăr student ajuns între timp deputat şi ministru PDL îmi scria furios în cadrul unui grup de discuţii: “Mai lăsaţi-ne cu comuniştii şi cu securiştii! Trebuie să ne gîndim la viitor.” Şi aşa a fost. Fiecare s-a gîndit la viitorul lui şi toţi împreună au încercat să construiască o ţară fără memorie, o ţară aistorică. Iar tragedia constă în faptul că, în mare parte, au reuşit. În România, trecutul nu mai interesează decît dacă poate argumenta bătutul cu pumnii-n piept.
În 20 de ani, România şi-a devenit sie însăşi o problemă şi o povară, iar cei mai mulţi români nu visează decît să fugă unde-or vedea cu ochii. Intelectualii oficiali şi-au ratat cu desăvîrşire menirea de a instrui masa, probabil fiindcă le lipseşte stofa de intelectuali. Societatea a ajuns astfel o ficţiune pe care n-o mai menţine decît nevoia fiecăruia de a avea adversari.
“Eşti departe!” îmi vor spune unii (ecouri ale celor care mi-au spus în 1990 că n-am mîncat salam cu soia). Da, şi tocmai fiindcă sînt departe, în afara cuştii, pot să văd mai bine, fără patimă, ce se întîmplă înauntru. Tocmai fiindcă sînt departe nu pot fi victima obişnuinţei şi a acceptării. Depărtarea e un avantaj pentru observator şi o tortură pentru cel care aşteaptă.
Despre multe din cele de mai sus am scris, iar despre altele ar fi trebuit să scriu într-o bună zi. Nu o voi mai face – în orice caz, nu aici. Strigatul în deşert este o ocupaţie căreia poţi să i te dedai o vreme, dar care, la un moment dat, ajunge să-ţi producă o mistuitoare senzaţie de inutilitate. Acelaşi lucru se poate spune şi despre obstinaţia de a crede în ceva care în mod evident e imposibil. Fiindcă nu mai pot să sper şi să aştept degeaba, am hotărît să nu mai adaug nici o pagină celor care s-au adunat aici.
Cititorilor care mi-au făcut bucuria de a mă vizita în acest spaţiu imaterial le spun rămas bun!
Radu Portocala
http://portocala.wordpress.com/2011/...re-despartiri/
citat dupa : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1222
2. Interviu Mark Gitenstein
*) Acest foarte interesant comentariu a fost facut de un anonim la un articol tipic pentru generalizarile nedrepte facute asupra romanilor : http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html#commentsPage-4
Daca intrebi un roman care munceste sau se plimba prin Europa occidentala ce il impresionează cel mai mult , va raspunde prompt : normalitatea (s.n.).
Oliver *)
1. Radu Portocala: O cusca numita Romania
Ultimele luni mi-au fost din cale-afară de grele. Instinctiv, m-am apărat îndepărtîndu-mă şi tăcînd. De la începutul anului, am încetat să mai urmăresc actualitatea românească. Pentru prima oară după 30 de ani, dacă cineva mă întreabă ce se mai întîmplă “acolo”, nu pot răspunde. Şi-mi dau seama că această neştiinţă nici nu mă împovărează, nici nu mă diminuează. Dimpotrivă. Mă simt mai liber, mai împăcat.
Nu-mi lipsesc scandalurile, grosolăniile, cîrcotelile. Nu-mi lipseşte nici Băsescu, nici Boc, nici Udrea, nici prea mulţii lor semeni. Pleşu, Liiceanu, Patapievici şi prietenii sau subordonaţii lor nu-mi lipsesc nici ei. Fără ei, zilele mele sînt mai puţin irosite.
Acum 20 de ani, România a pornit pe un drum greşit – încurajată, din inconştienţă sau interes, de mulţi “oameni de bine”, care, acum, se căinează la toate colţurile. Cu o viteză uimitoare, s-au format grupuri care, lipsite de vreun merit, n-au putut să funcţioneze decît prin excluderi şi cenzură. Tot ce e rău în societăţile occidentale a fost adoptat fără întîrziere. Iar societatea, îmbolnăvită pînă la agonie sub comunism, a sfîrşit prin a se sfîrteca definitiv.
Am aşteptat decenii – nu ani! – să se întîmple ceva bun în România. Şi decenii am fost dezamăgit. Decembrie 1989 n-a fost decît un moment de speranţă sterilă, căruia i-a urmat, ca un tobogan infernal, spectacolul prăbuşirilor succesive. Guvernarea liberală ar fi putut fi, în sfîrşit, un adevărat început dacă n-ar fi fost parazitată în permanenţă de forţe ostile ţării şi dacă rezultatele ei n-ar fi fost distruse cu uimitoare rapiditate de către multiplele şi absurdele guvernări Boc. “Revoluţia” pe care capriciile unui singur om au impus-o acum doi ani în conducerea PNL prefigurează, mai ales după alianţele din ultimele luni, un viitor de conflicte şi face iluzorie posibilitatea de a se recîştiga ceea ce se cîştigase între 2004 şi 2008.
Scrisă prost, din ce în ce mai prost, într-o limbă care se descompune de la un an la altul, presa a reuşit să se aservească, obişnuindu-se uimitor de repede cu cenzura şi autocenzura. Cititorii, pe de altă parte, nu caută se se informeze, ci să-şi vadă propriile opinii confirmate de cutare sau cutare cronicar. Revelaţiile, chiar şi cele mai scandaloase, rămîn sistematic fără urmări şi totul continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
Acum 15 ani, un tînăr student ajuns între timp deputat şi ministru PDL îmi scria furios în cadrul unui grup de discuţii: “Mai lăsaţi-ne cu comuniştii şi cu securiştii! Trebuie să ne gîndim la viitor.” Şi aşa a fost. Fiecare s-a gîndit la viitorul lui şi toţi împreună au încercat să construiască o ţară fără memorie, o ţară aistorică. Iar tragedia constă în faptul că, în mare parte, au reuşit. În România, trecutul nu mai interesează decît dacă poate argumenta bătutul cu pumnii-n piept.
În 20 de ani, România şi-a devenit sie însăşi o problemă şi o povară, iar cei mai mulţi români nu visează decît să fugă unde-or vedea cu ochii. Intelectualii oficiali şi-au ratat cu desăvîrşire menirea de a instrui masa, probabil fiindcă le lipseşte stofa de intelectuali. Societatea a ajuns astfel o ficţiune pe care n-o mai menţine decît nevoia fiecăruia de a avea adversari.
“Eşti departe!” îmi vor spune unii (ecouri ale celor care mi-au spus în 1990 că n-am mîncat salam cu soia). Da, şi tocmai fiindcă sînt departe, în afara cuştii, pot să văd mai bine, fără patimă, ce se întîmplă înauntru. Tocmai fiindcă sînt departe nu pot fi victima obişnuinţei şi a acceptării. Depărtarea e un avantaj pentru observator şi o tortură pentru cel care aşteaptă.
Despre multe din cele de mai sus am scris, iar despre altele ar fi trebuit să scriu într-o bună zi. Nu o voi mai face – în orice caz, nu aici. Strigatul în deşert este o ocupaţie căreia poţi să i te dedai o vreme, dar care, la un moment dat, ajunge să-ţi producă o mistuitoare senzaţie de inutilitate. Acelaşi lucru se poate spune şi despre obstinaţia de a crede în ceva care în mod evident e imposibil. Fiindcă nu mai pot să sper şi să aştept degeaba, am hotărît să nu mai adaug nici o pagină celor care s-au adunat aici.
Cititorilor care mi-au făcut bucuria de a mă vizita în acest spaţiu imaterial le spun rămas bun!
Radu Portocala
http://portocala.wordpress.com/2011/...re-despartiri/
citat dupa : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1222
2. Interviu Mark Gitenstein
*) Acest foarte interesant comentariu a fost facut de un anonim la un articol tipic pentru generalizarile nedrepte facute asupra romanilor : http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html#commentsPage-4
Psihopedagogia groazei
Dupa 20 de ani de tranzitie si dupa intrarea in Europa, videoclipurile de mai jos disponibile pe YouTube ofera un raspuns elocvent asupra modului in care societatea romaneasca isi educa ( ?!) proprii cetateni :
1. Campania „ Nu fii Erou !! " ~ Respect in trafic
2.Campanie impotriva vitezei
3. Spot ProTv Copii Abandonati
1. Campania „ Nu fii Erou !! " ~ Respect in trafic
2.Campanie impotriva vitezei
3. Spot ProTv Copii Abandonati
duminică, 3 iulie 2011
Normalitate si anormalitate sociala ( 1 )
Care sunt de fapt valorile Romaniei ?
Daca intrebi un roman care munceste sau se plimba prin Europa occidentala ce il impresionează cel mai mult , va raspunde prompt : normalitatea (s.n.).
Oliver *)
Specula, corupţia, învârteala, ciupeala, într-un cuvânt, păcatele tipice şmecheriei dâmboviţene ţin de esenţa poporului român .( ?! - s.n.)
Ion Cristoiu **)
Intrebarea din titlu mi-a venit in minte cand am gasit intamplator pe Internet o clasificare bizara a personalitatilor din Romania care aminteste de celebra parabola a acvariului ( " oricand putem face ciorba de peste dintr-un acvariu, dar invers, niciodata " ) . In primul rand , melanjul rezultat seamana foarte bine cu o ciorba sau cu o salata de cuvinte. In al doilea rand, nu cred ca reuseste cineva sa inteleaga , nici ce au in comun aceste personalitati , nici ce se mai intelege astazi prin personalitate :
Top 10 personalitati din Romania
Exact aceeasi problema a clasificarilor bizare a aparut in celebrul top " Zece pentru Romania " ( http://www.youtube.com/watch?v=OPDU7MzpK2M .... mari romani ) si pentru toate categoriile vizate de acesta . Mai mult decat atat, a existat chiar o luare de pozitie interesanta a unui virtual laureat al topului care " s-a retras în semn de protest faţă de acţiunile de manipulare ale sondajelor de opinie care participă la demersul jurnalistic - 10 pentru România. Reprezentanţii institutelor sunt surprinse de decizia polticianului şi refuză să comenteze declaraţiile privind manipularea barometrelor de opinie publică " (s.n.) - http://www.realitatea.net/cozmin-gusa-se-retrage-din-10-pentru-romania_27495.html
Daca presupunem ca ambele cazuri de mai sus sunt cumva "nereprezentative" , fiind un fel de "accidente" explicabile prin interese particulare conjuncturale , proiectul intitulat " Mari Romani " de exemplu, lansat de TVR care a lansat si o carte cu acelasi nume, este construit exact pe acelasi calapod . In acest din urma caz , avem o prima ierarhie a personalitatilor unde a votat probabil in mod majoritar falanga nationalistilor si nostalgicilor :
Sursa : http://www.mariromani.ro/primapagina.php
Adevarata surpriza o avem abia in esalonul doi unde intra in ring o falanga mult mai periculoasa decat prima ( " new age " sa-i spunem ... ) care amesteca - si in cel mai toxic mod posibil - comunismul, istoria, religia, sadismul si pornografia, cu stiinta, satira sociala , muzica elevata , semidoctii si sportul preferat al maselor . Rezultatul este unul mirobolant :
11. Nicolae Ceausescu 12. Vlad Tepes 13. Gigi Becali 14. Henri Coanda 15.Gheorghe Hagi 16. Ion Luca Caragiale 17. Nicolae Iorga 18.Constantin Brancoveanu 19. George Enescu 20. Gregorian Bivolaru
Sentimentul general care iti ramane dupa parcurgerea rapida a acestor " clasificari si ierarhii ", este acela ca in Romania magazinul non-valorilor poate fi accesat non-stop, dar la cel al valorilor autentice programul de lucru cu publicul seamana cu cel standard de la Evidenta Populatiei de altadata ( se lucreaza de exemplu numai cate 2 ore pe zi si numai 2 zile pe saptamana... ) si ca atare valoarea si normalitatea romaneasca raman pierdute undeva printre randuri.
Pe de alta parte, cum se poate construi in mod eficient un asemenea haos al valorilor ? Foarte simplu . Nu definim bine nici obiectivele si nici criteriile de apreciere pentru acestea , votantii se pot schimba periodic sau se gandesc la notiuni complet diferite, iar daca acelasi lucru se intampla si cu " regulile jocului " , rezultatul va fi unul garantat 100%. Totul devine, cum ar spune adolescentii de astazi si in limbajul lor , " varza ", dar cel putin ne putem consola cu faptul ca este o varza romanesca.
Schimbarea perspectivei
Ce s-ar intampla daca schimbam complet modul de abordare a problemei , respectiv intrega paradigma, si aplicam criterii mult mai concrete ? In mod evident, rezultatul va fi unul complet diferit de cel obtinut in cazurile precedente . Daca parcurgem lista de mai jos cu motivatiile si explicatiile aferente, este foarte probabil sa avem un sentiment diferit fata de cel precedent dar nu numai atat :
Sursa : http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9270631-video-ambasada-sua-sarbatorit-ziua-nationala-4th-july-speech-uri-muzica-buna-tort-vezi-text-cine-sunt-cei-sapte-romani-care-trecut-asta-viata-yes-can.htm
Daca intrebi un roman care munceste sau se plimba prin Europa occidentala ce il impresionează cel mai mult , va raspunde prompt : normalitatea (s.n.).
Oliver *)
Specula, corupţia, învârteala, ciupeala, într-un cuvânt, păcatele tipice şmecheriei dâmboviţene ţin de esenţa poporului român .( ?! - s.n.)
Ion Cristoiu **)
Intrebarea din titlu mi-a venit in minte cand am gasit intamplator pe Internet o clasificare bizara a personalitatilor din Romania care aminteste de celebra parabola a acvariului ( " oricand putem face ciorba de peste dintr-un acvariu, dar invers, niciodata " ) . In primul rand , melanjul rezultat seamana foarte bine cu o ciorba sau cu o salata de cuvinte. In al doilea rand, nu cred ca reuseste cineva sa inteleaga , nici ce au in comun aceste personalitati , nici ce se mai intelege astazi prin personalitate :
Top 10 personalitati din Romania
- Mirel Radoi
- Ghita Muresan
- Iancu de Hunedoara
- Gabriel Oprea
- Mihail Kogalniceanu
- Maria Tanase
- Arsenie Boca
- Ionut Bazac
- Marin Preda
- Madalina Manole
Exact aceeasi problema a clasificarilor bizare a aparut in celebrul top " Zece pentru Romania " ( http://www.youtube.com/watch?v=OPDU7MzpK2M .... mari romani ) si pentru toate categoriile vizate de acesta . Mai mult decat atat, a existat chiar o luare de pozitie interesanta a unui virtual laureat al topului care " s-a retras în semn de protest faţă de acţiunile de manipulare ale sondajelor de opinie care participă la demersul jurnalistic - 10 pentru România. Reprezentanţii institutelor sunt surprinse de decizia polticianului şi refuză să comenteze declaraţiile privind manipularea barometrelor de opinie publică " (s.n.) - http://www.realitatea.net/cozmin-gusa-se-retrage-din-10-pentru-romania_27495.html
Daca presupunem ca ambele cazuri de mai sus sunt cumva "nereprezentative" , fiind un fel de "accidente" explicabile prin interese particulare conjuncturale , proiectul intitulat " Mari Romani " de exemplu, lansat de TVR care a lansat si o carte cu acelasi nume, este construit exact pe acelasi calapod . In acest din urma caz , avem o prima ierarhie a personalitatilor unde a votat probabil in mod majoritar falanga nationalistilor si nostalgicilor :
 1.ŞTEFAN CEL MARE (77493 voturi) |  2. CAROL I (52474 voturi) |
 3. MIHAI EMINESCU(50640 voturi) |  4. MIHAI VITEAZU(48725 voturi) |
 5. RICHARD WURMBRAND(46973 voturi) |  6. ION ANTONESCU(27483 voturi) |
 7. MIRCEA ELIADE(17019 voturi) |  8. ALEXANDRU I. CUZA(16383voturi) |
 9. CONSTANTIN BRÂNCUŞI (14831 voturi) |  10. NADIA COMĂNECI(11825 voturi) |
Sursa : http://www.mariromani.ro/primapagina.php
Adevarata surpriza o avem abia in esalonul doi unde intra in ring o falanga mult mai periculoasa decat prima ( " new age " sa-i spunem ... ) care amesteca - si in cel mai toxic mod posibil - comunismul, istoria, religia, sadismul si pornografia, cu stiinta, satira sociala , muzica elevata , semidoctii si sportul preferat al maselor . Rezultatul este unul mirobolant :
11. Nicolae Ceausescu 12. Vlad Tepes 13. Gigi Becali 14. Henri Coanda 15.Gheorghe Hagi 16. Ion Luca Caragiale 17. Nicolae Iorga 18.Constantin Brancoveanu 19. George Enescu 20. Gregorian Bivolaru
Sentimentul general care iti ramane dupa parcurgerea rapida a acestor " clasificari si ierarhii ", este acela ca in Romania magazinul non-valorilor poate fi accesat non-stop, dar la cel al valorilor autentice programul de lucru cu publicul seamana cu cel standard de la Evidenta Populatiei de altadata ( se lucreaza de exemplu numai cate 2 ore pe zi si numai 2 zile pe saptamana... ) si ca atare valoarea si normalitatea romaneasca raman pierdute undeva printre randuri.
Pe de alta parte, cum se poate construi in mod eficient un asemenea haos al valorilor ? Foarte simplu . Nu definim bine nici obiectivele si nici criteriile de apreciere pentru acestea , votantii se pot schimba periodic sau se gandesc la notiuni complet diferite, iar daca acelasi lucru se intampla si cu " regulile jocului " , rezultatul va fi unul garantat 100%. Totul devine, cum ar spune adolescentii de astazi si in limbajul lor , " varza ", dar cel putin ne putem consola cu faptul ca este o varza romanesca.
Schimbarea perspectivei
Ce s-ar intampla daca schimbam complet modul de abordare a problemei , respectiv intrega paradigma, si aplicam criterii mult mai concrete ? In mod evident, rezultatul va fi unul complet diferit de cel obtinut in cazurile precedente . Daca parcurgem lista de mai jos cu motivatiile si explicatiile aferente, este foarte probabil sa avem un sentiment diferit fata de cel precedent dar nu numai atat :
- Anamaria Hancu si Liana Buzea
au lucrat la campania sociala „Let’s Do It, Romania!” al carei scop a fost curatarea Romaniei la propriu. Folosind Facebook si Twitter, in septembrie 2010, aceste doua tinere au mobilizat 200.000 de voluntari care si-au petrecut o zi curatand gunoaie in Romania. Ele au dovedit ca scepticii s-au inselat. - Laura Stefan
este coordonatoarea programelor anticoruptie din cadrul Societatii Academice Romane si militeaza pentru reforma judiciara si bune practici de guvernare. A elaborat si a sustinut legislatia anticoruptie si a lucrat impreuna cu institutii internationale si ale UE in calitate de expert. In ciuda numeroaselor oportunitati de a lucra in strainatate, a ramas aici, pentru a lupta impotriva coruptiei si a oferi un viitor mai luminos romanilor.
- Raed Arafat
este subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii. El a infiintat numarul unic de urgenta pentru probleme medicale. De asemenea, a sustinut ideea ca serviciilor de urgenta sa li se permita sa acorde ingrijiri medicale victimelor. Eforturile sale au asigurat modernizarea serviciilor de urgenta si salvarea a nenumarate vieti in Romania, gratie unei atitudini increzatoare si dorintei de schimbare.
- Sergentul major Laurentiu Serban
a trecut peste pierderea unui picior in luptele din Afganistan si a declarat: „Ce nu te omoara, te face mai puternic”. Dupa ce s-a intors din misiunea indeplinita alaturi de camarazii sai, soldati si aliati NATO, Serban a inceput sa ofere consiliere altor persoane care i-au pierdut pe cei dragi sau militarilor care au fost raniti. Povestea sa a fost prezentata de Discovery si inspira oameni pe care el nu ii cunoaste.
- Marcelus Suciu
a revenit in Romania dupa ani petrecuti in SUA si a adus cu el o serie de inovatii in materie de afaceri, programe guvernamentale si fundatii caritabile. El este nu doar patronul unui lant de restaurante de succes, ci si partener intr-un program ecologic de inchiriere de biciclete in Cluj si promoveaza activ importanta rolului fundatiilor caritabile private in rezolvarea problemelor sociale ale copiilor grav bolnavi si ale nevazatorilor. - Anca Harasim
este director executiv al Camerei de Comert Americane din Bucuresti. Sustinand companiile si investitorii in discutiile cu oficialitatile romane ajuta companiile americane sa angajeze mii de romani. De asemenea, ea promoveaza transparenta si previzibilitatea mediului de afaceri. Atitudinea „Da, se poate!” si energia pe care o investeste pentru a obtine rezultate o transforma intr-un model pentru oamenii de afaceri.
Sursa : http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9270631-video-ambasada-sua-sarbatorit-ziua-nationala-4th-july-speech-uri-muzica-buna-tort-vezi-text-cine-sunt-cei-sapte-romani-care-trecut-asta-viata-yes-can.htm
Este foarte probabil ca in mod intuitiv sa fim de acord cu aceasta lista in primul rand pentru ca cei selectati fac ceva util pentru oameni, comunitate sau societate, iar in al doilea rand pentru ca centrarea pe fapte confera implicit selectiei un caracter unitar si omogen.
Putem sa facem si un exercitiu de imaginatie foarte tentant, dar greu de dus pana la capat :
Sa ne imaginam cum ar fi aratat o lista ca cea de mai sus , cu expunerea de motive aferenta , dar facuta conform viziunii oricarei instante amintita anterior...
Intrebarea este de ce noi nu reusim sa facem singuri asemenea liste cu care suntem de acord in mod intuitiv ( si nu pentru ca neaparat " ne plac " cei selectati ) , dar strainii reusesc totusi .
Oare nu cumva pentru ca , in realitate si dincolo de lozinci, societatea noastra ( respectiv cei care iau decizii in numele ei ) NU incurajeaza de fapt , nici eliminarea gunoaielor (...) , nici eliminarea coruptiei si coruptilor, nu considera viata umana o valoare medicala si sociala ( a fost nevoie sa vina un strain admirabil care sa organizeze eficient serviciile de urgenta romanesti ...) , nu acorda ajutor si consiliere defavorizatilor , si in general este apatica sau chiar indiferenta la problemele membrilor ei ?
*) Acest foarte interesant comentariu a fost facut de un anonim la un articol tipic pentru generalizarile nedrepte facute asupra romanilor : http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html#commentsPage-4
** ) Ion Cristoiu - Eterna smecherie romaneasca -
http://www.adevarul.ro/ion_cristoiu/Eterna_smecherie_romaneasca_7_456024396.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Este nebunia lui Anders Breivik – o parodie de responsabilitate, dar nu a fost asa si nazismul?- un raspuns la politica europeana din ultimele decenii?
Cred ca este un gest de autoafirmare. Andy Warhol a zis ca fiecare dintre noi ar trebui sa aiba dreptul la cel putin 15 minute de celebritate in viata sa. Intr-un fel asta a vrut probabil sa arate iar pretextul invocat – lupta impotriva multiculturalismului si a islamului – nu sunt nimic altceva decat o masca care disimuleaza o rabufnire narcisiaca.
Care credeti ca este cea mai mare frica a societatii occidentale de astazi? Daca s-ar face o analiza a cosmarului dominant, care ar fi acela?
Este subiectul urmatoarei mele carti. Cea mai mare frica a societatii occidentale este teama de disparitie pe care ecologistii de astazi o exprima prin numele de catastrofa climatica. Ce putem spune este ca Europa este paralizata de teama, in timp ce chinezii, brazilienii, indienii in China cinstesc in cinstea renasterii lor chiar daca aceasta renastere este una fragila de fapt.
D’accord avec vous, cher monsieur Bruckner. Merci beaucoup.
De la cartea Le Nouveau désordre amoureux pana azi cred ca mentalitatea despre sex si relatiile de concubinaj sau casatorie s-a schimbat destul de mult. Care este noua ideologie careia trebuie sa-i faca fata iubirea, astazi?
Pericolul principal care pandeste astazi dragostea este teama de angajament. Dorinta noastra este aceea de a cunoaste pasiunea fara a ne pierde libertatea.
Care ar trebui sa fie reactia intelectualilor intr-o tara “confiscata” prin mijloace “democratice” de o oligarhie securisto-p.c.r.-ista? (editat)
Despre romanul “Parias”. Exista amanunte biografice care au condus la scrierea acestei carti?
Multumesc.
Singurul element biografic este faptul ca dupa 1989 am calatorit foarte mult in India. Din acel moment, am fost cel putin o data la doi ani in India iar societatea respectiva ma fascineaza enorm. Pasiunea pentru India a fost reinnoita de lectura lui Mircea Eliade. Pe langa scrierile sale de Istorie a religiilor am citit cu mare placere Maiytrei, care relateaza povestea imposibila de dragoste intre un tanar student si o fata brahman. Este un roman excelent, care constituie una dintre lecturile care m-au inspirat cel mai mult.
Je vous demandes pardon pour que je ne peut pas ecrire et parler ci bien votre langue, mais j’ai l’impression que, contre comme je fais diplomatie sur mes sites d’internet, vous cherchez d’eviter les plus claires demandes de les monsieurs proffesseurs. Vous cherchez d’eviter les monsieur diplomats qui veulent voud demander sur le livre de Mr. Lucian Boia: France, hegemonie ou recul?
Pour quie vous ne repondez pas a cet question, que est implicites de leur demands?
Je vous remercie beaucoup, au revoir!
1. Can we referr to “Europe” other than a group of distinct nations that have in common the original (early) values of christianity?
2. From this prspective, do you consider yourself an eurpean?
Intai de toate, Europa este unitara prin numeroasele razboaie purtate intre ele de natiuni iar proiectul de unificare europeana a constat tocmai in a afirma pacea ca valoare comuna si nu razboiul cum s-a intamplat in istorie. Din acest punct de vedere, aceasta tentativa europeana este o reusita, in sensul ca Europa s-a refondat pe ideea de refuz al razboiului. Acest refuz nu este totusi suficient pentru a garanta un proiect coerent. Toata lumea vrea astazi sa se instaleze in Europa, chiar in momentul in care Europa se indoieste de ea insasi mai mult ca niciodata. Ma consider mai european ca oricand si imi iubesc tara din ce in ce mai mult.
Poate fi criza economica socul care sa scoata Europa din apatie?
Multe persoane compara Europa de azi cu Imperiul Roman inainte de prabusire. Cum vedeti Europa peste 50 de ani daca evolutia va continua in aceiasi parametri?
Ca orice criza, si aceasta poate sa fie salutara sau fatala. Ea ar putea sa suscite un fel de trezire a elitelor dar ar putea si sa accelereze declinul. Comparatia cu Imperiul Roman poate fi valabila pentru tot ceea ce inseamna Occident. Si America este de 10 ani in cadere libera. Ne aflam intr-o situatie extrem de nesigura. “Acolo unde creste pericolul, creste de asemenea ceea ce-l indeparteaza” (Holderlin)
Pareti preocupat de iluziile cu care ne inconjuram. In relatiile cu cei apropiati va puteti pastra ‘naivitatea’ astfel incat sa va bucurati de prietenie si de dragoste?
Bineinteles, iluziile nu ne impiedica niciodata sa atingem dragostea adevarata. Una dintre cele mai mari iluzii despre iubire este sa crezi ca iubirea chiar este o iluzie.
azi am luat ‘luni de fiere’ cu gazeta spoturilor, ca sa o recitesc, si voiam sa va intreb in ce masura cele doua personaje masculine din carte reflecta personalitatea si experientele traite de dumneavoastra?
Sunt in aceeasi masura Franz si Didier, ma regasesc in fiecare dintre ei. Pe de-o parte sunt un om timid si introvertit, pe de alta parte pot fi indraznet si fascinat de autodistrugere.
Cu ce sentiment personal ( gust ) ati ramas dupa publicarea romanului “Luni de fiere ” ?
Care credeti ca este reactia majoritatii cititorilor romani ( care sunt majoritar crestini ortodocsi …) dupa citirea acestui roman al dvs despre care un profesor roman de psihologie ( psihanalist ) sustinea ( citez din memorie ) ca ” trebuie predat la curs studentilor ” ?
Mai intai de toate am fost surprins de modul in care a fost receptata cartea, chiar daca in Franta au existat multe voci care au considerat aceasta carte dezgustatoare. Chiar si astazi cartea a pastrat un oarecare caracter nociv. Dar faptul de a fi crestin nimic nu te impiedica sa te lasi fascinat de astfel de povesti. Intr-un sens anume, cartea este extrem de crestina in concluzia ei. Este vorba de o explorare a pacatului care nu este niciodata rascumparat prin iertare.
Cum a primit publicul american cartea Luni de fiere? Asta daca tinem cont ca americanii sint mai puritani
A fost teribil, pentru ca, pe de-o parte, traducatorul a destat cartea. De fiecare data cand intalnea in carte cuvantul dragoste il inlocuia cu sex. Pe de alta parte, au inlaturat cu buna stiinta 20 de pagini din carte, prin urmare cartea este foarte prost tradusa. In Statele Unite si tarile musulmuane, cartea nu a fost inteleasa. Niciodata americanii nu au vrut sa o retraduca. Intre timp, totusi, acum cinci ani a fost tradusa in Turcia.