Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke

duminică, 4 iunie 2017

Printul Charles, Romania si elita discreta pro Romania

Supa toxica servita romanilor de catre mass-media cu complicitatea tacita a statului si institutiilor lui , a societatii civile  si a elitei civice ( personalitati culturale , intelectuali publici si deformatori de opinie care in linii mari au activat si inainte de 1990 ) in cei 27 de ani de inginerie sociala si resetare a valorilor culturale si morale care au spravietuit inclusiv comunismului , a condus la situatii paradoxale specifice unei tari bombardate, nu unei tari care traieste starea de pace.
Cetatenii romani au devenit astfel dezinteresati de propria lor tara ( capturata de o clasa politica penala care se imbraca fara jena in costume populare ) si de patrimoniul ei urmand  statul si institutiile lui care de cele mai multe ori actioneaza parca in directia sabotarii acestui patrimoniu si implicit a intereselor tarii.
Acest curent  aparut inca din anii `90 a devenit in prezent atat de puternic pentru ca a fost alimentat exact de elita civica , intelectuala si culturala care , invocand multiculturalismul , ataca patriotismul in mod fortat definit mai intai ca nationalism , apoi drept etnicism ca sa ajunga in final la extrema respectiv  definirea lui explicita sau tacita drept legionarism.
Rezultatul acestei strategii de sistem este unul de neinteles atat pentru o mentalitate autohtona , cat si pentru una europeana si occidentala deoarece cea mai buna promovare facuta Romaniei si patrimoniului ei nu este facuta de catre statul roman cu institutiile sale platite de la buget pentru acest lucru, nici de catre cetatenii romani care nu mai cred in ambele ,  ci de catre strainii dezinteresati care vad ceea ce romanii nu mai pot sau nu mai vor sa vada, iar statul roman nu poate sau nu vrea sa faca.
Principele Charles este de departe cel mai distins  reprezentant al acestei elite discrete care promoveaza Romania si interesele ei ( https://sergiusimion.blogspot.ro/2016/07/elita-ascunsa-romaniei.html) avand meritul de deschide un adevarat front pentru recuperarea si mentinerea unui patrimoniu natural, social si cultural socotit unic in Europa , dar denigrat puternic sau chiar negat  in interiorul tarii   de catre cei care din motive obscure nu vor sa vrea sa vada ceea ce Romania inca are , dar alte tari au pierdut de aproape 100 de ani . Principele Charles a formulat in cateva propozitii simple exact ceea ce "black propaganda" de la noi specifica ofiterilor acoperiti pe deplin conspirati ai Securitatii de altadata a incercat sa distruga in 27 de ani de tranzitie haotica si nebuna in acelasi timp :


”Am fost întrebat de multe ori de ce vin atât de des în România. Ce anume o face atât de specială, atât de atrăgătoare? Pentru mine, răspunsul este clar: voi, prietenii mei români. Peisajul vostru natural şi cultural, tradiţiile voastre, dar şi  capacitatea voastră de a inova şi de a schimba ceea ce sunteţi după secole de istorie, identitatea voastră şi ceea ce puteţi face, energia schimbării pe care o puteţi mobiliza ”                                                                                                                                                  Principele Charles


    

http://www.rfi.ro/social-95517-print-charles-cluj-romania-prieteni-doctor-honoris-causa








http://www.gandul.info/interviurile-gandul/probabil-cel-mai-frumos-film-despre-romania-wild-carpathia-sau-cum-a-facut-printul-charles-din-tara-noastra-bijuteria-coroanei-8890126



Acest respect deosebit fata de patrimoniul , cultura si traditiile unei tari al unei personalitati de talie europeana ( si acest comportament dezinteresat al unui strain fata de Romania nu este de loc unul singular ) este in contrast evident cu comportamentele patriotice autohtone de genul :  "Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau trebuie să o folosim numai pentru înjurături".
Restul e tacere.

sâmbătă, 3 iunie 2017

Societatea diversiunii si dezinformarii. Un diagnostic dupa 27 de ani

" Cu televizorul , ati mintit poporul ! " 
1990



Un articol aparut recent pe Contributors.ro ( Brandusa Armanca - De ce nu pot fi colega cu Dan Andronic ) reuseste performanta de a imprastia ceata din spatiul social si din mass-media romaneasca.
Pornind de la analiza unui caz concret - consultantul politic si jurnalistul Dan Andronic - argumentatia impecabila a autoarei, exprimarea clara , concisa si logica de manual prezinta cititorului agenda sociala ascunsa prin care cetatenii obisnuiti raman captivi in plasa manipularii si dezinformarii si identifica si cauzele si agentii sociali implicati.
Reteta succesului in acest caz este una simpla, dar cu o eficienta garantata in orice societate in care principiile statului de drept si ale societatii deschise sunt sistematic incalcate .
Regula de baza este aceea a traseismului politic , social si profesional ( "exersând săritura calului pe tabla de șah a politicii autohtone: PSD, PNL, PDL, apoi de la capăt. " ) la care se adauga incalcarea eticii si deontologiei profesionale prin mixajul functiilor de consultant si jurnalist incalcand standardele de independenta , integritate si responsabilitate din ambele profesii exact dupa principiul "hotul striga prindeti hotii" :

" Băgat până în gât cu penalii, Dan Andronic a ajuns și el pe banca acuzaților în dosarul ”Ferma Băneasa” instrumentat de DNA. Cercetat, inițial a anunțat că se retrage din presă. Nu numai că n-a făcut-o, dar a pornit o campanie uriașă de presă, sub acoperirea libertății de exprimare, folosindu-l catapultă pe trahanachele presei românești, Ion Cristoiu, împotriva justiției, a șefei DNA, a jurnaliștilor care susțin justiția imparțială."

Foarte interesant in acest caz este modul profesionist in care este analizata prestatia profesionala a subiectului respectiv pornind nu de la persoana ( argumentul ad hominem este exclus ) , ci de la faptele ei care nu pot fi contestate de nimeni. De aici si reactia neputincioasa si plina de furie a trollilor de pe forum-ul articolului care nu pot contesta cu argumente textul in cauza si atunci nu le mai ramane decat atacul josnic la persoana autoarei articolului.
Demascarea acestei imposturi sfidatoare are loc concomitent cu aparitia unui alt articol in Revista 22 despre deformatorii de opinie ( Rodica Culcer - Deformatorii de opinie ) care pune acelasi gen de intrebari si ridica acelasi gen de dileme deontologice si profesionale :


"Două întrebări se impun: 1) ce cre­di­bi­li­tate are un per­sonaj cu două dosare pe­na­le, acuzat de mărturie min­cinoasă? și 2) poate fi un ziarist partener de afa­ceri cu politicienii?, dar con­sul­tant politic și / sau me­dia? Eu zic că nu, pentru că nu mai poți relata cu obiec­ti­vitate despre afacerile oa­menilor po­­litici. Și apoi, cât de obiectiv și de in­cisiv vei fi față de politicianul ca­re ți-a achitat un onorariu gras înainte de a intra în emisiune? Toto­dată, atunci când un anchetat penal scrie articole despre ins­ti­tuțiile care îl an­che­tea­ză, credibilitatea lui este zero, ceea ce este valabil și pentru dom­nul Andronic."
Deformatorii de opinie joaca un rol esential in vicierea climatul moral din societate si in degradarea spatiului public :


"Nu în­tâm­plător, „formatorii de opinie“ care ocupă studiourile - și mentalul colectiv al pu­bli­cului fără discernământ - au fost atent se­lec­ționați. Ea include nu numai personaje penale ca Dan Andronic și Sorin Roșca Stă­nescu, condamnat deja în Dosarul Rom­petrol, pentru utilizare de informaţii privi­legiate şi constituire a unui grup infrac­ţional organizat, ci și susținători fervenți ai unor astfel de personaje, ca Ion Cri­s­to­iu, de pildă, marele confident al Elenei Udrea, tratat cu mare deferență de esta­blishmentul mediatic, care din „maestru“ nu-l scoate, ceea ce ne trimite cu gândul la Balada maeștrilor de Tudor Arghezi. Or, Ion Cristoiu a trecut pe la toți mogulii, mi­grând de la Dan Voiculescu la SOV și apoi la cooperativa politico-mediatică Udrea-Andronic de la B1. Peste tot a avut același discurs. Și tot din clubul select al formatorilor de opinie admiși de mafia mo­gulilor face parte și Cristian Tudor Po­pes­cu, apărătorul mineriadei din 1990, pen­tru care TVR nu ar fi trebuit niciodată să dezvăluie vreun material incriminant la adresa lui Decebal Traian Remeș. A dis­pă­rut, momentan, Liviu Mihaiu, care dădea certificate de integritate tuturor, dar nu poa­te explica în mod credibil de ce era SOV dispus să plătească o mită de un mili­on de dolari pentru numirea sa ca guver­nator al Deltei Dunării. Lista este bogată, spațiul nostru însă este limitat.Niciunul dintre aceste personaje nu ar fi ac­ceptat în presă într-o democrație con­solidată; nu i-ar angaja nimeni, pentru că ar fi respinși de public (s.n.)."
"La noi însă ei fac legea, acuzându-i pe cei care susțin statul de drept și anticorupția că ar fi „aco­pe­riți“ ai serviciilor. Astfel, în România, din „câine de pază al democrației“, partea cea mai influentă a presei a devenit dulăul de pază al corupților."
" Acum se mai face și presă, este ade­vărat, dar în zonele marginale, cât mai de­parte de televiziuni, pentru că la te­le­vi­ziuni (de)formatorii de opinie și-au ad­ju­decat partea leului."


Primul articol citat are meritul incontestabil de a pune in sfarsit degetul pe rana si de a defini fara echivoc si cu argumente adevarata natura si adevaratul rol al unui celebru (de) formator de opinie de la noi.Al doilea articol nu face decat sa extinda lista , dar adauga in fruntea ei si politicienii.
In acest caz, problema cea mai grava nu esta atat coruptia ( care teoretic poate fi transata in justitie ) cat incalcarea deontologiei profesionale in breasla jurnalistilor care nu mai poate fi imputata politicienilor care au cu totul alte obiective si prioritati.
Ajungem astfel la esenta problemei . Cum este posibil ca dupa 27 de ani de "democratie si societate deschisa" sa ramanem in situatia in care o singura mana de (de)formatori de opinie dau tonul, controleaza direct sau indirect intregul spatiu mediatic si in ultima instanta fac legea ?
Este posibil intr-un singur mod, respectiv atunci cand problemele profesionale unei bresle profesionale nu sunt rezolvate in interiorul ei si de catre profesionisti recunoscuti care respecta un cod dentologic, ci prin interventia si imixtiunea altor instante straine domeniului.
Aici lucrurile devin foarte interesante pentru ca nu numai breasla jurnalistilor este in aceasta situatie , ci si alte bresle profesionale din profesiile "liberale" ( cu numele ) pentru ca problema lor a ramas nerezolvata inca din 2006 cand un articol din vechiul ziar Cotidianul promitea o alinierea
profesiilor liberale la standardele europene ( Razvan Mihai Vintilescu - Parlamentul pregateste spargerea castelor ), aliniere care nu a mai avut loc niciodata !
Intr-o situatie oarecum similara se afla sociologii si psihologii ai caror corifei au mari probleme de prestigiu social si de credibilitate. Cel mai recent exemplu este dat de breasla psihologilor care a incercat sa rezolve aceasta problema votand cu mare entuziasm o celebra lege de organizare a profesiei ( jurnalistii au avut totusi inspiratia sa respinga o astfel de solutie ....).
Aceasta lege de organizare a profesiei ar fi trebuit sa apere "interesele profesiei de psiholog" ( nu se stie fata de cine, important era sa fie aparata ...) . In realitate, problema era degringolada totala din acest domeniu care era deja una cronica inca inainte de 1990.
Rezultatul ? Dupa estimarile oficiale , 20.000 de psihologi au devenit prizonierii de constiinta ai unui domeniu distrus chiar de catre corifeii lui ( cf: Daniel David - Să bată clopotele pentru psihologia românească…!) si au ajuns captivi ai unei organizatii "de drept privat" , respectiv Colegiul Psihologilor din Romania care s-a substituit in realitate Universitatii , oferind in locul ei dreptul de a profesa si contra a n taxe.
La randul ei aceasta organizatie bizara neintalnita in Occident este condusa despotic de un grup ( sau grupuri ) care refuza sa faca public bugetul institutiei , refuza sa demisioneze si al carui presedinte a fost trimis recent in judecata de catre DNA pentru motive de neimaginat in Occident ( http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/presedintele-colegiului-psihologilor-trimis-in-judecata-de-dna-ar-fi-incheiat-contracte-cu-el-insusi-si-cu-sotia-sa.html ). Ultima isprava a acestei organizatii este un scandal monstru care a afectat grav imaginea acestei profesii provocand râsul cetatenilor (https://stiri-zilnic.ro/2017/03/28/cearta-ca-la-nebuni-la-colegiul-psihologilor/ ).
Starea precara in care se afla unele domenii liberale foarte importante pentru existenta si dezvoltarea statului de drept ( jurnalismul , sociologia, psihologia,etc. ) semnaleaza o problema de sistem care , contrar opiniilor curente, arata ca adevaratul punct nevralgic al societatii romanesti nu este atat o clasa politica primitiva ( in mod evident de natura penala ! ) ci un sistem care o perpetueaza si nu o sanctioneaza.
In privinta raporturilor dintre politica si manipularea prin jurnalism si mass-media , dr. Peter Gross directorul Școlii de Jurnalism și Media Electronice din cadrul Universității din Tennessee, SUA are o abordare cu totul revolutionara care schimba total optica de abordare a acestor raporturi :


„ …cultura este principala problemă. Ea definește modul în care lucrează sistemul politic sau alte sisteme și instituții ale unei societăți. Asta e cheia, cultura, nu sistemul! Noi studiem întotdeauna mass-media din punctul de vedere al sistemului şi asta ne dă o imagine a arhitecturii sistemului, dar nu ne spune cum sunt legăturile între diferitele părți ale sistemului și cum lucrează el. Așa că nu politica, nu economia, nu alte lucruri care de obicei definesc un sistem sunt principalii vinovaţi de starea mass-media, ci cultura, valorile, atitudinile, pentru că asta se traduce în practici și aici e problema cea mai mare”.
Peter Gross - Întoarcere în laboratorul românesc. Mass-media după 1989 ( Editura Nemira, 2015 ).

La limita , cazurile punctuale prezentate semnaleaza diferentele fundamentale dintre o societate cu adevarat democratica si europeana si societatea romaneasca care doar mimeaza democratia si statul de drept pentru nu se stie cat timp de aici inainte, respectiv o societate duplicitara de gradul doi sau o societate a diversiunii si dezinformarii in care sub ceva se ascunde altceva.

vineri, 2 iunie 2017

Abatorul comunist. Cinismul, cruzimea , sadismul si crima - politica de partid si de stat


Timp de 27 de ani societatea romaneasca cu toate componentele ei nu a reactionat la crimele comunismului inclusiv la crimele impotriva copiilor si ramane in continuare datoare cetatenilor romani cu Procesul Comunismului, Procesul Revolutiei, Procesul Mineriadei din 1990,etc. deci cu toate marile cataclisme sociale in fata carora a intors privirea si le-a trecut pe toate sub legea tacerii cum a facut si cu "cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane"( Soljenitin ) care a fost "Experimentul Pitesti".
Dupa 27 de ani , nu societatea civila cu zecile de mii de ONG-uri inclusiv cele pentru drepturile omului ci statul , prin IICMER aflata in subordinea Guvernului,  isi aduc aminte in sfarsit aminte " in mod organizat si planificat ", de genocidul comis asupra copiilor.


„Această sesizare are că obiect doar trei (s.n.) din cele 26 de instituţii de plasament pentru minorii cu deficienţe. Ne-am concentrat pe acestea trei pentru că sunt emblematice prin numărul mare de victime şi despre toate aceste orori se ştia încă din primele săptămâni de după decembrie 1989. Toată presă străină a scris atunci despre aceste centre de plasament în care minorii erau ţinuţi în condiţii animalice. De aproape 30 de ani am lăsat acesta temă în afara oricărui interes, nu s-a sesizat nimeni”
Radu PredaPresedinte IICCMER 


" Numărul real al victimelor este greu de estimat, acesta fiind de peste 10.000 de persoane( numai in 3 camine -s.n.) , atât supravieţuitori cât şi morţi în cele trei cămine pentru minori nerecuperabili." 
 adev.ro/oqwzbx


"Regimul din instituţiile menţionate, aflate în timpul regimului comunist în administrarea statului român, a dus nemijlocit la moartea a cel puţin 771 de minori - număr provizoriu. Astfel, la Căminul spital pentru minorii nerecuperabili Cighid s-au înregistrat 138 de decese în perioada 1 octombrie 1987 - 26 martie 1990, la Căminul spital Păstrăveni au fost 394 de decese confirmate între 1 octombrie 1966 - 30 aprilie 1990, în timp ce Căminul pentru minori deficienţi nerecuperabili din Sighetu Marmaţiei a înregistrat 239 de decese în perioada 20 ianuarie 1973 - 31 decembrie 1991", Reprezentanţii IICCMER.

"Experţii IICCMER au constatat nenumărate cazuri în care încadrarea copiilor în unităţi pentru deficienţi se făcea în mod eronat, aceştia fiind perfect sănătoşi sau având deficienţe fizice sau psihice minore şi deplin recuperabile. Astfel, relocarea minorilor din leagăne şi case de copii spre căminele-spital poate fi privită atât din perspectiva izolării minorilor ce nu puteau fi recuperaţi, cât şi a acelora perfect sănătoşi, ale căror costuri nu puteau fi acoperite integral de către stat" 
Reprezentanţii IICCMER.

„Lipsa condiţiilor igienico - sanitare minimale, vorbim aici de haine murdare şi rupte, de podele acoperite de urină şi fecale; lipsa alimentaţiei corespunzătoare - există imagini cutremurătoare cu terciul cu care aceştia erau hrăniţi forţat; copiii erau ţinuţi în frig şi umezeală, cu pereţii acoperiţi de mucegai; lipsa asistenţei medicale. Copiii nu erau trataţi nici la faţa locului şi nu erau duşi la spital. Nici autopsii nu se făceau potrivit regulamentului, în actele de deces erau trecute boli ce păreau a fi cauza decesului; copiii erau complet izolaţi de societate şi de propriile familii, care erau înlăturate”
Cătălin Constantinescu
          consilier juridic al IICCMER

"Mâncarea era pe raţie. Mizeria la ea acasă. Condiţii de neimaginat. Ştiu că ne dădea dintr-un castron, ne dădea la mai mulţi, cu aceeaşi lingură. Eram şi câte doi în pătuţ, că nu erau locuri. Erau legaţi. Îi spăla cu furtunul. Nici animalele nu poţi să le tratezi în halul ăsta"  
Renata
supravietuitoare de la Cighid

“În 3 paturi erau şi 25 de copii. Nu stăteau culcaţi. Stăteau în ciump şi aşa dormeau toată noaptea. În frig. Sobă nu era, lumină nu era. Şobolanii lucrau şi într-adevăr îi mâncau de vii. Erau condamnaţi la moarte la Cighid”.

Elenei Toth
fostă infirmieră la Cighid

Sursahttp://adevarul.ro/locale/oradea/cruzimile-cighid-lagarul-doi-ani-murit-130-copii-anchetate-procuoriSobolanii-mancau-vii-erau-condamnati-moarte-1_593131bc5ab6550cb8b2a4f6/index.html



La toate acestea se adauga relatarile si imaginile de mai jos care sunt pur si simplu insuportabile pentru un om normal pentru ca provoaca aceeasi senzaţie de frica , groaza, repulsie si greaţa fiziologica  pe care o provoca imaginile filmului facut de Alfred Hitchock - Alfred Hitchcock Documentary Nazi Death Camp Liberation Part III despre care chiar englezii care l-au facut spun ca este "to shocking cu show" (https://www.theguardian.com/film/2015/jan/09/holocaust-film-too-shocking-to-show-night-will-fall-alfred-hitchcock ).




 























Ocrotirea copiilor in statul comunist
Foto : Adevarul




Cimitirul copiilor morti de la Cighid
Foto : Adevarul


Genocidul a fost unul generalizat si inca nu este cunoscut in totalitate. In cimitirul din orasul Cernavoda exista un loc plin de crucile copiilor morti de sida de la Leaganul de Copii din oras ( desfiintat in prezent ) , cruci puse in anii `90  prin grija voluntarilor unei asociatii caritabile din Marea Britanie. 
Singura analogie posibila pentru atrocitatile de mai sus comise de statul roman , institutiile , functionarii si angajatii lui impotriva copiilor este cea de mai jos  :










Nu exista nici o explicatie rationala si nici o circumstanta atenuanta pentru care un stat comunist din Europa si-a persecutat, vanat , torturat si ucis cetatenii incepand cu copiii si terminand cu batranii , dar exista certitudinea ca tortionarii regimului comunist nu au fost niciodata pedepsiti si ca primesc in continuare pensii generoase la fel ca si cei responsabili de genocidul produs asupra copiilor  :  



" Responsabilii atrocităţilor petrecute acum aproape 30 de ani sunt încă în funcţii sau primesc pensii generoase, fără să fie traşi la răspundere în toată acesta perioada"

Reprezentanţii ICCR
Sursa : adev.ro/oqwzbxadev.ro/oqwzbx


Singura explicatie rationala pentru care o intreaga societate inclusiv prin componenta ei civila nu a initiat pana acum in justitie nici o actiune de reparatie morala a acestor atrocitati este "intoarcerea privirii" si complicitatea morala a organizatiilor civice , a liderilor lor , a personalitatilor culturale si a intelectualilor publici cu sistemul comunist criminal anterior.
Demonstratia este una de manual, pentru ca nu poti construi "o brava lume noua" cu aceeasi elita a lumii vechi . Este o enigma  ontologica si o provocare pentru orice cercetator in domeniul social sa explice cum este posibil ca in Romania un acelasi  lider civic, personalitate culturala sau intelectual public sa poata avea un acelasi succes social in doua sisteme politice antagonice care se anihileaza reciproc si care presupun sisteme de valori morale complet diferite !
Singura explicatie rationala este continuitatea ascunsa a celor doua sisteme. 

marți, 30 mai 2017

Beautiful Destiny

Chris Frank
Waidberg, Zürich, Switzerland

Diversiune, dubla masura , degradarea limbajului si comunicarii publice



 „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”.

George Orwell
"Ferma animalelor"


Emilia Sercan, o jurnalista celebra prin dezvaluirile legate de modul fraudulos ( copy-paste ) in care puternicii zilei si-au luat doctoratele si care a dezvaluit amploarea fenomenului la nivelul clasei politice a platit pretul acestei cruciade.  Principiul este unul simplu . In orice societate primitiva ca a noastra  in care fenomenul coruptiei a luat o amploare deosebita cel care face dezvaluri de o asemenea amploare  trebuie sa plateasca  fiind atacat sub toate formele posibile. 

In primul rand a fost pusa in dificultate de reprosul ca a facut dezvaluiri despre potentatii zilei , dar si compromisuri in timp ce a fost si angajata unora (  https://www.paginademedia.ro/2017/04/emilia-sercan-in-lacrimi-la-eugenia-voda-in-platou-cand-a-fost-intrebata-de-perioada-realitatea-tv-a-fost-un-compromis ). A urmat  aplicarea principiului securist al scormonirii trecutului  respectiv cautarea punctului negru din biografie pentru ca in aceasta mentalitatea concentrationara daca acesta nu exista atunci trebuie inventat pentru ca toti sunt santajabili si pot fi redusi la tacere 
In acest caz , exact inainte de publicarea cartii sale  “Fabrica de doctorate – Sau cum se surpa fundamentele unei natii“ s-a mers pana la dezgroparea lucarii de licenta a jurnalistei si aparitia in presa a unor pagini fotopiate care ar demonstra ca jurnalista ar fi plagiat (http://adevarul.ro/locale/sibiu/jurnalista-emilia-Sercan-specializata-denuntarea-plagiatelor-acuzata-copiat-propria-lucrare-licenta-1_592824045ab6550cb8784791/index.html ). Scopul este unul evident. Chiar daca s-ar demonstra ca jurnalista nu ar fi plagiat, pata ramane si aceasta inseamna decredibilizarea jurnalistei si a dezvalurilor sale ( " daca si jurnalista a copiat, atunci demersul sau nu este unul valid").


Pozitia jurnalistei a fost exprimata pe Facebook ( https://www.facebook.com/emilia.sercan/posts/1977688305590762 ) :


Nu mai am exemplarul meu pentru verificare, insa, sper ca marti, cand voi merge la Sibiu, voi putea stabili autenticitatea lucrarii. De aici trebuie plecat, pentru ca termenul de pastrare al lucrarilor de licenta in arhiva unei facultati este de cinci ani, potrivit legislatiei trecute si actuale. Lucrarea prezentata de Turnul Sfatului nu are nicio stampila care sa-i ateste autenticitatea. Am cerut deja in scris o serie de informatii de la Facultatea de Socio-Umaniste, in care s-a „topit” fosta Facultate de Stiintele Comunicarii si Jurnalism din Sibiu, iar marti o voi face si in persoana. Va veti intreba daca nu recunosc ce este in ea. Am scris despre calomnie si proba veritatii, insa nu am memorie fotografica astfel incat sa imi aduc aminte, dupa 14 ani, fiecare fraza, pasaj sau pagina. Asta am de spus, pentru moment, despre acuzatiile care mi se aduc.” 
Emilia Sercan

Pana aici, lucrurile sunt clare., dar ceea ce a urmat nu mai este ceva la fel de clar. In apararea jurnalistei vine un publicist roman stabilit in Occident iar pozitia acestui aparator din oficiu este exprimata pe Contributors.ro ( http://www.contributors.ro/cultura/de-ce-e-slaba-emilia-sercan-pentru-ca-vrea-sa-fie-tare-in-fata-unui-santaj/ ) :



Problema e ca, atata vreme cat nu esti sigura daca ai plagiat sau nu in lucrarea de licenta (si-ai putea ramane nesigura pana la sfarsitul zilelor, daca e sa cred toate argumentele pe care le-aduci – si n-am motive sa n-o fac), trebuie sa discuti pornind de la presupunerea ca ai facut-o. Ca ai fost si tu, fara s-o realizezi la varsta aceea, victima mentalitatii “lasa, mai, ca merge si-asa; de fapt, doar asa merge; oricum nu conteaza“.Abia din momentul acela – momentul in care iti pui cenusa in cap si spui “poate am fost slab” – devii tare."  
Alin Fumurescu 

Aparatorul din oficiu inceraca sa aplice principiul dublei masuri , respectiv un fel de  "ceea ce este rau la cei rai este bun la cei buni" :

" Pe baza aceleeasi logici, nu-l mai citim pe Heidegger, pentru ca s-a dat cu nazistii, si ne stergem la dos cu principiul egalitatii stipulat in Declaratia de Independenta, pentru ca Jefferson a fost stapan de sclavi."



Care este problema ? Pozitia , limbajul , logica triviala si amiguitatea morala a unui assistant professor la o universitate occidentala (http://www.uh.edu/class/political-science/faculty-and-staff/professors/fumurescu/ ) care concomitent citeaza din Corinteni si in mod inexplicabil pentru un universitar coboara stacheta comunicarii publice prin limbajul neslefuit ( scuze cititorilor acestui comentariu pentru limbajul citat mai jos ) 

"...aici se invarte IQ-ul marilor nostri conspirationisti. Logica infantila functioneaza cam asa: “Mama, tata, pisu, caca, daca Emilia Sercan a plagiat, toate dovezile prezentate de catre ea despre mai-marii zilei, sunt nule.”

" “Conspirationistii” sunt infantili. Cine le urmeaza “logica” e la fel de infantil: “Mama, tata, pisu, caca, vine cometa, maine mergem la pescuit.”

Problema este ca in acest caz vorbim nu de "infantili" , ci de specialisti in "character assasination", linsaj mediatic si atacul la persoana practicat in mod cert de oficinele Securitatii de altadata , dar si de unele instante actuale , specialisti care de aproape trei decenii fac mari deservicii nu numai publicistei in cauza,  ci si spatiului public romanesc. 
Rezultatul ? In loc sa beneficiem de un dialog public si o comunicare civilizata si europeana,  sunt mentinute si incurajate coborarea stachetei , limbajul si logica triviala , ambiguitatea morala si degradarea spatiului public.
O societate in care exista dubla masura iar logica morala se aplica selectiv si in functie de context si conjunctura nu este de fapt o societate deschisa si nu incurajeaza nici existenta unui stat de drept . 
In final, ramane o intrebare foarte interesanta . Care ar putea fi ratiunile pentru care un publicist roman si universitar stabilit in Occident adopta o asemenea strategie de comunicare evidenta in multe din articolele sale,  dar in contradictie cu statutul, misiunea si competentele afirmate ? 
Nu putem sti cu certitudine,  dar o posibila explicatie ar fi chiar dubla masura si ambiguitatea morala practicata de autor  cu ceva ani in urma si intr-un alt context  : 


" De multe ori erau ”ponturi” – unele se verificau, altele nu, important, cred acum, privind retrospectiv, era doar sa se declanseze “ancheta jurnalistica” si omul sa stie. Alteori erau telefoane date din birou, de fata cu “impricinatul”: “Bai, Fumi, uite sunt aici cu dl. X, se vaita ca il acuzati de niste lucruri… E adevarat?” “Adevarat”, spuneam eu, explicandu-i ce si cum, care-s dovezile, etc” pai n-ar fi frumos sa-i luati si lui pozitia?” “Ba da, Nasu’, de-abia astept, de cand incerc sa-l contactez pe X”. “ X ma contacta in genunchi. Daca aveam ceva “beton” impotriva lui, publicam. Daca nu, publicam aluzii. Da, am facut-o si pe asta si mi-e rusine.
Mi-e rusine.
Acum n-as mai face-o. Atunci, insa, am facut-o. Mi se parea inca un soi de haiducie chiar daca mie nu-mi “pica” nimic. Si nu mi-a “picat” in viata vietilor mele. Veneau oameni cu plicuri. Veneau. Ma chemau afara din redactie si-mi dadeau plicuri. N-am refuzat nici unul. Luam si plicul si persoana si mergeam (fara sa deschid – nici plicul. , nici persoana:)) la secretariat: “Ica” – Ica ne era secretara pe atunci – “Ica, domnjul X vrea sa faca o donatie redactiei!” Domnului X I se bulbucau ochii, noi beam bere si cafele o vreme pe banii lui, toata lumea era multumita. " 
Alin Fumurescu - …Nasul (SRS): lumini si umbre… ( 15.11.2009)
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/nasul-srs-lumini-si-umbre-14358.html



sâmbătă, 27 mai 2017

Multiculturalismul proletcultist. Mihai Eminescu, Ministerul Educatiei Nationale, domnul Maci si doamna Tunegaru



"Inainte de orice, o percepție șocantă, ce pare să depășească efectul paradoxal. În timp ce profesorii din Japonia și Finlanda se consideră slab pregătiți, dascălii din România se evaluază ca fiind cei mai buni. Rezultatele sunt, însă, invers decât măsura acestei autoevaluări."



Un articol recent aparut pe Contributors.ro ( Mihai Maci - Cristina Tunegaru ) la categoria "Educatie, Sinteze" atrage atentia prin recomandarea facuta de catre autorul articolului (lector universitar specializat in problemea decreatiei la Simone Weil si in relatiile lui Heidegger cu istoria ) ca profesorul suplinitor Cristina Tunegaru sa fie angajata direct la Ministerul Educatiei Nationale pe post de consilier .

Printre argumentele autorului se numara faptul ca " de câţiva ani buni, dânsa prezintă – cu luciditate şi cu determinare – problemele învăţământului preuniversitar " sau acela ca profesoara Tunegaru are meritul de a nu respecta à la lettre programa de română , că încearcă un alt tip de şcoală în care să prevaleze convingerea elevului că lectura e o bucurie şi că merită să citească pentru edificarea lui personală. 
Argumentul decisiv folosit in aceasta pledoarie de catre un specialist in filosofia contemporana si lector in cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea ( https://putereaacincea.ro/mihai-maci-ceea-ce-vazut-dupa-2008-fost-epifenomenul-unei-stari-de-vid-al-educatiei/ ) este unul suprinzator :

"Or, cu toată sinceritatea, cred că experienţa majorităţii românilor de astăzi e puţin convergentă cu marile nume ale literaturii nostre."

Autorul afirma ca profesoara in cauza prezinta disfunctionalitatile de sistem ale invatamantului romanesc, dar  face acest lucru punandu-se in cauza si in centrul atentiei :


"Cred că acesta e marele merit al doamnei Tunegaru: punându-se în cauză, dânsa a pus în cauză disfuncţionalităţile de sistem ale învăţământului românesc.";

" Contestând anumite disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional, doamna Tunegaru dă impresia că vrea “să sară peste rând” şi să ajungă acolo unde nu se ajunge decât după ce candidaţii fac dovada faptului sunt capabili să întrupeze “moştenirea” pe care le-o lasă predecesorii lor."

In sfarsit , chiar daca modul in care actioneaza profesoara Tunegaru este unul ostentativ in mod evident , autorul nu vede nimic iconoclast in aceasta maniera :



"Doamna Tunegaru a atras atenţia asupra dânsei obiectându-i Primarului General, care colinda şcolile (împreună cu Ministra uniformelor albastre) pentru a le denunţa copiilor primejdia “Balenei Albastre”, că orele sunt ore şi că nu se modifică tot programul doar pentru că aşa vrea potentata momentului. Colegii doamnei Tunegaru au tăcut. Ştiu ei ce ştiu: nu te apuci să fluieri în biserică, mai ales atunci când e şi Episcopul de faţă."

Intr-o astfel de situatie cea mai buna solutie este apelul la surse . Pozitiile publice ale profesoarei Tunegaru si care i-au asigurat notorietatea  sunt cele prezentate mai jos : 



" In atentia doamnei primar Gabriela Firea:
Va informez ca nu voi da curs "dispozitiei" dumneavoastra de a nu pune absente miercuri pana la ora 9.30, intrucat primarul nu are atributii de manager al procesului didactic.
Va rog sa nu mai induceti confuzie in randul parintilor si elevilor si sa permiteti inspectoratului scolar sa ia si sa comunice masuri de acest fel.(s.n.)
Fie va asumati inchiderea scolilor in continuare, fie reveniți la rezolvarea problemelor edilitare, pe care pesemne încercați să le cârpiți cu asemenea improvizațiin (s.n.).
Ca profesor, eu nu pot sti motivul pentru care un elev absenteaza: din cauza zapezii sau pentru ca fumeaza etnobotanice in toaleta scolii ( ?!- s.n.). Ca parinte, nu trebuie sa las la latitudinea copilului daca sa mearga sau nu la scoala pentru ca nu i se pun absente." ( 16.01.2017)
Profesor Cristina Tunegaru.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=408903006121100&id=100010042126714 )

" Doamnă ministru al Muncii Lia Olguta Vasilescu,
Ați acuzat părinții că sunt iresponsabili pentru că vin cu copiii la proteste. Într-o democrație sănătoasă, protestele pașnice sunt cele mai importante lecții, proiecții pe viu ale felului în care oamenii nu acceptă totul cu pasivitate, sunt moduri în care oamenii arată că sunt responsabili, stăpâni. Să le vorbim copiilor despre ceea ce se întâmplă îi îmbogățește cu mai mult decât ar face-o toate orele de cultură civică din orar. Învață că ei sunt parte a unei națiuni, că sunt responsabili pentru destinul lor și nu trebuie să se lase conduși, mințiți, folosiți de oameni cum sunt cei din guvernul din care faceți parte, doamna ministru."
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=418678421810225&id=100010042126714

" Autodenunt
Subsemnata , profesoara de romana, declar ca nu respect in mod premeditat , programa scolara de limba romana (s.n.) , asemenea unui element dusmanos : nu citesc cu elevii mei poeziile de Eminescu , "Amintirile "lui Creanga , baladele populare, pastelurile de 150 de ani , nuvelele lui Slavici (s.n.) ; nu dictez comentarii, nu arunc in brate interpretari , si nu le cer sa invete pe dinafara teorie literara despre3 genuri si specii. Declar de asemenea că, în schimb, citesc cu elevii mei poezii frumoase de Magda Isanos sau Tudor Arghezi, texte din literatura universală ca „Micul Prinț" sau „Cartea junglei" (s.n.) , fragmente din marii autori ai literaturii universale ca Cervantes sau Shakespeare(s.n.), exersam lectura activa(s.n.), ne exprimam opiniile(s.n.), le motivam, invatam sa fim sinceri, asertivi.
Fac cunoscut ca nu voi respecta nici viitoarea programa care imi cere sa selectez numai texte ale autorilor romani clasici mentionati mai sus(s.n.). Voi continua sa propun elevilor mei numai lecturi care sa-i atraga spre literatura(s.n.) , sa sadesc in ei o samanta de bucurie a lecturii(s.n.).
Recunosc ca lucrez cu elevii mei numai exercitii de gramatica normativa pentru invatarea scrierii corecte, ca sar peste notiuni de gramatica teoretica pentru care elevii mei nu sunt pregatiti la un moment dat (s.n.).
Pentru ca eu cred ca educatia se face prin motivare pozitiva, bucurie, joc, starnirea curiozitatii, prin colaborarea si comunicare vie intre profesor si elev intr-o limba actuala si pornind de la ceea ce-i este cunoscut si drag copilului (s.n.), prin deschiderea sprec cultura nationala si universala (s.n.)" . ( 03.03.2016)
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=433391377005596&id=100010042126714



Image result for cartea junglei
Modelul Tunegaru in locul " Amintirilor din copilarie" care sunt "nepotrivite pentru copiii de astazi".


De remarcat  ca din "informarea" imperativa si cu exprimari atat de abrupte adresata unei autoritati publice, variabila lipsa este exact politetea (  " ...fie reveniti la rezolvarea problemelor edilitare, pe care pesemne incercati sa le carpiti cu asemenea improvizatii" ; "Ca profesor, eu nu pot sti motivul pentru care un elev absenteaza: din cauza zapezii sau pentru ca fumeaza etnobotanice in toaleta scolii") . 

Profesoarea Tunegaru intelege sa schimbe sistemul de invatamant respectiv de una singura , luptand impotriva tuturor si demoland tot ceea ce crede ca este rau si punand in loc tot ceea ce crede ca este bun . Pe cale de consecinta  declara ca nu respecta nimic din ceea ce este aprobat in mod oficial si face doar ceea ce crede de cuviinta , dar intr-un sistem care este si public , si de stat. 
Ce lipseste din aceasta ecuatie ? Exact esentialul, respectiv o propunere concreta si coerenta de reforma adresata societatii si institutiei pe care o critica pentru ca aici nu vorbim de opiniile personale ci de educatia la nivelul unei intregi tari . In acest caz , si in acord cu practica democratica si europeana ,  obiectivele educatiei nationale nu se stabilesc la o sueta sau la o barfa pe strada si nu depind numai de un singur  "punct de vedere" si acesta exprimat ritos pe Facebook.
Pe de alta parte , este foarte adevarat  ca sistemul nostru de invatamant se afla de zeci de ani  in depedenta politica , sociala, administrativa si financiara , profesorii fiind supusi reglementarilor sistemului , dar modul in care  profesoara  suplinitoare Tunegaru  isi caracterizeaza colegii ( cei mai multi dintre ei, titulari ) pentru ceea ce sunt obligati de catre sefii lor sa faca exact ca in comunism , nu este cel mai fericit la fel ca si limbajul abrupt folosit :

" Mi-e rușine de colegii mei, profesorii de la Școala Gimnazială 164, că au participat cu slugărnicie la circul desfășurat de Gabriela Firea sub pretextul conștientizării pericolelor internetului. Au așteptat-o de la intrare, cuminți, au orchestrat întâmpinarea ei folosind copii mici pe care i-au îmbrăcat în haine populare. Cu flori în mâini, ca-ntr-un show comunistoid grotesc. Îmbrăcați cu tricourile și purtând șepcile primăriei, copiii școlii devin marionete care arată supușenia adulților (s.n.).
Copiii și cadrele didactice sunt folosiți ca niște punți de lansare politice pentru vedetele de la primărie. Și nimeni nu pare să se opună, să observe ridicolul unei asemenea situații care nu are în centru copiii și nevoile lor, ci pe doamna primar. Acțiunea petrecută în timpul orelor de curs - când elevii și profesorii sunt captivi în școală - nu are nicio legătură cu educația. Și nici versurile misogine, sexiste ale lui Cerebel care cântă despre „fetele care vor na-na” și „n-ai bani de femei”. Discursurile patetice nu ajută elevii. Însă copiii sunt utilizați ca material propagandistic. Într-o școală !
Să nu uităm, dragi colegi, că școala nu e troaca unor animale politice(s.n.)!" (05.04.2017)
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=451273945217339&id=100010042126714


In sfarsit , ultimul apel pe Facebook al profesoarei Tunegaru este adresat , nu se stie de ce , direct parlamentarilor romani despre care considera ca trebuie sa o ajute in cruciada sa personala : 


Fac apel la parlamentarii români să mă ajute să achiziționez pentru elevii mei, dar și pentru copiii din alte școli cărți noi, atrăgătoare, frumos ilustrate, care să-i îmbie spre lectură. Cu tot salariul meu din luna februarie am reușit cu greu să cumpăr cărți pentru elevii de la clasele mele; cărți pe care unii dintre ei le-au terminat deja. Au avut un impact uimitor: citeau în pauze, pe sub bănci, înaintea orelor; mereu cu cărțile la ei, fără să le ceară nimeni asta.
Înțeleg că salariile domniilor voastre vor crește curând până la suma fabuloasă de 3500 euro pe lună, adică aproape dublu față de banii pentru care ați fost aleși. Sunt convinsă că vă doriți tineri capabili, inteligenți, cu minți deschise, curajoși și puternici, încrezători în ei
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=454181041593296&id=100010042126714

Daca acestea au fost luarile de pozitie pe Facebook respectiv cele care i-au adus celebritatea , sa vedem si care sunt contributiile efective ale profesoarei Tunegaru la reforma sistemului educational din Romania . Exceptand Facebook-ul , intreaga activitate  "de ani buni" 
 a autoarei  cum o prezinta domnul Maci se rezuma in realitate la ultimii 2 ani in care a publicat 27 de articole de opinie in revista "Contributors.ro" , articole in care ataca fara complexe  teme ca reforma in invatamantul romanesc ( in viziunea autoarei , desigur) si punctele nevralgice ale sistemului educational ( religia in scoli, educatia sexuala , violenta in scoli, igiena scolara ,etc. )


27 mai 2015 -De ce e nevoie de reformă în învătământul românesc?

3 iunie 2015 - Alocații mai mari pentru copiii săraci, doar dacă se țin de școală ,
12 iunie 2015 - „Cadavrul” din ghiozdan
22 iunie 2015 -  Încă o generație pierdută? Ce a testat subiectul de astăzi de la Evaluarea națională
29 iunie 2015 - Bacul, tichia de perle a ministrului
23 iulie 2015 - Vasluiul fără ieșire
10 august 2015 - România repetentă. O problemă
4 septembrie 2015 - Să-i trecem sau să nu-i trecem, aceasta-i întrebarea
14 septembrie 2015 -  „Vrem salarii mari, dar să nu se schimbe nimic!”
5 octombrie 2015 - Ora de religie, o alegere forțată?
3 decembrie 2015- De ce nu ajung copiii de la țară la liceu?
9 decembrie 2015 - Larisa contra tuturor
11 ianuarie 2016 - Despre românism în educație
12 ianuarie 2016 - Norvegienii au Barnevernet, noi, ipocrizie
20 ianuarie 2016 - Dascălul neînțeles și alte mituri
24 martie 2016 - Doctoratul strict secret
13 mai 2016 - Să le vorbim copiilor despre sex!
15 iunie 2016 - Break on through to the other side
30 iunie 2016 - Despre Evaluarea națională
11 iulie 2016 - Utopii școlare față cu realitatea
26 august 2016 - Generația „Facebook” și istoria
1 septembrie 2016 - Să scoatem frica din școală. Dar ce punem în loc?
19 septembrie 2016 - Salvarea prin homeschooling
10 octombrie 2016 - Școala ratării: nici educație, nici sport
31 octombrie 2016 - „Păduchii” educației
23 decembrie 2016 - Nu gramaticii în gimnaziu !
24 aprilie 2017 - Școlarii utili ai domnului Manolescu



Dintre toate acestea, se detaseaza in mod net tema reformei invatamantului (De ce e nevoie de reformă în învătământul românesc? )  care in viziunea autoarei incepe cu o schimbare de paradigma respectiv cu modul in care se face evaluarea profesorilor, desi nu este foarte clar cu ce va fi inlocuita vechea paradigma :


Evaluarea profesorilor este, în școlile românești, o treabă de mântuială.Este imperios necesar să existe metode obiective de evaluare a profesorului. Analizarea rezultatelor elevilor nu este o metodă potrivită  căci e foarte probabil să fi primit în încadrare o clasă foarte slabă cu care te chinui foarte mult să faci ceva la Evaluare. Nici trimiterea în inspecție a colegilor sau a directorului nu e o metodă mai bună. Nici măcar metoda teste inițiale-teste finale (a lui Funeriu) nu e relevantă, câtă vreme tot profesorul de la clasă corectează.”

Nevoia de reforma este justificata de apelul atat de frecvent la tehnica predatului, a învățării mecanice, a ascultatului prin care sunt abordate disciplinele de catre profesori ( " chiar și științele, chiar și geografia, istoria,..") . Solutia autoarei ar fi un fel de "invatamant interactiv" ....si cam atat  :


„Documentare pot fi privite, imagini pot fi discutate, povești pot fi spuse, experimente realizate, toate pentru a face din ora de curs o activitate plăcută.”


In acest tip de reforma , elementul de noutate absoluta pe care il aduce profesoarea de limba si literatura romana Cristina Tunegaru si care i-a asigurat celebritatea pe Facebook, este ( prin paradox si metoda reducerii la absurd)  acela de a preda limba romana fara gramatica ( respectiv cu cat mai putina ) si de a preda literatura romana cu cat mai putini dintre clasicii ei ( daca s-ar putea, de loc). De ce ?
Cu o sinceritate dezarmanta , autoarea ne marturiseste ca furia impotriva clasicilor romani nu are legatura neaparat cu ceea ce inteleg sau simt copii desi vorbeste in numele lor , ci este una de natura pur personala si subiectiva, furie care a condus-o la "vanatoarea de clasici" cum este "plangaciosul" Eminescu   pe care nu a reusit sa-l inteleaga decat la facultate si de aici a tras concluzia ca nu este indicat copiilor  ci doar specialistilor  : 


„ Niciodată până la facultate, când am putut să citesc și, pentru prima dată, să simt bogăția unui text eminescian – ca în cazul Odei (în metru antic) sau al poemului Memento mori – niciodată până atunci nu am rezonat cu vreun text al său (s.n.). Acum, când sunt profesoară de limba română, îmi spun că pentru această disciplină școlară  „Eminescu este depășit și inadecvat” (s.n.). Eminescu este un creator fascinant de poezie și proză, textele sale postume sunt de o profunzime deosebită, dar oare nu tocmai de aceea ar trebui să-l lăsăm să fie studiat la facultate, de către cei ce vor să fie specialiști, de către cei ce îl aleg (s.n.)?”
„Sunt un cititor pasionat de poezia română pe care am descoperit-o nu în manuale, nu citind pe Eminescu pe care nu-l vedeam decât ca pe un plângăcios (s.n.) , ci având un volum cu poezii selectate din opera literară a lui Arghezi (s.n.) și un profesor care ne-a cerut să citim un psalm (s.n.) arghezian și să-l comentăm.”

In viziunea profesoarei Tunegaru  clasicii romani sunt morti de mult si cel mai simplu si cel eficient mod de a incepe o revolutie in invatamant este acela de a scoate "cadavrele" lor din ghiozdanele copiilor si rafturile bibliotecilor scolare :


" Ne-am obișnuit ca din ghiozdanul fiecărui copil, din cărți, din biblioteci, de oriunde să răzbată mirosul parfumat de tămâie al amintirii poetului Eminescu." "Ce caută fragmentele din Amintiri din copilărie de Creangă? Credeți că sunt potrivite pentru copiii de astăzi? Le citesc cu mare dificultate, nu înțeleg mai nimic din limbajul și expresiile pe care unii dintre noi le savurează. Creangă nu e pentru copii (s.n.)." Niciunul dintre textele lui Creangă pe care le-am citit la clasă nu a stârnit niciun fel de interes. ”

" Caracterizați de un naționalism vetust, mulți colegi refuză cu vehemență schimbarea – de exemplu, că anumite texte literare, sunt nepotrivite pentru copiii de gimnaziu (Creangă sau Eminescu), că e datoria școlii să abordeze și teme din literatura universală care să le deschidă orizonturile, să le permită elevilor să vadă dincolo de apropiatul limitat, să le permită accesul spre capodoperele universale (copilul va trăi într-o lume lipsită de granițe culturale), că anumite noțiuni de gramatică sunt prea greoaie și abstracte etc.”

" Nici în clasa a VIII-a nu am scăpat, citim Lacul sau Dorința."

Opinia profesoarei Tunegaru  devine  categorica.  "Peste varfuri" ( Peste vârfuri trece lună,Codru-şi bate frunza lin",etc. ) este dificil de inteles (!) deoarece depaseste cu mult capacitatea de intelegere a copiilor (" Avem doar 12 ani, am trăit prea puține, ne-am preocupa mai mult să citim despre Apolodor din Labrador ”) si ca atare in loc de Eminescu copiii ar trebui , atentie, sa primeasca ceva miorlaituri de genul :








In aceasta interesanta optica "Calin ( File de poveste )" este imposibil de apreciat pentru un copil de 13 ani ( "....trei secvente, doua nunti si gaze care fac o nunta..." ) , dar exact acelasi copil ar intelege cu usurinta " Omul invizibil" de H.G.Wells).
Dupa curatarea prafului , molozului si inlaturarea mirosului de tamaie din literatura romana, reforma Tunegaru continua in ritm de buldozer devenind un carnaval paternalist cu mascote , pantomima, eventual muzica si dans , in care profesorul este amfitrionul , dar eroul principal este elevul pentru ca in acest tip de reforma educationala pe dos , nu literatura formeaza gusturi elevilor, ci literatura trebuie sa fie formata dupa gusturile lor :



" Cu elevii tăi trebuie să clădești o relație frumoasă, în oră ei sunt copiii tăi. ". 
„ Da, profesorul este amfitrionul, dar stăpânii în sala de clasă sunt copiii ; fără ca ei să știe, elevii conduc actul didactic. ”

" Lipsiți de responsabilitate, de măsură, de simțul realității, le cerem copiilor să citească, să comenteze poezii despre moarte, regrete și bătrânețe, iubiri pierdute sau imaginare, trădări, drame existențiale ale unor adulți care par rupți din altă lume, despre copilării ideale petrecute prin fân, cireși, despre domnitorii și familiile lor, despre haiduci, totul într-o limbă română veche care sună pe alocuri atât de străin."  
 "Câtă vreme nu observi sticliri în ochii lor, interesul viu pentru text, închegarea dialogului spontan, entuziasmul, probabil că ai ales greșit textul și s-a pierdut startul în învățare. Literatura nu poate fi predată fără emoție și fără implicare, fără regăsire în text, adică fără ca elevul să descopere în poveste realitățile sale imediate, probleme cu care se confruntă, persoane care îi seamănă sau îl inspiră."

In acest tip de reforma emotia si implicarea viguroasa a profesorului sunt esentiale deoarece reprezinta conditia trezirii  la copii prin mimetism reflex a acelor  emotii care ar semnala aparitia interesului pentru lectura iar acesta este conditionat  la randului lui de crearea unei o atmosfere de carnaval si racordul la prezent si interesele imediate ale copiilor :

"Generația „Facebook” trebuie cucerită, stârnită, atrasă prin poveste, imagine, joc. Viziunea să fie multiplă, abordările ample, discuțiile și interpretările permise, întocmai cum este lumea lor de după încheierea programului, copiii să fie liberi să se exprime."
" Mai bine îi lași să transpună în muzică sau desen poveștile lor preferate, să joace teatru pe scena clasei sau să vorbească liber despre „Jurnalul unui puști” decât să citești fără rost texte pe care elevii nu le înțeleg și nu le iubesc."
"De multe ori, copiii de 11-15 ani nu sunt mânați de alte motivații exterioare actului educațional; trebuie să le placă, să participe cu mintea și sufletul la activitate, să fie cuceriți, acaparați prin mijloace cât mai diverse: aspectul unei cărți, ilustrații, cântece, filme, subiecte actuale sau care îi preocupă, jocuri."
" Lipsiți de responsabilitate, de măsură, de simțul realității, le cerem copiilor să citească, să comenteze poezii despre moarte, regrete și bătrânețe, iubiri pierdute sau imaginare, trădări, drame existențiale ale unor adulți care par rupți din altă lume, despre copilării ideale petrecute prin fân, cireși, despre domnitorii și familiile lor, despre haiduci, totul într-o limbă română veche care sună pe alocuri atât de străin. "
" De aceea, în primii ani de contact ai copilului cu literatura, trebuie să-i cucerim, dacă îi vrem cititori pentru toată viața. Lectura să fie o bucurie vie, o sursă a binelui, a amuzamentului, o activitate plăcută, nu un veșnic chin de asimilare a unor idei străine. Nu ne maturizăm, nu creștem mari cu forța citind din Eminescu și Sadoveanu."

Prestidigitatia este in acest caz una completa.  Profesorul alege de fapt in locul copiilor , " cumpara"  atentia lor prin cadouri exact cum cumpara politicienii voturile cetatenilor  si se transforma intr-un manipulator abil care le induce reactii previzibile  :



" Aduci la clasă o carte frumoasă, o ediție cu ilustrații atrăgătoare, coperți cartonate și citești din ea fără să ascunzi că îți place și ție - zâmbești pe alocuri, faci pauze semnificative. Trebuie să-ți placă, ei simt totul. Apoi verifici înțelegerea textului, prin întrebări simple, inițiezi o discuție despre text, ceri puncte de vedere, lași opiniile să se dueleze, argumentele să lovească și anticipările evoluției textului să stârnească imaginațiile.
 "Imediat ce le-am dat cărțile au început sporovăiala, chicotelile, întrebările în dezordine. Prea mult entuziasm ca să aștepte să vorbească pe rând. Și le scoteau din țiple unii altora, se uitau la imagini, le răsfoiau, se minunau de ilustrații, cercetau cartea vecinului, prețul."
"Nu le-a luat mai mult de câteva secunde să-și dea seama că pentru fiecare am ales o carte potrivită(s.n.). Băieții au ridicat și cărțile și vocile, să vadă toți cât de bine li se potrivește povestea, „Marele uriaș prietenos” sau „Cum să faci să nu citești”. Se lăudau cu cadourile lor, care îi făceau mândri pentru că spuneau ceva despre ei. La următoarea oră, profesoara de matematică i-a găsit cu nasul între pagini."
"Trebuie să fac ceva, să îi trezesc din apatie, să fac să palpite în ei bucuria, curiozitatea. În timpuri disperate, e nevoie de măsuri disperate, așa că mă rotesc brusc pe călcâie cu fața către clasă și ignorând tabla „Îl cunoașteți pe SpongeBob ?”. Dintr-o dată, fețele copiilor sunt luminate de zâmbete. Toți răspund în cor „Daaa !”.În următoarele 30 minute am aflat mai multe despre SpongeBob decât mi-aș fi închipuit că pot ști. Copiii au găsit adjective care îi descriu îmbrăcămintea, dinții, ocupațiile, mediul, au vorbit despre prietenii lui SpongeBob, mai ales Patrick.Apoi l-au pus pe SpongeBob în nominativ, acuzativ, vocativ, l-au făcut atribut și nume predicativ." 
" Faceți cunoștință cu Lectorandul, mascota clasei a VI-a și prietenul nostru. Ne ajută să comunicăm mai ușor. Regula e simplă: ca să poți interveni în discuție, dezbatere, trebuie să îl ai pe pufos pe banca ta, vorbești numai cu el alături ( s.n.)".





"Lectorandul" si "SpongeBob"


Si acum supriza . Dupa ce mai intai le refuza copiilor contactul cu opera lui Eminescu, Creanga , etc. pe motiv ca sunt prea dificili pentru varsta lor , profesoara Tunegaru ii considera ulterior tot pe acestia drept "adulti in devenire"  si considera ca trebuie sa li se vorbeasca despre sex deoarece fetelor ramase gravide inainte de vreme li se rapeste sansa unui viitor mai bun,  iar pentru aceasta situatie sunt de vina exact " rusinea si pudoarea distrugatoare"  care fac sa avem atatea mame minore  :

„ Noțiuni sterpe și greoaie învață pe dinafară la anatomie și mai învață rușinea, pudoarea, faptul de a ascunde curiozitățile de ochii adulților. Din aceste cauze în România există un număr atât de mare de mame minore.”

„ Asociațiile religioase caracterizate de o pudoare distrugătoare nu văd copiii drept adulți în devenire și ignoră drama acestor fete care devin mame înainte de vreme, răpindu-li-se șansa la un viitor mai bun.”
(http://www.contributors.ro/editorial/sa-le-vorbim-copiilor-despre-sex/ )."




Elevii si elevele  pentru care  profesoara Tunegaru a interzis Eminescu,  Creanga , etc.  , dar a pregatit ..."Lectorandul", "SpongeBob", "Cartea Junglei ", "Apolodor din Labrador", "Psalmii" lui Arghezi , Cervantes, Shakespeare, etc. "si discutii despre sex 

Ceea ce nu putea fi anticipat  , si aceasta este unul din obiectivele-surpriza  ,  respectiv cireasa de pe tort in aceasta "reforma" este marele of al autoarei. Este vorba de versiunea moderna a celebrului film comunist "Buletin de Bucuresti ", respectiv un acces "democratic" al profesorilor din provincie drept in Capitala  :



„Foarte puțini profesori se pot titulariza, în București de exemplu, pentru că dorința de a fi titular a găsit fisuri în sistem și a profitat de ele. Dacă nu te poți titulariza în București, atunci te titularizezi în Ilfov sau în alte județe apropiate. Poți să alegi momentul în așa fel încât să nu te duci niciodată să profesezi acolo, fie te transferi prin diferite metode, fie te detașezi, fie intri în concediu maternal. Când vei reveni la serviciu, vei fi titulara unei școli din București. Dacă dai examen și iei o notă mare, peste 9, ai șanse minime să te poți titulariza în oraș. Și oricât de mult ai vrea, să lucrezi cu copiii, oricâtă energie ai avea, nu poți decât să privești cu jind și frustrare (s.n.) la cei care au un loc călduț și o carte de comentarii la subraț.”

In esenta, "revolutia"  in educatie  propusa de profesoara Tunegaru  pe Facebook presupune predarea moderna a limbii si literaturii romane prin mijloace "alternative" si exact dupa principiul scopul scuza mijloacele. 

In aceasta viziune moderna clasicii literaturii romane sunt depasiti ( "nationalism vetust")  pentru ca traim intr-o lume multiculturala in care Hallloween-ul este mai important decat ceaslovul lui Creanga , iar mustele lui Tom Sawyer sunt mai importante decat mustele humulesteanului Nica :


Suntem apropiați - cultural și nu numai - de americani, dar le refuzăm copiilor să se costumeze de Halloween, ca să-i facem mai români. Rezultatul este că îi îndepărtăm tot mai mult de școală, rupând puținele punți de legătură dintre școală și viața extrașcolară.Ei știu mai bine că trăim într-o lume multiculturală. " 
" ...așa că am tratat textul ca pe o piesă de istorie din muzeul nostru numit manual. Și ne-am întors la poveștile noastre haioase cu Sawyer și muștele."


Modelul propus este deci unul care respinge sistemul de valori promovat de cultura romana ,  in mod special de literatura romana si de clasicii ei. 
Pe de alta parte , desi afirma multiculturalismul drept valoare esentiala, acest model pare construit mai degraba pe limbajul de lemn al  "eticii si echitatii socialiste "de altadata,  decat pe valorile culturii romanesti si universale :


" Sunt interesată ca elevii mei să fie intelectualii de mâine, oameni capabili, încrezători, curajoși (s.n.), să stăpânească limba română, să întrevadă sensul și mesajul unui text, să fie capabili să producă ei înșiși texte diverse, să îi formez în spiritul unor valori – adevăr, onestitate, colegialitate, bunătate etc (s.n.).  În măsura în care în realizarea acestor obiective se poate da o direcție spre literatura română este minunat, dar direcția aceasta nu trebuie să compromită obiectivele finale. Iar o sumă de autori canonici nu sunt relevanți. La clasă, Eminescu este dispensabil, dar nu și obiectivele enunțate mai sus." 

Dincolo de acest foc de artificii si de "reforma" pe  Facebook a profesoarei Tunegaru ( "Urmărită de 10.771 de persoane") , convingerile exprimate nu trec dincolo de clamarea unor tezisme triviale  ( „ A învăța să înveți, acesta este obiectivul general al educației moderne.” ) exact ca altadata acel "Invatati, invatati", invatati" al lui Lenin , dar uitand sa defineasca esentialul adica exact ceea ce critica la colegii si predecesorii ei , respectiv faptul ca educatia unei generatii inseamna cu totul altceva decat instructie si livrarea unor informatii seci sau formarea unor deprinderi reflexe.
In mod cert, profesoara Tunegaru doreste cu tarie schimbarea paradigmei in sistemul educatiei de la noi si acest merit nu poate fi negat. 
Pe de alta partea, cu toata gratia si fragilitatea experientei celor 5 ani de invatamant si 2 ani de publicistica de opinie si comentariu , desi are in mod cert energia si entuziasmul necesare in aceasta intreprindere, tactica aplicata este doar aceea a elefantului ajuns intr-un magazin de portelanuri care din instinctul de a atinge tot, darama tot dupa principiul vom face , dar obiectivele urmarite ramane sa le definim ulterior, important  este ca mai intai sa aruncam toata apa din copaie chiar inainte de a pregatio alta curata.
Situatia in acest caz devine dramatica. Copiii si preadolescentii atat de fragili prin faptul ca se afla la varsta copilariei si preadolescentei respectiv a maximei receptivitati si sensibilitati , sunt privati prin decizia si experienta personala a profesoarei Tunegaru exact de contactul cu universul atat de sensibil al literaturii romane si al clasicilor romani  pe motivul ca universul lor este demodat si le este strain , pentru ca ei nu ar avea suficiente experiente si cunostinte ca sa-l inteleaga .
In aceasta optica , sensibilitatea copiilor trebuie hranita acum nu cu "Lacul ","Dorinta",etc. ("nationalism vetust"), ci cu multiculturalismul modern ( "Cartea Junglei", Halloween, Sponge Bob, Patrick ,  mustele lui Tom Sawyer ,etc.)  a carui adepta convinsa se declara prefesoara Tunegaru.
In aceasta "reforma" care in egala masura doar informeaza si desensibilizeaza copiii, educatia este un fel de carnaval cu mascote de plus , cantec, dans , desene animate si discutii nu despre cele mai frumoase sentimente omenesti cum sunt prietenia ,dragostea,etc.  ( iubirile copilariei si preadolescentei sunt neglijate si uitate )   ci eventual despre sex cu elevele minore ca acestea ca sa scape " de rusinea si pudoarea distrugatoare " din cauza carora raman gravide. 
De gustibus non-disputandum,  nimic nou sub soare, dar aici vorbim totusi despre sistemul de educatie existent in societate la un moment, dat nu de valorile personale ale unui profesor sau altuia. Un profesor are dreptul sa creada in ce valori doreste , dar sistemul lui de valori personale este una, iar educatia nationala  este alta, dar modul in care o defineste Ministerul Educatiei Educatiei Nationale  ( https://www.edu.ro/misiune-viziune-valori-0) si o inteleg universitarii, profesorii si educatorii din sistem nu da mari sanse elevilor care platesc pretul . 
In acest caz elevii de la scoala profesoarei Tunegaru nu sunt copiii dumneaei  ( " Cu elevii tăi trebuie să clădești o relație frumoasă, în oră ei sunt copiii tăi. ") ci sunt copii altora fata de care profesoara Tunegaru are o responsabilitate sociala asumata  si pentru care este de fapt platita.
Pe de alta parte , era de asteptat ca intr-o tara aflata deja la coada clasamentului european ( http://adevarul.o/educatie/universitar/bulgaria-ne-a-depasit-numarul-absoventi-studii-superioare-romania-situata-coada-clasamentului-european-1_5924470f5ab6550cb8600dea/index.html ) sa apara  propuneri si incercarile de reforma care sa vizeze fondul educatiei si nu forma ei.  
Din nefericire , si exact atunci cand nimeni nu se mai astepta , vine aceasta "reforma" uluitoare a unui proletcultism de tip nou care in loc sa atace metodele comuniste de educatie , propaganda si de spalarea a creierului existente inca din invatamantul romanesc , politizeaza educatia , militeaza pentru o desensibilizare  a copiilor si porneste un razboi deschis impotriva culturii romane
Iconoclasmul profesoarei Tunegaru este  unul evident,  dar nu este ceva singular. El se incadreaza intr-o tendinta  multa mai ampla de resetare generala a sistemului de valori culturale si morale traditionale , tendinta specifica tranzitiei de la noi. 
Aceasta "reforma" primitiva care afirma ca pune in centrul ei elevul socheaza prin cruzimea, lipsa de sensibilitate si accentele fundamentaliste fiind un fel de islamism intors pe dos in care nu se mai demoleaza cu barosul cetatea antica a Palmyrei , ci clasicii literaturii romane. 
Straniu in acest caz este sentimentul foarte puternic de deja vu. Istoria se repeta cu mentiunea ca genocidul cultural al anilor `50  s-a tranformat in comedia bufa a anilor 2000 iar  Eminescu interzis de comunisti in 1954 pentru era "reactionar" (http://adevarul.ro/locale/zalau/carti-celebre-interzise-comunisti-mihai-eminescu-s-a-aflat-topul-listei-renegatilor-1_551aa603448e03c0fd15372c/index.html ) devine Eminescu  interzis  de profesoara Tunegaru in 2017 pentru ca este  "plangacios". 
Profesoarea Tunegaru recunoaste cu mult cinism ( prin modul in care o decapiteaza !) ca in realitate este straina de spiritul literaturii romane si ca face reforma de dragul reformei  pregatind elevii ( si aici apare absurdul ) pentru o lume multiculturala, dar din care lipseste exact cultura romana. 
Altfel spus , aceasta "reforma" initiata pe Facebook si sprijinita chiar de catre unii universitari , nu este in realitate un demers educational, ci unul de tip politic specific activistilor de tip nou care in numele democratiei aplica cu entuziasm si in mod mecanic tezele rudimentare ale unei propagande in care cred cu tarie chiar daca nu realizeaza consecintele ei .



Referinte : 

Mihai MACI - CRISTINA TUNEGARU






Comentarii Contributors.ro 

Prostu' satului spune:
Comentarii magistrale, d-le Simion, felicitari.
Inclin sa cred ca “au trecut” de cenzura doar pentru ca au fost postate mult timp dupa ce subiectul parea incheiat. Cum sunt destul de patit in ceea ce priveste cenzura pe toate site-urile HN – d-na Tunegaru insasi m-a onorat de mai multe ori cu acest tratament, sfarsind prin a-mi cenzura absolut orice comentariu, chiar daca n-o viza direct – am salvat comentariile dvs., ca nu se stie cat vor mai rezista aici.
Intre timp, continuand sui generis sugestia din finalul articolului d-lui Maci, HN continua asiduu opera de cladire a statuii monumentale a d-nei Tunegaru, preluand zilele trecute un material pe care il cred un auto-interviu, http://smartwoman.hotnews.ro/Cristina-Tunegaru-coala-romaneasca-e-o-oglinda-a-societa-ii-diforma-Multora-le-face-rau-pe-mul-i-ii-ciunte-te-definitiv-
Articol care prefateaza probabil “ofensiva de toamna” a d-nei Tunegaru.
Mai bine zis, PREFER sa cred ca e un auto-interviu – lucru confirmat indirect si de cenzurarea comentariului in care afirmam acest lucru – altfel ar fi prea descalificant pentru autoare.
Materialul incepe in forta, cu o intrebare care ar putea folosi drept exemplu de “asa nu”. Prin alte parti, s-ar numi yellow journalism.
“Ce credeți că îi face pe părinți să spună că și-ar dori mai mulți dascăli ca dumneavoastră?”
Pe mine intrebarea m-a facut sa ma gandesc la cu totul altceva.
1. Internetul “prieten” abunda de comentarii intens-laudative, hiperbolizante chiar la adresa d-nei Tunegaru, prezentata (iertata fie-mi trimiterea la un autor expediat la cosul de gunoi de d-na profesor) “Cum e fecioara intre sfinti/Si luna intre stele.”
Printre aceste comentarii, multe se refera la entuziasmul parintilor pentru prestatia profesionala a d-nei Tunegaru.
Imi dau seama ca e o blasfemie, dar… acest entuziasm chiar exista sau e si el doar presupus?!? Eu, personal, n-am citit nicio martiurie a vreunui parinte, cu nume si prenume, care sa spuna raspicat, “da, fiica/fiul meu este/a fost eleva/elevul d-nei Tunegaru la scoala cutare, in clasa cutare, anul cutare si credem ca este o profesoara exceptionala.”
Cumva, pentru ca d-na Tunegaru spune ce trebuie – si aici ii dau intr-adevar adesea dreptate, chiar daca sunt de parere ca o face intr-un mod nepotrivit, provocator – treaba asta conduce automat in mintea multora la prezumtia de super-competenta.
Or, in mod obiectiv, lucrurile nu stau deloc asa. Poti fi un excelent critic (literar, artistic, sportiv, muzical etc.) si in acelasi timp perfect incapabil sa practici la un nivel macar acceptabil activitatea pe care o comentezi. Talking the talk doesn’t mean you’re also walking the walk.
Drama personala a lui Calinescu, ca sa ramanem in domeniul de care vorbim, este binecunoscuta.
Evident ca nu am pretentia unei exegeze absolute asupra carierei de profesoara a d-nei Tunegaru, asa ca, daca astfel de marturii exista, as fi recunoscator cui mi le poate semnala.
Daca nu, celelalte FAPTE, NU VORBE, din cariera d-nei Tunegaru sunt:
2. Calitatea de publicista a domniei sale. Desfasurata aproape exclusiv pe Contributors si site-urile asociate, sub forma unor articole DE OPINIE dintre care unele contin – mai bine zis contineau la data publicarii – greseli gramaticale care pun intr-o lumina interesanta dispretul d-nei profesor pentru predarea gramaticii limbii romane.
Cum subiectivismul HN in ceea ce-o priveste pe d-na Tunegaru este mai mult decat evident – materializat printre altele in aparitia “de nicaieri” a d-nei Tunegaru pe Contributors, cu o avalansa de articole care sugereaza o legatura mai stransa decat cea dintre un autor oarecare si publicatia unde scrie, precum si in diluviul de articole in sprijinul doamnei profesor cand cu “concedierea” – la o analiza rationala aceasta parte a activitatii d-nei Tunegaru nu mai este chiar atat de impresionanta. Laudabila – da; meritorie – poate; exceptionala – hmmm…
3. D-na Tunegaru este cercetator doctoral. Marturisesc cu umilinta si cu o oarecare rusine ca nu stiu ce este si face un cercetator doctoral – este mai mult sau mai putin decat un doctor? Dar decat un doctorand? Este un stadiu in parcursul firesc catre un doctorat, sau n-are legatura cu acesta? Cum devii cercetator doctoral?
La fel, raman recunoscator cui ma lumineaza.
4. Internetul de asemenea abunda in mentiuni ale frumoasei note – 9,67 – obtinute de d-na Tunegaru la concursul de titularizare din 2016. O nota excelenta, fara doar si poate
Totusi, un jurnalist atent si nepartinitor, cum NU sunt cei de la HN in acest caz, ar avea unele lucruri de adaugat.
Cealalta nota obtinuta de d-na Tunegaru la un examen profesional – cel de definitivat – a fost una mai degraba modesta, 7-si-ceva.
Mai departe, acest 9.67 este, cum am spus, o nota excelenta… dar ea trebuie pusa in context. Pe langa faptul trivial ca au existat cel putin doi profesori care au obtinut note mai mari decat d-na Tunegaru – si n-au facut impreuna nici a suta parte din taraboiul pe care-l face de ceva vreme incoace d-na Tunegaru de una singura – o banala excursie pe site-ul respectiv, http://titularizare.edu.ro/2016/generated/files/j/index.html#B, arata ca au fost zeci de profesori care au obtinut note peste 9,00. Altfel spus, realitatea OBIECTIVA pare sa fie ca d-na Tunegaru este unul dintre cele cateva zeci de profesori care au obtinut note foarte bune la acel examen.
5. Mai departe, pentru o persoana pe care dl Maci o vede – candid? – macar consilier de ministru (si, speculand, dar in ton cu avantul revolutionar declansat pe Internet de recentele initiative ale d-nei profesor, secretar de stat peste vreo 2-3 ani si ministru in maximum 5-7 ani), biografia profesionala a d-nei Tunegaru este oarecum cetoasa.
Tot ce stim – rectific, tot ce stiu eu, in urma unor cautari superficiale (dar, atunci cand te doresti cu orice pret persoana publica, nu s-ar cuveni sa dai dovada de-o minima transparenta?!?) – este ce ne-a spus d-na Tunegaru insasi. Ca a predat un an – probabil primul an din cariera – la o scoala rurala din judetul Vaslui si ca de un an-doi este in/langa Bucuresti. Cam putin pentru cineva care trebuie sa-si fi inceput cariera profesionala in 2009 sau 2010 si in contextul in care d-na Tunegaru se autoprezenta in urma cu doi ani (pe Contributors) ca avand cinci ani de experienta didactica. Cinci ani – unde? In ce localitati, la ce scoli? E secret? E vreun motiv pentru care NU trebuie sa stim aceste detalii?
M-am intins deja mult prea mult. Cunosc foarte bine zona in care s-a nascut, a copilarit si probabil s-a format ca om d-na Tunegaru – eu insumi ma trag de-acolo. Este o zona saraca si foarte, foarte dura, care ori formeaza caractere foarte puternice, ori le striveste sau macar le traumatizeaza grav pe cele mai sensibile. Pentru cele din urma poate parea un infern – ceea ce si este, din multe puncte de vedere, mult mai mult acum decat in urma cu 30, sau 50, sau 100 de ani… lucrurile regreseaza acolo, chiar se prabusesc… – de unde nu poti decat sa fugi incotro vezi cu ochii. Este o zona care – contrar mistocarelii stupide, dar quasi-generalizate – a dat mai multi oameni de mare cultura decat se crede indeobste… dar i-a dat si pe Gheorghiu Dej si pe Corneliu Zelea-Codreanu.
Cred asadar ca pot sa inteleg ceva mai bine decat altii ce e-n sufletul acestei tinere femei – care, intamplator, are si exact varsta fiicei mele.
Parerea mea este ca d-na Tunegaru este o victima. Pare sa sufere de un intens complex mesianic. Pare sa creada sincer ca dansa este menita sa reformeze invatamantul romanesc – si nu doar atat, ci si ca doar dansa poate face acest lucru – dar in spatele dansei sunt oameni pregatiti sa profite de acest lucru, sa o foloseasca si pe urma s-o arunce.
Intr-unele episoade (cum este cel al atacului neprovocat, gratuit si pana la urma chiar stupid impotriva Madamei, cand cu absentele, zapada etc., ca si cel mai recent, al “concedierii”) aproape ca se vad firele papusarilor din umbra.
Prin aceste actiuni, d-na Tunegaru si-a compromis aproape orice sansa de a-si continua cariera didactica – asta in caz ca a dorit de fapt vreodata acest lucru. Si-a facut dusmani din toti monstrii sacri si inamovibili de prin minister si inspectorate, dar si din quasi-totalitatea corpului didactic, a colegilor domniei sale, pe care i-a insultat gratuit si la gramada si care – incredibil, uluitor, socant, n-o sa-ti vina sa crezi!!! – nu sunt chiar toti ticalosi si incompetenti.
Iar sprijinul – discret, dar destul de eficient – de care se bucura in aceasta perioada se va evapora instantaneu de indata ce oamenii din umbra vor ajunge ei insisi la butoane. Un troublemaker e util cand il poti folosi pe post de berbec bufnind in portile inamicului… dar cand tu insuti esti la putere, devine complet indezirabil.
In opinia mea, d-na Tunegaru are doar doua optiuni. Fie va deveni “om de partid”, cu plusurile si minusurile de rigoare, fie va primi vreo sinecura – pe la vreun ONG, eventual cu finantare externa, sau pe la vreo institutie de sub aripa UN sau UE – unde va produce multi ani de-acum incolo marete studii, aplaudate de multi si bagate in seama de nimeni.
Mai exista o varianta, dar ea e total nefavorabila d-nei Tunegaru, asa ca prefer s-o tin pentru mine si sa sper ca n-o sa se adevereasca.