Domnul Tismaneanu si libertatea morala

Un articol al domnului Vladimir Tismaneanu – Merita sa risti pentru libertatea morala aparut pe Contributors.ro , mi-a oferit posibilitatea comentariului de mai jos pe care l-am trimis revistei :

„ …libertatea e mai puternică decât orice formă de constrângere prin necesitate ”.

Un asemenea enunt al domnului Tismaneanu *) este captivant acum pentru magulirea orgoliului democratic al tuturor , dar sa ne aducem aminte ca in urma cu ( numai ) 20 de ani, in facultatile de stiinte sociale de la noi se invata fix in aceeasi termeni , dar exact pe dos : „libertatea este necesitatea inteleasa ” ( Marx ).

Ca de fiecare data, domnul Tismaneanu reuseste sa scrie incitant in special atunci cand este vorba de probleme foarte sensibile :

„ Cred că eram, de fapt, pe drumul despărţirii definitive de comunism. Mental, acest lucru se întâmplase încă din 1978-‘79, când ajunsesem la o înţelegere destul de adâncă, cred, a mecanismelor sistemului dincolo de patologiile individuale. Citisem foarte mult despre Stalin şi stalinism, Lenin şi leninism, Marx şi marxism, ca să înţeleg că fenomenul Ceauşescu era mult mai mult decât o simplă excrescenţă a unei psihologii deranjate. Sigur că exista şi acest element, mai cu seamă la nivelul burlescului, al farsei în care eram constrânşi să trăim, în jurul dramaturgiei penibile a spectacolelor oficiale în care, vroiai-nu vroiai, erai prins.”

Respectand un asemenea punct de vedere , cred totusi ca despartirea romanilor de comunism s-a produs in realitate mult mai devreme si nu prin citirea adanca a lui Stalin , Lenin si Marx dar la cei care au avut si sansa, si nesansa, unui contact mult mai brutal cu realitatea care se afla dincolo de amfiteatrele , bibliotecile si universitatile care ofereau o viziune „ soft ” asupra societatii romanesti si iluzia unor dezbateri intelectuale detasate de „realitatea empirica” si de „simtul comun”.

In cazul meu, a fost o experienta teribila din adolescenta . In toamna anului 1969, la Liceul Teoretic Nr.2 din Tr. Severin ( eram in clasa a IX-a), o veste a cazut ca un trasnet. Ion Hurduc , coleg de clasa si de internat ( onest, inteligent, sclipitor la matematica ) – a fost impuscat pe granita cu Iugoslavia pentru ca voia sa ajunga ( adica in termenii de atunci „ sa fuga” ) in Occident . Avea numai 17 ani … Tot atunci am aflat ca in aceeasi perioada a mai fost prins la granita un grup de studenti romani ( fete si baieti ) care voiau sa fuga in Occident . Pentru ca s-au supus somatiei, soarta lor a fost diferita : baietii au fost crunt batuti de graniceri , iar fetele au fost violate in grup de catre cei din urma cu acordul , tacit sau nu, al „organelor”. In final toti studentii au ajuns in inchisoare. Peste ani, am aflat ca un elev banuit atunci ca l-ar fi turnat pe Hurduc , a intrat dupa liceu la o scoala de ofiteri de Securitate si acum este tot „ ofiter de informatii ”.

Din aceste aceste considerente existentiale si personale ( nu mai amintesc alte marturii din epoca ) cred ca , desi nostalgia anilor de studentie este universal valabila, viziunea asupra comunismului nu poate fi una exclusiv livresca si intelectuala. Intamplarea face ca atunci cand domnul Tismaneanu pleca , eu terminam aceeasi facultate dar , e adevarat, cu pretentii mult mai modeste . Am terminat sectia de psihologie ( sau mai exact ceea ce a mai ramas din ea dupa masacrarea stiintelor sociale din anul 1978 , masacrare de care domnul Tismaneanu nu aminteste ) . Ca atare, cunosc foarte bine atmosfera de atunci evocata acum in articol, dar perceptia mea asupra ei este una diferita.

In calitate de autor , domnul Tismaneanu este contrariat pe buna dreptate , ca lucrarea de de doctorat a domniei-sale „ desi o teză unică în epocă despre radicalismul de stânga al anilor ’60- ’70, despre contracultura din Occident ca parte a resurecţiei marxismului occidental ”, nu a mai fost publicata dupa ce a plecat in SUA. In logica sistemului de atunci , ar fi trebuit mai degraba sa fie contrariat daca ar fi fost publicata , si nu invers, deoarece cu sau fara Hegel, comunismul isi continua neabatut marsul triumfal. In aceeasi logica perversa a sistemului se afirma de exemplu ca studentii au dreptul sa publice articole in presa „ numai dupa terminarea facultatii ” dar unii publicau lejer inca de pe atunci prin „ Informatia Bucurestiului ” condusa de Eugen Barbu si poate tocmai de aceea au continuat sa faca acest lucru si dupa Revolutie .

Exact in anul 1981 cand domnul Tismaneanu pleca dupa ce publicase deja cele mai importante studii ale domniei-sale in „ Revista de Filozofie ”care era citita si in afara facultatii , in interiorul Facultatii de Filozofie un oarecare Mujescu sustinea o lucrare de diploma intitulata sec : „ Conceptia revolutionara despre lumea si viata a tovarasului Nicolae Ceausescu ” pentru care unii profesori chiar il compatimeau pentru „ ca are mult de citit” ( sic ! ) dar cei mai multi ii prognozau corect ca nu poate obtine o nota mai mica de 10.

Pentru o corecta intelegere a acelei perioade trebuie amintit ca dupa socul suportat de stiintele sociale in anul universitar 1977-1978 cand a avut loc desfiintarea sectiilor de filozofie , sociologie, psihologie si pedagogie , prin restructurarea facultatii devenita acum Facultatea de Filozofie- Istorie, a mai urmat inca un soc social pentru absolventii Universitatii si in acest caz avem unele intrebari la care nu s-a gasit inca un raspuns.

Prin anii 1980-1981 ( este exact perioada in care se declansa vanatoarea de vrajitoare in cazul Meditatiei Transcendentale ) , orasele mari au fost inchise, posturile au fost blocate , concursurile de titularizare in invatamant si transferurile au fost interzise , iar absolventii de stiinte sociale au fost repartizati in corpore pentru stagiul obligatoriu de 2 ani in invatamant, prin satele patriei si pe post de „ luminatori ai maselor ”. Cu toate acestea, si in mod inexplicabil chiar dupa logica sociala de atunci, dar in acord perfect cu logica lui Orwell , unii dintre absolventii repartizati prin satele de langa Bucuresti au revenit in capitala , dupa stagiu sau chiar inainte de terminarea lui , altii au primit chiar si aprobarea de a emigra in Occident. Prin aceste oportunitati , unii dintre absolventii care au scapat atunci de stagiu , au avut sansa de a ajunge ulterior , si prin merite proprii , scriitori prin Occident, directori prin Ministerul de Externe ,consilieri prin Uniunea Europeana sau politologi prin Romania dupa 1990, exact cum unii dintre participantii la Meditatia Transcendentala din anii `80 au ajuns dupa Revolutie ministri, politicieni, sau generali SRI . Bineinteles, acestea sunt numai simple coincidente , dar este evident ca fiecare din cazurile mentionate a meritat sa riste pentru libertatea morala, pentru ca daca nu este evident ce a riscat , cel putin este evident ce a castigat.

La limita , timpul a aratat ca , dincolo de iluziile studentilor , de pacla ideologica din Facultatea de Filozofie si de pasla din peretii ei, revolta mentala si ideologica impotriva comunismului , mai exact critica sistemului in cazul sistemului , a fost in mod cert si ineficienta, si insuficienta . Pentru judecata istoriei conteaza de fapt ceea ce s-a spus si facut inainte de 1989 , ori aici , si cu exceptiile infime cunoscute, dezertarea universitarilor romani din domeniul stiintelor sociale de la misiunea lor sociala si pedagogica a avut proportii de masa .

Ca atare, libertatea morala in sine nu poate fi o valoare sociala daca este total desprinsa de responsabilitatea morala , exact cum se intampla in societatea noastra in care , dincolo de demagogia politicienilor sau intelectualilor , „ libertatea morala ” a atins de fapt dimensiuni patologice prin vulgaritatea promovata in mass-media, desfiintarea reperelor morale ale unei societati normale si inversarea scalei valorilor . Ori aici, si in dulcele stil clasic de la noi, o mana spala pe alta si amandoua faţa. Exista totusi o speranta.

Dupa cucerirea redutei politice si redutei economice dintr-o tara , orice putere in uz mai are de dus inca un razboi , poate cel mai greu. Ea trebuie sa treaca in fata propriilor cetateni , dar in special in fata strainatatii , cel mai dificil test : testul legitimarii morale. Pentru cucerirea acestei redute morale in care victoria nu mai depinde de „marimea” adversarului, razboiul se duce in spatiul virtual , informational si formal , si cere cu totul altfel de resurse decat armele sau banii din spatiul real.

In acest spatiu virtual care seamana mai degraba cu lumea ideilor lui Platon ( poate ca aici are loc de fapt adevaratul Armaghedon ! ) si care incepe pentru prima data sa se rasfranga asupra lumii reale , sistemele de referinta sunt total diferite, regulile sunt noi pentru toata lumea , startul este cu adevarat democratic si poate pentru prima data sansele sunt egale pentru toti, nu numai pentru unii .

*)Vladimir Tismaneanu – Merita sa risti pentru libertatea morala
( http://www.contributors.ro/cultura/merita-sa-risti-pentru-libertatea-morala/ )

Publicat in :

Asymetria : http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1133

Universul Romanesc : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=1550