Ioan Stanomir - O Constitutie a privilegiilor si inegalitatii
Despre stiinta si constiinta
Cu tot respectul, articolul domnului profesor Stanomir se reduce in esenta la semnalarea publica a unui pericol dar numai dupa principiul “oare va cadea?!” al drobului de sare din povestirea lui Creanga , pericol pentru care solicita , ca si alti specialisti de altfel, o discutie publica :
” O constituţie a inegalităţii şi privilegiilor ( alesilor din parlament -n.n.), iată produsul pe care naţiunea este îndemnată să îl voteze, după aprobarea finală din Parlament (un for care se plasează deasupra oricărui control şi în afara oricărui echilibru al puterilor în stat.-n.n. ) . Fără o discuţie publică autentică, fără o examinare atentă şi critică, viitorul statului de drept şi a libertăţii este compromis, iar calea spre arbitrariu este deschisă. ”
Pe de alta parte, orice cetatean are dreptul si poate sa-si exprime ingrijorarea fata de o atare situatie ( bineinteles nu in aceeasi termeni si nu atat de profesional cum o face un specialist in domeniu ) dar numai lamentarile , ingrijorarea , atitudinea si reactia cetatenilor care au constiinta civica, nu sunt suficiente.
Chiar daca unii vor sa-si apere privilegiile, in ultima instanta o Constitutie sau revizuirea unei Constitutii ( ne putem amintim aici ca celebrul „parinte al Constitutiei” a coordonat o intreaga „Comisie pentru elaborarea Constitutiei ”… ) este elaborata nu de catre cei care vor sa-si apere privilegiile, nici de cetatenii de rand . Mai exact , ea este elaborata de catre specialistii care au absolvit Facultatea de Drept, practica o profesie, si se supun ( sau ar trebui sa se supuna ) unui cod deontologic strict si care au ( sau ar trebui sa aiba ) o constiinta profesionala si morala.
Daca judecam lucrurile din aceasta perspectiva , orice ar solicita „clientul” ( Parlamentul, parlamentarii, grupurile de interese, etc. ) , „furnizorul” ( respectiv specialistii in drept care scriu si/sau revizuiesc textul Constitutiei in limitele normelor de drept ) ar trebui sa ofere un raspuns numai in limitele legii, profesiei si avand codul deontologic pe masa, sau cum spunea odata batranul Kant avand „cerul instelat deasupra si legea morala in ei ”.
Cum discutia ne-a condus la probleme de constiinta profesionala si morala , cred ca suntem cu totii de acord asupra faptului ca un specialist in drept care scrie, aproba si semneaza un text contrar normelor de drept, normelor deontologice si normelor morale se discrediteaza si isi reneaga de fapt profesia.
Cum discutia ne-a condus la probleme de constiinta profesionala si morala , cred ca suntem cu totii de acord asupra faptului ca un specialist in drept care scrie, aproba si semneaza un text contrar normelor de drept, normelor deontologice si normelor morale se discrediteaza si isi reneaga de fapt profesia.
Prima intrebare ar fi daca un specialist in drept poate avea un astfel de comportament fara sa suporte consecinte aferente chiar si atunci cand efectele acestui comportamant in spatiul social sunt considerabile. Din pacate , istoria recenta se pare ca a raspuns deja pentru ca am avut odata o Constitutie care ocrotea , dar nu garanta proprietatea . Mai mult, chiar daca nici o constiinta morala nu isi putea imagina vreodata o Constitutie care practic sa legitimeze furtul , se pare ca acest lucru a fost pus in practica in trecut ( „ averea dobandita ( orice avere-n.n.) se prezuma a fi licita” ) , fara sa tremure nici mana , nici constiinta celor care ar fi trebuit sa vegheze la onestitatea sociala . Si cum nu s-au cutremurat nici cerurile, nici scaunele , nici constiintele, inseamna ca istoria se poate repeta.
A doua intrebare cu caracter de generalitate este si mai simpla.
Daca ingrijorarea fata de o Constitutie „a inegalitatii si privilegiilor” este o atitudine a oricarui cetatean responsabil , care este de fapt atitudinea si reactia specialistilor si a acelor avizati ?
A doua intrebare cu caracter de generalitate este si mai simpla.
Daca ingrijorarea fata de o Constitutie „a inegalitatii si privilegiilor” este o atitudine a oricarui cetatean responsabil , care este de fapt atitudinea si reactia specialistilor si a acelor avizati ?
Dincolo de ingrijorare si semnalare :
- unde sunt atitudinile si reactiile domnilor profesor de drept constitutional de la facultatile de drept ?
- unde sunt reactiile universitatilor din tara ?
- unde sunt reactiile procurorilor, magistratilor, juristilor, avocatilor,etc. respectiv ale breslelor si corpurilor profesionale de la noi ?
- unde sunt reactiile instititutiilor de stat ( ex: Academia Romana,etc.) ?
- unde sunt reactiile ONG-urilor ? etc.,etc.
Simplu, nu sunt , deci intrebarile nu pot fi decat retorice. Orice instanta sociala sau profesionala isi stabileste singura prioritatile prin mecanismul autoreferintei, iar cum ce este al tuturor nu mai este de fapt al nimanui , copilul cu multe moase ramane nemosit.
Ori daca nici instantele , nici locuitorii unei tari nu mai au in comun nici macar Constitutia ei, atunci inseamna ca aceasta nici acum nu este a tuturor , ci numai a unora , deci tara ramane inca sub blestemul zodiei lui Orwell : „toti sunt egali , dar unii sunt mai egali decat altii”.
Oricat am da vina pe pasivitatea unei populatii careia ii reprosam ( dar numai dupa ce i-am taiat mereu aripile ) ca nu vrea sa zboare, intre noi fie vorba, asa ceva poate fi posibil numai cu concursul „altruist” al unor specialisti , probabil .
Volens-nolens , suntem obligati sa recunoastem ca armada specialistilor in drept a ramas poate singura reduta inca necucerita complet si deocamdata singura speranta intr-o societate in care alte armade, in consens tacit, au depus demult , si intr-un mod absolut lamentabil , cam toate armele ( e drept, intre timp unii si-au golit constiintele , dar prin compensare si-au umplut buzunarele ) .
Ori daca nici instantele , nici locuitorii unei tari nu mai au in comun nici macar Constitutia ei, atunci inseamna ca aceasta nici acum nu este a tuturor , ci numai a unora , deci tara ramane inca sub blestemul zodiei lui Orwell : „toti sunt egali , dar unii sunt mai egali decat altii”.
Oricat am da vina pe pasivitatea unei populatii careia ii reprosam ( dar numai dupa ce i-am taiat mereu aripile ) ca nu vrea sa zboare, intre noi fie vorba, asa ceva poate fi posibil numai cu concursul „altruist” al unor specialisti , probabil .
Volens-nolens , suntem obligati sa recunoastem ca armada specialistilor in drept a ramas poate singura reduta inca necucerita complet si deocamdata singura speranta intr-o societate in care alte armade, in consens tacit, au depus demult , si intr-un mod absolut lamentabil , cam toate armele ( e drept, intre timp unii si-au golit constiintele , dar prin compensare si-au umplut buzunarele ) .
