Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles , Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois, Steven van Groningen, Leslie Hawke, Peter Damian Hurley

Friday, June 21, 2013

Exista inteligenta civica in Romania ?


Comentariul de mai jos a fost postat la un articol publicat pe platforma Contributors.ro :


Laura Visan - Despre inteligenta civica in Romania – cateva intrebari pentru voi
Exista inteligenta civica in Romania ? Cateva reflectii
Viziunea dvs asupra acestor probleme este una atipica in conditiile noastre si din acest punct de vedere articolul este incitant deoarece aduce in prim-plan problemele sensibile ale societatii noastre , cliseele , stereotipiile si prejudecatile din mentalul colectiv, dar si vulnerabilitatile majore din spatiul nostru public . In acelasi timp , aduce mai multe intrebari decat raspunsuri.
Voi incepe cu doua probleme esentiale dar arondate prin traditie banalitatii sociale.
Una din aceste probleme este asa-zisa lipsa de spirit civic a romanilor care este in realitate o prejudecata alimentata prin prezentarea deformata a unor realitati si comportamente sociale.
Nu poti cere brusc „spirit civic” ( democratic ) unor oameni care traiesc zeci de ani intr-o dictatura ( si cu toate acestea la Revolutie si in anii `90 , a existat suficient spirit civic , dar dupa batele minerilor si mai mult de douazeci de ani de asteptare zadarnica pana si speranta oboseste … ) dupa cum nu poti cere spirit civic unor oameni care traiesc intr-o tara fara memorie, fara institutii eficiente ( celebra „slaba capacitate administrativa” ) si in haos politic si social.
Altfel spus , spiritul civic devine vizibil numai acolo unde functioneaza institutiile statului de drept si unde se aplica legile, nu acolo unde exista de fapt pseudo-partide (http://www.contributors.ro/editorial/traseismul-partidelor-miscarea-prin-care-partidele-o-iau-razna/ ) si o falsa societate civila (http://inliniedreapta.net/lavedere/by-alexa-anca-cernea-despre-militia-spirituala-si-falsa-societate-civila-un-mesaj-pentru-dreapta-romaneasca/ ).
A doua problema se refera la o atitudine standard : „Căutăm motivaţii în suspiciunea pe care am moştenit-o din vremea comunismului sau în individualismul post-1989 ” care prin acelasi mecanism anterior sunt arondate tot banalitatii sociale.
Problema in acest caz este ca nici o cercetare serioasa nu a identificat , dar nici nu a negat „mostenirea comunista” ( deci nu se stie exact in ce consta !) , deci sub raportul mentalitatilor lucrurile sunt la fel de neclare si acum . Cu alte cuvinte , nu este clar daca suspiciunea si individualismul pot fi alocate numai perioadei comuniste , sau si perioadei post-comuniste care a urmat .
In sfarsit, pasivitatea romanilor nu trebuie postulata in mod gratuit ci trebuie judecata in acest context pentru ca , statistic vorbind, oamenii isi propun obiective realizabile ( in mod normal, nimeni nu investeste in cioara de pe gard sau in pielea ursului din padure ).
Acum putem trece la aspectele de detaliu care se refera in principal la lipsa de feed-back atat de caracteristica societatii romanesti (ex: „ ceea ce înseamnă că informaţia de pe menţionatele platforme online se pierde undeva”) si care explica multe din datele prezentate de dvs.
Poate ca lipsa de feed-back in sine ( la randul ei ar trebui analizata sub aspectul cauzelor ) este una din cauzele lipsei de incredere interpersonala de care vorbiti ( „ încrederea că împreună putem să rezolvăm lucrurile care ne deranjează”) pentru ca aceasta lipsa de incredere sociala arata ca de fapt societatea romaneasca este inca una captiva si nu s-a desprins in realitate de sistemul politic si social anterior.

O prima aplicatie punctuala avem chiar in articolul dvs :

Cât de importantă e confidenţialitatea într-o comunitate online?
Când particip la un sondaj online, vreau să ştiu că votul meu e luat în considerare .
De asemenea, vreau să am certitudinea că în spatele fiecărui click se află o persoană, care poate vota pentru o anumită cauză o singură dată
. ”
O a doua aplicatie punctuala avem chiar pe aceasta platforma . In calitate de doctor in comunicare si cercetator, cum va explicati abundenta de pseudonime de pe acest forum sau chiar in comentariile de la articolul dvs ?
In sfarsit, dincolo de intrebarile de tip seminar :

Cum ne mobilizăm, cum transformăm dezbaterea din spaţiul virtual în acţiune?
Ce ar trebui să aibă o comunitate online ca să fie un catalizator să aducă oamenii împreună,
să-i facă să se implice în rezolvarea unei anumite cauze?
”,

avem intrebarile cu adevarat importante care ne arata miza reala a mediului virtual :


modul în care sunt folosite voturile online acordate unor campanii sau evenimente politice, fiindcă ele pot reprezenta un barometru al opiniei publice ”,
care intereseaza in mod deosebit atat politicienii , cat si serviciile secrete .
Explicatia este una foarte logica si arata ponderea reala a mediului virtual a carui influenta asupra mediului real tinde sa creasca in mod constant ( dupa unele opinii razboaiele viitorului se vor purta in principal in mediul virtual ) :


„ …în condiţiile moderne ale “războiului asimetric”, controlul opiniei publice a devenit mai decisiv decât obținerea victoriei pe teren militar.”
Olavo de Carvalho
In alta ordine de idei , ceea ce dvs numiti cu ingaduita si oarecare empatie:

orgoliile personale şi micile ‘războaie de putere’ care apar uneori în mediul online şi care împiedică luarea unei decizii comune ,
in realitate poate reprezinta ceva care in unele cazuri trebuie citit cu alta grila.
In primul rand , subestimati aceste „mici razboaie” care au asupra unor oameni un efect psihologic mai puternic decat pare ca acceptati dvs . Citez mai jos un postulat dintr-un curs de management predat in centralele nucleare de tip canadian :


 „ O insulta verbala echivaleaza cu un pumn”.
Pe Internet , efectul poate fi acelasi cu atat mai mult cu cat aici, la adapostul anonimatului , agresivitatea creste si pe deasupra se poate aplica usor principiul „musca si fugi”.
In al doilea rand, tehnica atacului la persoana a fost indelung exersata in tara noastra inainte de 1989 de catre „organele specializate”, scopul fiind acela de a distruge reputatia sociala si profesionala a celor indezirabili pentru regimul de atunci .
In al treilea rand , tehnica „spiralei tacerii” este inca aplicata pe scara larga in mass-media romaneasca si pe Internet. Dupa mai mult de doua decenii , pentru cititorii din tara, algoritmul de mai jos putem paria ca suna inca foarte cunoscut pentru ca poate fi regasit pe unele forum-uri ,blog-uri si chiar pe Facebook :


„Insăși murdăria, răutatea anumitor atacuri, sunt planificate astfel încât să constrângă victima, insuflând în ea repulsia de a se angaja în discuţii care îi suna degradant şi forţându-o astfel fie la tăcere, fie la o etalare de politeţe rece superioară care nu are cum să nu pară un simplu camuflaj improvizat al unei dureri insuportabile şi prin urmare, o recunoaştere a înfrângerii. Nu poţi opri un atac refuzând să atingi cu un deget persoana agresorului sau demonstrându-i politicos că ceea ce face el este interzis de Codul Penal.”
Olavo de Carvalho
  
In sfarsit, si din nefericire , exista tehnici de dezinformare, manipulare si control al opiniei publice (http://korben.info/techniques-secretes-controler-forums-opinion-publique.html) care sunt mai putin cunoscute poate in Occident, dar nu si aici. Indirect, romanii sunt familiarizati cu ele fara voia lor inca de acum douazeci de ani dupa ce s-au fript cu o „revolutie televizata” dar in care au murit atatia oameni reali , si in care fostii specialisti in zvonuri de pe la Stefan Gheorghiu invatau pe cetateni prin „Romania Libera” cum sa se comporte cu „teroristii care trageau din toate pozitiile”. In plus, dupa doua decenii de tranzitie originala si de degradare continua a limbajului si spatiului public, oricat s-ar fi rafinat aceste tehnici intre timp, romanii sufla acum si in iaurt.
In loc de concluzie, as formula si eu o intrebare retorica aparent banala, dar la care asteptam de fapt un raspuns de la dvs, nu invers . Daca timp de peste doua decenii romanii nu au reusit sa se organizeze in spatiul real si sub identitati reale ( la intrebarea „ De ce ?” , inca nu exista un raspuns documentat si stiintific , specialistii in stiinte politice si sociale au avut cu totul alte prioritati ) , ar fi oare posibil sa se organizeze in mediul virtual sub identitati reale sau chiar virtuale ?

Nu de alta , dar si spatiul virtual pare sa fie populat si el exact cu aceleasi pulsiuni , entitati si „forte malefice” care au impiedicat in trecut organizarea lor in spatiul real , pentru ca actiunile din spatiul virtual apartin de fapt tot unor agenti umani cu identitate reala, sau sub pseudonim .

In orice caz, numarul imens de pseudonime din spatiul virtual nu pare sa fie deloc favorabil entropiei pe care poate o asteptam cu totii . Pana la „presiunea asupra autoritatilor” ( care in acest caz fac sigur „nevroza” :) ) dar dupa principiul ursului care trece ...) , romanii trebuie sa reinvete respectul pentru sine si pentru celalalt, sa invete sa recunoasca valoarea celuilalt , sa reinvete sa comunice , sa colaboreze si sa lucreze in echipe.
O pot face , dar deocamdata numai sub alte flamuri pentru ca pe aici nu exista acest interes , ci exista mai degraba numai grupuri de interese .

Sursa : http://www.contributors.ro/dezbatere/despre-inteligenta-civica-in-romania-%E2%80%93-cateva-intrebari/#comment-141302




Update 

Laura VisanLaura Visan spune:22/06/2013 la 17:34

           
Domnule Simion,
Am intervievat 30 de romani imigrati in Canada (Toronto) intre 1990 si 2004. 28 din ei considera ca romanii din Toronto nu formeaza o comunitate, ci doar o suma de ‘grupuscule’ izolate formate din familie si prieteni. Motivul principal e lipsa de incredere, materializata intr-o suspiciune generalizata, mostenita din vremea lui Ceausescu, pe care nici 20 de ani de locuit in Canada n-au reusit sa o atenueze. Cineva imi spunea ca, desi intelege diferenta dintre munca patriotica de dinainte de ’89 si voluntariatul practicat in Canada, nu-si poate infringe reticentele fata de voluntariat. “E ca o tumoare pe care o car dupa mine din comunism”, spunea persoana, “dar n-am ce-i face”. E doar un exemplu de “mostenire comunista”, inca activa dupa 20 si ceva de ani de la Revolutie, si la 10,000 de kilometri de Romania.
Nu ni se intampla doar noua: in toata Europa de Est resursele de incredere interpersonala sunt mai mici decit in Vest (Eric Uslaner si Gabriel Badescu au citeva studii extrem de bine documentate pe tema asta). Uslaner –si multi dintre noi- va dam dreptate cind spuneti ca nu avem ‘background’ de cetateni activi din cauza trecutului nostru communist.
Nu, nu poti cere “brusc” spirit civic unor oameni care traiesc zeci de ani intr-o dictatura. Totusi, au trecut aproape 25 de ani de la Revolutie: asta inseamna mai mult de jumatate din timpul pe care romanii l-au trait sub comunism. V-as da si exemplul Chinei, care e departe de a fi un spatiu democratic. Un studiu al Bancii Mondiale arata ca in 2005 in China erau intre 300,000 si 700,000 de ONGuri, implicate in cauze diverse: activism politic, servicii legale, asistenta pentru micii fermieri, protectia mediului, educatie etc. E foarte probabil ca numarul acestora sa fi crescut intre timp. Fie si numai titlul studiului, “China: Change from the Grassroots Up”, contrazice afirmatia dumneavoastra ca “nu poti cere spirit civic unor oameni care traiesc intr-o tara fara memorie, fara institutii eficiente”. Intorcandu-ma la situatia Romaniei, eu cred ca poti astepta o reactie de la niste oameni pe care indolenta autoritatilor ii exaspereaza.
Sa ma intorc acum la comunitatile online:
Spuneti ca voturile online acordate unor campanii sau evenimente politice “intereseaza in mod deosebit atat politicienii, cat si serviciile secrete”. Foarte probabil, dar depinde cine ‘numara’ click-urile: aici intervin onestitatea si buna-credinta a administratorilor/ moderatorilor unei comunitati online. In timp, onestitatea se traduce in capital de incredere, adica intr-o mai mare disponibilitate a oamenilor de a vota sau participa la discutiile din respectiva comunitate.
In afara de asta, cred ca trebuie sa depasim teama permanenta fata de amestecul unor ‘forte obscure’ in viata noastra materiala sau virtuala. (S-ar putea ca ‘materiala’ sa fie un barbarism aici, dar nu sunt de acord cu opozitia ‘spatiu real /spatiu virtual’). E de preferat o abordare constructiva, de genul campaniei “Stop Watching Us” din Statele Unite unei retrageri din spatiul virtual, de teama serviciilor secrete:
http://swampland.time.com/2013/06/15/stop-watching-us-plans-next-move-against-nsa/‘Micile razboaie de putere’ nu au nimic in comun cu cyber-bullying-ul de care vorbiti dumneavoastra. Acela e un subiect grav, care merita multa mai multa atentie din partea presei si autoritatilor. Daca as fi administratorul sau moderatorul unei comunitati online, as sterge imediat contul oricarui “bully”, iar tragediile care s-au intimplat in Canada si in Statele Unite din cauza bullying-ului ma impiedica sa privesc intimidarea online “cu ingaduinta si oarecare empatie”, cum spuneti dumneavoastra. Prin “micile razboaie de putere” ma refeream la discutiile interminabile purtate adesea in spatiul online doar pentru userul x vrea sa-si impuna punctul de vedere sau sa-i platesca o polita userului y, cu care s-a contrazis la un alt subiect.
Motivele pentru care oamenii scriu sub pseudonim sunt diverse. N-am un raspuns documentat (bazat pe cercetare), asa ca pot doar sa fac cateva supozitii: dorinta de a-si pastra intimitatea; discomfort la gandul ca vecinii, colegii sau prietenii i-ar putea ironiza (“pai da, ca alta treaba mai buna n-ai decat sa schimbi tu lumea”); disconfortul de a se sti cautati pe Google – si se stie ca la HR se poarta din ce in ce mai mult search-ul pe Net al candidatilor – de aici si ideea absurda ca daca n-am cont de Facebook, sunt un fel de Breivik ‘in the closet’; un anumit complex de inferioritate (“cine sunt eu ca sa intereseze pe cineva numele meu?”); teama de amestecul autoritatilor in viata lor privata etc. Probabil ca mai sunt nenumarate motive, dar nu consider dorinta de a ramane anonim un semn de lasitate.
Pentru mine, conteaza mai mult modul in care oamenii se implica intr-o anumita campanie. Exemplu: scandalul in care a fost implicata Royal Bank of Canada din cauza angajatilor straini adusi in locul celor canadieni pe salarii mult mai mici (desi legea imigratiei nu permite asta) a pornit de la o campanie pe Facebook a Occupy Canada – o miscare aparuta in Canada in semn de solidaritate cu Occupy Wall Street. De la acest post aparent anonim – nu stim numele celor de la Occupy – s-a creat o presiune imensa asupra bancii si guvernului. Unii angajati care urmau sa fie disponibilizati au acceptat sa-si dea numele si au povestit presei ce se intampla in banca; altii, de ordinul miilor, angajati in alte companii unde exista aceeasi practica a inlocuirii canadienilor cu angajati mai ‘ieftini’, si-au pastrat anonimatul, dar repet, presiunea pe care au creat-o a dus la o schimbare pozitiva (sa speram ca nu doar la nivel de imagine).
http://www.cbc.ca/news/canada/british-columbia/story/2013/04/05/bc-rbc-foreign-workers.htmlhttp://www.huffingtonpost.ca/2013/05/24/rbc-foreign-workers-hire-canadians_n_3332240.html

No comments: