Recenta analiza a rezultatului alegerilor prezidentiale publicata pe platforma Contributors.ro ( Vintila Mihailescu - O revoltă morală ), reuseste performanta de a atinge simultan ceea ce Hegel numea altadata „viclenia ratiunii” iar contemporanii nostri numesc mai simplu „perversitate ideologica” , respectiv o ambiguitate conceptuala prin care notiunile sunt folosite intr-un sens diferit si alterat fata de sensul lor normal. Aceasta strategie devine evidenta daca incepem „a rebours” exact cu sfarsitul acestei analize care in loc de concluzii ce decurg din demonstratia facuta , ne ofera postulate aleatorii livrate en-gros .
Dupa autor, alegerile din 16 noiembrie desi constituie „un eveniment politic circumscris, cu mize precise , împărtăşesc ceva din fenomenul mult mai larg al mişcărilor de tip Occupy”. ( ?! )
Dupa acest postulat gratuit vin la pachet si paralogismele menite sa-l justifice :
a) este global, dincolo de inevitabilele sale particularităţi locale;
b) constituie o stare de spirit, dincolo de manifestările sale concrete;
c) presupune mai degrabă energii de masă, decît structuri de clasă;
d) sînt morale dincolo de a fi politice.
Autorul nu ne explica ce intelege in acest caz prin „global” ( stricto senso „care ia în considerare toate elementele unui ansamblu”-http://dexonline.ro/definitie/global ; „involving the entire world” -http://www.merriam-webster.com/dictionary/global ; ), stari de spirit si „energii de masa ” si nici care este diferenta ireductibila intre reactia morala si reactia politica a unei populatii .
Altfel spus, protestatarii constienti din diaspora si cetatenii din tara care i-au secondat sunt considerati un fel de oi de oi ratacite care voteaza emotional ( eventual din resentiment ), fiind contestatari „din principiu” .Ca lucrurile sa fie si mai interesante , autorul isi justifica intregul demers hermeneutic cu citate dintr-un fel de biblie a anarhismului :
„…neîncrezători, de regulă, în instituţii, protestatarii sînt profund neinteresaţi în preluarea puterii. Guvernul este pur şi simplu ‚ei’, oricine ar fi la conducere. Protestatarii combină o nevoie autentică de comunitate cu un individualism irepresibil (…). Ei îşi descriu propriul activism în termeni aproape religioşi, subliniind în ce măsură experienţa performării (acting out) în stradă a inspirit o revoluţie a sufletului şi o schimbare de regim a minţii (…). Poate că pentru prima dată după 1848, revolta nu este împotriva unui guvern, ci împotriva faptului de a fi guvernat”. (Ivan Krastev )
Entuziasmat de acest lirism anarhist , autorul ajunge sa conteste „Sistemul” (asa, in general , chiar daca nu il defineste ! ) in toate formele lui „ in cele ce sunt si in cele ce maine vor rade la soare” :
„ De această ultimă constatare se leagă şi o altă dimensiune a revoltelor de acest gen, poate cea mai profundă şi în acelaşi timp mai puţin vizibilă. Revolte împotriva guvernării (chiar şi atunci cînd se exprimă împotriva unui guvern sau altul), acestea refuză, în fond, însuşi limbajul guvernării, adică al Sistemului.
Ceea ce vor să schimbe este aşadar limbajul Puterii şi nu doar un discurs sau altul al acesteia. Fără să realizeze (încă), Sistemul a început să fie subminat în însăşi legitimitatea sa morală şi alcătuirea sa ontologică. Restul e istorie…”
Acest avant revolutionar anarhist care a distrus orice citadela ( deci inclusiv pe cea democratica ) a sistemului politic , calca totul in picioare. Urmeaza la rand stiintele sociale al caror discurs trebuie schimbat , in mod evident, tot din radacina. Acestea ar trebui să-şi schimbe limbajul sau, mai exact, să şi-l adapteze la noile realităţi :
„ o analiză şi în termeni de energie, nu doar de structură, ar fi binevenită.”
Aceasta trecere „ ar fi analogă cu trecerea de la mecanica newtoniană la principiul complementarităţii din fizica cuantică. Sau, mai pe înţelesul nostru, complementaritatea dintre medicina “materialistă” europeană şi aceea „energetică” chinezească.” *)
Dincolo de analogii, trebuie înnoit si vocabularul disciplinei :
„ Pe de altă parte, o astfel de abordare pare a merge mînă în mînă cu o mutaţie de pe individ ca subiect raţional ( s.n.) spre individ ca persoană morală.” **)
Nu ni se explica ce inseamna „persoana morala ” in acest caz , dar putem deduce :
„Ceea ce ar presupune şi o trecere de la teoria dominantă a alegerii raţionale (s.n.) la aceea alternativă a luptei pentru recunoaştere ( a cui ?!-s.n.) , de pildă.”
Intreg esafodajul prezentat anterior se presupune ca ar putea explica recentul comportament electoral prin reactiile de indignare ale cetatenilor :
„ După ani de defetism depresiv, România (şi-)a demonstrat deci că poate produce o schimbare şi că, dacă aţîţi prea mult focul, rişti ca mămăliga să-ţi explodeze în faţă. Nu doar indivizii, ci şi naţiunea şi-a recăpătat ceva din demnitatea călcată în picioare.”
Aparent, autorul pledeaza pentru un proiect de reconstructie morala a societatii romanesti in care „demnitatea indivizilor si natiunii” devin cu adevarat o valoare sociala exact in sensul in care a pledat si pledeaza presedintele Klaus Johannis. Dar daca analizam mai atent, demersul concret initiat de presedintele ales are o dimensiune politica , sociala si morala (inclusiv anticomunismul declarat ), in timp ce demersul abstract si ambiguu propus de autor , desi este prezentat ca o „revolta morala”, are o doar o dimensiune apolitica , asociala si atemporala contestand de fapt orice forma de guvernare.
Ca sa lamurim lucrurile , alegatiile precedente prezentate pe post de concluzii nu au nici o legatura cu tema articolului si nici nu pot fi justificate prin invocarea vaga a opiniei lui Ivan Krastev deoarece intre protestele globale si …invadarea militara a unei tari ( Ucraina ) nu exista similaritati asa cum considera acesta :
„ In the five short years between Occupy Wall Street and Vladimir Putin’s “Occupy Crimea,” we witnessed an explosion of protests all around the world – the Arab Spring, Russian Winter, Turkish Summer, and the dismembering of Ukraine all were part of the protest moment (??!!-s.n.). Each of these demonstrations – and many less monumental ones – was angry in its own way, but the protests are also a worldwide phenomenon.”
Ivan Krastev -The global politics of protest
(http://www.eurozine.com/articles/2014-08-18-krastev-en.html )
Daca ne-am edificat deja in privinta validitatii concluziilor, sa vedem totusi ce ne pot spune premisele de la care porneste autorul. Volens-nolens aterizam din nou in plina ambiguitate si pe teritoriul paralogismelor.
Autorul opereaza o confuzie intentionata sau nu („ Dreapta. Dar care “dreaptă”? În România nu mai există de mult o reală distincţie între stînga şi dreapta.” ) intre „partide” si „doctrina/ideologie”.
Daca ne referim numai la „partide” , acestea seamana intr-adevar unele cu altele, membrii lor migreaza intre ele si intr-o veselie perpetua exact ca electronii liberi schimbandu-si de 25 de ani uniformele, doctrinele, si opiniile fara nici o remuscare . Dar daca ne referim doar la doctrina/ideologie , atunci exista cetateni care sigur au ramas , sunt si vor fi de „dreapta” sau de „stanga” , desi partidele in care au crezut si-au schimbat intre timp „si marfa si ambalajul” devenind „liber-schimbiste” si obligand cetatenii sa ramana constant in postura lui Agamemnon Dandanache : „Eu cu cine votez ?!” sau in silenzio stampa .
Mai mult decat atat, autorul stabileste apriori si in numele cetatenilor care ar trebui sa fie sau nu doleantele lor. Desi a existat si un raport oficial de condamnare a comunismului, desi exista si acum pe rol procese ale tortionarilor , autorul decreteaza anticomunismul drept „o lozinca si o fantoma”.
