( De remarcat si profunda concentrare a filozofului Gabriel Liiceanu ...)
"Doamnelor şi domnilor,
Am să vă povestesc criza ordonanţelor de urgenţă din România aşa cum a trăit-o un simplu cetăţean: eu. În acest portofel sunt banii mei. Periodic, extrag o parte din ei şi îi pun în ceea ce se cheamă bugetul public. Cui dau eu aceşti bani? Păi îi dau aşa: Parlamentului, Guvernului, primarului şi unei întregi birocraţii de stat.
Am să vă povestesc criza ordonanţelor de urgenţă din România aşa cum a trăit-o un simplu cetăţean: eu. În acest portofel sunt banii mei. Periodic, extrag o parte din ei şi îi pun în ceea ce se cheamă bugetul public. Cui dau eu aceşti bani? Păi îi dau aşa: Parlamentului, Guvernului, primarului şi unei întregi birocraţii de stat.
Dau aceşti bani din două motive:
1. Pentru că mă obligă legea.
2. Pentru că am prezumţia - nu garanţia, doar prezumţia - că oamenii cărora le dau aceşti bani nu îi bagă în buzunar, ci îi administrează corect şi în folosul tuturor. Această prezumţie se bazează pe faptul că între aceşti oameni şi banii mei stă interpusă forţa legii.
Iar faptele prin care aceşti bani pot, într-o formă sau alta, să fie furaţi sunt scrise şi pedepsite în Codul Penal: abuz în serviciu, mită, trafic de influenţă, conflict de interese, neglijenţă şi aşa mai departe. În acest aranjament legal şi instituţional, îmi las liniştit banii aici şi plec să îmi văd de viaţa mea, ca toţi ceilalţi contribuabili disciplinaţi.
Dar acum aproape două luni, într-o noapte, fără niciun fel de explicaţie anterioară sau ulterioară, Guvernul României a făcut un lucru de neînchipuit. Printr-o ordonanţă de urgenţă, act cu putere de lege, a frânt tocmai legea care ne păzea banii. A dezincriminat total neglijenţa şi conflictul de interese şi a dezincriminat parţial abuzul în serviciu.
Şi mă întreb: cum vine asta? Pe de o parte, pe mine, contribuabil, mă obligi - prin lege - să dau bani la buget, iar pe de altă parte, prin altă lege, te arăţi indulgent şi generos cu cei care mi-i pot fura. Dar pe mine, cel care pun banii, m-ai întrebat? Nu.
Puteai s-o faci? Sigur că da. Am avut alegeri acum mai puţin de patru luni. În campania electorală s-a vorbit mult despre orice, dar absolut niciodată despre aceste modificări - totuşi substanţiale - ale legii penale.
Ce pot eu înţelege de aici? Că cei care ne-au cerut votul au avut o agendă ascunsă, au câştigat alegerile fără să vorbească despre ea, şi o pun în aplicare după ce scrutinul a trecut. Aşa arată capcana perfectă: cea în care victima nu are cum să nu intre. Şi iată, am intrat cu toţii.
Capcana a fost pregătită din timp cu o avalanşă de adevăruri alternative, de ştiri false şi de spaime inventate, menite să construiască pseudo-justificări. Dar la întrebarea simplă şi legitimă „De ce aţi făcut asta?”, singurul răspuns pe care l-am primit a sunat în felul următor: „Pentru că aşa a vrut Guvernul. Altă întrebare!”. Răspunsul acesta a intrat deja în folclor, căci un nefericit de ministru l-a repetat, în aceeaşi conferinţă de presă, de 24 de ori. Cum să mai rămâi calm?
Aşa că o mulţime de români s-au dovedit imuni la manipulări, au înţeles exact ce li se pregăteşte şi au ripostat. Sute de mii de contribuabili disciplinaţi s-au transformat în protestatari.
S-a cerut şi arbitrajul Curţii Constituţionale. Aici e o poveste mai lungă, dar care pe scurt arată aşa: din cinci sesizări pe care le-a judecat privitoare la ordonanţa Guvernului, Curtea Constituţională a reuşit performanţa să nu ne spună absolut nimic despre ceea ce ne interesa pe noi mai mult: dacă ceea ce ne-a făcut Guvernul a fost bine, a fost rău sau a fost altcumva. În concluzie, înţelepciunea Curţii nu ne-a ajutat la nimic.
Rămaşi, aşadar, fără nicio pavăză, românilor le-a mai rămas doar protestul. Iar în urma protestelor, şi doar în urma protestelor, Guvernul şi-a anulat ordonanţa de urgenţă. Practic, românii din stradă au fost cei care au repus legea în drepturile sale.
Însă doar temporar - căci criza nu s-a terminat, ci s-a mutat un etaj mai sus: în Parlament. Din motive necunoscute, Parlamentul a înţeles că românii ar fi contestat doar maniera de acţiune a Guvernului (noaptea, ca hoţii), nu şi conţinutul ordonanţei. Şi după ce Guvernul a făcut pasul înapoi, au început să apară în Parlament proiecte de lege care au acelaşi scop: slăbirea legii care ne păzeşte banii şi o viaţă mai uşoară pentru cei care vor să-i fure.
Parlamentul pare a ne spune aşa: „Nu v-a plăcut ce a făcut Guvernul? Nicio problemă. Venim noi, Parlamentul, şi facem acelaşi lucru, pentru simplul fapt că putem. Ce-o să mai faceţi?” Şi românii au răspuns: continuă protestele. Ultimul a fost duminica ce tocmai a trecut.
Criza ordonanţelor a mai devoalat un lucru interesant: că slăbirea legii nu este dorită doar de majoritatea care sprijină Guvernul, ci şi de o parte din Opoziţie. Pe undeva era de aşteptat: cei din Opoziţie au fost şi ei la guvernare şi au, sau urmează să aibă, probleme cu această lege.
Cu o aşa vastă majoritate, Parlamentul îşi poate impune până la urmă voinţa. Iar românii nu pot face nimic până în anul 2020, când vom avea din nou alegeri. Sigur, pot să protesteze, dar oamenii mai au şi vieţi de trăit, nu pot sta patru ani în stradă, cu spaima permanentă că aleşii lor pot oricând să-şi impună această agendă.
Şi cam asta e situaţia în acest moment: cetăţenii protestează, Parlamentul lucrează, cine oboseşte primul pierde partida. Şi din câte se vede, strada a început să obosească.
Premierul Sorin Grindeanu a fost întrebat recent ce mesaj al celor care îl contestă i-a plăcut cel mai mult.
Şi l-a evocat pe acel cetăţean care şi-a imaginat că primul ministru nu a emis ordonanţa de bună voie, ci că este captiv, că este ostaticul unui grup de interese şi nu poate striga după ajutor. Şi atunci i-a scris pe o coală de hârtie următorul mesaj: „Sorine, clipeşte de două ori dacă vrei să te salvăm!”.
Trebuie să-i dau dreptate primului ministru: e o glumă bună. Dar ce trăim noi acum, acasă, nu mai e glumă. Am căzut în capcana perfectă, suntem vulnerabili şi ne simţim ostatici ai propriilor noştri conducători.
Ajutaţi-ne să găsim o soluţie ca să-i aducem la o conduită decentă şi responsabilă nu doar faţă de banii mei, nu doar faţă de banii noştri, ci şi faţă de banii dvs. şi ai celor pe care îi reprezentaţi.
Căci deopotrivă şi leul românesc, şi fondurile europene care urmează să intre în România sunt păzite de aceeaşi lege pe care aceşti domni vor s-o slăbească.
Nu ştiu dacă toţi românii gândesc ca mine. Nu ştiu dacă cei care gândim astfel suntem majoritari sau minoritari. Dar vă asigur că cei care gândim la fel nu suntem deloc puţini.
Iar scopul prezenţei mele aici acesta este: în numele acestor oameni, în faţa dumneavoastră, să clipesc de două ori."
Iar scopul prezenţei mele aici acesta este: în numele acestor oameni, în faţa dumneavoastră, să clipesc de două ori."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu