Dupa aproape 3 decenii de democratie , societatea civila prin unul dintre reprezentantii ei *), descopera cu uimire ca Pamantul este jos, cerul este deasupra noastra iar oamenii sunt suspendati in haul dintre ele :
" Campaniile de ură din media și parcelarea socială pe Facebook intensifică sentimentul că „ceilalți“ sunt cumva anormali, că refuză să vadă adevărul din imbecilitate, ticăloșie sau inspirați de niște emisari ai Diavolului, precum George Soros în prezent."
" Violența verbală, înăbușită în asemenea cazuri, izbucnește fără opreliști pe forumurile publicațiilor, ale bloggerilor și, bineînțeles, pe rețelele de socializare. Beneficiind de anonimatul Internetului, foarte mulți își trimit presupușii adversari ori adepții lor ipotetici la moarte, la tortură ori îi acoperă de insulte."
" Televiziunile (mai ales Antena 3) au fost responsabile în desemnarea unor persoane publice (politicieni, magistrați, jurnaliști, intelectuali) drept țintă a resentimentului și urii telespectatorului."
"Starea de agresivitate aproape continuă și exploziile de violență verbală (când nu și fizică) ne înconjoară însă nu doar în mediul virtual. Pe stradă, în autobuz, în trafic, pe scara blocului etc., oamenii se privesc bănuitori, supărați, mânioși adesea; simpla prezență a cuiva îmbrăcat, să zicem, mai aparte constituie o insultă pentru alții. O atingere întâmplătoare din partea cuiva în autobuz e resimțită adesea de altcineva drept o agresiune la care răspunde prin ridicarea tonului. Un șofer mai prudent devine nu o dată ținta agresivității unui șofer impulsiv."Concluzia este una tipica ridicarii din umeri in fata drobului de sare si exact dupa principiul fatalist " Oare (cand) va cadea ? " :
" Aproape că deja ne-am obișnuit cu violența verbală. Nu cumva riscăm, dacă trecem cu vederea prea repede fapte ca pe cele ale lui Mirel Palada, să începem să ne „aclimatizăm“ și cu violența fizică, atâta vreme cel puțin cât îi suntem numai spectatori, ba chiar să o tratăm drept un spectacol amuzant? "
Problema este ca aceasta atitudine si aceasta tehnica nu este deloc una singulara ci este emblematica pentru lipsa de reactie si (in)actiunea societatii civile care in aproape trei decenii s-a marginit sa constate pasiv doar "sinergia faptelor" si "meandrele concretului " exact atunci cand agresivitatea verbala ( ca sa nu mai vorbim de cea fizica ) fac imposibil dialogul social ( nu poti discuta cu un partener care te insulta sau care te loveste ! ).
Ori in lipsa dialogului social nu mai putem vorbi de libertarea de exprimare, iar in acest ultim caz societatea civila ramane de fapt fara microfon si devine una de opereta. Bizar, nu ?
Intrebarea care ramane fara raspuns este de ce in toti acesti ani , societatea civila prin institutiile ei si zecile de mii de ONG-uri care o reprezinta ( ca sa nu mai vorbim de intelectualii publici ) nu a actionat hotarat pentru asanarea climatului social de agresivitate extrema de la noi ( se pare ca deja ne intoarcem in anii `90 cand oamenii erau agresati pentru simpla exprimare a opiniilor ) atunci cand acest climat ii taie de fapt si orice avant, si aripile .
*) Andrei Cornea- Agresivitate
( http://revista22online.ro/70265759/agresivitate.html )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu