Despre abordarea sacrificiala a unei culpe penale

Un recent accident colectiv de munca soldat cu victime omenesti din Valea Jiului unde tragediile cu repetitie au devenit  de multa vreme o adevarata fatalitate profesionala, este abordat  intr-un articol aparut pe platforma Contributors.ro ( Cristian Felea – Mineri sacrificati  pe altarul lacomiei sinepasarii ) intr-o maniera propagandistica  si emotionala :

 „La mina Lupeni accidentul colectiv produs în subteran, în lucrările de pregătire pentru exploatarea unei felii în Panoul 7C, soldat cu decesul a doi mineri și rănirea unui al treilea, are cauze multiple(s.n.).” 

„Ceea ce este comun însă în cazul tuturor accidentelor colective grave din subteranul minelor din Valea Jiului, înainte și după anul 1989, ține de raportarea la procedurile de asigurare a securității în muncă, care au devenit victime ale cinismului, nepăsării și lăcomiei(s.n.).” 

„Guvernantii, managerii si sindicatele sunt  coautori ai tragediei de la Lupeni ”

Pe scurt, cauzele multiple invocate ( cinism, lacomie, nepasare,etc.) , grupurile sociale implicate (guvernanti, manageri, sindicate,etc.)  si invocarea unui document birocratic ,

http://www.contributors.ro/wp-content/uploads/2017/10/aa1.png

ne arata ca dupa autor este vorba de un vinovat colectiv si de responsabilitate colectiva. In acest caz ne aflam exact intr-o situatie arhicunoscuta  in limbajul popular sub sintagma  :  „O comisie nu este niciodata vinovata ” secondata de  corolarul ei automat : „Mortul este de vina” si eventual urmata de inventarea unui acar Paun , asta ca sa nu iesim din logica unui vechi proverb romanesc ( „Pestele de la cap se strica si de la coada se curata” ). Pe scurt, si conform unei vechi reguli de sistem, cel care este mai sus in ierarhie nu stie ce se intampla sub el, desi semneaza manu propria : 

„Mizez însă pe o fărâmă de umanitate(s.n.) și chiar pe o revoltă personală a ministrului (s.n.), după ce oamenii pe care i-a privit în față l-au mințit cu bună știință (s.n.). Domnule ministru, dumneavoastră nu vreți totuși să aflați adevărul (s.n.)? Nu de alta, dar alături de Doru Vișan, secretarul dumneavoastră de stat, și de Ion Popescu, telegenicul președinte al Confederației Meridian, v-ați pus semnătura pe un document care a prelungit suficient de mult exploatarea la mina Lupeni, cât să moară doi oameni (s.n.), iar familiile lor să fie aruncate în adâncă disperare(s.n.).

Cu alte cuvinte, articolul sugereaza  ca viata ( sau moartea ) minerilor se pierde undeva intre guvern , manageri, sindicate, ITM, ANRM, etc. , dar din aceasta ecuatie lipsesc exact profesionistii . In realitate,   decizia politica este una ,decizia profesionala cu riscurile aferente este alta , iar substituirea lor , se stie , poate conduce la catastrofe exact cum a fost la Cernobal .  
Cu toate acestea , desi ancheta nu a fost inca finalizata autorul  devenit justitiar de ocazie cere imperios pedepsirea vinovatilor :

„ Așteptăm ca și cei care și-au asumat deciziile grave care au condus la accidentul colectiv (guvernanți, manageri, lideri sindicali) să plătească acum, la rândul lor, cu libertatea proprie, în fața legii.”

O prima observatie importanta este aceea ca articolul este plin de schite,  detalii tehnice si cifre care nu intereseaza nespecialistii,  de genul : 

„Se pare că (s.n.) sistemul de susținere la grinzi a rezistat, însă la stâlpi ar fi niște probleme, spun ei, și din cauza aceasta stâlpii s-au micșorat de la 2.10 au cedat undeva la 1.80 și acolo se pare că va fi o problemă.”[3].”

O a doua observatie importanta este aceea ca articolul nu mentioneza nimic despre despagubirile care ar trebui acordate familiilor afectate . 

Pe de alta parte , cu adevarat surprinzator in acest articol tezist este o relatare absolut surprinzatoare din care aflam ceea ce propaganda oficiala  a ascuns in toti anii comunismului, respectiv adevaratul raport si diferenta intre mineritul din comunism si mineritul din capitalism  :

 " Undeva la începutul anilor 2000 mi-a căzut în mână un document din care am aflat cu surprindere că în anul 1939 din Valea Jiului se extrăgeau cam 15 milioane de tone de huilă cu 30 de mii de angajați, tot atât cât se extrăgea și în anii 1992-1994 cu 55 de mii de angajați. Mi-a fost greu să înțeleg cum este posibil, în condițiile în care, cel puțin teoretic, minele erau utilate superior și metodele de exploatare se schimbaseră. " 

Foarte interesanta informatie  si foarte interesant  document, dar autorul nu ne spune nici despre ce document este vorba , nici sursa documentului ,nici cum i-a cazut in mana si nici de unde , deci trebuie sa-l credem pe cuvant si sa  tragem concluzia  ca informatia nu este accesibila cetatenilor obisnuiti ( probabil nu intamplator autorul mentioneaza in mod expres faptul ca este ofiter SRI in rezerva - http://www.contributors.ro/author/cristian-felea/?bio).

Daca tot am ajuns la capitolul informatii inaccesibile cetatenilor obisnuiti, ar fi foarte interesant daca autorul  care a scris despre soarta tragica a unor mineri ne-ar fi oferit  si un raspuns la o intrebare simpla, dar esentiala pentru familiile celor disparuti si anume cat  ar trebui sa primeasca despagubire familia unui miner mort intr-un accident de munca care a avut loc nu din vina lui. Aceasta intrebare a mai fost pusa acum 39 de ani ( mai exact , in 1978 ) si a primit atunci un raspuns foarte interesant :

„1. Pretul unei vieti

…Bucuresti, 1978. Pe coridoarele Facultatii de Filozofie din Bucuresti , profesorul (agramat) de economie politica, domnul Haralambie Niculescu (supranumit “Bomba H”, deoarece se spunea ca stia Capitalul lui Marx din scoarta in scoarta dar ca terminase liceul dupa Facultatea Muncitoreasca “Jdanov"... ) intalneste un student de la sectia de psihologie, proaspat desfiintata, si intre cei doi are loc urmatorul dialog :

“- Dom` profesor , cat trebuie sa primeasca despagubire familia unui muncitor din industrie care moare intr-un accident de munca dar care nu se intampla din vina lui ?
- Cine te-a invatat , ma , sa-mi pui intrebarea asta ?!
- Ma preocupa numai pe mine .
- Pentru ca suntem numai noi, iti raspund ... Conform unei hotarari 847 ( ? ) a C.C. al P.C.R. , dar nepublicata(s.n.) in Monitorul Oficial , ar trebui sa primeasca o despagubire de 300.000) de lei dar uneori nu primeste nici ajutorul de inmormantare de 1500 de lei ( n.n- peste 4 ani, salariul unui profesor stagiar va fi exact de 1500 lei ). La noi, intotdeauna , mortul e de vina ! - Cine te-a invatat , ma , sa-mi pui intrebarea asta ?! - Ma preocupa numai pe mine . - Pentru ca suntem numai noi, iti raspund ... Conform unei hotarari 847 ( ? ) a C.C. al P.C.R. , dar nepublicata(s.n.) in Monitorul Oficial , ar trebui sa primeasca o despagubire de 300.000) de lei dar uneori nu primeste nici ajutorul de inmormantare de 1500 de lei ( n.n- peste 4 ani, salariul unui profesor stagiar va fi exact de 1500 lei ). La noi, intotdeauna , mortul e de vina !”

Dialogul de mai sus este reprezentativ pentru dementa sociala existenta inainte de 1990 respectiv pentru lipsa de respect fata de persoana umana si pentru viata ei. Originea acestei demente sociale cronice este una de sistem si persista. Nu cu multi ani in urma, autorul tratatului de “Drept penal” de la Facultatea de Drept din Bucuresti, domnul profesor Constantin Mitrache , se plangea studentilor la seminar ca in justitia romaneasca , actioneaza doua postulate de-a dreptul irationale - celebrul de acum : “Mortul e de vina “ , coroborat cu nu mai putin celebrul : “Infractorul are mai multe drepturi decat victima”.
Speranta ca dupa anul 2000 lucrurile vor fi devenit cu totul altele nu se poate substitui realitatii. Tragediile sociale inevitabile de la noi isi urmeaza cu tarie cursul inexorabil . Accidentul produs cu ceva timp in urma la o mina din Petrila si exploatat intr-un mod de-a dreptul cinic de unele posturi TV , recentele cazuri ale reeditarii in spatiul social real a filmului “Moartea domnului Lazarescu” sunt numai doua exemple de care s-a auzit , dar cine mai stie cate alte tragedii punctuale nu ajung in spatiul public prin lipsa de feed-back caracteristica societatii romanesti actuale . Cruzimea societatii romanesti actuale este o problema disputata vehement . Negata de oficialitati, ea este resimtita pe propria piele de cetateanul ordinar ( “supus ordinelor” ) . In lipsa probelor care ar trebui validate exact de instanta care nu le recunoaste, el nu are alta solutie decat ceea ce latinii numeau “amor fati” ( dragostea destinului *) . ”

Sursa : http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=696

( Ca lucrurile sa fie si mai interesante , suma avansata de profesor ar putea sa fie chiar mai mare - respectiv de 800.000 de lei -  dar studentul in cauza care se baza doar pe memoria sa a preferat sa mentioneze minimul ca sa fie sigur ca nu greseste ) .

Este adevarat ca pentru regimul comunist viata umana nu valora nici cat o ceapa degerata ( inspaimantatorul lagar pentru copii de la Cighid poate ca este cel mai bun simbol pentru acea perioada ) , dar nici in post-comunism nu stam mai bine pentru ca tragedii nu sunt numai in subteran ci si la suprafata si la lumina zilei (domeniul medical in care oamenii pot muri cu zile este dovada vie) , iar dupa aproape trei decenii de democratie cititorii si cetatenii poate ca asteapta si altceva decat articole teziste. 

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/mineri-sacrificati-pe-altarul-lacomiei-si-nepasarii/#comment-323591