Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke

miercuri, 28 martie 2018

Sado-masochismul “lupilor tineri”

“ Când am auzit sintagma „documentar despre ţara noastră, făcut de nişte străini”, imediat mi-a sărit gândul la Wild Carpathia, un serial de acum câţiva ani, la care am rezistat glorios timp de 6 minute şi 35 de secunde (1) . În acest interval, am auzit şi am văzut tot ce n-aş fi vrut să exportăm(2) în lume în materie de imagine a României: în primele secunde, se spune despre România că este „ultimul loc medieval din lume” (3), iar că „în Transilvania, noaptea se aud urlete de lupi” (4). Mai apoi, apare un bătrân cu un cal şi o căruţă, care transportă lemne, iar naratorul comentează „e modul tradiţional de a căra lemne” (5), ca totul să culmineze cu imaginea unor fete tinere şi frumoase, aflate noaptea într-un vârf de deal, îmbrăcate în costum tradiţional şi suflând în bucium, pregătindu-se, spune naratorul, pentru „festivalul narciselor” (6). Fetelor li se alătură câţiva tineri, fiecare cu câte un instrument muzical, cântând o piesă populară, spre deliciul realizatorilor documentarului (7), care se bâţâie cu muzica în suflet şi cu câteva păhărele de pălincă în cap(8). România de acolo părea un fel de tărâm dintr-un film de groază: tineri care poartă, în secolul nostru, costume populare (9), care au obiceiul straniu de a cânta la bucium în miez de noapte, care nu merg la cinema, nici în cluburi, nici la sala de concerte(10), ci au ca unică distracţie festivaluri ale narciselor, la care se aude numai muzică folclorică(11). Am avut senzaţia că trăiesc ceva între ruşine absolută şi cădere nervoasă(12) , gândindu-mă la imaginile acestea, care au circulat la posturile internaţionale de documentare şi pe care mulţi le-au găsit reprezentative pentru frumuseţea României(13). Şi aşa mă simt destul de jenată când străinii cu care interacţionez mă întreabă de ce mai avem cai şi căruţe printre maşini, pe drumurile naţionale (14).” 
Alina Bratosin – România neîmblânzită – nu m-am plictisit nici un minut 
http://www.contributors.ro/cultura/romania-neimblanzita-nu-m-am-plictisit-nici-un-minut/


In concluzie, este extrem de grav daca unii tineri indraznesc sa nu mearga in cluburi , nu ? Lasand gluma la o parte , „meditatia profunda” de mai sus nu apartine unui postac sau troll de profesie ratacit prin subteranele forum-urilor unde scrie la norma si lucreaza in ture . Ea este scrisa manu propria de o publicista din noul val,  absolventa a Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti care conform notei sale biografice ( http://www.contributors.ro/author/alina-bratosin/?bio ) tine cursuri de limbi straine in diverse companii din Bucuresti , iar de patru ani tine inclusiv cursuri de limba romana ( http://www.lapunkt.ro/2016/09/tragicul-de-situatie/ ).
In acesta „meditatie” surprinzatoare pentru un om educat, putem identifica postulate care contrariaza deopotriva valorile culturii si civilizatiei romanesti si europene.
Altfel spus , in timp ce UNESCO (http://cnr-unesco.ro/ziua-universala-a-iei-2017-the-universal-day-of-the-romanian-blouse/
), Uniunea Europeana (https://someseanul.ro/primul-proiect-cu-finantare-europeana-nerambursabila-pentru-centrul-judetean-pentru-conservarea-si-promovarea-culturii-traditionale-cluj/si ) si SUA ( https://www.washingtonpost.com/lifestyle/travel/romanian-rhapsody–exploring-an-unsung-destination-in-eastern-europe/2018/03/01/8def3ff8-1271-11e8-9570-29c9830535e5_story.html?utm_term=.bedcbee38fa5 ; http://washington.mae.ro/sites/washington.mae.ro/files/2016.06.18__declararea_zilei_universale_ie.pdf) lupta in locul nostru pentru conservarea patrimoniului cultural traditional de care un artist ca Brancusi era fascinat, tanara garda militeaza cu tarie pentru distrugerea lui , dar fara sa ne spuna deschis si ce propune in loc.
Viziunea de tip sado-masochist in 14 puncte pe care o propune autoarea asupra culturii traditionale din propria ei tara, nu este deloc una originala si nu a aparut din neant . Ea este manifestarea subsecventa unei profunde atitudini viscerale faţă de origini de genul  „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături "  promovata cu consecventa de catre unii formatori de opinie de la noi :



” …sîntem un popor suburban (s.n.) , că lumea satului, şi nu numai ea, s-a întors cu susul în jos, că am ajuns un popor obosit, chiar „nesimţitor“ ( s.n.) , aş zice, foarte predispus la a accepta „nepăsarea întunecată, nu pe cea solară“, că sîntem „asistaţi“ pentru că nu vrem, nu ne dorim sau nu putem să stăm pe picioarele noastre. ” 
Aurora Liiceanu 
http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles|details?articleID=25791


„ Asta pentru că cei mai autentici români, oamenii care, cufundaţi în puritatea culturală a satului, au ştiut să păstreze cheia de aur a românismului: mănâncă mămăligă, taie porcul, înfig plugul, fierb pruna, se închină cu dichis ortodox la Dumnezeu şi put. Put, da (s.n.): România este lider absolut – spun, an de an, cercetările Eurostat – la toalete amplasate în fundul curţii, iar consumul de săpun este cel mai mic din ţările membre ale Uniunii Europene.”
” Avem 26 de ani de când s-au dărâmat zidurile „lagărului socialist” şi uite că aleşii poporului se chinuie să le ridice la loc, să nu cumva să se aerisească closetul naţional (s.n.).” 
Mircea Toma – Romania pute de romani 
Sursa : http://adevarul.ro/news/politica/romania-pute-romani-1_5821ae655ab6550cb85064c5/index.html


„ La fiecare ciclu electoral, acestor oameni li s-a spus că “ei decid” şi după fiecare alegeri, viaţa lor a rămas la fel; şi datul mitei şi (mai întotdeauna) cei cărora le-o dădeau sunt tot acolo.
….. Asta e România Centenarului Unirii! Să ne mirăm că oricine poate o părăseşte? Sau că, în interior, tinde spre singura (s.n.) formă de echilibru – precar şi acela – pe care a cunoscut-o în istoria ei: feudalismul?" 
Mihai Maci – Dezamagirea democratica 
Sursa : http://www.contributors.ro/administratie/dezamagirea-democratica/

Acest sado-masochism cultural isi are radacinile in viziunea bolsevica asupra unei societatii romanesti complet inapoiate care trebuia musai cucerita de „clasa revolutionara a proletariatului”, viziune ai carei reprezentanti de aici sau de aiurea nu au disparut nici astazi :

” În tradiţia culturală romînească există o dominaţie a unui discurs elitist, conservator şi rupt de talpa ţării (s.n.). Establishmentul cultural românesc chiar dacă este încălţat de o generaţie, maxim două (s.n.), se comportă de parcă sînt toţi fii de aristocraţi, se cred aleşi şi cu sînge divin. Şi-a trădat total menirea şi lupta pentru a reprezenta interesele şi nevoile paturilor de jos în faţa puterii. Ei au devenit parte a puterii. Ţăranii, bunicii lor adică, sînt leneşi, beţivi şi put (s.n.) ”
Vasile Ernu – Cuvîntul “ortac” sună aproape ca numele unor eroi antici care între timp au fost diabolizaţi de presa mainstream de la noi 
http://www.criticatac.ro/27993/cuvintul-ortac-sun-aproape-ca-numele-unor-eroi-antici-care-intre-timp-au-fost-diabolizai-de-presa-mainstream-de-la-noi/

Intrebarea finala este ce fel de agenda politica , sociala si culturala sustine in realitate aceasta noua generatie de publicisti si reprezentantii ei care reusesc cu gratie sa scrie asemenea enormitati.



Sursa : http://www.contributors.ro/cultura/romania-neimblanzita-nu-m-am-plictisit-nici-un-minut/#comment-339262






Comentarii Contributors.ro



    • Constantin spune:
      „Cuvîntul “ortac” sună aproape ca numele unor eroi antici care între timp au fost diabolizaţi de presa mainstream de la noi”
      Minunat citat ați oferit, domnule Sergiu Simion, aflat în directă și strânsă legătură cu tema articolului, România neîmblânzită.
      Pentru că spune mai departe dl V Ernu, din opera căruia dezinvolt citați „Nebunia mineriadelor este şi astăzi destul de prost explicată. Domină o intrerpetare a elitei noastre conservatoare căreia îi place să se oblojească la sînul puterii. Istoria a fost foarte nedreaptă cu aceşti oameni. Istoria i-a aruncat la coşul de gunoi şi li s-a creat şi o imagine negativă, un soi de paria socială.”
      Adică, după ce hoardele au năvălit pe neașteptate și de niciunde în orașul în care m-am născut, am crescut, am citit, am iubit, m-am plimbat, am cântat..și tot ce mai fac oamenii de la sat și de la oraș, carevasăzică, în orașul meu, și m-au fugărit pe străzi ca să mă omoare doar pentru că existam pe acele locuri, aflu că este vorba doar despre o problemă de comunicare. Crimele minerilor împotriva mea și a prietenilor mei nu au fost suficient de bine explicate. Adică, noi am fost bătuți cu sălbăticie la noi acasă de niște unii veniți de nicăieri cu bâte, lanțuri și topoare, iar acum, din nepricepere ori nerecunoștință, în loc să mulțumim minerilor, dăm evenimentelor o „intrerpetare elitist-conservatoare” pentru că ne „place să ne oblojim la sînul puterii”.
      Așa este domnule Simion, există părerea că atât timp cât mai există mineri în România, istoria este încă foarte nedreaptă cu aceștia, care NICIODATĂ (nici măcar acum, după atâția ani) nu au cerut victimelor iertare. Abia când îi va fi spulberat destinul în zările lumii și meseria lor va fi uitată pe aceste meleaguri se va spune, poate, că istoria a făcut în sfârșit dreptate. Au acționat, fiind înarmați și organizați în grupuri, cu o violență gratuită, fără niciun motiv, asupra unei populații care nu s-a putut apăra, iar victimele au fost alese la întâmplare (persoane cu deficiențe de vedere care purtau ochelari), atunci când nu au fost pur și simplu tineri studenți aflați în sălile de seminar la Arhitectură, sau în Universitatea București. Sălbăticiunile ucid pentru a se hrăni. Aceștia, din „România sălbatică”, au făcut-o doar pentru a se distra. Ce fel de imagine ar putea avea în urma atrocităților comise astfel de brute, care au demonstrat o cruzime inimaginabilă ?!
      • Sergiu Simion spune:
        ” Ce fel de imagine ar putea avea în urma atrocităților comise astfel de brute, care au demonstrat o cruzime inimaginabilă ?!”
        Dupa atatia ani, oare mai conteaza pentru cineva sau pentru ceva ? Este exact aceeasi situatie ca in Dosarul Revolutiei si cam cu aceleasi sanse de rezolvare ( de fapt , poate chiar mai mici …) . In plus, nu trebuie sa uitati ca si ati primit deja un raspuns “standard” cu ceva timp in urma :
      • Cinicul spune:
        Nu cred ca V Ernu incerca sa-i disculpe pe mineri de faptele de care sunt acuzati pur si simplu afirma un adevar de bun simt, minerilor li s-a creat o imagine proasta.
        Cred ca are trebui sa largiti sfera criticii dvs. Mineri care sa fi venit la Buc au fost cateva mii, dar in Romania erau in 1990 aproape 18 milioane de adulti. Peste 75% au aplaudat actiunile minerilor, inclusiv foarte multi din orasul in care v-ati nascut, posibil si parintii unor colegi ai dvs.
        In plus la represiunea din Buc au participat si multi bucuresteni si bucurestence, muncitori de la IMGB, etc.
        Aceasta este trista realitate cu care trebuie sa ne reconciliem. Istoria multor popoare are episoade urate, cand instinctele primare cele mai brutale ies la suprafata. S-a intamplat in Rusia, in Alemania, in Spania, in Franta, Ungaria, etc si se poate intampla din nou chiar si in cele mai civilizate societati. Este suficient sa zagarii un pic pojghita de umanitate din noi ca sa ajungi la bestia de dedesubt. Exista suficient experimente din lumea “civilizata” care arata daca adaugi un pic de manipulare si conditii favorizante (saracie, nationalism) poti transforma un om normal intr-un “miner”.
        • Sergiu Simion spune:
          ” Nu cred ca V Ernu incerca sa-i disculpe pe mineri de faptele de care sunt acuzati pur si simplu afirma un adevar de bun simt, minerilor li s-a creat o imagine proasta.”
          Nu zau ! “Adevarul de bunul simt” (?!) in acest caz este numai al minerilor si al dvs. Adica desi ei au batut sau chiar au omorat oameni sub camere de luat vederi, altii le-au creat o imagine proasta ?! Ce credeti dvs sub pseudonim si Vasile Ernu in nume propriu , desi seamana ca doua picaturi de apa cu tezele umaniste ale lui Ion Iliescu despre inalta lor “constiiinta revolutionara” , este irelevant in acest caz.
          ” Peste 75% au aplaudat actiunile minerilor (1) , inclusiv foarte multi din orasul in care v-ati nascut (2), posibil si parintii unor colegi ai dvs (3).
          In plus la represiunea din Buc au participat si multi bucuresteni si bucurestence(4), muncitori de la IMGB,(5) etc.
          Aceasta este trista realitate cu care trebuie sa ne reconciliem . Istoria multor popoare are episoade urate, cand instinctele primare cele mai brutale ies la suprafata (6). S-a intamplat in Rusia, in Alemania, in Spania, in Franta, Ungaria,(7) etc si se poate intampla din nou chiar si in cele mai civilizate societati(8). Este suficient sa zagarii un pic pojghita de umanitate din noi ca sa ajungi la bestia de dedesubt (9).”
          Sub pseudonim aveti avantajul (?) ca puteti sa decretati orice “fitile”, respectiv paralogisme ( jumatati de adevar, presupuneri, atribuiri, etichetari , minciuni , diversiuni, dezinformari, manipulari,etc.) , fara constrangeri deontologice si fara vreo consecinta.
          Am numarat deja 9 ( dar nu merita si nu meritati efortul de a le demantela pe fiecare ) prin care in esenta identificati criminalii dintr-o societate cu intreaga societate ca sa legitimati ceea ce din punct de vedere legal si in orice stat de drept intra la capitolul crime impotriva umanitatii.
          • Cinicul spune:
            Chiar daca semanti cu numele dvs adevarat asta nu garanteaza ca afirmatiile dvs au o acoperire faptica. Vorbiti de parca n-ati fi trait in Romania.
            Va face placere sa ignorati faptul ca in 1990 Romania era fesenista pana la dementa. Revizionati imaginile din iunie 90 si veti vedea ca bucuresternii ii aplaudau pe minerii veniti in Buc. Aplaudarea minerilor in Buc este un fapt, la fel ca si participarea muncitorilor de la IMGB.
            Iata ce scria acum 3 ani ziaristul CT Popescu, care nu poate fi banuit ca este un mare fan al lui Iliescu si al minerilor “„Încă un lucru care poate se uită: numărul mai mare de bucureșteni, mai mare decât cel din vârful de prezență în Piața Universității, care îi aplaudau pe mineri, care erau fericiți că au venit minerii să facă ordine și să înlăture elementele alea declasate, fasciste.
            Sloganul “IMGB face ordine!” nu va spune nimic?
            Reamintiti-va scorul electoral pe care l-au obtinut pe 20 mai 1990 (cu doar 3 saptamani inainte de 13 iunie) cei care i-au adus pe mineri la Buc, ceva de ordinul a 80%. Credeti acestia au fost indignati de venirea minerilor. Dupa cum vedeti am demantelat (un neologism cam nepotrivit, dar daca dvs va place il folosesc si eu) un numar important din punctele dvs. Dva doriti va ocup si de restul.
            Din pacate in loc sa ne asumam mizeriile istoriei noastre ne face placere sa le ascundem sub pres. La fel am facut si facem cu unele acte criminale (pogromul de la Iasi, cel de la Odesa sau Dorohoi) din timpul ultimului razboi aruncandu-le pe seama legionarilor sau nemtilor. Poporul roman (si nu numai) poate fi si subim, dar si bestial.

Niciun comentariu: