Orientarea spre Rusia si promotorii ei oficiali

 Varujan Vosganian care a scapat de justitie cu ajutorul Parlamentului , mirului si lacrimilor ( https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/mirul-acatistul-si-lacrimile-armele-secrete-ale-lui-varujan-vosganian-359042)  si Orlando Teodorovici ajuns guvernator la Banca Internationala de Investitii a Rusiei (https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/cum-ajuns-teodorovici-guvernator-banca-fostului-caer-suspectata-stranse-legaturi-serviciile-secrete-ruse-1_5c9cc572445219c57ecd933c/index.html ) sunt doi politicieni de tip nou care traseaza in mod public directia pe care , in opinia lor , ar trebui sa o urmeze Romania  : 

Afacerea " Meditatia Transcendentala" si Institutul de Psihologie din Bucuresti (V) - Revista Acolada nr.9 (142) septembrie 2019

http://www.editurapleiade.ro/REVISTA.pdf

Sinagoga evreiasca din Bistrita, profesorul Daniel David si "profilul psihocultural al romanilor"

Sinagoga din Bistrita 

Profesor univ. dr. Daniel David
Foto : TimpOnline.ro 

Superba sala a Sinagogii din Bistrita a gazduit recent o interesanta conferinta despre " Psihologia poporului roman " al carei invitat principal a fost profesorul univ.dr. Daniel David autorul cartii cu acelasi nume ( https://timponline.ro/psihologia-poporului-roman-nu-incurajeaza-schimbarea-ci-cantonarea-in-ce-suntem/ ).
Inca de la aparitia cartii in 2015 acest autor a beneficiat de o mare publicitate , de o presa extrem de favorabila si nu este prima data cand isi prezinta singur opera.
In aceasta conferinta de popularizare a psihologiei poporului roman in varianta profesorului David, limbajul non-verbal al oratorului imortalizat in fotografie este foarte sugestiv pentru atitudinea pro-occidentala , dar sentintele , generalizarile si extrapolarile formulate cu atata usurinta sunt atat de  deconcertante incat pare mai degraba ca se refera la alta tara sau la alt popor :

”Într-o lume globală în care lucrurile se schimbă, toate(s.n.) dimensiunile noastre (ca popor-n.a) nu încurajează schimbarea, ci cantonarea în situația în care suntem și o atitudine de a rămâne cum suntem” ;

”Noi ne-am integrat fără să ne forțeze nimeni și în NATO, și în UE, într-un spațiu vestic. Asta e foarte bine, numai că România nu a fost pregătită (s.n.)  pentru integrarea în spațiul vestic din punct de vedere psihocultural” ;

” … profilul nostru psihocultural nu e prea funcțional (s.n.) pentru spațiul în care noi ne-am integrat…” etc.,etc.

Problema este ca profesorul Daniel David, cu " profilul psihocultural al poporului roman"  cu tot , reuseste sa se contrazica singur . Printr-o prestidigitatie uluitoare si printr-o logica dinamica  a contradictoriului si ambiguitatii ( 50% da , 50 % nu ) specifica ghicitului in carti  prin care se alege intodeauna convenabilul  , dintr-un singur profil initial scoate doua ( respectiv unul de suprafata si unul de adancime ) invocat fiecare in functie de context , iar rezultatul este unul de-a dreptul mirobolant :

„Foarte interesant (s.n.) la români este că, la acelaşi profil psihologic de adâncime(s.n.), în funcţie de context, profilul de suprafaţă(s.n.) este diferit (?!-s.n.) . Adică cineva care gândeşte pe formula «las’ că merge şi aşa», într-un alt context poate deveni responsabil şi muncitor. Te aştepţi ( s.n.) ca, dacă cineva e leneş şi neinteresat de rigoare în ţară, să fie «şmecher» peste tot (s.n.)."  

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/studiu-s-a-schimbat-poporul-roman–ultimul-secol-spiritul-turma-complexul-inferioritate-1_5344d8450d133766a89f16fe/index.html

In realitate , tezele profesorului Daniel David ( “ profilul psihocultural al poporului roman “ ; “ psihologia poporului român nu încurajează schimbarea”, “nu suntem pregatiti psihocultural pentru Uniunea Europeana” , etc. ) sunt generalizari fortate si paralogisme care fac abstractie de realitatea istorica trecuta si prezenta .
Profesorul Daniel David uita ( neintentionat probabil ) , de cercetarile care au aratat atasamentul constant al romanilor fata de valorile europene *) , de faptul ca in Romania au avut loc cele mai mari proteste anti-coruptie din Europa **), etc. .
In esenta , aceste teze ignora istoria trecuta si prezenta a Romaniei si critica in mod implicit integrarea Romaniei in UE ( " spațiul vestic este construit pe două valori fundamentale care nu sunt doar diferite față de valorile României, ci și în opoziție(s.n.) cu ele" ; "profilul nostru psihocultural nu e prea funcțional pentru spațiul în care noi ne-am integrat " ) ceea ce inseamna o pledoarie implicita pentru alte spatii culturale decat cele occidentale ( eventual cel rus sau asiatic ) . 

Mai grav decat atat, tezele profesorului Daniel David ignora cauzalitatea istorica ( invocarea mentalitatii colectiviste este un mod de a ignora comunismul si catastrofele sociale si individuale care au urmat dupa acesta ) si sterg granita dintre victime si vinovati ( e ca si cum am spune ca regimul comunist nu a fost impus de  comunisti , ci de psihologia poporului roman ).
Pe cale de consecinta si urmand " logica colectivista" a profesorului Daniel David , pentru jaful post-comunist din ultimele trei decenii nu sunt de vina niste penali ci ...“ profilul psihocultural al romanilor" . Cui prodest ?



Note

*) De la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana si pana in prezent Eurobarometrul arata aceeasi atitudine a romanilor fata de valorile europene : 

https://ec.europa.eu/romania/news/20181221-eurobarometru-toamna-romania_ro

https://ec.europa.eu/romania/news/20190805_eurobarometru_primavara_ro

http://www.ziare.com/europa/uniunea-europeana/romanii-au-tot-mai-multa-incredere-in-uniunea-europeana-ce-calcule-electorale-incurca-atasamentul-fata-de-valorile-europene-1514744

**) Protestele anticoruptie din Romania demonstreaza o mentalitate complet diferita de cea postulata de profesorul David si care a fost data ca exemplu in Europa si nu numai :

https://ro.wikipedia.org/wiki/Protestele_anticorup%C8%9Bie_din_Rom%C3%A2nia_din_2017%E2%80%932019

Romania's gift of hope to the world 

http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2017/02/romania-protests-corruption-170207100017012.html

Expert Carnegie Europe: Polonezii şi ungurii au ce învăţa de la romani 

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/legea-gratierii/expert-carnegie-europe-polonezii-si-ungurii-au-ce-invata-de-la-romani-665617

 Presa germana. „Eroii de la Bucuresti: Romanii ne arata cum se apara o democratie” 

http://www.aktual24.ro/presa-germana-eroii-de-la-bucuresti-romanii-ne-arata-cum-se-apara-o-democratie/ 

Protestele din România inspiră opoziţia şi societatea civilă din Balcani 

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/protestele-din-romania-inspira-opozitia-si-societatea-civila-din-balcani-665026 

Veştile despre criza politică din România au ajuns până în Venezuela 

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/legea-gratierii/vestile-despre-criza-politica-din-romania-au-ajuns-pana-in-venezuela-665620 

"Festival” in strada. Povestea din spatele celor mai creative mesaje de pe pancartele folosite la protest 

https://plus.google.com/114743965090155738432/posts/YZ8oNZjat8N

Islandezii organizeaza un protest in semn de solidaritate cu romanii 

http://adevarul.ro/international/europa/islandeziiorganizeaza-protest-semn-solidaritate-romanii-1_58a1ec6e5ab6550cb870ef8e/index.html

Efectul #REZIST. Ministrul german Michael Roth: Integrarea României în UE n-a fost o greşeală. Aceşti protestatari curajoşi apără valorile europene 

http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/ministrul-german-michael-roth--integrarea-romaniei-in-ue-n-a-fost-o-greseala--este-imbucurator-ca-multi-romani-cer-guvernului-lor-sa-combata-coruptia-440969

Parabioza ( Starea unei natiuni ). Update

Preambul

Dupa 30 de ani de tranzitie, societatea romaneasca nu a reusit sa-si clarifice nici raporturile cu comunismul, nici evenimentele traumatice din trecutul recent ( Revolutia, Mineriada din 1990, Incendiul din clubul Colectiv, reprimarea Protestului Diasporei din 10 august 2018,etc. ) pentru care justitia joaca un fel de " uite popa, nu e popa ".
Recenta achitare cinica a tortionarilor inginerului Ioan Ursu ( https://romania.europalibera.org/a/andrei-ursu-dup%C4%83-achitarea-tor%C8%9Bionarilor-tat%C4%83lui-s%C4%83u-la-30-de-ani-de-la-c%C4%83derea-comunismului-suntem-%C3%AEnc%C4%83-tributari-influen%C8%9Bei-securit%C4%83%C8%9Bii/30221732.html) si reluarea ( pentru a cata oara ?!) a procesului Revolutiei din 1989 ( https://romania.europalibera.org/a/doru-m%C4%83rie%C8%99-prin-infirmarea-solu%C8%9Biilor-de-clasare-din-dosarul-revolu%C8%9Biei-se-repar%C4%83-o-mare-nedrpetate-f%C4%83cut%C4%83-de-procurorii-militari/30228245.html ) ofera inca o mostra de cinism si sadism social.
Tara a regresat in mod dramatic pe aproape toate planurile . Statul si sistemul au demonstrat cu varf si indesat ca in realitate nu apara valorile sociale si morale si nici valorile statului de drept ( https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/romania-prima-dupa-siria-in-topul-migratiei-575743 ; https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/romania-pe-primul-loc-in-europa-ca-numar-de-victime-ale-traficului-de-persoane-590867 ) si nici chiar viata persoanelor (https://revista22.ro/international/david-sassoli-vocea-alexandrei-care-cere-in-zadar-ajutor-la-112-indurereaza-intreaga-europa ).
Dupa promovarea criminala a legii recursului compensatoriu si eliberarea in masa a criminalilor, violatorilor , pedofililor si coruptilor (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/reactia-parlamentarilor-care-au-votat-pentru-eliberarea-pedofililor-si-a-criminalilor-cand-privesc-fotografiile-victimelor-1205185 ) , promovarea unei noi " legi a nationalizarii" ( https://www.capital.ro/legea-care-va-declansa-un-scandal-imens-ce-ne-va-obliga-armata-si-politia-e-uluitor.html) intoarce Romania in anii `40 si smulge mastile unui sistem , stat si regim care nu prea mai au legatura cu statul de drept si democratia de tip european ci mai degraba cu mentalitatea de buncar comunista sau nazista.
Textul de mai jos *) se refera la geneza acestei stari de fapt si este o incercare de descrie natura particulara a sistemului politic si a societatii romanesti care poate fi definita drept o societate duplicitara de gradul II sau o societate a diversiunii generalizate.

" Vai de biet român săracul!

Îndărăt tot dă ca racul,

Nici îi merge, nici se-ndeamnă,

Nici îi este toamna toamnă,

Nici e vară vara lui,

Şi-i străin în ţara lui."

Mihai Eminescu - Doina

PARABIOZA (Starea unei natiuni)

“ Se iroseste si mintea celui inzestrat cu multa inteligenta cand omul n-are noroc si trebuie sa se gandeasca necontenit la unt, sare, ulei, orez, imbracaminte si lemne”  

PANCIATANTRA

    Situatia in care se afla Romania acum este intr-un fel asemanatoare cu cea a Japoniei din 1945. Atunci, dupa ultimatumul dat de americani, la nivelul puterii politice nu s-a luat nici o decizie. Asa s-a ajuns in situatia absurda in care o tara intreaga nu mai stia daca se afla in stare de pace sau de razboi. Intr-o situatie asemanatoare ne aflam noi in prezent. Nu stim ce facem si nici in ce directie ne indreptam. E ca si cum comenzile istoriei ar fi fost inversate . Semnalizam la dreapta si o luam la stanga sau invers. Despre aceasta stare de lucruri istoria va consemna probabil ceva de felul urmator : “ Este meritul poporului roman ca in acea perioada (...…) a renuntat sa mai gandeasca pentru ca altfel cu siguranta nu ar mai fi stiut ce sa gandeasca”.

        La noi, decalajul intre starea de drept si starea de fapt este atat de evident incat a fost semnalat si de occidentali : “ in Romania exista un decalaj intre tara legala si tara reala “. Aceasta discrepanta exista si inainte de 1989 intre lumea formala ( decretata, licita, permisa ) si lumea reala . Dar atunci s-a incercat aglutinarea lor intr-una singura conform tezei comuniste : “ cea ce este formal este real “ . Restul a fost tacere. In vremurile noastre lucrurile au mai evoluat : starea formala si starea reala au acelasi drept de existenta si coabiteaza in mod exemplar. La randul lui individul are dreptul si posibilitatea sa opteze pentru oricare din ele sau chiar pentru ambele . Dar oricare ar fi optiunea lui el intra in conflict de principii fie cu realitatea , fie cu autoritatea fie cu sine insusi . De aceea traitorul in aceasta tara este asemenea lui Arhimede . El cauta cu disperare un punct de sprijin dar acest punct de sprijin nu exista . De ce ?

       Cheia explicatiei o gasim in revolutia atipica de la noi. Ea s-a derulat in spatiul fizic, pe ecranele televizoarelor dar nu si in spatiul politic. Ceea ce s-a intamplat in spatiul politic este de cu totul alta natura . Acolo a avut loc o transformare topologica prin care interiorul ( problemele ascunse si negate timp de 45 de ani ) au luat locul exteriorului (comunismul ) si invers. Trebuie sa recunoastem ca rezultatul este o performanta uluitoare. Ne aflam intr-o lume complet intorsa pe dos in raport cu precedenta dar in care , de fapt, nu s-a schimbat nimic ( s-au schimbat locurile, mastile, dar nu si ceea ce era esential – raporturile ). De aici urmarile. In Romania realitatea a depasit imaginatia si cuvintele devin neputincioase. Ne aflam intr-o societate duplicitara de gradul doi sau, mai simplu, intr-o societate a diversiunii. In acest tip de societate , la fel ca in comunism, vorbele nu se suprapun peste fapte si nici ideile peste lucruri. Exista totusi o diferenta esentiala. In noua noastra lume, minciuna reprezinta numai un punct de plecare deoarece individul este pus in situatia absurda de a nu putea disocia realul de fictiv . Intr-adevar, in spatiul social s-au produs evenimente care pentru perceptia unor intregi categorii sociale exista sau nu exista dupa cum individul crede sau nu in ele. Unde vom ajunge, ramane de vazut. Cert este faptul ca si de aceasta data societatea este pusa in paranteze deoarece exista dubii cu privire la adevarata ei natura.

       Aceasta este problema. Criza societatii romanesti este in primul rand o criza de identitate. Ea nu poate fi depasita prin declaratii formale pentru ca ea este legata de perceptia sociala ( de ceea ce simt oamenii ) . Putem declara la infinit ca mergem “ la dreapta “. Daca oamenii simt ca mergem “la stanga” nu mai este nimic de facut ( la limita oamenii cred ce au chef nu ceea ce li se spune sa creada). Situatia este cu totul noua. Daca societatea nu este definita sau nu se autodefineste, nu pot fi definite nici componentele ei si nici modul in care acestea interactioneaza. Altfel spus exista o criza a identitatii sociale in general la nivel de structuri, institutii, etc . dar, si acest lucru este foarte important , ea exista si la nivel de individ. Daca exista dubii cu privire la adevarata natura a societatii noastre, atunci si asupra indivizilor persista aceleasi semne de intrebare. Spatiul politic este cel mai bun exemplu. In cadrul lui, identitatea indivizilor se stabileste la intamplare, “se imprumuta” sau pur si simplu nu exista ( “ Spuneti-ne cine suntem noi. Nu mai stim cine suntem” exclama un student in 1990 ) .

       Intr-o lume bazata pe diversiune nici nu poate fi altfel. Practic, nu mai exista nici un punct de sprijin. Surprizele se tin lant. Sub “ceva “ se ascunde “altceva”. Nimic nu este ceea ce pare si de aceea totul este “pseudo”. Am ajuns de fapt intr-una din cele mai abstracte lumi posibile. O astfel de lume in care nu poti deosebi stanga de dreapta , susul de jos si prietenul de dusman este incantatoare pe planul fictiunii. Ea seamana cu un spatiu magic in care este posibil orice. Dar, din pacate , dupa opinia autorizata a unui fost prim-ministru realitatea romaneasca are tocmai acest atribut ( “ In Romania, acum , este posibil orice “ ). O asemenea lume devine un cosmar in planul realitatii. Ea genereaza un univers politic, social, moral fara categorii.

       Pentru a-l descrie sa ne imaginam un bazar oriental in care obiectele sunt aruncate dupa legile hazardului. Despre aceste obiecte nu stim daca sunt autentice sau false si nu le cunoastem pretul sau valoarea. Gruparea lor se face dupa criterii de circumstanta cum ar fi de exemplu culoarea aparenta. Dar, si aici intervine magia, culoarea se poate schimba brusc (rosul trece in verde sau invers ) si obiectul sau obiectele pot trece in categoria opusa. Totul curge, gliseaza, se transforma. Din aceasta perspectiva teoretica , societatea romaneasca este inclasabila. Dar la nivelul perceptiei individuale lucrurile stau cu totul altfel. Individul simte ( si pentru asa ceva mintea sau instinctul sunt suficiente ) ca tot acest vartej aiuritor care ii defileaza prin fata ochilor are ceva fals : este ca o furtuna intr-un pahar cu apa. Si are dreptate.

       Societatea romaneasca actuala are un caracter ermetic. Simplu spus, ea seamana cu aisberg. In cazul lui, cea ce se vede este inselator si prea putin important. Esentialul se afla sub apa. La suprafata, valurile se sparg cu zgomot de valurile lui dar centrul ramane inghetat si compact. Aisbergul nostru pluteste aparent la intamplare. In realitate el este ghidat de curentii de adancime care ii pot schimba brusc directia. Aceasta “dubla-realitate “ si mai ales raportul dintre planurile ei poate explica de ce la noi totul functioneaza “altfel’ , dupa o logica inversa , sau nu functioneaza de loc. In acelasi timp ea genereaza deopotriva sindromul interpretativ si suspiciunea generala care devin reguli in acest tip de societate. Prin logica ei interna ea nu poate functiona fara angrenajul secretului. Din cauza lui oamenii tot timpul nu inteleg cate ceva si atunci fabrica la infinit scenarii. Si observa cu uimire ca toate acestea se potrivesc realitatii in care traiesc dar cu toate acestea ei nu inteleg aproape nimic. Se intampla asa pentru ca ei cauta un sens acolo unde din perspectiva exterioara nu exista. Este ca intr-un joc de “puzzle”. Fragmentele disparate se potrivesc dar imaginea initiala nu apare pentru ca o parte din piesele initiale au fost sustrase din start prin angrenajul amintit anterior. Care este perceptia acestei lumi la nivel de individ ?

       In primul rand el traieste o stare de nesiguranta generala. Dupa somnolenta anterioara el a trecut in extrema opusa care inseamna alerta permanenta, anxietate si sentimentul iminentei. Este normal sa fie asa deoarece a facut un salt brusc de la o lume care garanta un viitor batut in cuie la o lume care nu mai garanteaza nimic. Pe de alta parte, dupa vidul psihic generat de lumea incremenita a dictaturii el a fost supus unei agresiuni informationale fara precedent. Pentru a-i face fata si pentru a intelege lumea in care a fost aruncat el a depus pe toate planurile un efort imens. Dar ceea ce i s-a prezentat drept schimbare a fost perceput din instinct ca ceva negativ. Si pe drept cuvant. Nu trebuie sa uitam ca omul s-a desprins dintr-o lume in care a fost victima ( “toti am suferit “ ) dar a avut si sansa de a fi si calau si a intrat intr-o alta in care are senzatia ca va fi numai victima. Si va fi. Indiferent de ce i s-ar putea spune , toate se vor sparge in capul lui. Dar tragedia poate fi alta. Obosit de lumea in care a fost ( “nu mai cred in nimeni si in nimic” ; “n-am incredere nici in mine “ ) si strivit de lumea in care traieste el poate renunta la posibilitatea de a actiona eficient in cadrul ei. Rezultatul ar fi adoptarea strategiei non-actiunii in plan psihic si social( “asta e “ ; “nu e treaba mea..“ ; “nu ma intereseaza” ) .

       Pe de alta parte, o societate este dependenta de indivizii care o compun si fara participarea lor ea nu-si poate realiza obiectivele. Pana acum , aceasta participare a fost inteleasa intr-un mod primitiv. Regula de fier a fost “trebuie” si nu conta nici “cum” si nici “de ce”. Indivizii ocupau doar un loc in spatiul fizic . In rest, erau cel mult niste cifre intr-o statistica.

       Acest “ asasinat administrativ” (echivalent cu anihilarea individualitatii ) a fost insotit de calcarea in picioare , in mod sistematic , a doua atribute fundamentale ale omului si cetatii respectiv morala si afectivitatea. Sa nu ne amagim. Comunismul a pus in locul lor altceva sau mai bine zis a functionat practic fara ele. In conditiile prezente , de aceste atribute depinde functionarea ansamblului social. Dar ansamblul social nu functioneaza. La suprafata este evident blocajul economic dar in profunzime se instaureaza treptat un blocaj psihosocial de care se vorbeste foarte putin. Cert este ca totul merge prost si pe toate planurile ceea ce inseamna ca natiunea se scufunda incetul cu incetul in parabioza. In aceasta stare, la nivel de indivizi, desi fiecare in parte se poate comporta normal toti la un loc ne comportam anormal. Toata lumea vorbeste dar nimeni nu asculta ce spune celalalt. Este sindromul Babel. La nivelul societatii aceasta echivaleaza cu lipsa autoreglarii si consecintele sunt evidente.

       Romania este un suflet care isi cauta trupul. Acesta exista dar partile lui nu interactioneaza corect. Ca atare, organismul social este o colectie de monade. Fiecare traieste in legea ei si intr-un exil impus de celelalte cu care nu comunica. In aceasta lume exilata, puterea este surghiunita in cercul ei stramt, ziaristii in universul lor de hartie iar pentru majoritatea oamenilor nu mai ramane decat cenusiul inchis al universului lor domestic. In acest univers, la fel ca inainte, ei primesc suficient ca sa nu moara si destul ca sa nu traiasca . Pentru a-i face fata ei nu au alta sansa decat conformismul de automat ( “am muncit ca niste boi, servici-casa, servici-casa “ spunea un anonim in 1989). Dar in acest caz urmarile sunt apatia, resemnarea, depresia. La nivel general ele inseamna pierderi numai atat cat poate produce unei tari scaderea moralului locuitorilor ei.

       In tara noastra trista si plina de umor nu stim ce e mai bine sa facem : sa plangem sau sa radem. Argumentele pro si contra sunt in raport de paritate. Singura concluzie este ca atat pentru actori cat si pentru spectatori , spectacolul acestei lumi este fascinant. Este lumea noastra. Alta nu avem. Quo vadis, Domine… ?

Sergiu SIMION

Alternativa , Canada - noiembrie 2005 

http://www.alternativaonline.ca/Opinii0511.html 

http://web.archive.org/web/20071107160928/http://www.alternativaonline.ca/Opinii0511.html

Nota 

*) Acest text inspirat de evolutia bizara a societatii romanesti a fost scris inainte de 1999 cand inca lucram la CNE Cernavoda . L-am trimis in 2005 revistelor de limba romana din Germania, Franta , Canada si SUA cu care colaboram in acei ani , dar a fost acceptat numai de catre revista din Canada . 

 A fost reluat in 2015 pe acest blog ( https://sergiusimion.blogspot.com/2015/12/parabioza-starea-unei-natiuni.html ), dar opinia mea este ca unele din ideile sale sunt valabile si astazi , daca nu cumva  devine din ce in ce mai actuale . Textul a fost semnalat o singura data in blogosfera 
( https://ronormalitate.wordpress.com/2010/10/22/romania-o-radiografie-psihologica/). 

Prestigiul social si credibilitatea morala a unor personalitati publice. Dan Barna

O recenta investigatie a Rise Project a pus in alta lumina comportamentul unui lider politic si candidat la presedintia Romaniei cum este Dan Barna ( https://www.riseproject.ro/articol/adevarul-despre-dan-barna/ ) . 
In acest caz discrepanta dintre lozincile , declaratiile si principiile enuntate in plan politic si etica aplica in afaceri este evidenta : 

Sursa : https://www.facebook.com/watch/?v=594571907652199

Foto : Rise Project

Marile probleme au aparut atunci cand au intrat in joc  fondurile europene iar afacerile s-au amestecat cu rudele si prietenii  : 



"

COMBINAȚIA DE SUFLET

Intreprinderea socială cea mai apropiată liderului USR, un atelier de croitorie numit Hermannstadt Design, s-a înființat în Șura Mică, lângă Sibiu, orașul de baștină al lui Barna.

Sora politicianului, Gabriela Popa, a fost aleasă președintele noii asociații, iar vicepreședinte s-a băgat fostul coleg de liceu și prieten vechi cu Barna, Sorin Pădurariu. Al treilea membru e un designer vestimentar, Alexandra Aldea.

Contractul dintre atelierul de croitorie și firma lui Barna, semnat la începutul lui 2015, include subvenția de 192 de mii de euro și obligația DCG de a monitoriza implementarea. Cum ar veni, se angaja să coordoneze proiectul, să aprobe planul de afaceri, referatele de necesitate, achiziții, decontări, facturi.

Prin statut, asociația trebuia să ofere locuri de muncă flexibile unor mame din mediul rural, cu familii monoparentale sau mai mult de doi copii. Șapte persoane cu totul, dintre care cinci din grupul vulnerabil.

Sora lui Barna, angajată director și agent de vânzări, și-a pus salariu net de 3276 lei, la fel ca designerul, în timp ce croitoresele au primit doar 1185 lei fiecare. Formularul Gabrielei de înscriere în grupul țintă, ca expert, e semnat chiar de fratele său.

“Sora mea are studii în domeniul croitoriei, am ales un business în domeniu, găsiseră și un designer. Și am zis ok, iată premisele unei  structuri de economie socială cu șanse să funcționeze. Nu doar informal, să luăm niște bani, ci miza era chiar să le facem sustenabile“, susține Barna.
...

Vestea bună răsună pe 30 iunie 2015, când Dan Barna își anunță echipa pe e-mail că vine bănetul: “Ia uitați ce belșug se întrevede :-)”. Fusese sunat de Magdalena Bene de la CJ Alba că vor intra banii din cele două linii de finanțare." 

https://www.riseproject.ro/articol/adevarul-despre-dan-barna/




Cum era de asteptat la o asemenea dezvaluire , reactiile sustinatorilor si criticilor lui Dan Barna sunt polarizate . Ultimele merg pana la atacarea comunitatii Rise Project care a publicat investigatia : 



"  Au fost mulți care și-au oprit donațiile, donații recurente chiar, care pentru noi sunt importante. Cu toate acestea au fost și oameni care au început să doneze chiar după publicarea anchetei.

Pe noi oamenii nici măcar nu ne-au atacat pe conținut (s.n.), ceea ce e foarte trist. 

Am ajuns în situația în care nu se mai face distincția dintre pont și sursă.

Au mai fost oameni care au spus că noi am făcut plângerea de la Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă. Noi nu colaborăm cu instituțiile statului, pentru că de cele mai multe scriem despre ele (s.n.)" 

Romana Puiuleț
https://www.paginademedia.ro/2019/10/rise-project-despre-valul-de-critici-venit-dupa-ancheta-despre-dan-barna



O situatie asemanatoare , dar mult mai comica , a existat intr-o profesie care ar trebui sa fie si liberala , si etica.  In acest caz presedintele Colegiului Psihologilor din Romania s-a intersectat acum 2 ani cu fondurile europene amestecand afacerile nu numai cu familia . A reusit o performanta neegalata in domeniu si care va ramane in analele psihologiei (comice)  romanesti incheind un contract cu sotia, dar si un contract cu el insusi : 

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/presedintele-colegiului-psihologilor-trimis-in-judecata-de-dna-ar-fi-incheiat-contracte-cu-el-insusi-si-cu-sotia-sa.html

O simpla comparatie cu prestigiul social si credibilitatea morala a unor personalitati publice din anii `90 cum au fost Corneliu Coposu si Ion Ratiu ne arata cam unde se situeaza  politica si politicienii opozitiei de astazi in raport cu cei de atunci si cum a evoluat in realitate societatea romaneasca.
Din acest punct de vedere investigatia Rise Project constituie un adevarat test pentru politicieni, alegatori si societatea civila. Vom vedea in curand cine il va trece si cine nu. 

O alegorie pentru destinul omului, comunitatilor si natiunilor

" Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul" 

Regele Mihai I al Romaniei

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Basm  

( Petre Ispirescu,1882 )

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;

        De când se scria musca pe părete,

        Mai mincinos cine nu crede.

        A fost odată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, şi, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele şi să le ghicească dacă or să facă copii; dar în zadar. În sfârşit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaş dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimişilor că: cine are trebuinţă, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul şi împărăteasa şi, luând cu dânşii vro câţiva boieri mari, ostaşi şi slujitori, s-au dus la unchiaş acasă. Unchiaşul, cum i-a văzut de departe, a ieşit să-i întâmpine şi totodată le-a zis:

        – Bine aţi venit sănătoşi; dar ce îmbli, împărate, să afli? Dorinţa ce ai o să-ţi aducă întristare.

        – Eu nu am venit să te întreb asta, zise împăratul, ci, dacă ai ceva leacuri care să ne facă să avem copii, să-mi dai.

        – Am, răspunse unchiaşul; dar numai un copil o să faceţi. El o să fie Făt-Frumos şi drăgăstos, şi parte n-o să aveţi de el. Luând împăratul şi împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat şi peste câteva zile împărăteasa s-a simţit însărcinată. Toată împărăţia şi toată curtea şi toţi slujitorii s-au veselit de această întâmplare.

        Mai-nainte de a veni ceasul naşterii, copilul se puse pe un plâns, de n-a putut nici un vraci să-l împace. Atunci împăratul a început să-i făgăduiască toate bunurile din lume, dar nici aşa n-a fost cu putinţă să-l facă să tacă.

        – Taci, dragul tatei, zice împăratul, că ţi-oi da împărăţia cutare sau cutare; taci, fiule, că ţi-oi da soţie pe cutare sau cutare fată de împărat, şi alte multe d-alde astea; în sfârşit, dacă văzu şi văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că ţi-oi da Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

        Atunci, copilul tăcu şi se născu; iar slujitorii deteră în timpine şi în surle şi în toată împărăţia se ţinu veselie mare o săptămână întreagă.

        De ce creştea copilul, d-aceea se făcea mai isteţ şi mai îndrăzneţ. Îl deteră pe la şcoli şi filosofi, şi toate învăţăturile pe care alţi copii le învăţa într-un an, el le învăţa într-o lună, astfel încât împăratul murea şi învia de bucurie. Toată împărăţia se fălea că o să aibă un împărat înţelept şi procopsit ca Solomon împărat. De la o vreme încoace însă, nu ştiu ce avea, că era tot galeş, trist şi dus pe gânduri. Iar când fuse într-o zi, tocmai când copilul împlinea cincisprezece ani şi împăratul se afla la masă cu toţi boierii şi slujbaşii împărăţiei şi se chefuiau, se sculă Făt-Frumos şi zise:

        – Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit la naştere.

        Auzind aceasta, împăratul s-a întristat foarte şi i-a zis:

        – Dar bine, fiule, de unde pot eu să-ţi dau un astfel de lucru nemaiauzit? Şi dacă ţi-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac.

        – Dacă tu, tată, nu poţi să-mi dai, apoi sunt nevoit să cutreier toată lumea până ce voi găsi făgăduinţa pentru care m-am născut.

        Atunci toţi boierii şi împăratul deteră în genunchi, cu rugăciune să nu părăsească împărăţia; fiindcă, ziceau boierii:

        – Tatăl tău de aci înainte e bătrân, şi o să te ridicăm pe tine în scaun, şi avem să-ţi aducem cea mai frumoasă împărăteasă de sub soare de soţie.

        Dar n-a fost putinţă să-l întoarcă din hotărârea sa, rămânând statornic ca o piatră în vorbele lui; iar tată-său, dacă văzu şi văzu, îi dete voie şi puse la cale să-i gătească de drum merinde şi tot ce-i trebuia.

        Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărăteşti unde erau cei mai frumoşi armăsari din toată împărăţia, ca să-şi aleagă unul; dar, cum punea mâna şi apuca pe câte unul de coadă, îl trântea, şi astfel toţi caii căzură. În sfârşit, tocmai când era să iasă, îşi mai aruncă ochii o dată prin grajd şi, zărind într-un colţ un cal răpciugos şi bubos şi slab, se duse şi la dânsul; iar când puse mâna pe coada lui, el îşi întoarse capul şi zise:

        – Ce porunceşti, stăpâne? Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să ajung ca să mai puie mâna pe mine un voinic.

        Şi înţepenindu-şi picioarele, rămase drept ca lumânarea. Atunci Făt-Frumos îi spuse ce avea de gând să facă şi calul îi zise:

        – Ca să ajungi la dorinţa ta, trebuie să ceri de la tată-tău paloşul, suliţa, arcul, tolba cu săgeţile şi hainele ce le purta el când era flăcău; iar pe mine să mă îngrijăşti cu însuţi mâna ta şase săptămâni şi orzul să mi-l dai fiert în lapte.

        Cerând împăratului lucrurile ce-l povăţuise calul, el a chemat pre vătaful curţii şi i-a dat poruncă ca să-i deschiză toate tronurile cu haine spre a-şi alege fiul său pe acelea care îi va plăcea. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile şi trei nopţi, găsi în sfârşit, în fundul unui tron vechi, armele şi hainele tatâne-său de când era flăcău, dar foarte ruginite. Se apucă însuşi cu mâna lui să le cureţe de rugină şi, după şase săptămâni, izbuti a face să lucească armele ca oglinda. Totodată îngriji şi de cal, precum îi zisese el. Destulă muncă avu; dar fie, că izbuti.

        Când auzi calul de la Făt-Frumos că hainele şi armele sunt bine curăţate şi pregătite, odată se scutură şi el, şi toate bubele şi răpciuga căzură de pe dânsul şi rămase întocmai cum îl fătase mă-sa, un cal gras, trupeş şi cu patru aripi; văzându-l Făt-Frumos astfel, îi zise:

        – De azi în trei zile plecăm.

        – Să trăieşti, stăpâne; sunt gata chiar azi, de porunceşti, îi răspunse calul.

        A treia zi de dimineaţă, toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mână, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieşi pe poartă ca vântul, şi după dânsul carăle cu merinde, cu bani şi vreo două sute de ostaşi, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoţească.

        După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulţime de oase de oameni.

        Stând să se odihnească, îi zise calul:

        – Să ştii, stăpâne, că aici suntem pe moşia unei Gheonoaie, care e atât de rea, încât nimeni nu calcă pe moşia ei, fără să fie omorât. A fost şi ea femeie ca toate femeile, dar blestemul părinţilor pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie Gheonoaie; în clipa aceasta este cu copiii ei, dar mâine, în pădurea ce o vezi, o s-o întâlnim venind să te prăpădească; e grozavă de mare; dară să nu te sperii, ci să fii gata cu arcul ca să o săgetezi, iar paloşul şi suliţa să le ţii la îndemână, ca să te slujeşti cu dânsele când va fi de trebuinţă.

        Se deteră spre odihnă; dar pândea când unul, când altul.

        A doua zi, când se revărsa ziorile, ei se pregăteau să treacă pădurea. Făt-Frumos înşelă şi înfrână calul, şi chinga o strânse mai mult decât altă dată, şi porni; când, auzi o ciocănitură groaznică. Atunci calul îi zise:

        – Ţine-te, stăpâne, gata, că iată se apropie Gheonoaia.

        Şi când venea ea, nene, dobora copacii: aşa de iute mergea; iar calul se urcă ca vântul până cam deasupra ei şi Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata şi, când era gata a o lovi cu a doua săgeată, strigă ea:

        – Stăi, Făt-Frumos, că nu-ţi fac nimic!

        Şi văzând că nu o crede, îi dete înscris cu sângele său.

        – Să-ţi trăiască calul, Făt-Frumos, îi mai zise ea, ca un năzdrăvan ce este, căci de nu era el, te mâncam fript; acum însă m-ai mâncat tu pe mine; să ştii că până azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele până aicea; câţiva nebuni carii s-au încumes a o face d-abia au ajuns până în câmpia unde ai văzut oasele cele multe.

        Se duseră acasă la dânsa, unde Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos şi-l omeni ca pe un călător. Dar pe când se aflau la masă şi se chefuiau, iară Gheonoaia gemea de durere, deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă, i-l puse la loc şi îndată se vindecă. Gheonoaia, de bucurie, ţinu masă trei zile d-a rândul şi rugă pe Făt-Frumos să-şi aleagă de soţie pe una din cele trei fete ce avea, frumoase ca nişte zâne; el însă nu voi, ci îi spuse curat ce căuta; atunci ea îi zise:

        – Cu calul care îl ai şi cu vitejia ta, crez că ai să izbuteşti.

        După trei zile, se pregătiră de drum şi porni. Merse Făt-Frumos, merse şi iar merse, cale lungă şi mai lungă; dară când fu de trecu peste hotarele Gheonoaiei, dete de o câmpie frumoasă, pe de o parte cu iarba înflorită, iar pe de altă parte pârlită. Atunci el întrebă pe cal:

        – De ce este iarba pârlită?

        Şi calul îi răspunse:

        – Aici suntem pe moşia unei Scorpii, soră cu Gheonoaia; de rele ce sunt, nu pot să trăiască la un loc; blestemul părinţilor le-a ajuns, şi d-aia s-au făcut lighioi, aşa precum le vezi; vrăjmăşia lor e groaznică, nevoie de cap, vor să-şi răpească una de la alta pământ; când Scorpia este necăjită rău, varsă foc şi smoală; se vede că a avut vreo ceartă cu soră-sa şi, viind s-o gonească de pe tărâmul ei, a pârlit iarba pe unde a trecut; ea este mai rea decât soră-sa şi are trei capete. Să ne odihnim puţin, stăpâne, şi mâine dis-de-dimineaţă să fim gata.

        A doua zi se pregătiră, ca şi când ajunsese la Gheonoaia, şi porniră. Când, auziră un urlet şi o vâjietură, cum nu mai auziseră ei până atunci!

        – Fii gata, stăpâne, că iată se apropie zgripsoroaica de Scorpie.

        Scorpia, cu o falcă în cer şi cu alta în pământ şi vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra şi se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt-Frumos o săgetă şi îi zbură un cap; când era să-i mai ia un cap, Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte, că nu-i face nimic şi, ca să-l încredinţeze, îi dete înscris cu sângele ei. Scorpia ospătă pe Făt-Frumos şi mai şi decât Gheonoaia; iară el îi dete şi dânsei înapoi capul ce i-l luase cu săgeata, carele se lipi îndată cum îl puse la loc, şi după trei zile plecară mai departe.

        Trecând şi peste hotarele Scorpiei, se duseră, se duseră şi iară se mai duseră, până ce ajunseră la un câmp numai de flori şi unde era numai primăvară; fiecare floare era cu deosebire de mândră şi cu un miros dulce, de te îmbăta; trăgea un vântişor care abia adia. Aicea stătură ei să se odihnească, iară calul îi zise:

        – Trecurăm cum trecurăm până aci, stăpâne; mai avem un hop: avem să dăm peste o primejdie mare; şi dacă ne-o ajuta Dumnezeu să scăpăm şi de dânsa, apoi suntem voinici. Mai-nainte de aci este palatul unde locuieşte Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Această casă este încongiurată cu o pădure deasă şi înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume; ziua şi noaptea păzesc cu neadormire şi sunt multe foarte; cu dânsele nu este chip de a te bate; şi ca să trecem prin pădure e peste poate; noi însă să ne silim, dac-om putea, să sărim pe dasupra.

        După ce se odihniră vreo două zile, se pregătiră iarăşi; atunci calul, ţinându-şi răsuflarea, zise:

        – Stăpâne, strânge chinga cât poţi de mult, şi încălecând, să te ţii bine şi în scări, şi de coama mea; picioarele să le ţii lipite pe lângă supţioara mea, ca să nu mă zăticneşti în zborul meu.

        Se urcă, făcu probă, şi într-un minut fu aproape de pădure.

        – Stăpâne, mai zise calul, acum e timpul când se dă de mâncare fiarălor pădurei şi sunt adunte toate în curte; să trecem.

        – Să trecem, răspunse Făt-Frumos, şi Dumnezeu să se îndure de noi.

        Se urcară în sus şi văzură palatul strălucind astfel, de la soare te puteai uita, dar la dânsul ba. Trecură pe deasupra pădurii şi, tocmai când erau să se lase în jos la scara palatului, d-abia, d-abia atinse cu piciorul vârful unui copaci şi dodată toată pădurea se puse în mişcare; urlau dobitoacele, de ţi se făcea părul măciucă pe cap. Se grăbiră de se lăsară în jos; şi de nu era doamna palatului afară, dând de mâncare puilor ei (căci aşa numea ea lighionile din pădure), îi prăpădea negreşit.

        Mai mult de bucurie că au venit, îi scăpă ea; căci nu mai văzuse până atunci suflet de om pe la dânsa. Opri pe dobitoace, le îmblânzi şi le trimise la locul lor. Stăpâna era o zână naltă, supţirică şi drăgălaşă şi frumoasă, nevoie mare! Cum o văzu Făt-Frumos, rămase încremenit. Dară ea, uitându-se cu milă la dânsul, îi zise:

        – Bine ai venit, Făt-Frumos! Ce cauţi pe aici?

        – Căutăm, zise el, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

        – Dacă căutaţi ceea ce ziseşi, aci este.

        Atunci descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure.

        Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, şezând tot singurele; iară el nu aşteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulţumirea, ca unul ce aceea şi căuta.

        Încet, încet, se deprinseră unii cu alţii, îşi spuse istoria şi ce păţi până să ajungă la dânsele, şi nu după multă vreme se şi însoţi cu fata cea mai mică. La însoţirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o şi arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; şi-i şi spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.

        Petrecu acolo vreme uitată, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot aşa de tânăr, ca şi când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace şi în linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului, ca un fericit. Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii.

        Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa. Nu cuteză să spuie femeilor măiestre; dară ele îl cunoscură după întristarea şi neodihna ce vedea într-însul.

        – Ai trecut, nefericitule, în Valea Plângerii! îi ziseră ele, cu totul speriate.

        – Am trecut, dragele mele, fără ca să fi voit să fac astă neghiobie; şi acum mă topesc d-a-n picioarele de dorul părinţilor mei, însă şi de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. Sunt de mai multe zile cu voi şi n-am să mă plâng de nici o mâhnire. Mă voi duce dară să-mi mai văz o dată părinţii şi apoi m-oi întoarce, ca să nu mă mai duc niciodată.

        – Nu ne părăsi, iubitule; părinţii tăi nu mai trăiesc de sute de ani, şi chiar tu, ducându-te, ne temem că nu te vei mai întoarce; rămâi cu noi; căci ne zice gândul că vei pieri.

        Toate rugăciunile celor trei femei, precum şi ale calului, n-a fost în stare să-i potolească dorul părinţilor, care-l usca pe d-a-ntregul. În cele mai de pe urmă, calul îi zise:

        – Dacă nu vrei să mă asculţi, stăpâne, orice ţi se va întâmpla, să ştii că numai tu eşti de vină. Am să-ţi spui o vorbă, şi dacă vei priimi tocmeala mea, te duc înapoi.

        – Primesc, zise el cu toată mulţumirea, spune-o!

        – Cum vom ajunge la palatul tatălui tău, să te las jos şi eu să mă întorc, de vei voi să rămâi măcar un ceas.

        – Aşa să fie, zise el.

        Se pregătiră de plecare, se îmbrăţişară cu femeiele şi, după ce-şi luară ziua bună unul de la altul, porni, lăsându-le suspinând şi cu lacrămile în ochi. Ajunseră în locurile unde era moşia Scorpiei; acolo găsiră oraşe; pădurile se schimbaseră în câmpii; întrebă pre unii şi pre alţii despre Scorpie şi locuinţa ei; dar îi răspunseră că bunii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se de asemenea fleacuri.

        – Cum se poate una ca asta? le zicea Făt-Frumos, mai alaltăieri am trecut pe aici; şi spunea tot ce ştia.

        Locuitorii râdea de dânsul, ca de unul ce aiurează sau visează deştept, iară el, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba şi părul îi albise.

        Ajungând la moşia Gheonoaiei, făcu întrebări ca şi la moşia Scorpiei, şi primi asemenea răspunsuri. Nu se putea domiri el: cum de în câteva zile s-au schimbat astfel locurile? Şi iarăşi supărat, plecă cu barba albă până la brâu, simţind că îi cam tremurau picioarele, şi ajunse la împărăţia tătâne-său. Aici alţi oameni, alte oraşe, şi cele vechi erau schimbate de nu le mai cunoştea. În cele mai de pe urmă, ajunse la palaturile în cari se născuse. Cum se dete jos, calul îi sărută mâna şi îi zise:

        – Rămâi sănătos, că eu mă întorc de unde am plecat. Dacă pofteşti să mergi şi d-ta, încalecă îndată şi aidem!

        – Du-te sănătos, că şi eu nădăjduiesc să mă întorc peste curând.

        Calul plecă ca săgeata de iute.

        Văzând palaturile dărămate şi cu buruieni crescute pe dânsele, ofta şi, cu lacrămi în ochi, căta să-şi aducă aminte cât era odată de luminate aste palaturi şi cum şi-a petrecut copilăria în ele; ocoli de vreo două-tei ori, cercetând fiecare cămară, fiecare colţuleţ ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul în care găsise calul; se pogorî apoi în pivniţă, gârliciul căreia se astupase de dărămăturile căzute.

        Căutând într-o parte şi în alta, cu barba albă până la genunchi, ridicându-şi pleoapele ochilor cu mâinile şi abia umblând, nu găsi decât un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi; ridică capacul chichiţei, şi un glas slăbănogit îi zise:

        – Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam.

        O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiţă, şi căzu mort, şi îndată se şi făcu ţărână.

        Iar eu încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa.