Amurgul miturilor si amurgul zeilor distrugerii lor

Comentariul de mai jos a fost postat la un articol aparut pe Contributors.ro :

Gabriel Liiceanu - God is dead, long live God

Motto

„ Putem spera in ajutorul lui Dumnezeu ”

1990

Andrei Plesu

Ministrul Culturii

Am avut recent sansa sa citim inca un text uluitor pe langa multe altele la fel de uluitoare oferite de acelasi autor in ultima vreme, text care ( intentionat sau nu ) poate disloca convingeri si unde , conform unei strategii fascinante la prima vedere, orice cititor poate veni cu parerea sa , dar dupa lectura lui integrala si a comentariilor aferente , poate pleaca in unele cazuri cu parerea altuia desi un vechi proverb romanesc , dar citat foarte rar , afirma textual ” sa asculti pe toata lumea dar din mintile tale sa nu-ti iesi”.
Dincolo de teza devenita clasica, dar inca socanta si fascinanta pentru unii a „mortii lui Dumnezeu” , cea mai interesanta teza sustinuta in articol este una care , intentionat sau nu, ofera un foarte interesant diagnostic pentru societatea occidentala :

„Organizarea societății occidentale, mi-a confirmat un prieten teolog după ce i-am expus „ideea mea”, poate fi foarte bine descrisă ca un „creștinism aplicat”. Din clipa în care fructele credinței s-au copt și-au devenit „valori morale eterne”, tot omul, grație lor, putea lesne, în chestiunile fundamentale ale vieții, să știe ce are de făcut pe lumea asta.”

In termenii lui Kant de altadata „avem cerul instelat deasupra noastra si legea morala in noi ”. Altfel spus, aparitia societatii si civilizatiei occidentale moderne au fost posibile prin actiunea unor actori sociali ( institutii si lideri ) care , in linii mari desigur, aplicau un principiu de o simplitate elementara : spuneau exact ce fac si faceau exact ceea ce spuneau.

Cu alte cuvinte, in spatiul occidental a existat o anumita onestitate sociala si , intre anumite limite desigur, o concordanta intre vorbe si fapte, dar aceasta concordanta a fost aproape aproape absenta in spatiul est-european celebru prin decalajul patologic intre vorbe si fapte.

Din acest punct de vedere , ar fi fost foarte interesant sa discutam in acest context cat de crestina a fost societatea romaneasca intre 1945-1990 , si cat de crestina a devenit ea in cei 25 de ani care au trecut pana acum , respectiv atunci cand elita politica ( si nu numai ) are in mod cert o anumita tangenta cu zona penala, si aici ,din nou, fiecare dintre noi are propria sa parere despre ceea ce a avut in fata ochilor in tot acest interval de timp.

In context , autorul are o apreciere foarte interesanta si , in acelasi timp , foarte interpretabila :

„ Aici exemplul propriei coerențe este suveran și vorba „fă ce spune popa, nu ce face popa” este, cred, una dintre cele mai urâte și viclene apoftegme scoase în față de înțelepciunea autohtonă. Nimeni, în fond, nu l-a obligat pe preot să se facă preot. „Avem nevoie de preoți pentru a ne aminti idealul”, a spus Kierkegaard.”

In realitate, nici macar ateii nu confundau comportamentul unui preot oarecare ( si avem destui preoti si ierarhi care au numai haine de preoti …) cu valorile crestine in ansamblul lor. Ca sa discutam cu cartile pe fata , la noi ploua cu biserici nu prin presiunea credintei , ci prin interes politic, social si economic. Religia a devenit concomitent un mijloc de control social, mai exact un fel de industrie si afacere infloritoare ( de stat ?) cu o cifra de afaceri colosala . Nu intamplator la inscaunarea unui inalt ierarh un prim-ministru i-a urat acestuia in mod public …”succes in afaceri”( sic !).

Poate de aceea autorul sustine in mod deschis teze ateiste care amintesc de tezele ironice din „Biblia hazlie” de altadata, teze care considerau umilinta , respectiv modestia crestina, drept tare comportamentale :

„Dacă Dumnezeu își iubea atât de mult creatura, El n-o putea umili, tratând-o la nesfârșit ca pe un copil care trebuie dus de mână și care nu știe decât de amenințare, de frică și de chinurile iadului. Orice învățătură adevărată are ca țel final eliberarea spre propria-i libertate a celui ce-nvață. Nu cred că Marele Educator și-a dorit în eternitate spectacolul unor învățăcei în genunchi, ci, dimpotrivă, pornind de la modelul libertății Sale, o omenire aptă să meargă pe picioarele ei, alcătuită din indivizi viguroși moral, de vreme ce, atâta amar de secole, absorbiseră învățătura binelui și-a iubirii.”In aceasta abordare materialista, pragmatica si rationalista, si in viziunea autorului articolului, Creatorul devine in mod inevitabil un cinic de nivel suprem :

 „Să se descurce de-acum singuri, ca oameni mari ce-au devenit – și-o fi spus Dumnezeu prin secolul XVIII (și de astă dată l-a delegat să vorbească în numele Lui nu pe un profet evreu, ci pe un filozof german pe nume Kant[4]). Să se descurce, cu răul din ei și din lume. Să-și asume neputințele, să-și celebreze victoriile, să-nvețe de-acum să judece cu mintea lor faptele proprii și pe ale celorlalți. Iar dacă nu sunt în stare, să cadă pradă manipulatorilor. Dar dacă sunt liberi și puternici, să-și judece singuri ticăloșii și criminalii. Să nu mă mai lase pe Mine, „în ceruri”, s-o fac.”

Altfel spus, de la „Dumnezeu este in noi ” ( adica in fiecare) pana la „omul este masura tuturor lucrurilor ” ( teza din filozofia greaca veche ) si pana la „omul este un fel de Dumnezeu” ( teza renascentista si iluminista,etc. ) , orice cale incepe cu primul pas care deja a fost facut :

„ De la Isus încoace, Dumnezeu e în noi, în plusul acesta care ne ridică dincolo de noi. În loc să se întoarcă înspre un „dincolo” nedefinit, privirea se poate întoarce acum foarte bineînăuntrul tău, către „conștiința mai bună” sădită pe neștiute în tine. (Și de ce nu te-ai ruga, în fond, acestui Dumnezeu coborât în tine?) (s.n.) ”

In sfarsit, daca in 1990 unul din cei mai importanti directori de constiinta de la noi spera inca in ajutorul lui Dumnezeu , acum in spatiul public este lansata o opinie total opusa desi ambii directori de constiinta citati au fost elevii aceleiasi scoli de la Paltinis ! Daca intr-un articol precedent, autorul articolului discutat aici era atunci foarte dezamagit de comportamentul laicilor si „astepta o alta omenire” (http://www.contributors.ro/cultura/mirosul-%c8%99obolanilor-a%c8%99teptand-o-alta-omenire/) , acum ne spune si de ce Dumnezeu si-a luat mana de pe noi :

„ Totul a fost predat, totul a fost consemnat în cărțile sfinte care au devenit în cele din urmă tratatele lor de morală, învățătura Mea secularizată pentru uzul tuturor muritorilor. Nu se poate spune că nu i-am ajutat. Iar prima lecție a avut loc în rai, sub pomul cunoașterii. A trebuit să joc rolul dascălului aspru. Nu puteam să țin la nesfârșit lângă mine doi papă-lapte, dar nici să arunc în lume niște inocenți.” Dumnezeu s-a retras așadar en douceur, lăsându-și urma în fiecare din noi.”

Gabriel Liiceanu

2014

Cu alte cuvinte, atunci cand problemele societatii romanesti sunt aproape insurmontabile, cand elita politica si sociala are tangente puternice cu zona penala, atunci cand destructurarea sistemului de valori este aproape totala , si cand de 25 de ani cetatenii cauta cu infrigurare un punct de sprijin intr-o societate duplicitara de gradul doi ( mai exact o societate a diversiunii in care de regula sub ceva se ascunde altceva – http://sergiusimion.blogspot.ro/2014/02/starea-de-parabioza-societatii-romanesti.html ) , dupa tot atatia ani , unul din cei mai influenti si talentati directori de constiinta de la noi, intentionat sau nu, demoleaza elegant ( si in contratimp aparent cu fostul coleg de la Paltinis ) ultimul reazem din ceruri al civilizatiei si spiritualitatii crestine , atat cat au mai ramas acestea pe la noi .
Cum ar spune onest un ardelean . No , daca-i musai…:))

Sursa : http://www.contributors.ro/cultura/god-is-dead-long-live-god/#comment-200060

Update 

Pseudo-dialoguri

Un principiu clasic al diversiunii in manipularea opiniilor din comunicarea publica este este acela al deturnarii atentiei cititorilor prin diluarea temei in discutie si/sau schimbarea subiectului. Mai jos este prezentat un asemenea exemplu in care un "troll" ( in termeni cotidieni, un "postac" ) confunda "adrisantii" , dar si raspunsul meu la aceasta asa-zisa " interpelare". 

Mihai Popa spune:

26/08/2014 la 10:10

În acest început de mileniu, la două mii de ani de la actul fondator al Umanismului Creștin reprezentat de sacrificiul lui Iisus din Nazaret, Umanitatea este pe punctul de a fi învinsă iar Dumnezeu este dat dispărut (se presupune că a fost asasinat) !

Cine sunt Criminalii ?

Credincioșii creștini au declanșat războiul împotriva musulmanilor, în numele lui Dumnezeu, de îndată ce conducătorii lor, Monarhi unși cu harul lui Dumnezeu, au ascuțit suficiente săbii și au încordat suficiente arcuri.
Credincioșii musulmanii au declanșat războiul împotriva creștinilor, în numele lui Allah, de îndată ce conducătorii lor, Mollahi unși cu harul lui Allah, au ascuțit suficiente săbii și au încordat suficiente arcuri.

Au trecut două mii de ani !
Ce au reușit acești ”conducători” să obțină după ce au umplut, timp de două milenii, Pământul de sângele credincioșilor ? Au obținut ceea ce este consemnat în Istoria Umanității ca fiind ”Dark Ages” ! (pe românește Secolele Întunericului).

În acest amar de ani, oare au lipsit Dumnezeu sau Allah de la apel ?

Desigur că NU, pentru că ruga creștinului sau musulmanului, oriunde a fost ea făcută, în Biserică sau în Moschee, înainte de a începe munca la câmp sau la războiul de țesut sau la celebrarea uniunii dintre bărbat și femeie în taina căsătoriei, această rugă a emanat dintr-un suflet credincios și niciodată nu a fost impusă de un Preot sau de un Mullah !
Atât Preoții cât Mullahii sunt ca și boabele de grâu: unele pline, altele seci.
Sufletele Credincioase sunt de un singur fel: pline de harul credinței. Unui Credincios nu-i poți asasina credința.

Această stare de libertate necontrolabilă a sufletului credincios nu convine dorinței Conducătorilor de a domina destinele populației de aceea acești indivizi s-au folosit de genocid pentru a încerca să obțină controlul. Nu au reușit !
Din Întunericul celor câteva secole de dictaturi religioase a izbucnit lumina Cunoașterii iar dictaturile religioase s-au destrămat.
Astfel, a început ceea ce în Istoria Umanității se numește ”Renașterea” !

A izbutit această lumină a cunoașterii să-i readucă pe Dumnezeu sau pe Allah (nu neapărat în această ordine) în prim plan sau să-i pună definitiv în umbră ? Desigur că NU ! Dar noii conducători suferă de același boli…

Comuniștii l-au alungat pe Dumnezeu din Societate, i-au demolat bisericile și i-au oropsit pe credincioși. Dar nu au avut curaj să comită aceste abominabile crime decât atunci când Liderii lor au uzurpat conducerea monarhică iar Pedeapsa Dumnezeiască a fost înlocuită cu glonțul tras în ceafă !

Capitaliștii nu l-au alungat pe Dumnezeu din Societate ci l-au făcut Acționar. Însă au avut grijă să nu fie Acționar Majoritar pentru că majoritatea acțiunilor este deținută de Vițelul de Aur.
Dar nu au avut curaj să comită acest abominabil păcat decât atunci când Liderii lor au uzurpat conducerea monarhică iar Pedeapsa Dumnezeiască a fost înlocuită cu Falimentul !

De fapt nimic nu s-a schimbat: ruga creștinului sau musulmanului, oriunde este ea făcută, în Biserică sau în Moschee, înainte de a începe munca la câmp sau la războiul de țesut sau la celebrarea uniunii dintre bărbat și femeie în taina căsătoriei, această rugă emană dintr-un suflet credincios și niciodată nu va putea fi impusă de un Preot sau de un Mullah !

De aceea Dumnezeu sau Allah (nu neapărat în această ordine) nu pot fi uciși ! Ei pot fi doar sechestrați, sau, după cum spune domnul Liiceanu, se pot retrage, discret, pentru o perioadă.

Și totuși sângele oamenilor nevinovați continuă să curgă !

În Est, în timp ce un mare număr de creștini ortodocși se roagă, în grădinile din spatele caselor lor plouă cu trupuri sfârtecate; un tânăr a intrat în șoc atunci când acoperișul casei sale a fost spart de o jumătate de corp uman care a aterizat pe masa la care își lua micul dejun. Tot acolo, o familie întreagă aflată la muncile câmpului nu s-a mai întors acasă seara. Vecinii le-au găsit a doua zi cadavrele secerate de gloanțele unei rafale de mitralieră grea manipulată orbește de indivizi sălbăticiți de îndoctrinarea politică.

În Orientul Mijlociu, în timp ce un mare număr de drept-credincioși execută, pașnic, la chemarea mezinului, ritualul celor cinci rugăciuni zilnice, confrați de-ai lor comit execuții în masă ale creștinilor, sapă gropi comune la marginea șoselelor după care proclamă întemeierea unui nou Califat.

Și totuși, nici Dumnezeu și nici Allah nu au murit !

Este adevărat ceea ce spuneți, domnule Liiceanu: ”Dumnezeu s-a retras așadar en douceur, lăsându-și urma în fiecare din noi. Dacă după șase zile de Creație și-a luat o zi de repaus, atunci să nu ne mirăm că după lungul timp petrecut în compania speciei umane a simțit nevoia să iasă o vreme din lume. Desigur, nu știm ce va vedea când, întorcându-se, își va arunca din nou privirea către noi.”

Vom fi Noi capabili să oprim ofensiva contra ”urmei lui Dumnezeu” din sufletele noastre, declanșată de cei care au uzurpat Puterea Sa în Societatea Umană ?

Răspunde

• 
  
• Sergiu Simion spune:

  Comentariul tău e în așteptare.
  

  26/08/2014 la 15:34

  ” Este adevărat ceea ce spuneți, domnule Liiceanu: ”Dumnezeu s-a retras așadar en douceur, lăsându-și urma în fiecare din noi…..”

  Chiar asa !

  Dupa cum lesne se poate observa ( dar dvs se pare ca ati uitat !) faceti o confuzie majora. Predica dvs kilometrica se adreseaza direct domnului Liiceanu ( deci nu mie ) , deci in acest caz ati gresit “adrisantul” iar dupa opinia mea , si site-ul , si auditoriul care nu cred ca digera usor enormitati ca cele de mai jos , chiar daca acestea sunt scrise cu majuscule respectiv dupa modelul fanaticilor semidocti disipati in mod democratic in toate tarile lumii ( la noi circula si acum pe mail-uri un “Cuvant al lui Dumnezeu” scris de un teribil “Petru”) :

  
  

  ” Capitaliștii nu l-au alungat pe Dumnezeu din Societate ci l-au făcut Acționar. Însă au avut grijă să nu fie Acționar Majoritar pentru că majoritatea acțiunilor este deținută de Vițelul de Aur.Dar nu au avut curaj să comită acest abominabil păcat decât atunci când Liderii lor au uzurpat conducerea monarhică iar Pedeapsa Dumnezeiască a fost înlocuită cu Falimentul !”” Vom fi Noi capabili să oprim ofensiva contra ”urmei lui Dumnezeu” din sufletele noastre, declanșată de cei care au uzurpat Puterea Sa în Societatea Umană ?”

  
  

  Probabil sperati ca auditoriul sa se cutremure si sa inghete dupa asemenea citate “armaghedonice” dar , din pacate pentru dvs , trebuie sa luati in calcul si faptul ca pur si simplu il bufneste rasul.
  Incercati mai bine sa va prezentati discursul-fluviu ( si greu de digerat in logica civilizatiei europeane ) in fata unui alt auditoriu ( intr-o biserica , la o manastire,etc. ) ca sa aveti mai mult succes, sau in fata unor specialisti in domeniu care pot intelege exact ce va framanta chiar daca nu reusiti sa o spuneti de unul singur , dar poate daca intrati in contact cu domnul Ovidiu Radulescu de mai sus care are un discurs asemanator , va puteti consola reciproc.

  N.B. Faptul ca traim intr-o societate democratica ce ne ofera dreptul la opinie, nu da dreptul nimanui sa arunce in spatiul public orice galeata plina cu orice fel de enormitati , chiar si daca ar fi platit pentru asta !
  Spatiul public ( adica al tuturor ) are si el regulile lui care trebuie respectate de catre toti si atunci cand moderarea acestei platforme , din motive lesne de inteles, nu le apara in mod explicit.

  Răspunde

Nota

Postarea a aparut totusi integral ( chiar daca mai tarziu ) si am retras comentariul facut anterior la adresa platformei Contributors.ro  despre "moderarea selectiva". 

Sfarsitul starii de parabioza ? Primul feed-back social major dupa 25 de ani

Nu cu mult timp in urma cetatenii puteau citi in presa noastra stiri SF de genul :

 Lista celor 11 condamnaţi penal (s.n.) care rămân cu cele mai înalte distincţii din România (s.n). ”Preşedintele nu poate fi obligat să retragă o decoraţie”
Sursa : http://www.gandul.info/stiri/lista-celor-11-condamnati-penal-care-raman-cu-cele-mai-inalte-distinctii-din-romania-presedintele-nu-poate-fi-obligat-sa-retraga-o-decoratie-10978067

Acest gen de stiri consemnau de fapt starea de parabioza in care ajunsese societatea romaneasca ( Fig 1.)   si concomitent destructurarea sistemului de valori care au condus la starea de confuzie morala si marasm social aparent fara iesire (http://sergiusimion.blogspot.ro/2014/02/starea-de-parabioza-societatii-romanesti.html;  http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/04/statul-cetatenii-si-situatiile-de.html; http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/06/normalitatea-sociala-si-extremele-ei.html) deoarece elitele politice si sociale ale unei societati ajung sa se intersecteze cu "elitele" ei penale :

.


Si totusi, recenta condamnare a unui actor social major concomitent cu confiscarea bunurilor si recuperarea prejudiciului produs restabileste, in sfarsit , increderea cetatenilor in justitie si in valorile normale ale lumii democratice si civilizate .
Dupa mai mult de doua decenii irosite ( justitia romaneasca a pornit de foarte departe  recunostea o specialista in domeniu ) , acesta este primul pas adevarat spre o normalizare a societatii romanesti ( desi pentru o anumita parte a societatii echivaleaza cu un cataclism ! )  si el va actiona in viitor dupa principiul dominoului dar , cum timpul este ireversibil si cum se intampla frecvent in istorie,  pentru unele generatii este deja  prea tarziu.




Update

Sfidarea legii , normalitatii sociale si civilizatiei traditionale romanesti si europene , se vede inca in detaliile vietii cotidiene. Sintagma " tulburarea linistii si ordinii publice " atat de operanta inainte de 1989  pentru anumite categorii de cetateni , este la fel de evidenta si acum dar pentru alte categorii de cetateni care , prin traditie comunista si post-comunista,  au un  fel de imunitate sociala , legala, civila si penala in raport cu Politia Timis de exemplu   :

Poliția Timiș aplică amenzi penibile

Pentru faptul că au deranjat cartiere întregi cu manelele ascultate la nuntă, răcnite live de cei mai tari maneliști ai momentului, rromii din Timișoara au fost sancționați (s.n.) . Duminică, clanul Cârpaci a primit amendă 200 de lei :)) . Miercuri, clanul Covaci a fost tras la răspundere pentru același lucru, cu o amendă contravențională în valoare de 500 de lei  :)). ” 

Amândouă amenzile au fost aplicate în baza articolului 3.25 din legea 61 / 1991, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Amenda minimă în astfel de cazuri este de 200 de lei, iar cea maximă de 1.000 de lei”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofițerul de presă al Poliției Timiș. Diferența de sumă o face, pesemene, manelistul. În primul caz cânta Guță, în al doilea Adi Minune. Oamenii legii nu au putut să ne ofere o explicație privind diferența dintre sumele cu care au fost sancționați rromii, având în vedere că gălăgia a fost la fel de mare și deranjantă, în ambele cazuri, muzica auzindu-se pe mai multe străzi din cartier. 

http://www.evz.ro/nunta-tiganeasca-cu-obscenitati-mesajul-pentru-vecini-sa-moara-toti-i-galerie-foto-video.html

Cultura prin manipulare la Radio Romania Cultural

Vineri 8 august 2014, ora 23.29 

Deschid intamplator Radio Romania Cultural si prind sfarsitul unei emisiuni  moderata de Daniela Vasile, emisiune care  imi capteaza imediat atentia. 

Motivul este tirada unui invitat  din studio care vitupereaza indignat impotriva abolirii unei “prezumtii de nevinovatie” , mai exact impotriva abolirii celei mai celebre si perverse formulari  din Constitutia Romaniei anilor `90 .

Este o sintagma care a facut o indelungata cariera prin legalizarea furtului si prezumtia de nevinovatie acordata hotilor :

“…averea dobandita se presupune a fi licita ”

Invitatul nostru nu stia sau nu voia sa stie ca la nivelul Comisiei Europene au fost adoptate masuri anticoruptie pentru confiscarea averilor ilicite chiar la initiativa unui europarlamentar roman ( Monica Macovei ) , dar era extrem de indignat ca cetatenii ar putea ajunge in situatia “absurda” de a dovedi cum si-au achizitionat  achizitionat bunurile din ograda proprie si acuza “birocratia de la Bruxelles” ca atunci cand un om este prins ca si-a achizitionat un bun prin coruptie “ aceasta extinde in mod nejustificat aceasta prezumtie la intreaga sa avere”. In final, cinicul invitat mai emite inca o judecata viscerala  impotriva Uniunii Europene :

  

“Birocratia europeana are probleme de integritate"

Foarte curios sa stiu cine este invitatul misterios care acuza “lipsa de integritate a birocratia europeane “  si regreta amarnic formularea din Constitutie care  spalat averile hotilor si coruptilor , am in final  o foarte mare surpriza. 

Distinsul antieuropean si avocat al dreptului cetateanului roman de a-i ateriza in curte un milion de euro, un teren, un institut, un avion,  un transatlantic, o vila cu sau fara turnulete, un Mercedes, etc, fara ca cineva sa aiba dreptul sa-l intrebe cum au ajuns acolo,  nu este nimeni altcineva decat domnul Laurentiu Gheorghe …asistent  la Facultatea de Filozofie a Universitatii  Bucuresti !

Incerc sa sun la telefoanele emisiunii anuntate de doua  ori de catre moderatoare . Zadarnic. Ton ocupat continuu pe ambele telefoane in timp ce moderatoarea anunta constant ca prelua apeluri . 

Dupa 15 minute renunt pentru ca se termina si emisiunea , dar nu inainte de a  remarca urmatorul dialog foarte interesant :

 
Daniela Vasile – Domnule Laurentiu Gheorghe, un ascultator ( nu a fost dat numele lui –s.n.)  ne intreaba daca nu cumva in aceasta emisiune spalam creiere. Eu nu stiu ce sa raspund la aceasta intrebare… 

Laurentiu Gheorghe ( razand ) – Nu putem face asa ceva aici. O fac altii specializati …

Concluzia este una surprinzatoare. Atunci cand cetatenii responsabili de la noi care doresc o Romanie democratica si europeana  sunt convinsi ca principalele pericole care submineaza democratia romaneasca sunt reprezentate numai de catre  propaganda viscerala a Antenei 3 sau  de miscarile antidemocratice si anti-europene dirijate de catre reprezentatii declarati ai vechilor structuri, etc. care au creat o categorie speciala de votanti gen “cetateanul turmentat”, adevarata lovitura data Romaniei democratice si europene vine de fapt din interior ( !) si anume  de la unii reprezentanti ai unor institutii considerate prin traditie foarte credibile si care ar trebui sa promoveze valorile democatiei si civilizatiei romanesti si europene , dar nu si  contrariul lor.

Cum ar spune tinerii de astazi daca ar sti ce se intampla exact sub ochii lor : “Foarte tare!!”.

N.B. Coordonatele emisiunii

 

 Radio Romania Cultural
23: 29   - 8 august 2014 ora 23:29 

Emisiunea… ( nu stiu numele ) 

Moderator : Daniela Vasile 

Invitat in studio : 

Laurentiu Gheorghe , asistent la Facultatea de Filozofie a Universitatii Bucuresti 

Telefoanele de contact : 

0213111240

0213190505

A fost sau nu a fost Lenin un intelectual ?

Comentariul de mai jos a fost postat la un articol aparut pe Contributors.ro  in care doua somitati intelectuale discuta o problema esentiala pentru mediile academice :

Vladimir Tismaneanu - Era Lenin un intelectual? Un dialog cu profesorul Toma Pavel

Sergiu Simion spune:

07/08/2014 la 11:30

Surprinzatoare intrebare , dar totusi nu cred ca aceasta este una dintre cele mai semnificative intrebari care pot fi puse despre Lenin , respectiv cel care a otravit tineretea, mintea , si viata atator generatii.
Pe de alta parte , o intrebare echivalenta cu aceasta ar fi daca Hitler a fost sau nu un artist , sau daca a fost sau nu credincios. Este suficient sa ne gandim doar la cataclismul istoric generat de activitatea lui Lenin ( la fel ca si in cazul lui Hitler) si atunci raspunsul reflex care ne vine in minte ar fi probabil ceva de genul : cu exceptia unor cercetari academice strict specializate, istoria ii judeca pe ambii pentru ceea ce au facut, nu pentru ce ar fi vrut sau ar fi putut sa fie.
In sfarsit, daca tot a fost pusa intrebarea , poate ca raspunsul cel mai simplu ar fi sa-l judecam pe Lenin exact cu masura epocii sale. In dictionarul Uşakov ( citat din cate imi amintesc de catre Ilya Ehrenburg ) care a definit tot ce se putea defini din punct de vedere bolsevic, se afla o celebra definitie a intelectualului data in termenii acelei epoci si care a circulat intens si prin Romania anilor `50 , definitie care ne scoate din aceasta dilema :

„ …intelectualul este o persoana şovaielnica…”.

Cat de „şovaielnic” a fost Lenin pentru care , cum pe buna dreptate subliniaza profesorul Tismaneanu, „dubiul era o crima de gandire” , cred ca stim cu totii daca ne gandim la faptul ca tot Lenin avea o celebra recomandare pentru statul bolsevic de atunci ( pentru unii la fel de valabila si acum ) de genul : „trebuie sa pedepsim si nevinovati ca sa tremure adevaratii vinovati !”. Ceea ce a urmat , stim , din nou, cu totii.

Răspunde

Ordine in haos. Doua remarcabile articole de sinteza

" Ziarul este imaginea lumii "

Paul Miclau - Semiotica lingvistica, 1977

Recent, in haosul existent in mass-media romaneasca obtinut  prin sindromul Babel alimentat continuu timp de 25 de ani ( toata lumea vorbeste dar nimeni nu asculta ce spune celalalt ) , supra-abundenta informatiei inutile si toxice care estompeaza esentialul ( respectiv G-method, G de la „garbage” ) si situatiile de imposibilitate in care au fost adusi cetatenii prin informatia redundata si contradictorie oferita ( un fel de sistem de n ecuatii cu m necunoscute ) informatie prin care nu au avut posibilitatea formarii unei imagini clare a lumii in care traiesc , doi publicisti remarcabili  de la noi au reusit in mod independent performanta remarcabila de a prezenta aproape in acelasi timp , in mod clar si coerent , si in termeni relativ accesibili tuturor cetatenilor , situatia foarte grava in care a ajuns Europa  si , in special , situatia imposibila in care se afla Romania .

Daca pentru unii cetateni romani Europa este inca foarte departe , pe cei mai multi dintre noi ii preocupa totusi situatia tarii in care traiesc , dar aceasta nu inseamna in mod necesar ca o si inteleg . 
Cauza acestei situatii nu este in primul rand lipsa capacitatilor intelectuale , ci imposibilitatea existenta  pentru foarte multi cetateni a  formarii unei imagini mentale unitare asupa  realitatii romanesti. Pentru aceasta nu este nevoie  numai de capacitati intelectuale , ci in primul rand de accesul la informatia semnificativa si valida si de un mare efort personal pe care nu multi au si timpul, si posibilitatea sa-l depuna. 
Am scris cu ceva ani in urma despre faptul ca Romania se afla in starea de parabioza si ca romanii traiesc de fapt intr-una din cele mai abstracte lumi posibile , respectiv intr-o societate duplicitara de gradul doi, mai exact intr-o societate a diversiunii in care "sub ceva se poate ascunde altceva" ( http://sergiusimion.blogspot.ro/2014/02/starea-de-parabioza-societatii-romanesti.html ) .

Daca articolul lui Adrian Patrusca ( http://www.evz.ro/editorialul-evz-dupa-70-de-ani-in-europa-se-striga-din-nou-moarte-evreilor.html ) ne arata cat de legati suntem in realitate de Europa si cat de grava si de similara este situatia de acum cu cea din 1939-1945, articolul lui Cristian  Turturica ( http://turturica.ro/a-inceput/) ne arata nu numai cat de complicata este de fapt realitatea romaneasca , dar si ce efort considerabil trebuie sa depuna o constiinta individuala responsabila pentru a intelege  cu adevarat ce se petrece in aceasta lume plina de nisipuri miscatoare in care traim cu totii. 
Ambele articole merita comentate in primul rand pentru aparent inexplicabilele  reactii viscerale starnite de catre primul articol unor cititori , dar si pentru demantelarea si descifrarea complexei realitati romanesti intr-o cheie foarte interesanta realizata de catre al doilea articol.

După 70 de ani, în Europa se strigă din nou „Moarte evreilor”!

Adrian Patrusca
Foto : EVZ

Orașele occidentale sunt luate cu asalt de grupuri agresive de militanți pro-Hamas. Un amestec exploziv de imigranți arabi și de stângiști băștinași, de antisemitism și anarhie. Protestează, chipurile, față de ofensiva israeliană în Fâșia Gaza. Atacă sinagogi și polițiști, distrug tot ce le iese în cale. După 70 de ani, în Europa se strigă din nou „Moarte evreilor”! Establishmentul este șocat.

Presa se miră. Opinia publică este îngrijorată. Toți se comportă ca și cum valul ăsta de sălbăticie s-ar fi iscat din senin. Ca și cum el nu ar fi rodul firesc al unei lucrări temeinice și migăloase, de zeci de ani, la care s-au înhămat și establishmentul, și presa, și opinia publică. Scopul acestui uriaș șantier a fost de la bun început schimbarea din temelii a Europei. Răsturnarea ei cu susul în jos. După încheierea primului război rece, în 1989, după ce comunismul a capitulat, epuizat de goana economicomilitară impusă de Reagan și Thatcher, Occidentul s-a lăsat pe tânjală. Lipsit de inamic, singur pe câmpul de luptă, îmbătat de aburii victoriei și de propria putere, a început să moțăie. Prin mintea amorțită au început să bântuie idei stranii. Idei capabile să aprindă o nouă luptă.

Clasa muncitoare se dovedise ticăloasă. Dedulcită la binefacerile capitalismului, renunțase să se bată și se înfrățise cu burghezia. Ba chiar tânjea să-i aparțină. Trebuia deci găsită o altă luptă, care să țină trează flacăra. Așa a fost re-descoperit și adoptat Marcuse. Filosoful german profețise că locul proletariatului în fruntea Revoluției va fi luat de grupările sociale marginalizate și de paria, de minoritățile ce se pretind discriminate și de intelectualii radicali de tip „1968”. Mână în mână, strâns uniți, această adunătură bizară, demnă de Curtea Miracolelor, trebuia să salveze idealurile pritocite de Marx. Așa au început să se petreacă sau să ia amploare o serie de evenimente aiuritoare:

1. Deschiderea granițelor. Toată lumea pare convinsă că globalizarea este o fatalitate și ea trebuie făcută cu orice preț, deși nimeni nu a fost întrebat dacă o vrea. Așa au început să dea buluc în Europa toate neamurile pământului. Occidentalii, ca niște boieri, șiau frecat la început palmele, bucurându- se că primesc forță de muncă proaspătă pentru muncile de jos. Orgoliul de vechi țări coloniale a fost gâdilat. După o vreme, nici măcar nu a mai fost vorba de liberalizarea pieței muncii: o bună parte dintre imigranți au ajuns să trăiască nu din muncă, ci din ajutoare sociale. Așa a apărut o pătură groasă de marginalizați, de lumpeni, materie primă perfectă pentru Revoluția lui Marcuse

2. Supraevaluarea minorităților. Conceptul, altminteri generos, al Drepturilor omului, a fost pervertit după 1990: statul a devenit obligat să creeze cadrul legal și instituțional pentru orice moft, pentru orice deviere, pentru orice ciudățenie în jurul căreia se coagula și se decreta o minoritate. Evident, vârful de lance al acestei uluitoare mișcări l-au reprezentat minoritățile sexuale. Care și ele se înmulțesc și se diversifică de la o zi la alta, producând o bulversare a întregului sistem legislativ și social. Cea mai importantă victimă a supraevaluării minorităților este familia tradițională - mama, tata și copiii - structura pe care este construită societatea de tip european de azi.

3. Descreștinarea. Ca și la Marx, Revoluția lui Marcuse se împiedică de Creștinism. Conștiința sacralității lumii și morala creștină se opun anarhiei propuse de neo-revoluționari. Așa se explică atacurile furibunde ale Stângii la adresa creștinismului, așa se explică de ce Femen despuiate mimează un avort pe altarul de la Notre Dame, așa se explică de ce neo-revoluționrii schimonosesc ritualurile creștine, așa se explică de ce creștinii sunt tratați drept naziști. În locul lui Dumnezeu, după vechiul tipic comunist, a fost pus din nou Omul. Idealul lui Marcuse este o Lume a Plăcerii. Aici și acum. O lume întoarsă pe dos. Adică o cruce întoarsă pe dos. Satanismul lui Marx (vezi „Marx și Satan” a lui Richard Wurmbrand) se continuă în neo-satanismul lui Marcuse.

4. Corectitudinea politică sau Controlul gândirii. O revoluție nu poate izbândi fără teroare. Corectitudinea politică, desprinsă din 1984 a lui Orwell, caută să schimbe realitatea și fața lumii după tiparele înguste ale Noii Revoluții. Un mecanism tot mai bine pus la punct și mai coercitiv se conturează amenințător ca Patul lui Procust. Un mecanism gata să te lichideze dacă nu te supui.

Acesta este fundalul sinistru, prea simplist schițat din lipsă de spațiu, pe care se petrec evenimentele de mai sus. Acesta este terenul slab pe care grupările islamiste l-au găsit pentru a-și revărsa toate urile și umorile. Simptomatic este că, bunăoară, participanți pașnici la Manif pour Tous (manifestațiile împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale în Franța) au fost săltați de forțele de ordine și pedepsiți mai drastic decât militanții pro-Hamas care au atacat sinagogi. În Noua Ordine, Puterea ezită întotdeauna să-și arate toată forța în fața unor minoritari. Lângă aceștia, și-au găsit firesc locul anarhiștii și intelectualii radicali de stânga, susținători din vremea URSS a „Cauzei palestiniene”. Și indivizi bucuroși să mai dea o lovitură societății civilizate, iudeo-creștine.

Sursa : http://www.evz.ro/editorialul-evz-dupa-70-de-ani-in-europa-se-striga-din-nou-moarte-evreilor.html

A inceput ! 

Dan Cristian Turturica
Foto:  Revista 22

Nu poți să citești cărțile lui Larry Watts, „Ferește-mă, Doamne, de prieteni“ și „Cei dintâi vor fi cei din urmă“, în special, și să nu te apuce o tristețe infinită. Câtă distrugere și suferință inutilă au pricinuit acestei țări prostia și lipsa de caracter și de curaj ale conducătorilor ei!

Sutele de documente oficiale la care istoricul american face trimitere în cărțile sale arată, fără dubiu, că o mare parte din Securitatea lui Ceaușescu, cu acesta în frunte, chiar au avut o poziție ferm antisovietică. În special în ultimii ani de comunism, România nu a ratat nicio ocazie să se opună pe față tuturor planurilor URSS.

Deși au existat rețele de securiști care au jucat dublu, servind în primul rând interesele Moscovei, majoritatea liderilor Securității, într-adevăr, nu au executat planurile sovieticilor. Și asta cu toate că, pe măsură ce românii se încăpățânau să reziste încercărilor de infiltrare coordonate de la Kremlin, acestea deveneau tot mai dese și tot mai agresive.

Revelația dramei pe care am trăit-o în acei ani vine o dată cu întrebarea fundamentală ce nu poate fi evitată după lecturarea avalanșei de dovezi, întinse pe zeci de ani, care demonstrează că România nu a acceptat dominația totală a URSS în acest spațiu: „Și la ce ne-a folosit? Nouă, cetățenilor simpli ai acestei țări, la ce ne-a folosit?“.

Da, evident că Nicolae Ceaușescu și toți cei ce l-au încurajat să ia această poziție au procedat corect, în 1968, condamnând invadarea Cehoslovaciei. Da, evident că a fost în interesul României politica foarte consecventă de a bloca toate încercările Moscovei de a prelungi statutul de colonie pe care ni l-a impus la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Da, a te opune sovieticilor în acei ani era un act de mare curaj, și da, a fost nevoie de multă inteligență și pricepere pentru a le ține piept.

Dar pot fi considerate toate aceste decizii de frondă antisovietică, fie ale lui Dej, Ceaușescu, sau ale unor secunzi din PCR și ale multor capi ai Securității, acte autentice de patriotism? Putem vorbi cu adevărat de patriotism în cazul elitei României comuniste, câtă vreme, în timp ce se mândreau, probabil, în sinea lor, cu faptul că ne apără de o agresiune externă, ei își agresau, la rândul lor, cu brutalitate, propriii cetățeni? Pe toți cei din afara castei, dar pe care ar fi trebuit să-i protejeze, întocmai ca pe familiile lor, chiar cu prețul vieții.

La ce ne-a folosit că securiștii noștri patrioți au reușit în bună măsură să-i țină la distanță pe kaghebiști, dacă nu au putut să ne apere de abuzurile criminale sau domestice ale tovarășilor de la comandă? La ce ne-a folosit că au fost performanți în a dejuca comploturi străine, dacă regimul pe care îl apărau în acest fel a făcut ravagii prin cruzime, prin incompetența crasă pe care a demonstrat-o în administrarea statului, a economiei și a serviciilor sociale, prin sistemul corupt pe care l–a instaurat?

Aproape la nimic. Pentru fiecare securist care avea misiunea de a sta cu ochii pe graniță și pe spioni, sistemul în care funcționau și pe care îl apărau aloca un pluton care să urmărească doctorii care făceau avorturi, pe cei ce îl vorbeau de rău pe Ceaușescu, pe cei ce voiau să fugă din lagăr, dar mai aloca și 100 de activiști ca să ne convingă că nu avem niciun motiv să fim nefericiți sub conducerea lor.

Am scăpat de rusificare și de exploatarea economică de către o putere străină, dar nu am scăpat de mizerie, de sărăcie, de crime, de pervertirea valorilor, de deprofesionalizarea administrației, de subminarea economiei, de transformarea corupției, minciunii și hoției în mod de viață. Au fost eficienți în a ne apăra de alții, dar nu și de ei. Nici pe noi, dar nici pe ei nu s-au putut proteja de propriile slăbiciuni. Au avut o viață mediocră într-o țară amărâtă.

Îmi revenea constant în minte acest aparent paradox, confirmat ulterior și de toate documentele descoperite de Larry Watts, de câte ori mergeam pe Șoseaua Nordului, în drum spre Herăstrău, pe vremea când nu era asfaltată. Ani buni, mult după ce se construiseră blocurile noi, cu intrări de marmură și portari, proprietarii de apartamente de la un milion de euro în sus și-au condus bijuteriile pe patru roți pe un drum mai distrus decât cel mai distrus drum pe care l-am întâlnit în vreun oraș din Kenya. Când ploua mai tare, aflai că un Ferrari sau un Lamborghini pot fi folosite și ca iahturi.

Nici la 15 ani de la detronarea lui Ceaușescu, locotenenții săi și urmașii acestora nu învățaseră să se apere de ei înșiși. Tot nababi într-o oază de nămol rămăseseră. Deveniseră hoți profesioniști, cu patalama de capitaliști, dar tot nu învățaseră să învingă noroiul.

Nu întâmplător îmi amintesc, din nou, de toate argumentele care au fost invocate de-a lungul vremii pentru a ne convinge că activiștii de partid și securiștii nu au fost chiar niște troglodiți, ba au dus chiar și un război just, nu doar pe cel ignobil împotriva poporului lor.

Ele sunt încă relevante pentru că azi, la 25 de ani de la execuția marelui și singurului vinovat, elita executivă a României dă din nou examen. Testul este practic același. Vor trebui să demonstreze că au învățat, în sfârșit, să ne apere, să se apere, atât de un agresor extern, cât și de propriile slăbiciuni.

Este o pură coincidență că examenul se dă la ambele materii simultan. Nimeni nu îl poate bănui pe Putin că și-a programat anexarea Crimeii și destabilizarea Ucrainei tocmai în anul în care România își alege un nou președinte, pentru a face viața grea celor care ar trebui să ne convingă că pot îndrepta erorile predecesorilor.

Din cauza ambițiilor Rusiei de a redeveni hegemon în această parte a lumii, de cinci luni încoace problema se pune cam în aceiași termeni ca în perioada comunistă. România trebuie să iasă din subdezvoltare și să se apere de riscul unei destabilizări interne, provocată de Kremlin, simultan.

Dacă uzurpatorii lui Ceaușescu nu ar fi irosit sfertul de veac prețios în care Rusia și-a lins rănile și nu a avut bani și chef de expediții armate în țările vecine, noul context ne-ar fi prins mult mai bine pregătiți și cu prima parte a problemei aproape rezolvată, cum e cazul Poloniei. Cu o economie solidă, cu o infrastructură bine pusă la punct și cu o clasă politică serios epurată de trădători și mafioți este mult mai ușor să reziști amenințărilor străine. Nu e însă cazul României.

Și mai grav este însă un alt lucru. La noi încă există un curent puternic de opinie, printre liderii văzuți și nevăzuți, printre cei ce au fost membri activi ai administrației comuniste și printre unii dintre tinerii cărora le-au predat ștafeta, pentru a îmbrățișa din nou soluția „Ceaușescu“. Adică, să ne opunem rușilor, să nu le facem decât concesii minimale, să nu renunțăm la scutul antirachetă, să continuăm parteneriatul militar cu SUA, dar în același timp nici să nu ne conformăm imperativelor politice care îi dau dimensiune strategică și pe care le presupune și apartenența la UE.

După cum am scris în detaliu în urmă cu patru luni (textul integral aici), soluția „Ceaușescu“ descrie, în esență, dorința unor lideri actuali de a se proteja în egală măsură de ruși, dar și de presiunile vesticilor, pentru continuarea reformării țării. Pentru că exact asta s-a întâmplat, de fapt, în perioada dictaturii comuniste, sub acoperirea misiunii nobile de protejare a țării în fața agresiunii rusești. Iar între doctrina ceaușistă a „neamestecului în treburile interne“ și refuzul prezent al politicienilor, magistraților, ofițerilor de informații, militarilor de a contribui la modernizarea statului și de a renunța la jefuirea banului public nu este, de fapt, nici o diferență.

Înainte de 1989, una dintre justificările patriotice valide pentru a lupta împotriva imperialismului sovietic era aceea ca românii să nu fie supuși aceluiași control opresiv pe care KGB-ul îl exercita asupra sovieticilor; ca românii să nu îndure aceleași lipsuri ca ei; să ne bucurăm de o libertate de mișcare de care ei nu aveau parte; să avem șanse mult mai mari de a ne împlini toți, ca indivizi, potențialul și de a fi fericiți cum sovieticii nu au fost.

Și ce am primit în schimb? Mai multă poliție politică, o sărăcie și mai cruntă, mai puțină libertate de mișcare și mai multă nefericire decât au avut parte sovieticii în ultimele două decenii dinaintea căderii Cortinei de Fier. Acestea au fost mărețele împliniri ale unui regim care a fost întrecut în brutalitate și primitivism doar de stalinism și de dictaturile sălbatice din Asia și Africa.

Ar fi fost imposibil să ne protejăm de rusificare și să avem și o viață decentă? Nu. Nivelul de trai mai ridicat de care au avut parte polonezii, ungurii și cehoslovacii nu s-a datorat loialității majorității conducătorilor lor față de Moscova (cât se poate de reală și profundă), ci modului în care aceștia și-au condus țările. În România, pe de altă parte, deși condusă de lideri mult mai antisovietici decât ai vecinilor, agresivitatea poliției politice față de propriii cetățeni nu a fost proporțională cu încercările de infiltrare a KGB-ului, ci cu cruzimea și slugărnicia majorității securiștilor autohtoni.

Degeaba au rezistat comuniștii și securiștii români dominației URSS, dacă alternativa pe care ne-au oferit-o a fost o dictatură comunist-naționalistă, de inspirație nord-coreeană, care a involuat rapid de la frondă antisovietică la un model paranoid de luptă cu toată străinătatea, mai puțin „pretenii“ din Africa.

Dar nu atât poziționarea față de străinătate explică de ce regimul trecut a fost falimentar, cât mai ales incapacitatea de a administra țara eficient și de a asigura un nivel decent de trai. Și asta pentru că loialitatea față de lider, partid și structuri, demonstrată inclusiv prin intensitatea urii față de dușmanul extern, a ajuns să conteze de o mie de ori mai mult decât competența și onestitatea.

Chiar nu puteau conducătorii României comuniste să se lupte și cu rușii, dar să își hrănească poporul și să nu-l mai hărțuiască cu Securitatea pentru tot felul de culpe, derizorii sau inventate? Chiar nu au putut să ne lase să respirăm un pic?

Se pare că nu. Și nu din cauza sovieticilor, evident, ci a prostiei și a excesului de zel în demonstrarea loialității față de tribul de la putere. Prima a împiedicat valorificarea resurselor imense pe care această țară le avea și le are, în timp ce a doua i-a transformat pe unii în asupritorii celorlalți.

Dușmanii noștri interni au fost slăbiciunea celor deștepți și agresivitatea celor proști, din societate, dar mai ales din conducerea statului, care au permis ca modelul de conducător ce s-a replicat la toate nivelurile, până a ajuns să sufoce statul, să fie cel al incompetentului hoț, incapabil de vreo performanță pozitivă, zbir cu subalternii, slugarnic cu șefii, obsedat doar cum să rămână în funcție și să fure cât mai mult.

Da, ne-am apărat foarte bine de ruși, dar nu am fost în stare să ne apărăm de specia aceasta canceroasă de români care omoară tot ce atinge. Puținii activiști și securiști de vârf ce așteptau, justificat, recunoaștere pentru că ne apărau de ruși au pierdut războiul cu acest inamic din interior care s-a dovedit la fel de periculos ca și sovieticii. În final, România nu a fost distrusă de colonizarea sovietică, ci de cea pusă în operă de suboamenii crescuți printre noi.

În ciuda acestui eșec teribil, care a marcat toată perioada comunistă, există și azi politicieni și alți oameni încă influenți în stat care ne propun același model. Toată rezistența la lupta anticorupție, la modernizarea statului, la promovarea valorilor și competenței, la respectarea unor criterii ferme de integritate, protecția baronilor, folosirea unor jurnaliști abjecți pentru a spăla pe creier mulțimea nu înseamnă decât o încercare de a perpetua un model de societate divizată radical între stăpâni și slugi, cu nimic diferită de cea peste care domnește Vladimir Putin.

„Da, o să ne batem în continuare cu rușii, dar și cu capitaliștii ăștia nenorociți care nu ne lasă să fim stăpâni pe moșia noastră cum ne taie pe noi capul“ – așa ar suna crezul tuturor celor ce se opun reformării în profunzime a țării. Asta au făcut înainte de 1989, asta au făcut și după, asta vor să facă în continuare.

Culmea este că o astfel de opțiune este azi și mai condamnabilă decât a fost în anii comunismului. Presupunând, prin absurd, că fostul dictator ar fi fost atât de sofisticat și de bine intenționat și ar fi vrut să transforme disidența sa antisovietică în rampă de lansare pentru reformarea societății, nu ar fi fost lăsat. L-ar fi omorât mult mai devreme. El chiar nu ar fi avut de ales. Pe când cei ce vor să-i reînvie doctrina au.

Binele acestei țări depinde și azi de inteligența și caracterul elitei sale executive, ale oamenilor care au deciziile fundamentale în mâini. Singurul mod în care putem evolua este ca ei să accepte că jefuirea banului public este inacceptabilă și că fără profesionalizarea administrației vom rămâne veșnic o țară condamnată la sărăcie, vulnerabilă la acțiuni destabilizatoare. Dacă acțiunile lor sunt în concordanță cu aceste două priorități, vor deveni în mod natural aliați ai Vestului și vor beneficia de tot sprijinul pe care democrațiile occidentale îl pot oferi în fața oricărui tip de amenințare. Inclusiv împotriva unei agresiuni rusești.

Dacă, însă, cred că pot împiedica ofensiva rusească pentru recucerirea influenței în zonă și în același timp și presiunile occidentale de reformare a țării, se vor găsi în aceeași situație imposibilă în care s-a poziționat Ceaușescu. Strivit între două modele de guvernare diametral opuse, fără prieteni, deoarece pentru unii nu a fost suficient de obedient, în timp ce pe alții i-a dezamăgit pentru că și-a bătut joc de țara sa.

A treia cale nu există, este o himeră. Vechii securiști, scoși pe tușă de noua generație de ofițeri de informații, în colaborare cu serviciile occidentale, încearcă să își aline frustrările promovând ideea că doar China, marele prieten cu care am împărțit în anii comunismului aversiunea Rusiei, poate reprezenta calea de mijloc. Adică, ne poate proteja de ruși și nici nu le va cere să renunțe la modul de conducere abuziv cu care s-au învățat în anii lui Ceaușescu.

Nimic mai fals. Singurele țări care vor risca un conflict armat cu Rusia în apărarea României sunt membrii NATO, și în special SUA. Doar că acestea nu vor accepta niciodată să își trimită militarii să moară pentru noi dacă nu sunt sigure că sacrificiile nu vor servi, în final, unei adunături de politicieni mafioți care, întocmai ca și Ceaușescu, se opun Rusiei doar pentru că nu vor să împartă cu nimeni rezultatele prăduirii propriului popor.

Examenul pe care îl dau azi cei ce țin în mâini destinul României se rezumă, de fapt, la o întrebare foarte simplă: având în vedere că singurul scut care ne poate apăra de o Rusie din ce în ce mai agresivă îl reprezintă parteneriatul strategic cu SUA și apartenența la NATO și UE, ce vor alege?

Să conserve modelul de conducere preluat de la Ceaușescu, cu o castă conducătoare iresponsabilă și cinică, care își fură supușii, în ciuda riscului major de a pierde sprijinul aliaților și de a deveni victimă sigură a Rusiei? Sau se vor achita de angajamentele politice, de garantare a statului de drept și a independenței justiției, incluse în parteneriatele strategice, pentru a beneficia în continuare de sprijinul SUA, al NATO și al Europei și a ține piept Rusiei la adăpostul unor alianțe solide?

Deși mult mai dificil, de data aceasta examenul va fi cu adevărat interesant. Pentru că, în ciuda performanțelor anterioare, rezultatul nu este ușor previzibil, deoarece nu mai vorbim doar de aceleași creiere cu o singură circumvoluțiune și aceleași caractere infecte care s-au înșurubat la putere în decembrie 1989.

Chiar dacă prezența în procesul de decizie a activiștilor și securiștilor crescuți cu duplicitatea în sânge, pe post de mentori sau de finanțatori, este încă puternică, în amestecul de oameni noi și vechi care ține hățurile țării în mână, prima categorie este, în premieră, bine reprezentată.

Este suficient să privești la cine conduce multe dintre instituțiile vitale ale statului și la cine le conducea în 2004, pentru a înțelege că orice încercare de a face predicții doar pe baza performanțelor anterioare ale sistemului în ansamblul său omite un element esențial: schimbarea produsă odată cu venirea la putere a lui Traian Băsescu.

Nu trebuie decât să ne uităm cu atenție la cei pe care îi atacă virulent propagandiștii oficiali sau acoperiți ai Moscovei, pentru a înțelege că această schimbare este cât se poate de profundă și că există șanse mari pentru ca România să iasă învingătoare, de această dată, din ambele provocări care îi stau în cale: atât cea externă, cât și cea internă. De ce?

Deoarece, pentru prima dată după aproape 70 de ani, acești oameni pe care îi înfierează Kremlinul, cu mânie neo-imperialistă, se află în prima linie nu doar pe frontul informativ, ci și pe cel anticorupție și al curățirii statului și a clasei politice. Pentru prima dată de la instaurarea comunismului, avem o garnitură de șefi de instituții care nu se folosesc de misiunea lor de a ne proteja împotriva a ceea ce ne pregătesc rușii („Ei bine, domnilor din România, în curând vă vom explica totul – cine sunteți și ce credem despre voi“, amenința, nu demult, Rogozin) pentru a fura mai mult, ci din contră, acționează potrivit ideii că nu ne putem apăra de un agresor extern dacă nu eliminăm vulnerabilitățile interne, generate, ca și acum 25 de ani, de prostie și lăcomie.

Nu este deloc întâmplător faptul că, în ultima vreme, propaganda rusească a pus tunurile exact pe acele instituții care au început să-și facă treaba. Experții în manipulare știu că legitimitatea pe care o capătă toți cei ce acționează într-un spirit justițiar în acord cu interesul național va fi mult mai greu de atacat, compromis și decredibilizat decât au fost vreodată Ceaușescu, Iliescu și armata lor de impostori.

Cu toate acestea, lupta ce abia a început nu se anunță deloc ușoară. Iar pentru deznodământul ei decisive se vor dovedi două elemente: dacă oamenii noi vor reuși să facă masă critică în procesul decizional și dacă sunt dispuși să meargă până la capăt pentru a-și impune punctul de vedere, cu orice preț, în fața tovarășilor vremelnici, a celor ce sunt incapabili să înțeleagă că România este în fața unei alegeri istorice. Ori merge înainte pe drumul pe care a pornit acum zece ani, ori dispare.

Sursa :  http://turturica.ro/a-inceput/

Eroii anonimi ai acestei lumi

Un fascinant mit hasidic pe care fiecare dintre noi ar vrea sa-l considere real , spune ca intreaga lume  se sprijina  pe umerii a 36 de intelepti  care, nestiuti de nimeni , in taina si singuratate,  si prin truda lor anonima , asigura mersul normal al acestei lumi.  

Dincolo de acest mit care emotioneaza orice fiinta ganditoare , exista oameni reali care stau la capatul lumii cunoscute , isi asuma toate riscurile , si isi urmeaza misiunea lor  pe acest Pamant care trebuie sa fie al oamenilor, nu al fiarelor... 

Priviti  cu atentie omul de mai jos , este un erou cu nimic mai prejos decat Sam Childers*) pentru ca amandoi fac parte din acei oameni foarte rari care isi depasesc si conditia, si sistemul , si epoca in care au trait ,  si se dedica semenilor lor deoarece apartin adevaratei umanitati  si nu bestialitatii contemporane cu noi  : 

Foto : Mediafax

Unul dintre americanii infectaţi cu Ebola a ajuns în SUA. Este pentru prima oară în istorie când persoane infectate cu Ebola sunt pe teritoriul american

Sursa : http://www.gandul.info/international/unul-dintre-americanii-infectati-cu-ebola-a-ajuns-in-sua-este-pentru-prima-oara-in-istorie-cand-persoane-infectate-cu-ebola-sunt-pe-teritoriul-american-13025023/galerie?p=1#galerie

*) http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/11/sam-childers-another-mans-war.html

...Si cititi mai jos despre "eroii"  vizibili ai lumii noastre in care totul este "sigur, probabil" (  de aceea se mai poate face ordine in acest sistem dement numai cu ajutorul ... DNA !) si despre reactia amorala a prim-ministrului nostru la aflarea unei fraude sociale generata exact de oamenii sistemului  pe care il gestioneaza ! Asa putem intelege ca starea de parabioza in care se afla intreaga societate romaneasca a fost generata de fapt de deciziile si comportamentul celor de la varful piramidei sociale si nu de cei aflati la baza ei  : 

Reacția DNA în dosarul "pensionărilor frauduloase": Doi medici (MIHAI IULIA MARIA (medic șef al Serviciului de Expertiză a Capacității de Muncă și președinte al Comisiei de Expertiză Medicală a Casei Județene de Pensii și Asigurări Sociale Argeș) şi SĂNDULESCU CAMELIA (medic în cadrul aceleiaşi instituţii-n.n.) sunt cercetați pentru 1.097 de șpăgi! Sute de oameni au fost filmați când dădeau mita
http://www.evz.ro/reactia-dna-doi-medici-sunt-cercetati-pentru-aproximativ-1000-de-spagi-primite-de-la-persoane-care-s-au-pensionat-fraudulos.html

Premierul Victor Ponta : 

"Doamna ministru Plumb, vreau până la următoarea şedinţă de Guvern, până începe Parlamentul să lucreze, să veniţi cu un proiect de act normativ prin care să găsim o soluţie de amnistie pentru pensionarii care, din diverse motive ( s.n.), trebuie să dea acum nişte bani înapoi. Mi se pare cumplit faptul că se sinucid oameni pentru lucruri care s-au întâmplat în trecut ( s.n.). Sunt chemaţi acum să-şi vândă casele (...). Cred că aşa cum am putut să facem pentru funcţionari publici ( s.n.) sau pentru alte categorii (s.n.- care ?!) , cred că avem obligaţia să facem pentru pensionari. Faptul că au trebuit să se întâmple nişte nenorociri... oameni care au fost citaţi pe la diverse instituţii, este un lucru regretabil şi vreau să veniţi cu un proiect de lege, eu îl voi susţine în Parlament şi sper că tot Parlamentul să înţeleagă că e vorba de un efort mic şi de un ajutor ( s.n.)pentru cineva care, sigur, probabil a greşit,( s.n.) dar nu cred că a făcut-o ca să se îmbogăţească(?! s.n.)" 

http://www.evz.ro/reactia-dna-doi-medici-sunt-cercetati-pentru-aproximativ-1000-de-spagi-primite-de-la-persoane-care-s-au-pensionat-fraudulos.html

O initiativa europeana

Semnalez tuturor celor interesati o initiativa de tip european.  Claudia Postelnicescu , o tanara si talentata publicista *)  care  reprezinta noul val de publicisti  cu formatie europeana , a deschis pentru platforma LaPunkt  : 


"o serie de interviuri cu persoane publice, intelectuali, artiști, oameni care considerăm că au ceva de spus în spațiul public despre teme esențiale și dezbateri contemporane. Adiacent, scopul interviurilor este și acela de a-i cunoaște mai bine, dincolo de persoana lor publică, pe cei intervievați. "


Seria a fost deschisa de un interviu cu regizorul Andrei Serban,  o personalitate artistica exceptionala pe care si-ar dori-o orice tara din lume , dar si o constiinta intelectuala care poate fi un reper pentru liderii de opinie de la noi. 
Ultimul interviu de referinta si in acelasi timp  deconcertant este cu scriitorul si psihiatrul Ion Vianu  si a fost  precedat de un interviu cu publicistul Dragos Paul Aligica , un reprezentant al noului val de publicisti dar si promotorul celui mai agresiv stil de comunicare din spatiul public de la noi bazat pe atacul la persoana si etichetarea cititorilor, comentatorilor si grupurilor sociale.  
Prin seria de interviuri care a inceput deja , tanara autoare pune la grea incercare  sistemul traditional de valori al societatii romanestei  ( sistem total diferit de sistemul de valori comunist ) dar si marele public care este obligat sa discearna  singur  prin oferirea unei  panorame unice a sistemelor de valori concurente promovate de liderii de opinie si vectorii existenti in spatiul nostru cultural. 
Este o initiativa unica deoarece ofera tuturor celor interesati posibilitatea intelegerii mutatiilor valorice majore care au loc in mod tacit  in societatea romanesca , respectiv configurarea  unui nou si surprinzator sistem de valori care in unele privinte este total diferit de cel declarat in mod formal si  de promisiunile oficiale facute in interiorul ,  dar si in exteriorul tarii,  sistem de valori fata de care societatea civila si cetatenii au si dreptul si posibilitatea sa se pozitioneze . 




*)Claudia PostelnicescuAvocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent din 2009, specializat în litigii de drept privat, drept european și drepturile omului și susține drepturile femeilor. Este interesată de teme legate de identitatea europeană. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, Contributors, România Liberă, Vivid.