Motto
„ Putem spera in ajutorul lui Dumnezeu ”
1990
Andrei Plesu
Ministrul Culturii
Am avut recent sansa sa citim inca un text uluitor pe langa multe altele la fel de uluitoare oferite de acelasi autor in ultima vreme, text care ( intentionat sau nu ) poate disloca convingeri si unde , conform unei strategii fascinante la prima vedere, orice cititor poate veni cu parerea sa , dar dupa lectura lui integrala si a comentariilor aferente , poate pleaca in unele cazuri cu parerea altuia desi un vechi proverb romanesc , dar citat foarte rar , afirma textual ” sa asculti pe toata lumea dar din mintile tale sa nu-ti iesi”.
Dincolo de teza devenita clasica, dar inca socanta si fascinanta pentru unii a „mortii lui Dumnezeu” , cea mai interesanta teza sustinuta in articol este una care , intentionat sau nu, ofera un foarte interesant diagnostic pentru societatea occidentala :
Dincolo de teza devenita clasica, dar inca socanta si fascinanta pentru unii a „mortii lui Dumnezeu” , cea mai interesanta teza sustinuta in articol este una care , intentionat sau nu, ofera un foarte interesant diagnostic pentru societatea occidentala :
„Organizarea societății occidentale, mi-a confirmat un prieten teolog după ce i-am expus „ideea mea”, poate fi foarte bine descrisă ca un „creștinism aplicat”. Din clipa în care fructele credinței s-au copt și-au devenit „valori morale eterne”, tot omul, grație lor, putea lesne, în chestiunile fundamentale ale vieții, să știe ce are de făcut pe lumea asta.”
In termenii lui Kant de altadata „avem cerul instelat deasupra noastra si legea morala in noi ”. Altfel spus, aparitia societatii si civilizatiei occidentale moderne au fost posibile prin actiunea unor actori sociali ( institutii si lideri ) care , in linii mari desigur, aplicau un principiu de o simplitate elementara : spuneau exact ce fac si faceau exact ceea ce spuneau.
Cu alte cuvinte, in spatiul occidental a existat o anumita onestitate sociala si , intre anumite limite desigur, o concordanta intre vorbe si fapte, dar aceasta concordanta a fost aproape aproape absenta in spatiul est-european celebru prin decalajul patologic intre vorbe si fapte.
Din acest punct de vedere , ar fi fost foarte interesant sa discutam in acest context cat de crestina a fost societatea romaneasca intre 1945-1990 , si cat de crestina a devenit ea in cei 25 de ani care au trecut pana acum , respectiv atunci cand elita politica ( si nu numai ) are in mod cert o anumita tangenta cu zona penala, si aici ,din nou, fiecare dintre noi are propria sa parere despre ceea ce a avut in fata ochilor in tot acest interval de timp.
In context , autorul are o apreciere foarte interesanta si , in acelasi timp , foarte interpretabila :
„ Aici exemplul propriei coerențe este suveran și vorba „fă ce spune popa, nu ce face popa” este, cred, una dintre cele mai urâte și viclene apoftegme scoase în față de înțelepciunea autohtonă. Nimeni, în fond, nu l-a obligat pe preot să se facă preot. „Avem nevoie de preoți pentru a ne aminti idealul”, a spus Kierkegaard.”
In realitate, nici macar ateii nu confundau comportamentul unui preot oarecare ( si avem destui preoti si ierarhi care au numai haine de preoti …) cu valorile crestine in ansamblul lor. Ca sa discutam cu cartile pe fata , la noi ploua cu biserici nu prin presiunea credintei , ci prin interes politic, social si economic. Religia a devenit concomitent un mijloc de control social, mai exact un fel de industrie si afacere infloritoare ( de stat ?) cu o cifra de afaceri colosala . Nu intamplator la inscaunarea unui inalt ierarh un prim-ministru i-a urat acestuia in mod public …”succes in afaceri”( sic !).
Poate de aceea autorul sustine in mod deschis teze ateiste care amintesc de tezele ironice din „Biblia hazlie” de altadata, teze care considerau umilinta , respectiv modestia crestina, drept tare comportamentale :
„Dacă Dumnezeu își iubea atât de mult creatura, El n-o putea umili, tratând-o la nesfârșit ca pe un copil care trebuie dus de mână și care nu știe decât de amenințare, de frică și de chinurile iadului. Orice învățătură adevărată are ca țel final eliberarea spre propria-i libertate a celui ce-nvață. Nu cred că Marele Educator și-a dorit în eternitate spectacolul unor învățăcei în genunchi, ci, dimpotrivă, pornind de la modelul libertății Sale, o omenire aptă să meargă pe picioarele ei, alcătuită din indivizi viguroși moral, de vreme ce, atâta amar de secole, absorbiseră învățătura binelui și-a iubirii.”In aceasta abordare materialista, pragmatica si rationalista, si in viziunea autorului articolului, Creatorul devine in mod inevitabil un cinic de nivel suprem :
„Să se descurce de-acum singuri, ca oameni mari ce-au devenit – și-o fi spus Dumnezeu prin secolul XVIII (și de astă dată l-a delegat să vorbească în numele Lui nu pe un profet evreu, ci pe un filozof german pe nume Kant[4]). Să se descurce, cu răul din ei și din lume. Să-și asume neputințele, să-și celebreze victoriile, să-nvețe de-acum să judece cu mintea lor faptele proprii și pe ale celorlalți. Iar dacă nu sunt în stare, să cadă pradă manipulatorilor. Dar dacă sunt liberi și puternici, să-și judece singuri ticăloșii și criminalii. Să nu mă mai lase pe Mine, „în ceruri”, s-o fac.”
Altfel spus, de la „Dumnezeu este in noi ” ( adica in fiecare) pana la „omul este masura tuturor lucrurilor ” ( teza din filozofia greaca veche ) si pana la „omul este un fel de Dumnezeu” ( teza renascentista si iluminista,etc. ) , orice cale incepe cu primul pas care deja a fost facut :
„ De la Isus încoace, Dumnezeu e în noi, în plusul acesta care ne ridică dincolo de noi. În loc să se întoarcă înspre un „dincolo” nedefinit, privirea se poate întoarce acum foarte bineînăuntrul tău, către „conștiința mai bună” sădită pe neștiute în tine. (Și de ce nu te-ai ruga, în fond, acestui Dumnezeu coborât în tine?) (s.n.) ”
In sfarsit, daca in 1990 unul din cei mai importanti directori de constiinta de la noi spera inca in ajutorul lui Dumnezeu , acum in spatiul public este lansata o opinie total opusa desi ambii directori de constiinta citati au fost elevii aceleiasi scoli de la Paltinis ! Daca intr-un articol precedent, autorul articolului discutat aici era atunci foarte dezamagit de comportamentul laicilor si „astepta o alta omenire” (http://www.contributors.ro/cultura/mirosul-%c8%99obolanilor-a%c8%99teptand-o-alta-omenire/) , acum ne spune si de ce Dumnezeu si-a luat mana de pe noi :
„ Totul a fost predat, totul a fost consemnat în cărțile sfinte care au devenit în cele din urmă tratatele lor de morală, învățătura Mea secularizată pentru uzul tuturor muritorilor. Nu se poate spune că nu i-am ajutat. Iar prima lecție a avut loc în rai, sub pomul cunoașterii. A trebuit să joc rolul dascălului aspru. Nu puteam să țin la nesfârșit lângă mine doi papă-lapte, dar nici să arunc în lume niște inocenți.” Dumnezeu s-a retras așadar en douceur, lăsându-și urma în fiecare din noi.”
Gabriel Liiceanu
2014
Cu alte cuvinte, atunci cand problemele societatii romanesti sunt aproape insurmontabile, cand elita politica si sociala are tangente puternice cu zona penala, atunci cand destructurarea sistemului de valori este aproape totala , si cand de 25 de ani cetatenii cauta cu infrigurare un punct de sprijin intr-o societate duplicitara de gradul doi ( mai exact o societate a diversiunii in care de regula sub ceva se ascunde altceva – http://sergiusimion.blogspot.ro/2014/02/starea-de-parabioza-societatii-romanesti.html ) , dupa tot atatia ani , unul din cei mai influenti si talentati directori de constiinta de la noi, intentionat sau nu, demoleaza elegant ( si in contratimp aparent cu fostul coleg de la Paltinis ) ultimul reazem din ceruri al civilizatiei si spiritualitatii crestine , atat cat au mai ramas acestea pe la noi .
Cum ar spune onest un ardelean . No , daca-i musai…:))
Cum ar spune onest un ardelean . No , daca-i musai…:))
Update
Pseudo-dialoguri
Un principiu clasic al diversiunii in manipularea opiniilor din comunicarea publica este este acela al deturnarii atentiei cititorilor prin diluarea temei in discutie si/sau schimbarea subiectului. Mai jos este prezentat un asemenea exemplu in care un "troll" ( in termeni cotidieni, un "postac" ) confunda "adrisantii" , dar si raspunsul meu la aceasta asa-zisa " interpelare".
În acest început de mileniu, la două mii de ani de la actul fondator al Umanismului Creștin reprezentat de sacrificiul lui Iisus din Nazaret, Umanitatea este pe punctul de a fi învinsă iar Dumnezeu este dat dispărut (se presupune că a fost asasinat) !
Cine sunt Criminalii ?
Credincioșii creștini au declanșat războiul împotriva musulmanilor, în numele lui Dumnezeu, de îndată ce conducătorii lor, Monarhi unși cu harul lui Dumnezeu, au ascuțit suficiente săbii și au încordat suficiente arcuri.
Credincioșii musulmanii au declanșat războiul împotriva creștinilor, în numele lui Allah, de îndată ce conducătorii lor, Mollahi unși cu harul lui Allah, au ascuțit suficiente săbii și au încordat suficiente arcuri.
Credincioșii musulmanii au declanșat războiul împotriva creștinilor, în numele lui Allah, de îndată ce conducătorii lor, Mollahi unși cu harul lui Allah, au ascuțit suficiente săbii și au încordat suficiente arcuri.
Au trecut două mii de ani !
Ce au reușit acești ”conducători” să obțină după ce au umplut, timp de două milenii, Pământul de sângele credincioșilor ? Au obținut ceea ce este consemnat în Istoria Umanității ca fiind ”Dark Ages” ! (pe românește Secolele Întunericului).
Ce au reușit acești ”conducători” să obțină după ce au umplut, timp de două milenii, Pământul de sângele credincioșilor ? Au obținut ceea ce este consemnat în Istoria Umanității ca fiind ”Dark Ages” ! (pe românește Secolele Întunericului).
În acest amar de ani, oare au lipsit Dumnezeu sau Allah de la apel ?
Desigur că NU, pentru că ruga creștinului sau musulmanului, oriunde a fost ea făcută, în Biserică sau în Moschee, înainte de a începe munca la câmp sau la războiul de țesut sau la celebrarea uniunii dintre bărbat și femeie în taina căsătoriei, această rugă a emanat dintr-un suflet credincios și niciodată nu a fost impusă de un Preot sau de un Mullah !
Atât Preoții cât Mullahii sunt ca și boabele de grâu: unele pline, altele seci.
Sufletele Credincioase sunt de un singur fel: pline de harul credinței. Unui Credincios nu-i poți asasina credința.
Atât Preoții cât Mullahii sunt ca și boabele de grâu: unele pline, altele seci.
Sufletele Credincioase sunt de un singur fel: pline de harul credinței. Unui Credincios nu-i poți asasina credința.
Această stare de libertate necontrolabilă a sufletului credincios nu convine dorinței Conducătorilor de a domina destinele populației de aceea acești indivizi s-au folosit de genocid pentru a încerca să obțină controlul. Nu au reușit !
Din Întunericul celor câteva secole de dictaturi religioase a izbucnit lumina Cunoașterii iar dictaturile religioase s-au destrămat.
Astfel, a început ceea ce în Istoria Umanității se numește ”Renașterea” !
Din Întunericul celor câteva secole de dictaturi religioase a izbucnit lumina Cunoașterii iar dictaturile religioase s-au destrămat.
Astfel, a început ceea ce în Istoria Umanității se numește ”Renașterea” !
A izbutit această lumină a cunoașterii să-i readucă pe Dumnezeu sau pe Allah (nu neapărat în această ordine) în prim plan sau să-i pună definitiv în umbră ? Desigur că NU ! Dar noii conducători suferă de același boli…
Comuniștii l-au alungat pe Dumnezeu din Societate, i-au demolat bisericile și i-au oropsit pe credincioși. Dar nu au avut curaj să comită aceste abominabile crime decât atunci când Liderii lor au uzurpat conducerea monarhică iar Pedeapsa Dumnezeiască a fost înlocuită cu glonțul tras în ceafă !
Capitaliștii nu l-au alungat pe Dumnezeu din Societate ci l-au făcut Acționar. Însă au avut grijă să nu fie Acționar Majoritar pentru că majoritatea acțiunilor este deținută de Vițelul de Aur.
Dar nu au avut curaj să comită acest abominabil păcat decât atunci când Liderii lor au uzurpat conducerea monarhică iar Pedeapsa Dumnezeiască a fost înlocuită cu Falimentul !
Dar nu au avut curaj să comită acest abominabil păcat decât atunci când Liderii lor au uzurpat conducerea monarhică iar Pedeapsa Dumnezeiască a fost înlocuită cu Falimentul !
De fapt nimic nu s-a schimbat: ruga creștinului sau musulmanului, oriunde este ea făcută, în Biserică sau în Moschee, înainte de a începe munca la câmp sau la războiul de țesut sau la celebrarea uniunii dintre bărbat și femeie în taina căsătoriei, această rugă emană dintr-un suflet credincios și niciodată nu va putea fi impusă de un Preot sau de un Mullah !
De aceea Dumnezeu sau Allah (nu neapărat în această ordine) nu pot fi uciși ! Ei pot fi doar sechestrați, sau, după cum spune domnul Liiceanu, se pot retrage, discret, pentru o perioadă.
Și totuși sângele oamenilor nevinovați continuă să curgă !
În Est, în timp ce un mare număr de creștini ortodocși se roagă, în grădinile din spatele caselor lor plouă cu trupuri sfârtecate; un tânăr a intrat în șoc atunci când acoperișul casei sale a fost spart de o jumătate de corp uman care a aterizat pe masa la care își lua micul dejun. Tot acolo, o familie întreagă aflată la muncile câmpului nu s-a mai întors acasă seara. Vecinii le-au găsit a doua zi cadavrele secerate de gloanțele unei rafale de mitralieră grea manipulată orbește de indivizi sălbăticiți de îndoctrinarea politică.
În Orientul Mijlociu, în timp ce un mare număr de drept-credincioși execută, pașnic, la chemarea mezinului, ritualul celor cinci rugăciuni zilnice, confrați de-ai lor comit execuții în masă ale creștinilor, sapă gropi comune la marginea șoselelor după care proclamă întemeierea unui nou Califat.
Și totuși, nici Dumnezeu și nici Allah nu au murit !
Este adevărat ceea ce spuneți, domnule Liiceanu: ”Dumnezeu s-a retras așadar en douceur, lăsându-și urma în fiecare din noi. Dacă după șase zile de Creație și-a luat o zi de repaus, atunci să nu ne mirăm că după lungul timp petrecut în compania speciei umane a simțit nevoia să iasă o vreme din lume. Desigur, nu știm ce va vedea când, întorcându-se, își va arunca din nou privirea către noi.”
Vom fi Noi capabili să oprim ofensiva contra ”urmei lui Dumnezeu” din sufletele noastre, declanșată de cei care au uzurpat Puterea Sa în Societatea Umană ?
- Comentariul tău e în așteptare.
” Este adevărat ceea ce spuneți, domnule Liiceanu: ”Dumnezeu s-a retras așadar en douceur, lăsându-și urma în fiecare din noi…..”Chiar asa !Dupa cum lesne se poate observa ( dar dvs se pare ca ati uitat !) faceti o confuzie majora. Predica dvs kilometrica se adreseaza direct domnului Liiceanu ( deci nu mie ) , deci in acest caz ati gresit “adrisantul” iar dupa opinia mea , si site-ul , si auditoriul care nu cred ca digera usor enormitati ca cele de mai jos , chiar daca acestea sunt scrise cu majuscule respectiv dupa modelul fanaticilor semidocti disipati in mod democratic in toate tarile lumii ( la noi circula si acum pe mail-uri un “Cuvant al lui Dumnezeu” scris de un teribil “Petru”) :
” Capitaliștii nu l-au alungat pe Dumnezeu din Societate ci l-au făcut Acționar. Însă au avut grijă să nu fie Acționar Majoritar pentru că majoritatea acțiunilor este deținută de Vițelul de Aur.Dar nu au avut curaj să comită acest abominabil păcat decât atunci când Liderii lor au uzurpat conducerea monarhică iar Pedeapsa Dumnezeiască a fost înlocuită cu Falimentul !”” Vom fi Noi capabili să oprim ofensiva contra ”urmei lui Dumnezeu” din sufletele noastre, declanșată de cei care au uzurpat Puterea Sa în Societatea Umană ?”
Probabil sperati ca auditoriul sa se cutremure si sa inghete dupa asemenea citate “armaghedonice” dar , din pacate pentru dvs , trebuie sa luati in calcul si faptul ca pur si simplu il bufneste rasul.
Incercati mai bine sa va prezentati discursul-fluviu ( si greu de digerat in logica civilizatiei europeane ) in fata unui alt auditoriu ( intr-o biserica , la o manastire,etc. ) ca sa aveti mai mult succes, sau in fata unor specialisti in domeniu care pot intelege exact ce va framanta chiar daca nu reusiti sa o spuneti de unul singur , dar poate daca intrati in contact cu domnul Ovidiu Radulescu de mai sus care are un discurs asemanator , va puteti consola reciproc.N.B. Faptul ca traim intr-o societate democratica ce ne ofera dreptul la opinie, nu da dreptul nimanui sa arunce in spatiul public orice galeata plina cu orice fel de enormitati , chiar si daca ar fi platit pentru asta !
Spatiul public ( adica al tuturor ) are si el regulile lui care trebuie respectate de catre toti si atunci cand moderarea acestei platforme , din motive lesne de inteles, nu le apara in mod explicit.
Nota
Postarea a aparut totusi integral ( chiar daca mai tarziu ) si am retras comentariul facut anterior la adresa platformei Contributors.ro despre "moderarea selectiva".
