Aaron Lebedeff - Roumania Roumania (1947)

Fractura din societatea romaneasca. Mentalitatea de tip securist versus mentalitatea democratica si europeana (III)

Mentalitatea de tip democratic si european 

In contrast flagrant cu mentalitatea de tip securist specifica unei parti a clasei politice romanesti care promoveaza penalii si interesele lor exista mentalitatea de tip democratic si european care a supravietuit nu numai comunismului si mineriadelor , ci si intregii perioade de tranzitie care a urmat si in care s-a considerat ca trebuie sa uitam trecutul , totul este de vanzare si fiecare are un preț. 

Modelul politic si moral al acestei mentalitati a fost si a ramas Corneliu Coposu care a instituit un alt mod de a face politica introducand ideea de morala si de principii morale si a invalidat astfel urmatoarele trei decenii de cinism politic si social in care democratia de tip occidental a fost instaurata de aceleasi entitati care  au fost la butoane in timpul comunismului. 

Interviul acordat de catre Ion Andrei Gherasim , fost sef de cabinet al lui Corneliu Coposu , ziarului " Adevarul" a  aratat exact modul de instaurare a acestor entitati si mentalitatea lor in contrast cu mentalitatea democratica a unui om civilizat si pasnic haituit  toata viata de un sistem sinistru . 
O simpla comparatie intre modul in care gandea in 1990 un om care a fost inchis 17 ani intr-o inchisoare politica si comportamentul penal al unui partid politic inca aflat la conducerea tarii dupa 30 de ani de democratie arata destinul tragic al Romaniei si modul in care a fost furata viata locuitorilor ei . 

Corneliu Coposu şi-a pierdut 17 ani din viaţă în închisorile comuniste si s-a luptat şi după Revoluţie cu comunismul. A fost batjocorit, scuipat şi umilit tocmai într-o Românie liberă, pentru care luptase şi pe care o visase. În momentul în care a cerut alegeri libere, noua putere a chemat minerii care i-au cerut moartea în piaţa publică. Fostul său şef de cabinet, Ion Andrei Gherasim, face dezvăluiri în premieră despre acea perioadă.  În primele zile ale Revoluţiei din 1989, Corneliu Coposu a sunat pe telefonul fix la vechii săi prieteni din Cluj şi le-a zis: „Vreau să-l iau pe Ionuţ cu mine la Bucureşti“. „Dar încă nu este pregătit, este un copil“, a spus Lia Gherasim, mama lui Ionuţ. „Este de datoria mea să-l aduc la Bucureşti. Pe aici mişună securişti şi vreau să am pe cineva lângă mine cu suflet pur şi nepătat“, a fost dorinţa seniorului.   Aşa se face că Ion Andrei Gherasim, care avea doar 19 ani, a ajuns într-un Bucureşti în care încă se trăgea şi se murea pe stradă, unde teroriştii se ascundeau în spatele cagulelor sau chiar uniformelor, unde se polua apa, iar majoritatea românilor auzeau pentru prima dată de partide politice istorice. Ion Andrei Gherasim, acum în vârstă de 48 de ani, cel care a fost umbra marelui om politic imediat după căderea comunismului, a acceptat să acorde un interviu ziarului „ Adevărul“ în care a povestit cât de greu era să fii în opoziţie, cum a trăit pe propria piele cele mai grele momente din Piaţa Universităţii, piedicile din timpul campaniei electorale din perioada în care România învăţa ABC-ul democraţiei.  

- Mariana Iancu -  Cât de veche este prietenia dintre familia dumneavoastră şi cea a lui Corneliu Coposu? 

- Ion Andrei Gherasim: Între cele două familii este o prietenie veche, cât România Mare. Ilie Lazăr, bunicul meu, cel mai tânăr semnatar al actului Unirii, l-a cunoscut pe protopopul greco-catolic Valentin Coposu, tatăl lui Corneliu Coposu, la Baia Mare. Ambii erau delegaţi ai Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia: Ilie Lazăr – din partea celor din Ocna Şugatag, iar Valentin Coposu era delegat din partea plasei Şimleu. După Marea Unire, Ilie Lazăr şi Corneliu Coposu s-au format la umbra marelui om politic Iuliu Maniu, până la arestarea acestuia şi interzicerea de către comunişti a funcţionării partidelor istorice. De altfel, imediat după izbucnirea Revoluţiei, Corneliu Coposu a anunţat printr-un mesaj-manifest reintrarea în viaţa publică a Partidului Naţional Ţărănesc, după ce în 1987 a afiliat formaţiunea politică aflată în clandestinitate la Internaţionala Creştin-Democrată, adresându-i o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedintele organizaţiei. „Datoria noastră este să transmitem ce a vrut Iuliu Maniu la Alba Iulia“, spunea Seniorul ori de câte ori avea ocazia.  


- Mariana Iancu -  Aţi fost primul şi ultimul şef de cabinet al lui Corneliu Coposu. Cum aţi perceput evenimentele acelor ani la vârsta fragedă pe care o aveaţi?   

- Pot spune că eu am făcut practica în politică înainte de a face teoria. Până în aprilie 1991, când am plecat în Franţa să studiez ştiinţe politice, am fost umbra Seniorului 25 de ore din 24, dacă aş putea spune aşa. Am fost unul dintre foarte puţinii tineri ai acestei ţări care, în 1989, ştiau istoria adevărată, tot ce se întâmplase în ţara noastră, mai ales din 1945 încolo. De la vârsta de 15-16 ani, mama a început să-mi povestească despre cât a avut de suferit familia noastră, iar pe 31 decembrie, când „Europa Liberă“ transmitea în fiecare an, până în 1990, mesajul regelui Mihai pentru ţară, mă chema spunându-mi: „Haide, că vorbeşte Mihăiţă“.  


  TOŢI CEI DIN FAMILIA LUI AU FĂCUT PUŞCĂRIE   


- Mariana Iancu -  Faceţi parte dintr-o familie cu „dosarul pătat“. Cât de greu a fost să vă urmaţi visul având acest bagaj social?   

- Atât bunicul meu, Ilie Lazăr, cât şi părinţii mei, Ioan şi Ileana, cunoscută ca Lia Gherasim, au fost arestaţi şi pedepsiţi pentru că s-au opus ocupaţiei străine şi comunismului. Astfel că eu nu am putut să urmez orice facultate. Bunicul a stat închis aproape 18 ani, tata – 18 ani, iar mama – 2 ani, şi astfel nu aveam voie să mă înscriu la Istorie, Filosofie sau Drept. Am decis să dau la Filologie, la Franceză-Română, mama fiind profesoară de limbă franceză, dar am picat al treilea, cu media 7,87. După mult timp, în 1995, mama a aflat, cu totul întâmplător, de la o profesoară de la secţia de limba franceză, că se primise ordin să mi se scadă nota la fiecare materie cu un punct, tocmai pentru ca să nu fiu printre cei admişi. Când am aflat a fost un adevărat şoc pentru mine. Vă daţi seama ce a însemnat asta pentru mine, mai ales că în acei ani am fost nevoit să muncesc ca ajutor necalificat. A fost groaznic!   



- Unde v-a prins Revoluţia?  

 - Am fost în stradă, la Cluj, în Piaţa Libertăţii, cum se numea zona atunci. Lângă mine a murit artistul Lucian Matiş, care a devenit erou.    

- Şi apoi, cum aţi trăit Revoluţia furată la Bucureşti?
   
- Corneliu Coposu era un vizionar, trăise şi pătimise prea multe şi şi-a dat seama de faptul că Revoluţia a fost o mascaradă, că mişcarea de stradă va fi acaparată tot de comunişti şi de Securitate. Dacă a fost o revoluţie, a fost din 15 decembrie până în 22 decembrie, când noua putere a lui Ion Iliescu a preluat totul. Cât timp descoperim că au fost împuşcaţi oameni şi după 28 decembrie, este clar că au fost lupte de culise.     Miting 1990 Fundaţia Corneliu Coposu    



MASCARADA FSN   

- Povestiţi-ne despre culisele luptei dintre Corneliu Coposu şi tovarăşii care au confiscat mişcarea de stradă a românilor.  

- Corneliu Coposu era ferm convins de faptul că Frontul Salvării Naţionale al lui Ion Iliescu va candida pentru alegerile din mai 1990. Spunea Coposu încă din primele zile ale lunii ianuarie 1990: „O să vedeţi că tot ceea ce fac Iliescu, Roman şi Brucan e doar o mascaradă. Îl ştia pe Brucan. Brucan fusese cel care, în 1945, în ziarul „Scânteia“ i-a cerut condamnarea la moarte. La 22 decembrie 1989, în momentul în care a fost informat la televiziune că există un domn în pardesiu, distins, care spune că vrea să intre în studioul 4, Brucan a întrebat: „Dar despre cine e vorba?“. „Zice că îl cheamă Corneliu Căposu.“ La care Brucan a spus: „Oricine, numai ăsta nu“.  

- La 23 ianuarie, Ion Iliescu, preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a anunţat că, la alegerile ce vor urma, de pe 20 mai 1990, formaţiunea politică se va prezenta în alegeri, exact ceea ce bănuia Corneliu Coposu. Cum a reacţionat atunci Seniorul?  

-  I-a zis lui Iliescu aşa: „Aţi anunţat oficial că veţi candida. Atunci, şi noi, cele trei partide istorice, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, vom organiza un miting în care vom protesta faţă de decizia FSN-ului“. Mulţi ani după acest eveniment, Seniorul a fost acuzat că a vrut să dea o lovitură de stat. Iliescu, Roman şi Tăriceanu, care la vremea aceea, în 1990, era de cealaltă parte a baricadei, ştiu foarte bine că nu a fost o încercare de lovitură de stat.  


  „DAR NU NE PUNEŢI SULA-N COASTĂ, DOM’LE COPOSU“    

- Cum aţi organizat mitingul care a reprezentat prima mare manifestaţie de după Revoluţie? 

- Pe 23 ianuarie, am făcut o cerere scrisă în numele celor trei partide, care mai apoi a fost bătută la maşină de secretara preşedintelui, pe care am depus-o la Primăria Bucureşti pentru a obţine aprobare pentru realizarea unui miting la data de 28 ianuarie.    



-Ce solicita şeful principalului partid de opoziţie?   

- Cel puţin pe durata campaniei electorale, Frontul, care vine în concurenţă alături de celelalte partide, să lase conducerea statului pe mâna unor tehnicieni independenţi şi neutri, pentru că nu poţi să fii în acelaşi timp şi guvernant, şi legiferator, şi concurent în campania electorală. Televiziunea Română, care intrase sub totalul control politic al puterii, a refuzat să transmită imagini de la manifestaţia anti-FSN din Piaţa Victoriei pe motiv că era ceaţă. Însă, pe fondul manifestaţiei de stradă, Ion Iliescu a acceptat să negocieze.   Da, discuţiile s-au purtat în sala de şedinţe a Guvernului. De-o parte a mesei erau Ion Iliescu, Petre Roman, iar în spatele lor se plimbau Dan Iosif, Ion Cârciumaru şi Cazimir Ionescu. De cealaltă parte a mesei erau Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, Sergiu Cunescu, Dudu Ionescu, Ion Raţiu, Liviu Petrina, Iftene Pop, Gavrilă Copil, Avramescu de la PSDR şi lângă el eram eu. În timpul discuţiilor, pe uşă se tot intra şi ieşea. M-am uitat să văd cine este în cealaltă cameră, fiind plasat în partea stângă a mesei rotunde, aproape de cei de la FSN, şi l-am văzut pe Silviu Brucan, care probabil că le dădea indicaţii. Din această perioadă a rămas expresia celebră a lui Ion Iliescu, care s-a adresat Seniorului folosind un limbaj suburban: „Dar nu ne puneţi sula-n coaste, dom’le Coposu cu propuneri pe care să le acceptăm necondiţionat!“.   


 „Uite-l pe secretarul lui Coposu, hai să-l căsăpim!“   

- Povestiţi-ne cum aţi perceput la acea vreme contramanifestaţia, cifrele neoficiale vorbind de 5.000 de mineri care au venit în Bucureşti pentru a susţine FSN-ul. Ce aţi trăit?   

- Manifestaţia anti-FSN pentru alegeri libere şi corecte a fost deturnată de cei care deţineau puterea la acea vreme, fiind aduşi în piaţă oameni înarmaţi cu răngi, topoare şi mergându-se până acolo încât vocile puterii au cerut condamnarea la moarte a celor care subminau noua ordine politică. La ora 22.00, piaţa era ocupată de agitatori, înarmaţi cu răngi şi topoare, care strigau: „Moarte intelectualilor!“, „Moarte lui Coposu!“, „Noi muncim, nu gândim“, „Huo!“, „Liberali şi ţărănişti, puneţi mâna şi munciţi!“  


- Dar cum credeţi că au ajuns minerii în piaţă?  

-  În noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1990, pe lângă muncitorii de la IMGB şi poporul care a fost minţit şi scos în stradă pentru contramanifestaţie, se aflau şi mineri. În Gara de Nord au ajuns cred că unul-două trenuri în care erau mineri de la Târgu Jiu, de la Rovinari. Practic, a fost prima mineriadă. Cum mi-am dat seama că erau mineri? Printre cei care huiduiau în faţa sediului PNŢ la 28 ianuarie, în fiecare parte a pieţei erau câţiva care aveau şi căşti de miner.     Miting din Piaţa Vicoriei Arhivă Fundaţia Corneliu Coposu    


POVESTEA SEIFULUI LUI ION ILIESCU  

 - Povestea s-a repetat câteva luni mai târziu, în iunie...  

- Au fost mineri şi în ianuarie, şi în februarie şi în iunie. În dimineaţa zilei de 14 iunie, în jurul orelor 8.15, maşina BTT, care era alocată preşedintelui PNŢCD, a venit să mă ia de acasă, din zona Grădina Icoanei, ca să mergem să-l luăm pe preşedintele Coposu de la el de acasă, din zona Piaţa Unirii. Drumul până acolo trecea prin Piaţa Rosetti, unde era sediul PNŢCD. Când am ajuns în zonă, am văzut multă mişcare în faţa sediului nostru şi i-am spus şoferului să oprească puţin acolo. M-am dat jos din maşină, am făcut doi paşi şi am auzit un bărbat care era îmbrăcat în miner: „Uite-l pe secretarul lui Coposu, hai să-l căsăpim!“. Vă daţi seama că un miner simplu nu avea cum să ştie cine este secretarul lui Coposu. E clar că erau mineri deghizaţi. Norocul meu a fost că era maşina lângă mine. M-am urcat repede, dar unul dintre ei a reuşit să spargă cu bâta geamul maşinii din spate. Am plecat urgent din faţa sediului partidului şi ne-am dus acasă la Coposu. Uşa era întredeschisă şi am intrat. Totul în casă era distrus, nemaivorbind că unii îşi făcuseră şi nevoile pe acolo. În acel moment am auzit un vuiet: „Moarte lui Coposu!“.   

 Mi-am dat seama că mai vine o tură de mineri, m-am urcat în maşină şi am plecat la un prieten unde am stat ascuns până la 16 iunie, când m-a contactat preşedintele, printr-un intermediar, şi mi-a dat întâlnire la un coleg de pe strada Transilvaniei. Şi aşa am ajuns pe 16 şi de acolo am plecat la sediul partidului, unde am constatat faptul că totul era devastat. În clădirea anexă din curtea PNŢCD, unde era sediul ziarului „Dreptatea“, în biroul directorului Paul Lăzărescu, am descoperit cu stupefacţie că peretele de beton, gros de vreo doi metri, fusese literalmente decupat cu o sculă specială, iar în interior se vedea urma unui seif. Era clar că cei care fuseseră acolo au avut nevoie de ceva timp pentru a face asta. Oricum, au ştiut ce caută cu siguranţă. Câteva luni mai târziu, am aflat că preşedintele Ion Iliescu avusese biroul acolo între anii 1979 şi 1984, pe vremea când era preşedintele Consiliului Naţional al Apelor.  




- Cum aţi scăpat cu viaţă din piaţă?  

- La propunerea lui Iliescu, Dan Iosif a organizat plecarea noastră cu ajutorul maiorului Lupoi. Ne-au urcat în două maşini Aro pe cei rămaşi acolo. Unii au plecat pe jos. Târziu, în noapte, am reuşit să plecăm din Piaţa Victoriei şi am ajuns în Unirii, unde stătea Coposu. La despărţire mi-a zis că a doua zi de dimineaţă, la ora 7.00, să fiu la el. A doua zi, ne-am urcat într-o Dacie neagră, a fostului BTT, toate cu numărul 14 B, care ni se dăduse de Frontul Salvării Naţionale, şi ne-am îndreptat spre sediul partidului. Vreau să vă zic că exact în momentul în care maşina a intrat în curtea sediului partidului, agitatorii au început să umple piaţa. Deci au aşteptat semnalul să ajungă Corneliu Coposu la partid şi au dat adunare. În maximum o oră, toată zona Pieţei Rosetti s-a umplut de oameni care strigau: „Moarte lui Coposu!“, „Să plece Coposu!“.    „În acel moment, am crezut că e ultima mea zi de viaţă. Nu aveam nici 20 de ani“ .
  

- Cum reacţiona Seniorul la atâta ură care se revărsa asupra sa, în special, şi asupra partidelor istorice, în general? 

- Mereu îmi spunea: „Să nu îi urăşti pe cei care fac asta, pentru că sunt minţiţi. Sunt oameni simpli, care nu ştiu adevărul. Să nu-i condamni, pentru că în spatele lor se află o forţă malefică“. Eu nu înţelegeam atunci de ce iubeşte atât de mult acest popor, dar apoi am înţeles: fiind un om profund credincios, îşi iubea duşmanii şi asta era de neînţeles pentru un om foarte tânăr şi cu sânge iute, cum eram eu pe vremea aceea.



- Cum s-a derulat ziua când aţi rămas, practic, blocaţi în sediul PNŢCD?   

- După acea dimineaţă în care membrii de frunte ai partidului au rămas blocaţi în sediu, cu mulţimea furioasă la poartă, am primit vizita lui Cazimir Ionescu şi a lui Petre Roman, care au încercat să-l convingă pe Corneliu Coposu să părăsească sediul partidului într-o tanchetă, spunându-i că-i vor asigura securitatea. Iniţial, Seniorul a refuzat, spunându-le că ştie că totul este o înscenare: „Ştiu că ceea ce faceţi este o înscenare şi apoi, în sediu sunt mulţi membri ai partidului. Dacă va fi cazul, eu voi pleca ultimul de aici!“, le-a răspuns el. Ce urmăreau, de fapt, aceştia? Să le arate oamenilor strânşi în stradă, dar şi celor care urmau să se uite la televizor, că, aşa cum dictatorul Nicolae Ceauşescu, cel mai urât român în acele zile, a fost băgat în tanchetă, la fel se întâmplă şi cu Corneliu Coposu.    



MINŢIŢI CĂ VOR VORBI ÎN DIRECT LA TELEVIZIUNEA PUBLICĂ   

- Şi cum v-au convins să părăsiţi clădirea?  

- Cum Corneliu Coposu i-a refuzat ferm, cei trimişi să îl scoată din sediul partidului cu orice preţ au găsit o altă strategie şi Petre Roman i-a propus: „Domnule Coposu, vă promit că de aici mergeţi la televiziune, am vorbit cu directorul departamentului Actualităţi, Petru Popescu, şi vă primeşte în studio, unde puteţi transmite în direct un mesaj către popor“. Seniorul, bazându-se pe cuvântul lui Roman, a acceptat şi, împreună cu câţiva membri ai partidului, am ieşit pe uşă pentru a ne îndrepta spre tancheta care ne aştepta la poartă. Primul am ieşit eu, iar în urma mea era preşedintele. Lumea ne huiduia şi ne scuipa. Când am ajuns în faţa tanchetei, mi-am întors capul şi am văzut cum cineva a vrut să-l lovească pe Senior. M-am pus în faţa lui şi astfel respectivul m-a lovit pe mine în umăr. Imediat a apărut Mihai Lupoi care, cu o schemă de karate, l-a pus pe individ jos. Ne-am grăbit să intrăm în tanchetă. Am intrat primul, apoi Coposu, Liviu Petrina, Ioan Rădoi – preşedintele de la tineretul PNŢCD, şi o fată membră a partidului.     Miting la Cluj 1992 Arhivă Fundaţia Corneliu Coposu   




- Ce sentimente aţi trăit în tanchetă?  

- Ceea ce a urmat a fost teribil. Uşa tanchetei s-a închis şi, imediat, poporul plin de ură a început să lovească cu pumnii şi cu ce aveau în mână în tanchetă. Mă nimerisem lângă un gemuleţ. Lumea scuipa şi mi-au murdărit pardesiul cu care eram îmbrăcat. Am vrut să pun mâna la geam, dar imediat Seniorul m-a tras de mână. În secunda următoare, a apărut un cuţit prin acel spaţiu mic. Lumea continua să ceară moartea lui Coposu. În acel moment, am crezut că e ultima mea zi de viaţă. Nu aveam nici 20 de ani. Coposu ne-a îmbărbătat pe fiecare dintre noi şi ne-a spus: „Calmaţi-vă, nu se va întâmpla absolut nimic, pentru că nu au niciun interes să ne omoare. Eu am trecut prin momente cu mult mai crunte, asta e nimic faţă de ceea ce am trăit eu. Fiţi tari, eu sunt alături de voi“. Vreau să vă zic că au ţinut tancheta pe loc cam un sfert de oră, pentru a ne speria bine, după care au pus-o în mişcare.   



- La televiziune, acum devenită liberă, ce s-a întâmplat?  

- La intrarea principală ne-a aşteptat Petru Popescu. Delegaţia partidului a urcat în vestitul studio 4 şi, după ce ne-am aşezat cu toţii la masă, reprezentantul televiziunii i-a spus liderului ţărănist: „Vă garantez că, în momentul când se aprinde becul roşu, sunteţi în direct“. Şi Seniorul a început să vorbească timp de aproximativ 45 de minute. A fost prima lecţie de democraţie, de politică adevărată, predată de Corneliu Coposu. A fost prima dată când un lider politic a vorbit despre importanţa integrării euroatlantice a României, despre importanţa valorilor europene ale României, de ce trebuie să ne îndreptăm spre valorile europene şi nu spre «prietenul» de la Răsărit. La un moment dat, cineva l-a chemat la telefon pe Liviu Petrina şi i-a spus că nu s-a dat nimic în direct. Atunci, Petre Popescu a recunoscut: „Nu aţi fost în direct, dar diseară, la jurnal, prima ştire va fi cu mesajul dumneavoastră“. Evident, cu toţii am început să avem dubii. Caseta cu acea înregistrare nu s-a dat niciodată, dar nu numai atât, ea a şi dispărut din arhiva Televiziunii Române.  

 

- După o Revoluţie furată şi după anihilarea opoziţiei, noua putere controla totul. Avertismentele la adresa lui Corneliu Coposu veneau doar prin intermediul maselor de comandă care îi doreau moartea în stradă sau şi din partea unor oameni cu funcţii?  

- În aceeaşi zi, pe 29 ianuarie 1990, Nicolae Militaru l-a invitat pe Corneliu Coposu la sediul Ministerului Apărării Naţionale. Preşedintele Coposu ne-a spus când am plecat de la televiziune că Nicolae Militaru vrea să stea de vorbă cu el între patru ochi. Aceste discuţii au durat trei ore. La plecare, Corneliu Coposu mi-a spus doar atât: „Ruşii sunt implicaţi în România“.  



  „Am văzut prima dată lacrimi în ochii lui Coposu“  


- Cum s-a derulat campania electorală din anul 1990? 

- Campania electorală din anul 1990 a fost total controlată de Frontul Salvării Naţionale, care se înregistrase ca partid politic la 6 februarie 1990 şi care a încercat cu toate mijloacele să-i împiedice pe ceilalţi candidaţi să-şi facă mesajul cunoscut. De partea sa a avut televiziunea publică şi radioul, care au dus o campanie furibundă împotriva partidelor politice istorice, PNŢCD şi PNL.   



-În teritoriu ce se întâmpla?   

- Au fost multe momente de foc în acea campanie electorală. Corneliu Coposu a candidat în Sălaj, judeţul său natal. Pe unde mergeam în Sălaj, aveam «antemergători»: la Zălau, Şimleu, Bobota, Bădăcin, puterea de atunci dorind să-l discrediteze permanent şi să demonstreze că Seniorul nu este iubit nici măcar în judeţul său. Ne aşteptau ţigani, beţivi, care aruncau cu pietre în noi şi în maşinile noastre, aruncau cuie pe drumuri pentru ca să facem pană şi, atunci când le zădărniceam planurile, tăiau cauciucurile. Unealta lor a fost şeful Poliţiei judeţului Sălaj, Viorel Dumitraş. Pe acest domn l-am auzit spunând: „Cât timp voi fi eu şef aici, Coposu nu va avea succes în Sălaj“, atunci când Seniorul a încercat să sară gardul casei lui Iuliu Maniu de la Bădăcin. A fost atunci pentru prima dată când am văzut lacrimi în ochii lui Coposu, pentru că nu a reuşit să intre în casa lui Maniu. El nu fusese lăsat să ajungă în satul lui Maniu până în 1990, aşa cum nu i s-a permis nici să vină la înmormântarea bunicului meu, Ilie Lazăr, în 1976, iar acum, un miliţian îl oprea iar.   



- Aţi ţinut mitinguri electorale şi în altă parte decât cele din Capitală? 

- Da, un astfel de miting a avut loc la 12 mai 1990 la Şimleu Silvaniei, însă cei care trebuia să se ocupe de securitatea noastră, adică aceiaşi oameni, conduşi de Viorel Dumitraş, au adus în interiorul sălii grupuri masive de ţigani care să huiduie şi să arunce cu pietre după preşedintele Coposu şi după cei care-l însoţeau. După mulţi ani, în 1998, acelaşi personaj urma să fie numit secretar de stat de către ministrul Gavril Dejeu. Auzind asta, eu, care simţisem pe propria piele ce poate face acest om pus să vegheze la respectarea legii, am ameninţat că voi face public tot ce trăisem şi simţisem în timpul campaniei electorale. În replică, ministrul mi-a spus: „Măi, Ionuţ, nu îţi aminteşti bine, că erai copil“. În cele din urmă, Viorel Dumitraş a primit funcţia, dar a ocupat-o doar două săptămâni, pentru că am făcut tam-tam mare de tot: conferinţe de presă şi interviuri în ziare.   




- Care era starea de spirit a oamenilor din acea parte a ţării?  

 - În ciuda tuturor piedicilor puse, oamenii de bună credinţă din Cluj, din Sălaj, din Bădăcin credeau că partidul nostru va câştiga alegerile din mai 1990. Singurul care gândea altceva era Corneliu Coposu, fiind convins că ele vor fi furate. Obişnuia să spună, ori de câte ori avea ocazia, că „Datoria noastră este să transmitem poporului român ce a vrut Iuliu Maniu la Alba Iulia. Pentru asta, nu trebuie să ne lăsăm, oricât de greu ar fi!“. Reţinerea venea, probabil, de la avertismentul primit de la un om al Securităţii care l-a vizitat la 16 aprilie 1990. Bărbatul a intrat preţ de câteva minute în cabinetul Seniorului, i-a dat o hârtie şi a plecat. Pe foaie erau numele unor partide şi scoruri. După alegeri, Seniorul s-a uitat din nou pe listă: rezultatele erau identice cu cele anunţate în seara de 20 mai la televizor. La alegerile generale şi prezidenţiale care au avut loc la 20 mai 1990, exact de ziua lui Corneliu Coposu, câştigători detaşat au fost FSN şi Ion Iliescu.    



„Ştiţi cine este domnul? Acesta este Alexandru Vişinescu, cel care m-a schingiuit“   

- Ne-aţi dezvăluit cum era Coposu politicianul. Dar omul Coposu cum era?   

- Era un om atât de simplu, „după vorbă, după port“: fuma mult, ajungând la aproape cinci pachete de ţigări pe zi, numai Kent. Sunt şi acum oameni care merg la mormântul lui, îşi aprind un Kent şi lasă apoi ţigara să se stingă la locul de veci. De asemenea, spunea bancuri. Multe: cu ardeleni, cu evrei... În tinereţe, a practicat haltere şi box, iar până în decembrie 1989, juca foarte des bridge, de două-trei ori pe săptămână. În anul 1944, Coposu îi spunea lui Maniu: „Domnule prezident, de ce nu veniţi să vă relaxaţi şi să jucaţi un bridge?“. „Cornele, dragă, stai liniştit, o să vină ruşii, or să ne zvârle în puşcării şi o să avem tot timpul să jucăm bridge.“ Şi a avut dreptate, numai că în puşcării au avut parte de un cu totul alt regim, unul de exterminare, care nu le-a permis astfel de lucruri. Iuliu Maniu a murit la Sighet, însă Coposu a reuşit să supravieţuiască. A intrat cu 122 de kilograme în puşcărie, iar când a ieşit, cântărea doar 51. La un control medical, făcut la un cabinet la Brăila, imediat după eliberare, toată lumea îl privea îngrozită deoarece i se vedeau oasele şi calota craniană, atât era de slab. De asemenea, lui Coposu îi plăcea să se uite la meciurile de fotbal şi susţinea echipa Universitatea Cluj, considerând-o „singura echipă de fotbal din România creată în urma unui mare act istoric: Unirea cea Mare“.    



- Despre regimul din închisoare ce vă povestea?
 
- În celulă, unde a stat de unul singur mai mulţi ani, obişnuia să compună poezii şi să ruleze calcule matematice în cap. În ciuda a tot ceea ce a pătimit, Corneliu Coposu şi-a iertat călăii şi a dovedit că a iubit poporul român... 

În februarie 1990 eram alături de Seniorul Corneliu Coposu şi de Marius Lupuţiu, asistent personal şi el, al preşedintelui PNŢCD. Mergeam la o întâlnire politică pe care seniorul o avea cu doi parlamentari RPR (n.r. – partidul gaulist al lui Jacques Chirac) la fostul hotel Bucureşti, actualmente Radisson. Ninsese mult în ultimele zile şi se formaseră troiene de zăpadă. Când am ajuns la trecerea de pietoni dintre Athenee Palace şi hotel Bucureşti, îl văd pe Senior cum, sprinten, o ia mai repede şi ajunge cu vreo 10 metri înaintea noastră în faţa unei persoane gârbovite, căreia începe să-i spună ceva. Ajungând cu Marius în dreptul lor, îl văd pe acel individ alb la faţă, complet blocat. Domnul preşedinte se întoarce spre noi şi ne spune: „Ştiţi cine este domnul? Acesta este Alexandru Vişinescu, cel care m-a schingiuit şi m-a bătut până la moarte la Râmnicu Sărat“. Când am auzit aceasta, şi Marius, şi eu, am vrut să sărim pe el. Spre surprinderea noastră, Seniorul a pus mâna în faţa noastră şi ne-a spus răspicat: „Nu! Nu vă legaţi de el! Doar Dumnezeu este cel care are dreptul să-l judece!“ Apoi, s-a reîntors spre Vişinescu şi i-a spus acele cuvinte memorabile: „Dacă cumva va fi vreodată un proces împotriva ta, iar eu voi mai trăi, să mă chemi de martor, pentru că voi spune că numai un nebun putea să facă ceea ce ai făcut tu acolo“.   



TESTAMENTUL SENIORULUI    

- Cum aţi descoperit testamentul lui Corneliu Coposu?  

- La 3 august 2017, am căutat în arhiva personală a Seniorului documente scrise de el despre creştin-democraţie. Le căutam pentru că la 27 august fundaţia a iniţiat la Bădăcin un apel pentru renaşterea creştin-democraţiei. Cu acea ocazie, doream să le citesc oamenilor ce scrisese Coposu despre creştin-democraţie. Am deschis dosarul unde erau scrisorile chiar la aceste însemnări. Imediat m-am dus cu documentele la doamnele Coposu (n.r. – surorile Rodica şi Flavia Coposu). După ce le-am citit însemnările care aveau valoarea unui testament, am hotărât de comun acord când să le facem publice. Aşa s-a decis că cel mai bun moment este anul 2018, când aniversăm 100 de ani de la Marea Unire. Şi aşa s-a organizat evenimentul de la Teatrul Naţional la 20 mai, chiar de ziua naşterii Seniorului, când s-a citit testamentul lui Corneliu Coposu. În finalul Testamentului, liderul opoziţiei din România post-comunistă conchide: „Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. („Eu nu voi supravieţui. Voi, care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!“). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte! Corneliu Coposu“. Aceste rânduri au fost scrise în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994. 

Sursa : https://adevarul.ro/locale/constanta/ion-andrei-gherasim-seful-cabinet-corneliu-coposu-minerii-distrus-casa-seniorului-Si-au-facut-nevoile-ea-1_5c4038d3df52022f75b57427/index.html









Note 

Fractura din societatea romaneasca. Mentalitatea de tip securist versus mentalitatea democratica si europeana (II)

https://sergiusimion.blogspot.com/2019/04/fractura-din-societatea-romaneasca.html

Fractura din societatea romaneasca. Mentalitatea de tip securist versus mentalitatea de tip democratic si european (I)

https://sergiusimion.blogspot.com/2019/04/fractura-din-societatea-romaneasca_15.html

Remember. 16 octombrie 2014

Vicepremierul Liviu Dragnea a primit Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru ajutorul acordat unor biserici.
La semnalul Preafericitului Daniel, preoţii i-au cântat lui Dragnea „Vrednic este ! ” ...:

25.03. 2018 - http://www.ziare.com/international/papa/mesajul-papei-francisc-catre-tinerii-din-intreaga-lume-continuati-sa-strigati-liderii-corupti-va-vor-anesteziati-nu-va-lasati-1507273

Saptamana astrala a Romaniei si fractura din societatea romaneasca

                                             

“ O mica istorie 

In anul 1973 o unitate militara de transmisiuni din Tg.Carbunesti ( judetul Gorj avea planificata o “ aplicatie de razboi” in care trebuia sa efectueze o deplasare in teren cu toate masinile militare , statiile de trasmisiuni si intreg personalul aferent . In acest scop seful de stat major, colonelul Patrut , a ales , la sugestia maiorului State , o locatie cat mai potrivita (in realitate criteriul a fost frumusetea peisajului in care aveau sa fie facute gratarul si cheful de la final de care se bucurau ofiterii ) . 

Intr-adevar , pentru toti participantii indiferent daca erau soldati  sau ofiteri , locatia era una deosebita : o poiana superba cu iarba de un verde crud , foarte inalta si numai buna de cosit. 

Conform traditiei cazone, actiunea s-a desfasurat in forta pentru ca sa respecte timpul planificat si toate masinile militare grele au intrat cu viteza in poiana.Cireasa de pe tort a fost seful de Stat Major care, dupa model american , a venit din urma cu IMS-ul aflat in dotare si cu viteza maxima ca sa ajunga in fruntea tuturor acolo unde ii era locul . 

De aici incolo istoria devine palpitanta pentru ca actiunea a intrat intr-o alta dimensiune a realitatii. Masinile au intrat in viteza si s-au oprit brusc . La fel ca si IMS-ul sefului de stat major care a aterizat pe undeva prin mijlocul platoului.Soldatii au iesit primii din masini si au vazut dimensiunea dezastrului , dar si cauza lui . Superba poiana de pe plaiurile Gorjului era in realitate o mlastina . Masinile grele , de tip sovietic, se scufundasera pana aproape de lada . IMS-ul sefului de Stat Major se scufundase pana aproape de volanul soferului, iar seful seful de stat major si-a lasat cizmele in noroi ca sa poata iesi.Lucrurile s-au desfasurat ca intr-un film mut . In toata poiana domnea o liniste suspecta . Soldatii coborati in noroi se uitau nedumeriti unii la altii pentru ca nici un ofiter nu era printre ei si nu intelegeau ce se intampla. 

Starea de confuzie a durat aproape o ora , timp in care soldatii au vazut ca ofiterii erau palizi si nu scoteau un cuvant ( mai tarziu au inteles ca fiind “ aplicatie de razboi” toti erau pasibili de inchisoare pentru modul in care aceasta aplicatie esuase ) . 

Ce a urmat ? Ideea salvatoare a unui soldat ( ardelean ) enervat de faptul ca a trebuit sa sara direct in noroi : 

- Haideti mai frate sa scoatem noi masinile astea ! 

Timp de patru ore , si numai cu lopetile individuale , am reusit sa scoatem noroiul de langa fiecare roata si sa punem crengi ca sa scoatem masinile din mlastina. In tot acest timp ofiterii au stat si s-au uitat tacuti la noi . Cand am terminat , practic facusem baie in noroi si aratam ca veniti din iad , dar eram mai veseli decat ofiterii pământii si tăcuti “ .

Mi-am amintit de acest episod bizar din armata in care soldatii salveaza onoarea regimentului citind ultimul articol al profesorului Vintila Mihailescu aparut pe Contributors.ro  :

Săptămâna „luminată” a României. De la „mica revoluție” la „schimbarea la înfățișare”  

http://www.contributors.ro/editorial/saptamana-%E2%80%9Eluminata%E2%80%9D-a-romaniei-de-la-%E2%80%9Emica-revolu%C8%9Bie%E2%80%9D-la-%E2%80%9Eschimbarea-la-infa%C8%9Bi%C8%99are%E2%80%9D/ . 

La fel ca si in cazul guvernului Boc atunci cand prim-ministrul a fost sfatuit de specialisti sa demoleze un dig si sa inunde o parte din Galati , dar a fost salvat de un taran ( https://adevarul.ro/locale/galati/video-vezi-salvat-taran-Sendreni-orasul-galati-1_50ae7b997c42d5a6639d2075/index.html ), uneori socoteala din targul guvernului si societatii nu se potriveste neam cu cea din casele cetatenilor.
In acest caz articolul este surprinzator prin onestitatea autorului care recunoaste in mod deschis decalajul intre imaginea si reprezentarea electoratului roman existenta in randul formatorilor de opinie , dar si in randul specialistilor in stiinte sociale , si comportamentul real al acestui electorat :

“ Ei bine, acum o săptămână atinsesem pragul la care „așa nu se mai poate”(s.n.). Și iată că, aparent brusc, s-a putut! Iar ceea ce s-a putut nu este atât creșterea unui partid, ci trezirea unei societăți pe care o credeam că vegetează sub tăvălugul PSD-ist(s.n.) . Ceea ce ne-au arătat în primul rând aceste alegeri este faptul că România PSD-istă este mult mai mică decât ne obișnuisem să credem(s.n.), că, dincolo de un electorat aproape inevitabil captiv, există un electorat viu – sau, ca să cităm din imnul nostru național, care poate fi trezit oricând din „somnul cel de moarte”. Cât o să dureze și ce va face acest electorat cu victoria sa, vom vedea, dar, deocamdată, vestea cea bună este că el există! (s.n.)”

“ Așa cum s-a dovedit că electoratul nu este majoritar pesedizat (s.n.), tot astfel credincioșii ortodocși s-au dovedit a nu fi atât de conservatori și chiar fanatizați pe cât ni s-a tot dat să înțelegem ( s.n.) .”,etc.

Cu numai o saptamana in urma profesorul Mihailescu gasise o explicatie a uluitoarei prezente la vot a romanilor la europarlamentare si la referendum care a aruncat in aer clasa politica si a lasat cu gura deschisa ( regret duritatea exprimarii, dar in acest caz exprima o realitate ) politologii, sociologii , guvernul roman, statul roman , societatea romaneasca si chiar Europa . Explicatia ar fi “milenialii” ( https://cursdeguvernare.ro/cine-a-schimbat-rezultatul-alegerilor-millennials-2019-o-fotografie-alb-negru.html ).

Cu tot respectul pentru opiniile profesorului Mihailescu, imaginea cu miile de romani revoltati si tinuti in strada de ambasadele , consulatele si sectile de votare din strainatate nu are legatura numai cu “milenialii” ( “ Formal, millennials sunt considerați cei născuți între începutul anilor 1980 și 2000. Pentru comoditate, vom considera că în România este vorba despre cei care în prezent au vârste între +/- 20 și 35 de ani.” ) , ci cu toate categoriile de varsta exasperate de comportamentul unei clase politice penale, starea de frustrare a romanilor fiind maxima atat in exteriorul tarii , cat si in interiorul ei ( cf. min 7.56 – 8.39 ) din videoclipul de mai jos :

Pe de alta parte , daca avem in vedere demonstratiile de peste doi ani de zile impotriva mutilarii Justitiei, recentele alegeri europarlamentare , referendumul si comportamentul romanilor la recenta vizita papala, avem demonstratia unui spirit civic si a unei vocatii de tip european ( vorba lui Cristian Diaconescu la recentele alegeri : ” Uneori votantii sunt mai destepti decat alesii lor ” ) care contrazic toate etichetele aplicate anterior si in mod tendentios .
Sa ne amintim ca in urma cu doar 7 ani intelectualii publici de la noi conferentiau inca despre o asa-zisa “ nevroza balcanica “ a romanilor : 

Acum putem vedea cu totii cat de mare poate fi distanta dintre credintele induse de unii si realitatea neutra a altora .

http://www.contributors.ro/editorial/saptamana-%e2%80%9eluminata%e2%80%9d-a-romaniei-de-la-%e2%80%9emica-revolu%c8%9bie%e2%80%9d-la-%e2%80%9eschimbarea-la-infa%c8%9bi%c8%99are%e2%80%9d/#comment-379468

Afacerea " Meditatia Transcendentala" si Institutul de Psihologie din Bucuresti (I) - Revista Acolada nr.4 aprilie 2019

http://www.editurapleiade.ro/REVISTA.pdf
Text complet : https://sergiusimion.blogspot.com/2019/01/meditatia-transcendentala-si-institutul_20.html

Cenzura pe platforma Contributors.ro

Comentez in mod civilizat pe forum-urile platformei Contributors.ro de aproape 9 ani. In tot acest interval , cu foarte mici exceptii , comentariile nu mi-au fost cenzurate , blocate sau sterse . Comentariile nu apareau imediat, dar dupa postare puteau fi vazute  pe site  numai de catre autorul lor cu mentiunea " in asteptare " . Ulterior, dupa cateva ore, cel mult a doua zi, apareau definitiv pe site .
Acum  comentariile nu mai apar si nici nu mai pot fi vazute cu mentiunea " in asteptare" ( apare numai link-ul comentariului postat , dar fara text ) ceea ce inseamna ca postarea in cauza este blocata sau stearsa imediat .
Incepand cu joi 16.05.2019 lucrurile s-au schimbat *) . Platforma a acceptat publicarea  primei parti a unui comentariu (http://www.contributors.ro/cultura/cu-car%c8%9bile-pe-fa%c8%9ba/#comment-377797) publicat la articolul :

Catalin Cioaba - Cu cărțile pe față
http://www.contributors.ro/cultura/cu-car%C8%9Bile-pe-fa%C8%9Ba/, 

dar a refuzat sa publice si parte a doua a lui . Pe aceasta am reusit sa o public  (http://www.contributors.ro/editorial/dreptate-la-doua-capete/#comment-377821 ) doar la un alt articol unde am explicat pe scurt  de ce am publicat-o tocmai acolo :

Liviu Papadima - Dreptate la doua capete
http://www.contributors.ro/editorial/dreptate-la-doua-capete/

Problema este ca din acel moment nu mai pot posta pe plaforma Contributors.ro niciun comentariu deoarece toate sunt blocate sau sterse imediat.
Ultimul exemplu este incercarea de a posta un comentariu articolul  Valentin Naumescu - Aici Uniunea Europeana. Urmeaza ora exacta ! ( http://www.contributors.ro/editorial/aici-uniunea-europeana-urmeaza-ora-exacta/) .
Comentariul pe care l-am facut 
(http://www.contributors.ro/editorial/aici-uniunea-europeana-urmeaza-ora-exacta/#comment-378297) a fost blocat sau sters, in schimb pseudonimele, trolii si postacii de serviciu zburda in voie.
Daca in 2016 puteam publica comentarii la articolele profesorului Naumescu ( ex: http://www.contributors.ro/editorial/deruta-morala-confuzie-politica-si-intelectuala-esecul-partidelor-ce-au-in-comun-criza-europei-si-candidatura-lui-marian-munteanu/#comment-279512 )
intrebarea este de ce in  2019 acest lucru nu mai este posibil.
Este campanie electorala , " se ascut cutitele " si cad mastile , sau este la mijloc ceva si mai interesant ? 


Nota

*) Am presupus ca cenzurarea comentariilor se refera doar la cele care tin de campania electorala, dar imi sunt cenzurate absolut toate comentariile inclusiv cel care se refera la o carte a istoricului Lucian Boia :

" Evenimentul zilei:

- Stimate domn, a apărut o carte - „România mea comunistă” (Editura Vremea, 2018) - a cărei autoare, Catherine Durandin, istoric francez, sugerează că ați fi fost, în anii studenției, omul Securității. Citez un pasaj din amintirile doamnei Durandin: „A fost o lună în care am fost însoţită fără pauză. Lucian Boia venea să mă ia de la hotel la ora 8, mă însoţea la biblioteca Academiei, se aşeza lângă mine, verifica fişele prin care solicitam lucrările. Luam prânzul împreună, plecam din nou împreună la bibliotecă, la sfârşitul după-amiezii mă însoţea din nou la hotel. A fost inutil să-i explic ghidului meu că biblioteca îmi era cunoscută, ştiam organizarea fişierelor, ca şi drumul până la hotel, şi că venisem să-mi verific sursele şi să-mi pun la punct bibliografia tezei: nu m-a slăbit deloc, îndeplinindu- şi conştiincios sarcina”. Mai mult: „Au fost zile lungi şi, în mod paradoxal, solitare în această companie permanentă care-mi interzicea, de fapt, să intru în contact cu prietenii mei. Mă feream să-i pun în pericol. Pe Şerban Rădulescu-Zoner, cu care m-am întâlnit la sala de lectură de la biblioteca Academiei, Boia l-a repezit atunci când mi-a propus să mergem să fumăm împreună o ţigară în grădină. Nu am uitat formula: «Nu sunteţi autorizat să vorbiţi cu doamna Durandin», i-a spus lui Şerban”. E limpede, ea sugerează că ați avut „sarcina” s-o supravegheați. Care-i adevărul ?
Lucian Boia:
- Când vine vorba despre astfel de volume, de așa-zise amintiri, știți și dumneavoastră că trebuie consumate cu multă grijă (s.n.). Nu vreau să intru în polemică, nici cu doamna respectivă, nici cu nimeni, dar lucrurile din acea carte sunt într- o măsură apreciabilă fanteziste(s.n.) . Mai mult nici n-am ce să comentez (s.n.) , sunt lucruri situate mult prea departe de realitate(s.n.).https://evz.ro/puterea-cuvantului-interviu-exclusiv-cu-lucian-boia-colaborarea.html"


A acuza o persoana cum este Catherine Durandin ( cetatean francez , istoric de profesie , bun prieten si cunoscator al Romaniei , cu un CV ireprosabil si intamplator pasionata de starea de spirit si mentalitatea romaneasca exact ca si istoricul Lucian Boia ) de " fantezii " echivaleaza cu demisia morala a unui intelectual public. "

( http://www.contributors.ro/fara-categorie/interviu-cu-lucian-boia-despre-istoria-vie%C8%9Bii-sale-in-comunism-am-incercat-naiv-sa-ma-comport-ca-un-om-liber/#comment-378349 )

Dupa 30 de ani. Universitatea si Securitatea sau candoarea si mirarile filozofiei romanesti

" Cel care merge pe cal nu crede celui care merge pe jos ca-l dor dintii".

Proverb chinez

Platforma Contributors.ro  ne ofera o interesanta dezbatere despre misiunea si destinul filozofiei romanesti , dezbatere declansata de o serie de articole ale filozofului Gabriel Liiceanu publicate acolo ( Draci peste tot (I), Draci peste tot (II), Draci peste tot (fine). Dansul rectorului (III) . Aceste articole despre draci si " indracire", apar la 16 ani dupa ce un alt filozof roman a scris un tratat in oglinda intitulat " Despre ingeri " (https://www.ecasacartii.ro/media//catalog/product//d/e/despre-ingeri-2015.pdf ) , deci metaforic  vorbind incheie un ciclu social derulat intre rai si iad ( sau invers ) .
Aparitia articolelor  a generat o polemica aprinsa . Mai intai  a provocat o " reactie emotionala" ( apud Liviu Papadima ) a Facultatii de Filozofie (http://www.contributors.ro/cultura/maniheisme-sofisme-%C8%99i-al%C8%9Bi-demoni-filosofici/ ) ulterior a provocat o replica asumata in nume propriu a autorului citat anterior care a incearcat sa impace si capra, si varza (http://www.contributors.ro/editorial/dreptate-la-doua-capete/ ).
Articolele mentionate prezinta profilele personale si carierele universitare ale unor conducatori de doctorate urmate de carierele fulminante si gonflabile ale unor doctoranzi care au darul ubicuitatii si , dupa un model deja consacrat la noi, reusesc performanta stranie de a fi in acelasi timp in mai multe locuri si in mai multe domenii . 
Profilele si datele prezentate prin colationarea unor domenii diferite  sunt captivante  , cireasa de pe tort fiind tandemul reprezentat de catre  actualul decan al Facultatii de Filozofie din Bucuresti , recte Romulus Brancoveanu ( in calitate de conducator de doctorate ) si " superman" -ul de stat Adrian Mladinoiu ( " secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, parașutist militar, comandant de grup în dispozitiv, alpinist de intervenție, ofițer de protecție pentru înalți demnitari, manager de situații de criză, specialist în „bună guvernare“. Are un masterat în investigarea fraudelor, a mai avut parte și de instrucție contrateroristă și posedă un permis de conducere la categoriile A, B, C, E. " ) in calitate de doctorand.
In realitate, marile problemele ale filozofiei si ale mediului universitar de la noi sunt cronice,  la nivel de generatii , respectiv de sistem si vin din trecutul lor.
Prin regimul comunist societatea romaneasca a fost supusa unui  intens proces de decivilizare si dezumanizare. Directivele secrete ale NKVD din 1947 pentru tarile din Est prin  prevederile lor sinistre au atacat intregul sistem de norme si valori sociale , culturale , morale, religioase si  traditionale  si au inversat complet scala valorilor abrutizand aproape intreaga societate :

44. Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii indiferent cât de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi (s.n.). 

45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă (s.n.). 

Sursa : Cristopher Andrew & Oleg Gordievski - KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov , Editura ALL, Bucuresti, 1994, p.487-492

Rezultatul a fost unul de-a dreptul inspaimantator . Partidul Comunist ajuns la putere prin crime si frauda a segregat societatea in celule ( clasa muncitoare, taranimea si intelectualitatea )  si gardienii lor ( Securitatea, Militia si Armata ) .
Sadismul , teroarea si  crima au devenit  politica de stat , tot ceea ce a fost valoare umana si morala, educatie, civilizatie si normalitate a fost decimat sistematic in puscariile si lagarele comuniste , criminalii de sistem beneficiind in mod constant de  impunitate penala si de confort si /sau  omnipotenta financiara.
Tara a devenit un penitenciar gigantic  deoarece metodele de schimbare prin tortura a sistemului de valori al unor detinuti politici folosite in " Experimentului Pitesti"  au fost extinse sub forma soft la scara intregii societati. 
Normalitatea sociala a disparut si fost  inlocuita  cu mentalitatea primitiva , brutala si patologica  specifica regimului comunist , mentalitate care si-a lasat amprenta pe toate generatiile crescute de acel regim.

Cum nimeni nu poate sari peste umbra lui , generatia  din care face parte decanul Facultatii de Filozofie din Bucuresti ( promotia 1982 )  si care se afla acum la butoane , este formata si ea in creuzetul cumplit al anilor `80 . 

Aceasta generatie  s-a afirmat plenar in cadrul regimului comunist , a platit pretul necesar si a evoluat doar in limitele permise de un sistem in care totul se facea cu aprobare .
Pentru a avea o imagine asupra continuitatii de sistem si de mentalitate este suficient sa analizam contextul politic si social in care s-a format aceasta generatie. 
In anul 1981 , prin decret, orasele mari au fost inchise  pentru repartitia absolventilor de univeritate , posturile au fost blocate , concursurile si transferurile au fost sistate, toate acestea  ascutind la maximum concurenta la repartitie , dar si dorinta de parvenire a unora.  
In acei ani, primirea in partidul comunist ,   activitatea in ASC ( Asociatia Studentilor Comunisti ) pentru cele 50 de sutimi oferite la media de absolvire ,  intrarea in gratiile profesorilor si cererile de reexaminare pentru marirea notei erau vitale pentru  cei care doreau sa se afirme atunci , in acele conditii si sub umbrela acelei mentalitati. 
In acei ani si in plina criza politica , sociala si economica a Romaniei din anii `80  este publicat in mod oficial , deci cu aprobarea regimului ,   "Jurnalul de la Paltinis" (1983 ). Apariatia lui l-a contrariat pe Emil Cioran :

"Un strain care ar citi Jurnalul ar putea crede ca in anii aceia oamenii din Romania nu faceau altceva decat sa se piarda in meditatii atemporale sau sa viseze la soarta civilizatiei. Jurnalul trece dincolo de limitele inevitabil discrete ale unui text filozofic si isi dezvaluie adevaratul sau gand: cautarea de sine. Crima ce incununeaza cartea il priveste mai putin pe Maestru cat pe Discipol..." (https://www.amazon.com/Jurnalul-Paltinis-Romanian-Gabriel-Liiceanu/dp/973502232X" 

Aceasta carte a inaugurat aparitia oficiala a unui univers paralel cu evolutia reala a societatii romanesti in care oamenii traiau in frig , foame si intuneric ,  iar inginerul Gheorghe Ursu era omorat in secret si in beciurile Securitatii (1985 ) pentru ca a indraznit sa tina , fara aprobarea regimului , un jurnal despre realitatea si lumea in care traia.  
Ramane o enigma ontologica si o provocare pentru orice cercetator in domeniul social sa explice cum un absolventii  unei facultati politico-ideologice de o asemenea natura si formati in acei ani pot avea un acelasi succes social in doua sisteme politice antagonice care se anihileaza reciproc si care presupun sisteme de valori politice , sociale , culturale si morale opuse. 
Revenind la subiect , ceea ce a contrariat in acest caz pe domnul Liiceanu este apropierea intre doua domenii foarte diferite :

" În cazul noului tandem, lucrul care te izbește este deocamdată doar apropierea dintre două domenii pe care nu cred să le fi unit cineva până acum pe lume: pe de o parte, pază si protecție, parașutism și contraterorism, pe de alta, filozofie." ( II ).

In realitate , filozofia a urmat exemplul psihologiei si s-a raliat unei  tendinte generale  de promovare a unor cariere profesionale fulminante si specifice Ministerului de Interne :

" In psihologia romaneasca avem cea mai inaintata democratie din lume in privinta sanselor unei cariere profesionale de exceptie . Este perfect posibil ca un ofiter de graniceri inainte de 1989 ( respectiv din Ministerul de Interne ) sa devina in mars fortat , sef de promotie la o facultate la zi, psiholog, psiholog resurse umane,( specialist in ) Selecţie psihologică ,Asistenţă, consiliere şi recuperare psihologică,Training psihologic aplicat pentru categoriile speciale de personal,Team building, Diagnoze şi intervenţii organizaţionale ,Management resurse umane, Proiectare organizaţională , dar si Şef serviciu, Şef direcţie, Consilier, Psiholog clinician, doctor,istoric, sociolog, consilier, doctor, conducator de masterate, colonel,lector si titular al Cursului „Intelligence şi securitate naţională”, co-autor al "Masterului de Securitate" , sa se ocupe de "Cultura de intelligence a decidentilor politici" , sa devina vicepresedinte al al Comisiei de psihologie pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, membru al Comisiei de Psihologie a Ministerului Sanatatii fiind investit in "Conducerea operativa" (interesanta sintagma !!) a Colegiului Psihologilor din Romania ca "reprezentant al Colegiului Psihologilor din Romania, la negocierea sistemului de salarizare unitar în grupul de dialog social al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale."
Uff ! O secunda sa ne tragem impreuna sufletul ..."

http://www.psihologiaonline.ro/noutati-mainmenu-50/396-democratie-psihologica-prin-reprezentare-militara.html

Problema este ca apropierea si cooperarea intre  domenii extrem de diferite este o realitate  in tanara democratie romaneasca  si o constanta a mediului universitar din 1990 si pana in prezent. 
Sa ne aducem aminte impreuna ca Virgil Magureanu , o persoana cu patru identitati ( https://evz.ro/misterioasa-identitate-virgil-magureanu.html?v=347635&page=1 )  , fost ofiter de Securitate , fost profesor la Academia Stefan Gheorghiu , fost director al Serviciului Roman de Informatii si actual profesor de sociologie politică la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Virgil_M%C4%83gureanu ) este absolvent al Facultatii de Filozofie. 
Sa ne aducem aminte impreuna ca marii profesori de filozofie  Mircea Flonta (https://romanialibera.ro/opinii/comentarii/academia-romana--cerul-patat-al-culturii-noastre--apel-la-patriotism--initiat-de-un-utecist-si-semnat-de-cativa-comunisti-si-securisti---opinie-440610 ) ,  Gheorghe Vladutescu (https://revista22.ro/dosar/lista-celor-200-elitele-colaboraioniste-cu-securitatea ) , inclusiv actualul rector Mircea Dumitru (https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21909172-consiliul-pentru-studierea-arhivelor-securitatii-mircea-dumitru-semnat-angajament-olograf-securitatea-dar-nu-poate-atribui-calitatea-colaborator-sensul-legii.htm ) , potrivit relatarilor din presa , au facut mai devreme sau mai tarziu " pactul cu Diavolul" si dupa principiul trivial " participa , dar nu se baga" nu vor ( si nu se vrea) ,  sa fie declarati colaboratori ai Securitatii. 
Am ajuns astfel la cel mai sensibil aspect al statului filozofiei si al stiintelor sociale in general din Romania comunista ,  respectiv al raporturilor lor cu Partidul Comunist si cu bratul lui inarmat, Securitatea . 
In acest caz , si dupa 30 de ani de la caderea regimului comunist , domnul Liiceanu citeaza  un fost doctorand al domniei sale  care scoate castanele din foc si  pune degetul pe rana in locul tuturor : 

"Văzând ce se întâmplă în „facultatea noastră“, unul dintre cei mai străluciți doctoranzi pe care i-am avut și-a pus întrebarea ce ar fi trebuit să se întâmple pentru a nu fi ajuns unde am ajuns. Și iată ce spune el într-un e-mail trimis în urmă cu o zi-două:

„În Germania de Est universitățile au fost desființate toate după reunificare și reînființate de la zero cu noi concursuri pentru toate posturile. E poate la fel ca în cazul acelor spitale în care bacteriile mutante au intrat în pereți, așa încât o demolare și reconstruire sunt singura soluție care elimină agenții patogeni. Cam asta avem noi acum în sistem, în toate domeniile, niște bacterii bine adaptate la antibiotice și dezinfectanți, care se readaptează iar și iar la orice mică schimbare.“

Asta trebuia, așadar, făcut în 1990 (s.n.) . O vreme, în primii doi ani, studenții îi dăduseră afară pe mai toți dinozaurii (s.n.) care au supraviețuit glaciațiunii marxist-leniniste. Dar, după ce autorii epurării au terminat facultatea și au plecat cu burse în Occident, noile generații de studenți(s.n.), care nu-i mai cunoșteau pe dinozauri, le-au permis acestora, încet-încet, să revină în facultate(s.n.), precauți la-nceput, apoi din ce în ce mai siguri pe ei, refăcând rapid, în alt context, cutumele vechii facultăți de ideologie a urii (căci asta devenise, din 1948, filozofia practicată instituțional în România), cu periajele de rigoare făcute la zi."(II).

Daca tragem linie si adunam, dupa declaratia citata anterior de vina pentru situatia din Facultatea de Filozofie a Universitatii Bucuresti ar fi  de fapt studentii care le-au permis " dinozaurilor facultatii de ideologie a urii" ( nu este clar cine sunt acestia ) sa se intoarca. 
Problema este ca "ideologii urii" nu au plecat de fapt niciodata din societatea romaneasca . Un profesor ca Silviu Brucan care prin anii `60 preda socialism stiintific la Facultatea de Medicina si Farmacie din Bucuresti , era o incarnare in carne si oase a butadei care circula in Facultatea de Filozofie a Universitatii din Bucuresti  din anii `80 despre profesorii care au facut liceul dupa facultate , in cazul lui lipsind insa facultatea (https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/100-de-ani-de-comunism/prima-conducere-a-romaniei-dupa-revolutie-lucruri-mai-putin-stiute-despre-silviu-brucan-1052196 )  . 
Marea enigma este cum o asemenea persoana care in 1947 cerea sa fie omorati taranistii si liberalii  ( https://adevarul.ro/locale/zalau/cum-ajuns-silviu-brucan-dea-lectii-democratie-cerut-condamnarea-moarte-maniu-coposu-detalii-biografia-unui-stalinist-notoriu-1_569e57a137115986c6aec618/index.html)  ajunge dupa Revolutia din 1989 unul dintre fondatorii Grupului de Dialog Social , pentru ca ulterior sa devina " analist politic si profesor de democratie" prin mass-media. 
Morala cinica a acestui paradox politic si social este aceea ca cei care au fost la butoane in timpul comunismului au ramas tot acolo si dupa caderea lui .

https://evz.ro/uploads/2019-01/04-grupul-pentru-dialog-social-gds-fondatori-silviu-brucan-si-alin-teodorescu.jpg

Cum momentul 1990 a fost ratat pentru eternitate, devine din ce in ce mai clar ca timp de trei decenii nici Facultatea de Filozofie, nici Universitatea din Bucuresti , etc. , nu au avut curajul sa-si scoata " scheletele din dulap" , dar aceasta nu mai este vina studentilor.
Cazurile recente ale unor profesori care au prejudiciat imaginea Universitatii Bucuresti dand recomandari unor persoane condamnate penal ( https://adevarul.ro/educatie/universitar/savantii-inchisorilor-gigi-becali-comparat-churchill-sfantul-augustin-profesor-i-a-semnat-lucrarea-detentie-1_56c084e45ab6550cb8caa985/index.html) , sau chiar au invitat in Facultatea de Filozofie persoane puse sub urmărire penală în „Dosarul Revoluției” pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității ( https://www.g4media.ro/mai-multe-organizatii-civice-protesteaza-fata-de-invitarea-lui-petre-roman-si-a-lui-teodor-brates-la-o-conferinta-la-facultatea-de-filosofie-este-inadmisibila-transformarea-mediului-academic-intr-o-t.html) au pus in discutie problema foarte grava a  legitimitatii morale ( variabila lipsa intr-o zona extinsa a sistemului nostru politic si social ) a unor actiuni , persoane si institutii.
Rezultatul a fost unul catastrofal pentru evolutia domeniul filozofiei comparat ( interesant ! ) cu religia, culpa asumata fiind doar una de tip indistinct si colectiv :

"Am ratat (s.n.) în ᾽90 schimbarea la față a filozofiei, cum a ratat-o de altfel tot poporul român pe cea a României. Filozofia, ca și religia de altfel, ar fi avut nevoie, în noul ceas al istoriei, de alți slujitori(s.n.). De oameni capabili să se piardă, pentru a-și câștiga identitatea, într-o formă de iubire. Una care trecea dincolo de persoana lor. Să se piardă, în fond, în libertatea pe care istoria ne-o dăruise."(III)

Cu adevarat straniu este faptul ca situatia filozofiei pare trasa la indigo dupa cea din domeniul psihologiei unde profesorul Daniel  David  pune exact acelasi  vag si impersonal  diagnostic acolo unde exista de fapt o acerba lupta pentru putere , control , si resurse ( https://evz.ro/cearta-ca-la-nebuni-la-colegiul-psihologilor.html  ) iar conducerea domeniului , exact dupa modelul patentat de clasa politica , a fost trimisa in judecata de DNA pentru obtinerea pe nedrept a fondurilor europene (https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/presedintele-colegiului-psihologilor-trimis-in-judecata-de-dna-ar-fi-incheiat-contracte-cu-el-insusi-si-cu-sotia-sa.html )  :

" În concluzie, prin politicile academice centralizate şi locale am ratat (s.n.) şansa normalizării psihologiei pentru cel puţin încă o generaţie (+20 de ani) şi am redus contribuţia acesteia la ştiinţa românească şi astfel la competitivitatea ţării. Practic am „omorât” psihologia – în forma ei modernă – din nou, tocmai când o generaţie nouă începuse să fie interesată de normalizarea acesteia. Comuniştii au „omorât-o”, desfiinţând-o; noi am „omorât-o”, „desfigurând-o”! Nici nu ştiu ce este mai rău…Cred că Goangă, Gruber, Motru, Mărgineanu, etc. nu ar fi foarte mândri de noi. Să bată clopotele! " 

Daniel David - Sa bata clopotele pentru psihologia romaneasca ...! 

http://www.contributors.ro/cultura/sa-bata-clopotele-pentru-psihologia-romaneasca%E2%80%A6/

Din nefericire si  conform  proverbului " nu vorbesti de funie in casa spanzuratului" ,  profesorul Daniel David omite sa aminteasca gestionarea recenta a domeniului psihologic de catre structuri si instante straine acestei profesii . 
Usa domeniului a fost larg deschisa de catre profesorul Mircea Zlate care a avut mareata idee de a infrati domeniul civil cu cel militar si invers ,  inventand disciplina de " psiholog in domeniul securitatii nationale" ( http://www.e-scoala.ro/psihologie/master_psihologie_aplicata_in_domeniul_securitatii_nationale.html ) . 
A reusit astfel in timpul democratiei  o performanta imposibila chiar si in timpul comunismului, respectiv aceea de a deschide calea organizarii in incinta Facultatii de Psihologie din Bucuresti a unor evaluari psihologice pentru permisul de port-arma (https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeiXlWWuJiGED0V7msgrvNciwz628yBxupKeqcRiHdBpU3Ndw/viewform?formkey=dHE0YnBpVlB6ZjdHOGhIczgzLVJXQkE6MQ ). 

Acelasi tip de revolutie si transformare topologica  l-a suferit si Facultatea de Sociologie din Bucuresti devenita brusc , si nu se stie de ce ,  de " Asistenta Sociala" ( altruista titulatura ) , ceea ce  a ridicat din start mingea la fileu  masteratelor si doctoratelor in,  bineinteles, "securitate nationala".
Odata pornita avalansa , lucrurile merg intr-un singur sens. Ascendent. Toti , incepand cu studentii si profesorii din universitati si terminand cu politicienii din partide si Parlament trebuie instruiti musai in domeniul securitatii nationale si chiar in stilul agentilor  007 :

„ Credem că optimizarea formării culturii de intelligence a decidenţilor politici prin implicarea nemijlocită a Comunităţii Naţionale de Informaţii vizează următoarele aspecte:
- reformarea politicilor privind managementul resurselor umane ale partidelor;
- formarea elitelor politice să includă în mod obligatoriu pregătirea în domeniul securităţii naţionale;
- implicarea mediului academic (s.n.) în procesul de formare a elitelor politice în domeniul securităţii naţionale;
- accesul la informaţii clasificate – condiţie pentru înscrierea pe listele electorale;
- programe de formare continuă in domeniul securităţii naţionale a decidenţilor politici.”

“Formarea culturii de intelligence (s.n.) reprezintă, în opinia noastră o prioritate a oricărui demers educativ prin cunoaştere, iar coordonarea factorilor iar coordonarea factorilor implicaţi ONG – uri, medii academice, instituţii cu atribuţii îndomeniu să devină o nouă responsabilitate a Comunităţii Naţionale de Informatii.”

Ion Duvac – Cultura de intelligence a decidentilor politici"

http://documents.tips/documents/duvac-cultura-de-intelligence-a-decidentilor-politici-2007.html https://www.scribd.com/document/43797433/Duvac-Cultura-de-Intelligence-a-Decidentilor-Politici-2007

Odata sparta gheata, infiltrarea si parazitarea mediului universitar si academic de catre structuri straine acestora s-a derulat in cascada.
Universitatile au devenit brusc interesate de viitorul natiunii ( recte de securitatea ei ) aderand cu mare entuziasm patriotic la acest nou curent  :

https://sas.unibuc.ro/ro/search/for?keyword=studii+de+securitate
http://hiphi.ubbcluj.ro/licenta/securitate.html
https://fpse.unibuc.ro/wp-content/uploads/Planuri%20invatamant/Master/Psihologie/P_M_PADSN.pdf

Stafeta a fost predata mai departe onor Academiei Romane interesata si aceasta in mod patriotic de viitorul tarii , respectiv de securitatea ei .
Aceasta institutie a patronat in 2012 o reuniune selecta a militarilor de cariera si a admiratorilor civili ai lor :

CONFERINŢA „SECURITATEA NAŢIONALĂ ÎN SOCIETATEA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE, INTELLIGENCE, CUNOAŞTERE STRATEGICĂ ŞI DECIZIE”. 

Bucureşti, 26 noiembrie 2012 

http://www.juridice.ro/231688/securitatea-nationala-in-societatea-bazata-pe-cunoastere-intelligence-cunoastere-strategica-si-decizie-bucuresti-26-noiembrie-2012.html

In acest caz intre onor Academia Romana si celebra Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale ( ASSN ) diferenta nu mai este una de natura si cultura , ci de grad.  
La nivel general, societatea romaneasca  a mimat democratia si statul de drept , dar in realitate a virat catre o societate duplicitara de gradul II respectiv o societate a diversiunii  si imposturii generalizate in care sub ceva se poate ascunde  altceva , iar statul de drept este in pericol sa se metamorfozeze in statul penal(ilor) dupa principiul lagarului de la Kolîma in care exact cei care incalcasera legea se ocupau de respectarea ei. 
Aceasta stare de fapt este o posibila  explicatie a intarzierii si blocajelor dintr-o societate  infiltrata si parazitata de structuri necivile si marcata de paradoxuri.  Nimeni nu si-ar fi imaginat vreodata ca un gardian din 1988 al Doinei Cornea  se va metamorfoza intr-un lider al opozitiei politice din  2019 ( https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/amintirea-lui-d-ciolos-din-armata-despre-doina-cornea-am-inteles-ce-presupunea-rezistenta-in-fata-unui-regim-ce-insemna-teroare-923387 ) , dar la noi  realitatea depaseste de multe ori  imaginatia .
Marea intrebare in acest caz nu este ce au facut timp de 30 de ani politicienii si o clasa politica devenita penala ( este evident pentru toata lumea inclusiv pentru justitie ) , ci ce (nu) au facut in tot acest rastimp mediul universitar, academic, societatea civila si liderii ei . 
In acest context devine semnificativa o relatare a postului de radio Europa Libera care inainte de 1989 a vorbit pentru prima data despre agentii special instruiti in timpul comunismului ca  sa actioneze dupa caderea acestui regim pentru a  impiedica sau a intarzia trecerea la democratia de tip occidental. 
Concluzia este una singura. Daca in timpul comunismului filozofia autentica era posibila doar in afara zidurilor Facultatii de Filozofie inclusiv in varianta fara dinți ( exemplul tragic al lui Constantin Noica ) , in postcomunism filozofia a devenit acum posibila inclusiv in varianta " cu grade" ( sta marturie tandemul si exemplul comic al Facultatii de Filozofie din Bucuresti ).
Asa a fost scris.


( http://www.contributors.ro/cultura/cu-car%c8%9bile-pe-fa%c8%9ba/#comment-377797 ( prima parte ); 
http://www.contributors.ro/editorial/dreptate-la-doua-capete/#comment-377821 ( a doua parte )




Nota 

Situatia bizara in care un comentariu este publicat pe forumurile a doua articole diferite provine din faptul ca forumul articolului din Contributors.ro unde a fost publicata prima parte a comentariului (http://www.contributors.ro/cultura/cu-car%c8%9bile-pe-fa%c8%9ba/#comment-377797) nu a acceptat sub nici o forma sa publice si a doua parte a articolului. 
Dupa mai multe incercari facute , ultima ultima tentativa a fost  aceasta  ( http://www.contributors.ro/cultura/cu-car%C8%9Bile-pe-fa%C8%9Ba/#comment-377884 ) , dar si  aceasta postare a fost  banata.